HEPATITELE VIRALE

FAPTE

Hepatita A
Hepatita A este o boală de ficat virală care poate avea o formă ușoară sau gravă.
Virusul hepatitei A se transmite prin ingestia de alimente și apă contaminate sau prin contact
direct cu o persoană infecțioasă.
Aproape toată lumea se vindecă integral de hepatita A, dar proporții foarte mici mor cu
hepatită fulminantă.
Riscul de infectare în Hepatita A este asociat cu o lipsă de apă potabilă și canalizare, cu
săracia. Epidemiile pot fi explozive și provocă pierderi economice semnificative.
Salubritatea îmbunătățită și vaccinul hepatitei A sunt cele mai eficiente metode de combatere
a bolii. Virusul se raspandește în primul rând atunci când o persoană neinfectată (și
nevaccinată) ingerează alimente sau apă, care este contaminată cu materiile fecale ale unei
persoane infectate. Boala este strâns legată de apă nesigură, canalizare inadecvată și de igienă
personală precară.
Spre deosebire de hepatita B și C, infecția cu hepatita A nu provocă o boală cronică hepatică
și este rareori fatală, dar poate provoca debilitante și hepatită fulminantă (insuficiență hepatică
acută), care este asociată cu mortalitate ridicată.
Hepatita A apare sporadic și în epidemiile la nivel mondial, cu tendințe de recurente ciclice.
Epidemiile legate de alimente sau apă contaminată pot erupe exploziv, cum ar fi epidemia de
la Shanghai în 1988, care a afectat aproximativ 300 000 de persoane. Virusurile hepatitei A
persistă în mediul înconjurător și poate rezista pro ceselor de producție alimentar ă. Boala poate
duce la consecințe economice și sociale semnificative, în comunități.
Aceasta poate dura săptămâni sau luni împiedicând persoanele bolnave să se întoarcă la locul
de muncă, școală sau viaț a de zi cu zi.
În țările în curs de dezvoltare, cu condiții sanitare precare și fără practici de igienă,
majoritatea copiilor (90%) a fost infectată cu virusul hepatitei A înainte de vârsta de 10 ani.
Cei infectați în copilarie nu au avut nici un simptom notabil. Epidemiile sunt mai puțin
frecvente, deoarece copiii mai mari și adulții sunt în general imuni. Ratele de boală
simptomatică în aceste domenii sunt mici și focarele sunt rare.
În țările în care condițiile sanitare sunt variabile, copii i scăpă de multe ori infecția în copilaria
timpurie. În mod ironic, aceste condiții economic e și sanitare îmbunătățite pot conduce la o
sensibilitate mai mare la grupele de vârstă mai mari și rate de boală mai mari, apar infecții la
adolescenți și adulți, si pot apărea focare.
În țările cu condiții sanitare și de igienă bune, ratele de infectare sunt scăzute. Boala poate să
apară in rândul adolescenților si adulților din grupurile cu risc ridicat, cum ar fi utilizatorii de
droguri injectabile, barbații care fac sex cu barbaț i, persoane care călătoresc în zone de mare
endemicitate, și în rândul populațiilor izolate, cum ar fi comunitățile religioase închise.
Hepatitei A se transmite în primul rând pe cale fecal orală. Focarele pe bază de apă, deși rare,
sunt de obicei asociate cu sisteme de apă-canalizare contaminate sau tratate inadecvat.
Virusul poate fi, de asemenea, transmis prin contact fizic apropiat cu o persoană infectată,
deși prin contact ocazional nu poate raspandi virusul.
Simptome:
Perioada de incubație a hepatitei A este de obicei 14-28 de zile.
Simptomele de hepatită A pot fi de la gama usoară până la severă, și pot include febra, stare
generală de rău, pierderea poftei de mâncare, diaree, greață, disconfort abdominal, urina
închisă la culoare și icter (o îngălbenire a pielii și a albului ochilor). Nu toata l umea care este
infectată va avea toate simptomele.

1
Adulții au semne și simptome de boală mai des decât de copii, precum și severitatea bolii și a
mortalității crește în grupele de vârstă mai mari. Copii infectați sub 6 ani nu au, de obicei,
simptome vizibile, și doar 10% se dezvoltă icter. Printre copiii mai mari și adulți, infectia
cauzează simptome mai severe, cu icter care apar la mai mult de 70% din cazuri.
Cine este la risc?
Oricine care nu a fost vaccinat sau nu a fost infectat anterior poate contracta hepatita A. În
zonele în care virusul este larg răspândită (ridicat endemicitate), cele mai multe infecții cu
hepatita A apar în timpul copilariei timpurii. Factorii de risc includ:
 salubritate precară;
 lipsa de apă potabilă;
 injectarea drogurilor;
 conviețuirea cu o persoană infectată;
 un partener sexul cu hepatita acuta
 călătoria în zone de mare endemicitate fără a fi imunizat.
Diagnostic pozitiv:
Cazurile de hepatita A nu se disting din punct vedere clinic de alte tipuri de hepatită acută
virală. Diagnosticul specific e prin detectarea IgM și IgG anticorpi -VHA în sânge. Teste
suplimentare includ revers transcriptaza reacție în lanț a polimerazei (RT-PCR) pentru a
detecta hepatita A, ARN viral. Poate necesita laboratoare specializate.
Tratament:
Nu există un tratament specific pentru hepatita A. Terapia are ca scop menținerea unui confort
și echilibru nutrițional adecvat, inclusiv înlocuirea fluidelor care sunt pierdute prin vărsături și
diaree.
Profilaxie:
Salubritate îmbunătățită, siguranța aliment ară și imunizare a sunt cele mai eficiente metode de
combatere a hepatitei A.
Răspândirea hepatitei A poate fi redusă prin:
- aprovvviiizionarea cu apă potabilă în condiții de siguranță;
- eliminarea corectă a apelor uzate;
- și practici de igienă personală, cum ar fi spălatul regulat al mâinilor cu apă în condiții de
siguranță.
Mai multe vaccinuri hepatitice A sunt disponibile la nivel internațional. Toate sunt similare în
ceea ce privește modul de protejare a oamenilor de virus și a efectelor secundare. Nici un
vaccin nu este licentiat pentru copiii mai mici de 1 an.
Aproape 100% din oameni dezvoltă niveluri protectoare de anticorpi împotriva virusului în
termen de 1 lună după o singură doză de vaccin. Chiar și după expunerea la virus , o singură
doză de vaccin, în termen de 2 săptămâni de la contactul cu virusul, are efecte protectoare.
Totuși, producătorii recomandă două doze de vaccin pentru a asigura o protecție pe termen
lung de la aproximativ 5 la 8 ani după vaccinare.
Milioane de oameni au fost imunizati în întreaga lume fără efecte adverse grave.
mai multe grupe de vârstă se realizează. Eforturile de vaccinare ar trebui să fie completate de
educația pentru sănătate pentru îmbunătăți rea salubrității și a unor practici de igienă și
siguranța alimentelor.
Hepatita B
Hepatita B este o infecție virală care atacă ficatul și poate provoca bolii acute și cronice.
Virusul se transmite prin contact cu sânge sau alte fluide ale corpului infectate.
Se estimeaza ca aproximativ 240 de milioane de oameni sunt infectați cronic cu virusul
hepatitei B (definită ca antigen de suprafață al hepatitei B pozitiv pentru cel puțin 6 luni).
Mai mult de 780000 de oameni mor în fiecare an din cauza complicațiilor de hepatitei B,
inclusiv ciroză hepatică și cancer .

2
Hepatita B este un risc profesional important pentru lucrătorii din domeniul sănătăț ii.
Cu toate acestea, ea poate fi prevenită.
Hepatita B este o problema majoră de sănătate la nivel mondial. Aceasta poate provoca
infecții cronice și poate cauza deces prin ciroză și cancer hepatic.
Un vaccin împotriva hepatitei B a fost disponibil din 1982. Vaccinul este de 95% eficace în
prevenirea infecției, precum și dezvoltarea unor boli de ficat cronice sau cancer hepatic.
Transmitere:
Virusul hepatitei B poate supraviețui în afara corpului timp de cel puțin 7 zile. În acest timp,
virusul poate provoca infecție în cazul în care intră în corpul unei persoane care nu este
protejată de vaccin. Perioada de incubație a virusului hepatitei B este 75 zile, în medie, dar
poate varia între 30 și 180 zile. Virusul poate fi detectat în primele 30 până la 60 de zile de la
infecție și poate persista și dezvolta în hepatita cronică B.
În zonele endemice, hepatita B este cel mai frecvent răspândită de la mamă la copil la naștere
( transmisie perinatală), sau prin transmitere orizontală (expunere la sânge infectat), în special
de la un copil infectat la un copil neinfectat în primii 5 ani de viață. Dezvoltarea infec ției
cronice este foarte frecvente la sugarii infectaț i de mamele lor sau înainte de vârsta de 5 ani.
Hepatita B este, de asemenea, răspândit prin expunere percutanată sau a mucoaselor la sânge
și diverse fluide corporale, precum salivă, menstruale, vaginale, și fluidele seminale infectate.
Poate să apară transmiterea sexuala a hepatitei B, în special la barbați nevaccinați care fac sex
cu parteneri sexuali multipli. Infecția la varsta adultă duce la hepatita cronică î n mai puțin de
5% din cazuri. Transmiterea virusului se poate produce prin reutilizarea de ace și seringi, fie
în rândul persoanelor care-și injectează droguri. În plus, infectia poate apărea în timpul
procedurilor medicale, chirurgicale și stomatologice, tatuare, sau prin utilizarea de aparate de
ras și obiecte similare care sunt contaminate cu sânge infectat.
Simptome:
Unii oameni au boli acute cu simptome care durează mai multe săptămâni, inclusiv
îngălbenirea pielii și a ochilor (icter), urină închisă la culoare, oboseală extremă, greață,
vărsături și dureri abdominale. Un subgrup mic de persoane cu hepatită acută poate dezvolta
insuficiență hepatică acută care poate duce la deces.
La unele persoane, virusul hepatitei B poate provoca, de asemenea o infecție cronică hepatică ,
care poate evolua mai târziu în ciroză hepatică sau cancer hepatic.
Cine este la risc pentru boli cronice?
Probabilitatea ca infecția cu virusul hepatitei B să devină cronică depinde de vârsta la care o
persoană devine infectată. Copiii mai mici de 6 ani care devin infectați cu virusul hepatitei B
sunt cele mai susceptibile de a dezvolta infecț ii cronice.
La sugari și copii:
80-90% din copiii infectați în timpul primului an de viață și 30-50% dintre copiii infectați
înainte de vârsta de 6 ani sunt susceptibili în a dezvolta infecții cronice.
La adulți:
<5% din persoanele sănătoase care sunt infectate ca adulți vor dezvolta infecție cronică ;
20-30% dintre adulți care sunt cu infecție cronică vor dezvolta ciroză și / sau cancer hepatic.
Diagnostic pozitiv:
Nu este posibil, clinic, să diferențiem hepatita B de hepatitele cauzate de alți agenți virali și,
prin urmare, confirmarea prin examene laborator a diagnosticului este esențială. Un număr de
teste de sânge sunt disponibile pentru a diagnostica și m onitoriza persoanele cu hepatită B.
Diagnosticul de laborator al infecției cu virusul hepatitei B, se concentrează pe detectarea
antigenului de suprafață al hepatitei B AgHBs. OMS recomandă ca toate transfuziile cu sânge
să fie testate pentru hepatita B pentru a asigura siguranța sangelui și a evita transmiterea
accidentală persoanelor care primesc produse din sânge.

3
Infecția acută HBV este caracterizată prin prezența de HBsAg și imunoglobuline M (IgM) de
anticorpi împotriva antigenului de nucleu, Ag HBc. În timpul fazei inițiale ale infecției,
pacienții sunt, de asemenea, seropozitivi pentru antigenul hepatitei B e (AgHBe). AgHBe este
de obicei un marker de niveluri ridicate de replicare a virusului. Prezența AgHBe indică faptul
că sângele ș i alte fluide ale corpului persoanei infectate sunt foarte contagioase.
Infecția cronică este caracterizată prin persistența AgHBs timp de cel puțin 6 luni (cu sau fără
concomitența AgHBe). Persistența AgHBs este markerul principal de risc pentru dezvoltarea
bolii hepatice cronice și a cancerului la ficat (carcinom hepatocelular).
Tratament
La majoritatea oamenilor, tratamentul nu vindecă infecția cu virusul hepatitei B , suprimă
numai replicarea virusului. Prin urmare, cei mai mulți oameni care î ncep tratamentul hepatitei
B trebuie să-l continue toată viață.
Tratamentul cu interferon poate fi considerat, mai puțin fezabil din cauza costurilor ridicate și
a efectelor adverse semnificative care necesită o monitorizare atentă.
Nu există încă un acces nelimitat la diagnostic și tratament în cazul hepatitei B, mulți oameni
sunt diagnosticați doar atunci când boala de ficat a avansat. Cancerul la ficat progresează
rapid, iar opțiunile de tratament sunt limitate.
Profilaxie:
Este recomandat ca toți nou-nascuții să primescă vaccinul hepatitic B cât mai curând posibil
după naștere, de preferință în termen de 24 de ore. Doza de naștere ar trebu i să fie urmată de 2
sau 3 doze. Seria de vaccin complet induce niveluri de anticorpi de protecție la mai mult de
95% din sugari, copii și adulții tineri.
Hepatita C
Hepatita C este o boală de ficat cauzată de virusul hepatitei C: virusul poate provoca atât
infecție acută cât și hepatită cronică, variind ca severitate de la o boală ușoară cu durată de
câteva săptamâni la o boală gravă, pe tot parcursul vieții.
Virusul hepatitei C este un virus transmis prin sânge și cele mai frecvente moduri de infecție
sunt prin practici de injectare nesigure; sterilizarea necorespunzătoare a echipamentelor
medicale; și transfuzie de sânge și produse din sânge neecranat.
130-150 milioane de oameni la nivel global au infecție cronică cu hepatită C.
Un număr semnificativ dintre cei cu infecție cronică va dezvolta ciroză hepatică sau cancer
hepatic.
Aproximativ 500 000 de oameni mor în fiecare an de hepatită C.
Medicamentele antivirale poat vindeca aproximativ 90% din persoanele cu hepatită C,
reducând astfel riscul de deces prin cancer la ficat și prin ciroză, dar accesul la diagnostic și
tratament este scăzut.
Nu există în prezent nici un vaccin pentru hepatita C. Virusul hepatitei C (VHC) determină
atât infecție acută și cronică. Infecția cu VHC acută este de obicei asimptomatică și pune în
pericol viața bolnavilor. Aproximativ 15-45% din persoanele infectate se vindecă spontan în
termen de 6 luni de la infecție fără nici un tratament. 55-85% dintre persoanele rămase vor
dezvolta infecție cronică cu VHC. Dintre cei cu infecție cronică cu VHC, riscul de ciroză
hepatică este 15-30% în termen de 20 ani.
Transmitere:
Virusul hepatitei C este un virus transmis prin sânge. Acesta este cel mai frecvent transmis
prin:
- consumul de droguri injectabile;
- prin reutilizarea sau sterilizarea necorespunzătoare a echipamentelor medicale, în special
seringi și ace;
- prin transfuzie de sânge și produse din sânge neecranat;

4
VHC poate fi, de asemenea, cu transmitere sexuală și poate fi transmis de la o mamă infectată
la copilul ei; Totuși, aceste moduri de transmitere sunt mult mai puțin frecvente.
Hepatita C nu se transmite prin laptele matern, alimente sau apă sau prin contact ocazional,
cum ar fi îmbrățișarea, sarut și schimbul de alimente sau băuturi cu o persoană infectată.
Simptome:
Perioada de incubație a hepatitei C este de la 2 săptămâni până la 6 luni. În urma infecției
inițiale, aproximativ 80% din oameni nu prezintă nici un simptom. Cei care prezintă un tablou
acut pot prezenta: febră, oboseală, scăderea poftei de mâncare, greață, vărsă turi, dureri
abdominale, urina închisă la culoare, materii fecale de culoare gri, dureri articulare și icter
(îngălbenirea pielii și a albu lui ochilor).
Screening ș i diagnostic:
Datorită faptului că infecția VHC acută este de obicei asimptomatică, puțini oameni sunt
diagnosticati în timpul fazei acute. Infectia cu VHC este diagnosticată în 2 etape:
1 Screening-ul pentru anticorpi anti-VHC cu un test serologic
2.Dacă testul este pozitiv pentru anticorpii anti-VHC, este nevoie de un test de acid nucleic
pentru ARN VHC pentru a confirma infectia cu VHC cronica. După ce o persoană a fost
diagnosticată cu infecție cu hepatită cronică C, ar trebui să aibă o evaluare a gradului de
afectare hepatica (fibroză și ciroză ). Acest lucru poate fi realizat prin biopsie hepatică sau
printr-o varietate de teste non-invazive..
Populațiile cu risc crescut de infectie cu VHC includ:
- persoanele care injectează droguri
- beneficiari de produse din sânge infectate sau proceduri invazive, persoane din structurile de
îngrijire a sănătății,
- copii născuți din mame infectate cu VHC,
- persoanele cu parteneri sexuali, care sunt infectate cu VHC
- persoanele cu infecție HIV
- prizonieri sau persoane încarcerate
- oameni care au folosit droguri intranazal
- persoanele care au avut tatuaje sau piercing-uri.
Profilaxie
Prevenirea primară:
Nu există nici un vaccin pentru hepatita C, prin urmare, prevenirea infecției cu VHC depinde
reducerea riscului de expunere la virus, în populațiile de risc mai ridicate, de exemplu,
persoanele care-și injectează droguri, precum și prin contact sexual.
Următoarea listă oferă un exemplu limitată intervențiilor de preve nire primară recomandate de
OMS:
- spălarea mâinilor și utilizarea de mănuși;
- manipularea și eliminarea deșeurilor în condiții de siguranță și a obiectelor ascuțite;
- furnizarea de servicii complete de reducere a riscurilor pentru persoanele care injectează
droguri, inclusiv echipamente sterile de injectare;
- testarea sângelui donat pentru hepatita B și C (precum HIV și sifilis);
- instruirea personalului medical;
- promovarea utilizării corecte și coerente a prezervativelor.
Prevenirea secundară și terțiară :
Pentru persoanele infectate cu virusul hepatitei C, OMS recomandă:
- educație și consiliere privind opțiunile de îngrijire și tratament;
- imunizarea cu vaccinul hepatitei A și B pentru a preveni coinfecția cu aceste virusuri
hepatitice;
- management medical adecvat, inclusiv tratament antiviral, dacă este cazul.
Screening-ul, îngrijirea și tratamentul persoanelor cu hepatită C:

5
1. Screening pentru a identifica persoanele infectate cu VHC
Se recomandă ca testarea VHC serologic să fie oferite persoanelor care fac parte dintr-o
populație cu prevalență ridicată de VHC sau care au un istoric de risc HCV expunere /
comportament.
2. O evaluare a consumului de alcool este recomandată pentru toate persoanele cu infecț ie
VHC, urmate de oferta unei intervenții comportamentale de reducere a consumului de alcool
4. Evaluarea gradului de fibroză hepatică și ciroză.
Hepatita E
În fiecare an, se estimează că există 20 de milioane de infecții cu hepatită E .
Virusul hepatitei E se transmite pe cale orală-fecală, în principal prin intermediul apei
contaminate.
Hepatita E este găsit în întreaga lume, dar prevalența este mai mare în Asia de Est și de Sud.
Virusul hepatitei E se transmite în principal prin intermediul apei potabile contaminate.
Acesta este, de obicei o infecție auto-limitate și se rezolvă în termen de 4-6 săptămâni.
Ocazional, o formă fulminantă de hepatită se poate dezvolta (insuficienta hepatica acuta), care
poate duce la deces.Focarele apar frecvent în ță rile cu resurse limitate, cu acces limitat la
servicii esențiale de apă, salubritate, igienă și sănătate, și pot afecta de la câteva sute la câteva
mii de persoane. În ultimii ani, unele dintre aceste focare au avut loc în zone de conflict și
urgențe umanitare, cum ar fi zonele de război, precum și în tabere pentru refugiați sau
populații strămuta te intern (IDP). Hepatita E este găsită în întreaga lume și diferitele
genotipuri ale virusului hepatitei E determină diferențele epidemiologi ce. De exemplu,
genotipul 1 provoacă focare la nivel de comunitar în timp ce genotipul 3se găsește, de obicei,
în țările de zvoltate și nu provoacă focare.
Cele mai ridicate rate de seroprevalența (număr de persoane dintr-o populație cu test pozitiv
pentru boală) sunt observate în regiunile în care standardele de salubritate sunt scăzute. În
Asia de Est și de Sud focare le de hepatită, apar cel mai frecvent în timpul sezonului ploios,
când sursele de apă devin contaminate cu materii fecale.
Transmitere:
Virusul hepatitei E se transmite în principal prin fecale pe cale-orală din cauza contaminării
cu fecale a apei potabile. Alte căi de transmisie identificate sunt:
- transmitere prin ingestia de produse derivate din animale infectate;
- prin transfuzie de produse din sânge infectat;
- prin transmitere verticală de la o femeie gravidă la făt.
Deși oamenii sunt considerați gazde naturale pentru virusul hepatitei E, anticorpi ale virusului
hepatitei E sau ale virusurilor înrudite au fost detectate în primate și în alte câteva specii de
animale.
Simptome:
Perioada de incubație e de la 3 la 8 săptămâni cu o medie de 40 zile. Virusul hepatitei E
cauzează hepatite acute sporadice și epidemii virale. Infecția simptomatică este cel mai
frecvent la adultii tineri cu vârsta cuprinsă între 15-40 de ani. Deși infecția este frecventă la
copii, boala este în cea mai mare parte asimptomatică sau provoacă o boală foarte ușoară, fără
icter (anicteric), care merge nediagnosticată.
Semne și simptome de hepatită tipice includ:
- icter (colorarea în galben a pielii și sclerei a ochilor, urină de culoare închisă și scaunele
palide);
- anorexie (pierderea poftei de mâncare);
- ficat mărit (hepatomegalie);
- durere și sensibilitate abdominală;
- greață și vărsături;
- febră.

6
În cazuri rare, hepatita acută E poate duce la hepatită fulminantă (insuficiență hepatică acută)
si la moarte. Hepatită fulminantă apare mai frecvent în timpul sarcinii. Femeile gravide sunt la
risc mai mare de complicații obstetricale și a mortalității prin hepatită E, rata mortalității e de
20% în rândul femeilor gravide în al treilea trimestru.
Cazuri de infecție cu hepatită cronică E au fost raportate la oameni imunodeprimați.
Diagnostic
Diagnosticul hepatitei E este bazată pe detectarea anticorpilor specifici IgM și IgG în sânge.
Teste suplimentare includ revers transcriptaza reacție în lanț a polimerazei (RT-PCR) pentru a
detecta ARN a virusului hepatitei E în sânge și / sau scaun, dar acest test necesită laboratoare
specializate.
Tratament:
Nu există nici un tratament disponibil capabil să modifice cursul hepatitei acute. Prevenirea
este abordarea cea mai eficientă împotriva bolii.
Este nevoie de spitalizare pentru persoanele cu hepatită fulminantă și, de asemenea, ar trebui
să fie luate în considerare pentru femeile gravide simptomatice.
Profilaxie:
Riscul de infecție și transmitere poate fi redus prin:
- menținerea standardelor de calitate pentru alimentarea cu apă;
- stabilirea sistemelor de eliminare adecvată a deșeurilor sanitare.
La nivel individual, riscul de infectare poate fi redus prin:
- menținerea practicilor de igienă, cum ar fi spalarea mâinilor cu apa potabilă, în special
înainte de manipulare alimente;
- evitarea de apă și / sau gheață de puritate necunoscută;
- practici alimentare sigure.
În epidemii, OMS recomandă:
- determinarea modului de transmitere;
- identificarea populației expuse la risc crescut de infecție;
- eliminarea surselor de infecție; și
- îmbunătățirea practicilor sanitare și de igienă pentru a elimina contaminarea cu fecale a
hranei și a apei.
OMS a emis un raport tehnic "hepatita E: recunoaștere, anchetă și de control". Manualul oferă
informații despre epidemiologia, manifestările clinice ale bolii și diagnosticul de hepatită E.
Acesta prevede, de asemenea, orientări pentru a ajuta autoritățile de sănătate publică să
raspundă la focarelor de infecție cu hepatita E.
OMS recunoaște import anța hepatitei E ca o problemă de sănătate publică în multe țări în curs
de dezvoltare, în special în rândul populaț iilor speciale, cum ar fi femeile însărcinate și
persoanele care trăiesc în tabere pentru persoane strămutate și în situații focar.
OMS nu face o recomandare privind introducerea vaccinului pentru utilizarea de rutină în
programele nationale în randul populațiilor unde epidemia și boala sporadică de hepatită E
este des întâlnită. Poziția curentă a OMS privind vaccinul hepatitei E va fi revizuită și
actualizată în funcție de necesități, pe baza unor noi informații.
Ziua Mondială a Hepatitei se celebrează pe 28 iulie, în fiecare an pentru a crește gradul de
conștientizare și de înțelegere a hepatitei virale.

Bibliografie:
http://www.who.int/topics/hepatitis/factsheets/en/