Antrenamentul la efort fizic dozat – este un obiectiv atat de importat atat in

progamele de profilaxie cat si in cele de kt.Este cunoscut faptul ca toleranta la

efort, este principala masura(principalul parametru) pentru aprecierea capacitatii
de efort(de munca,in final) a unui subiect.cu cat aceasta toleranta la efort scade,
subiect tinde sa devina dependent.Pe de alta parte, lipsa efortului fizic, determina
intr-un timp relativ scurt tulburari functionale pt intregul organism,care se
traduc(sau conduc) la dezadaptari.Discutam de dezadaptari cardio-respiratorii,
dezadaptari metabolice, deadaptari musculare la eforturi din ce in ce mai mici.

Antrenamentul la efort fizic dozat,este deosebit de important, in orice etapa de

evolutie a unui subiect, sau in orice etapa de recuperare(in orice faza a procesului
de recuperare a unui subiect).Antrenamentul la efort, presupune defapt o
adaptare specifica, a intregului organism la complexul excitant pe care il
reprezinta efortul fizic.

De exemplu : un subiect se poate confrunta, cu sechele severe dupa o suferinta

traumatica sau reumatica,sechele care pot fi de doua categorii:

1) sechele locale disfunctionale – in care include hipotomie, hipotromie

musculara, redoare articulara,eventual paralizii, in conditiile in care
traumatismul a implicat si un traiect nervos,despre aceste tipuri de sechele
locale disfunctionale, discutam despre obiectivele de la 1 la 6 ale
programului kinetic
2) sechele generale – in sensul ca un repaos prelungit,determina o intertie
fizica si psihica prelungita,a raspuns o decontitionare la efort in general,deci
pt aceste sechele generale discutam despre obiectivul 8.

Categoriile cele mai indicate de subiecti care beneficiaza, de antrenamentul la

efort fizic dozat sunt:

- bolnavii cardio-vasculari, mai ales coronarieni, dupa infarct miocardic,sau

cu diverse suferinte cardio-vasculare.
- bolnavii respiratori,mai ales cei cu bronista cronica, sau cu bronho-
pneumopatie obstructiva cronica,sau purtatori de sechele dupa, afectari
 tuberculozice.Pacienti cu sechele toraco-pleurale,de diverse tipuri,care
limiteaza suprafata de schimb alveolara
- pacientii locomotori,si ne referim cu pacientii cu perimetrul de miscare
nelimitat.Si nu in ultimul rand sedentarii.

Efortul fizic, la care trebuie sa antrenam subiectul, reprezinta acel nivel al

activitatii fizice, la care parametrii cardio-vasculatori nu se pot adapta rapid si
corespunzator valorilor fiziologice.Nivelul imediat ulterior va fi in nivel de
intensitate la care un subiect se poate adapta(deci ne fiind un nivel de stres, nu
ma produce antrenamet,deci daca ne antrenam la nivelul imeddiat urmator, care
nu declanseaza imediat un stres, deci care nu modifica parametrii cardio-
vasculator, inseamna ca organismul nu fae un efort de adaptare si nu se face
nimic, deci nu ne antrenam pt efortul din ce in ce mai mari).

Efortul fizic – ca si definitie : reprezinta un stres complex, pentru organismul care

nu se poate adapta la el.Acest nivel de la care trebuie sa inceapa acest
efort,depinde de cativa parametri:

Nivelul de la care pornim –

Nivelul care ne propunem sa-l ajungem – aceasta tinta, spre care trebuie sa curga,
antrenametul depinde de starea subiectului.Daca subiectul este sanatos, dar
sendetear cu un anumit nivel minimal de activitate fizica, trebuie sa stim ce tel ne
propunem cu el.

Mijloacele de antrenament pe care mi le propun – sunt atatea star in care si

radicarea din pat, si asezarea in fotoliu reprezinta un antrenament.Alte situatii
mersul pe jos reprezinta un antrenament.

In orice caz pt a incepe antrenamentul,primul gest pe care trebuie sa0l faca kt

trebuie sa-l evalueze, care aceasta inseanma testarea capacitatii de efort.

Testarea capacitatii de efort – difera foarte mult dintre un om sanatos si o

persoana cu diferite patologio.La persoana sanatoasa,testarea se face simpla, din
vreme ce la omul bolnav testarea ar fi bine sa se faca intr-un laborator de testari
personale, unde am putea beneficia de mai multe testari personale.
Testarea capactitatii de efort se face, prin unul din teste clasice, adica la biciclete,
clasic o scarita, in functie de nivelele maxime atinse, se va putea alege si tipul de
metodologie de antrenament.tipul de efort poate fi exprimat in watt, in consul de
oxigen pe minut sau in alte forme.

Aceste obiective se exprima tot in nivelel de efort, intr-un anumit moment al

antrenamentului sau eventula intr-o faza avansata, nivelele de efort se pot
exprima si in anumite forme umane, (efectuarea unei activitati:spart lemne,
cosit).La fel si obiectivele finale pot fi expriamte in acest fel.

Principalele metode :

- Mersul – este cel mai fiziologic tip,cel mai indicat si cel mai raspiundit la
foarte multe categorii, mai ales cele mai diverse patologii.Daca discutam
despre subiecti cu anumite patologii respiratorii,despre pulmonari cornici,
este posibili ca la inceput, antrenamentului subiectul sa primeasca oxigen
pe masca, sau aerului sa fie imbogatit cu surplus de oxigen.Subiectul incepe
antrenamentul cu masca pe figura, treptat durata de utilizare a oxigenului
este din ce in ce mai scurta, pana cand subiectul suspenda administrarea de
oxigen,in conditiile in care efortul si parametrii au fost foarte corect
ales.Avantajele pe care le permite mersul sunt multiple : este cea mai
fiziologica miscare, este un stereotip care beneficiaza de automatism unic,
sbiectul nu trebuie sa invete sa mearga,el stie deja.Este un tip de
antrenament simplu, nu necesita dotari sau adaptari.Foarte impoartant
este faptul ca antrenamentul prin mers, pune in actiunie grupe foarte
extinse de muschi, in timpul mersului lucreaza cel putin 2/3 din masa
musculara a corpului uman.In functie de intesitatea efortului exista
momente in care intr-un mers fortat, numai musculatura intriseca a globilor
oculari nu este implicata.Foarte interesant este ca mersul poate fi dozat,
chiar daca este relativa este prezenta(nr de pasi, distanta,
durata,viteaza,ritmicitatea pasilor,panta).Exista o varianta clasica,asa
numita cura de teren – este o modaliattea clasica de antrenament,
asemanatoarea circuitelor montane marcate.Curele de teren, sunt niste
trasee cu anumite grade de dificultate care sunt asezate in jurul clinicilor de
 recuperare.Este foarte important sa se respecte nivelul de efort al
antrenametului, riscurile sunt destul de mari mai ales daca discutam
despre persoane cu accidente cardio-vasculare.Trebuie sa se respecte un
anumit algortim de recuperare, nu se sar etapele.La sala,subiectii care au
mai ales o anumita capabilitate fizica, au senzatia ca pot mia mult si
pluseaza, dar nu este niciodata bine,chiar daca subiect spune ca poate mai
mult.
- Programul de auto-ingrijire(sau casnice) – pt subiecti foarte gravi cu stari
alterate, capabilitatile de autoingrijire pot fi considerate un
antrement.Activititatile de autoinrgijire reprezinta defapt la inceputul
antremanetului,scopul dar si principala metodata de reeducare a
subiectului.
- urcatul scarilor si pantelor – sigur ca progresivitatea efortului este dat de nr
de trepte de durata urcarii, de viteza in care se urca, si nu in ultimul rand de
intaltimea treptei.La panta, sigur ca modalitati de progresiviate
este,inclinarea pantei, distanta parcursa, ritmul de mers.Si pt sportivi exista
aceasta modalitatea de antrenament, la care se solicita anduranta.De ex:
anternamentele de urcare de scari si pante, reprezinta o forma
execptionala a cresterii la efort.
- antrenamentul la bicicleta ergometrica si covorul rulant – avantajele
acestor aparate sunt ,ca subiectul care foloseste acest aparat este
monitorizat in permanta.Se dozeaza efortul perfect,si aici paramentrii de
doazare a efortului sunt cei clasici, distanta, viteaza, timpul,panta.
- alergarea – (jogging), ca meteodologie,alergarea este utilizata pt sedentari,
si pentru pacientii cardio-pulmonari, la un anumit tip de
antrenament.Pentru aceste categori, dozarea efortului se poate face prin:
ritmul alergarii, prin nivelul de ridicare a genunchilor, prin distanta sau prin
durata.Ex: alergarea pe loc, sau saritul cu coarda.
- inotul – avantajele pe care le aduce intotul sunt interesante: beneficiem de
efectele benefice ale apei calde(coeficientul structurilor peri-arteriale
creste,astfel incat segmentele se pot misca mai usor),efectul
hidrostatice(scaderea in greutatea).Presiunea hidrostatica actoneaa
complex asupra organismului uman,sunt comprimati muschii,
 vasele,articulatiile.Dezavantajul major,este dozarea,pe care nu putem sti in
fiecare clipa care este nivelul matematic de efort.Putem doza efortul in
functie de nr de lungimi de bazini, in functie de viteaza, de timpul care il
petrece,dar nu putem sti exact nivelul de efort.
- terapia ocupationala – activitatile importate din viata de zi cu zi, sau din
alte activitati de petrecere a timpului liber, sau din viata de munca.Trebuie
sa se aleaga foarte bine programul(deci tipul de activitate).
- sportul terapeutic – este indicat ca si forma de antrenamet la efort fizic,
este recomandat pt personale tinere ,fara o afectiune specifica, dar care din
cauza activitatilor scazute, au o capacitate de efort foarte scazuta.
- munca – daca subiectul a atins, capacitatea de efort ceruta de o anumita
activitate, activitatea aceea sa o faca.

Cea mai moderna, sau prin cele mai moderne metode de exprima a intesitatii unui
efort, il constituie echivalentul metabolic.Un EM ar trebui sa fie energia necesara,
a acoperiri nevoilor bazale, de repaos al individului, un Em este in mod normal
intre 3.5 si 4 mm de oxigen molecular pe kg corp, pe minut.Efortul poate fi
exprimat in multiplii de EM.Asa cum paote fi exprimat in mm oxigen molecular/kg
corp/minut,sau poate fi exprimat in kilocalorii/minut.

Suportabilitatea efortului – daca subiectul suporta sau nu efortul respectiv.Poate

fi urmarita prin urmatorii parametrii chimici:

1) tahicardia – accelelarea ritmului cardiac,peste nivelul admis,eventul

tahicardiile exagerate care duc si la aritmii(batai neregulate ale inimii);
2) durerile pre-cordiale – aparitia unei dureri precordiale,intrupe efortul;
3) dispneea – setea de aer;subiectului nu ii mai ajunge aerul;
4) oboseala accentuata – de obicei insotita de paluare(transpiratii reci)lin timp
aparitia de ameteli,chiar usoara incoordonare in miscari.

Semnele paraclinice –

variatiile tesiunii arteriale, variatile ritmului cardiac si traseul EKG.

Cel mai bun indicator al tolerantei, il constituie alura
ventriculara(pulsul).Stabilirea alurii ventriculare maxime admise, in cursul
efortului sau pulsul maxim atins, este dat de o formula matematica:

Pmax=220-varsta(anii impliniti)

Pmaxim = 215-(varsta x 0.66)

In timpul efortului, la testare efortul se intrerupe, sau este considerat nivelul

maxim, in care subiectul atinge aceste maxime.

In general pacientii se impart in 2 mari categorii:

1) pacienti care suporta bine efortul fizic, de antrenament la efort fizic dozat
2) pacienti care nu sporta sau suporta rau,in sensul ca apar relativ repede
semnele alarmante clinice care impun intreruperea efortului.

In cazul incare se petrece asemenea evenimente sigur ca testarea se intrerupe,

pacientul primeste o medicamentatie corespunzatoare tulburarilor aparute.Dupa
un anumit grad de tratament se poate relua testarea.Eficienta efortului fizic,
performat in urma unui antrenament sistematic depinde de intensitate de durata,
si de frecventa antrenamentelor,cu cat aceste trei elemente sunt mai
mari,evident ca eficienta in antrenament este mai mare.

Antrenamente cu eforturi, la care intesitatea de efort este cu 50% din consumul

maxim de oxigen,la care durata antrenamentului este mai mica de 10 minute si la
care antrenamentul se face cu o frecventa mai mica de 2 sesiuni pe saptamana nu
au nici o eficienta, si nu cresc sub nici o forma conditia fizica.De obicei
intensitatea efortului, mai ales la pacienti si in mod deosebit la cardiaci sau la
pulmonarii cronici trebuie sa se deruleze la 60-70% din capacitatea functionala
testata.Exista cazuri in care,datorita gravitatii cazului se incepe cu nivele mult mai
mici,de exemplu putem incepe cu 20% din capacitatea maxima, si sa crestem
treptat pana ajungem la nivelele dorite, de 60-70%.Efortul cu mai mult de 61-70
poate deveni periculos

Durata efortului -de obicei sesiunile pt pacienti, incep cu sedinte mici, 10-20 de
minute, exista si cazuri extreme in care durata poate fi si de cateva minute per
exercitiu, si sunt intreupte de pauze, care in functie de durata exercitiului poate di
de la cateva zeci de secunde pana la cateva sute de secunde.Astfel de scucesiuni,
efort scurt-pauza, se pot intinde la intervale de la 40-60 de minute,acestea sunt
formele de antrenament cu capacitati extrem de limitate de efort.

Frecventa sesiunilor de antrenament – sigur ca aceasta frecventa poate fi

determinata de nivelul de efort, la cei care performeaza sunt sanatosi au o
annumita conditie fizica, si intensitatea este mare si durata este destul de mare,
sigur ca se admit 2-3 antrenamente pe sapt.La cei care performeaza eforturi mici,
de ex. personale care revin dupa o imobilizare lunga, mobilizarea in pat, sau
mobilizarea prin camera sau saloon, poate reprezenta o forma de antrenament,
deci in acest caz sigur ca sesiunile de antrenament se fac de regula zilnic sau
uneori se pot face de mai multe ori pe zi, durata antrenamentului putand ulterior
sa creasca,creste frecventa in cadrul acelasi zile, si abia dupa aceea putem creste
si durata.

Metodica sedintelor de antrenament Haskell – un interval initial de 6-15 minute

este intervalul de incalzire, sau de adaptare la efort, este intervalul in care
subiectul face miscari lente, fara efort prea mare, la care sa antreneze grupe largi
musculare, si sa introduca subiectul in atmosfera si sa aduca subiectul la
paramentrii necesari efortului pe care urmeaza.

a II-a etapa este efortul propiu-zis, cu paramentrii alesi astefel in cat sa ne

incadram in cei maxim 70% de consum maxim de oxigen.Se face exercitiul propiu-
zis dupa care urmeaza a III-a etapa,adica trecerea la starea de repaos, care nu
trebuie neglijata,ea trebuie sa durerze intre 5-10 minute, efortul nu se intampla
brusc.Se fac miscari usoare de membre, un mers relaxat, miscari respiratorii.

Pentru ca in timpul efortului se produce o vaso-dilatatie la nivelul maselor

musculare implicate la efort, care fixeaza o cantitate mare de sange, iar aceasta
vaso-dilatatie nu se opreste brusc odata cu efortul, si nu dispare odata cu oprirea
efortului.Daca aceasta vaso-dilatatie importanta se cupleaza cu oprirea brusca a
contractiei musculare, pompa periferica care ar trebui sa impinga aceste cantitati
de sange dinspre periferie catre cord, nu mai functioneaza, exista risc de lipotimie
si de cadere plus ca se produc tulburari de ritm cardiac.Trecerea graduala are
rolul de scadere a tahicardieie, de stabilizarea tensiounii arteriale, de disipare a
caldurii acumulate in timpul efortului si de “spalare” a metabolitizor acizi din
muschi,care s-au acumulat in urma contractiei grupelor musculare implicate in
efort.

Efectele antrenamentului la efort fizic dozat – in primul rand, creste conditia

psihica a subiectului (deci creste increderea in sine a subiectului),de la o
sesniunea la alta face eforturi din ce in ce mai mari, crescandui randamentul
fiecarui efort,consecintele fiind pozitive.In al II-lea rand, se amelioreaza simtitor
functia cordului, adica functia ventricolului stang,se constata ca pe parcursul
derularii la antrenemantele de efort fizic dozat, scad alura ventriculara si scad
tensiunile arteriale mai ales sistolice la nivele de efort comparabile.Asta inseamna
ca daca, la un anumit nivel de efort initial subiectul devolta valor mari, ale alurii
ventriculare si ale tensiunii arterilae, in timp, pe masura performarii
antrenamentului respectiv, la aceleasi nivele de efort, subiectul reuseste sa
performeze la parametrii cardio-vasculari mult mai diminuati.La pesonale
antrenate oscilatiile acestor paramentrii sunt foarte mici,chiar si la eforturi
intense.

In al III-lea rand, creste suprafata alveolei capilare de schimb, adica practic se

deschid la fiecare inspir un nr mai mare de alveole.Deci fiecare ciclu respirator
este mai eficient,pentru ca prin cresterea aceste suprafete de schimb alveolo-
capilar, se amelioreaza raportul ventilatie supra perfuzie,adica prin deschiderea
unor nr mai mare de alveole, creste practic suprafata aleveolara in care intra aerul
insipirat.

In al IV-lea rand, scade rezistenta vasculara periferica,pentru ca daca lucreaza o

cantitatea mai mare de grupe musculare, automat se face o vaso-dilatatie in
periferie.Tensiunea arteriala diastolica nu mai creste asa de mult ca la personale
neantrenate,iar efortul pe care trebuie sa-l faca cordul este mai mic.

In al V-lea rand, creste extractia oxigenului din sange la nivelul tesuturilor, deci
creste randamentul respiratiele celulare, fisulare.Muschiul antrenat extrage din
sangele pe care=l perfuzeaza o cantitatea mai mare de oxigen, deci cu cat cu face
un antrenament sistematic muschiul se adapteaza sa respire cu un randament
mai mare.

In al VI-lea rand, se constata scaderea modificarile traseului EKG, activitatea

cardiaca este in paramentrii fiziologici tot timpul, inima nu mai este solicitata nici
la eforturi fiziologice mari.Inima se adapteaza efortului.

In al VII-lea rand scade lipitdele si caticolaminele(adrenalina si noradrenalina si

sunt mediatorii factorilor de stres.Scaderea masei adipoase si cresterea masei
musculare.

Acest obiectiv, nu trebuie sa lipseasca din orice program de kinetoterapie chiar

daca uneori este nevoie sa se desfasoare in conditii speciale.

Al 9-lea obiectiv, este reeducare sensibilitatii

Tulburarile de sensibilitatea apar de obicei, in afectiuni ale SNC sau Sistemului

Nervos Periferic, si apar fie in urma afectele functionale ale receptorilor(deci fie
sunt afectate functiile receptorilor sensibilitatii) fie sunt intrerupte,si atunci
informatia culeasa nu mai este profiectata la nivel central.Principalele suferinte
care pot sa determine afectari ale sensibilitatii, se afla la unul din urmatoarele
nivele:

1) lezinuni la nivelul pielii – afecteaza, implica receptorii;

2) leziunile de nerv periferic – implica deficit senzitiv;
3) leziunile maduvei – determina afectari de tip dermatomial(dermatoamele
sunt teritorii de distributie, ale radacinilor spinale);
4) leziunile ariile senzitivo-cordicale – in diferentierea carecaterelor
stimulurilor;

Evaluarea deficitului senzitiv, se face prin mai multe manevere,

a) prin atingere usoara, subiectul fiind cu ochii inchisi.

b) presunea se evalueaza cu un obiect bond

c) valuarea sensitivitatii termice

d) evaluare senzatiei de durere – se face prin usoara apasare cu un corp ascutit

e) simtul pozitie – propioceptie – se realizeaza prin modificari succesive, de pozitie

ale segmentelor;

f) simtul miscarii(kinezia) -se misca un segmen intr-un sens si celalalt si se

intreaba care este directia si sensul miscarii;

g) stereo-gnozia(capacitatatea subiectului de a indentifica prin palpare un obiect)

– comporta aprecieri legate de forma, de dimensiuni de greutate,de
consistenta,de textura,chiar de tipul de material;

h) discriminarea tactila a doua puncte – adica perceptia a doua puncte, ca fiind

sperate in conditiile in care, sunt intepate simultan la o anumita distanta,de
regula se pleaca de la distante mari si se ajunge pana la distante mici, pana cand
subiectul simte un singur punct.

Evaluarea tulburarilor de senzitivitate este dificila, implica cooperare totala din

partea pacientului, presupune un efort de concentrare din partea pacientului,
care oboseste repede, si bineinteles ca are mult subiectivist.

Metodologia sau regurile de reeducare a sensibilitatii:

1) Stimularea se face intai sub privirea pacientului, pt ca el trebuie sa asocieze

senzatia cu obiectul care declanseaza aceasta senzatie.
2) Seddintele sunt scurte, maxi 5-10 minute, dar se repeta de mai multe ori pe
zi, obiectul care se ofera spre recunoastere, trebuie recunoscut in maxim 60
de secunde, apoi se schimba.
3) Progresivitatea – se porneste de la stimuli intensi, grosolani, grosieri,
grei,cu suprafata aspra, si se trece gradat spre stimul fini, mici, usori.Pt
proprioceptie se porneste de la art mari catre cele mici.
4) deficitul senzitiv unilateral – se recuperereaza prin stimulare intermica,
simultan in simetrica,la nivel cerebral trebuie sa se suprapauna senzatiile
din partea sanatoasa in ceal bolnava, pt ca subiectul sa regaseasca
senzatiile si in partea sanatoasa;Aceasta stimulare simetrica este foarte
utila si in cazul refacerii sterognoziei;
 5) Ordinea reeducarii va fi urmatoarea:
Presiunea si Durerea
Propioceptia
Kinestezia
Sensibilitatea termica – intai se recupereaza senzatia la rece si apoi cea la
cald;

Cu timpul este utila incorporarea functiei motorii in contextului antrenametului

senzitiv.Ex apucarea unor obiecte, scoaterea unor obiecte din sertar, rasfoirea
cartilor s.a.m.d

Este extrem de importanta refacerea hartii sensibilitatii a corpului sau a

teritoriului corpului.Pentru obtinerea aceste functionabilitati este nevpie de
exercitii repetate, care se executa sub control vizula apoi fara, dar cu repetitie, de
trei patru ori, in cadru aceleasi sesiuni de antrenament