ENERGIA MEANICA

De Bardă Cătălina

Energia mecanică este partea de energie care depinde doar de masele unui sistem fizic,
de pozițiile și vitezele lor relative față de un sistem de referință, adică este formată din
energia potențială și energia cinetică. Pentru sistemele izolate mecanic și aflate în câmpuri
conservative de forțe (gravitational, elastic) energia lor mecanică se conservă.

Energia hidraulică este o energie mecanică. Ea reprezintă capacitatea unui sistem fizic
(apă) de a efectua un lucru mecanic la trecerea dintr-o poziție dată în altă poziție (curgere).
Datorită circuitului apei în natură, întreținut automat de energia Soarelui, energia hidraulică
este o formă de energie regenerabilă.

Energia hidraulică este formată din energia potențială a apei dată de diferența de nivel
între lacul de acumulare și centrală, respectiv din energia cinetică a apei în mișcare. Apa
curgătaore cu o diferenţă de nivel poate produce energie electrică in funcţie de condiţiile de
instalare ale turbinei ( cadere, debit). Exploatarea acestei energii se face actualmente în
hidrocentrale, care transformă energia potențială a apei în energie cinetică. Aceasta e apoi
captată cu ajutorul unor turbine hidraulice care acționează generatoare electrice care în
final o transformă în energie electrică.

Energia hidraulică a fost folosită încă din antichitate În India se foloseau roțile
hidraulice la morile de apă. În Imperiul Roman morile acționate de apă produceau fâină și
erau folosite de asemenea la acționarea gaterelor pentru tăierea lemnului și a pietrei.

O hidrocentrală utilizează amenajări ale râurilor sub formă de baraje, în scopul

producerii energiei electrice. Apa este colectată într-un micro-bazin si apoi canalizată prin
conducta de aducţie direct în turbină. Caderea pe verticală (cap), creează presiunea
necesară la capatul inferior al conductei de aducţie, pentru a pune în msşcare turbina. Cu cât
va fi mai mare debitul sau capul, cu atât vom obţine mai multa energie electrică. Potențialul
unei exploatări hidroelectrice depinde atât de cădere, cât și de debitul de apă disponibil. Cu
cât căderea și debitul disponibile sunt mai mari, cu atât se poate obține mai multă energie
electrică. Energia hidraulică este captată cu turbine.
 Rotile hidraulice folosesc energia apelor curgătoare pentru a produce lucru mecanic.
Pe cursuri de apă cu debite mici se exploatează in special energia potenţială, in acest scop
fiind utilizate roţi pe care sunt montate cupe, iar aducţiunea apei se face in partea
superioară a roţii umplând astfel cupele. Greutatea apei din cupe pune roata in mişcare; in
acest caz căderea corespunde diferenţei de nivel intre punctele in care apa este admisa şi
respectiv evacuată din cupe şi este cu atat mai mare cu cat diametrul roţii este mai mare. Pe
cursurile de apă cu debite mari se exploatează in special energia cinetică a apei, in acest
scop fiind utilizate roţi pe sunt montate palete, iar aducţiunea apei se face in partea
inferioara a rotii impingand paletele. Pentru a obţine momente cât mai mari raza roţii trebuie
sa fie cat mai mare. De multe ori, pentru a accelera curgerea apei in dreptul roţii, înainte de
aceasta se construieste un stavilar deversor care ridica nivelul apei si transformă energia
potenţială a caderii de apă care se formează in energie cinetica suplimentară, viteza
rezultată din deversare adaugandu-se vitezei normale de curgere a cursului de apă.

Cascada Niagara dezvoltă o uimitoare enrgie hidraulică. Uriaşul debit al cascadei

Niagara (aprox. 5.5 milioane de litri pe sec), plus panta sa abruptă, îi dau râului un mare
potenţial energetic. Puterea apei a fost folosită pentru prima data in 1757, cand Daniel
Chabert Joncaire a construit o moara de apă pe rau. In 1854 a inceput lucrul la un canal
hidraulic care trebuia să devieze apele râului spre fabricile si morile de apă situate in josul
râului. In 1875 a fost deschisă prima moară de faină pusă in mişcare de apa canalului, iar in
1881 a fost instalat primul generator hidroelectric. Prima uzina hidroelectrică la scară mare
a fost deschisă pe partea americană in 1896, de către Edward Dean Adams.

In perioada modernă, Statele Unite si Canada au construit două proiecte hidroelectrice:

canadienii au construit hidrocentrala Sir Adam Beck in 1958, cu o putere de 1815 MW in
Queenston, Ontario, iar americanii au construit hidrocentrala Robert Moses, in 1963, cu o
putere de 2400 MW lânga Lewiston, New York. Amandouă centralele, situate la 6 km in aval
de cascada Niagara, sunt acţionate de apa deviată si pompată spre turbine. Cea mai mare
parte a energiei oferite de aceste centrale este consumată de oraşele din apropiere (New
York, Niagara Falls si Ontario).