Metode de evaluare bazate pe

tehnici de comunicare orală

de
 Tribuna Învățământului
 -
01/03/2017

Share

Facebook

Prof.
univ. dr. Sorin CRISTEA
Metodele de evaluare bazate pe tehnici de comunicare orală sunt realizate pe
baza unor probe orale construite ca operaţii docimologice, pe cale de
automatizare, integrate în structura unor metode de instruire centrate
predominant pe acţiunea de: a) comunicare dialogată – conversaţia (în special
conversaţia euristică); dezbaterea; asaltul de idei; b) comunicare expozitivă –
naraţiunea, expunerea verbală (descriptivă, explicativă, interpretativă),
demonstraţia verbală (inductivă, deductivă, analogică, creativă).
Metoda de evaluare orală utilizată pe larg în cadrul activităţii didactice (lecţiei)
este cea bazată pe tehnici docimologice orale, integrate în structura
conversaţiei, promovată de profesor ca metodă de instruire centrată prioritar
asupra acţiunii de comunicare dialogată.
Această metodă este promovată în condiţii de interacţiune verbală,
profesor-clasă de elevi (microgrup, elev), realizată conform unor obiective
specifice: a) verificarea cunoştinţelor, deprinderilor, strategiilor cognitive
predate-învăţate anterior; b) fixarea unor cunoştinţe (concepte, principii,
modele, formule, date etc.) la nivel de „idei-ancoră“ necesare în
predarea-învăţarea-evaluarea continuă a „lecţiei noi“, cu participarea elevilor; c)
sistematizarea cunoştinţelor, deprinderilor, strategiilor cognitive însuşite, pentru
aplicaţii actuale şi viitoare, disciplinare, dar şi intradisciplinare, interdisciplinare
etc., susţinute atitudinal (afectiv, motivaţional, volitiv, caracterial).
Probele orale sunt construite de profesor la nivelul unor operaţii docimologice,
integrate în structura acţiunii realizate în cadrul specific metodei conversaţiei,
operaţii care tind să devină automatizate în contextul activităţii didactice (lecţiei
etc.) respective.
O a doua metodă de evaluare orală este cea bazată pe tehnici docimologice
orale integrate în structura de acţiune a dezbaterii valorificate de către profesor
în calitatea sa de metodă de instruire centrată prioritar asupra acţiunii de
comunicare orală dialogată.
Metoda de evaluare orală, bazată pe resursele docimologice ale dezbaterii, este
necesară în perspectiva îndeplinirii următoarelor obiective specifice: a)
examinarea unor concepte, idei, probleme raportate la conţinuturile de bază ale
domeniului, clarificate şi aprofundate în context frontal; b) consolidarea unor
informaţii dobândite de elevi, în „contact cognitiv prealabil“; c) cercetarea unor
diferenţe sau analogii între anumite teorii, modele, paradigme; d) realizarea
unor studii de caz; e) avansarea unor soluţii alternative la problemele şi
situaţiile-problemă propuse spre rezolvare; f) „dezvoltarea capacităţii de
expresie verbală şi creativitate colectivă“.
O astfel de metodă implică probe docimologice orale construite de profesor sub
formă de întrebări de tip: a) frontal (întrebare adresată clasei); b) direct
(întrebare adresată unui elev); c) redirijat (întrebare preluată de către profesor
de la un elev, lansată în context frontal sau microgrupal); d) releu (întrebare
adresată de către un elev profesorului, care o reorientează în context
microgrupal sau/şi individual); e) revenire (întrebare propusă de către profesor,
de regulă pentru susţinerea „lecţiei noi“, pentru reactualizarea şi fixarea
ideilor-ancoră; f) imperativ (întrebare avansată de către profesor pentru
rezolvarea unei sarcini urgente şi/sau pentru definitivarea deciziei finale,
formale; i) problematizat (întrebare care solicită răspunsuri complexe la
probleme complexe, prezentate în termeni didactici de situaţii-problemă).
Toate aceste tipuri de întrebări evidenţiate din perspectiva resurselor lor
docimologice au calitatea unor operaţii integrate în structura de acţiune a
dezbaterii. Avem în vedere dezbaterea, realizată de către profesor, ca metodă
de instruire bazată predominant pe tehnici de comunicare orală, dialogată, la
nivelul „unui schimb reciproc şi organizat de informaţii şi de idei, de impresii şi
de păreri, de critici şi de presupuneri în jurul unei teme“ sau probleme
determinate de scopul general al activităţii didactice (lecţiei etc.) (Ioan Cerghit,
Metode de învăţământ, Polirom, Iaşi, 2006, pp.145-151).