Formarea formatorilor

Cum să faci seminare şi ateliere reuşite în calitate de

formator

Uwe Stark
Arnd Weishaupt

Material auxiliar pentru seminarele de pe

2./3. mai 2011 şi 16./17. mai 2011
de la
Institutul Naţional al Magistraturii, Bucureşti
 I

Cuprins :

Unitatea de învăţare 1
A. Prezentarea participanţilor şi deschiderea 1
I. Prezentarea participanţilor 1
II. Deschiderea seminarului 2
B. Mod de învăţare adulţi 4
I. Învăţarea la adulţi 5
II. Principiile învăţării 6
1. Învăţarea şi uitarea 6
2. Învăţarea şi vârsta 6
3. Comunicarea şi memorarea 6
4. Capacitatea de concentrare 7
5. Tehnici de învăţare şi strategii de însuşire a materiei 7

Unitatea de învăţare 2
Condiţii privind cadrul de desfăşurare 8
I. Spaţiul de desfăşurare 8
II. Aşezarea meselor şi scaunelor 9
III. Mediul de învăţare 10
IV. Mijloace tehnice 11
V. Materiale scrise pentru seminar 11

Unitatea de învăţare 3
A. Alegerea materialului didactic 13
I Coordonarea nevoii de învăţare cu materialul didactic 13
II. Stabilirea obiectivelor didactice 14
III. Formarea unităţilor de învăţare – selectarea materialului didactic 15
B. Pregătirea didactică 16
I. Introducerea 16
II. Privirea de ansamblu 16
III. Desfăşurarea, prezentarea şi prelucrarea materiei 17
IV. Aplicaţii şi exerciţii 17
V. Repetiţia 18
VI. Controlul 18
C. Structurarea şi selectarea metodelor 19
I. Pregătirea 19
II. Structurarea materialului didactic 20
III. Selectarea metodelor 21
1. Prelegere/ Lecţie frontală şi referate ale participanţilor 21
2. Lucrul individual, în parteneriat sau pe grupuri 22
3. Discuţia 23
4. Întrebări pe bileţele 23
5. Jocul de rol 24
 II

Unitate de învăţare 4
A. Atitudinea lectorului: inaugurarea seminarului 25
B. Atitudinea lectorului: tehnica moderarii 26
I. Moderatorul 26
II. Instrumente de lucru 27
III. Domenii de aplicare 27
1. Solicitarea contribuţiilor şi a bileţelelor 27
2. Solicitarea punctelor 27
3. Lucrul pe grupuri (mici) 28
4. Jocul de rol 28
C. Atitudinea lectorului: tehnica de predare 29
I. Caracterul inteligibil 29
1. Nivelul frazei 29
2. Nivelul cuvintelor 29
II. Caracterul sugestiv 30
III. Vizualizarea 31
IV. Tehnica de vorbire 32
1. Pauzele de vorbire 33
2. Ritmul vorbirii 33
3. Volumul 33
4. Intonaţia 34
5. Pronunţia 34
D. Atitudinea lectorului: limbajul corporal 35
E. Atitudinea lectorului: încheierea seminarului 36

Unitatea de învăţare 5
A. Mijloace tehnice 37
I. Recursul la vizualizare 37
II. Mijloace tehnice 38
1. Tabla 38
2. Tabla albă 39
3. Flipchart 40
4. Tabla pentru lipit (pinwall) 41
5. Proiecţia de slide-uri/ prin proiector 41
6. Prezentarea cu ajutorul computerului 42
B. Atelierul autorului 43
I. Posibilităţi de întrebuinţare a materialelor scrise 43
II. Volum şi structură 44
III. Succesiunea temelor 44
IV. Formularea textului 44

Unitatea de învăţare 6
Comportamentul cu participanţii dificili 46
 III

Unitatea de învăţare 7
A. Controlul didactic 47
B. Gradul de satisfacţie a participanţilor 48
 1

Unitatea de învăţare 1

A. Prezentarea participanţilor şi deschiderea seminarului

Primele minute ale unui seminar sunt cele mai dificile pentru lector. Stresul, pe care îl
resimt adesea şi lectorii de seminar cu experienţă, nu este încă depăşit. De
asemenea, lectorul nu ştie încă în ce dispoziţie sunt participanţii, cum este el
perceput de cercul de auditori. Pentru că în asemenea situaţii tensionate se poate
ajunge repede la o « pană » (« blackout »), se recomandă pregătirea atentă a
primelor minute ale seminarului, de pildă planificarea cuvânt cu cuvânt a salutului.

► Important: Dacă aţi formulat în prealabil fraze şi pasaje întregi, fiţi neapărat
atent să nu le rostiţi ca şi cum ar fi citite cuvânt cu cuvânt!

I. Prezentarea participanţilor

De regulă se recomandă ca seminarul să înceapă cu prezentarea lectorului şi a

participanţilor. În timp ce dumneavoastră, în calitate de lector, trebuie neapărat să
vă prezentaţi, în mod excepţional poate fi eludată prezentarea participanţilor, de pildă
în cazul în care cercul audienţilor este foarte mare, sau dacă este vorba despre un
seminar scurt, care îi reuneşte pe participanţi doar pentru câteva ore şi în cadrul
căruia nu sunt prevăzute activităţi dinamice pe grupuri.

1.
În calitate de lector, trebuie să începeţi prin a vă prezenta. Pentru că, pe de o
parte, participanţii aşteaptă să afle cine îi va îndruma pe parcursul seminarului. Pe de
altă parte, prin acest lucru vă asumaţi sarcina de a „sparge gheaţa“ şi nu lăsaţi
acest lucru în seama unui participant, care poate nu se simte bine să fie el cel care
« face introducerea ». La acestea se adaugă şi un alt punct de vedere : prima
prezentare este modelul celor ce-i urmează. Dacă, de pildă, vreţi să aflaţi de la
participanţi ce hobby-uri au, pentru ca într-un moment ulterior al seminarului să faceţi
legătura cu acestea, trebuie doar să spuneţi care sunt hobby-urile dumneavoastră.
Participanţii vă vor imita. De aceea, gândiţi-vă bine ce vreţi să aflaţi despre
participanţi şi spuneţi-le aceleaşi lucruri despre dumneavoastră.

2.
Pentru forma prezentării există mai multe posibilităţi. Cel mai la îndemână este
turul de prezentare, în care fiecare se prezintă singur în câteva cuvinte. Eventual
participanţilor li se pot face sugestii, cum ar fi : « Vă rog precizaţi de când vă ocupaţi
de dreptul familiei.“ Avantajele acestei forme sunt următoarele:
 2

• Este rapidă
• Nu necesită o pregătire prealabilă.

O variantă a acestui model este când fiecare dintre participanţi nu se prezintă pe

sine, ci pe vecinul de scaun.

Mult mai mult timp necesită tabla. Lectorul şi participanţii scriu datele despre ei pe o
bucată de hârtie şi o lipesc de tablă. În acelaşi timp fiecare îşi prezintă pe scurt
coordonatele. Avantajele acestei forme sunt

• Activarea participanţilor şi faptul că

• Informaţiile rămân disponibile.

II. Deschiderea seminarului

1.
După prezentare este momentul stabilirii aspectelor organizatorice. Dintre acestea
fac parte, de pildă

• Orele (începutul, încheierea)

• Pauzele
• Certificatele de participare

În acest context poate fi stabilit deja modul de comunicare, de pildă participanţii pot fi
încurajaţi să pună întrebări.

2.
În ceea ce priveşte întrebarea privind aşteptările: în acest moment al etapei
introductive, mulţi lectori trec direct la întrebarea legată de aşteptările pe care le au
participanţii de la seminar. Acest lucru poate fi util, dar implică şi anumite pericole.
Mai ales în ţările în care formarea judecătorilor şi procurorilor este în primele faze, se
întâmplă adesea ca participanţii să fi fost obligaţi (parţial) să participe la seminar. Cu
siguranţă aceasta nu este o premisă favorabilă pentru seminar. Însă este cu atât mai
neplăcut ca, în acest mod, participanţii de nevoie să obţină o tribună pentru a-şi
exprima nemulţumirea faţă de seminar. Ji aceasta înainte ca dumneavoasră, în
calitate de lector, să fi avut posibilitatea de a le aduce participanţilor argumente în
favoarea dumneavoastră şi a subiectului seminarului. Cine nu s-a înscris din proprie
iniţiativă la seminar nu are nici aşteptări concrete de la acesta. Un asemenea
participant nu va fi deloc încântat dacă nu poate oferi un răspuns concret la prima
întrebare de conţinut care i se pune.

Întrebarea privind aşteptările poate avea un efect nedorit şi atunci când aşteptările
sunt evidente. Cine vine de pildă la seminarul « Probleme actuale ale dreptului
 3

imobiliar“ se aşteaptă de la seminar să fie informat în legătură cu problemele actuale

ale dreptului imobiliar. Nici mai mult, nici mai puţin. Deci puneţi întrebarea privind
aşteptările doar atunci când urmăriţi ceva concret cu ea.

La acestea se mai adaugă un lucru : cine e întrebat ce aşteptări are, se aşteaptă ca

dorinţele formulate de el să fie şi împlinite. Uneori însă, în calitate de lector, nu
aveţi posibilitatea să îndepliniţi anumite aşteptări ale participanţilor, de pildă pentru
că planificarea timpului este deja strictă şi nu lasă prea mult spaţiu de manevră. În
acest caz, în calitate de lector, vă puneţi singur în situaţia nedorită de a respinge
dorinţa abia formulată sau de a trebui să încercaţi să o eludaţi tacit. La planificarea
seminarului veţi avea o anumită flexibilitate. Însă sunt anumite dorinţe ale
participanţilor pe care în mod firesc nu le veţi putea îndeplini. Ji aici este valabill
faptul că, cu cât mai puţină experienţă cu seminarele au participanţii, cu atât mai mult
trebuie să luaţi în calcul dorinţe deplasate. Astfel, un seminar cu tema „Tehnici de
investigaţii“ nu-şi poate lărgi pur şi simplu aria de acoperire în domeniul „Dreptului
penal internaţional“ – mai ales dacă nu sunteţi familiarizat cu noua temă dorită.

► Important: Evitaţi punerea „cu orice preţ“ a întrebării privind

aşteptările!

Ji, în sfârşit: gama aşteptărilor posibile nu e foarte extinsă. Aceasta poate duce la
probleme dacă legaţi întrebarea privind aşteptările de turul de prezentare, adică dacă
fiecăruia îi vine rândul. Dacă cinci participanţi au enunţat mai mult sau mai puţin
aceleaşi aşteptări, al şaselea n-o să fie încântat să trebuiască să spună încă odată
acelaşi lucru. După motoul:
„S-a spus deja tot, dar nu de către toţi.“

Dacă socotiţi utilă întrebarea privind aşteptările, dar nu vreţi să obligaţi pe nimeni să
repete lucruri deja spuse, folosiţi forma întrebării cu răspunsuri rostite din sală sau
scrise pe bileţele. În cazul răspunsurilor rostite din sală, rugaţi întregul grup de
participanţi să contribuie şi notaţi contribuţiile pe tablă sau pe flipchart.

Pentru răspunsurile scrise pe bileţele, puneţi la dispoziţie înainte de seminar

carioci şi bileţele şi cereţi-le participanţilor să-şi scrie aşteptările şi să le lipească de
tablă în pauza următoare. Lămuriţi de la început că bileţelul trebuie completat şi lipit
doar de cei care vor să-şi comunice aşteptările. Prin faptul că biletele vor fi lipite de
tablă în pauză, le daţi tuturor ocazia de a dispărea în anonimatul mulţimii. Din
motivele enunţate mai sus, în această fază a seminarului acesta poate fi un avantaj.
Sortaţi şi grupaţi tematic bileţelele lipite. Nu uitaţi să le comunicaţi participanţilor
regulile de bază pentru completarea bileţelelor ce urmează să fie lipite pe tablă :

• Bileţelele să nu fie scrise decât pe o parte (în mod uimitor, participanţii nu fac
acest lucru!)
 4

• Scrisul să fie mare şi citeţ (de aceea nu se recomandă folosirea pixului sau a
creionului)
• Pe fiecare bileţel să fie notat un singur gând (unii participanţi au tendinţa să
scrie referate întregi pe un bileţel)

3.
Ceea ce însă trebuie să aibă loc neapărat la începutul seminarului este prezentarea
conţinutului seminarului. Cu cât sunt participanţii mai bine informaţi de ce
prezentaţi o anumită problematică într-un moment al seminarului, cu atât mai mare
va fi succesul didactic. Începeţi deci orientarea participanţilor privind
desfăşurarea prin a le oferi o privire de ansamblu. Acest lucru poate fi făcut cu
ajutorul programului seminarului, care le-a fost trimis în prealabil participanţilor şi pe
care acum îl mai prezentaţi odată.

La prezentarea conţinutului fiţi atenţi să puneţi în evidenţă relevanţa acestuia pentru

participanţi. Dacă de pildă ţineţi într-un stat candidat la aderare un seminar pentru
judecători despre legislaţia europeană, arătaţi pe scurt că legislaţia europeană i-ar
putea privi în curând pe judecători la modul cel mai concret în activitatea lor viitoare –
limitându-vă, în acest moment, la o privire de ansamblu. Importanţa practică a
subiectului pentru participanţi reprezintă un factor motivaţional esenţial. Iar
motivarea este de la început până la sfârşit o piatră de temelie pentru succesul
învăţării. În funcţie de tema seminarului există posibilitatea ca atenţia participanţilor
să fie câştigată chiar în acest moment printr-o întrebare/ teză provocatoare sau
printr-un exemplu concret concludent.

B. Mod de învăţare adulţi

Seminarele şi atelierele nu sunt organizate pentru grupuri nedefinite. Ele sunt

prevăzute pentru anumiţi participanţi bine definiţi : participanţi adulţi, cu anumite
particularităţi şi specificităţi. Scopul unui seminar este ca particpanţii să îşi
însuşească cât mai multe lucruri, să înveţe cât mai mult.

Cu cât se cunosc mai multe despre aceste particularităţi şi specificităţi ale adulţilor,
cu atât mai mult succes poate avea un seminar. De aceea modul în care învaţă
adulţii este o chestiune importantă. Dacă la organizarea seminarelor se ţine cont de
principiile de învăţare ale adulţilor, rezultatul învăţării poate creşte în mod
semnificativ.

Esenţiale sunt următoarele întrebări:

• De ce şi cum învaţă adulţii?

• Cum pot să folosesc şi să pun în practică aceste cunoştinţe într-un seminar?
 5

I. Învăţarea la adulţi

Cea mai mare parte a adulţilor învaţă din două motive: pentru că vor şi pentru că
trebuie. Teoria învăţatului la adulţi porneşte de la Malcolm Knowles („The Adult
Learner. A Neglected Species ». 1973). Conform acesteia putem stabili şase
premise:

• Adulţii vor să ştie de ce trebuie să înveţe ceva. Abia apoi sunt dispuşi să
investească timp pentru a învăţa. Ei verifică mai ales dacă o sarcină şi un
conţinut didactic sunt relevante pentru ei, dacă sarcina nu este prea grea
pentru ei.
• Situaţia în care adulţii învaţă este marcată de percepţia lor despre sine ca
fiinţe autonome şi responsabile.
• Adulţii vin la un seminar cu un bagaj bogat de experienţe cu care pot contribui
la seminar.
• Adulţii sunt dispuşi să înveţe mai ales când este vorba despre conţinuturi pe
care le pot întrebuinţa în munca lor de zi cu zi şi care le sunt de ajutor.
• Adulţii sunt dispuşi să investească multă energie în învăţarea acelor
conţinuturi care îi pot ajuta în sarcinile concrete sau în rezolvarea unor
probleme.
• Adulţii reacţionează mai mult la motivaţia internă decât la stimulii exteriori.
•
Lectorul trebuie să ţină seama de aceste moduri de comportament.

► Pentru conceperea seminarului aceasta înseamnă că:

• Materia trebuie să fie suficient de atractivă pentru ca adulţii să înveţe.
Conţinutul învăţării trebuie să fie relevant pentru participanţi şi aplicabil în
activitatea lor cotidiană.
• Ji o materie abstractă poate fi prezentată atrăgător prin prelucrare şi poate
deveni interesantă pentru participantul la seminar. De aceea trebuie mai ales
să arătaţi însemnătatea materiei.
• Prezentaţi materia în mod structurat, oferiţi la început o perspectivă de
ansamblu, evidenţiaţi clar etapele materiei şi faceţi la sfârşit o sinteză.
• Purtaţi-vă cu înţelegere şi respect cu participanţii la seminar.
• Daţi-le participanţilor la seminar posibilitatea să contribuie cu cunoştinţele şi
experienţele lor la seminar şi să se implice într-un schimb de experienţă.
Puneţi noile conţinuturi în legătură cu lucruri deja cunoscute.
• Pentru că, spre deosebire de copii şi tineri, adulţii posedă o experienţă bogată
şi au trecut prin mai multe, le este mai greu să se dezveţe de anumite lucruri.
Pentru că sunt şi mai puţin exersaţi în a învăţa, întrucât de la şcoală şi
eventual facultate au trecut mulţi ani, au uitat în mare măsură învăţarea
organizată şi sistematică. De aceea au nevoie de mai mult timp pentru
învăţare.
 6

• Deosebirile în ceea ce priveşte premisele învăţării, motivele şi capacitatea de

a învăţa variază foarte mult la adulţi, în funcţie de experienţele diferite de
viaţă.

II. Principiile învăţării

Există o serie de principii de care trebuie ţinut cont la învăţare, pentru a o face pe
aceasta mai uşoară. Aceste reguli ale învăţării au efecte directe asupra succesului
unui seminar.

1. Învăţarea şi uitarea

Pentru că materia învăţată este uitată repede (după doar o zi participanţii uită de
regulă peste 40 la sută din cele învăţate, după şapte zile de regulă peste 80 la sută),
repetiţia şi exerciţiul fac parte din învăţare.

► Pentru alcătuirea seminarului acest lucru înseamnă să:

• Limitaţi materia la aspectele cele mai importante.
• Faceţi sinteze în cadrul seminarelor.
• Subliniaţi punctele importante.
• Ajutaţi-i pe participanţi să înveţe şi evitaţi uitarea prin exerciţii.

2. Învăţarea şi vârsta

Oamenii mai mari în vârstă nu învaţă mai prost. Au doar nevoie de mai mult timp,
pentru că au mai multă experienţă şi confruntă materia noua cu această experienţă.
Mulţi oameni mai în vârstă au de asemenea tendinţa să înveţe mai exact. Aceste
dificultăţi nu trebuie subestimate.

► Pentru alcătuirea seminarului acest lucru înseamnă să:

• Le daţi participanţilor mai în vârstă suficient timp pentru a învăţa.
• Folosiţi mai multe repetiţii.
• Prezentaţi materia de aşa manieră încât participanţii mai tineri să nu se
plictisească şi să profite de elaborarea detaliată a materiei.

3. Învăţarea şi memorarea

Capacitatea de învăţare poate varia mult în cursul unei zile. Există diferite tipuri
de a învăţa cu diferite curbe de capacitate – tipul matinal şi tipul de seară.

► Pentru alcătuirea seminarului acest lucru înseamnă să:

 7

Programaţi punctele importante, dificile ale învăţării în perioada cuprinsă între

orele 10.00 şi 12.00. Atunci capacitatea de învăţare a ambelor grupuri e suficient
de bună.

4. Capacitatea de concentrare

Capacitatea de concentrare a adulţilor se diminuează mult în timpul seminarului şi de

regulă după cel mult 60 de minute atinge punctul cel mai de jos.

► Pentru alcătuirea seminarului acest lucru înseamnă că:

• Dispuneţi de atenţia deplină a participanţilor doar între 10 şi 15 minute. În
această perioadă trebuie să faceţi introducerea în subiect şi să prezentaţi
aspectele cele mai importante.
• Puteţi folosi timpul rămas pentru discuţii, exerciţii şi verificări.
• Pauzele sunt o componentă importantă în desfăşurarea unui seminar. Ele
trebuie să se orienteze în funcţie de fragmentele de conţinut ale materiei
didactice. Cel târziu după 45-60 de minute trebuie programată o pauză scurtă.
După o oră şi jumătate-două se impune o pauză mai lungă.
• Excepţii puteţi face doar dacă predarea materiei are loc cu o foarte însemnată
participare a audienţilor, de pildă în lucrul pe grupuri.

5. Tehnici de învăţare şi strategii de însuşire a materiei

Participanţii la un seminar trebuie şi să dobândească acea capacitate de a învăţa

mai departe singuri pe cont propriu, de a dezvolta strategii de însuşire a unor
conţinuturi şi de a-şi putea pune în practică cunoştinţele. În acest scop participanţii
trebuie să fie capabili să folosească mijloace auxiliare şi să le aplice corect.

► Pentru alcătuirea seminarului acest lucru înseamnă să:

Le arătaţi participanţilor ce mijloace auxiliare există, cum se folosesc în mod
eficient mijloacele auxiliare şi cum se folosesc eficient privirile de ansamblu,
cărţile, indexurile etc.
 8

Unitatea de învăţare 2

Condiţii privind cadrul de desfăşurare

Însemnătatea pentru seminar a condiţiilor legate de cadrul de desfăşurare este

adesea subestimată. Dacă sala de curs este supraîncălzită sau prost aerisită, după
puţin timp concentrarea participanţilor scade deja. Acest lucru nu se schimbă nici
dacă seminarul este pregătit cu minuţiozitate. În plus, şi concentrarea lectorului are
de suferit : oboseala îl face să se încurce mai des, să uite lucruri sau să nu aibă o
prezentare la fel de vivace şi ritmată cum ar fi fost într-un spaţiu cu climat plăcut. De
aceea este indispensabil să asiguraţi înaintea începerii seminarului un cadru optim,
care va contribui, direct sau indirect, la succesul seminarului. Coordonatorul
seminarului trebuie să acorde o atenţie deosebită :

• Spaţiului de desfăşurare
• Aşezării meselor şi scaunelor
• Mediului de învăţare
• Mijloacelor tehnice
• Materialelor scrise pentru întâlnire

I. Spaţiul de desfăşurare

Adesea va fi disponibil un singur spaţiu de desfăşurare, care trebuie acceptat cu

toate avantajele şi dezavantajele lui. În acest caz trebuie să vă mulţumiţi cu ce aveţi
la dispoziţie şi să creaţi condiţii cât mai bune prin optimizarea celorlalte elemente
legate de cadrul de desfăşurare a seminarului (vezi mai jos). Cu toate acestea, în
cele ce urmează vom prezenta pe scurt ce trebuie să aibă în vedere coordonatorul
seminarului, dacă are posibilitatea să aleagă între mai multe încăperi.

Încăperea trebuie să fie suficient de spaţioasă pentru participanţi şi, în plus, să

ofere şi spaţiu de mişcare pentru lector. Dacă cel care prezintă este « înghesuit »
în faţă, la o masă, anumite elemente importante ale desfăşurării seminarului nu îi
stau la dispoziţie (vezi mai jos « atitudinea şezând şi atitudinea stând în picioare »).
Ideal ar fi ca încăperea să aibă suficient spaţiu pentru ca, în caz de nevoie, ordinea
aşezării să poată fi schimbată rapid, pentru a face posibile de pildă jocurile de rol sau
formarea de grupuri.
 9

II. Aşezarea meselor şi scaunelor

1.
Întâi exemplul negativ: mai ales în ţările est-europene se găsesc anumite săli de
seminar foarte lungi, ca un tub. În acestea aşezarea este: coordonatorul în faţă,
participanţii la o masă foarte lungă – eventual şi aranjaţi „după importanţă“, astfel
încât participanţii „mai puţin importanţi“ să stea spre fundul sălii. Dezavantajele sunt
evidente: participanţii din spate nu se simt doar subestimaţi, ci şi în afara razei
vizuale a lectorului şi încep să se agite destul de repede. Aceasta se întâmplă şi
pentru că lectorul, care la început face eforturi pentru ca glasul său să ajungă şi la
cei din spate, îşi simte repede limitele capacităţii vocale şi vorbeşte mai încet, astfel
încât – şi din cauza agitaţiei şi a celor ce vorbesc – nu mai bate răzbeşte până în
spate. Pentru un participant care nu înţelege bine ce se spune şi nu vede nici
desenul mult prea mic de pe tablă, seminarul s-a terminat înainte de a începe. „Tubul
est-european“ este probabil cea mai nepotrivită aşezare.

2.
O aşezare clasică, chiar dacă nu prea obişnuită la seminarele pure, este „sala de
clasă“. Participanţii formează mici grupuri aşezate câte doi în bănci, aflate la o
distanţă mai mică sau mai mare între ele. Această aşezare are un avantaj
incontestabil : încap relativ mulţi participanţi într-o încăpere mai mică. Acest
presupus avantaj se poate însă transforma repede în dezavantaj : anume dacă pe o
suprafaţă mică pot fi înghesuiţi mulţi participanţi, aerul se consumă repede, în cazul
unei aerisiri insuficiente şi, în funcţie de vreme, se poate face repede cald. Amintiţi-vă
exemplul de la orele de economie, în care cinematograful demonstra că raportul între
energia termică necesară şi numărul de spectatori este invers proporţional, datorită
efectului de autoîncălzire. Cu toate acestea : dacă nu dispuneţi decât de puţin spaţiu,
« sala de clasă » poate fi un model potrivit. Ca dezavantaj al acestei aşezări, unii
participanţi aduc în discuţie faptul că le aminteşte de şcoală – totuşi, acesta nu este
neapărat un dezavantaj, pentru că şi perioada şcolii poate fi asociată cu amintiri
pozitive. Trebuie însă reţinut că între participanţi contactul vizual este limitat,
pentru că se stă unul în spatele celuilalt. « Sala de clasă » este deci o aşezare
potrivită mai ales pentru predarea frontală şi ca „soluţie de urgenţă“ numai în cazul
încăperilor mici. Însă, din pricina condiţiilor legate de spaţiu, de multe ori eşti obligat
să îmbini elemente ale « sălii de clasă » cu elemente ale « potcoavei » (vezi mai jos).

3.
O altă posibilitate a aşezării este reprezentată de mesele de grup. Deosebirea faţă
de „sala de clasă“ constă în aceea că se formează unităţi mai mari. Dacă mesele
sunt unite câte două, se formează grupuri de patru, respectiv – dacă se stă şi în
capul şi la coada mesei – şase persoane. Grupurile de opt persoane nu sunt
recomandate, pentru că astfel doi participanţi ar sta cu spatele la lector. Mesele de
grup sunt ideale atunci când elementul lucrului pe grupuri este în prim-planul
 10

seminarului. Pentru că unii dintre participanţi stau spate în spate, schimburile în

cadrul întregului grup de audienţi sunt limitate.

4.
Cea mai frecventă aşezare este „în potcoavă“, cu mijlocul rămas liber. Această
aşezare are multe avantaje. Toţi participanţii au contact vizual între ei, ceea ce
permite schimburi în cadrul întregului grup. Dacă participanţii nu se cunosc între ei şi
există plăcuţe cu numele pe ele, contactul vizual existent facilitează memorarea
rapidă a numelor celorlalţi. Mijlocul accesibil îi dă lectorului posibilitatea să se
folosească de acest spaţiu şi printr-o mişcare – bine dozată – să adauge prezentării
un element dinamic. Ji din punct de vedere strict funcţional spaţiul liber din mijloc e
utilizabil, de pildă dacă trebuie împărţite documente auxiliare. Potcoava necesită
relativ mult spaţiu. Dacă încăperea în care se desfăşoară seminarul nu este suficient
de mare, potcoava poate fi îmbinată cu elemente ale „sălii de clasă“, de pildă prin
aşezarea de mese de câte doi în mijloc.

5.
În cazul unui „careu“, latura superioară e închisă, deci lectorul este integrat în
cercul participanţilor. Dezavantajul acestui model este că spaţiul din mijloc nu e
accesibil, deci inutilizabil. În plus locul din imediata apropiere a lectorului nu este
favoritul participanţilor şi le rămâne celor mai puţin interesaţi. Se menţine însă
avantajul „potcoavei“, anume că participanţii sunt orientaţi unul către celălalt şi au
contact vizual, ceea ce creează condiţii optime pentru discuţiile în cadrul întregului
grup.

III. Mediul de învăţare

Dimensiunea spaţiului de desfăşurare şi o aşezare potrivită cu conţinutul seminarului

nu rezolvă toate problemele. Mai sunt şi alţi factori ce pot avea o influenţă negativă
asupra succesului didactic şi aceasta chiar în mai mare măsură decât s-ar putea
crede. Trebuie avută neapărat în vedere o aerisire suficientă. În lipsa oxigenului,
concentrarea scade rapid. O altă consecinţă sunt durerile de cap. Lectorul trebuie să
se asigure că în pauze se aeriseşte.

Un alt factor este lumina. Lumina naturală este mai adecvată pentru concentrare
decât cea artificială. Unii lectori au tendinţa să facă întuneric în încăpere timp de o
oră sau mai mult, pentru o prezentare amănunţită în power point (vezi şi mai jos
„întrebuinţarea mijloacelor tehnice“). La o astfel de prezentare doar puţini dintre
audienţi vor fi foarte atenţi. Pentru că o încăpere întunecoasă îl face pe câte un
participant, care oricum trebuie să renunţe la somnul de la birou din cauza
seminarului, să închidă neobservat ochii câteva minute – o stare care poate dura
până când în sfârşit se face din nou lumină.
 11

Băuturile şi poate câteva produse de patiserie puse pe masă asigură un mediu

plăcut de învăţare. Audientul îi va mulţumi coordonatorului de seminar ascultându-l
cu toată atenţia. Ji uneltele de scris creează o primă impresie pozitivă în rândul
participanţilor.

Desigur, există şi alte circumstanţe care pot influenţa negativ rezultatul seminarului.
Faptul că un şantier zgomotos în dreptul ferestrei seminarului este neplăcut nu
necesită explicaţii suplimentare. Alte surse de zgomot pot fi în schimb eliminate mai
uşor: de pildă, înaintea începerii seminarului, lectorul ar trebui să le reamintească
participanţilor să-şi seteze telefoanele mobile pe “silenţios” sau să le oprească. Iar
dacă seminarul se suprapune cu finala campionatului mondial Brazilia-România, e de
recomandat să se respecte ora stabilită pentru încheiere. Altfel participanţii vor
încheia singuri ziua, părăsind seminarul înainte de vreme. De asemenea, în zilele
libere participanţii se aşteaptă să nu fie obligaţi să stea mai mult de jumătate de zi –
coordonatorul trebuie să ţină cont şi de asemenea obişnuinţe în interesul unei
atmosfere plăcute de învăţare.

IV. Mijloace tehnice

Întrebuinţării mijloacelor tehnice îi va fi dedicat mai jos un paragraf propriu. Însă

trebuie spus de pe acum că este obligatoriu pentru lector să se familiarizeze cu
mijloacele tehnice şi să le verifice starea de funcţionare. Acest lucru îl scuteşte
de momente penibile, ca de pildă atunci când imaginea proiectată pe un perete nu
este cea dorită şi o căutare îndelungată a problemei scoate la iveală că de pe lentilă
nu fusese scos capacul. Ji chiar şi cea mai frumoasă prezentare power point este
inutilă, dacă proiectorul disponibil nu recunoaşte laptopul lectorului. Cine
întrebuinţează mijloace tehnice trebuie să fie în sala de desfăşurare din timp, pentru
a putea rezolva eventualele probleme tehnice.

Acest lucru nu este însă valabil doar pentru proiector, şi celelalte mijloace tehnice pot
ascunde capcane şi greşeli. Astfel, înaintea seminarului trebuie verificat dacă
markerele mai scriu, dacă este suficientă hârtie pentru flipchart şi dacă tablele de
scris stau bine pe picioare.

V. Materiale scrise pentru seminar

Pentru fiecare seminar trebuie puse la dispoziţie materiale scrise relevante.

Acestea asigură orientarea desfăşurării şi îi ajută pe audienţii care s-au
„deconectat“ pentru câteva clipe să regăsească firul. Dacă nu există deloc materiale
scrise, participanţii sunt obligaţi să scrie încontinuu, ceea ce poate duce la apariţia
oboselii. În plus, cei mai mulţi participanţi aşteaptă să primească ceva la îndemână.
Dacă seminarul începe direct cu o atitudine cauzată de o aşteptare dezamăgită,
 12

lectorul va trebui să se străduiască din greu pentru a compensa efectul acestei

dezamăgiri incipiente.

O decizie trebuie luată în privinţa momentului în care să fie distribuite materialele

scrise. Dacă se dă totul de la bun început, se poate întâmpla ca participanţii să aibă
atenţia distrasă de materialele scrise. Există şi pericolul ca participanţii cu o structură
motivaţională inadecvată să nu se mai întoarcă la seminar după prima pauză,
gândindu-se că oricum au deja materialele scrise. Pe de altă parte, dacă materialele
scrise nu sunt împărţite decât spre sfârşitul seminarului, nu îşi îndeplinesc scopul de
ghid orientativ. De asemenea, în acest caz participanţii nu ştiu exact ce conţin
materialele scrise şi ce completări scrise de mână ar putea fi necesare. Dacă
materialele nu sunt date decât la finalul întâlnirii, mulţi le pun deoparte şi nu se mai
uită niciodată peste ele.

În concluzie, de regulă e util ca la început participanţilor să le fie prezentată o

privire de ansamblu. Adesea e recomandabil ca materialele scrise să fie date pe
bucăţi, anume imediat înainte sau după discutarea respectivelor elemente. Nu se
pot stabili reguli fixe în acest sens, iar părerea lectorului despre grupul de audienţi
poate fi în acest sens decisivă. Însă la această chestiune lectorul trebuie să ia în
calcul şi punctele de vedere exprimate mai sus.

Uneori se impune trimiterea materialelor scrise cu una sau două săptămâni înainte
de începutul seminarului, de pildă când participanţii au de rezolvat o sarcină în
prealabil. Însă cele mai adesea un asemenea mod de a proceda este nerecomandat.
Experienţa spune că nu toţi sau doar puţini dintre candidaţi vor rezolva sarcina
pregătitoare. Aceasta ţine de faptul că participanţilor activi pe plan profesional le
lipseşte timpul necesar, cu atât mai mult cu cât trebuie eventual să muncească în
avans pentru a acoperi absenţa din perioada cât sunt la seminar. Sau pur şi simplu le
lipseşte motivaţia : o sarcină de lucru venită de pildă prin poşta electronică nu
creează acelaşi sentiment de obligativitate ca o sarcină dată direct de lector în cadrul
seminarului. Dacă totuşi coordonatorul seminarului a transmis o sarcină prealabilă, el
trebuie să se ocupe ca şi acei participanţi care nu au putut îndeplini sarcina să nu
piardă legătura cu seminarul. În plus, lectorul trebuie să aibă la dispoziţe materialele
distribuite în prealabil şi la seminar : Nu toţi participanţii vor aduce cu ei materialele
ce le-au fost deja trimise.

Per total, materialele nu trebuie să fie supradimensionate. Ele slujesc

completării seminarului şi în niciun caz înlocuirii acestuia. Un material scris nu
poate totuşi să înlocuiască o prezentare reuşită a tematicii. Materialele prea extinse
dispar adesea în sertarele participanţilor şi nu mai sunt folosite ca mijloc auxiliar la
îndemână după seminar. Dacă însă materialele pot fi parcurse destul de repede,
participantul se poate familiariza cu ele încă din timpul seminarului şi le va folosi apoi
mai degrabă decât în cazul în care ar trebui să le descifreze pentru prima dată.
 13

Unitatea de învăţare 3

A. Alegerea materialului didactic

I. Coordonarea nevoii de învăţare cu materialul didactic

Predarea se orientează întotdeauna în funcţie de anumiţi participanţi. Participanţii

trebuie să înveţe şi să ia cu ei cât mai multe lucruri prin seminar. De aceea este
necesară adaptarea concretă a conţinuturilor seminarelor în funcţie de
participanţii la seminare. Pentru a face posibilă această adaptare trebuie lămurite
următoarele chestiuni:

• Ce premise îndeplinesc participanţii la un seminar, respectiv ce se cere de la

participanţii la un seminar?
• Cum pot fi stabilite aceste premise?
• Cum se poate ţine cont de premise în cadrul seminarului şi cum pot fi ele
întrebuinţate?

Experienţa şi cunoştinţele anterioare ale participanţilor, care rezultă în mod

preponderent din mediul profesional al acestora, reprezintă punctul central al
planificării şi alcătuirii seminarului însuşi. Un seminar nu poate fi eficient decât dacă
ţine seama de experienţele şi cunoştinţele anterioare ale participanţilor. Altfel se
ajunge la suprasolicitări sau la lipsa solicitării, ceea ce duce la scăderea motivaţiei şi
atenţiei participanţilor şi la periclitarea succesului didactic.

Pentru a afla premisele participanţilor la un seminar, pentru început este necesară o

analiză a nevoilor. Trebuie stabilit că pentru un anumit grup-ţintă, pe o anumită
temă există o nevoie de formare. Această nevoie de formare trebuie mai ales să
poată fi acoperită în mod adecvat de un seminar. Abia pe această bază poate fi
stabilit conţinutul exact al unui seminar. Pentru adaptarea nuanţată a desfăşurării
unui seminar, în acest sens este deosebit de important şi de util să se afle ce
participanţi s-au anunţat şi vin la seminar.

În afară de experienţele şli cunoştinţele anterioare ale participanţilor, este importantă

şi motivaţia lor de a participa la seminar. Participanţilor cu motivaţie scăzută sau
celor care sunt obligaţi să participe la un seminar fără să dorească acest lucru este
evident foarte greu să le trezeşti interesul pentru seminar. Începutul seminarului este
în acest caz decisiv. Aici e potrivit ca încă de la începutul seminarului să se discute
despre acest lucru, mai ales despre îngrijorări şi motive de respingere şi despre
însemnătatea temei.
 14

Nu sunt de subestimat nici experienţele pe care participanţii le au cu seminarele în

general. Cunoştinţele de la alte seminare pot deveni uneori un factor deranjant şi pot
duce şi la o subsolicitare, dacă seminarele seamănă prea mult din punctul de vedere
al conţinutului. Ji pentru cei care vin pentru prima dată la un seminar pot exista
nesiguranţe (de exemplu : Cum să mă prezint ?, Cum să fac la lucrul în grup?
Trebuie să particip activ la seminar ?). De aceea „bobocilor“ trebuie să li se explice
mai clar sarcinile şi metodele din cadrul seminarului, pentru a fi motivaţi pentru
acesta.

Mai departe este important ce poziţie au participanţii faţă de învăţare şi faţă de

tema formării continue (formarea continuă este privită ca o şansă importantă sau ca
un rău necesar?), care sunt deprinderile lor didactice şi stilurile de învăţare,
capacitatea psihică şi fizică, de exemplu puterea de concentrare şi gradul de
oboseală, Nu are niciun rost dacă, într-un caz extrem, singurul care rămâne
concentrat este lectorul.

Cu cât mai bine sunt cunoscute premisele, cu atât mai bine poate fi adaptată
predarea din cadrul seminarului la ele. Mai dificil este, bineînţeles, atunci când
premisele participanţilor nu pot fi aflate decât în timpul unui seminar. Acest lucru cere
din partea lectorului o atitudine foarte flexibilă, pentru se putea adapta rapid şi
nemijlocit dorinţelor şi condiţiilor de viaţă ale participanţilor. Acest lucru e mai simplu
într-un seminar cu puţini participanţi decât într-unul cu grupuri mari.

II. Stabilirea obiectivelor didactice

După analiza nevoilor trebuie stabilit ce obiective trebuie atinse cu seminarul. Numai
cine cunoaşte ţinta ştie dacă se află pe drumul bun. După obiectivele didactice se
orientează şi conţinutul şi metodele. De aceea stabilirea obiectivelor se află la
începutul pregătirii minuţioase a predării. Din acest motiv lectorul trebuie să-şi
lămurească ce doreşte să atingă cu seminarul respectiv, ce se doreşte să fie atins.
Acest lucru depinde bineînţeles şi de dorinţele participanţilor, de condiţiile de
desfăşurare ş. a. În plus, stabilirea obiectivelor didactice deschide şi posibilitatea
controlului procesului de învăţare, adică posibilitatea de a constata dacă obiectivele
didactice au fost atinse la sfârşitul seminarului. Cu cât sunt definite mai clar
obiectivele didactice, cu atât mai repede este posibil controlul realizării lor.

► Este important ca participanţilor să le fie precizate de la începutul seminarului

obiectivele didactice şi în acelaşi timp să li se arate ce urmează pentru ei în
următoarele ore şi zile.
 15

III. Formarea unităţilor de învăţare – selectarea materialului didactic

Problema le este cunoscută tuturor lectorilor: un subiect interesant despre care sunt
prea multe de spus. Dar timpul nu este suficient pentru a putea trata subiectul în mod
corespunzător în cadrul seminarului. Multe conţinuturi şi puţin timp, iată o
problemă care apare la multe seminare şi ateliere. Ji cea mai bună prezentare este
inutilă dacă participanţii nu sunt interesaţi de subiectul seminarului, dacă pierd firul
roşu sau dacă nu au suficient timp pentru a se ocupa cu materia didactică. De aceea
se pune întrebarea cum trebuie conceput un seminar care să-i mulţumească şi pe
lector şi pe participanţi iar la sfârşit să fie un succes didactic, deci ca seminarul să fie
o reuşită ?

De aceea predarea trebuie planificată şi construită de aşa natură încât procesul de

învăţare a participanţilor să fie sprijinit cât mai bine posibil, iar materiarul necesar
obiectivului didactic să fie selectat, pregătit şi transpus. Materialul didactic este de
aceea esenţa oricărui seminar. Din acest motiv selectarea concretă a conţinutului
materialului didactic este un punct central în planificarea şi conceperea unui
seminar.

Pentru a selecta corect conţinutul materialului didactic, trebuie deci reflectat care
conţinuturi didadctice sunt necesare şi care pot fi lăsate deoparte.

Un prim pas în selectarea materialului didactic este recunoaşterea faptului că este

un drum greşit să integrezi cât mai mult material într-un seminar. Pentru că
procedând astfel se ajunge exact la opusul celor intenţionate: nu rămâne timp pentru
prelucrarea lucrurilor învăţate, pentru discuţii, exerciţii şi aplicaţii.

► Pentru alcătuirea seminarului acest lucru înseamnă:

• Mai bine mai puţină materie, dar bine pregătită. Lectorul subestimează
prea uşor dificultatea materiei pentru participanţi. El nu o consideră dificilă,
însă participanţii au mari greutăţi în a o înţelege şi învăţa. De aceea materia
trebuie împărţită în unităţi de învăţare uşor de reţinut, care să fie suficient
de mari pentru a nu descompune materia, dar şi suficient de mici pentru a nu-i
suprasolicita pe cei care învaţă.
• În calitate de lector trebuie să determinaţi în ce moment al seminarului este
util un anumit material didactic.
• Foarte importantă la selectarea materialului didactic este relevanţa practică:
participanţilor nu le foloseşte acumularea de cunoştinţe, dacă întrebuinţează
aceste cunoştinţe rar sau nu le întrebuinţează deloc. Pentru participanţi sunt
importante acele cunoştinţe care le folosesc în rezolvarea problemelor din
viaţa de zi cu zi, care au aşa-numita relevanţă cotidiană. De aceea în
momentul planificării există posibilitatea subdivizării în teme obligatorii,
necesare, şi posibile.
 16

• Când alegeţi materialul didactic, lăsaţi suficient timp pentru întrebări şi

aplicaţii: dacă în munca de zi cu zi participanţii au anumite probleme cu
anumite întrebări şi subiecte, este un aspect pozitiv pentru un seminar, dacă
în cadrul lui acestea sunt discutate şi dacă desfăşurarea muncii poate fi astfel
ameliorată.
• La selectarea materialului didactic trebuie să aveţi în vedere suficiente
posibilităţi de aplicare şi transpunere a celor învăţate prin intermediul
exerciţiilor.
• Ţineţi cont de suprasolicitarea şi lipsa solicitării ce pot apărea în cadrul
seminarului printr-un mod de predare prea rapid sau prea lent. Acestea pot fi
evitate prin planificarea şi luarea în seamă a perioadelor pentru schimburi de
experienţă, pentru a le da de pildă posibilitatea participanţilor mai în vârstă să-
şi transmită mai departe experienţele. Participanţii mai tineri pot profita de pe
urma acestor experienţe. Sunt posibile şi planificarea unor sarcini
suplimentare pentru cei care învaţă rapid şi lucrul pe grupuri, prin care
diferenţele de capacitate se nivelează.

B. Pregătirea didactică

Fiecare material didactic pentru seminar poate şi trebuie să fie transpus prin
următoarele faze:

I. Introducerea

Introducerea este deosebit de însemnată, pentru că prin intermediul ei participantul

la seminar trebuie să dezvolte interesul şi disponibilitatea de a se ocupa cu tema şi
materialul seminarului – trebuie motivat. Această fază de motivare nu trebuie să
dureze prea mult. Există multe posibilităţi de a le suscita participanţilor la seminar
interesul pentru un anumit subiect. Important nu este în primul rând cum sunt
motivaţi participanţii (de exemplu printr-un exemplu concret, un context actual sau
enunţarea unei teze surprinzătoare), ci să fie motivaţi. De multe ori lectorul uită acest
lucru. Introducerea trebuie să aibă în tot cazul o mare forţă de motivare şi să fie la
obiect.

II. Privirea de ansamblu

O privire de ansamblu îi ajută pe participanţii la seminar în procesul de învăţare:

participanţii trebuie să se familiarizeze cu materia seminarului şi pentru aceasta să
fie orientaţi. O privire de ansamblu asupra temei, o primă orientare, îi ajută pe
participanţi să identifice un fir roşu, să ordoneze informaţiile. Orientarea trebuie să le
lămurească participanţilor în mod clar structura materiei seminarului, să le arate
ce paşi le stau înainte în procesul de învăţare şi să stabilească raporturi cu
 17

cunoştinţele deja existente. Arta lectorului constă în a concentra numărul mare de

informaţii asupra câtorva puncte centrale. Prea multe detalii duc la dezorientarea
particpantului. Orientarea poate fi dată printr-o privire anticipativă asupra materiei
viitoare şi printr-o privire retrospectivă şi luarea în seamă a experienţelor
participanţilor la seminar.

III. Desfăşurarea, prezentarea şi prelucrarea materiei

Pentru că participanţii trebuie să se familiarizeze cu conţinuturile seminarului, este

necesar fie să se informeze ei înşişi în legătură cu materialul didactic, fie să fie
informaţi de către lector. Acest lucru poate avea loc într-o prezentare făcută de
lector, dar şi în lucrul individual sau de grup, legate şi de evaluări.

IV. Aplicaţii şi exerciţii

Pentru că adultul uită repede cele învăţate, noile cunoştinţe trebuie exersate şi
consolidate prin punerea în practică a celor învăţate. Doar astfel există garanţia că
cele învăţate au fost receptate în mod corespunzător, că participantul a lucrat
suficient cu materialul didactic şi că transpunerea celor învăţate în cotidian este
facilitată. De asemenea, participanţii pot verifica singuri dacă au înţeles materia şi
dacă o pot pune în aplicare.

Aplicaţiile şi exerciţiile se pot desfăşura individual, câte doi sau în grup, precum şi
în jocuri (de rol). Ele trebuie selectate în aşa fel încât participanţii să nu fie nici
suprasolicitaţi, nici prea puţin solicitaţi. De aceea sarcinile nu trebuie să fie monotone
şi plictisitoare, dar nici prea complexe şi complicate. În principiu trebuie să conţină
doar materie care a fost discutată în prealabil. În rezolvarea sarcinilor este deosebit
de important să realizaţi legătura cu activitatea profesională de zi cu zi a
participanţilor.

► Important: Când daţi indicaţiile pentru sarcini şi exerciţii, fiţi atenţi ca ele să fie
înţelese de toţi participanţii la seminar. În acest scop indicaţiile trebuie împărţite
sub formă scrisă sau scrise pe tablă. Participanţii trebuie întrebaţi dacă există
neclarităţi în privinţa sarcinilor de îndeplinit.

Aplicaţiile şi exerciţiile trebuie urmate de faza de evaluare, în care sunt discutate şi

comentate rezultatele lor.
 18

V. Repetiţia

Cum participanţii nu vor reţine tot ce au învăţat şi vor uita multe lucruri, repetiţia oferă
posibilitatea de a rememora punctele importante. Repetiţia este din acest motiv o
componentă necesară a procesului de învăţare. Repetiţia nu trebuie făcută în
mod unilateral de lector. Participanţii la seminar trebuie implicaţi pentru ca aceasta
să fie mai eficientă şi mai variată.

VI. Controlul

Controalele au scopul de a verifica dacă participanţii au realizat obiectivele didactice,

dacă au înţeles totul corect şi dacă prezentarea dumneavoastră a corespuns
cerinţelor pe care le-au avut în legătură cu obiectivele şi selectarea conţinuturilor
didactice. În tot cazul controalele nu trebuie să fie teste.

Controlul poate avea loc fie sub formă de autocontrol, fie sub formă de control de
către altul. Avantajul principal al autocontrolului este că răspunsurile greşite şi
prestaţiile nesatisfăcătoare nu sunt făcute publice. Este o procedură potrivită
adulţilor, care nu creează teama de a fi blamaţi. Cu toate acestea, doar participantul
are un feedback al prestaţiei sale. De aceea este utilă o îmbinare a autocontrolului şi
a controlului de către altul, de exemplu prin introducerea de exerciţii individuale şi de
grup în cadrul predării, evaluării şi repetiţiei.

Etapele de mai sus sunt necesare pentru o învăţare reuşită şi de aceea trebuie avute
în vedere în cadrul seminarului. Ultima etapă are, din punctual de vedere al lectorului
şi un alt aspect: lectorul trebuie să verifice dacă participanţii au înţeles material
seminarului, dacă mai există întrebări şi dacă sunt necesare repetiţiile.
 19

C. Structurarea şi selectarea metodelor

I. Pregătirea

O pregătire solidă este alfa şi omega unui seminar bun. Lectorii experimentaţi au
uneori convingerea că stăpânesc atât de bine materia încât nu mai au nevoie de
pregătire – şi astfel sunt pe drumul cel bun pentru a distruge seminarul. Chiar şi cel
sigur pe materie trebuie să se gândească la forma prezentării. Altfel există riscul unui
monolog fără punct şi virgulă, care poate fi corect din punctul de vedere al
conţinutului, dar nu ajunge la participanţi.

► Important: Renunţaţi deci la ideea că doar începătorii au nevoie de o pregătrie

temeinică!

Nota bene : Chiar dacă sunteţi de părere că sunteţi foarte familiarizat cu materia
seminarului, verificaţi-vă actualitatea cunoştinţelor. Mai ales în domeniul juridic
este posibil ca lectorul să nu fi luat cunoştinţă de cea mai recentă modificare
legislativă. Dacă apoi, în cursul seminarului, iese la iveală că prezentatorul
înfăţişează o legislaţie depăşită, competenţa sa profesională este pusă imediat sub
semnul întrebării. Faceţi-vă deci timp înainte de seminar să verificaţi actualitatea
propriilor dumneavoastră cunoştinţe! Ji gândiţi-vă : cu cât mai sigur sunteţi pe
materie, cu atât veţi putea să vă controlaţi mai bine propriile emoţii.

E locul să spunem câteva cuvinte dspre nervozitate: nu este o ruşine să aveţi

emoţii ! Dimpotrivă : într-o anumită măsură, emoţiile vă dau avânt. Ji lectorii cu
experienţă au emoţii. Întrebarea care se pune este doar cum reuşiţi să controlaţi
tensiunea. Dacă introducerea este încununată de succes, lectorul trece peste emoţii
şi rolul lui începe să-i placă din ce în ce mai mult. De aceea introducerea – după cum
s-a spus – trebuie să fie bine gândită. Unul dintre principalele motive pentru un stres
dincolo de limita recomandată este nesiguranţa în privinţa materiei. De aceea se
impune încă odată sfatul imperativ să vă rezervaţi suficient timp pentru pregătire.

Un element al pregătirii temeinice este alcătuirea manuscrisului. Câteva observaţii

şi în acest sens :

• Manuscrisul trebuie să fie redactat inteligibil. Nu sunt recomandate frazele

lungi. Vă tentează să citiţi cuvânt cu cuvânt şi nu slujesc scopului
manuscrisului: să-l ajute pe lector să-şi amintească anumite lucruri aruncând o
privire scurtă peste el. Limitaţi-vă deci la cuvinte cheie.
• Pe o foaie/un carton nu trebuie să fie prea multe informaţii. Paginile prea
încărcate sunt greu de urmărit. În « caz de urgenţă » (un „blocaj“), vă va fi
imposibil să găsiţi locul unde vă aflaţi. În consecinţă stresul provocat de
 20

« blocaj » creşte, ceea ce vă înceţoşează şi mai mult privirea asupra

manuscrisului.
• Numerotaţi paginile manuscrisului. Sfatul acesta are o explicaţie simplă: în
agitaţia dinaintea începerii seminarului se poate întâmpla ca cele 95 de pagini
ale manuscrisului să vă cadă şi să se împrăştie pe jos. Cel târziu atunci veţi
regreta că nu aţi numerotat paginile.

II. Structurarea materialului didactic

În calitate de lector vă revine sarcina să îi familiarizaţi pe participanţi cu o materie

amplă şi lipsită de contur. O greşeală pe care o fac mulţi lectori este să includă prea
multă materie în seminar şi să-l aglomereze astfel pe acesta. Rezultatul : succesul
didactic este sub aşteptări. Acest lucru poate fi evitat dacă întâi structuraţi şi apoi
limitaţi materialul didactic.

► Important: Mai puţin înseamnă

adesea mai mult!

La început se află planificarea temporală. Gândiţi-vă cu atenţie câtă materie poate

fi însuşită în timpul avut la dispoziţie. Nu subestimaţi nici timpul necesar pentru o
eventuală traducere consecutivă : o oră de seminar se transformă într-o jumătate
de oră de prezentare dacă traducerea este consecutivă.

Pentru planificarea conţinutului se recomandă o împărţire în teme obligatorii,

necesare şi posibile. Nu se poate estima întotdeauna cât de mult veţi avansa cu
materia. Dacă participanţii pun mai multe întrebări decât v-aţi fi aşteptat, acesta este
de regulă un semn bun : cine întreabă e interesat de subiect şi se gândeşte la el – o
întrebare arată în cel mai rău caz că participantul a observat cel puţin că un lucru nu
îi este foarte clar. O participare activă poate însă duce şi la o schimbare a planificării
dumneavoastră temporale.

Cum însă vreţi să fiţi receptivi la întrebările participantului şi nu doriţi să le „înăbuşiţi“,

în momentul planificării conţinutului trebuie să stabiliţi ce teme vreţi să discutaţi
neapărat în cadrul seminarului (teme obligatorii). În ordinea priorităţii urmează
acele teme a căror tratare este de dorit, dar nu obligatorie din punctul
dumneavoastră de vedere (teme necesare). În cele din urmă veţi stabili acele teme
care, dacă timpul o permite, pot fi discutate pentru completarea conţinutului, dar la
care se poate renunţa în favoarea unor aspecte mai importante (teme posibile).

Temele trebuie subdivizate în unităţi de învăţare. Acest lucru favorizează caracterul

lor inteligibil şi le pune participanţilor la îndemână un fir roşu. Cu toate acestea,
unităţile nu trebuie să fie atât de mici încât să fărâmiţeze prea mult tema. Adesea
este posibil să încheiaţi o unitate de învăţare cu o scurtă repetiţie sau cu un exerciţiu.
După unitatea de învăţare poate fi programată o scurtă pauză.
 21

III. Selectarea metodelor

Selectarea metodei didactice depinde de mulţi factori, mai ales de conţinuturile ce

trebuie comunicate în cadrul seminarului, de cunoştinţele prealabile ale
participanţilor, de timpul avut la dispoziţie, de dimensiunea grupului de
participanţi, şi de spaţiul disponibil. Ca lector trebuie să vă lămuriţi ce metode vi
se par adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor seminarului. Alternaţi, dacă este
posibil, metodele : astfel animaţi seminarul prin variaţie. În cele ce urmează vor fi
prezentate caracteristicile precum şi avantajele şi dezavanatajele diferitelor metode.

1. Prelegere / Lecţie frontală şi referate ale participanţilor

Forma clasică a comunicării de cunoştinţe este prelegerea respectiv lecţia

frontală. Multe cărţi de specialitate atrag atenţia asupra excesului de predare
frontală. Acest lucru trebuie privit cu rezerve. Există situaţii în care lecţia frontală este
potrivită sau chiar singura metodă de predare posibilă. Astfel, aceasta este metoda
predilectă a prelegerilor universitare clasice. Într-adevăr, pentru o lecţie
introductivă despre aspectele generale ale dreptului civil în faţa a 800 de studenţi
fără cunoştinţe prealabile, predarea frontală este singura variantă plauzibilă. În ciuda
dezavantajelor acestei metode, şi prin predarea frontală, dacă este matură didactic,
pot fi comunicate multe cunoştinţe. Pentru toţi cei care învaţă mai bine dacă aud
decât dacă citesc, lecţia frontală este mai potrivită decât studiul individual cu ajutorul
unui curs scris.

Prelegerea este puternic centrată pe lector. Ascultătorii pot fi schimbaţi oricând,

prelegerea rămâne în mare neschimbată. Este adevărat că întrebările puse pe
parcurs (în măsura în care sunt permise) se schimbă odată cu schimbarea
ascultătorilor.

Avantajele prelegerii sunt că:

• Este posibilă cu grupuri mari
• Permite o planificare temporală relativ exactă
• Este adecvată pentru comunicarea compactă de cunoştinţe
• Este foarte potrivită pentru introduceri, sinteze, repetiţii

Pe de altă parte, există şi anumite dezavantaje:

• Participanţii nu sunt încurajaţi să se implice activ
• A asculta pe o perioadă mai lungă e obositor
• Participanţii pot să se „deconecteze“ neobservaţi
• Participanţii primesc informaţii, dar nu le comunică mai departe şi nu le aplică.

O variantă a prelegerii pure ţinute de lector sunt referatele participanţilor.

Schimbarea celui aflat în faţă creează o anumită diversitate, devenind astfel un
 22

element tonifiant. Dacă predarea frontală e întreruptă de referatul unui participant,

participanţii îi vor acorda referentului din rândurile lor – cel puţin la început – atenţie.
În cele din urmă, participanţii vor să vadă cum se luptă omul „lor“.

În mod firesc, referatele participanţilor necesită un anumit timp de pregătire. Acest

lucru este posibil la universitate, unde profesorii şi studenţii se întâlnesc de-a lungul
unui semestru odată sau de mai multe ori pe săptămână. Într-un seminar de două
zile, referatul unui participant va fi adesea greu sau imposibil de integrat. Cu excepţia
cazului în care reuşiţi în prealabil să convingeţi un participant să realizeze un referat.
Referatul unui participant are ca rezultat faptul că cel puţin acel participant va
îndeplini obiectivul didactic. Pentru că, după cum se ştie, nu există nicio metodă mai
bună de a învăţa o materie decât predând-o.

Referatul participantului ascunde însă şi câteva pericole. Nu ştiţi dacă participantul

va transmite acele informaţii pe care le consideraţi relevante în contextul dat. Trebuie
deci să fiţi pregătit să faceţi completările de rigoare. Dacă referatul este greşit din
punctul de vedere al conţinutului trebuie să fiţi pregătit să prezentaţi din nou întreaga
tematică. Ji în sfârşit : Spre deosebire de dumneavoastră, este posibil ca
participantul să nu fi urmat un curs de formare pedagogică. De aceea e posibil ca
ascultătorii să nu reţină prea multe, din cauza unor deficite pedagogice.

2. Lucrul individual, în parteneriat sau pe grupuri

Lucrul individual, cel în parteneriat şi cel pe grupuri sunt forme orientate pe

participanţi ale procesului de învăţare. Pentru sarcini limitate se formează grupuri
din mai multe persoane sau din două (lucru în parteneriat). O formă specială este
lucrul individual, când « grupurile » sunt compuse dintr-o singură persoană. Totuşi
lucrul individual nu conţine niciun element de de comunicare, ca lucrul în parteneriat
sau în grup. Sarcina de lucru trebuie dusă la împlinire într-un timp dat. La final
rezultatul este prezentat.

Exerciţiul de rezolvat individual, în parteneriat sau în grup nu trebuie să fie prea

cuprinzător. Pentru sarcini complexe este necesară o perioadă de timp suficientă.
Însă aceasta are ca rezultat faptul că unele grupuri termină cu mult înaintea altora şi
încep să se plictisească. În consecinţă, încep să vorbească. Pentru a preîntâmpina
acest lucru, lectorul declară exerciţiul încheiat, deşi unele grupuri nu au terminat
încă. De aceea exerciţiile trebuie să fie clare şi să poată fi rezolvate într-un timp
relativ scurt (o medie de 20 de minute), astfel încât să nu se ajungă la un sentiment
de plictiseală în rândul celor mai rapizi.

Nota bene: dacă formaţi prea multe grupuri, prezentarea rezultatelor va dura
mult şi va fi şi plictisitoare, în măsura în care vreţi ca toate grupurile să ia cuvântul.
 23

În acest scop poate fi mai potrivit să formaţi grupuri de câte cinci în loc de grupuri de
câte patru, dacă astfel puteţi reduce numărul lor.

Avantajele lucrului individual, în parteneriat sau în grup sunt următoarele:

• Învăţarea este încununată de succes prin activarea participanţilor
• Asigură diversitatea
• Element de comunicare (nu la lucrul individual)

3. Discuţia

Discuţia este o formă de predare care cere de la lector eforturi suplimentare. În acest
caz materia va fi însuşită în comun, participanţii implicându-se în discuţie cu
experienţele şi cunoştinţele prealabile. Deci este posibilă de regulă doar atunci când
cel puţin unii dintre participanţi au cunoştinţe şi experienţă. Sarcina coordonatorului
este să conducă discuţia prin întrebări şi contribuţii bine ţintite, fără ca discuţia să se
transforme într-un simplu joc cu întrebare şi răspuns. Un avantaj al discuţiei constă în
aceea că, în cazul în care coordonatorul are un tact pedagogic corespunzător, cel
puţin unii dintre participanţi devin activi. În schimb alţii se vor ascunde şi nu vor
apărea în prim plan – pentru că nu doresc acest lucru, sau pur şi simplu pentru că nu
au cunoştinţe pe care să le poată aduce în discuţie.

4. Întrebări pe bileţele de hârtie

O formă de predare orientată către participanţi este cea a întrebărilor pe bileţele de

hârtie, menţionate deja în legătură cu inaugurarea seminarului. În acest scop puneţi-
le participanţilor la dispoziţie încă dinainte de începerea seminarului carioci şi bileţele
de hârtie şi rugaţi-i să-şi noteze, într-un anumit context, ideile pe un bileţel de hârtie,
care apoi să fie lipit pe tabla aflată în faţă. În calitate de lector vă revine sarcina să
sortaţi tematic şi să grupaţi bileţelele lipite. Prin întrebările cu răspunsuri pe bilete
de hârtie îi implicaţi pe participanţi în transmiterea materiei şi asiguraţi diversitatea
seminarului. Iată din nou cele mai importante reguli pentru completarea bileţelelor:

• Bileţelele trebuie scrise pe o singură parte

• Scrisul trebuie să fie mare şi citeţ
• Pe fiecare bileţele se notează o singură idee
 24

5. Jocul de rol

O altă metodă care pune accentul pe participanţi este jocul de rol. Într-un seminar
juridic o problematică de drept penal poate fi discutată dându-i unuia dintre
participanţi rolul procurorului, altuia pe cel al avocatului apărării şi unui al treilea pe
cel al judecătorului. Ţineţi însă cont de faptul că nu toţi participanţii se simt bine într-
un joc de rol şi nu obligaţi pe nimeni să joace un rol.
 25

Unitatea de învăţare 4

A. Atitudinea lectorului: inaugurarea seminarului

Etapa cea mai dificilă şi, pentru cei mai mulţi dintre lectori, cea mai neplăcută a unui
seminar este reprezentată de primele minute ale acestuia. Începutul unui seminar
este deosebit de important, aici nu trebuie să existe sincope, pentru a le transmite
participanţilor din primul moment o imagine pozitivă a planificării seminarului, a
organizării şi a dumneavoastră ca lector. Începutul seminarului este deci prima şi din
multe puncte de vedere cea mai bună ocazie de a găsi împreună cu participanţii un
cadru favorabil lucrului în comun şi de a cădea de acord asupra obiectivelor,
conţinuturilor, orelor şi pauzelor şi a modului de a proceda.

1.
Emoţiile şi tracul sunt un lucru firesc la începutul seminarului. Însă nu trebuie să
influenţeze atitudinea dumneavoastră ca lector, de exemplu prin bâlbâieli, mers de
colo-colo necontrolat prin încăpere sau chiar « black-outs ».
Următoarele sfaturi vă pot ajuta să contracaraţi asemenea reacţii:

► Important: Notaţi-vă primele fraze pentru începutul seminarului şi învăţaţi-le cel

mai bine pe de rost, pentru a nu vă bâlbâi chiar de la începutul seminarului şi a
deveni şi mai emoţionat.

Totuşi propoziţiile nu trebuie rostite ca şi cum ar fi învăţate pe de rost (vezi mai sus)
– exersaţi deci singur introducerea înainte de începerea seminarului. Folosiţi formule
simple şi evitaţi cuvintele greu de pronunţat.

2.
Bineîneţeles că o pregătire bună din punctul de vedere al conţinutului este, la un
seminar, una dintre cele mai importante premise pentru a contracara nesiguranţa şi
nervozitatea. Cu cât sunteţi mai bine pregătit, cu atât mai puţin trebuie să vă temeţi
de întrebările participanţilor. Puneţi-vă şi materialele în ordine înainte de începerea
seminarului, ca să nu trebuiască să le căutaţi după aceea. Poate fi util şi să
schimbaţi câteva cuvinte amicale cu participanţii înainte de începerea seminarului şi
să-i ocupaţi într-o fază timpurie a acestuia cu exerciţii individuale, în parteneriat sau
pe grupuri.

3.
Evitaţi în tot cazul încercarea să păreţi foarte amuzant sau chiar să faceţi glume pe
seama participanţilor la seminar sau să îi corectaţi pe unii dintre ei. Aceasta ar avea
ca rezultat un mediu de învăţare negativ şi îl descalifică pe lector. Este greşit şi să
 26

începeţi seminarul cu o scuză (de pildă pentru că nu aţi avut destul timp să vă
pregătiţi) sau cu laudă de sine.

B. Atitudinea lectorului: tehnica moderării

Participanţii nu vin la seminar sau la atelier doar pentru a afla lucruri noi, importante
şi interesante, ci şi pentru a discuta cu alţii despre experienţele lor, pentru a face
schimburi, pentru a ridica probleme şi a găsi soluţii. Acest schimb de experienţă
poate avea loc sub formă de discuţii, lucru în parteneriat sau în grupuri şi jocuri de
rol.

O metodă deosebit de eficientă de a-i face pe participanţi să se implice în alegerea

temelor şi în stabilirea unor problematici comune pentru care să fie găsite propuneri
comune de soluţionare este tehnica moderării. Tehnica moderării cuprinde diferite
modalităţi pentru situaţii diferite (de exemplu discuţii, grupuri-proiect, seminare), dar
urmăreşte mereu implicarea participanţilor şi orientarea procesului didactic în funcţie
de dorinţele acestora. De aceea motivarea şi identificarea participanţilor este
accentuată.

Tehnica de moderare este foarte recomandabilă la seminare, pentru că rundele de

discuţii în sine sunt adesea percepute ca nesatisfăcătoare (doar puţini participanţi se
implică, discuţia nu este orientată, unii participanţi sar de la un punct la altul).
Tehnica de moderare este aici un mod de a realiza o discuţie animată, structurată
şi fructuoasă.

Premisa pentru moderarea în cadrul unui seminar este ca predarea să nu

urmărească doar să transmită cunoştinţe, ci, date fiind experienţele prealabile ale
participanţilor, aceştia să fie dispuşi să se implice într-o rundă de discuţii şi să
dezvolte iniţiative proprii.

I. Moderatorul

În centrul moderării stă moderatorul. El ia asupra sa cuvântul introductiv, conduce

discuţia, face sugestii, sintetizează contribuţiile, urmăreşte respectarea timpului
alocat, pune întrebări şi trasează sarcini. În principiu nu contribuie la conţinut.
Moderatorul este un ajutor metodic şi facilitează comunicarea între participanţi.
Pentru a-şi putea îndeplini sarcina, moderatorul trebuie să fie bine pregătit.
 27

II. Instrumente de lucru

Pentru desfăşurarea moderării sunt necesare table cu folii, bileţele şi carioci

(colorate), eventual puncte autocolante (colorate).

III. Domenii de aplicare

Tehnica de moderare poate fi aplicată în domenii dintre cele mai diverse:

1. Solicitarea contribuţiilor şi a bileţelelor

Contribuţiile participanţilor la o problematică sunt notate pe bileţele, care apoi sunt

lipite pe tablă. Prin formularea ideii pe un bileţel e necesar să se extragă esenţa
afirmaţiei şi să se reducă la un cuvânt cheie.

Ca alernativă, participanţilor le pot fi împărţite bileţele goale, urmând ca ei să scrie

pe ele.Avantajul este că astfel sunt implicaţi şi participanţii mai puţin activi sau mai
tăcuţi. Important la împărţirea bileţelelor este să fie implicaţi şi cei ale căror idei sau
păreri s-ar pierde altfel.

Organizarea contribuţiilor şi a bileţelelor ajută la cunoaşterea aşteptărilor, a

întrebărilor, ideilor, rezervelor şi temerilor participanţilor, la identificarea şi selectarea
temelor, şi permite în acelaşi timp o adaptare a contextului la cerinţele actuale.
Avantajul bileţelelor este că acestea pot fi oricând regrupate sau sintetizate, putându-
li se modifica şi ordinea.

Sarcina moderatorului este să pună problema în mod cât se poate de clar pentru
participanţi.

2. Solicitarea punctelor

Modul de a proceda atunci când sunt solicitate puncte e foarte simplu: moderatorul
formulează o întrebare concretă, o scrie pe tablă, indică eventual o structură (de
exemplu împărţirea în pro şi contra sau în foarte interesant, interesant şi puţin
interesant) şi îi roagă pe participanţii la seminar să lipească puncte autocolante pe
tablă în funcţie de opţiunea lor. Solicitarea punctelor este adecvată mai ales pentru
cunoaşterea dispoziţiilor sau pentru stabilirea priorităţilor.
 28

3. Lucrul pe grupuri (mici)

Adesea participarea la seminar are loc în mod diferenţiat, pentru că participanţii sunt
obişnuiţi cu un anumit model de comunicare şi nu se mai încumetă să meargă
dincolo de acesta. Formarea unor grupuri (mici) cu componenţe de fiecare dată noi
poate aduce cu sine o implicare mai echilibrată a participanţilor. Rolul
moderatorului este să găsească sarcini adecvate.

4. Jocul de rol

Pentru a stimula discuţia în jurul anumitor probleme poate fi util să le atribuiţi unor
participanţi diferite roluri. Participanţii urmează să dezvolte din perspectiva rolului
respectiv anumite argumente, care să lărgească întregul spectru al argumentaţiei
şi să contribuie la o desfăşurare mai animată a discuţiei.
 29

C. Atitudinea lectorului: tehnica de predare

I. Caracterul inteligibil

1. Nivelul frazei

Tocmai la jurişti, care din motive inexplicabile tind către un limbaj plin de substantive
şi închistat, care unora, care nu se gândesc la efectul pe care îl au cuvintele lor
asupra ascultătorilor, care speră într-o prezentare bine structurată, li se pare foarte
ştiinţific, se întâlnesc uneori fraze-monstru insuportabile.

Aţi înţeles această frază de la prima lectură ? Dacă da, nu putem decât să vă
felicităm pentru capacitatea de sinteză !

Nimeni nu vorbeşte aşa, fie doar şi pentru că vorbitorului însuşi i-ar fi practic
imposibil să facă diferenţa între diferitele niveluri ale frazei integrate unul într-altul şi
să ducă la capăt propoziţiile secundare. Totuşi unii socotesc că ţine de un „stil elevat“
să pună asemenea fraze complexe pe hârtie. Aici este vorba mai puţin despre texte
scrise, cât despre cuvântul vorbit. Dar pentru prezentare este cu atât mai important
ca frazele să fie simplu construite. Caracterul inteligibil suferă de pe urma
combinaţiilor complicate de propoziţii şi sunt reţinute mai puţine informaţii. În plus,
acestea sună ca fiind citite, pentru că nu corespund vorbirii naturale.

► Important: Folosiţi fraze scurte, simplu structurate!

De regulă şi frazele formulate pasiv sunt nepotrivite. Acestea nu sună doar

lemnos, ci duc şi la aceea că multe informaţii rămân necomunicate, de vreme ce nu
se spune „cine şi ce“. Să luăm fraza formulată pasiv
Ieri a fost emisă o hotărâre de urmat privind protecţia chiriaşilor.

De aici lipseşte informaţia cine a emis această hotărâre. Astfel nu se poate verifica
dacă această hotărâre este într-adevăr de urmat. Dacă a fost emisă de o judecătorie,
atunci capătă însemnătatea atribuită doar când devine definitivă. Formula „de urmat“
devine astfel relativă. Dacă însă hotărârea a fost pronunţată de instanţa supremă,
lucrurile arată deja altfel. Cel mai adesdea se recomandă folosirea frazelor cu verbul
la diateza activă. În acest caz nu vi se poate întâmpla să lăsaţi deoparte informaţia
esenţială, anume cine este subiectul.

2. Nivelul cuvintelor

Tocmai juriştii înclină adesea către un mod de vorbire cât mai complex. Cât mai
multe informaţii trebuie cuprinse în cât mai puţine propoziţii. La acest lucru se ajunge
 30

prin transformarea verbelor în substantive. Adesea un jurist îşi cizelează îndelung

fraza, o face din ce în ce mai densă şi mai implică în ea încă una sau două fraze.
Rezultatul este o înşiruire nesfârşită de substantive, adesea şi cu dublări
neobservate.

Puteţi evita o asemenea limbă de lemn segmentând frazele. Astfel nu cădeţi nici în
ispita de a transforma substantivele în verbe. Limbajul dumneavoastră rămâne
natural, informaţiile sunt prezentate pas cu pas şi procesul de învăţare este mult mai
eficient.

O problemă la nivelul cuvintelor sunt formulele repetitive. Adesea este vorba despre
anumite cuvinte de umplutură, care nu au un înţeles în sine, dar se strecoară
mereu în vorbire. Bineînţeles, nu toate cuvintele de umplutură pot fi evitate. Însă
devine o problemă când un asemenea cuvânt se repetă din două în două propoziţii şi
ascultătorii încep deja să-şi facă liste.

Sfatul de a evita cuvintele de umplutură e mai uşor de dat decât de pus în practică.
Problema este că acestea nu sunt folosite în mod conştient, ci se strecoară insistent
în vorbire. Adesea nici măcar vorbitorul nu-şi dă seama că repetă mereu un anumit
cuvânt fără sens. Unii judecători, care înregistrează un text liber cu reportofonul sunt
uimiţi când le parvine varianta scrisă a textului lor şi observă de câte ori apare în
textul lor un anumit cuvânt de umplutură, fără sens. Dacă data viitoare un asemenea
judecător va încerca să evite acest cuvânt, efectul va fi adesea contrar. Dacă începe
în mod conştient lupta împotriva acestui cuvânt, în primă fază va putea să evite
întrebuinţarea lui. Odată cu scăderea concentrării însă, lupta se pierde încet-încet,
iar rezultatul este că acel cuvânt nedorit apare acum mai des ca înainte.

Acest lucru este greu de evitat. O reţetă de succes este pregătirea bună pentru
seminar. Nesiguranţa este uşa de intrare pentru cuvintele nedorite. Cu cât
sunteţi mai bine pregătit, cu atât mai sigur apăreţi şi cu atât mai puţine şanse le lăsaţi
cuvintelor repetitive. Dacă însă, dimpotrivă, ajungeţi des în situaţia în care nici
dumneavoastră nu mai ştiţi exact ce gând urmează, vă pierdeţi uşor şi controlul
asupra limbii – şi astfel apar cuvintele menţionate. Astfel cuvintele de umplutură şi
ezitările sunt semnul vizibil exterior al faptului că lectorul îşi pierde suveranitatea ca
urmare a unei pregătiri insuficiente.

II. Caracterul sugestiv

Caracterul ilustrativ este cheia unui seminar reuşit. O prezentare sugestivă creează
imagini în capul ascultătorilor. Iar imaginile sunt mult mai uşor de memorat decât
conceptele pure.
 31

Acest lucru este uşor demonstrat când este vorba despre cifre. Cu siguranţă
următoarea ştire este tulburătoare în sine:

20 de milioane de oameni sunt afectaţi de inundaţiile catastrofale din Pakistan.

Însă mulţi oameni nu au simţul unor cifre atât de mari. Dacă însă adăugăm:

Aceasta înseamnă de 10 ori populaţia Bucureştilor,

în capul ascultătorilor se naşte o imagine concretă a dimensiunilor catastrofei. Fără

completarea lămuritoare, ascultătorul îşi va aminti doar că mulţi oameni au fost
afectaţi de indundaţii. Cât de mare este cifra va reţine mai degrabă cu ajutorul
comparaţiei cu numărul de locuitori ai Bucureştilor.

Aspectele juridice pot fi clarificate cel mai bine prin folosirea speţelor. Exemplu
concret este mai uşor de memorat decât o prezentare bazată pe fapte. Abia pe baza
speţei se poate verifica dacă ascultătorul poate aplica în practică cele învăţate.

III. Vizualizarea
Vizualizarea – deci ilustrarea imaginilor – sporeşte eficienţa didactică. De ce?

Creierul uman este astfel construit încât învaţă mai bine văzând decât auzind şi
auzind mai bine decât citind. Efectul învăţării este sporit în mod semnificativ dacă
auzul este sprijinit de văz. Să luăm ca exemplu jurnalul televizat. Textul vorbit este
susţinut de un titlu scris şi de o imagine adecvată. Astfel ştirea rămâne cel mai bine
în memorie, pentru că sunt solicitate în acelaşi timp mai multe părţi ale creierului.

Sigur că nu e totdeauna simplu să găseşti forma potrivită de vizualizare. Dacă de

pildă aveţi un referat despre iepurele sălbatic şi comportamentul său, este
recomandat să arătaţi imagini cu un iepure sălbatic şi comportamentul menţionat.
Temele juridice mai degrabă abstracte sunt în mod firesc mai dificil de vizualizat.
Utile sau chiar indispensabile sunt în acest caz figurile, care de pildă reprezintă
structura unei norme. Ji schiţele pentru un caz sunt o simplificare semnificativă.

În cazurile complexe, mai ales dacă sunt implicate mai multe persoane, o schiţă
este indispensabilă.

Ca vizualizare într-un sens mai larg poate fi desemnată şi ilustrarea informaţiilor prin
mici experimente. Un exemplu :

Organizaţi un seminar pentru judecători din domeniul penal legat de credibilitate. O

informaţie esenţială, pe care vreţi să le-o comunicaţi participanţilor, se referă la
declaraţiile martorilor : conform studiilor psihologiei interogatoriilor, martorii sunt un
 32

mijloc de probă cu o valoare adesea limitată – chiar şi acei martori care nu au un

anume interes în rezultatul litigiului. Ji aceasta deşi martorii sunt cel mai folosit mijloc
de probă.

Puteţi încerca să transmiteţi această informaţie sub forma unui simplu referat. Se
pune doar întrebarea dacă participanţii îşi însuşesc cu adevărat informaţia – ca, de
pildă, în Faust al lui Goethe:

Vestirea o aud bine, îmi lipseşte-însă credinţa.

Fragmentul de învăţat rămâne mai bine impregnat în memorie dacă îl ilustraţi pe loc
cu un exemplu. Aceasta s-ar putea desfăşura după cum urmează :

O rugaţi pe o angajată a centrului de formare unde are loc seminarul cu un obiect de

îmbrăcăminte strident să intre în sală un pic după începutul seminarului şi vă dea o
hârtie. Măzgăliţi nişte cercuri pe hârtie, fără să scrieţi nimic, apoi i-o daţi înapoi
angajatei. Aceasta părăseşte încăperea.

În ziua următoare de seminar audiaţi nişte martori. Participanţii joacă rolul de martori
şi trebuie să o descrie pe angajată şi să spună ce s-a întâmplat. Puteţi fi sigur că
descrierile vor fi complet diferite: de la ciorapi roşii până la bluză roz şi de la păr lung
şi blond până la păr negru şi scurt, veţi auzi toate descrierile posibile. Ji cine a fost
foarte atent va spune că aţi semnat un document – ceea ce evident nu este
adevărat, pentru că doar aţi mâzgălit cercuri pe hârtie. Cei mai mulţi însă nu vor fi
observat ce aţi făcut. Cei mai mulţi dintre participanţi vor fi socotit întreruperea o
întâmplare nesemnificativă şi astfel o vor fi eliminat din memorie.

Dacă participanţii află « pe propria piele » cât de puţin fiabili sunt ca martori chiar şi
ei – judecătorii şcoliţi în drept penal – , vor fi mult mai dispuşi să recunoască
veridicitatea informaţiei. Astfel informaţia conform căreia „declaraţiile martorilor
adesea nu sunt de încredere“ poate fi bine vizualizată şi însuşită de paticipanţi.

IV. Tehnica de vorbire

Sigur vi s-a întâmplat şi dumneavoastră: auziţi o prezentare sau un discurs şi după

puţin timp începeţi să vă plictisiţi. Care sunt motivele?

Motivul este adesea că vorbitorul are o rostire monotonă şi, din acest motiv, un efect
de somnifer. În acest caz, oricât de bun ar fi conţinutul – concentrarea scade repede.
Există însă mijloace la îndemână pentru a asigura diversitatea cu ajutorul tehnicii
de vorbire şi astfel a capta atenţia ascultătorilor. Din tehnica de vorbire fac parte:
 33

• Pauzele de vorbire
• Ritmul vorbirii
• Volumul
• Intonaţia
• Pronunţia

1. Pauzele de vorbire

Respectaţi neapărat pauzele de vorbire adecvate. Adesea, din cauza emoţiilor,

lectorul vorbeşte „fără punct şi fără virgulă“ şi nu face pauze. Acesta este un rezultat
al dorinţei subconştiente de a termina cât mai repede cu prezentarea. Cel căruia,
dimpotrivă, îi place rolul său de referent, va face mai degrabă pauze de vorbire.

Acestea împart prezentarea, pentru că este lesne de observat că după pauză

urmează un alt gând. Faceţi de aceea pauze cu sens şi înţeles, anume chiar atunci
când încheiaţi o cugetare, sau şi când vreţi să atribuiţi o importanţă deosebită
celor pe care tocmai le-aţi spus.

► Sugestie: Ca ajutor pentru memorie, puneţi-vă pe birou un bileţel cu inscripţia

„pauze de vorbire“.

Bileţelul vă aminteşte să nu neglijaţi acest element important al tehnicii de vorbire în

agitaţia primei faze a seminarului.

2. Ritmul vorbirii

Ritmul vorbirii este strâns legat de pauzele de vorbire. Un ritm prea rapid al vorbirii
este consecinţa tipică a nervozităţii – de asemenea o consecinţă a dorinţei
subconştiente de a încheia cât mai repede seminarul. Ji aici un bileţel pus pe biroul
de la care vorbiţi vă poate fi de ajutor, dacă aveţi tendinţa să vorbiţi prea repede.

► Sugestie: Ca ajutor pentru memorie, puneţi-vă pe birou un bileţel cu inscripţia

„vorbeşte rar“.

3. Volumul

Lucrul de care trebuie să ţineţi seama în cazul volumului este că ascultarea pe

termen lung este obositoare dacă referentul vorbeşte prea încet. În plus poate
apărea impresia că vorbitorul nu este convins de ce spune. Un lector cu voce
puternică este perceput ca fiind mai sigur pe sine. Pe de altă parte nu e cazul să
vorbiţi nici prea tare, pentru a nu fi perceput ca intruziv.
 34

4. Intonaţia

Ji intonaţia este importantă. Un mod de a sublinia gândurile mai importante este

pauza de vorbire (vezi mai sus). În plus, trebuie să subliniaţi noţiunile cheie prin
intonaţie, însoţită eventual de gesturi corespunzătoare (vezi în acest sens
subcapitolul următor: „Atitudinea lectorului: limbajul corporal“). Intonaţia face
prezentarea mai variată şi implicit mai animată.

5. Pronunţia

Ji în sfârşit: urmăriţi o pronunţie clară. Nu înghiţiţi silabele finale şi aveţi grijă să

articulaţi propoziţiile clar şi răspicat până la sfârşit.

Toate aceste elemente ale tehnicii de vorbire pot fi formate. Pentru exerciţiu,
înregistraţi una dintre prezentările dumneavoastră şi urmăriţi modulaţia vocii şi
respectarea indicaţiilor de mai sus privind pauzele de vorbire, ritmul vorbirii, volumul,
intonaţia şi pronunţia.
 35

D. Atitudinea lectorului: limbajul corporal

Atitudinea, poziţia braţelor şi a picioarelor, expresia ochilor, colţurile gurii sau mâinile
ne trădează gândurile, viaţa sufletească, temerile şi dorinţele. Ji însuşiri precum
dimensiunile corporale, îmbrăcămintea, vocea, tunsoarea şi chiar unele detalii ale
feţei sunt surse de informaţie din care se pot trage, într-o măsură într-adevăr
nedefinită, concluzii privind trăsăturile de caracter sau dispoziţiile noastre. Toate
acestea se numesc limbaj corporal. Folosirea conştientă a gesturilor, mimicii şi
poziţiei corpului este de asemenea o parte a limbajului social, motiv pentru care
gesturi asemănătoare pot avea în cercuri culturale diferite un înţeles cu totul diferit
(de pildă „semnul OK“ – cerc format din degetul mare şi arătător, cu celelalte degete
întinse, - înseamnă în Japonia „bani“, în Franţa „zero“, în Mexic „sex“, în Etiopia
„homosexualitate“).

De aceea impactul limbajului corporal asupra reuşitei unui seminar nu trebuie

subestimat: limbajul corporal contribuie cu 93 la sută la transmiterea simpatiei.
Aceeaşi influenţă o are asupra forţei expresive a vorbitorului şi lectorului. În acest
sens conţinutul celor spuse are doar 7 procente.

Deci limbajul corporal spune mai multe decât credem despre noi. De aceea lectorii
trebuie să lucreze la limbajul lor corporal. Cele mai bine alese cuvinte nu îşi ating
scopul dacă limbajul corporal nu susţine în mod corespunzător prezentarea. Lectorii
trebuie nu doar să fie conştienţi de semnalele mute ale corpului, ci şi să îşi sublinieze
reflecţiile cu semnalele corporale corecte şi să-i convingă pe participanţii la seminar
de veridicitatea lor.

► Pentru alcătuirea seminarului acest lucru înseamnă să:

• Vă priviţi ascultătorii, având în vedere că un contact vizual defectuos
diminuează eficacictatea prezenţei în mod sensibil.
• Nu fixaţi câte un participant, ci să vă plimbaţi privirea.
• Fiţi atenţi la reacţiile din cercul participanţilor la seminar (de exemplu
oboseala sau înţelegerea defectuoasă) şi să reacţionaţi la ele.
• Fiţi atenţi la poziţia corpului dumneavoastră. Nu vă plimbaţi fără rost de colo-
colo când folosiţi tabla, flipchartul sau tabla albă şi evitaţi gesturile repezite,
joaca cu pixul, trasul de haine sau agăţatul de biroul de la care vorbiţi.
• Când vorbiţi şi prezentaţi, faceţi acest lucru în general stând în picioare,
pentru că astfel limbajul corporal se exprimă mai bine şi argumentele
dumneavoastră sunt mai eficiente.
• Fiţi conştienţi de însemnătatea braţelor dumneavoastră şi a poziţiei braţelor.
Mâinile băgate în buzunarele pantalonilor sau ţinute la spate sunt percepute
negativ. O gestică în care folosiţi ambele mâini este cel mai adesea mai
eficientă decât una cu o singură mână.
 36

• În principiu, dacă vreţi să fiţi convingător, evitaţi pe cât posibil formulările

negative. Dacă nu puteţi evita o exprimare negativă, de exemplul, când vă
referiţi la o idee a oponentului dumneavoastră ideatic, în niciun caz nu o
întăriţi prin gesticulaţie negativă. Altfel se formează o impresie generală
profund negativă, iar gesticulaţia negativă este pusă în legătură cu persoana
dumneavoastră.
• Înainte de a începe să exersaţi o gesticulaţie pozitivă trebuie să învăţaţi să
evitaţi una negativă.

E. Atitudinea lectorului: încheierea seminarului

La sfârşitul unui seminar, cel mai adesea participanţii vor să plece repede acasă şi
nu au chef să pornească o discuţie despre calitatea seminarului. De asemenea,
participantul la un seminar vrea să evite luarea unei poziţii critice la sfârşit. De aceea,
dacă participanţii aduc critici, trebuie să încercaţi să vă confruntaţi cu aceste critici
şi să verificaţi cum aţi putea ameliora organizarea seminarului.

Ultimele minute ale unui seminar trebuie folosite pentru a vă lua rămas bun de la
participanţi şi poate pentru a le mulţumi, dacă grupul a avut o activitate intensă.
Când vă luaţi rămas bun, nu o faceţi mecanic, ci fiţi credibil şi autentic. Pentru că se
impune ca participanţii să păstreze seminarul în memorie, e recomandat să-i
încurajaţi la sfârşitul seminarului şi eventual să le şi stimulaţi reflecţia.
 37

Unitatea de învăţare 5

A. Utilizarea mijloacelor tehnice

Ca lector aveţi două posibilităţi importante de a concepe material atractiv şi eficient,

de a da impulsuri:
• Prin utilizarea diferitelor metode şi
• Prin utilizarea mijloacelor tehnice.

I. Recursul la vizualizare

Învăţarea trăieşte din diversitate. Iar diversitatea este necesară şi pentru a evita
dificultăţile de concentrare. Materialul didactic e abstract şi nu întotdeauna uşor de
înţeles.

În plus, omul învaţă mai bine dacă nu doar aude lucruri noi, ci le şi vede. Studiile au
arătat că participanţii la un seminar
• Reţin 10 la sută din lucrurile citite,
• 20 la sută din cele auzite,
• 30 la sută din cele văzute,
• însă 50 la sută din cele văzute şi auzite.
Prin vizualizare şi rezultatele învăţăturii sunt deci mai bune.

Vizualizarea foloseşte deci la comunicarea clară a conţinuturilor şi la înlesnirea

învăţării, a înţelegerii şi a memorării, mai ales la o prelegere concentrată pe lector.

Avantajele cele mai importante:

• Vizualizarea nu doar sporeşte caracterul inteligibil al unor conţinuturi
deosebit de dificile, ci îi şi ajută pe participanţi să reţină mai bine informaţiile.
• Atenţia ascultătorilor e captată, iar la un schimb de mijloace tehnice chiar
potenţată.
• Vizualizarea e percepută ca fiind importantă, e un semnal discret care-l face
pe participantul la seminar să-şi ia notiţe.
• Vizualizarea e prezentă. Poate fi repetată în cazul unor întrebări intermediare
şi finale şi garantează rezultatele.
• Sunt subliniate punctele importante ale problemei, aspectele complexe sunt
lămurite. Prin reducerea la esenţă structurile pot fi identificate mai uşor.
• Confuziile sunt diminuate, calitatea ortografiei sporeşte.
• În plus vizualizarea îi oferă lectorului o listă de cuvinte cheie şi încurajează
discuţiile libere.

► În cazul vizaulizării trebuie ţinut seama de patru reguli fundamentale:

 38

• Mesajul trebuie să fie inteligibil.

• Trebuie să fie posibilă identificarea unui fir roşu.
• Prezentarea trebuie să fie clar structurată.
• Mesajul trebuie să rămână întipărit în memorie.

Este important să fie transmise doar conţinuturile esenţiale, de aceea:

► Important: Curaj la
omisiuni!

II. Mijloace tehnice

Foarte important este şi modul vizualizării. De aceea nu trebuie folosite prea multe
mijloace tehnice deodată.

Vizualizarea se face cu ajutorul mijloacelor tehnice. Ca mijloace de prezentare aveţi

la dispoziţie:

• scrierea pe tablă (tabla clasică de şcoală, cu cretă, tabla albă),

• flipchartul (tabla cu hârtie),
• tabla pentru lipit (pinwall),
• proiecţia de slide-uri sau prin proiector, precum şi
• prezentarea cu ajutorul computerului.

1. Tabla

Avantaje:
• Tabla este uşor de folosit.
• Are o suprafaţă mare pentru scris.
• Se pot face repede corecturi.
• Este ieftină şi ecologică.
• Pe tablă pot fi scrise conţinuturi sau contribuţii, întrebări sau preocupări
deosebite.
• Cele scrise pe tablă sunt în faţa ochilor ascultătorilor.
• Dezvoltarea cugetărilor poate fi urmărită vizual de participanţi.
• Cele scrise sunt stabilite în dialog cu participanţii.
• Scrierea pe tablă este deschisă şi rezultatelor spontane, se pot face oricând
completări.
• Când o contribuţie este greşită sau inutilă, poate fi ştearsă imediat.
• Există o notă personală prin scrisul de mână.
• Datorită folosirii cretei şi a vitezei mici de scriere, scrisul e mai lizibil.
 39

Dezavantaje:
• Tabla se umple repede.
• Jtersul şi corecturile sunt dificile.
• Participanţii trebuie să scrie simultan cu lectorul, paginile nu pot fi date înapoi.
• Cele scrise pe tablă nu pot fi păstrate decât prin copiere şi fotografiere.
• Cel mai adesea tabla este fixă şi impune o anumită aşezare.

► Sugestii pentru conţinuturile scrise pe tablă:

• Înscrisurile de pe tablă trebuie (în egală măsură) pregătite şi planificate.
• Vorbitorul trebuie să ştie exact când să folosească tabla şi în ce structură.
• Cele scrise pe tablă trebuie să fie un rezultat al prelegerii/discuţiei, rar trebuie
scrise la început.
• În timp ce scrie, lectorul trebuie să vorbească puţin sau deloc, pentru că se
apleacă spre tablă şi se întoarce cu spatele la participanţi. Lectorul nu trebuie
să stea prea mult cu spatele la participanţi.
• Când arată şi explică, vorbitorul trebuie să stea într-o parte.
• Tăcerea din timpul scrierii este un impuls mut pentru ca participanţii să scrie şi
ei sau o pauză pentru reflecţie.
• Pe cât posibil, tabla nu trebuie ştearsă în timpul unei prezentări – de aceea se
va folosi doar o tablă pe prezentare.
• Pe cât posibil trebuie scrise doar cuvinte cheie.
• Scrisul trebuie să fie lizibil, de aceea cea mai indicată este folosirea literelor
de tipar.
• Nu scrieţi rânduri întregi cu majuscule, pentru că astfel viteza de citire scade
cu aproximativ 40 la sută.
• Este de evitat gruparea pe verticală a cuvintelor.

2. Tabla albă

Avantaje:
• Spre deosebire de cazurile în care folosiţi cretă, (în mod normal) aici nu vă
murdăriţi pe mâini.
• Contrastul este mai bun decât pe tablă.

Dezavantaje:
• Sunt necesare carioci speciale, pentru a nu produce pagube tablei albe.
• Cele scrise pe tabla albă nu pot fi păstrate decât prin copiere şi fotografiere.

► Sugestii pentru conţinuturile înscrise pe tabla albă:

• Vorbitorul trebuie să ştie exact când să folosească tabla albă şi în ce
structură.
 40

• În timp ce scrie pe tabla albă, lectorul trebuie să vorbească puţin sau deloc,
pentru că se apleacă spre tabla albă şi se întoarce cu spatele la participanţi.
Lectorul nu trebuie să stea prea mult cu spatele la participanţi.
• Când arată şi explică, vorbitorul trebuie să stea într-o parte.
• Pe cât posibil trebuie scrise doar cuvinte cheie.
• Scrisul trebuie să fie de minim 0.4 cm, deci folosiţi carioci groase.
• Scrisul trebuie să fie lizibil, de aceea cea mai indicată este folosirea literelor
de tipar.
• Nu scrieţi rânduri întregi cu majuscule, pentru că astfel viteza de citire scade
cu aproximativ 40 la sută.
• Este de evitat gruparea pe verticală a cuvintelor.

3. Flipchart

Avantaje:
• Flipchartul este uşor de folosit.
• Cele scrise rămân în faţa ochilor mai mult timp.
• Sunt posibile mai multe vizualizări în acelaşi timp.
• Foile scrise sunt reutilizabile, pot fi agăţate în încăperea unde se desfăşoară
seminarul, astfel încât participanţii să aibă permanent în faţa ochilor
rezultatele cele mai importante. Acest lucru s-a dovedit eficient şi în cazul altor
informaţii importante pentru participanţi, de pildă succesiunea temelor în
cadrul seminarului, orele pauzelor şi meselor, termenele ş.a. De aceea
flipchartul este un sprijin bun pentru memorie dacă în cadrul seminarului
trebuie notat ceva important.
• Flipchartul este mai mult decât un înlocuitor pentru tablă. Poate fi aşezat în
diferite locuri ale încăperii, ceea ce este propice pentru atmosfera seminarului.
• Este posibilă o distanţă mai mică între vorbitor şi cei care-l ascultă.
• Pot fi pregătite multe foi.
• Rezultatele sunt consemnate negru pe alb.

Dezavantaje:
• Transportul e dificil.
• Foile nu pot fi multiplicate, cele scrise nu pot fi păstrate decât prin copiere sau
fotografiere.

► Sugestii pentru conţinuturile înscrise pe flipchart:

• Vorbitorul nu trebuie să stea prea mult cu spatele la ascultători, în acest sens
este recomandat să întrerupă de mai multe ori scrisul.
• Când arată şi explică, vorbitorul trebuie să stea într-o parte şi să aşeze
flipchartul vertical.
• Pe cât posibil trebuie scrise doar cuvinte cheie.
• Scrisul trebuie să fie de minim 0.4 cm, deci folosiţi carioci groase.
 41

• Scrisul trebuie să fie lizibil, de aceea cea mai indicată este folosirea literelor
de tipar.
• Nu scrieţi rânduri întregi cu majuscule, pentru că astfel viteza de citire scade
cu aproximativ 40 la sută.
• Este de evitat gruparea pe verticală a cuvintelor.
• Folosiţi doar culori puternice, însă economicos şi în mod sistematic.
• Pe o foaie se recomandă să fie maxim 8-12 rânduri.
• Desenaţi diagramele şi graficele în prealabil subţire, cu creionul.
• Ruperea foliilor trebuie exersată. Merge mai simplu cu ajutorul unei pioneze
puse deasupra locului unde urmează să rupeţi.

4. Tabla pentru lipit (pinwall)

Tabla pentru lipit se foloseşte mai ales pentru documentarea rezultatelor, de pildă din
lucrul pe grupuri sau individual. Cu ajutorul bileţelelor, pe tabla de lipit structurile pot
fi dezvoltate de asemenea pas cu pas. Bileţelele pot avea culori şi forme diferite.
Bileţelele pot fi realizate de participanţii la seminar la locurile lor, urmând apoi să fie
lipite.

► Sugestii pentru folosirea tablei de lipit:

• Se recomandă să aveţi pregătite suficiente bileţele, carioci şi material de lipit.
• Folosiţi în mod ţintit culori şi forme diferite de bileţele.

5. Proiecţia de slide-uri/ prin proiector

Avantaje (mai ales faţă de scrierea pe tablă):

• Foliile pot fi pregătite pe îndelete.
• O folie bine făcută dă siguranţă vorbirii; vorbitorul nu trebuie să se întrerupă
pentru a scrie.
• Foliile sunt reutilizabile şi pot fi optimizate şi realizate profesionist cu programe
de prelucrare a textului.
• Foliile pot fi acoperite parţial, este posibil lucrul cu suprapuneri.
• O folie poate fi completată scriind de mână (un avantaj faţă de prezentarea
computerizată).

Dezavantaje:
• Foliile presupun costuri însemnate, mai ales când este vorba despre
imprimante cu laser.
• Proiectorul se poate defecta şi este greu de transportat.

► Sugestii pentru realizarea foliilor (pe calculator)

 42

• Titlurile să aibă o dimensiune a scrisului de minim 24.

• Dimensiunea scrisului în rest trebuie să fie de minim 16.
• Păstraţi aceeaşi grafică pentru o temă.
• Scrieţi cel mult 20 de rânduri pe o folie (la un scris de 16). Mai puţin înseamnă
(cel mai adesea) mai mult!
• Nu scrieţi rânduri întregi cu majuscule, pentru că astfel viteza de citire scade
cu aproximativ 40 la sută.
• Este de evitat gruparea pe verticală a cuvintelor.
• Foliile pot avea diferite culori, dar nu trebuie să fie niciodată multicolore.
• Lăsaţi o folie atâta timp cât să o vadă toată lumea pe îndelete înainte de a
trece la următoarea.

6. Prezentarea cu ajutorul computerului

Premisele necesare pentru o prezentare computerizată sunt un calculator, un

proiector şi o suprafaţă adecvată de proiectare, funcţionale şi disponibile, precum şi
stăpânirea programului folosit.

Avantaje:
• Vizualizările sunt simplificate în mod semnificativ, atât în ceea ce priveşte
realizarea, cât şi în ceea ce priveşte prezentarea.
• Prezentările se pot desfăşura cu paşi mici – se arată doar ce îi trebuie pe
moment ascultătorului pentru a înţelege cele prezentate.
• Prezentările computerizate sunt o platformă ideală pentru aplicaţii multimedia,
texte, fotografii, sunete etc.
• Prezentările computerizate sunt un ajutor pentru memorie şi permit o formă
elegantă de vorbire aparent liberă.
• Prezentările stocate pot fi folosite de mai multe ori şi por fi mereu modificate şi
completate.

► Sugestii pentru alcătuirea prezentărilor computerizate:

• Prezentarea trebuie să vină în sprijinul prelegerii şi să sublinieze anumite
afirmaţii importante. De aceea, pe cât posibil, folosiţi doar cuvinte cheie
(excepţii se fac, de pildă, în cazul definiţiilor).
Folosiţi maximum trei dimensiuni de scris (titluri, noţiuni principale, text).
Titlurile trebuie să aibă dimensiunea scrisului cel puţin 24. În rest,
dimensiunea scrisului trebuie să fie de minimum 18.
• Folosiţi scrisuri standard (nu decorative) şi cel mult două tipuri de scris.
• Păstraţi un aspect grafic unitar.
• Este de evitat gruparea pe verticală a cuvintelor.
• Folosiţi numai culori puternice, dar economicos şi sistematic.
• Aveţi grijă să aveţi un contrast suficient de puternic.
 43

• Pe o folie trebuie să fie maxim 6-8 rânduri.

• Nu scrieţi rânduri întregi cu majuscule, pentru că astfel viteza de citire scade
cu aproximativ 40 la sută.
• Folosiţi animaţiile cu măsură ; este bine să fiţi vioi, însă nu penibil.
• Lăsaţi o folie la vedere cel puţin un minut.
• Pentru că proiecţia cere un nivel ridicat de concentrare din partea
participanţilor la seminar, folosiţi acest mijloc maximum 10-15 minute.

B. Atelierul autorului

Realizarea unui material scris este o corvoadă pentru mulţi lectori. Cu atât mai mare
este pericolul de a face scenariul după materiale şi folii alăturate la întâmplare.
Realizarea unui material scris pentru seminar este o posibilitate bună de a vă ocupa
intens cu tema şi de a pregăti materia de aşa manieră încât să fie clară şi inteligibilă.
De pe urma acestui lucru profită însuşi procesul de învăţare. În plus, la începutul
seminarului participanţii întreabă adesea dacă trebuie să noteze ceva sau dacă le
vor fi distribuite materiale scrise.

I. Posibilităţi de întrebuinţare a materialelor scrise

Materialele scrise pot fi folosite în mai multe situaţii:

• ca pregătire pentru seminar.
Avantaje: Seminarul este scutit de partea în care sunt pur şi simplu
comunicate cunoştinţe.
Suprasolicitarea sau lipsa solicitării sunt în mare parte evitate, pentru că
cunoştinţele participanţilor au fost omogenizate.
Dezavantaje : doar unii dintre participanţi parcurg materialele scrise pentru
seminar, ceea ce anulează avantajele de mai sus.
• ca sprijin în cadrul seminarului.
Materialul scris trebuie din acest motiv să fie distribuit înainte de începerea
seminarului, pentru ca participanţii să poată citi şi să-şi poată lua notiţe.
Participanţilor trebuie să li se comunice ce funcţie are materialul respectiv şi
cum îl pot folosi cel mai bine.
• Lectura şi consultarea.
Nu este de dorit ca participanţii să frunzărească materialele în timpul
seminarului în loc să se concentreze la temă. În plus, poate unele conţinuturi
ale seminarului trebuie dezvoltate şi prelucrate de participanţi – iar în acest
caz un material scris nu ar face decât să deranjeze. În acest caz participanţilor
trebuie să li se explice rolul şi rostul materialului scris.
 44

II. Volum şi structură

Cât de lung poate şi trebuie să fie un material scris pentru seminar? Ji aici materia
trebuie împărţită pentru început în unităţi e învăţare uşor de reţinut. Volumul unei
unităţi de învăţare se măsoară după durata de care are nevoie participantul la
seminar pentru a trece printr-un text şi după capacitatea lui de concentrare.

Un cititor mediu are nevoie de aproximativ 3-5 minute pentru a citi cu atenţie o
pagină de text. La aceasta se mai adaugă timpul necesar pentru reflecţie şi exerciţiu.
Se poate astfel ajunge la un necesar de 5-10 minute pe pagină de text. Cum atenţia
la lectură scade după doar 10 minute, iar după 45 de minute atinge un punct minim,
o unitate de învăţare respectiv un capitol nu trebuie să cuprindă mai mult de 5-7
pagini. Avem aici o unitate de măsură importantă pentru structurarea unui material
de seminar. Pentru că cifrele 5 şi 7 au un rol important în procesul de învăţare. Minim
5, în medie 7 informaţii pot fi reţinute în acelaşi timp, de cel puţin 5, în medie 7
repetiţii este nevoie pentru a fixa materia în memorie. De aceea nu este de mirare că
cei care învaţă se descurcă cel mai bine cu texte compuse din 5 până la 7 capitole.
Astfel putem stabili şi volumul materialului pentru seminar 5-7 capitole înmulţite cu
numărul de pagini pe capitol înseamnă 25-49 de pagini, plus cuprins şi pagini-titlu.

III. Succesiunea temelor

În ceea ce priveşte succesiunea temelor este necesar, ca şi în cazul alcătuirii

seminarului, să ţineţi cont de grupul ţintă al materialului scris, să fixaţi obiectivele
didactice, să selectaţi conţinuturile didactice şi să le pregătiţi. Ji aici o îngrădire a
materiei este foarte însemnată.

IV. Formularea textului

Textul trebuie să fie interesant pentru cititor, să nu-l plictisească, viu, nu rigid,
inteligibil, nu de neînţeles. Textul nu trebuie să vă pună în evidenţă. Fie autorul îşi
dă osteneala, fie trebuie să o facă cititorii.

• Textul trebuie să fie compus din cuvinte şi fraze uşor de înţeles – scrieţi cum
predaţi, cum vorbiţi!
Folosiţi cuvinte cunoscute şi uzuale. .
Renunţaţi la neologismele inutile.
Evitaţi termenii de specialitate inutili.
Renunţati la prescurtări.
Folosiţi pe cât posibil fraze scurte.
 45

• Textul trebuie să dea naştere unor imagini în minţile cititorilor, să fie clar.
Acest lucru poate fi transpus lingvistic prin folosirea exemplelor şi a
comparaţiilor.
• În text trebuie să poată fi identificat firul roşu. Cititorul trebuie să ştie ce îl
aşteaptă. Trebuie să recunoască succesiunea logică.
• Asiguraţi-vă de accesibilitatea textului.
Dimensiunile scrisului trebuie să fie suficient de mari. Cinci dimensiuni ar
trebui să fie suficiente: una pentru titlu, una pentru titlurile capitolelor, una
pentru subtitluri, una pentru text.
Distanţele între dimensiunile de scris trebuie să fie echilibrate.
Folosiţi dimensiuni clare.
Folosiţi doar scrisuri standard.
Folosiţi sublinierile cu parcimonie.
Cel mai recomandat este să folosiţi 1.5 cm spaţiu între rânduri.
Lucraţi cu anteturi.
 46

Unitatea de învăţare 6

Comportamentul în situaţii dificile în cadrul seminarului

Situaţiile dificile pot apărea din mai multe direcţii. Pe de o parte dintr-o relaţie
problematică între lector şi participanţi. În acest caz, cea mai bună metodă de
predare este inutilă. Participanţii vor fi nemulţumiţi şi vor învăţa doar forţat – dacă o
vor face. Pe de altă parte pot apărea şi probleme între unii dintre participanţi sau
unii participanţi pot produce tulburări izvorâte din personalitatea lor. Lectorul
trebuie să fie pregătit şi să înveţe să reacţioneze adecvat.

Posibile motive pentru situaţii dificile în cadrul seminarului:

• Tema seminarului nu îi interesează pe participanţii la seminar.
• Prezentarea e plictisitoare şi nu suficient de diversă.
• Lectorul se grăbeşte, nu expune cum trebuie materia dificilă şi îi suprasolicită
pe participanţii la seminar.
• Lectorul nu îi solicită suficient pe participanţi, ci insistă pe descrieri prea lungi
ale unor contexte pe care participanţii la seminar le cunosc deja.
• Lectorul este confuz în trasarea sarcinilor.
• Lectorul ţine prea puţin seama de dorinţele şi nevoile participanţilor la
seminar.
• Lectorul se pierde în detalii.
• Lectorul are o atitudine autoritară de coordonare a seminarului.

► Sugestii pentru a reacţiona treptat la tulburări:

• Treceţi cu vederea atitudinile deranjante. Evitaţi contactul vizual cu
participantul care creează probleme. Poate acesta va înceta din proprie
iniţiativă sau poate veţi fi ajutat de alţi participanţi, de pildă prin priviri
enervate.
• Arătaţi-vă dezaprobarea printr-o mimică şi o gestică adecvate (de exemplu
priviri care sugerează îndoiala sau încruntându-vă).
• Faceţi o remarcă indirectă (de exemplu: Mai există şi alte păreri?).
• Faceţi o remarcă directă (de exemplu : Puteţi vă rog să reveniţi la obiectul
discuţiei ? Sau : Comportamentul dumneavoastră tulbură desfăşurarea
seminarului).
• Propuneţi o discuţie în pauza seminarului.
• Întrerupeţi seminarul pentru a lămuri situaţia.

► Important: Fiţi mereu prietenos, dar ferm. Încercaţi să păstraţi liniştea şi să fiţi
mereu la obiect. Reacţionaţi cu tact şi nu fiţi meschin. În calitate de lector
sunteţi un model pentru atitudinea adoptată în cadrul seminarului.
 47

Unitatea de învăţare 7

A. Controlul didactic

Întrucât controlul didactic face parte dintr-un proces de învăţare reuşit, pentru a afla
dacă participanţii au atins obiectivele didactice şi/sau dacă seminarul a fost
eficient, nu se poate renunţa la el. Fără un asemenea control didactic formatorul nu
nu poate trage concluzii privind schimbările necesare la seminarele viitoare şi
modul de a organiza mai bine activităţile unui seminar.

În cazul sarcinilor şi problemelor ce ţin de controlul didactic există trei întrebări

esenţiale:

• Unde pe parcursul seminarului trebuie integrat controlul?

Puteţi să îl plasaţi la sfârşitul unei unităţi de învăţare, avantajul fiind că reacţia
participanţilor este imediată şi puteţi detecta repede lacunele sau dificultăţile
de înţelegere, la care puteţi reacţiona în consecinţă. Controlul poate avea însă
loc şi la sfârşitul seminarului.

• Ce vreţi să controlaţi?
Sarcinile trebuie să se lege de materie, dar nu să se refere la cunoştinţele
pure, ci să verifice şi dacă au fost înţelese corelaţiile şi dacă cunoştinţele
învăţate pot fi şi aplicate, aceste lucruri fiind şi ele parte a obiectivelor
didactice.

• La ce foloseşte controlul?
Participantul trebuie să-şi afle singur stadiul cunoştinţelor (autocontrol) sau exerciţiile trebuie
folosite pentru a putea verifica reuşita predării (control de către altul)? Avantajul principal al
autocontrolului este că răspunsurile greşite şi prestaţiile nesatisfăcătoare nu sunt
făcute publice. Este o procedură potrivită adulţilor, care nu creează teama de a fi
blamaţi. Cu toate acestea, doar participantul are un feedback al prestaţiei sale. De
aceea este utilă o îmbinare a autocontrolului şi a controlului de către altul, de
exemplu prin introducerea de exerciţii individuale şi de grup în cadrul predării,
evaluării şi repetiţiei.
 48

B. Gradul de satisfacţie a participanţilor

Evaluarea unui seminar poate lua în calcul multe circumstanţe. Important pentru
lector este mai ales să afle dacă şi în ce măsură participanţii la seminar au fost
mulţumiţi de desfăşurarea seminarului sau a atelierului. Acest grad de satisfacţie a
participanţilor poate fi măsurat fără mare efort în timpul sau la sfârşitul seminarului,
de exemplu printr-o serie de întrebări concluzive adresate tuturor participanţilor în
etapa de încheiere a seminarului.

Este însă posibil să doriţi şi să ştiţi dacă participanţii au fost mulţumiţi de

dumneavoastră ca lector. Pentru a obţine răspunsuri sincere la această întrebare şi
la altele asemănătoare, există posibilitatea completării anonime de către
participanţi a unui chestionar alcătuit în prealabil. Rugaţi-i pe participanţii la
seminar să lase chestionarul la ieşirea din sală, pe o masă, şi nu la locurile lor.