Universitatea

LUNI, 7 DECEMBRIE 2020, ORA 19:00

LIGA I, ETAPA XII
STADIONUL „ION OBLEMENCO”, CRAIOVA

Gaz Metan Mediaş

CU
GÂNDUL
LA VOI
La începutul acestei luni s‑au împlinit 9 luni de la ultimul meci la care v‑am avut
aproape. Era tot un Universitatea ‑ Gaz Metan, pe 1 martie 2020. Aproape 15.000
de suflete au fost pe Oblemenco atunci, fără ca vreunul dintre cei prezenţi să‑şi
imagineze că era ultima ocazie din acel an să fie în probabil locul lor preferat din tot
oraşul. În această seară vom juca a 10‑a partidă consecutivă cu tribunele goale, dintre
cele programate pe teren propriu, şi fiecare a fost mai grea decât cea precedentă. Va
mai fi încă una peste două etape, cu FCSB, după care vom avea o iarnă întreagă să ne
pregătim marea revedere. Ne vom reîntâlni, vom striga, ne vom îmbrăţişa din nou şi
ne vom bucura. Aşa că până atunci, vă rugăm, #StaySafe şi iubiţi în continuare Ştiinţa.
REAGY OFOSU:
„Pe mine şi pe Universitatea
ne‑au unit foamea
pentru glorie şi trofee“

REAGY OFOSU vorbeşte mult şi foarte bine. Pentru prima oară a trebuit
să mai tăiem din interviul pentru programul de meci (şi tot a ieşit unul
dintre cele mai lungi). Ofosu este un tip sincer şi deschis, care a vorbit
foarte frumos despre Universitatea fără să‑i ridicăm noi nimic la fileu şi
fără să i‑o ceară cineva. Spune, printre altele, că a avut încă de la primul
meci direct împotriva Craiovei senzaţia că este o echipă mare şi că încă
de la acel prim meci şi‑a propus ca, dacă va fi să ajungă vreodată la o
altă echipă din România, Universitatea Craiova să fie aceea. Ce l‑a atras
la Craiova şi mai ales cine este Reagy, aflaţi din cele ce urmează.

„Nici nu mai ştiu ce a fost prima oară: uitatul

la fotbal sau jucatul de fotbal?“
Reagy, în primul rând ai un prenume foarte frumos. Are vreo poveste
specială?
Vă mulţumesc. Apropo de asta, am observat de altfel că românii au pro-
bleme să‑mi pronunţe prenumele. Unii spun (nota noastră – transcriem
fonetic) Re‑A‑GHI, alţi Re‑ghi, dar pronunţia corectă este Re‑GI, ca la
Reggie. Este un diminutiv de la Reginald, un nume destul de popular în
Ghana, mă bucur că vă place.
Care este primul lucru de care îţi aminteşti de când erai mic?
Fotbalul. Mă uitam mereu la meciuri şi jucam cu prietenii, nici nu
mai ştiu ce a fost prima oară: uitatul la fotbal sau jucatul de fotbal. Acele
amintiri în care mă jucam fotbal cu prietenii, copil fiind, sunt cele mai
frumoase pe care le am.
Spune‑ne mai multe despre tine şi familia ta.
Eu m‑am născut în Germania, dar ambii mei părinţi sunt ghanezi. Am
şi locuit în Ghana, de când am avut un an până pe la 3 ani, dar nu‑mi
mai amintesc mare lucru de atunci. Din păcate, părinţii mei nu mai sunt
împreună, dar am un frate şi păstrăm cu toţii o legătură foarte strânsă.
V‑aş putea povesti foarte multe despre familia mea, pentru că e extrem
de importantă pentru mine, dar nu cred că aveţi atât de mult spaţiu în
program (râde).
Cum au fost începuturile tale în fotbal?
După cum vă spuneam, fotbalul a fost cam primul lucru care m‑a pasi-
onat, deci am ştiut că asta vreau să fac încă de foarte mic. De aceea cred
că am şi jucat organizat încă de foarte devreme, de la vârsta de 7 ani. Am
jucat pentru un club de copii din Hamburg cam 5 ani, până când am fost
selecţionat la juniorii lui Hamburg SV. Hamburg este un club important
în Germania şi, în momentul în care am semnat cu ei, am ştiut că gata,
deşi am doar 12 ani, mă pot considera fotbalist profesionist.
Germania şi Ghana s‑au întâlnit la Cupa Mondială din 2014, când
Ghana a obţinut un egal (2‑2) meritat şi frumos. Pe cine ai susţinut
atunci?
(Râde) Am primit aceeaşi întrebare de la un ziar din Germania, chiar
înainte de acel meci. A fost foarte ciudat, pe de o parte sunt născut şi cres-
cut în Germania, pe de alta mă simt încă foarte legat de originile mele
ghaneze, mai ales că tradiţiile din Ghana s‑au păstrat, în familie. Deşi
sunt născut în Germania, aş zice despre mine că sunt ghanez, aşadar am
susţinut Ghana.
„Cred că majoritatea străinilor au aflat mai multe
despre România datorită lui Hagi şi a celorlalţi
jucători pe care i‑aţi avut la Mondialul din 1994“
Ai activat în primele ligi din Slovacia, Croaţia şi România. Am vrea
să ne faci o comparaţie între cele trei campionate.
În Slovacia am câştigat campionatul cu o echipă care impresiona prin
calităţile fizice ale jucătorilor (nota noastră: Ofosu este campion al Slovaciei
cu Spartak Trnava, ediţia 2017‑2018). Prima divizie din Slovacia prin asta
se caracterizează, cred: foarte multă forţă, pregătire fizică excelentă şi un
joc foarte dur. Croaţia şi România seamănă mai mult între ele, sunt ligi
care cred că în ultima vreme s‑au remarcat prin jucătorii tineri şi talen-
taţi pe care i‑au produs, sunt campionate ceva mai tehnice şi mai spec-
taculoase decât cel din Slovacia. Dar cea mai mare şi vizibilă diferenţă
între cele trei este că infrastructura (şi mă refer la stadioane, vestiare,
condiţii de antrenament şi recuperare) este mai bună în România decât
în Croaţia şi Slovacia.
Ce ştiai despre România înainte să vii aici?
Auzisem de cele mai importante trei cluburi din România, adică Uni-
versitatea, Steaua şi Dinamo, plus de câţiva fotbalişti români, în frunte
cu Hagi. Toată planeta s‑a uitat la acel Campionat Mondial din 1994 şi
cred că majoritatea străinilor care ştiu ceva despre România, de la Hagi
şi ceilalţi au aflat‑o. Eu personal mai ştiam şi mai mulţi jucători români
care jucau sau jucaseră în Bundesliga.
Spune‑ne ceva în limba română.
(nota noastră: acest interviu a fost luat 99% în limba engleză şi tradus
ulterior, dar aici Reagy a vorbit direct în română surprinzător de fluent, o să
transcriem exact cuvintele lui) Salut, numele meu este Reagy Ofosu. Am
29 de ani şi sunt fericit că sunt aicea în Craiova. Pardon, aici în Craiova.
De ce ai ales să vii la Craiova?
Cred că e o întrebare cu răspuns evident, nu fac decât să vă repet ceea
ce probabil ştiţi deja: Craiova este o echipă mare, profesionistă, cu fani
grozavi, cu un stadion incredibil şi în general cu condiţii de club de anver-
gură. Am simţit că acest club este uimitor încă de la primul meci direct
împotriva voastră şi încă de atunci mi‑am zis că, dacă va fi să ajung vre-
odată la altă echipă din România, Craiova va fi prima mea opţiune. Dar,
mai presus de orice, am venit aici pentru că mereu am simţit, din partea
jucătorilor şi clubului Universitatea, acea foame de glorie şi de trofee. Şi
eu sunt la fel, am putea spune că ne‑a unit această ambiţie, această foame
pentru succes.
Marius Croitoru a descries plecarea ta de la echipă drept „o pierdere
uriaşă“ pentru Botoşani. Care a fost relaţia ta cu Croitoru şi ce fel de
antrenor este?
Da, am citit şi eu declaraţia. Pe undeva e normal, pentru că am avut
poate cel mai bun sezon din istoria Botoşaniului, anul trecut, şi s‑a creat
o relaţie specială între jucători şi antrenor. Eu cu atât mai mult am o
relaţie bună cu Marius Croitoru, pentru că el a fost cel care m‑a convins
să vin în România, deşi mai aveam şi alte oferte, şi a avut foarte multă
încredere în mine. Este un antrenor foarte bun. Din afară poate părea
un pic „nebun“, pentru că strigă foarte mult, dar cine îl cunoaşte ştie că
toţi acei nervi vin din perfecţionism şi din dorinţă de a‑şi face jucătorii
să se autodepăşească. Este un antrenor tânăr şi foarte bine pregătit, cred
că va fi şi mai calm cu timpul. Când m‑a convins să vin în România, mi‑a
spus că voi face curând pasul către o echipă mult mai bună şi mă bucur
că s‑a întâmplat asta, prin transferul la Universitatea.
Ai marcat primul tău gol în cupă, împotriva unei echipe din Liga a
treia. Ne putem aştepta să continui la fel şi în campionat?
Pentru asta am venit aici, ca să înscriu goluri sau să dau pase de gol şi
da, nici nu mă gândesc să nu continui pe aceeaşi linie. Fără îndoială vor
veni şi reuşitele cu echipe mai bune.
„Am ajuns să ne dăm seama că sunetul tribunelor este
un element esenţial din jocul de fotabl. Sper că vom
reauzi acel sunet cât de curând, pentru că ştim cu toţii
că vuietul de pe Oblemenco nu se compară cu nimic“
Cum este fotbalul pe un stadion gol, afectează jocul în vreun fel?
Este o senzaţie foarte stranie, cu care din păcate am ajuns să ne obiş-
nuim. Sigur afectează şi jocul, dar nu aş putea spune exact în ce fel. Vă pot
spune că, atunci când se joacă cu fani în tribune, faci totul mai mult din
instinct, cumva devii simţurile tale. Pe când, când tribunele sunt goale,
ai timp să te gândeşti mai mult, eşti un pic mai limpede, dar probabil şi
ceva mai lent. Însă în general acel sunet al tribunelor mi se pare un ele-
ment esenţial al fotbalului şi acela ne lipseşte tuturor. Nu avem decât să
sperăm că vom auzi acel sunet atât de plăcut cât mai curând, pentru că
ştim cu toţii că vuietul de pe Oblemenco nu se compară cu nimic altceva.
Care sunt atuurile Universităţii pentru lupta la titlu?
Eu spun că profesionalismul din club este foarte important. Totul este
la locul lui, jucătorii sunt trataţi foarte bine din toate punctele de vedere şi
acest respect reciproc între noi şi cei din club creează o atmosferă propice
performanţei. Cred că seriozitatea şi buna organizare sunt lucruri care se
găsesc foarte greu în mai multe ligi, nu doar în România, de aceea cred
că suntem norocoşi să fim la Craiova. Sincer, din acest punct de vedere
Craiova mi se pare la nivelul echipelor din Germania şi Olanda pentru
care am jucat. Pe lângă asta, cred că avem şi un grup de jucători nu doar
valoros, ci şi foarte unit. În plus, colegii mei încă sunt foarte furioşi pen-
tru că au ratat campionatul în ultima etapă, anul trecut, aşa că simt asta
de când am ajuns aici, această dorinţă de a ne lua revanşa şi de a ridica
trofeul deasupra capetelor la final.
Care este apărătorul din Liga I pe care nu îl poţi dribla?
(Râde) E o întrebare foarte amuzantă. Râd pentru că înainte să vin la
Craiova îmi amintesc că glumeam pe teren cu Acka, când eram adversari;
mă tot tachina şi îmi spunea să nu cumva să încerc să‑l driblez, iar acum
am ajuns să fim coechipieri. Cred că orice apărător, oricât ar fi de bun,
poate fi depăşit, contează doar să‑ţi alegi bine momentul şi mai ales să
încerci. Dacă de exemplu eu ca atacant fac 10 încercări de a depăşi un
fundaş şi de nouă ori sunt deposedat, dar în acea singură data când reu-
şesc dau gol sau pasă de gol, eu zic că mi‑am făcut treaba.
Ce aşteptări ai de la meciul cu Gaz Metan Mediaş?
Gaz Metan e una dintre revelaţiile ultimilor ani din România, inclu-
siv anul trecut au surprins cu prezenţa în playoff şi nicio echipă nu are
meci uşor cu ei. În plus, vom juca acasă şi cred că frumuseţea stadionu-
lui nostru şi greutatea numelui Craiovei fac mereu ca meciurile de acasă
să fie mai dificile, pentru că adversarii teoretic mai slabi vin extrem de
motivaţi, fapt ce s‑a văzut şi cu Clinceni şi Chindia, din păcate. Însă spre
deosebire de cele două, Mediaşul este o echipă mai ofensivă şi cred că
vom avea mai multe spaţii şi va ieşi un joc spectaculos, în care plecăm
cu prima şansă.
Un mesaj pentru fanii care au citit până aici.
Salut întreaga familie a Universităţii Craiova. Mă bucur foarte mult că
sunt aici şi nu am cuvinte să vă spun cât de nerăbdător sunt să ne reîn-
tâlnim, la stadion. Sper că, deşi această pandemie ne‑a despărţit tem-
porar, voi veţi continua să ne susţineţi şi să ne iubiţi la fel de mult ca
până acum, fie şi de acasă. Avem nevoie de voi şi la bine, dar şi la greu.
Ultimele jocuri din campionat nu au fost chiar aşa cum ne‑ar fi plăcut
să fie, dar sunt sigur că ne vom reveni şi ne dorim mult să vă simţim cât
mai aproape. De asemenea, vă urez tuturor să vă păstraţi în siguranţă şi
sănătoşi.

PA R T E N E R I U N I V E R S I TAT E A C R A I OVA
Un an care s‑a simţit
cât un secol
Într‑un gest admirabil de matur şi introspectiv, la interviul pentru
acest program de meci, Reagy Ofosu s‑a străduit să ne explice care este
diferenţa dintre fotbalul cu suporteri şi cel fără. A pus accent pe faptul că,
în timpul meciurilor cu public (în special cele cu public mult, cum erau
cele de pe Oblemenco), jucătorii acţionează ceva mai mult din instinct şi
au o energie superioară şi diferită celei resimţite în absenţa fanilor. Cal-
mul şi limpezimea de la meciurile fără public, pe de altă parte, pot aduce
lentoare şi letargie în joc. A mai povestit cum chiar primul lui meci jucat
pe Oblemenco l‑a făcut să simtă fără dubii că Universitatea este echipa
pentru care i‑ar plăcea să joace cândva, poate chiar următoarea pe listă,
ceea ce s‑a şi întâmplat.
Am căutat în arhivă şi, întâmplător, sâmbătă s‑a împlinit exact un an de
la meciul care i‑a rămas atât de bine întipărit în memorie lui Reagy. A fost
un delicios Craiova – Botoşani 3‑1, mult mai disputat decât ar părea după
scor, în care Ofosu a marcat, de altfel, singurul gol al oaspeţilor. Deşi jucat
pe un ger pătrunzător şi cu mai puţini oameni în tribune decât eram obiş-
nuiţi, partida s‑a încheiat cu o fază care a aruncat în picioare atât fanii care
au îndurat frigul pe teren, cât şi pe cei din faţa televizoarelor. Era minutul
92, 2‑1 pentru Craiova, şi toţi adversarii (inclusiv portarul) erau la noi în
careu, la un corner. Dar Ivanov a recuperat mingea chiar din picioarele lui
Pap, apoi i‑a pasat simplu în faţă lui Vătăjelu, plecat din propria jumătate
alături de alţi patru coechipieri şi fără niciun adversar în preajmă. După
un sprint ca la proba de atletism, de aproape 100 de metri, Vătă a şutat cu
sete în poarta goală, escortat îndeaproape de Thiago şi Mihăilă. Pentru că
erau vremurile când nu doar că aveam spectatori în tribune, dar încă ne
mai puteam îmbrăţişa, chiar şi necunoscuţi fiind, toată asistenţa a sărbă-
torit acel gol a într‑o îmbrăţişare generalizată. Dar nu o făceam ca să com-
batem gerul (frigul intens resimţit la începutul partidei era deja departe de
multe zeci de minute), ci de fericire, alături de fotbalişti şi de staff. Sincer,
ne gândim cu toţii cu tristeţe la cum ar fi arătat acea fază dacă s‑ar fi jucat
fără spectatori.
Pentru că da, fotbalul fără public este trist peste tot, însă în oraşele
unde însuşi fotbalul a fost croit după temperamentul suporterilor, cum
e Craiova sau fratele ei mai mare, Napoli, tristeţea provocată de această
despărţire este cu mult mai mistuitoare. Echipele obişnuite să fie purtate
pe umeri de suporteri la meciurile de acasă sunt cele mai dezavantajate,
în această criză, dar există şi o veste bună în toată această situaţie: cu
cât mai lungă perioada în care vom fi departe unii de ceilalţi, cu atât mai
frumos şi de neuitat va fi momentul revederii, revedere care avem motive
să sperăm că se va petrece la primul meci de la reluarea campionatului,
în primăvară.
Apropo, marile coincidenţe nu se termină cu mărturisirea lui Ofosu
despre partida care tocmai a împlinit un an. Pentru că ştiţi care a fost
ultimul meci cu spectatori disputat pe Oblemenco? Taman un Univer-
sitatea – Gaz Metan jucat pe 1 martie 2020. După un 2‑1 cu Cicâldău şi
Mihăilă marcatori, Craiova trecea pentru prima oară pe primul loc în
playoff, poziţie pe care avea să o păstreze multe etape, din păcate nu şi
după ultimul meci. Pentru oaspeţi, marca Marius Constantin.
Acum, cu Reagy şi Marius de partea noastră, un singur lucru ne mai
lipseşte pentru a ne simţi compleţi şi întregi: voi. Aşadar, vă rugăm ca
până la momentul revederii să puneţi siguranţa voastră şi a celor din jur
pe primul plan, pentru ca în 2021 să ne putem revedea cu toţii: micii,
marii şi bătrânii.