Comunicare politică

ISSN: 1058-4609 (Print) 1091-7675 (Online) Pagina de pornire a jurnalului: https://www.tandfonline.com/loi/upcp20

Internetul, sferele publice și comunicarea politică:

dispersie și deliberare

Peter Dahlgren

Pentru a cita acest articol: Peter Dahlgren (2005) Internet, sfere publice, și comunicare politică: Dispersie și
deliberare, Politic Communication, 22:2, 147-162, DOI: 10.1080/10584600590933160
Pentru a link-ul la acest articol: https://doi.org/10.1080/10584600590933160

Publicat online: 21 aug 2006.

Remiteți articolul în acest jurnal

Vizualizări articol: 55769

Vizualizarea articolelor corelate

Citând articole: 640 Vezi citând articole

Termenii și condițiile complete de acces și utilizare pot fi găsite la

https://www.tandfonline.com/action/journalInformation?journalCode=upcp20
Comunicare politică, 22:147-162 Copyright
 2005 Taylor & Francis Inc. ISSN: 1058-
4609 print / 1091-7675 online DOI:
10.1080/10584600590933160

Internetul, sferele publice și comunicarea politică: dispersie și deliberare

PETER DAHLGREN

Tema internetului și a sferei publice are un loc permanent pe agendele de cercetare și

în cercetarea intelectuală; intră în curentul principal al studiilor de comunicare
politi- cal. Prima parte a acestei prezentări reunește pe scurt elemente cheie din
perspectiva sferei publice, subscoring trei di- mensions principale analitice
mensions: structurale, de reprezentare, și interacțiunea. Apoi, dezamorarea cussion
abordează unele teme centrale în dificultățile actuale cu care se confruntă
democrația, refractate prin prisma perspectivei sferei publice. În special, desta-
bilizarea sistemelor de comunicare politică este văzută ca un context pentru
înțelegerea rolului internetului: Intră în această destabilizare, precum și contribuie la
aceasta. În același timp, noțiunea de destabilizare poate întruchipa, de asemenea,
un sen pozitivse, arătând spre dispersii de modele mai vechi, care ar fi putut
supraviețuit utilitatea lor. Blana- ter, discuția preia consecințe pozitive evidente care
urmează de pe Internet, de exemplu, că se extinde și pluralizează sfera publică
într-o serie de moduri. Ulterior, accentul se concentrează asupra dimensiunii de
interacțiune a sferei publice, în special în ceea ce privește cercetările recente privind
modul în care se desfășoară deliberările în sfera publică online în mediul
contemporan al comunicării politice. În cele din urmă, categoria analitică a
democrației deliberative este examinată critic; în timp ce este utilă, unele dintre
prejudecățile raționaliste, în special în contextul politicii extra-
parliamenparliamen- tarian, îi limitează utilitatea. Se sugerează că conceptul de
culturi civice oferă o modalitate alternativă de a înțelege semnificația
discuțiilor politice online.

Cuvinte cheie deliberare, democrație, Internet, comunicare politică, sfera publică

De aproximativ un deceniu, mulți cercetători și alți observatori s-au înrebat dacă

Internetul va avea-sau are deja- un impact asupra sferei publice și, dacă da, atributele
acestui impact. Astfel de discuții devin inevitabil încadrate de consensul internațional
gen-eral, apărut eral de la începutul anilor 1990, că democrația este lovită de hit upon
vremuri grele; mai exact, speranța este adesea exprimată că internetul va avea cumva un
impact pozitiv asupra democrației și va ajuta la atenuarea relelor sale.
Cu toate acestea, având în vedere variațiile sistemelor și culturilor democratice din
întreaga lume și având în vedere ritmul schimbării – sociale, politice și tehnologice – nu
ar trebui să ne așteptăm să ajungem în curând la un răspuns simplu și definitiv la aceste
întrebări. Într-adevăr, până în prezent, dovezile par echivoce; în plus, concluziile pe
care le-ar putea ajunge sunt inexorabil legate de ipotezele pe care le avem cu privire la
caracterul democrației. Mai degrabă decât să cedeze

Peter Dahlgren este profesor de studii media și de comunicare la Universitatea Lund,

Sweden. Adresa corespondență la Peter Dahlgren, Departamentul de Sociologie,
Universitatea Lund, Box
114, 22100 Lund, Suedia. E-mail: peter.dahlgren@soc.lu.se

147
148 Peter Dahlgren

orice răspunsuri rapide, ar trebui să recunoaștem că tema internetului și a sferei publice

are un loc permanent pe agendele de cercetare și în cercetarea intelectuală în viitorul
apropiat. Ea intră acum în curentul principal de preocupare pentru studiul comunicării
politice și își va lua locul alături de cercetarea consacrată asupra mass-mediei tradiționale.
Uneori, încă ne putem întreba dacă mass-media tradițională îmbunătățește sau împiedică
democrația, dar majoritatea cercetărilor pe această temă de astăzi își concentrează
întrebările asupra unor caracteristici mai specifice în complexitatea generală a peisajului.
Deci, de asemenea, ne putem aștepta ca cercetarea Internetului să evolueze, nu în ultimul
rând în evidențierea convergențelor tehnice în creștere între mass-media și interactive.
În prima parte a prezentării care urmează, reunesc pe scurt elemente cheie din
perspectiva sferei publice. Subliniez trei dimensiuni analitice principale: structura-
turală,reprezentarea și interacțiunea. Apoi abordez teme centrale în actualele ficulte difcu
care se confruntă democrația, refractate prin prisma perspectivei sferei publice. În
special, destabilizarea actuală a sistemelor de comunicare politică trebuie văzută ca un
context pentru înțelegerea internetului: Intră în această destabilizare, precum și în mod
con-tribut. În același timp, noțiunea de destabilizare poate întruchipa, de asemenea, un
sens pozitiv, indicând dispersii ale modelelor mai vechi care ar fi putut trăi utilitatea lor și
posibilitățile de reconfigurare. Putem observa, pentru example, consecințele pozitive
evidente pe care Internetul le extinde și pluralizează sfera publică în mai multe moduri.
Este acest tip de tensiune pe care mi-ar accentua, mai degrabă decât orice optimism
vesel, pesimism dur, sau concedierea cavaler.
Ulterior, îmi concentrez atenția asupra dimensiunii interacțiunii sferei publice. Mai
exact, preiau astfel încât să preiau concluziile recente ale cercetării în modul în care se
desfășoară deliberările în sfera publică online în actualul mediu destabilizat al communi-
cation politic. Consider că noțiunea de democrație deliberativă este utilă, deși
prejudecățile sale raționaliste, în special în contextul politicii extra-parlamentare, îi
limitează utilitatea. Sugerez că ceea ce eu numesc culturi civice oferă o modalitate
îmbunătățită de a înțelege semnificația discuțiilor politice online.

Spațiile de comunicare ale democrației: Trei dimensiuni

În termeni schematici, o sferă publică funcțională este înțeleasă ca o constelație de spații
comune în societate care permite circulația informației, ideilor, dezbaterilor– în mod ideal
într-o manieră neîngrădită –și, de asemenea, formarea voinței politice (adică a opiniei
publice). Aceste spații, în care mass-media și acum, mai recent, mai nou mass-media
interactive proeminent, servesc, de asemenea, pentru a facilita link-uri de comunicare
între cetățeni și liderii de societate. Textul cheie aici este, desigur, Habermas (1989).
Există probleme și ambiguități în cartea sa, după mulți au subliniat (a se vedea, de
exemplu, colecția de Calhoun, 1992), dar, pentru mulți angajat într-o societate
democratică, concept în sine rămâne convingătoare, atât empiric și normativ. Habermas
însuși a revenit la concept, revizuind-o și actualizând-o (cf. Habermas, 1996). Termenul
"sferă publică" este cel mai adesea folosit în forma singulară, dar realismul sociologic
indică pluralul. În societățile moderne târzii, diferențiate, diferențiate, nu în ultimul rând
în contextul statelor naționale pătrunse de globalizare, trebuie să înțelegem sfera
publică ca reprezentând multe spații diferite.
Ca punct de plecare, mi se pare helpful pentru a conceptualiza sfera publică ca
constând din trei dimensiuni constitutive: structuri, reprezentare, și interacțiune (am
discutat acest lucru în detaliu în Dahlgren, 1995). Dimensiunea structurală are de-a face
cu caracteristicile instituționale formale. . Cel mai evident, aceasta include
organizațiile mass-media,
economia politică, proprietatea, controlul, reglementarea și aspectele legate de finanțarea
acestora, precum și cadrele juridice care definesc libertățile și constrângerile asupra
comunicării. Dimensiunea structurală ne îndreaptă astfel atenția către o astfel de idee
democratică clasică,cum ar fi libertatea de exprimare, accesul și dinamica
incluziunii/excluderii. Dincolo de organizația mass-mediei în sine, dimensiunea
structurală indică și instituțiile politice ale societății, care servesc drept un fel de
"ecologie politică" pentru media și stabilite legate- organi berbec pentru natura
informației și formelor de exprimare care circulă. O societate în care tendințele
democratice sunt slabe nu va da naștere unor structuri instituționale sănătoase pentru
sfera publică, ceea ce înseamnă, la rândul său, că dimensiunea reprezentării va fi
inadecvată.
În ceea ce privește internetul, dimensiunea structurală ne direcționează atenția către
modul în care sunt configurate în linii mari spațiile de comunicare relevante pentru
democrație. Acest lucru are de a face cu lucruri, ar fi anner mîn carecyber-geografie este
organizat în termeni de juridice, sociale, economice, culturale, tehnice, și chiar Web-
caracteristici arhitecturale. Astfel de factori au un impact asupra modurilor în care
Rețeaua este accesibilă (sau nu) pentru uz civic.
Dimensiunea reprezentativă se referă la producția mass-mediei, a mass-mediei,
precum și la "minimedia" care vizează anumite grupuri mici, de exemplu, prin
intermediul buletinelor informative sau al materialelor de promovare a campaniei. Și
având în vedere creșterea "massification" de comunicare- tion pe Internet, reprezentarea
devine extrem de relevante pentru contexte online ale sferei publice, de asemenea. În
această dimensiune, se pot ridica toate întrebările și criteriile familiare cu privire la
producția mass-media pentru comunicarea politică, inclusiv corectitudinea, acuratețea,
completeness, pluralismul de opinii, stabilirea agendei, tendințele ideologice, moduri de
ad-rochie, și așa mai departe.
În ceea ce privește dimensiunea de interacțiune, ar putea fi util să se amintească
Habermas, precum și alți scriitori, ar fi Dewey (1954), care susțin că un public should fi
con-ceptualized ceptualized ca altceva decât doar o audiență mass-media. Publicul,
potrivit lui Habermas și Dewey, există ca procese discursive de interacțiune; indivizii
atomizați, consumatoare de medii în casele lor, nu cuprind un public. Odată cu apariția
industriei opiniei publice (cf. Splichal, 1999; Lewis, 2001), s-a instituit accentul pe
statisticile agregate ale opiniilor individuale. În timp ce astfel de abordări au utilizările
lor, este imperativ să nu piardă din vedere ideea clasică că democrația resides, în cele din
urmă, cu cetățenii care se angajeze în vorbesc unii cu alții. Aceasta este, cu siguranță,
premisa de bază a acestor versiuni ale teoriei democratice care văd deliberările ca
fiind fundamentale.
Interacțiunea constă de fapt din două aspecte. În primul rând, are de a face cu
întâlnirile cetățenilor cu mass-media-procesele de comunicare de a face sens,
interpretarea, și utilizarea de ieșire. Al doilea aspect al interacțiunii este cel dintre
cetățeni, care poate include orice, de la conversații cu două persoane la întâlniri mari.
Pentru a indica interacțiunea dintre cetățeni- indiferent dacă este sau nu formalizat ca
delibera- tion- este de a face un pas încontextele sociale ale vieții de zi cu zi.
Interacțiunea aresituri și spații, practicile sale discursive, aspectele psihoculturale; în
acest sens, sfera publică are o calitate foarte fluidă, întinsă, o viziune care se corelează cu
ceea ce Alasuutari (1999) și alții numesc a treia generație de cercetare de recepție în
mass-media, unde studiile depășesc site-urile actuale de primire a mass-mediei și
sondează circulația sensului în micro-contexte mai largi ale vieții de zi cu zi.
Odată cu apariția Net, interacțiunea civică ia un pas istoric major prin a merge on-
line, iar caracterul întins al sferei publice devine cu atât mai accentuatu- ated. Noi ar
trebui să recunoască, de asemenea, că, empiric, categoriile de reprezentare și interacțiune
pe Net de multe ori blur în fiecare alte. Avem tendința de a gândi în termeni de
unu la mai mulți forme de comunicare, astfel sunt caracterizate de mass-media, sau unu la
unu de comunicare, care este paradigmatic de interacțiune. Această distincție îngrijită se
destramă pe Internet, unde, de exemplu, comunicarea de grup poate avea atributes atât de
comunicare în masă și interacțiune.
Aceste trei dimensiuni – structural, reprezentativ și interacțiune – oferă un punct de
plecare analitic pentru examinarea sferei publice a oricărei societăți date sau pentru
analizarea contribuției unei tehnologii decomunicare date.

Comunicare politică destabilizată

Faptul că democrațiile contemporane se confruntă cu vremuri dificile a devenit un subiect
consacrat atât în dezbaterea publică, cât și în literatura de cercetare, iar dovezile se traduc
cu ușurință în probleme în ceea ce privește structurile, reprezentările și modurile de
interacțiune ale sferei publice. Discuțiile despre sănătatea precară a democrației s-au
intensificat în anii 1990, cam în același timp în care internetul conducea rapid o revoluție
mediatică.. Nu a durat mult până când mulți observatori au conectat cele două fenomene
într-un mod optimist. Faptul că noile tehnologii ale informației și comunicațiilor
afectează toate sferele vieții în societatea modernă târzie nu este, desigur, o noutate, dar
rămâne ambiguitate to the cu privire la măsura în care acestea consolidează democrația
(cf. Anderson & Cornfield, 2003; Jenkins & Thornburn, 2003). Înțelegerea cuiva - și
poate chiar apreciere - a acestei ambiguități crește ca o introspecție în complexitatea
dificultăților democrației deepens. Într-o prezentare generală recentă, Blumler și
Gurevitch (2000) au rezumat modul în care sistemele tradiționale de comunicare politică
în democrațiile occidentale sunt desta- bilized de schimbări în societatea modernă târziu
(a se vedea, de asemenea, colecția de Bennett & Entman, 2001, pentru o imagine de
ansamblu extinsă a acestui peisaj). Ei au luat un număr de până acum
teme familiare:

• eterogenitatea socio-culturală sporită și impactul pe care acest lucru îl are asupra

audiului- ences/actors în cadrul comunicării politice.
• creșterea masivă în mass-media și canale, împreună cu schimbările în formatele de
ieșire mass-media, estomparea și hibridizarea genurilor, și ero- sion sion de distincție
între jurnalism și nonjournalism.
• numărul crescut de astăzi de avocați politici și "mediatori politici", inclusiv
creșterea masivă în profesionalizarea comunicării politice, cu experți,
consultanți, spin medici, și așa mai departe, uneori, joacă un mai deci- sive rol-
leaun jurnaliști
• schimbarea geografiei comunicării politice pe măsură ce semnificația tradi- granițele
naționale devine slăbită
• cacofonia care apare cu această abundență mass-media și atât de mulți actori politici și
mediatori
• cinismul în creștere și dezangajarea în rândul cetățenilor

Se poate adăuga, de asemenea, că industriile media dereglementate, conglomerate

conduse de forțele pieței împinge din ce în ce mai mult la marjele toate considerațiile
normative (de exemplu, valorile jurnalistice) care nu sporesc profiturile pe termen scurt
(cf. Baker, 2002). Consecințele acestor transformări sunt profunde, iar coerența
comunicării politice tem este pusă sub semnul întrebării. Această destabilizare cuprinde
mai multe uneori tendințe antithetical. Pe partea negativă, putem enumera haosul,
ineficiența, imprevizibilitatea și așa mai departe. De asemenea, forțele centripetale ale
capitalului privat se unesc în condițiile
ordinea neoliberală, trăgând puterea departe de arena formală political printr-o varietate
de mecanisme și, astfel, constricția și slăbirea democrației. Pe partea pozitivă, am plasa
cu siguranță tendințe precum creșterea vocilor politice, noi moduri de implicare politică și
definiții ale ceea ce constițeazăpolitica. Mai mult, erogeneitatea culturală poate sugera
dispersii și deschideri care pot fi dezvoltate pentru câștiguri democratice. Destabilizarea
poate extinde astfel comunicarea politică prin comunicare civică orizontală, precum și
prin comunicarea verticalăîntrecetățeni. Cu toate acestea, din nou, trebuie recunoscut
faptul că, din perspectiva sistemelor, prea multă dispersie și polivocalitate subminează
eficacitatea politică și împiedică guvernanța.
A lua în considerare rolul sferei publice în general ne obligă să-l introducem în
câmpurile de forță ale acestui cadru istoric. Sfera publică este o expresie și un contri-
bution la aceste câmpuri de forță, și acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât
considerăm manifestasale- tions pe Net. Acolo găsim real "avangarda" sferei publice,
domeniul în care au loc cele mai intense evoluții – ceea ce am putea numi transformarea
cibernetică a sferei publice. Deși nu putem fi pe deplin fără echivoc aici, încă mai putem
schița câțiva dintre principalii vectoricare ne-au prezentat cele trei dimensiuni pe care le-
am prezentat mai sus. Din punct de vedere al structurilor, economia politică a Internetului
sugerează că dezvoltarea sa se îndreaptă rapid spre intensificarea comercializării care
charac- terizes modelul media tradițional (Patekis, 2000). Internetul a fost până acum și
un element integrat în dinamica capitalismului global (Schiller, 1999). Logica pieței,
împreună cu cadrele juridice emergente și impulsul spre restricpolitic- tions, servește la
constrânge extent și forme de reprezentare în scopuri civice în moduri destul de familiare
din mass-media, diminuarea potențialului său ca un spațiu de comunicare civică în mod
corespunzător (Lessig, 1999, 2001).
În plus, utilizarea plasei în scopuri politice este în mod clar minoră în comparație cu
alte scopuri în care este supusă. Tipurile de interacțiune care au loc pot fi considerate doar
într-o mică măsură manifestări ale sferei publice; deliberatio-ul democraticn este complet
umbrit de consumerism, divertisment, rețea apolitică și chat și așa mai departe. Mai mult,
caracterul comunicativ al discuției politice nu promovează întotdeauna idealul civic; o
mare parte din ea este izolată (și uneori neplăcută), iar contribuțiile sale la formarea
voinței democratice nu pot fi întotdeauna asumate (Wilhelm, 2000). În același timp,
observăm că arhitectura actuală a Net oferă încă spațiu disponibil pentru multe forme de
inițiative civice. Criteriile de acces și utilizare sunt de așa natură încât decalajul digital din
democrațiile occidentale a fost redus,chiar dacă ar fi nerealist să presupunem că va
dispărea (la nivel global perspectivele sunt destul de îndepărtate, după este bine cunoscut).
Internetul devine integrat cu sistemul estab- lished de comunicare politică, dar este, de
asemenea, utilizat pentru a contesta estab- structuri de putere leshed. Chiar și eforturile
unor regimuri mai deschis autoritare din întreaga lume pentru a reduce utilizările
democratice ale Net nu au fost pe deplin de succes- ful, deși inventarele mecanismelor de
control sunt sobering. Rolul progresiv și subversiv al presei nu ar trebui
supraestimat(Kalathil & Boas, 2003); "sisteme închise" pot scurtcircuita câștigurile
potențiale care trebuie avute prin conversație politică online (Fung, 2002). Dovezile
sumare ne oferă câteva impresii generale, dar, evident, avem nevoie de mult mai multă
cercetare înainte de a putea face afirmații specifice cu privire la potențialul politic al
Plasei în diferite tipuri de contexte politice. În această etapă, cu toate acestea, se pare că,
pentru tfurtun care au acces șimotivația politică, și care trăiesc în cadrul deschise, societăți
democratice, Internetul oferă posibilități foarte viabile pentru interacțiunea civică, dar în
mod clar nu poate promite o soluție rapidă pentru democrație, o
poziția pe care Blumler și Gurevitch (2001) a afirmat într-un alt articol recent.
Sfere publice online multisectoare
Dacă viziunea unei sfere publice singulare, integrate s-a stins în fața realităților sociale
ale societății moderne târzii, la fel și o mare parte din impetus normativ care ar fi putut
vedea anterior acest lucru ca pe unideal. Scopul de a introduce toți cetățenii într-o sferă
publică unitară, cu un set specific de tradiții comunicative și culturale, este de obicei
respins pe motive de pluralism și diferență. Existăspații în care cetățenii aparținând unor
grupuri și culturi diferite, sau vorbind în registre sau chiar limbi, vor găsi participarea
semnificativă. Diferențele de toate felurile, inclusiv orientarea politică- tion și interese,
sexul, etnia,cultul capitalului ural și geografia, pot justifica ized spații de comunicare
orienta speciale. În anumite puncte, anumite grupuri pot avea nevoie de un spațiu separat
în care să poată rezolva probleme interne și/sau să cultive o identitate colectivă. Nu în
ultimul rând, trebuie să luăm în considerare sferele alternative sau contra publice (cf.
Fenton & Downey, 2003; Asen & Brouwer, 2001), în cazul în care curentele politice
opozanți la mainstream dominantă poate găsi sprijin și exprimare. Acestea au fost
formulate pentru prima dată în termeni de clasă ("sfera publică proletară"; a se vedea
Negt & Kluge, 1993) ca un răspuns direct la accentul pus de Habermas asupra sferei
publice burgheze. Mai târziu, Fraser (1992) în continuare devel- oped ideea, nu în
ultimul rând cu orizonturi feministe.
Este aici, în cazul în care internetul, cel mai evident, face ocontributie la sfera
publică. Există literalmente mii de site-uri Web care au de a face cu domeniul politic la
nivel local, național, și la nivel mondial; unele sunt partizane, cele mai multe nu sunt.
Putem găsi grupuri de discuții, camere de chat, jurnalism alternativ,organizații civic,
ONG-uri, site-uri de grass roots issue-advocacy (cf. Berman & Mulligan, 2003; Bennett,
2003b) și site-urile de educație a alegătorilor (a se vedea Levine, 2003). Se poate vedea o
extindere în ceea ce privește spațiile de comunicare disponibile pentru politică, precum și
ideologice breadth, în comparație cu mass-media. Structural, această pluralizare nu numai
că extinde, dar dispersează și sfera publică relativ grupată a mass-mediei.
În cazul în care Internetul facilitează o eterogenitate impresionantă de comunicare,
partea negativă adezvoltării sale este, desigur, fragmentarea, cu sfere publice virând spre
insule disparate de comunicare politică, după cum a susținut Galston (2003). Aici
deschide încă o temă importantă de cercetare, una care trebuie să cuprindă o perspectivă
globală sys-temic. temic Faptul că diferite grupuri pot simți că trebuie mai întâi să se
unească pe plan intern, să se aventureze în sfera publică mai mare este de înțeles; cu
toate acestea, ghetourile cibernetice amenință să submineze o cultură publică comună și
functul integrativ al sfereipublice și pot chiar să contribuie la promovarea intoleranței
acolo unde astfel de com-munități au un contact redus cu -sau înțelegerea -- una cu
cealaltă. Fragmentarea, de asemenea, derivă pur și simplu de la ciuperci de grupuri de
advocacy și gama de probleme avail-capabil. În timp ce politica tradițională de partid
online și formele de e-guvernare pot servi ca forțe centripetal la o astfel de fragmentare,
tendința este în mod clar în direcția increas- ing ing dispersie.
Problema sferelor multi-publice alunecă ușor în problema legăturilor de a fi-tween
diferite sfere la centrele de luare a deciziilor. Sfera publică în sine nu este o garanție
pentru democrație: Pot exista tot felul de informații politice în circulație, dar trebuie să
existe conexiuni structurale – proceduri instituționale formalizate – între aceste spații de
comunicare și procesele de decizie mak- ing, după a argumentatSparks (2001). Nu poate
fi, evident, nici automat, blocare-pas connec- tion aici, nu fără degenerare într-un
populism haotic. Cu toate acestea, trebuie să existe unele aparență de impact, unele
indicii că vorbesc politic de cetățeni are consecințe, sau altceva dezangajare și cinism
poate stabili în-așa cum este exact ceea ce vers multe observers
cerere a fost un model de un deceniu sau cam asa ceva în mainstream, mass-mediate
sisteme de comunicare politică a democrațiilor liberale occidentale.
Astăzi, decalajul cel mai notabil între comunicarea în sfera publică și insti- structuri
tutionale pentru decizii obligatorii se găsește în arena globală. Transnaționale fo- roms,
rețea globală, și mobilizarea de opinie sunt foarte evidente pe Net, dar mecanismele de
transformare a opiniei la nivel global în decizii și poli- cies sunt foarte limitate, pentru a
spune cel mai puțin. Există pur și simplu puține mecanisme stabilite pentru luarea
deciziilor transnaționale bazate democratic și obligatorii. Deși am putea vedea
contururile embrionare ale unei societăți civile globale (cf. Keane, 2003), realizarea sa
deplină nu este la orizont, chiar dacă ideea este un element puternic și progresiv al
imaginarului social.
În ceea ce privește dimensiunea structurală, putemspec. o serie de sectoare diferite
ale sferelor publice bazate pe net, inclusiv:

1. Versiuni ale guvernării electronice, de obicei cu caracter de sus în jos, unde

ment reprezentanții guvernului interacționează cu cetățenii și unde sunt puse la
dispoziție informații despre administrarea și serviciile guvernării. În timp ce
interacțiunea poate fi relativ restrânsă, ea poate servi încă uneori ca un sector al
sferei publice. Acest sector se distinge uneori de e-guvernare, care pune accentul
pe comunicarea civică orizontală și de intrare pentru politica guvernamentală
(Malina, 2003).
2. Domeniul de advocacy / activist, în cazul în care discuția este încadrată de ganizations
saucupercepții, valori, și obiective în general împărtășite-și orientate pentru forme de
intervenție politi- cal. Printre acestea se numără politica parlamentară tradițională,
politica corporativă și alte grupuri de interese organizate (de exemplu, sindicatele) și noua
politică a mișcărilor sociale și a altor activiști.
3. Gama largă de diverse forumuri civice în cazul în care opiniile sunt schimbate între
cetățeni și deliberare pot avea loc. Acest lucru este, în general, înțeles ca versiunea
paradig- matic a sferei publice pe Et N,dar ar fi destul de eronat săneglijeze celelalte.
4. Domeniul prepolitic sau parapolitic , care difuzează subiecte sociale și culturale care
au de a face cu interese comune și / sau identități colective. Aici politica nu este
explicită, dar rămâne întotdeauna un potențial. În mod evident, nu există nici un mod
absolut în care să poată fi trasată granița dintre apolitic și parapolitic, since deoarece
este întotdeauna parțial negociată și schimbătoare.
5. Domeniul jurnalismului, care include totul, de la majore news organiza- tions
care au plecat online (de exemplu, ziare și CNN) la net pe bază de știri sau-
ganizations (de obicei, fără mult sau orice raportare originală), ar fi Yahoo!
Știri, organizații alternative de știri, ar fi Indymedia și Mediachannel, precum și
site-uri web -ul o singură persoană (de asemenea, cunoscut sub numele de
bloggeri). Interesant, literatura de cercetare a avut tendința de a se concentra în
principal pe interacțiunea deliberativă în ceea ce privește sferele publice online și
/ sau jurnalism mass-media. Nu trebuie să uităm că sectorul jurnalismului
online este un element central al sferei publice pe internet.

Această listă poate fi, desigur, mai elaborate; de exemplu, s-ar putea împărți forumuri
civice în cele careh provin din inițiative jurnalistice și cele cu alte ori- ginuri. Ideea este
pur și simplu pentru a evidenția un pic mai precis caracterul întins al sferei publice
online multisector.
Două perspective
Apar două perspective de luptă în ceea ce privește rolul internetului în sfera publică. Un
punct de vedere postulează că, deși au existat unele schimbări interesante în modul în
care funcționează democrația, în ansamblu, importul internetului este modest; Net nu este
considerat încă a fi un factor de in the transformare. Margolis și Resnick (2000, p. 14) a
concluzionat că "există o viață politică extinsă pe net, dar este cea mai mare parte o
exten- sion de viață politică de pe Net." Deci, în timp ce principalii actori politici may se
angajeze în campanii online, lobby, politica de advocacy, organizarea, și așa mai departe,
acest perspec- tive subliniază că nu pare a fi nici o schimbare politică majoră în vedere.
Argumentul este că Internetul nu a făcut mare parte din diferența în peisajul ideologic
politi- cal, nu a ajutat la mobilizarea mai multor cetățeni pentru a participa și nici nu a
modificat modul în care se face politica. Nici măcar consecințele experimentelor modeste
de încorporare a mally internetului însistemul politic cu"e-democrație" nu au fost
copleșitoare (cf. Clift, 2003). Eforturile de guvernare electronică de a încorpora cetățenii
în discuții și formulări de politici au, de obicei, un caracter decisiv de sus în jos (a se
vedea Malina, 2003, pentru o discuție a circumstanțelor din Regatul Unit),cu constrângeri
discursive care decurg din controlul de elită al contextelor.
Aceste dovezi nu pot fi ușor respinse, dar ceea ce ar trebui subliniat este faptul că
această perspectivă este ancorată în seturi de presupuneri care, în mare măsură, nu văd
dincolo de sistemul politic formal și de rolul tradițional al mass-mediei în acest sistem.
Într-adevăr, o mare parte din dovezi se bazează pe politica electorală din SUA (cf.
colecțiile de Jenkins & Thornburn, 2003, și Anderson & Cornfield, 2003). În timp ce
problemele democracy sunt recunoscute, punctul de vedere este că soluțiile se află în
revitalizarea tradi- modele tionale de participare politică și modele de comunicare
politică.
Alți cercetători iau ca punct de plecare înțelegerea faptului că ne îndreptăm într-o
nouă eră, de tranziție, în care certitudinile trecutului în ceea ce privește modul în care
funcționează democrația au devenit problematice. Democrația este văzută a fi, precari-
cu o vreme,într-un nou moment istoric. Puțini observatori ar respinge importanța centrală
a politicii electorale: O democrație mai robustă nu va apărea ocolind cu bucurie
structurile și procedurile tradiționale, formale. Cu toate acestea, certitudinile punctului de
vedere traditionalist al unei reveniri la normalitate sunt contestate, nu în ultimul rând de
unele dintre tipurile de devel- opments că Blumler și Gurevitch (2000) menționate (a
se vedea mai sus), ar fi creșterea eterogenității socio-culturale și poziția în schimbare a
națiunii state. Cu toate acestea, în ceea ce privește internetul, argumentul este că acestea
devin deosebit de importante tocmai în domeniul politicii informale, extra-parlamentare.
Nu a fost o creștere masivă în ceea ce putem numi advocacy sau politica problema, de
multe ori sub formă de campanii în curs de desfășurare. Unii dintre avocați sunt grupuri
mari și puternice de interese; altele iau forma unor mișcări sociale sau au un caracter mai
de bază. Multe reprezintă versiuni ale politicii "noi" (numită "politica vieții" de Giddens,
1991, și "sub-politica"de Beck, 1997; Bennett, 2003b, a vorbit despre politica "stilului de
viață"); o astfel de politică se poate materializa pe tot terenul social în multe contexte
diferite.
Această viziune "infinită" a politicii este din ce în ce mai mult în confruntare cu
noțiunea mai tradi- tional "bounded", pentru a folosi termenii de Blumler și Gurevitch
(2000). Comună pentru majoritatea este faptul că politica electorală este adesea ocolită,
semnalând o bifurcație tot mai mare între partidele tradiționale și grupurile de advocacy
cu o singură problemă. Nu există încă atât de mult research disponibile pe aceste noi
forme de angajament, dar constatările inițiale sugerează o varietate de forme
organizaționale diferite, de obicei, foarte libere și orizontale în caracter, cu caractere
fluide (cf. Bennett, 2003a; Cammaerts & van Audenhove, 2003). Acest lucru
sugerează un tip foarte diferit de structură organizațională, precum și punctul de vedere al
membrilor-navă, în raport cu partidele tradiționale.
Se comentează adesea că apatia politică aparentă și dezafilierea față de siste-ul
politic stabilitpentru mulți cetățeni nupot semnala neapărat un dezinteres față de politică
în sine. Mai degrabă, mulți cetățeni și-au reorientat atenția politică în afara sistemului
parlamentar, sau sunt în proces de redefinire a ceea ce constituie politic, adesea în
contextul mișcărilor sociale. Printre astfel de grupuri, legat-berbec aries între politică,
valorile culturale, procesele de identitate, și locale de încredere mea mea- sigur
devinfluide (Beck, 1997). Politica devine nu numai un act instrumental pentru atingerea
unor scopuri specifice, ci și o activitate expresivă, o modalitate de afirmare, în sfera
publică, a valorilor de grup, a idealurilor și apartenenței. Dovezile pentru astfel de opinii
au sens calitativ; cu toate acestea, este aproape imposibil să se obțină oaderență
cantitativă asupra acestor evoluții. Caracterul fluid și virtual al organizațiilor implicate,
ușurința de a ne alătura și de a ne retrage, ne împiedică să obținem un sentiment al
numerelor implicate. Nu putem ști cât de mulți oameni orice site-ul web dat de fapt,
reprezintă.
În arena noii politici, Internetul devine nu numai relevant, ci și central: Este în
special capacitatea de "comunicare orizontală" a interacțiunii civice este primordială. Atât
din punct de vedere tehnologic, cât și economic, accesul la Net(and alte tehnologii noi, ar
fi telefoanele mobile) a contribuit la facilitarea creșterii marilor rețele digitale de activiști.
În prezent, este în crevasele pline de tensiune care decurg din schimbările din industriile
mass-media, în modele socio-culturale, și în moduri de en politice en- gagement că
putem începe să vadă noi tendințe ale sferei publice în cazul în care Internetul face în
mod clar o diferență. În studiul lor recent al cercetării disponibile din domeniul științelor
politice, Graber et. al. (2002, pp. 3-4) a remarcat:

Literatura privind rețelele de interese și activismul global pare deosebit de

bogată în exemple ale modului în care diverse utilizări ale Internetului și
webului au transformat activismul, presiunea politică și strategiile de
comunicare publică.
. . . Cercetarea privind organizarea civică tions și mobilizarea politică se
caracterizează prin constatări care arată efecte potențial mari ale noilor
mijloace de comunicare în masă și pentru amploarea teoriei direct
aplicabile.

Stabilite în raport cu populația în ansamblu, numerele implicate aici nu poate părea

copleșitoare, dar modelele embrionare care iau forma în sfera publică acum poate, cu
retrospectivă istorică în viitor, să se dovedească a fi destul de semnificative.

Interaction: Limitele democrației deliberative

În discuțiile despre democrație și sfera publică din ultimii ani, tema democrației
deliberative este adesea difuzată. În secțiunile finale ale acestei prezentări, doresc să
abordez acest subiect uitându-mă la unele constatări din cercetările recente pe forumuri
online, precum și luând în considerare conceptul în sine. În special, consider că limitările
noțiunii de democrație deliberativă sunt un orizont analitic pentru înțelegerea impactului
democratic impact al discuțiilor politice în sferele publice. Deși util, părerea mea este că
această noțiune ne duce doar la modul în care analizăm și înțelegem discuțiile politice de
pe internet, mai ales dacă ne concentrăm pe o politică nouă, extra-parlamentară. Bi-ases
raționale ale perspectiveidemocrației ddeliberative trebuie să fie completate cu ceea ce
eu numesc culturi civice.
Teoriile democrației au afirmat, în general, că interacțiunea comunicativă
în rândul cetățenilor este de o importanță majoră. Discuția civică este văzută ca o
instigare a publicului, care sunt atât vitale din punct de vedere moral, cât și funcțional
pentru democrație. Noțiunea specifică de democrație deliberativă integrează elemente ale
teoriei politice cu perspective de comicare munication (am dezvoltat aceste puncte mai
în detaliu în Dahlgren, 2002). Habermas și cei care lucrează în tradiția sa teoretică au
avut un impact major în modelarea ideii de democrație deliberativă. Ideea deliberării
indică procedurile de discuție deschisă care vizează obținerea unui consens motivat
rațional. Desigur, dialogul este de preferat violenței, iar dialogul bun este de preferat
dialogului slab, dar cu referentul situației idealiste de vorbire habermasiană, se pun
criterii exigente cu privire la natura discuțiilor politice. Standardele înalte sunt utile și
necesare pentru a defini direc- tions, chiar dacă ne dăm seama că realitatea de multe ori
nu se încadrează în idealurile. Există o literatură în creștere, în mare parte normative și
teoretice, abordarea conceptului de democdeliberativ- racy (a se vedea, de exemplu,
Cameras & Costain, 2000; Elster, 1998; Sanders, 1997; Benhabib, S, 1996; Bohman,
1996; Piele de pește, 1991; Dryzek, 1990).
Nu este surprinzător, cercetări recente au arătat că discuțiile online nu urmează
întotdeauna idealurile înalte stabilite pentru democrația deliberativă. Vorbirea nu este
întotdeauna atât de rațională, toleranța față de cei care au opinii opuse este uneori dorința,
iar formele de interacțiune nu sunt întotdeauna atât de civile (Wilhelm, 2000). Hagemann
(2002) a constatat în analiza sa a listelor de discuții ale partidelor politice din Țările de
Jos că raționalitatea comunicativă a contribuțiilor nu era impresionantă, în care acestea
erau adesea caracterizate de afirmarea opiniei fără argumente de susținere. Fung (2002) a
observat că, în situația din Hong Kong, jurnaliștii ar putea dezbate uneori sub pretextul
fals al cetățenilor ordi- nary. Desigur, viața politică offline poate fi de multe ori așa,
astfel încât erenu este particu- lar motiv să se aștepte la o transformare ontologică doar
pentru că discuțiile se mută la spațiul cibernetic. Cu toate acestea, este important ca
cercetarea actuală să arate caracterul special al unora dintre aceste deficiențe de
comunicare de pe net.
There sunt, de asemenea, deficiențe sociologice în ceea ce privește democrația
deliberativă, cel mai de bază fiind nivelul familiar scăzut de participare, a căror
conștientizare, la rândul său, pare să reducă și mai mult motivația de a se angaja prin
intermediul Net (Schultz, 2000; Heikkilä & Lehtonen, 2003). (Cu toate acestea, ar putea
fi util să reflectăm mai mult asupra problemei teoretice pe care Schultz (2000) o ridică:
Deși am putea demăsa o participare scăzută pe internet, având în vedere că atenția este o
resursă rară și cu o participare din ce în ce mai mare, mai puțin timp pentru participanți
să asculte reciproc, care ar fi consecințele foarte mare participa- pation fi? Problema
nivelurilor "optime" de participare în contexte specifice, bazate pe fezabilitatea
discursivă, are nevoie de investigare.) În orice ase c,există, de asemenea, vești bune din
această cercetare. Tsaliki (2002) a găsit un nivel foarte satisfăcător de deliberare publică
în studiul său comparativ al forumurilor online din Grecia, Olanda și Marea Britanie. De
asemenea, Internetul pare să ofere oportunități de a participate pentru mulți oameni care
altfel găsi că există prea multe tabuuri și prea multă dezmfitură în a vorbi despre politică
în propriile lor față-în-față medii (Stromer-Galley, 2002).
În ceea ce privește aspectele ca acestea, viziunea democrației deliberative oferă o
busolă utilă pentru a imagina ce sfere publice online îmbunătățite ar putea fi. Cu toate
acestea, există două dificultăți conceptuale de bază în raționalismul discursiv în poziția
inițială a lui Habermas(1989) cu privire la sfera (1 publică, iar acest lucru este amplificat
de activitatea sa ulterioară privind pragmatica și situația ideală a vorbirii (Habermas,
1984, 1987). Primul este de acum familiar, și voi menționa doar fără dezvoltare în
continuare: Părtinire raportnalist tinde să discount o gamă largă de moduri de
comunicare, care pot fi de importanță pentru democrație, inclusiv afectiv, poetic, plin de
umor, ironic, și așa mai departe. A doua problemă a primit mai puțină atenție. Practic,
argumentul este că aderarea
perspectiva democrației deliberative riscă să minimalizeze relațiile de putere care sunt
construite în situații de comunicare. Kohn (2000, p. 409) abordează această problemă
spunând că "rezonabilitatea este ea însăși o construcție socială care, de obicei, aduce
beneficii celor care sunt deja la putere.. .. Teoria democratică trebuie să ia în considerare
modul în care perspectivele critice pable de contestare a definiției dominante a
raționalității sunt generate, contestate și instituționalizate". În timp ce ea subliniază rolul
important pe care îlaredemocrația deliberativă, ea subliniază că aceasta tinde să
privilegieze modurile de comunicare între elite. Ea susține că, din punct de vedere
istoric, extinderea caracterului democratic al societății a fost determinată de mobilizare,
de generarea de identități collective și de acțiuni concertate, nu de obținerea
consensului deliberativ.
Argumentând în paralel, dacă este un mod mai abstract, Mouffe (1999) susține că
politica este o dimensiune ireductibilă a tuturor relațiilor sociale și că confltic -- ea
folosește termenul de antagonism —este întotdeauna prezentă în relațiile în continuă
schimbare dintre interesele vari- ous, între schimbarea grupărilor de "noi" și "ei" în
societățile pluraliste. Sarcina nu este de a depune eforturi pentru consens, care este în
cele din urmă temporar, sau de a eradica puterea din politica democratică, ci mai degrabă
de a formula forme de putere care sunt în conformitate cu valorile democratice și un
sistem democratic. În loc să încercăm să înlăturăm pasiunile din politică, înlocuindu-le cu
consens rațional, scopul estede a "mobiliza aceste pasiuni spre promovarea desenelor
democratice" (Mouffe, 1999, p. 756). Deși nu are atât de multe de spus despre specificul
discuțiilor politice, ea vede și viziunea democrației deliberative habermasiene care cântă
realitatea relațiilor de putere.
Aceste reflecții critice pot fi legate de punctul menționat mai sus că Internetul are un
rol mai convingătoare de jucat în sectorul de advocacy / activist al sferei publice online,
în contextul politicii extra-parlamentarenoiarian. Discuția politică din cadrul acestor
organizații se străduiește pentru consens intern (sau cel puțin compromis), de multe ori la
unele de-gree de identitate colectivă, și pentru mobilizarea politică. Pe plan extern, cu
toate acestea, forța lor politică address față de titularii de putere în domeniul politic sau
economic nu este de a atinge consens, ci mai degrabă de a afecta pe politica. Față de
societatea politică în general, ei caută să stimuleze opinia publică. Cei care lucrează în
mișcarea alter-globalizare, precum și tfurtun în, de exemplu, de mediu, drepturile omului,
feministe, și organizarea păcii organi- zations, sestrăduiesc să facă o diferență politică în
setările care sunt caracterizate de relații extrem de inegale de putere. În timp ce consensul
rațional poate fi uneori o strategie suitable, deliberare nu este întotdeauna cel mai bun
cadru general pentru descrierea sau analizarea interacțiunii politice care are loc.

Culturi civice și discuții politice

Ca o modalitate complementară de analiză și înțelegere a interacțiunii politice în sfera
publică online, propun să tratăm discuția politică nu doar în ceea ce privește calitățile
sale raționale de comunicare, ci și ca o formă de practică integrată în mai multe encom-
trecerea culturilor civice. Am fost în curs de dezvoltare noțiunea de cultură civică
(Dahlgren, 2000a, 2000b, 2003) ca o modalitate de a conceptualiza factorii care pot spori
sau împiedica participarea politică-adoptarea cetățeniei înțelese ca forme de
agenție socială. Spațiul permite doar o scurtă trecere în revistă a acestei noțiuni aici, și
apoi voi reveni la problema discuției politice, înscenarea ei ca parte a culturilor
civice.
Ideea de cultură civică ia ca punct de plecare noțiunea de cetățeni ca ag ents sociale,
și se întreabă ce factori culturali sunt în spatele unei astfel de agenții (sau absența
acesteia). Culturile civice indică atât condițiile, cât și manifestările unei astfel de
participări;
ele sunt ancorate în mintea-seturi și mediul simbolic aleveryda y viață. Culturile civice
sunt potențial atât puternice, cât și vulnerabile: ele contribuie la promovarea funcționării
democrației, pot servi la capacitarea sau dezabilitarea cetățenilor, dar, la fel ca toate
domeniile culturii, ele pot fi ușor afectate de power politice șieconomice. O presupunere
cheie aici este că o democrație viabilă trebuie să aibă o ancorare la nivelul experiențelor
trăite de cetățeni, resurse personale și dispoziții subiective. Noțiunea de culturi civice
grefează unele elemente fructuoase din teoria culturală pe unele teme mai familiare din
comunicarea politică. Acest lucru subliniază faptul că astfel de dimensiuni, ar fi sensul,
identitatea, și subiectivitatea sunt elemente importante ale comunicării politice.
Putem indica sferele publice, reprezentările lor și posibilele forme de acțiune inter-
acțiune, dar rămân întrebări despre motivul pentru care oamenii participă sau nu la ele.
Cadrul culturilor civice urmărește să abordeze aceste întrebări și să ofere puncte de
plecare empirice pentru analiză. Având în vedere că fundamentul cadrului culturii
civice este cetățean-agent, acest cadru este, astfel, interesat de procesele de a deveni-
modul în care oamenii se dezvoltă în cetățeni, modul în care acestea ajung să se vadă ca
membri și potențialii participanți în develsocietale- opment . Cultura civică este o
construcție analitică care urmărește să identifice aspectelecare acționează în rolul
cetățenilor. Acesta este un rol care poate avea aspecte non- sau pre-politice, dar care se
poate dezvolta spre politică și, într-adevăr, să evolueze în politică formalizată. Cheia
aici este de a sublinia dimensiunea procesuală și contextuală: politice și politice nu
sunt pur și simplu dat, dar sunt construite prin cuvânt și faptă.
Conceptul de cultură civică nu presupune omogenitate în rândul cetățenilor săi; de
fapt, presupune că există multe moduri în care cetățenia și democrația pot fi en- acționat.
Cu toate acestea, sugerează necesitatea unor angajamente comune minime față de
viziunea uneiproceduria nd a democrației, care, la rândul său, implică o capacitate de a
vedea dincolo de interesele imme- diate ale propriului grup. Inutil să spun, acesta este
un echilibru provocator pentru a menține. Cu toate acestea, diferite grupuri sociale și
culturale pot exprima cultura civică în moduri dif- ferent, sporind teoretic posibilitățile
democrației. Pentru a facilita utilizarea acestui concept materialist și constructivist, îl
tratez ca fiind compus dintr-o serie de parametri interconectați dynami- cally: valori,
afinitate, cunoștințe, identități și practici.
Valori: Trebuie subliniat faptul că valorile trebuie să aibă ancorarea lor în viața de zi
cu zi; un sistem politic nu va atinge niciodată un caracter democratic dacă lumea de zi cu
zi reflectă dispozițiile normative antidemocratice.
Afinitate: This indică un sentiment minim de comună înrândul cetățenilor în
heteroge- neous societățile moderne târzii, un sentiment că acestea aparțin acelorași
entități sociale și politice, în ciuda tuturor celorlalte diferențe. Ei au de a face cu fiecare
alte pentru a face lor comune entities locul de muncă, fie la nivel de cartier, națiune de
stat, sau arena globală. Această comună se bazează pe realizarea tuturor grupurilor a
nevoii reciproce de a menține democrația și de a adera la regulile sale. Fără această
afinitate, nu poate exista nici un progres în comunicarea cu adversarii, sau chiar de
cooperare și de rețea între ca-minded.
Cunoștințe: Cunoașterea referențială a lumii este indispensabilă pentru viața
de democ- racy. Un subset de cunoștințe sunt competențele și, în special,competențele
comunitare, ceea ce indică un anumit grad de alfabetizare și relevanța educației pentru
democrație. Modurile de cunoaștere evoluează, însă, în special în rândul tinerilor,
în concordanță cu schimbările culturale și cu noile tehnologii media care pot promova
noi modalități de gândire și exprimare, noi modalități de cunoaștere și forme de
competențe de comunicare.
Identități: Cetățenia este un statut formal, cu drepturi și obligații. Cu toate acestea,
este unlso are o parte subiectivă: Oamenii trebuie să fie în măsură să se vadă ca membri
și poten- participanți tial cu eficacitate în entitățile sociale și politice; aceasta trebuie
să fie o parte a
identități multidimensionale. Cetățenia este esențială pentru problemele de apartenență
socială și participare socială. Identitatea membrilor nu este doar produsă subiectiv de
indi- viduals, cievoluează în raport cu mediile sociale și sms-urile mecani
instituționale.sms.
Practici: Democrația trebuie să fie adoptată în practici concrete, recurente –
individuale, de grup și colective – relevante pentru diverse situații. Astfel de practici
contribuie la generarea sensului per-sonal și social la idealurile democrației. Ei trebuie să
aibă un element de rutină, de luat de la sine despre ei (de exemplu, alegeri), în cazul în
care acestea sunt de a fi o parte a unei culturi civice, dar potențialul de intervenții
spontane, one-off, forme noi de practică, trebuie să fie păstrate în viață. Culturile civice
necesită multe alte practici, relevante pentru multe alte circumstanțe din viața de zi cu zi.
De-a lungul timpului, practicile devin tradiții, iar experiența devine amintire colectivă.
Democrația de astăzi trebuie să se poată referi la un trecut fără a fi blocată în el. Noile
practici pot și trebuie să evolueze pentru a se asigura că democrația nu stagnează.
Practica cea mai fundamentală și cea mai omniprezentă este tocmai interacțiunea
civică și discuția. Interacțiunea este una dintre dimensiunile sferei publice și, după am
menționat, se poate investiga empiric discuția civică examinând, de exemplu, diferitele
sale moduri discursive, siturile și setările sale spațiale și contextuale, precum șipozițiile
sale social circum- poziții, atât on- cât și offline.
Din acest punct de vedere, discuția în contextul noii politici extra-parlamentare din
domeniul de advocacy/activist al sferelor publice online poate fi văzută într-o lumină
diferită. În contextul sistemelor de comunicare politică destabilized, dezamoririle
generate în aceste contexte de acești actori dețin potențialul modest de a aduce o
contribuție la reînnoirea, creșterea și consolidarea culturilor civice în rândul multor
cetățeni care se simt distanțați de cussions arenele politicii formale de partid. Acest punct
de vedere trebuie să fie, desigur, nuanțat. De exemplu, există o mare varietate de culori
politice în acest sector și nu toate pot fi considerate democratice și progresiste. De
asemenea, vorbim fără îndoială despre un număr relativ mic de cetățeni implicați serios.
Situația generală de aici poate fi comparată cu mișcările de protest din 1960 și 1970,
unde grupurile destul de mici, dar hotărâte, ar putea avea un impact semnificativ asupra
agendelor politice. Una dintre diferențe este că astăzi grupurile sunt, în general, mult
mai sofisticate și mai eficiente, nu în ultimul rând datorită accesului lor la noile mijloace
de informare în masă și a abilităților lor cu ele.
Discuția de aici poate sau nu poate lua întotdeauna forma deliberării habermasiene,
dar whla este mai important este dinamica reciprocă pe care o poate genera, consolidarea
parametrilor culturii civice și impactul acest lucru poate avea asupra situației politice mai
mari. Valorile și angajamentele asumate de aceste grupuri sunt în mare parte foarte demo-
cratic, și poate fi văzută ca un contra la unele dintre valorile foarte nedemocratice
asociate cu ordinea neo-liberală predominantă. Ele sunt capabile să-și difuzeze
cunoștințele prin intermediul Net reciproc, și, ocazional, eforturile lor sunt preluate de
jurnaliști de pe the Net sau în mass-media tradiționale și să devină diseminate în
continuare pentru publicul larg (Bennett, 2003a). Afinitățile demonstrate de multe dintre
aceste grupuri favorizează un spirit de cooperare între diferite organizații și navele lor
membre definite,contributing la formarea unei culturi contrapolitice mai largi (a se vedea
articolul Cammaerts și van Audenhove, în această problemă). Prin identitățile care sunt
dezvoltate de participa- tion, oamenii explorează noi modalități de a fi cetățeni și de a
face politică. Printre the alte practici notabile se numără schimbul de informații și
experiență, adesea transna- tionally, menținerea campaniilor permanente pentru a
încerca să influențeze opinia publică asupra problemelor par-ticulare, ticular și, în unele
cazuri, organizarea politică anti-consumption (de exemplu, boicoturi), care poate servi
pentru a lega concret abstract politic cu viața de zi cu zi a oamenilor.
 Deși este important să păstrăm o perspectivă clară și să nu exagerăm amploarea
activităților sau impactul acestora, ar fi, de asemenea, o prostie să subestimăm ceea ce
pare a fi o dezvoltare majoră în istoria contemporană a democrației occidentale. Inte
rnet este în fruntea sferei publice în evoluție, iar dacă dispersia sferelor publice contribuie
în general la sistemul de comunicare politică deja destabilizat, sferele specifice contra
publice de pe Internet permit, de asemenea, cetățenilor angajați să joace un rol în
dezvoltarea unei noi politici democratice. Discuția de aici poate lua forma deliberării, cu
diferite grade de succes, dar ceea ce este mai important în acest context este că discuțiile
între cetățeni este catalizatorul culturilor civic care alimentează acest angajament. Juriul
este încă pe ceea ce verdictul va fi în ceea ce privește impactul acestor evoluții asupra
sistemelor democratice mai mari și bănuiesc că va fi afară pentru ceva timp, dar între
timp evoluțiile importante în commupolitice- nication sunt în mișcare.

Referinţe
Alasuutari, P. (Ed.) (1999). Regândirea audienței media. Londra: Sage.
Anderson, D.M., & Cornfield, M. (Eds.) (2003). Web-ul civic: Politica online și valorile
democratice. Lanham, MD:Rowman & Littlefield.
Asen, R., & Brouwer, D.C. (Eds.) (2001). Contrapublice și de stat. Albany: Univerde stat- sity
de New York De presă.
Baker, C. E. (2002). Mass-media, piețele și democrația. New York: Cambridge University Press.
Beck, U. (1997). Reinventarea politicii. Cambridge: Polity Press.
Benhabib, S. (Ed.). (1996). Democrație și diferență. Princeton, NJ: Princeton University Press.
Bennett, W. L. (2003a). Noua putere media: Internetul și activismul global. În N. Couldry & J.
Currans (Eds.), Contesting media power (pp. 17-37). Lanham, MD: Rowman & Littlefield.
Bennett, W. L. (2003b). Politica stilului de viață și cetățeni-consumatori: Identitate, comunicare și
acțiune politică în societatea modernă târzie. În J. Corner & D. Pels (Eds.), Mass-media și stil
politic: Eseuri despre reprezentare și cultură civică (pp. 137-150). Londra: Sage.
Bennett, W. L., & Entman, R. (Eds.) (2001). Mediate politica în tel viitor al democrației. Cam-pod:
Cambridge University Press.
Berman, J., & Mulligan, D. K. (2003). Problema de advocacy în epoca internetului. În D. M.
Anderson & M. Cornfield (Eds.), Web civic: Politica online și valorile democratice (pp. 77-
83). Lanham, MD: Rowman & Littlefield.
Blumler, J. G., & Gurevitch, M. (2000). Regândirea studiului comunicării politice. În J.
Curran & M. Gurevitch (Eds.), Mass-media și societate (a treia ed., pp. 155–172).
Londra: Arnold.
Blumler, J. G., & Gurevitch, M. (2001). Noile mass-media și disconnoastre de comunicare
politică- corturi: Democratizarea spațiului cibernetic. Informare, Comunicare și Societate, 4,
1–14.
Bohman, J. (1996). Deliberări publice: Pluralism, complexitate și democrație. Cambridge, MA:
MIT Press.
Cammaerts, B., & Van Audenhove, L. (2003). Utilizarea TIC în rândul mișcărilor sociale
transnaționale în societatea în rețea: Organizarea, medierea, influențarea. Amsterdam:
ASCoR, Uni- versity din Amsterdam.
Chambers, S., & Costain, A. (Eds.) (2000). Deliberare, democrație și mass-media. Lanham, MD:
Rowmann & Littlefield.
Clift, J. (2003). E-democrație: Lecții din Minnesota. În D.M. Anderson & M. Cornfield (Eds.),
Web civic: Politica online și valorile democratice (pp. 157-165). Lanham, MD: Rowman &
Littlefield.
Dahlgren, P. (2000a). Internetul și democratizarea culturii civice. Communipolitic- cation, 17,
335-340.
Dahlgren, P. (2000b). Mass-media, cetățenii și cultura civică. În M. Gurevitch & J. Curran (Eds.),
Mass-media și societatea (a treia ed., p. 310–328). Londra: Edward Arnold.
Dahlgren, P. (2002). În căutarea publicului vorbăreț: Mass-media, democrație deliberativă și
cultură civică. Javnost/Publicul, 9(3), 5–26.
Dahlgren, P. (2003). Reconfigurarea culturii civice în mediul new media. În J. Corner & D. Pels
(Eds.), Media șistilulpolitic: Eseuri despre reprezentare și cultură civică (pp. 151-170).
Londra: Sage.
Dewey, J. (1954). Publicul și problemelesale. Chicago: Swallow Press.
Dryzek, J. (1990). Democrația discursivă: Politică, politică și științe politice. Cambridge: Cam-
bridge Universitatea de presă.
Elster, J. (Ed.). (1998) ). Democrație deliberativă. democracy Cambridge: Cambridge University
Press. Fenton, N., & Downey, J. (2003). Contracararea sferelor publice și a modernității
globale. Javnost/The
Public, 10(1), 15–32.
Piele depește , J. (1991). Democrația și deliberare. New Haven, CT: Yale University Press.
Fraser, N. (1992). Regândirea sferei publice: O contribuție la critica democrației existente de fapt.
În C. Calhoun (Ed.), Habermas și sfera publică (pp. 109–142). Boston: MIT Press.
Fung, A. (2002). Un oraș, două sisteme: Democrația într-o cameră de chat electronică din Hong Kong.
Javnost/Publicul, 9(2), 77–94.
Galston, W. A. (2003). Dacă fragmentarea politică este problema, este internetul soluția? În
D.M. Anderson & M. Cornfield (Eds.), Web civic: Politica online și valorile democratice
(pp. 35-44). Lanham, MD: Rowman & Littlefield.
Giddens, A. (1991).1). Consecințele modernității. Cambridge: Polity Press.
Graber, D., Bimber, B., Bennett, W. L., Davis, R., & Norris, P. (2003). Internetul și politica:
Perspective emergente. În H. Nissenbaum, M. Price, & S.B. Bernstein (Eds.), Academia și
Internet. New York: Peter Lang.
Habermas, J. (1984, 1987). Teoria acțiunii comunicative (2 vol.). Cambridge: Polity Press.
Habermas, J. (1989). Transformarea structurală a sferei publice. Boston: MIT Press.
Hagemann, C. (2002). Participanții și conținutul a două liste de discuții ale partidelor politice
olandeze pe internet. Javnost/Publicul, 9(2), 61–76.
Heikkilä, H., & Lehtonen, P. (2003). Între o stâncă și un loc greu: Limitele spațiilor publice pentru
citizen deliberare. Comunicare: Jurnalul European de Cercetare a Comunicării, p. 28, 157–
172.
Jenkins, H., & Thornburn,, D. (Ed.) (2003). Democrație și noile mijloace de informare în
masă. Cambridge, MA: MIT Press. Kalathil,S., & Boas, T.C. (Eds.) (2003). Rețele deschise,
regimuriînchise. Washington, DC:
Carnegie Endowment for International Peace.
Keane, J. (2003). Societatea civilă globală? Cambridge: Cambrige University Press.
Kohn, M. (2000). Limba, puterea, și persuasion: Spre o critică a democdeliberativ- racy.
Constelații, 7, 408-429.
Lessig, L. (1999). Codul și alte legi ale spațiului cibernetic. New York: Cărți de bază.
Lessig, L. (2001). Viitorul ideilor: Soarta comunelor într-o lume conectată. New York: Random
House.
Levine, P. (2003). Campania online și interesul public. În D.M. Anderson & M. Corn- domeniu
(Eds.), Web civic: Politica online și valorile democratice (pp. 47-62). Lanham, MD:
Rowman & Littlefield.
Lewis, J. (2001). Construirea public aviz. New York: Columbia University Press.
Malina, A. (2003). e-Transformarea democrației în Marea Britanie: Considerații de evoluții și
sugestii pentru cercetare empirică. Comunicatii: Jurnalul European de Communica- tion
Research, 28,135-155.
Margolis, M., & Resnick, D. (2000). Politica ca de obicei: spațiul cibernetic "revoluție.
Londra: Sage. Mouffe, C. (1999). Democrație deliberativă sau pluralism agonist? Cercetare
socială, 66, 745–758. Neg,, O., & Kluge, A. (1993). Sfera publică și experiența.
Minneapolis: Universitatea din
Presa din Minnesota.
Patekis, K. (2000). Economia politică a Internetului. În J. Curran (Ed.), Organizații media în
societate (pp. 84–106). Londra: Arnold.
Sanders, L. (1997). Împotriva deliberării. Teoria politică, 25, 347–376.
Schiller,D. (1999). Capitalismul digital: Crearea de rețele în sistemul global de marketing.
Cambridge, MA: MIT Press.
Schultz, T. (2000). Mass-media și conceptul de interactivitate: Un studiu exploratorie de forumuri
online și cititor de e-mail. Mass-media, Cultură și Societate, 22, 205–221.
Sparks, C. (2001). Internetul și sfera publică globală. În W. L. Bennett & R.M. Entman (Eds.),
Mediated politics: Communication in the future of democracy (pp. 75-95). New York:
Cambridge University Press.
Splichal, S. (1999). Opinia publică: Evoluțiile și controversele în secolul XX.
Lanham, MD: Rowman & Littlefield.
Stromer-Galley, J. (2002). Voci noi în sfera publică: O analiză comparativă a discuțiilor politice
interper- sonale și online. Javnost/Publicul, 9(2),23–42.
Tsaliki, L. (2002). Forumuri online și extinderea sferei publice: Cercetare a unui proiect european.
Javnost/Publicul, 9(2), 95–112.
Wilhelm, A. G. (2000). Democrația în era digitală. Londra: Routledge.