9.

2 Mărimi şi măsurare
Activitatea de măsurare apare iniţial la copii în special prin comparare:
în jocurile de construcţii compară cuburile între ele, îşi compară
înălţimea, când transportă anumite lucruri spun că sunt grele, sau,
dimpotrivă, uşoare, utilizând cuvinte auzite de la adulţi. Enunţurile
preluate imitativ duc în cele din urmă la înţelegerea unor concepte
complexe.
În grădiniţă se va pune accentul pe activităţile de măsurare în sine, nu pe
utilizarea corectă a unităţilor standard. Pentru aceasta este necesar un
material adecvat: obiecte cu care să se măsoare şi obiecte care pot fi
măsurate. Aceste materiale pot fi: vase de diferite mărimi, orez, mălai,
apă, nisip, cântare de jucărie. Acestea pot fi folosite în jocuri de rol, cum
ar fi la croitor, la doctor, în bucătărie.
Pe măsură ce copiii se familiarizează cu numerele şi cifrele, cadrul
didactic va ajuta copiii să înţeleagă felul în care rezultatele măsurării pot
fi exprimate prin numere şi cifre.

9.2.1 Măsurarea lungimii

A măsura cu pasul o distanţă sau cu palma o lungime sunt
comportamente implicate în jocurile de mişcare sau pentru organizarea
spaţiului.
Compararea lungimilor, lăţimilor sau înălţimilor sunt operaţii care nu
necesită măsurare, dar prin astfel de comparaţii se intuieşte mărimea
fizică, lungimea, importantă în activitatea respectivă.
Pentru a compara lungimile a două beţe, acestea se pun unul lângă altul,
cu două capete la acelaşi nivel, astfel încât să se poată observa care este
mai lung. Lăţimea se poate compara prin suprapunere, iar compararea
înălţimii prin alăturare pe verticală.
Pentru măsurarea lungimii se pot utiliza cuburi, beţişoare, fâşii de hârtie,
creioane. Acestea sunt unităţi de măsură nestandard. Obiectul care va fi
măsurat ar trebui să aibă o lungime egală cu un număr întreg de astfel de
unităţi. Copiii sunt deprinşi astfel să utilizeze un alt obiect cu care fac o
operaţie care se numeşte măsurare şi al cărei rezultat este un număr.
155
Utile pentru măsurare pot fi şi anumite benzi confecţionate special,
împărţite în pătrăţele. Se recomandă şi utilizarea riglei şi a centimetrului
de croitorie, dar fără a fi impuse copiilor.
O altă variantă poate fi utilizarea de coli de matematică pe care sunt
desenate obiecte, pe care copilul colorează atâtea pătrăţele cât este
lungimea obiectului respectiv. Numărul de pătrăţele este rezultatul
măsurării.

9.2.2 Măsurarea masei

Copiii cunosc din experienţele zilnice anumite lucruri legate de masa
corpurilor: o găleată plină este mai grea decât una goală; leagănul se
apleacă în partea în care este copilul mai greu, etc. Cadrul didactic
accentuează aceste lucruri: obiectul acesta este greu, celălalt este uşor.
Înainte de a utiliza balanţa, copilul trebuie să experimenteze cântărirea
ţinând în fiecare mână câte un obiect şi apreciind care dintre ele este mai
greu.
Copiii constată că nu neapărat obiectele mari sunt mai grele. Aceasta se
realizează cu ajutorul unei mulţimi de obiecte de diferite dimensiuni care
se vor compara două câte două.
Este bine ca preşcolarul să vadă cât mai multe tipuri de balanţe şi cântare
pentru a-şi forma o reprezentare corectă a lor şi a şti să le identifice.
Cântărirea propriu-zisă poate fi introdusă în mod natural prin
intermediul jocurilor de rol. Greutăţile pot fi cuburi, pietricele sau
castane, de aceeaşi mărime. Copilul va învăţa că în momentul în care
balanţa se înclină, ea se înclină spre obiectul mai greu. În momentul în
care balanţa stă în poziţie orizontală, cele două mase sunt egale. Astfel,
masa obiectului de cântărit este egală cu masa unităţilor de pe celălalt
taler.
Activităţile se pot desfăşura atât frontal, cât şi pe grupuri mici sau
individual. Se pot utiliza şi fişe pe care sunt figurate balanţe, iar copiii
vor încercui obiectul mai greu, în funcţie de poziţia balanţei.
Se va utiliza o terminologie specifică legată de cântărire şi de masa
obiectelor: greu, uşor, la fel de greu. În jocurile de rol, în jocurile de
construcţii, în activităţile matematice, în activităţile
156
gospodăreşti sau la cumpărături există mereu prilejul pentru utilizarea
naturală a acestor termeni.
Rezultatul operaţiei de cântărire se poate nota pe hârtie. Astfel de
activităţi se pot desfăşura pe grupe. Fiecare grupă primeşte câte o foaie
pe care sunt desenate în partea stângă obiectele care trebuie cântărite. În
dreptul fiecărui desen, copiii vor trasa atâtea liniuţe câte cuburi a cântărit
obiectul respectiv.

9.2.3 Măsurarea timpului

Succesiunea activităţilor, ordonarea lor logică şi explicarea acestei
ordonări sunt realizate în toate activităţile educative realizate în
grădiniţă.
Preşcolarul are o percepţie subiectivă a trecerii timpului. De aceea
evenimentele trebuie să aibă puncte de reper bine determinate. Cu toate
ocaziile se va atrage atenţia copiilor asupra unor activităţi care durează
mult sau care durează puţin, subliniindu-se acest lucru: a trecut repede,
ce repede s-a terminat, sau ce mult a durat.
Unele jocuri cer rapiditate, la altele contează cine a reuşit să facă un
anumit lucru pentru mai mult timp. Se va insista de fiecare dată: copilul
cutare a reuşit să sară mai mult timp, altul mai puţin.
Pentru cunoaşterea utilizării calendarului, începând cu grupa mijlocie,
proiectarea diferitelor activităţi în timp se va raporta în mod explicit la
calendar. Nu este nevoie ca preşcolarii să fi învăţat literele sau cifrele:
pentru început ei trebuie să ştie doar modul de utilizare a calendarului.
Schimbarea calendarului la trecerea în alt an este un eveniment
important, care arată curgerea timpului. Copiii trebuie încurajaţi să aibă
fiecare câte un calendar în care să fie încercuite date de naştere şi
sărbătorile importante. Tăierea zilelor din calendar în aşteptarea unui
eveniment anume este importantă pentru înţelegerea timpului şi a
cuvintelor azi, ieri, mâine, demult.
A cunoaşte utilizarea ceasului nu presupune cunoaşterea citirii lui. Este
important ca preşcolarul să ştie că ceasul ajută la organizarea timpului,
indică începutul şi sfârşitul activităţii, momentul în care va avea loc o
activitate sau alta. Este bine să existe un ceas în sala de grupă şi să se
atragă atenţia copiilor asupra orelor fixe. În funcţie de nivel, copiii din
grupa mare şi din cea pregătitoare vor învăţa să
157
identifice şi orele fixe, dar nu se va face acest lucru ca activitate
obligatorie.
Termenii care exprimă timpul: azi, mâine, ieri, mai târziu, mai devreme,
oră, minut sunt utilizaţi de cadrul didactic de mai multe ori pe zi. Copiii
vor fi încurajaţi să îi utilizeze, mai ales în povestirea unor întâmplări ale
lor. Termenii legaţi de timp trebuie introduşi pe parcurs şi în legătura cu
activităţile concrete ale copiilor.

9.2.4 Măsurarea valorii

Primul pas în manipularea banilor este făcut prin joc. Imitând adulţii,
copiii merg la cumpărături, cer anumite lucruri şi dau în schimb bani.
Primul element pe care ei trebuie să îl înveţe este schimbul realizat între
bani şi celelalte lucruri.
După introducerea numerelor şi cifrelor, banii de jucărie vor şi însemnaţi
cu cifre. Cu cei care au numere mici se pot cumpăra mai puţine lucruri,
iar cei cu numere mari, vor permite cumpărarea mai multor lucruri,
indicând o valoare mai mare.
Banii reali se vor prezenta cu precădere copiilor din grupa mare şi
pregătitoare, deşi şi copiii mai mici cunosc deja unele bancnote.
Diferenţierea valorilor banilor se poate face aproape simultan cu
învăţarea numerelor şi a comparării acestora. Utile în acest sens sunt
jocurile în care copiii sunt puşi în situaţia de a decide ce şi cât anume se
poate cumpăra cu banii respectivi.
Copiii trebuie puşi în situaţia de a utiliza ei înşişi banii pentru a face
mici cumpărături. Copilul se simte important când face el însuşi gestul
de a plăti, pentru că acest lucru fac în general numai adulţii. Pe de altă
parte, va ajunge mai uşor să înţeleagă că în schimbul banilor primeşte
anumite lucruri. Mulţi copii au deja din familie această experienţă, fiind
solicitaţi de părinţi să facă mici cumpărături. Ei vor cunoaşte mai repede
valoarea banilor şi vor fi puşi în situaţia de face şi unele calcule
aritmetice.