Referat Drept civil

Nedemnitatea succesorală

Consilier juridic FRANTUZ ALEXANDRA NICOLETA

1
 Nedemnitatea suucesorală

Cuprins

1. Noțiune…………………………………………………………………...…2
2. Caractere juridice………………………………………………………..…2
3. Cazurile de nedemnitate……………………………………………………
3
3.1. Nedemnitatea de drept…………………………………………3
3.2. Nedemnitatea judiciară……………………………………...…
8
4. Efectele nedemnității succesorale………………………………………...12
4.1. Efectele nedemnității față de
nedemn………………………..12
4.2. Efectele nedemnității față de descendenții
nedemnului……..13
4.3. Efectele nedemnității față de
terți…………………………….16
5. Înlăturarea efectelor nedemnității……………………………………….17

2
 1. Noțiune
Condiția negativă ce trebuie a fi îndeplinită pentru ca o persoană să poată veni la
moștenire este aceea că aceasta să nu fie nedemnă de a moșteni.
Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală este decăderea moștenitorului, legal sau
testamentar, din dreptul de a culege o moștenire determinată, inclusiv din dreptul de a
culege rezerva succesorală, deoarece s-a făcut vinovat de o faptă gravă față de cel care
lasă moștenirea sau față de un succesibil al acestuia.1

2. Caractere juridice

Nedemnitatea succesorală, ca sancțiune civilă2, se caracterizează prin următoarele:

a) Se aplică numai în cazul săvârșirii faptelor expres și limitativ prevăzute de lege,
textele de lege care o prevăd fiind de strictă interpretare3;
b) Fiind o sancțiune, se aplică și produce efecte sancționatorii doar în privința
autorului faptei;
c) Nedemnitatea produce efecte relative, domeniul de aplicare a sancțiunii neputând
fi extins, în principiu, la alte moșteniri, nedemnul fiind înlăturat numai de la
moștenirea persoanei față de care a săvârșit faptele. Prin exceptie, săvârșirea
faptei împotriva unui alt succesibil al de cuius-ului determină înlăturarea
nedemnului de la moștenirea unei alte persoane (de cuius), în condițiile art. 958
alin. (1), lit. b) C. Civ.
1
Francisc Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral, Vol I, Moștenirea legală, Ediția a III-a actualizată și
completată, Universul juridic, pag. 95.
2
Majoritatea autorilor a calificat nedemnitatea succesorală drept pedeapsă civilă, mai ales in lumina Vechiului Cod
Civil. Se preferă totuși calificarea nedemnității drept sancțiune civilă, iar nu pedeapsă, care implică o hotărâre
constitutivă, de aplicare a pedepsei.
3
Într-o speță a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanta a susținut că, prin comportamentul
său, pârâtul i-a pricinuit soției sale, în timpul căsătoriei, suferințe fizice și morale, deoarece acestea nu constituie
atentat la viața celui care lasă moștenirea, neexistând în acest sens o hotărâre de condamnare definitivă.

3
 d) Sancțiunea nedemnității este prevăzută pentru fapte săvârșite cu vinovăție, astfel
că moștenitorul trebuie sa fi acționat cu discernământ, în lipsa discernământului
neputându-se vorbi de vinovăție. Pe de altă parte, fiind vorba de săvârșirea de
fapte, iar nu de acte juridice, se vor aplica regulile referitoare la discernământul
necesar pentru angajarea răspunderii civile delictuale, și anume, în cazul
minorului sub 14 ani și a persoanelor puse sub interdicție, discernământul din
momentul săvârșirii faptei trebuie să fie dovedit, iar în cazul persoanelor care au
împlinit vârsta de 14 ani și nu sunt puse sub interdicție judecătorească,
dicernământul se prezumă până la proba contrară (art. 1366 C.Civ.).

3. Cazurile de nedemnitate
Art. 958 si art. 959 C. Civ. prevăd cazurile de nedemnitate. Înainte de a înfățișa
cele două categorii de cauze, menționăm că, potrivit art. 93 din Legea nr.
71/2011pentru punerea în aplicare a Codului civil, “Prevederile art. 958 și 959 din
Codul Civil se aplică numai faptelor săvârșite după intrarea în vigoare a Codului
civil”. Așadar, pentru faptele săvârșite înainte de intrarea în vigoare a noului Cod
Civil se va aplica reglementarea cuprinsă în Codul Civil de la 1864, chiar dacă
succesiunea se dezbate după intrarea în vigoare a noului Cod civil4.
În lumina Vechiului Cod Civil, practic, era consacrat un singur caz de
nedemnitate (era nedemn cel condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor sau
tentativă de omor), iar, pe de altă parte, era impusă condiția condamnării prin hotărâre
penală definitivă. Cu ocazia elaborării noului Cod Civil s-a urmărit ca instituția
nedemnității succesorale, prin adaptarea normelor juridice la realitățile sociale să se
creeze sentimentul ca s-a făcut dreptate și din punctul de vedere al dreptului
succesoral.
Codul Civil reglementează nedemnitatea de drept (art. 958 C. Civ.) și
nedemnitatea judiciară (art. 959 C. Civ.).

3.1. Nedemnitatea de drept

Potrivit art. 958 este de drept nedemnă de a moșteni:
a)persoana condamnată penal pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe
cel care lasă moștenire.
Această sancțiune civilă, pe lângă cea penală, se justifică prin ideea că ar fi
inechitabil și potrivnic bunelor moravuri și ordinii publice ca o persoană, care săvârșește
asemenea fapte grave, să fie chemată la moștenirea celui pe care l-a ucis sau pe care a încercat
să-l ucidă. Ar fi profund imoral ca legea să recunoască autorului infracțiunii de omor dreptul de
4
În lumina Vechiului Cod Civil se prevedeau trei cazuri de nedemnitate: a) atentatul la viața celui care lasă
moștenirea; b) acuzația capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moștenirea; c) nedenunțarea omorului a
cărui victimă a cazut cel care lasă moștenirea.

4
moștenire asupra masei succesorale a propriei sale victime, astfel că nimeni nu-și poate deschide
calea unei moșteniri printr-un omor.
CCR 22 Iulie 2013
Art. 958-961 noul Cod Civil se inspiră din art. 620-623 ale Codului civil al provinciei Quebec
(CCQ) şi menţin numai primul caz de nedemnitate al actualului art. 655 C. civ. Ultimul text a
atras în 2009 o condamnare a Statului român la CEDO.

Soţul încearcă într-un amestec de furie şi disperare să o facă pe soţia refugiată la părinţi să
renunţe la acţiunea de divorţ pe care o intentase. Discuţia purtată în apartamentul socrilor
degenerează şi acesta ajunge să îşi ucidă soţia şi soacra. Se sinucide şi el două ore mai târziu,
lăsând o scrisoare în care îşi recunoaşte faptele. Reclamanţii socru şi cumnată ai făptuitorului
solicită în cadrul acţiunii în partaj a averii defunctei lor fiică, respectiv soră, neacordarea de
drepturi succesorale fratelui ultimului (unicul său succesor). Invocă în sprijinul poziţiei lor cazul
de nedemnitate de la art. 655 pct. 1 C. civ. Instanţele de fond, apel şi de recurs nu le-au admis
cererea, deoarece textul în cauză se referă la „condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să
omoare pe defunct”. Or, în speţă, decesul imediat subsecvent al făptuitorului nu a mai putut duce
la pronunţarea unei condamnări definitive pentru omor. Reclamantul socru sesizează CEDO,
care a reţinut următoarele aspecte:

„Curtea relevă că două interese se confruntau în speţă: pe de o parte, interesul petentului care
dorea să-l vadă pe Aurel A. (defunctul soţ - n.ns.) declarat nedemn să-i moştenească fiica, iar pe
de altă parte cel al lui Lucian L. de a-şi moşteni fratele, inclusiv partea din bunurile ce
aparţinuseră Tatianei A. (soţia), în absenţa unei decizii definitive de condamnare în privinţa
fratelui său. Cerinţa de a exista o decizie judiciară definitivă de condamnare pentru omor în
scopul de a califica o persoană ca nedemnă îşi poate găsi justificarea în protecţia drepturilor şi
libertăţilor altuia, unul dintre scopurile legitime prevăzute la art. 8 &2 din Convenţie.

O astfel de decizie aduce în principiu o garanţie de securitate juridică în raport cu orice altă
constatare de vinovăţie a persoanei pretins nedemnă, chestiune ce serveşte interesele societăţii.

[...] Fără a nesocoti importanţa principiului securităţii juridice în orice ordine naţională, principiu
căruia ea i-a afirmat în repetate rânduri importanţa, Curtea estimează că, faţă de circumstanţele
particulare ale prezentei speţe, interpretarea dispoziţiei din codul civil guvernând cauzele de
nedemnitate a fost prea restrictivă, fiind în detrimentul vieţii familiale a petentului. Conform
acesteia, nu exista nicio îndoială asupra vinovăţiei lui Aurel A. Neluând în seamă constatarea
Parchetului, mărturisirea autorului omorului şi recunoaşterea de către familie a vinovăţiei
ultimului, instanţele au trecut dincolo de ceea ce era necesar pentru a asigura respectarea
principiului securităţii juridice.

Curtea nu va înţelege să admită că, urmare a decesului unei persoane, caracterul ilicit al
acţiunilor sale rămâne fără efect. Desigur, principiile guvernând răspunderea penală a unei
persoane suspectate a fi săvârşit fapte interzise de legea penală şi aplicarea lor de către
autorităţile naţionale împiedicau pe bună dreptate ca, odată decisă clasarea afacerii, să continue
anchetarea responsabilităţii lui Aurel A. după decesul acestuia. Curtea nu va înţelege să repună în
cauză acest principiu fundamental al dreptului penal naţional care este caracterul personal şi

5
netransmisibil al răspunderii penale. În acelaşi timp, recunoaşterea formală de către autorităţi a
caracterului ilicit al unor atare acţiuni înainte de a lua decizia clasării afacerii datorită decesului
celui în cauză ar trebui să constituie, pe de o parte, un mesaj clar trimis opiniei publice că
autorităţile nu sunt dispuse să tolereze astfel de acţiuni şi ar trebui să servească, pe de altă parte,
interesaţilor în pretenţiile cu caracter civil ce le pot avea (a se vedea, mutatis mutandis, Niţă c.
România, nr. 10778/02, &36, 4.XI.2008). Respectul vieţii familiale a petentului ar fi cerut luarea
în considerare a circumstanţelor particulare şi, ca să spunem aşa, excepţionale ale cauzei pentru a
evita o aplicare mecanică a principiilor de interpretare a dispoziţiilor art. 655 & 1 din Codul civil.
Curtea conchide de aici că, ţinând seama de situaţia foarte specială în cauză şi ţinând cont de
marja de apreciere îngustă de care Statul pârât beneficia pentru o chestiune având legătură cu
viaţa familială, nu s-a amorsat un just echilibru între interesele succesorului lui Aurel A., pe de o
parte şi interesele petentului, pe de altă parte.

A existat deci o încălcare a art. 8 din Convenţie”.

Vedem cum CEDO a argumentat în sensul unei interpretări flexibile a textului din cod incident
în problemă, în contextul unei stări de fapt foarte particulară. Soluţia Curţii era una de pionierat
pentru dreptul românesc. Practica Curţii de casaţie franceze cunoscuse încă din 1984 decizii
pronunţate în sensul în care a decis în 2009 CEDO împotriva României.

Denunţul capital calomnios (pct. 2 al art. 655 C. civ.) devenise o sursă de ambiguitate după 1989,
în condiţiile abolirii pedepsei cu moartea prin Decretul-lege nr. 6/1990. Părerea majoritară
mergea atât în România cât şi în Franţa în sensul caducităţii textului consecutiv dispariţiei
pedepsei capitale, deoarece legiuitorul sancţionase nu gravitatea faptei, ci intenţia
calomniatorului de a grăbi deschiderea moştenirii. Un autor a preluat o părere exprimată în
literatura franceză: sintagma „acuzaţie capitală” ar veni din dreptul roman, unde ar fi avut sensul
mai larg de denunţ cu privire la săvârşirea unei fapte sancţionate cu condamnări infamante, ce
duceau la pierderea cetăţeniei. S-a mai menţionat în sprijinul acestei păreri şi faptul că proiectul
de modificare a codului civil francez optase pentru menţinerea acestui caz de nedemnitate. Ca
urmare, cazul de nedemnitate în discuţie ar fi încă operant.

Cert este că literatura noastră juridică mai veche luase o poziţie asupra problemei. Pentru a o
înţelege, două chestiuni ce ţin de istoricul legislaţiei civile româneşti trebuie precizate:

1) textul art. 655 C. civ. fusese tradus fără discernământ direct din Codul napoleonian de la 1804
(art. 727), în condiţiile în care la 1 decembrie 1865 dreptul român nu cunoştea pedeapsa capitală.
Aceasta a fost introdusă mai târziu prin Constituţia din 1923 în materie militară şi a primit o
aplicare mai largă abia începând cu Codul penal Carol al 11-lea din 1936.

2) moartea civilă nu fusese preluată în codul civil român de la 1864.

în acest context legislativ, George Petrescu şi Constantin Nacu au optat la sfârşitul sec. XIX şi
începutul sec. XX pentru argumentul sensului roman al adjectivului „capitală”. Intenţia lor
mărturisită a fost să asigure cât de cât o aplicare unui text altfel inaplicabil, în condiţiile în care
admiteau că era intenţionat să se refere la pedeapsa cu moartea. Doctrina şi jurisprudenţă nu au
reţinut punctul lor de vedere. Alexandresco arăta că „această părere, care se întemeiază pe

6
dreptul roman, este astăzi inadmisibilă, căci textul nu întrebuinţează cuvintele acuzare infamantă,
ci acuzare capitală, şi nu se poate considera capitală decât denunţarea care atrage după sine
pedeapsa morţii". La fel scria patru decenii mai târziu şi Rarincescu: „Această părere a rămas
însă izolată. Legiuitorul nostru nu vorbeşte de acuzare infamantă, ci de acuzaţiune capitală".

Credem şi noi că pct. 2 al art. 655 C. civ. a căzut în desuetudine pe data eliminării pedepsei cu
moartea. O altă soluţie ne pare a fi generatoare de incertitudine (care vor fi atunci acele fapte
care atrag pedepse „capitale"?) şi contrară experienţei deja dobândite din aplicarea particularizată
la realitatea legislativă din România a textelor franceze importate.

La o privire concluzivă, se observă cum şi la noi, ca şi în Franţa, faptele s-au revoltat împotriva
codului iar renunţarea în noul cod civil la textul analizat curmă discuţiile. În Franţa, pct. 5 al
noului art. 727 a reformulat în anul 2001 ipoteza în acord cu noile concepţii de politică penală şi
pune capăt controversei.

Omisiunea de denunţare de la pct. 3 a fost înlăturată datorită aprecierii Comisiei de amendare

cum că nu ar fi primit niciodată aplicare practică, iar textul ar fi oricum desuet.

Art. 958 şi 959 noul Cod Civil preiau în esenţă clasificarea canadiană a nedemnităţii în de drept
şi judiciară (facultativă), cu o excepţie: punctul 2 al art. 620 CCQ se referă la cazul special al
succesibilului decăzut din autoritatea părintească asupra copilului la a cărui moştenire ar
intenţiona să vină, pe când litera b) a art. 958 noul Cod Civil preia cazul de nedemnitate
preconizat de Mihail Eliescu în teza finală a art. 841 din Proiectul de cod civil din 1971.

Aliniatele 2-3 ale art. 958, alineatele 3-6 art. 959 şi alin. 2 al art. 961 noul Cod Civil sunt sinteza
concluziilor trase de doctrină pe marginea efectelor generate de intervenirea unei nedemnităţi,
modernizând regimul vechiului cod. Mai multe noutăţi legislative pot fi remarcate:

- calificarea expresă a introducerii acţiunii în constatarea judiciară a nedemnităţii de către un

succesibil ca act de acceptare tacită;
- eliminarea condiţiei de a avea o condamnare penală definitivă pentru a reţine nedemnitatea,
fiind suficientă o hotărâre civilă definitivă. Această dispensă este funcţională numai pentru
cazurile expres reglementate la art. 958 alin. 3 şi 959 alin. 4 noul Cod Civil şi vine în
întâmpinarea circumstanţelor speciale reţinute în hotărârea CEDO mai sus redată;

- limitarea la un termen de decădere de un an a exercitării acţiunii în declararea nedemnităţii

judiciare.

Interesant este că toate cazurile de nedemnitate din noul cod civil se regăseau în dreptul roman,
unde noţiunea de indignitas reunea cazuri individuale de aplicare, reglementate de constituţiile
imperiale. Astfel, un rescript al lui Antoninus Pius (sec. I d.Chr.) declara nedemnă de a succede
persoana răspunzătoare de moartea testatorului, fiind suficient ca vinovăţia să fie constatată de o
instanţă civilă. Ca urmare, deşi enunţam la începutul secţiunii că în noul cod s-a preluat
clasificarea canadiană a nedemnităţii, realitatea este că -inconştient sau nu - experienţă juridică
romană dăduse deja acum multe secole răspunsurile necesare. Reducerea continuă a ponderii
învăţământului de Drept roman în facultăţile noastre ne va obliga astfel tot mai mult să ajungem

7
în postura de a reinventa roata, în loc să pornim de la o experienţă deja câştigată şi care ne stă
gratuit la dispoziţie...5

b) persoana condamnată penal pentru săvârșirea, înainte de deschiderea moștenirii, a unei

infracțiuni cu intenția de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la
data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a făptuitorului.
Textul are în vedere acele situații în care nedemnul l-a ucis sau a încercat să-l ucidă nu pe
cel care lasă moștenirea, ci pe un alt succesibil 6 și în acest mod, și-ar fi creat vocație la moștenire
ori și-ar fi sporit cota succesorală pe care ar fi primit-o, dacă moștenirea ar fi fost deschisă la data
săvârșirii faptei. De exemplu, nedemnul care este fiu al defunctului, l-a ucis pe celălalt fiu al
defunctului și în acest mod ar fi putut să culeagă întreaga moștenire lăsată de către de cuius, iar
nu doar jumătate, cât i s-ar fi cuvenit dacă moștenea și celălalt fiu al defunctului. Tot astfel, un
potențial moștenitor legal l-a ucis sau a încercat să-l ucidă pe cel pe care de cuius-ul l-a desemnat
legatar (universal, cu titlu universal sau cu titlu particular) și care – dacă moștenirea ar fi fost
deschisă la data săvârșirii faptei- l-ar fi înlăturat de la moștenire sau ar fi restrâns vocația la
moștenire a potențialului moștenitor legal.
Este absolut necesar ca săvârșirea infracțiunii să se fi produs înainte de dschiderea
moștenirii, astfel cum textul de lege prevede în mod expres. Dacă infracțiunea a fost comisă
ulterior, chiar dacă moștenirea de cuius-ului nu a fost încă dezbătută, sancțiunea nedemnității nu
se poate aplica.
Legea sancționează acele fapte deosebit de grave prin care nedemnul urmărește să
înlăture obstacolele care ar fi de natură să îl împiedice să moștenească o anumită persoană sau
care, prin existența lor, i-ar diminua partea ce i se cuvine din moștenirea acelei personae.
Există posibilitatea ca fiind condamnat penal prin hotărâre definitivă pentru săvârșirea
unei singure infracțiuni de omor sau de tentativă de omor, făptuitorul să devină nedemn de a
culege mai multe moșteniri7.
Pentru ca o persoană să fie înlăturată de la moștenire în temeiul art.958 C. Civ., trebuie să
fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții
1) Persoana respectivă să fi ucis sau să fi pus în executare hotarârea de a ucide pe cel despre
a cărui moștenire este vorba (omor sau tentativă de omor), în ipoteza reglementată de la lit a), ori
să fi ucis sau să fi pus în excutare hotărârea de a ucide pe un alt succesibil care, dacă moștenirea
ar fi fost deschisă la data săvârșirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocația la moștenire a
făptuitorului, în ipoteza prevăzută la lit b)
Ambele infracțiuni trebuie săvârșite cu intenție (directă sau indirectă). Nu interesează
dacă este vorba de o infracțiune calificată sau o formă simplă a acesteia. Pe de altă parte însă,
uciderea din culpă sau lovirile ori vătămările cauzatoare de moarte nu atrag sancțiunea
nedemnității de drept întrucât nu sunt săvârșite cu intenția de a ucide8.

5
Detalii: https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-958-nedemnitatea-de-drept-conditiile-generale-ale-dreptului-de-a-
mosteni
6
Potrivit art. 1100 alin (2) C. Civ., prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege
pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală.
7
De exemplu, soții A și B, au doi copii, C1 și C2. Fiind condamnat penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă
de omor împotriva lui C2, făptuitorul C1 devine nedemn față de A (tatăl acestuia și al lui C2), față de B (mama lui C1
și a lui C2) și față de C2 însuși (ipoteza prezentând importanță dacă C2 nu are descendenți, iar C1, în calitate de
frate, ar avea vocație concretă la moștenirea lui C2). Față de A și B, C1 devine nedemn în temeiul art. 958 alin (1),
lit. b), iar față de C2 devine nedemn în temeiul art. 958 alin (1) lit. a).
8
Pentru infracțiunea de loviri ori vătămări cauzatoare de moarte- art. 959 lit. a) C.Civ.

8
 2) Persoana respectivă să fi fost condamnată (penal)- în calitate de autor, coautor, instigator
sau complice9, inclusiv sub forma favorizării- pentru omor sau tentativă de omor, iar
hotărârea penală de condamnare să fi rămas definitive.
Dacă făptuitorul nu a fost condamnat penal, trebuie să distingem între două situații:
- În cazul în care condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de omor sau tentativă de omor
este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie, sau prin prescripția
răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o
hotărâre judecătorească civilă definitivă (art 958 alin (2) C.Civ.)10.
- În cazul în care condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de omor sau tentativă de omor
nu a intervenit, indiferent din ce alt motiv11, făptuitorul nu va fi nedemn întrucât lipsește
condiția condamnării.
În schimb, ndemnitatea va opera dacă moștenitorul condamnat a fost ulterior amnistiat
(amnistie postcondamnatorie), grațiat sau reabilitat, deoarece aceste măsuri de politică
penală nu șterg intenția de a ucide, ci numai condamnarea sau executarea pedpsei ori
unele efecte secundare ale condamnării (interdicții, incapacități și decăderi).
Atunci când intervine o hotărâre penală de condamnare, intervenția instanței civile care
să constate nedemnitatea apare ca inutilă. Dacă a intervenit condamnarea și totuși
nedemnitatea ar fi contestată în cadrul unei petiții de ereditate, instanța civilă va fi
chemată numai să constate că în penal condamnarea a intervenit pentru fapta prevăzută
de legea civilă12.

3) Efectele nedemnității de drept să nu fi fost înlăturate expres prin testament sau printr-un
act autentic notarial de către cel care lasă moștenirea.

Potrivit art. 958 alin 3) C. Civ., nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la
cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanța de judecată ori de
către notarul public, pe baza hotărârii judecătorești din care rezultă nedemnitatea.
Dată fiind gravitatea faptelor săvârșite de nedemn, legiuitorul a considerat că nedemnitatea de
drept poate fi oricând constatată, chiar dacă din punct de vedere practice, în multe situații,
restituirea bunurilor succesorale însușite de către nedemn se poate face doar prin echivalent.
Atât instanțele de judecată cât și notarii publici pot invoca din oficiu nedemnitatea. În orice caz,
dacă li se pune la dispoziție hotărârea penală (sau civilă) din care rezultă că un succesibil este
nedemn, atât instanța de judecată, cât și notarul public au obligația să ia act de nedemnitate și să
procedeze în consecință.

9
Trebuie decis ca toți participanții la comiterea infracțiunii să fie nedemni.
10
În definitiv, instanțele constată inexistența dreptului de moștenire al pârâtului, întrucât acesta este nedemn de a
moșteni, iar acest aspect trebuie să rezulte în mod clar din dispozitivul hotărârii.

11
De exemplu, făptuitorul a fost achitat pentru că a fost în legitimă apărare ori a fost scos de sub urmărire penală,
prin ordonanța dată de procuror, pentru iresponsabilitate etc.
12
Și nu pentru altă infracțiune, de exemplu, ucidere din culpă) și că deci, în puterea legii, moștenitorul este
îndepărtat de la moștenire ca nedemn

9
 Ar fi util sa existe o bază de date în cadrul unei instituții determinate cu privire la
persoanele care au săvârșit infracțiuni de omor și tentative de omor pentru a identifica mai ușor
persoanele care sunt nedemne și care s-ar putea sustrage de la această sancțiune.

3.2. Nedemnitatea judiciară

Cazurile de nedemnitate judiciară sunt prevăzute de art. 959 alin. (1) C. civ. astfel:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă
moştenirea, a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au
avut ca urmare moartea victimei.
Există această formă de nedemnitate atunci când există o condamnare penală printr-o
hotărâre definitivă. Sancțiunea există numai atunci când faptele sunt săvârșite împotriva de
cuius-ului, nu și împotriva altor persoane, oricât de apropiate ar fi acestea din urma de cuius-ului.
Se încadrează în categoria fapte grave de violenţă fizică: vătămarea corporală
(reglementată de art. 194 C. pen. şi reprezintă fapta de loviri sau alte violenţe prevăzută de art.
193 C. pen. care a avut ca şi consecinţă o infirmitate, un prejudiciu estetic grav şi permanent,
avortul, leziuni traumatice sau afectarea sănătaţii unei persoane, care au necesitat, pentru
vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, punerea în primejdie a vieţii persoanei),
rele tratamente aplicate minorului (reprezintă punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau
tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi
sau de orice persoană în grija căruia se află minorul – art.197 C. pen.), tortura, violul, agresiunea
sexuală, lipsirea de libertate în mod ilegal etc. Precizăm că, în literatura de specialitate există
păreri atât pro cât şi contra, în ceea ce priveşte faptul că infracţiunea de loviri şi alte violenţe se
încadrează sau nu în categoria faptelor grave de violenţă fizică ce atrag nedemnitatea judiciară.1
Sunt fapte grave de violenţă morală mărturia mincinoasă (art. 273 alin.1 C. pen. reglementează
mărturia mincinoasă ca fiind fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă
procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie în legătură
cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat), şantajul (este infracţiune
care constă, conform art. 207 alin. (1) C. pen. în constrângerea unei persoane să dea, să facă, să
nu facă sau să sufere ceva în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru
sine ori pentru altul), denunţarea calomnioasă etc. De asemenea, şi faptele care au avut ca urmare
moartea victimei, atrag nedemnitatea juduciară. Aceste fapte sunt lovirile sau vătămările
cauzatoare de moarte, provocarea ilegală a avortului care a avut ca urmare moartea femeii
însărcinate, lipsirea de libertate în mod ilegal care a avut ca urmare moartea sau sinuciderea
victimei etc. Aceste infracţiuni sunt săvârşite cu praeterintenţie (intenţie depăşită), o formă mixtă
de vinovăţie. În cazul praeterintenţiei, făptuitorul acţionează cu intenţie directă pentru
producerea unui anumit rezultat, iar rezultatul mai grav se produce din culpă. În concluzie, se va
ţine cont de faptul că infracţiunile care au avut ca urmare moartea victimei sunt săvârşite cu
intenţie, doar rezultatul mai grav producându-se din culpă.
b)persoana care, cu rea credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul
defunctului. Modificarea sau înlăturarea ultimei voinţe a defunctului prin intervenţii asupra
testamentului se poate produce anterior momentului deschiderii moştenirii, dar fără ca acesta să
aibă cunoştinţă despre acestea, sau ulterior, fără a avea importanţă forma sau validitatea
testamentului, deoarece sancţiunea nedemnităţii se aplică şi pentru tentativa de a leza libertatea
testatorului şi caracterul personal al testamentului. Sancţiunea nedemnităţii va fi incidentă şi în
cazul confecţionării prin falsificare a unui testament al lui de cuius, în condiţiile în care acesta nu
a intenţionat niciodată să modifice regulile devoluţiunii legale ale moştenirii. Pentru a dispune

10
sancţionarea moştenitorului cu nedemnitatea succesorală, C. civ. impune existenţa relei credinţe,
ce presupune intenţia acestuia de a crea sau modifica efecte juridice prin manopere mincinoase,
fapt ce trebuie dovedit de cel care invocă această ilegalitate13.
Prin “ascunderea testamentului” se înţelege punerea testamentului într-un loc neaccesibil,
din reşedinţa lui de cuius, pentru a fi luat la o altă dată în condiţii de siguranţă, cât şi sustragerea
acestuia de la domiciliul defunctului pentru a nu fi găsit de cei interesaţi.
“Alterarea testamentului” înseamnă modificarea materială a redactării textului înscrisului
de către o altă persoană prin adăugiri, înlocuiri, ştergeri de cuvinte, cifre, date, semne de
punctuaţie etc. De asemenea, alterarea poate consta în deteriorarea în tot sau în parte a
conţinutului înscrisului testamentar prin mâzgălituri (care să acopere textul, făcându-l
indescifrabil), prin folosirea unor agenţi externi (apă, cerneală etc.) ori prin ruperea
testamentului. În doctrina de drept penal s-a arătat că ne aflăm în prezența alterării unui înscris
ori de câte ori în corpul unei scrieri se adaugă, se șterge sau se îndreaptă o frază, un cuvânt, o
literă, în așa fel încât se schimbă sensul unei dispoziții ori i se denaturează substanța, precum și
atunci când corpului unei scrieri i se substituie altul, fie înlăturând primele caractere, cu ajutorul
unor procedee chimice sau mecanice, fie adaptând deasupra o altă hârtie, fie chiar aducând și
așezând în partea de jos a corpului unei scrieri false, o semnătură nealterată.
Falsificarea testamentului se poate face prin contrafacerea scrierii, adică prin imitarea,
reproducerea în mod fraudulos a acesteia, acordându-i caracter autentic şi prin contrafacerea
subscrierii, care se realizează fie prin falsificarea semnăturii, fie prin realizarea unei semnături,
aparent a testatorului14.
Distrugerea testamentului are ca efect inexistenţa testamentului, fără a avea vreo
importanţă acţiunea prin care se realizează acest fapt (ardere, rupere, aruncare) dacă are ca
urmare imposibilitatea recuperării acestuia. Aceasta acțiune poate consta în ardere, nimicirea cu
ajutorul tocătorului de hârtie, aruncarea la gunoi și imposibilitatea recuperării testamentului.
Distrugerea voluntară a testamentului olograf de către testator reprezintă revocarea tacită a
acestuia. Distrugerea de către un terț a testamentului olograf, cunoscută de testator, atrage
revocarea, cu condiția ca acesta să fi fost în măsură să îl refacă. Dacă terțul a distrus testamentul
la cererea testatorului, nu se va pune problema ca terțul să fie declarat nedemn.
c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să
întocmească, să modifice sau să revoce testamentul. Dolul şi violenţa sunt vicii de consimţământ
reglementate de C. civ. în art. 1.214 respectiv 1.216. Astfel, consimţământul este viciat prin dol
atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi
ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor
împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie. Violenţa este viciul de consimţământ prin care
partea contractează sub imperiul unei temeri justificate induse, fără drept, de cealaltă parte sau de
un terţ. Nu atrage sancţiunea nedemnităţii fapta unei persoane care, prin dol sau violenţă, l-a
determinat pe de cuius să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul prin captaţie sau
sugestie; forme de manifestare ale dolului. Captaţia, în sensul utilizării de manopere frauduloase
în scopul de a câştiga încrederea dispunătorului şi a înşela buna lui credinţă şi sugestia, exercitată
prin mijloace ascunse şi tendenţioase, trebuie să fie determinante, sădind în mintea
13
Astfel, nu va fi sancționată persoana care a ascuns testamentul la solicitarea de cuius-ului pentru a-l proteja
împotriva altor potențiali moștenitori sau pentru a-l inmâna celui indicat de către de cuius. Tot astfel nu va fi
declarată nedemnă persoana care a distrus testamentul din eroare sau la solicitarea expresă a celui care lasă
moștenirea.
14
De exemplu reproducerea în integralitate a numelui și a prenumelui ori a numelui și a inițialei prenumelui
testatorului.

11
dispunătorului ideea de a face o donaţie sau a constitui un legat pe care nu le-ar fi facut din
propria iniţiativă.
Este de remarcat faptul că pentru a fi declarată nedemnă, nu este necesar ca persoana care
a comis faptele prevăzute la lit. b) și c) să fie condamnată penal. Nu este mai puțin adevărat că
uneori poate exista și o hotărâre de condamnare, de exemplu pentru săvârșirea infracțiunii de furt
sau de distrugere ori de fals. Fiind vorba de fapte juridice, iar nu de acte juridice, pentru
dovedirea faptelor care pot atrage nedemnitatea pot fi folosite orice mijloace de probă permise de
lege.
Spre deosebire de nedemnitatea de drept care poate fi invocată oricând, în cazul
nedemnității judiciare, art. 959 alin (2) prevede că “sub sancțiunea decăderii, orice succesibil
poate cere instanței judecătorești să declare nedemnitatea în termen de 1 an de la data deschiderii
moștenirii”. Introducerea acțiunii constituie un act de acceptare tacită a moștenirii de către
succesibilul reclamant. Fiind un termen de decădere, termenul de un an nu este supus suspendării
și întreruperii. Acțiunea prin care se solicită instanței să declare nedemnitatea celui care a
săvârșit faptele prevăzute de lege poate fi introdusă numai de un succesibil. Această soluție a fost
impusă de realitatea că numai succesibilul care, prin acceptarea moștenirii tinde să își însușească
titlul de moștenitor are interesul de a promova o asemenea acțiune. Dacă s-ar constata că
reclamantul nu ar avea vocație concretă la moștenire sau daca ar fi introdusă de un reclamant
care are calitatea de renunțător, în ambele cazuri acțiunea ar fi respinsă ca lipsită de interes. Dacă
acțiunea este introdusă de un succesibil care nu își exercitase anterior dreptul de opțiune
succesorală (în sensul acceptării, în mod express au tacit), atunci introducerea acțiunii în
declararea nedemnității reprezintă pentru succesibilul reclamant un act de acceptare tacită a
moștenirii, actul acceptării fiind irevocabil.
Potrivit art. 959 alin. (3), dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin
(1) lit. a) se pronunță ulterior datei deschiderii moștenirii, termenul de 1 an se calculează de la
data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. De exemplu, dacă fratele defunctului a
săvârșit infracțiunea de denunțare calomnioasă împotriva celui care lasă moștenirea cu doi ani
înainte de data deschiderii moștenirii, dar hotărârea penală de condamnare a rămas definitivă
după un an de la data deschiderii moștenirii, termenul de decădere de un an va curge nu de la
data deschiderii moștenirii ci de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare15.
Art. 959 alin. (5) dispune că în cazurile prevăzute la alin (1) lit b) și c), termenul de 1 an
curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este
ulterioară deschiderii moștenirii”. Așadar, dacă succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate
anterior deschiderii moștenirii (de exemplu, a cunoscut că un alt succesibil a falsificat
testamentul defunctului), termenul de un an va curge de la data deschiderii moștenirii.
Dimpotrivă, dacă succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate ulterior deschiderii moștenirii
(de exemplu, a aflat abia peste 2 ani de la data deschiderii moștenirii că un alt succesibil a distrus
testamentul olograf al defunctului), termenul de 1 an va curge de la data când succesibilul a
cunoscut motivul de nedemnitate, putându-se folosi orice mijloc de proba atât pentru a se face
dovada atât a faptei care determină sancțiunea nedemnității, cât și a datei la care succesibilul
interesat a cunoscut această faptă.
Alin (4) al art. 959 prevede că atunci când condamnarea pentru faptele menționate la alin
(1) lit a) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripția
răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constate printr-o

15
Explicația este foarte simplă -până la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cel care a săvârșit fapta
se bucură de prezumția de vinovăție.

12
hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de 1 an curge de la data apariției
cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moștenirii16.
Potrivit art. 959 alin (6), “Comuna, orașul sau, dupa caz, municipiul în a cărui rază
teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii poate introduce acțiunea prevăzută la
alin (2), în cazul în care, cu excepția autorului uneia dintre faptele prevăzute la alin (1) nu mai
există alți succesibili. Dispozițiile prevăzute la alin (2) și (5) se aplică în mod corespunzător”.
Ipoteza avută în vedere de acest alineat este aceea în care singurul succesibil este acela care a
săvârșit fapte care pot atrage nedemnitatea judiciară. Comuna, orașul sau municipiul poate să
solicite instanței de judecată să declare nedemnitatea succesibilului, iar admiterea acțiunii va
avea ca efect lipsa moștenitorilor legali sau testamentary, ipoteză în care moștenirea devine
vacantă și va reveni comunei, orașului sau municipilui.
Problema declarării nedemnității judiciare reprezintă o chestiune delicată, astfel că
aceasta este lăsată la aprecierea succesibililor; dacă un succesibil nu dorește să își exercite
dreptul de a solicita înlăturarea de la moștenire a altui succesibil care se face vinovat de
săvârșirea unor fapte de o anumită gravitate, este firesc ca unitățile administrativ teritoriale să nu
se poată implica într-o asemenea problemă, mai ales ținând seama de faptul că acestea nu pot
justifica vreun interes patrimonial întrucât moștenirea nu este vacantă.

4. Efectele nedemnității succesorale

Nedemnitatea reprezintă o condiție generală a dreptului la moștenire, ceea ce înseamnă că

nedemnul este decăzut din dreptul de a moșteni. Desființarea titlului de moștenitor al nedemnului
se produce din momentul deschiderii moștenirii, indiferent de momentul săvârșirii faptei care
atrage nedemnitatea. În consecință, hotărârea instanței civile prin care se constată nedemnitatea
(și care poate fi cerută și pronunțată numai după deschiderea moștenirii) operează retroactiv,
având caracter declarativ (iar nu constitutiv).

4.1. Efectele nedemnității față de nedemn

Primul efect:  Nedemnul nu va putea reclama partea sa de moștenire 
Nedemnul nu va putea reclama partea de moștenire ce i s-ar fi cuvenit ca moștenitor, nici măcar
rezerva succesorală pe care ar fi primit-o ca moștenitor legal rezervatar. Partea sa va fi culeasă de
comoștenitori, moștenitori subsecvenți, legatari sau donatari în cazul în care nedemnul era un
moștenitor rezervatar, a cărui prezență ar fi determinat reducțiunea liberalităților excesive făcute
de cel care lasă moștenirea. 
Al doilea efect: Nedemnul va fi obligat să restituie bunurile moștenirii
Nedemnul va fi obligat să restituie bunurile moștenirii persoanelor îndreptățite, dacă a intrat în
posesia lor înainte de constatarea nedemnității succesorale. 
Restituirea se face: 
 În principiu, în natură; 
16
Spre exemplu, făptuitorul (un fiu al defunctului) comite infracțiunea de vătămare corporală gravă asupra celui
care lasă moștenirea, dar în timpul procesului, dar după data deschiderii moștenirii, intervine decesul făptuitorului
și procesul penal încetează. Celălalt fiu al defunctului poate cere declararea nedemnității în termen de 1 an de la
decesul făptuitorului. În cadrul acestui proces, dacă susținerile reclamantului se probează, instanța va constata
săvârșirea faptelor care reprezintă conținutul conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală gravă și va
declara nedemnitatea fătuitorului. Așadar nu este nevoie de doua acțiuni distincte (una prin care să se solicite
constatarea săvârșirii faptei de nedemnitate și alta prin care să se solicite declararea nedemnității), ci a unei
singure acțiuni, cu doua capete de cerere distincte.

13
  Prin excepție, prin echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă. (art. 1641-
1643 C.Civ.). 
Deosebim mai multe situații: 
1. În cazul pieirii totale sau înstrăinării bunului supus restituirii, nedemnul este ținut să
plătească valoarea cea mai mare a bunului, fie cea de la momentul primirii sale, fie cea
de la moment pieirii ori al înstrăinării (art. 1641C.Civ.); 
2. În cazul pieirii fortuite a bunului supus restituirii, nedemnul este liberat de obligația de
restituire, dacă dovedește că bunul ar fi pierit și în cazul, în care, la data pieirii, ar fi fost
deja predat celui îndreptățit (art. 1642 C.Civ.); 
3. În cazul în care bunul supus restituirii a suferit o pierdere parțială, nedemnul este
ținut să-l îndemnizeze pe cel îndreptățit, cu excepția cazului în care pierderea rezultă din
folosința normală a bunului sau dintr-o împrejurare neimputabilă nedemnului (art. 1643
C.Civ.).  
Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor moștenirii este considerată posesie de rea-credință
[art. 960 alin.(2) C.Civ.], nedemnul fiind de drept pus în întârziere de la data intrării în folosința
bunurilor succesorale (data deschiderii succesiunii). Prin urmare, nedemnul va fi obligat să
restituie (art. 1645 și art. 1478 C.Civ.):
 Fructele naturale, industriale și civile (dobândite sau pe care putea să le dobândească),
după compensarea cheltuielilor angajate cu producerea lor, și să plătească   o
indemnizație pentru folosința pe care bunul i-ar fi putut-o procura adevaratului
moștenitor;
 Sumele de bani încasate de la debitorii moștenirii și dobânzile aferente (care curg din
ziua încasării de către nedemn). 
Nedemnitatea succesorală – Al treilea efect: Nedemnul are dreptul să i se înapoieze
anumite sume. 
Nedemnul are dreptul să i se înapoieze anumite sume, printre care: 
 sumele pe care le-a plătit pentru achitarea datoriilor moștenirii; 
 cheltuielile angajate pentru producerea fructelor; 
 cheltuilele făcute cu bunurile supuse restituirii, potrivit regulilor aplicabile posesorului de
rea-credință în materia accesiunii.
Nedemnitatea succesorală a unui moștenitor profită comoștenitorilor sau moștenitorilor
subsecvenți în limitele înlăturării de la moștenire a nedemnului, dar nu poate constitui izvor de
îmbogățire fără justă cauză în detrimentul posesorului de rea-credință. 
Precizare: Drepturile și obligațiile nedemnului față de moștenire- care au fost considerate, până
la constatarea nedemnității, stinse prin confuziune- vor produce efecte ( renasc), nedemnul fiind
străin față de moștenire cu efect retroactiv (a se vedea art. 1624 și 1628 C.Civ.). 

4.2.Efectele nedemnității față de descendenții nedemnului

Fiind o pedeapsa civila efectele nu ar trebui sa se rasfranga asupra descendentului.
Art.658 Cod Civil prevede ca nedemnitatea are effect si asupra descendentilor nedemnilor, daca
ar fi chemati la mostenire prin reprezentare si nu in nume propriu.

Descendentii nedemnului pot veni in nume propriu la mostenirea lasata de cel fata de care
parintele sau a fost nedemn. Aceasta pentru ca Codul Civil permite reprezentarea numai in cazul
in care predecedatul ar fi avut dreptul sa culeaga mostenirea daca ar fi trait. Daca el a fost

14
nedemn, nedemnitatea sa se va rasfrange asupra descendentului sau care nu ii poate imprumuta
gradul pentru a veni la mostenirea de la care parintele sau  a fost inlaturat ca nedemn.

Chemarea( vocatia) succesorala.

Temeiul vocatiei succesorale difera in functie de tipul mostenirii. Alaturi de capacitatea

succesorala, de nedemnitate, de exheredare, ultimele doua fiind conditii particulare pentru
mostenirea legala, mostenitorul legal, de asta data ca si cel testamentar, trebuie sa aiba temei sper
a veni la mostenire, sa aiba o chemare (vocative) succesorala, data de acest temei.

Pentru mostenirea legala, acest temei este legea( nu relatia sau legatura de rudenie).
Pentru  mostenirea testamentara temeiul vocatiei succesorale este conferit de liberalitatea  mortis
causa a lui decuius- testamentul.

Cateva cuvinte cu privire la specificul( particularitatile) vocatiei succesorale legale fata

de vocatia succesorala testamentara.

Spre deosebire de chemarea la mostenire in temeiul testamentului in cazul vocatiei

succesorale legale se distinge intre vocatia legala generala si vocatia legala concreta( efectiva).
Au vocatie succesorala legala generala toate persoanele pe care de principiu legea le cheama la
mostenire si anume intr-o formulare generala, rudele lui decuius in linie dreapta la infinit iar in
linie colaterala  pana la gradul IV inclusive si sotul supravietuitor.

Vocatie concreta insa vor avea  numai acela/ aceeia dintre mostenitoriii legali cu vocative
generala care au prioritate de venire la mostenire, ca urmare a aplicarii principiilor generale ale
devolutiunii sccesorale legale (tinand seama desigur si de exceptiile de la aceste principia).

Devolutiune=  determinarea ordinii succesorale.

In cazul vocatiei succesorale testamentare aceasta este intotdeauna concreta,

efectiva,distinctia din cazul vocatiei legale nu are aici relevant.

Pe de alta parte daca vorbim de mostenirea legala, singurii mostenitori legali care au
mereu vocative generala dublata de una concreta este sotul supravietuitor( aceste neputand fi
inlaturat de la succesiune de vreo ruda in grad succesibil a sotului decedat, este adevarat insa ca
nici sotul viu nu poate inlatura un asemenea mostenitor legal, ruda cu defunctul ci vine in
concurs cu aceasta la mostenire.

In cazul mostenirii testamentare totdeauna legatarul are vocative concreta.

Devolutiunea  succesorala legala. Principii generale.

Prin devolutiune succesorala se intelege determinarea persoanei chemate sa mosteneasca

averea unei personae decedate. Determinarea lor poate fi facuta de lege, de testator sau prin
contract( donatie de bunuri viitoare).

15
Poate fi :

 Legala;
 Testamentara;

Mijloace tehnice folosite pentru determinarea mostenitorilor legali.

In temeiul legii au vocative succesorala rudele defunctului din casatorie, din afara ei sau
din adoptie, sotul supravietuitor si in lipsa acestora statul.

Rudele sunt fie in linie dreapta fie in linie colaterala.

O trasatura fundamental a devolutiunii legale a mostenirii este reciprocitatea  vocatiei

succesorale.

Daca rudele defunctului sunt chemate de lege la mostenire, nu inseamna ca toate vor veni
deodata la mostenire  si nici ca vor veni la mostenire ricat de indepartate ar fi.

Pentru determinarea ordinii venirii rudelor la mostenire legea foloseste doua mijloace tehnice:

1. Clasa( ordinal) de mostenitori;

2. Gradul de rudenie.

Clasa de mostenitori reprezinta un grup de rude ale defunctului care vin la succesiune intr-o
anumita ordine fata de alt grad de rudenie. Codul Civil are 4 clase:

1. Clasa descendentilor in linie dreapta: copii, nepoti, etc.

2. Clasa mixta, pentru ca ea cuprinde rude din ambele linii( ascendenta si colaterala):

 Clasa ascendentilor privilegiatai: parintii defunctului;

 Clasa colateralilor privilegiati: fratii, surorile si descendentii lor.

1. Clasa ascendentilor ordinari- ceilalti asecendenti fara cei privilegiati( bunici)

2. Clasa colateralilor ordinari- colateralii pana la gradul IV inclusive( unchi, matusi, veri
primari).

Gradul de rudenie- distinctia dintre 2 rude masurata pe linia legaturii de rudenie dupa numarul
nasterilor intervenite.

Rudele in linie dreapta sunt chemate la mostenire la infinit, iar colateralii pana la gradul IV
inclusive.

Art. 676 Cod Civil consacra  vocatia succesorala si pentru colateralii pana la gradul XII
inclusive. Vocatia  succesorala in linie colaterala a fost restransa pana la gradul IV inclusive prin
legea din 28 iulie 1921- impozitul progresiv pe succesiune.

16
Principii generale ale devolutiunii succesorale legale. Exceptii de la aceste principii.

Exista 3 principii:

1. Mostenitorii legali sunt chemati la mostenire in ordinea claselor de mostenitori;

2. In cadrul aceleasi clase rudele in grad mai apropiat le inlatura pe cele in grad mai
indepartat( se numeste si principiul “ proximitatii gradelor de rudenie” in cadrul aceleasi
clase);
3. In cadrul aceleasi clase rudele in grad egal mostenesc in parti egale.

Exceptii de la primul principiu.

Sotul supravietuitor al defunctului care desi nu apartine nici unei clase de mostenitori vine la
mostenire in concurs cu fiecare clasa. Sotul supravietuitor nu inlatura dar nici nu poate fi
inlaturat de rudele defunctului indifferent de clasa din care fac parte.

Sotul supravietuitor are dreptul la o parte din mostenire care variaza dupa clasa de mostenitori cu
care vine in concurs.

Exceptii de la principiul 2.Exista doua exceptii:

1. In cadrul clasei a 2-a, cea mixta, parintii, desi rude de grad I nu ii inlatura pe fratii si
surorile defunctului, desi acestia sunt de grad II, ci vin impreuna la mostenire;
2. Reprezentarea succesorala.

Exceptii de la principiul 3.Exista doua exceptii:

1. Reprezentarea succesorala ( impartirea pe tulpini si subtulpini);

2. Cazul fratilor si surorilor din casatorii deosebite, cand acestia se mostenesc intre ei.

4.3. Efectele nedemnității față de terți

Nedemnitatea succesorală. Efectele nedemnității față de terți 

Se întâmplă ca nedemnul, în perioada dintre deschiderea moștenirii și constatarea nedemnității,
să fi încheiat acte juridice cu terțe persoane referitoare la bunurile moștenirii. 
Precizări: 
Vom avea în vedere următoarele posibile acte încheiate de nedemn cu terții: 
 Actele de conservare– acele acte juridice civile prin care se urmărește preîntâmpinarea
pierderii unui drept subiectiv civil. 
 Actele de administrare– acele acte juridice civile prin care se urmărește să se realizeze o
normală punere în valoare a unui bun sau a unui patrimoniu. 
 Actele de dispoziție– acele acte juridice civile care are ca rezultat ieșirea din patrimoniu a
unui drept sau grevarea cu sarcini reale a unui bun. 
Terții pot fi de două tipuri: 
 terții de bună- credință- terții care au crezut în valabilitatea titlului de moștenitor al
nedemnului; 

17
  terții de rea-credință- terții care au avut cunoștință de faptele săvârșite de nedemn. 
Regula: Actele încheiate de nedemn vor fi desființate cu efect retroactiv, însă doar față de terții
de rea-credință, nu și față de terții de bună-credință, care au crezut în valabilitatea titlului de
moștenitor al nedemnului. De asemenea, se desființează toate actele de dispoziție cu titlu gratuit. 
Excepție: Unele acte încheiate de nedemn vor fi menținute: 
 plata făcută mostenitorului nedemn de bună-credință de către debitorul moștenirii (art.
1478 C.Civ.);
 actele de conservare și cele de administrare, încheiate între nedemn și terți, în măsura în
care profită moștenitorilor [art. 960 alin.(3) teza I C.Civ.];
 actele de dispoziție cu titlu oneros încheiate cu terții dobânditori de bună-credință. 
Consecințe: 
 Dacă actul juridic este menținut, nedemnul, în calitatea de posesor de rea-credință, va fi
obligat să plătească despăgubiri adevăraților moștenitori.
 Dacă actul juridic este desființat cu efect retroactiv, nedemnul va putea fi acționat de
către terț pentru evicțiune. 

5. Inlaturarea efectelor nedemnității

Regula: Efectele nedemnității de drept sau judiciare pot fi înlăturate, de către cel care lasă
moștenirea: 
 expres; 
 prin testament; 
 printr-un act autentic notarial [art. 961 alin.(1) C.Civ.].
Înlăturarea efectelor nedemnității constituie un act strict personal și unilateral, aparținând, în
exclusivitate, celui care lasă moștenirea. 
Înlăturarea efectelor nedemnității presupune îndeplinirea următoarelor condiții de formă: 
 ad validitatem, trebuie să îmbrace forma solemnă a testamentului sau a actului autentic
notarial;
 iertarea trebuie să se realizeze printr-o declarație expresă.
Excepție: Efectele nedemnității nu pot fi înlăturate prin:
 reabilitarea nedemnului- cauză generală de încetare a consecințelor juridice (decăderi,
interdicții, incapacități) ce decurg dintr-o condamnare, dând posibilitate foștilor
condamnați să se integreze și pe plan juridic în societate. 
 amnistie postcondamnatorie- amnistia care intervine după condamnarea definitivă; 
 grațiere-  un act de clemenţă sau de renunţare din partea statului la dreptul său de a
impune executarea pedepsei, având ca efect faptul că cel condamnat este iertat de
executarea pedepsei, total sau parţial sau pedeapsa i se comută într-una mai uşoară.
 prescripția executării pedepsei penale- constă în stingerea dreptului statului de a pretinde
şi impune, prin constrângere, executarea pedepsei aplicate şi a obligaţiei condamnatului
de a executa pedeapsa ce i-a fost aplicată. 

18
19