7.

Manifestările clinico-anatomice ale despicăturilor de palat

Despicaturile de palatin sunt observate imediat după nașterea copilului, prin dereglärile
funcționale, anatomice și defectele estetice. Ele se manifestă prin trecerea lichidului din
cavitatea orală în cavitatea nazala, asfixii, dificultăți de alimentare, de respirație, dezvoltare
insuficientă a maxilarelor. Despicăturile palatine se pot asocia, in 30% din cazuri, cu
sindromul Pierre Robin. Despicaturile incomplete ale palatului moale şi cele submucosale
pot ramine neobservate mult timp. Refluxul alimentar nazal, vorbirea nazonata sunt
semnele clinice ale acestor despicături.
Despicăturile palatine manifestă tulburări clinice funcționale, in special imposibilitatea
alimentării la sin, asfixii în timpul alimentării, refluxul alimentelor din cavitatea bucală în
cavitatea nazală. Datorită tulburărilor de integritate a cavități bucale, nu se formează acel
vacuum intre sinul mamei și mucoasa bucală, din care cauză aceşti copii sunt alimentați
artificial în primele săptămini de viață. Refluarea lichidelor în cavitatea nazală prin
despicătură provoacă tulburări de glutiție, care pot duce la instalarea unei distrofii generale
progresive.
Cu timpul, pot apărea modificări adaptive, persistind doar refluarea lichidelor pe nas.
Mucoasa cavității nazale și a vălului faringian, fiind permanent iritată de alimente,
reacționează prin rinite catarale, evoluind treptat in rinite hipertrofiate. Sunt prezente și
tulburārile fonetice, mai evidente la vîrsta de doi ani. Reacțiile compensatorii fonetice duc la
instalarea amigdalitelor cronice și vegetațiilor adenoide.
Deoarece suptul la sin este dificil, se recurge la alimentarea artificială precoce. Din această
cauză, dezvoltarca fizică intirzie, iar uneori se instalează fenomene de distrofie. Tulburările
de glutiție și masticație sunt cauzate de comunicarea cavitatii orale cu cea nazalä, care
determina refluarea lichidelor pe nas în timpul alimentației. Tulburarile de fonație se
datorează intreruperii continuitații válului palatin, element esential in realizarea etansarii
velo-faringiene

Predominarea respirației orale face ca mucoasa orala sa fie uscatà, iar roşul buzei-
acoperit cu cruste uscate. Funcția cavitatii nazale, de purificator si incalzitor, este
dereglata. Respirația devine superficiala și alterată, sunt frecvente bronşitele și
pneumoniile. Datorita localizării anatomice a organelor otorinolaringologice, tulburările de
funcție sunt prezente in majoritatea despicaturilor palatine. Hipoplazia muşchilor velari
determina tulburări in funcția orificiului trompei Eustachio, care deseori cauzeaza
hipoacuzia, otite medii sau otoree. Datorită refluarii alimentelor și respiratiei orale, sunt
prezente rinitele cronice (la inceput catarale, apoi hipertrofice), tonsilitele cronice, tulburări
ale respirafici nazale, vegetații adenoide.
Tulburarile fizionomice pot determina efecte negative in dezvoltarea neuropsihica a
copilului. Aerofagiile sunt frecvente la acest continget de copii In timpul suptului ei inghit și
o cantitate mare de aer, care provoacă gastroesofagii.
8.Manifestările clinico-anatomice ale despicăturilor labio-maxilo-palatinale
unilaterale.
În despicăturile labio-maxilo-palatine unilaterale modificările anatomice
cuprind: deformaţiile nazale (lobulul nazal turtit, narina orizontalizată,
subcloazonul scurt şi deviat spre partea sănătoasă, vomerul deviat spre partea
sănătoasă, partea concavă micşorând volumul narinei afectate); buza superioară
(întreruperea fibrelor musculare ale orbicularului gurii, inserţie anormală la baza
columelei şi aripii nazale, hipoplazie tisulară); apofiza alveolară (despicată la
nivelul incisivului lateral, decalaj în plan sagital şi transversal); palatul dur
(despicat pe partea afectată, comunicând cu cavitatea nazală, apofiza palatină
oblicizată); vălul palatin (despicătura situată median, muşchii velari inserându-se
pe marginea despicăturii palatului dur).
La pacienţii cu DLMP uni- şi bilaterale şi la cei cu despicătură izolată de
palatin se atestă o scurtare a bazei posterioare şi anterioare a craniului, mai evident
la vârsta de 8-9 ani, mai pronunţat la băieţi , afectarea formei bazei craniene –
cifoza anormală preşelară – se atestă la pacienţii cu despicături de buză şi palat
bilaterale, mai pronunţate la fetiţe (Krogman W.M. et al., 1982).

9.Manifestările clinico-anatomice ale despicăturilor labio-maxilo-palatinale totale

bilaterale.

În despicăturile labio-maxilo-palatine bilaterale se atestă modificări mai

severe care interesează toate structurile de ambele părţi şi includ: deformaţia
nasului (lobulul turtit, aripile nazale etalate şi deformate, fosele nasale larg
deschise, columela scurtată); buza superioară (divizată în trei fragmente, dintre
care cel median este atrofic, fibrele musculare întrerupte sunt inserate la baza
aripilor nasale bilateral); apofiza alveolară (divizată în trei fragmente, cel median
fiind proiectat anterior, cele laterale deplasate median); palatul dur (despicătura
situată median comunică cu cavitatea nazală bilateral, apofizele palatine atrofiate cu
poziţie oblicizată); vomerul (situat median cu grad diferit de dezvoltare, mai des
atrofic, scurt, având partea inferioară mai sus decât normal); vălul palatin
(despicătura situată median, întreruperea fibrelor musculare, inserţia lor anterioară
pe marginea despicăturii palatului dur). Modificările funcţionale sunt determinate
 de gradul de severitate al celor anatomice şi interesează alimentaţia, fonaţia,
masticaţia, fizionomia (Malek R., Psaume J., 1988; Răducanu A.M., 1996).

10.Manifestările dereglărilor funcționale generale (ORL, sistemul repirator etc) ale

despicăturilor palatinale.

Despicăturile palatine manifestă tulburări clinice funcționale, în special imposibilitatea

alimentării la sin, asfixii în timpul alimentării, refluxul alimentelor din cavitatea bucală în
cavitatea nazală. Datorită tulburărilor de integritate a cavități bucale, nu se formează acel
vacuum între sinul mamei și mucoasa bucală, din care cauză acești copii sunt alimentați
artificial în primele săptămîni de viață. Refluarea lichidelor în cavitatea nazală prin
despicătură provoacă tulburări de glutiție, care pot duce la instalarea unei distrofii generale
progresive.
Cu timpul, pot apărea modificări adaptive, persistînd doar refluarea lichidelor pe nas.
Mucoasa cavității nazale și a vălului faringian, fiind permanent iritată de alimente,
reacționează prin rinite catarale, evoluînd treptat în rinite hipertrofiate. Sunt prezente și
tulburările fonetice, mai evidente la vîrsta de doi ani. Deoarece suptul la sîn este dificil, se
recurge la alimentarea artificială precoce. Din această cauză, dezvoltarea fizică întîrzie, iar
uneori se instalează fenomene de distrofie.
Tulburările de glutiție și masticatie sunt cauzate de comunicarea cavității orale cu cea
nazală, care determină refluarea lichidelor pe nas în timpul alimentației. Tulburările de
fonație se datorează întreruperii continuității vălului palatin- element esențial în realizarea
etanșării velo-faringiene. Copilul cu despicătură ce interesează vălul sau lueta prezenta o
fonatie neinteligibilă. Predominarea respirației orale face ca mucoasa orală sa fie uscată, iar
roșul buzei acoperit cu cruste uscate. Funcția cavității nazale, de purificator si încălzitor, este
dereglata. Prin urmare, apar reacții inflamatorii la nivelul inelului limfatic Waldeyer,
crește volumul vegetațiilor adenoide și tonsilelor palatine, scade volumul respirator necesar
pláminilor. Respirația devine superficială și alterată, sunt frecvente bronşitele și pneumo-
niile.
Datorita localizării anatomice a organelor otorinolaringologice, tulburările de funcție sunt
prezente in majoritatea despicaturilor palatine. Hipoplazia muşchilor velari determină
tulburări in funcția orificiului trompei Eustachio, care deseori cauzează hipoacuzia, otite
medii sau otoree. Modificarile in dinamica ale orificiului trompei pot provoca otită medie.
Datorită refluării alimentelor și respirației orale, sunt prezente rinitele cronice (la inceput
catarale, apoi hipertrofice), tonsilitele cronice, tulburări ale respirației nazale, vegetații
adenoide. Tulburările fizionomice pot determina efecte negative in dezvoltarea neuropsihica
a copilului. Aerofagiile sunt frecvente la acest contingent de copii. In timpul suptului ei înghit
și o cantitate mare de aer, care provoacă gastroesofagii.
11.Principii de asistență medicală a nou-născutului cu despicături labio-maxilo-
palatine totale unilaterale și bilaterale. Principii de alimentare a nou-născutului cu
astfel de malformații congenitale.
In prima săptämina de viața a nou-născutului, centrul de reabilitare este informat de catre
maternitați şi incepe evidența. Problema Ingrijirii nou-născutului este rezolvata in echipa cu
pediatrul, ortodontul, chirurgul, psihiatrul. Separarea cavității bucale de cea nazala se efectuează in
primele zile de viață prin adaptarea gutierelor palatine. Parinții sunt instruți in vederea alimentirii
copilului, pozitiei lui, echipamentului special pentru alimentare (tetine Haberman). Inițial se permite
alimentarea cu seringa sau cu sonde speciale

Perioada nou-nāscutului (prima luna) este fixată la evidența centrului de reabilitare. Copilul este
examinat de pediatru, chirurgul oro-maxilo-facial, ortodont. Se determina gradul de afectare,
localizarea malformației și prezența viciilor in alte organe și sisteme. Se pregătesc bonturile
despicate ale maxilarelor prin alinierea lor cu aparate ortodontice (in special in cazurile cu
despicaturi bilaterale) pentru imbunatațirea condițiilor chirurgicale. Sunt indicate retainerele nazale,
cu scopul de a forma relieful narinar in perioada preoperatorie.

Pina aici e anume a nou nascutului, daca intreaba mai mult, vedeti mai jos..
Virsta de l-3 luni: consultarea copiilor de către pediatru, otorino- laringolog, chirurgul-stomatolog,
ortodont; aprecierea stárii genera- le, timusului, organelor otorinolaringologice, eficacității
obturatoru- lui, situației premaxilei bilaterale. Planul de tratament include chei- loplastia în
despicăturile unilaterale; cheiloplastia unilaterala sau bi- laterală a despicăturilor; modelarea
retainerelor nazale, cu scopul de a menține relieful narinar și a menaja bonturile apofizei alveolare.

Virsta de 3-6 luni: consultația cotidiană a specialiștilor centrului medical consultativ; aprecierea stări
generale și a dezvoltării fizice a copilului de către comisia medicală; determinarea eficacității retai-
nerelor nazale, gutierei palatine și corijarea sau efectuarea unui nou obturator.

Virsta de 6-12 luni: consultația cotidiană a specialiştilor și anes- teziologului, aprecierea stării
generale a copilului, organelor ORL, timusului; examinarea funcțici inelului velo-faringian;
examinarea relațiilor bonturilor despicăturii palatine și premaxilei. La 12 luni se efectuează
velofaringoplastia (inlaturarea despicăturii la nivelul palatului moale și luetei).

12.Tratamentul chirurgical primar la copii cu despicături labiale. Clasificarea

metodelor de tratament.

Analizând problema plastiei primare în despicăturile de buză, menţionăm că

în ultimele secole au fost propuse numeroase procedee chirurgicale, multe dintre
care cu timpul şi-au epuizat importanţa. Pentru a face un studiu comparativ al
acestor procedee, ele pot fi grupate după modul de incizie şi de formare a
lambourilor:
1.Plastia în linie dreaptă. Metoda consta în incizii de avivare şi suturare liniară a
marginilor despicăturii în porţiunea cutanată, prepararea unui lambou în triunghi în
regiunea roşului buzei (de obicei, pe fragmentul mic) cu plasare pe fragmentul opus,
ceea ce ducea la restituirea deficienţei congenitale de substanţă şi la evitarea
apariţiei şanţului postoperator al roşului buzei.
2.Plastia buzei cu aplicarea lambourilor rectangulare. Procedeul constă în prepararea pe
fragmentul lateral a unui lambou cutaneo-muscular de formă rectangulară plasat într-o
incizie în treimea inferioară a filtrumului afectat
3.Plastia buzei cu aplicarea lambourilor triangulare Veau V.(1910) a descris
modificarea operaţiei bazată pe plastia liniară la care suplimentar a aplicat un
lambou triangular cutanat în regiunea inferioară a fragmentului mic şi plasarea lui
în incizia filtrumului. V.P. Blair, J.B. Brawn (1930), J.B. Brown şi F. McDowell
(1941, 1951) au propus diverse variante de aplicare a lamboului triangular recoltat
pe fragmentul lateral care includea pielea, marginea cutaneo-mucoasă, roşul buzei
care se plasa în incizia cutaneo-mucoasă pe fragmentul medial. Concomitent, se
efectua mobilizarea cartilajului alar de la piele prin acces intercartilaginos. Baza
alară era suturată la septul nazal cu sutură din mătase.
(Dezavantajele acestei metode constau în excizia unei porţiuni mari de substanţă pe
ambele fragmente, inclusiv o porţiune din arcul Cupidon, roşul buzei are formă de arc,
buza capătă o formă plată.)

4.Plastia buzei prin metoda rotaţie–avansare. Metoda de plastie prin rotaţie–avansare

constă, în linii generale, în următoarele: pe fragmentul median incizia începe la baza
columelei, puţin după linia mediană spre partea sănătoasă, se curbează continuând spre
vârful arcului Cupidon, simetric coloanei filtrumului pe partea neafectată. Prin această
incizie de rotaţie se formează un lambou A, care include o porţiune a filtrumului şi arcul
Cupidon care se deplasează în jos, alungind partea scurtată a buzei. În partea superioară
a inciziei, la baza columelei se formează lamboul C, care după mobilizare alungeşte
partea scurtată a columelei şi parţial formează planşeul nazal. În urma rotaţiei inferioare
a lamboului A, la nivelul bazei columelei se formează un defect de rotaţie de formă
triangulară. Pentru umplerea acestui defect, pe fragmentul lateral este croit lamboul B
prin incizie care porneşte la nivelul planşeului nazal şi continuă până la vârful viitorului
arc Cupidon, iar superior în jurul bazei alare. Prin acces în vestibulul superior se
eliberează baza aripii nazale de la maxilă. Mobilizarea suficientă a lamboului B permite
„avansarea” lui în defect pe fragmentul mare.