MOTTO

„Şcoala este o parte integrantă a comunităţii largi, iar problemele cu care se confruntă ca
instituţie şi mediu de formare a tinerilor privesc întreaga societate.Violenţa umană, indiferent în
ce context se manifestă, este inerentă naturii umane, dar acest lucru nu înseamnă ca nu trebuie
să i se dea un răspuns ferm, prin acordarea unui rol special prevenirii și combaterii acestui
fenomen social.” (IȘE, UNICEF, Violența în școală, Bucuresti, 2005)

Definirea violenţei ca fenomen social, la fel ca şi definirea violenţei şcolare ca formă

particulară a violenţei, este un proces continuu, susţinut de dezvoltarea abordărilor sistematice
şi de rezultatele diferitelor studii. În acest context, aderăm la poziţia cercetătorilor români,
precum că astăzi se acceptă o definiţie largă a violenţei şcolare, incluzând, în afara delincvenţei,
fapte care nu sunt în mod necesar penalizabile sau care scapă, în orice caz, semnalărilor judiciare.
De asemenea, se susţine din ce în ce mai mult ideea de a se ţine seama de discursul victimelor în
definirea violenţei şcolare, care este atât agresiune brutală şi haotică, cât şi repetare a multor
evenimente stresante, rar penalizate, nu în mod obligatoriu penalizabile.

Una dintre definiţiile mai cuprinzătoare este cea a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, după
care violenţa înseamnă „ameninţarea sau folosirea intenţionată a forţei fizice sau a puterii contra
propriei persoane, contra altuia sau contra unui grup, unei comunităţi care antrenează sau riscă
puternic să antreneze un traumatism, un deces sau daune psihologice, o dezvoltare improprie
sau privaţiuni.”

Mulți copii din întreaga lume sunt expuși violenței școlare, ceea ce le subminează dreptul
la educație și le afectează în mod negativ dezvoltarea. Studiile privind intervențiile pentru
violența în școli, sugerează ca poate fi prevenită. Cu toate acestea, această bază de dovezi este o
provocare care trebuie explorată. După o analiză sistematică a literaturii de specialitate, violența
școlară se reduce la patru tipuri: (a) violența față de colegi; (b) pedeapsa corporală ; (c) violență
elev - profesor (d) violența profesor-elev.

Orice formă de violenţă asupra copilului poate duce la retard în dezvoltarea intelectuală,
la tulburări de echilibru emoţional şi la consecinţe fizice pe plan psiho - social. Structura
personalităţii copilului suportă diferit efectele abuzului şi va fi marcată de o atitudine reticentă
în relaţionarea socială, de sentimentul de stigmatizare şi de imagine de sine negativă. Abuzul fizic
(bătaia) asupra copilului, pe termen scurt sau lung, nu reprezintă o soluţie sau o modalitate de
corijare a unei atitudini, nu-şi va atinge scopul de corecţie și de îndreptare. Reacţia unui copil
bătut sau pedepsit dur prin diverse metode va fi una de aversiune, cu tendința de a răspunde
prin violenţă sau printr-o atitudine pasiv-agresivă. Un alt efect nedorit pe care îl are agresarea
unui copil este duplicitatea lui. Pedepsit dur, prin bătaie sau alte metode „mai blânde, copilul nu
va înţelege cu ce a greşit, dar va învăţa să-i fie frică. Un copil speriat şi umilit ajunge să mintă din
ce în ce mai mult, să caute soluţii pentru a scăpa de abuz, de pedeapsă. Umilirea copilului, ţipetele
sau vorbele dure ale părinţilor sau adulților, în general, pot avea efecte la fel de negative ca bătaia
asupra sa. Toate relaţiile care implică frică şi pedeapsă vor duce în timp la destrămarea legăturii
puternice dintre adulți şi copil și la pierderea încrederii în forțele proprii. Un copil bătut nu va fi
niciodată optimist, ci va fi lipsit de perspectivă, iar relațiile sale cu semenii vor fi deficitare. De
aceea, copilul trebuie disciplinat prin reguli ferme, dar negocieri blânde, cu ajutorul
recompenselor, prin mesaje clare şi constante. Este esenţial ca adultul să fie sincer, onest şi
consecvent cu copilul, să asigure o relaţie statornică

Violența școlară este un fenomen extrem de complex, cu ramificații multiple: în familie,

societate, școală, asupra propriei persoane și asupra culturii. Diversele ei forme sunt
interconectate și au o dinamică specifică: violență importată din afara școlii, dar și violența
generată de sistemul școlar; violența adulților împotriva elevilor dar și violența elevilor împotriva
profesorilor. Dacă în trecut şcoala reprezenta un ,,refugiu‖, un loc „ocrotit de Dumnezeu‖, astăzi
aceasta a devenit un capitol din scenariul zilnic al incidentelor violente în care sunt implicaţi copii,
adolescenți şi profesori. Studiile de caz efectuate în ţări precum Iordania, Statele Unite ale
Americii, Etiopia, Israel, Columbia sau state europene au arătat că problematica violenţei în şcoli
nu a reuşit să atragă îndeajuns atenţia opiniei publice. A venit însă momentul ca guvernele,
organizaţiile neguvernamentale şi comunităţile de afaceri să elaboreze strategii globale pentru a
putea limita extinderea violenţei în şcoli. Toate acestea ar trebui să aibă loc sub directa
supraveghere şi îndrumare a cadrelor didactice, a familiilor şi a mass media.
 Violenţa în şcoală este o expresie a violenţei din societate; când violenţa se produce în
şcoală, ea conduce şi la alte consecinţe: alături de prejudicii, victimizare, uneori moarte, violenţa
din şcoală reduce şansele elevilor de a-şi dezvolta personalitatea pe deplin şi de a dobândi o
educaţie de bună calitate. Dacă anterior, violenţa şcolară nu se manifesta decât ocazional, între
elevi sau dinspre cadrul didactic spre elev, acum remarcăm o violenţă sporită de la an la an, atât
între elevi, cât şi dinspre elevi spre cadrele didactice. Violenţa perturbă grav mediul şcolar şi
conduce la o deteriorare a climatului în şcoală, afectează raporturile elev-elev şi profesor-elev şi
generează sentimente de insecuritate, de teamă, de angoasă, care influenţează negativ
dezvoltarea normală a elevului. Violenţa şcolară se structurează adesea pe fondul unor tulburări
de comportament care pot duce la acte disociale sau antisociale, la un comportament care îi
stresează pe ceilalţi, în acest comportament incluzându-se cearta, minciuna, furtul, tâlhăria,
agresiunea fizică, dar sub eticheta violenţei şcolare se află o diversitate de forme de conduită:
confruntarea verbală, poreclirea, tachinarea, ironizarea, imitarea în scop denigrator, refuzul de a
colabora şi de a cere ajutor, bruscarea, lovirea cu diverse obiecte, pălmuirea, împingerea,
vătămarea corporală.

Principalele motive din cauza cărora elevii se manifestă violent, dezvăluite de studiile
comparative, se referă la factori de ordin economic, familial, educaţional şi social. Apariţia
violenţei este, adesea, rezultatul interacţiunii mai multor factori.

1. Factorii economici includ excluderea socială şi economică, sărăcie, educaţie inegală şi

inechitabilă şi lipsa locurilor de muncă; şomajul în rândurile tineretului; distribuţia ineficientă a
fondurilor pentru învăţământ; slaba echipare şi supraîncărcarea claselor şcolare; lipsa
psihologilor; lipsa mijloacelor de transport care să lege şcolile de cartierele mărginaşe sau de
localităţile îndepărtate; condiţiile proaste de viaţă (lipsa alimentelor de bază sau insuficienţa
acestora, a hainelor, standarde reduse de viaţă);

2. Factorii legaţi de familie: lipsa de supraveghere din partea părinţilor sau a fraţilor mai
mari; părinţi duri, cu o orientare disciplinară incertă; părinţi divorţaţi; inexistenţa valorilor
familiale (morale, religioase);
 3. Factorii legaţi de şcoală, care determină rezultate slabe, conduc la incidente violente
şi modele de agresivitate; relaţii dure, agresive şi distructive între elevi; clase cu număr foarte
mare de elevi, deci greu de stăpânit; programa prestabilită şi inflexibilă, irelevantă pentru
interesul şi nevoile elevilor; slabă comunicare, uneori aproape inexistentă, între elevi şi profesori;
profesori care aplică metode punitive în educaţie (care dau afară elevii din clasă, îi umilesc în faţa
colegilor etc);

4. Factori de ordin social şi politic, care se referă la violenţa politică asociată cu războaie
şi conflicte armate; mass media violente, discriminatorii şi care promovează programele anti-
sociale; găşti de cartier care tulbură liniştea publică în şi pe lângă şcoli; furtul avutului elevilor sau
/ şi al şcolii; abuzul de alcool şi droguri;

5. Factori de ordin individual. De subliniat că aceşti factori, care se referă la personalitate,

atitudini agresive, neputinţa de a lega relaţii interumane etc., chiar dacă sunt des amintiţi de
studii efectuate în ţările dezvoltate ca factori cauzali ai violenţei, nu par să capteze atenţia
cercetătorilor.

În literatura de specialitate sunt utilizaţi ambii termeni – „violenţa” şi „bullying”. Drept

limitare în utilizarea curentă se prezintă deficienţele de traducere din limba engleză a noţiunilor
„bullying” şi „bullies”: „bullying” este prezentat ca intimidare, agresiune, hărţuire, lăsând loc
pentru o interpretare mai largă. Noţiunea „bullies” este tradusă ca făptaşi, agresori, intimidatori.
Totodată, bullying mai des este utilizat ca hărţuire. Reiterăm poziţia unor specialişti precum că
hărţuirea reprezintă comportamentul agresiv care se repetă, în mod tipic, la anumite intervale
de timp, având drept scop să rănească, să producă teamă sau suferinţă sau să creeze un mediu
negativ în şcoală pentru altă persoană.

Hărţuirea se produce în situaţiile în care există un dezechilibru de putere real sau perceput
. „Dezechilibrul” poate însemna că un elev este mai mare, aparţine unei alte rase sau are mai
mulţi prieteni decât altul. Hărţuirea poate lua numeroase forme, după cum urmează:

• fizică – lovirea, îmbrâncirea, defectarea sau deposedarea de bunurile personale;

 • verbală – înjurături, ridiculizări sau realizarea unor comentarii sexiste, rasiste şi
manifestări homofobe;
• socială – excluderea celorlalţi dintr-un anumit grup sau răspândirea bârfelor sau
zvonurilor despre aceştia;
• scrisă – scrierea de note sau semne care sunt supărătoare sau ofensatoare;
• electronică (denumită în mod obişnuit hărţuirea pe internet) – răspândirea unor
zvonuri sau comentarii supărătoare prin email, celulare (de ex., mesageria instant)
şi în cuprinsul aplicaţiilor mass-media pentru interacţiune socială.

Recomandări ce vizează prevenirea violenţei în şcoli

Prevenirea violenţei în şcoli trebuie să înglobeze diverse strategii de ordin educaţional,

informaţional, cultural-religios, socioeconomic ş.a. Respectiv, reiterăm strategiile propuse de
UNICEF, care servesc drept puncte esenţiale de ghidare pentru întreg sistemul, de la familii la
guverne, în prevenirea şi reducerea violenţei împotriva copiilor:

1. Educarea familiilor, îngrijitorilor şi părinţilor cu privire la dezvoltarea timpurie a copilului,

utilizarea metodelor pozitive de disciplinare, fapt care ar reduce riscul de violenţă în casă.
2. Ajutorarea copiilor şi adolescenţilor să gestioneze riscurile şi provocările.
3. Schimbarea atitudinilor şi normelor sociale care încurajează violenţa şi discriminarea.
4. Promovarea şi oferirea serviciilor de suport copiilor.
5. Implementarea legilor şi policilor de protecţie a copiilor şi adolescenţilor împotriva
violenţei.
6. Colectarea datelor şi realizarea studiilor – esenţiale pentru proiectarea strategiilor de
planificare şi intervenţie, şi stabilirea obiectivelor pentru monitorizarea progresului şi
eliminării violenţei.

Conducerea puternică, etosul îngrijirii și politicile clare și consecvente pot reduce

incidența și gravitatea violenței în școlile de toate tipurile și chiar pot împiedica acest flagel. Cu
regret, în viziunea specialiștilor, majoritatea școlilor aplică soluții rapide de rezolvare sau rezolvă
problema în mod superficial. Dincolo de încercările de a expulza/elimina făptașii, trebuie să se
pună accent pe modificarea comportamentului, în caz contrar va avea loc doar transferarea
problemei unei alte școli sau unei alte comunități. Acestea pot include în cursurile formale și non-
formale de informare/sensibilizare a studenților materiale antiviolență, astfel îcât ele să prevină
violența, dar și dezvoltarea/ fortificarea competențelor cadrelor didactice. La fel, în calitate de
strategie importantă se propune lucrul cu grupurile de elevi (fete și băieți) intru minimalizarea
indiferenței, care poate duce la violență.

Pentru a evita evolutia si perpetuarea violentei în mediul scolar, este necesar ca

Ministerul Educatiei sa aiba o buna colaborare cu Mass-Media (C.N.A) si sa semnaleze parintilor
impactul pe care vizualizarea emisiunilor necorespunzatoare vârstei îl are asupra copilului, caci
sprijinul familiei este hotarâtor. A elabora strategii, proiecte de prevenire a violentei scolare
implica a tine cont de toti factorii (temperamentali, sociali, familiali) care pot determina
comportamentul violent al copilului. Scoala are un rol important în prevenirea violentei si asta
nu numai în conditiile în care sursele agresivitatii sunt în mediul scolar ci si în situatia în care
sursele se afla în exteriorul granitelor școlii .