MINISTERUL EDUCATIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA TEHNICA AL REPUBLICII MOLDOVA

Referat
La disciplina: Cultura

Tema: „Comunicarea umană: structura şi legităţi principale”

A elaborat studentul: A verificat profesoara:

Kalinovski Bogdan Roșca Veronica
Nota:____________

Chișinău, 2017
Cultura - include totalitatea valorilor create de om dea lungul istoriei sale.

Comunicarea - proces prin care o persoană sau un grup transmite un conţinut (informaţie, gînduri,
sentimente, comportamente) unei alte persoane sau grup de persoane; Arta de a transmite un mesaj.

Cultura comunicarii - include un sistem de norme, reguli, principii pe care le poate însusi o persoană cu
referire la  vorbire, ascultare, scriere, comportare, la cel mai înalt grad de corectitudine.
ifo despre definitii

Ce este comunicarea umana?

Este dificil de a da o definiţie pentru un lucru atât de simplu despre care toţi „ştim” atât de multe lucruri,
comunicarea umană. Sunt foarte multe definiţii date de experţii în domeniu, dar nici una nu este unanim
acceptată.

Comunicarea umană este un proces esenţial existenţei fiinţei umane. Astfel, eforturile de a reuni toate
elementele ce caracterizează acest proces într-o singură frază nu mi se par atât de importante. În continuare,
vom încerca să descoperim elementele ce definesc comunicarea umană. Totuşi, iată câteva dintre diferitele
definiţii existente:

Parametrii comunicarii:

Parametrii comunicării (factorii comunicării) - elemente care dirijează comunicarea, care stau la baza
comunicării.

(Emitător -> mesaj, cod, canal <- Receptor) - context;

Emitător - persoană care emite, transmite informația.

Receptor - persoană care receptează, primește informația.

Mesaj - informația transmisă și receptată.

Cod - sistem convențional de semne și reguli prin care se produce comunicarea, prin care acesta trebuie sa fie
cunoscut atît de emițator cît și de receptor. Dacă codul nu este recunoscut de unul dintre ei nu are loc
comunicarea.

Canal - mediul sau instrumentul prin care se transmite informația (aer, poșta, telefonie, aparatul fonator)

Context - cadrul în care se desfășoară comunicarea; situația propriu zisă de comunicare (cînd, unde, cu
cine?).

Schema generală a comunicării:

Putem vorbi despre o sursă a comunicării care produce mesajul (Figura 1: Schema fundamentală a
comunicării) care poate conţine gânduri, sentimente, idei, sau emoţii. Mesajul nu poate fi transmis în forma
pură, ci este trimis prin este tradus în cuvinte însoţite de tot ceea ce înseamnă limbajul nonverbal (vezi 1.5.
Categoriile de limbaj).
Aşadar, mesajul este codificat în „limba” emiţătorului şi transmis prin intermediul unui canal (verbal,
nonverbal, vizual etc.). În comunicarea umană, rareori folosim un singur canal. În acest moment al
comunicării, apar „zgomotele” care pot perturba comunicarea. În categoria perturbaţiilor, putem exemplifica
zgomotele fizice (zgomotul străzii, întunericul, ceaţa etc. Perturbaţiile pot apărea şi în etapele de codificare şi
decodificare în funcţie de particularităţile sursei şi destinaţiei. Este vorba de diferenţele semantice ale unor
cuvinte şi de experienţa de viaţă a fiecăruia (vezi 2.2. Imaginile despre lume şi viaţă).

Semnalul este recepţionat şi decodificat la destinaţie. Destinatarul recepţionează şi înţelege mesajul transmis
mai mult sau mai puţin în concordanţă cu ceea ce a vrut emiţătorul să exprime: adevărul este cel auzit, nu cel
rostit.

În continuare, rolurile se pot schimba: destinaţia devine sură şi sursa devine destinaţia.

Figura 1: Schema fundamentală a comunicării

Bibliografie:

• Conspectul preluat de la obiectul “Cultura comunicarii”.