D. = 291 / Î.

= 387
Despre lăcomie
Începusem data trecută să vorbim despre ,,demoniiˮ noștri moderni. Pornisem de la o parafrazare a
titlului unui roman Despre dragoste și alți demoni, și precizasem că acești demoni moderni îmbracă acum
alte haine. Enumerasem atunci frica, bârfa, lăcomia, idolii, minciuna. Și mai menționasem că atragerea
noastră în sfera de influență a acestor ,,demoniˮ ne conduce la pierderea calității de cetățean al Împărăției
Cerurilor.
De asemenea, v-am povestit despre Amărel și Sfredelin, doi diavoli care își scriu unul altuia,
povestindu-și experiențele și sfătuindu-se între ei. Frica dă naștere altor păcate printre care și lăcomia.
,,Lăcomia poate pierde un suflet omenescˮ afirmă Sfredelin. ,,Una dintre marile noastre reuşite din ultimul
secol a fost să extirpăm din conştiinţa oamenilor interesul pentru acest subiect, care de-abia dacă mai e
amintit în predici şi doar arareori mai tulbură vreo conştiinţă, de-a lungul şi de-a latul întregii Europe. Lucrul
a fost posibil în primul rând pentru că am mizat serios pe lăcomia moftului, şi nu pe lăcomia excesului.ˮ
lăcomie sf. = 1 Poftă nemăsurată de a mânca sau de a bea.
2. cu lăcomie = cu mare poftă; cu mare interes; cu elan; din lăcomie
3. = aviditate/ sete de avuție sau de câștig.
4. = voracitate/ imbold nepotolit de a acapara sau de a aduna bunuri materiale, proprietăți, bani etc.
5. = nesaț/ dorință nestăpânită de a-și satisface o poftă, o pasiune etc.
6. = a râvni la ceva
7. = a fi cuprins de patimă pentru cineva.
≠ generozitate; altruism; dărnicie

Lăcomia strică omenia.
E sătul, dar ochii îi sunt tot flămânzi.
Lacomul cu puțin nu se mulțumește.
Cine mînâncă mult mănâncă de puține ori.
Musca pentru puțină dulceață își răpune viața.
Ce faci pentru tine este trecător; ce faci pentru ceilalţi
rămâne pentru eternitate!
Cine dă la timp, dă de două ori.
Darul nu după mărime, ci după dragoste se prețuiește.
Generozitatea nu înseamnă a da mult, ci a da atunci când
trebuie.

Numeri 11
Într-o zi, niște oameni au simțit că au poftă să mănânce puțină carne. Dar nu prea aveau. S-au sucit,
s-au învârtit, dar pofta asta nu le dădea pace. Grupul fiind mai mare, le-au zis și celorlalți: ,,Măi, voi n-ați
mânca o țârʼ de carne?ˮ aceia au zis: O, ba da!
Numeri 11: 4-6
,,Mama pacientului tău, aşa cum am aflat din dosarul înaintat şi cum ai fi putut afla şi tu de la
Ghiborţ, este un bun exemplu în acest sens. Femeia ar fi uluită — şi sper că într-o zi chiar va fi — să afle că
întreaga ei viaţă e înrobită acestui soi de satisfacere a simţurilor, pe care nu-l sesizează doar pentru că e
vorba de cantităţi mici. Dar ce contează cantităţile, atâta vreme cât ne putem folosi de stomacul şi papilele
unui om pentru a-i trezi cheful de ceartă, nerăbdarea, lipsa de îngăduinţă şi grija exagerată faţă de sine?
Ghiborţ a lucrat foarte bine cu bătrâna doamnă. Cucoana a ajuns spaima chelneriţelor şi a servitoarelor. Cu
un suspin şi-un zâmbet fals, refuză invariabil orice i se pune în faţă: “Dar vă rog, vă rog frumos... nu vreau
decât o ceaşcă de ceai slab, dar nu foarte slab, şi o bucăţică, cea mai mică, de pâine bine prăjită.” înţelegi?
Pentru că ce vrea ea nu e mult şi oricum mai puţin costisitor decât ce i se oferă, nu va numi niciodată
lăcomie încăpăţânarea ei de a primi exact ce vrea, oricât de mare bătaie de cap ar produce altora.ˮ
Copiii lui Israel aflați în mijlocul pustiului își amintesc de bunătățile Egiptului: castraveți, pepeni,
praz, ceapă și usturoi; ,,care nu ne costau nimicˮ. Stai puțin! Nu erau ei sclavi în Egipt? De unde atâta exces
de castraveți, pepeni și alte mâncăruri? Culmea, care să nu-i coste nimic!
Cred că atunci când lași pofta să-ți domine viața neplăcerile prin care ai trecut par să se anuleze.
Lucrul droit devine din ce în ce mai atrăgător. Și această dorință capătă cu fiecare clipă o dimensiune și mai
mare. Ajungi să râvnești acel ceva. Ajungi la nesaț, la aviditate.
Mai mult decât atât, ajungi la nemulțumire: ,,Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii
noștri nu văd decât mana aceasta.ˮ - vs. 6 Aici este ceva mai mult: este dezgust față de cee ace le-a oferit
Domnul. Ca și cum ar fi spus: Hai, serios! Moise ai zis că Domnul ne va duce într-o țară în care curge lapte
și miere. Și iată-ne în pustiul acesta, mâncând zilnic aceeași mâncare. O fi ea de la Domnul, totuși…
aceeași?
Aici este o altă lecție de viață!
Moise i-a auzit plângând ,,fiecare în familia lui și la ușa cortului luiˮ. Atât de mare era dorința lor de
carne? Sau, de fapt, era o prăpastie între ceea ce doreau ei și cee ace le dădea Domnul? Și noi putem cădea
în acest păcat: să stăm în familia noastră, în casa noastră și să plângen că cee ace ne dă Domnul nu este ceea
ce vrem noi: dar asta înseamnă respingerea lui Dumnezeu. Înseamnă că ne considerăm mai înțelepți? Mai
pricepuți? Mai cum? Nu știe Dumnezeu de ce avem nevoie?
Ne amintim că 1 Corinteni 10:11 ,,Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și
au fost scrise pentru învățătura noastră…ˮ Dumnezeu se îngrijește de nevoile noastre. Problema nu este că
nu îl vrem pe Dumnezeu. Problema este că îl vrem pe Dumnezeu, dar vrem și… mâncare mai sofisticată,
avere, bani, glorie…Cu alte cuvinte, îl vrem pe Dumnezeu așa cum ni l-am închipuit, cum l-am ,,croitˮ, ca
pe un dătător mai întâi de carieră, bani, faimă, o casă pe malul lacului, o vacanță exotică și orice altceva ni
se pare atrăgător. Și prin asta recunoaștem cu Dumnezeu nu este suficient pentru noi. Mai vrem și altceva,
ceva nou care să ne anime: experiențe noi, gânduri noi, relații noi. Îl aleg pe Dumnezeu, dar această alegere
nu este totală. Lăcomia nu se refră doar la mâncare sau avere, ci la toate lucrurile pe care mi le doresc în
exces.
În plus, nicio clipă nu s-au gândit că îl împovărează pe Moise. Moise acela care se roagă pentru ei,
care intermediază pentru ei, care le duce dorințele în fața lui Dumnezeu, care spune ,,Decât să Te porți așa
cu mine, mai bine omoară-mă. Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd
nenorocirea.ˮ
 Vs. 18 - 20
Dacă până acum am învățat că Dumnezeu ne dă doar lucruri bune, iată că acum le dă ceva care nu
era spre binele lor. Ceva rău îi va învăța o lecție bună.
Ps. 106: 13-15
Când Dumnezeu vrea să ne învețe o lecție, ne dă ceea ce am cerut, ceea ce am gândit cu mintea
noastră limitată. Noi avem ceea ce am cerut, dar Dumnezeu nu mai este cu noi. Am rămas cu oalele noastre
pline, în pustie. Ps.78:27-31 Lăcomia consumă, lăcomia aduce moarte, lăcomia aduce despărțire de
Dumnezeu. Și dacă Dumnezeu nu e, nimic nu e. Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor…
Numeri 11: 32-34
36 de ore de strâns prepelițe; ,,cel ce strânsese cel mai puțin avea zece omeriˮ.
1 omer = 2,40 l; o găleată obișnuită = 10l;
10 omeri = 24 l = 6 găleți de carne de prepeliță
Toți știm cum arată o prepeliță. Ca să mănânci o pasăre, trebuie să o cureți de pene. Dintr-o prepeliță
curățată nu rămâne cine știe ce carne. Totuși… 6 găleți? În Israel unde temperetura este ridicată? Într-un
timp când nu exista frigiderul? Imaginați-vă că vine soțul acasă/ soția. Dragă, am adus ceva de mâncare.
Ce? Niște prepelițe. 6 găleți? Glumești?! Și acesta avea cel mai puțin. Imaginați-vă că vă spune: aici ai doar
ce încape pe masă, restul e afară. O consecință a lăcomiei este faptul că distruge capacitatea de a-mi da
seama când este destul, când am suficient.
Einstein definește principiul inseparabilității cuantice. Pe scurt, acest principiu evidențiază două
particule, numite kaon - antikaon, care nu există decât în pereche. Dumnezeu a pus în inima noastră,,chiar și
gândul veșnicieiˮ (Ecl.3:11). Dacă alegerea noastră nu este totală, atunci să nu ne mirîm că suntem confuzi,
dezorientați și ne întoarcem în Egiptul robiei. Când relația noatră cu Dumnezeu suferă, începem să întrebăm
de ,,oalele noastre cu carneˮ.
Unul dintre eroii războiului troian este Ulise. Drumul de întoarcere spre casă este presărat cu o
mulțime de obstacole, dar Ulise le dă de capăt cu istețimea sa și ajutat fiind de zei. Ajuns în dreptul insulei
Capri, Ulise știa că va întâlni sirenele, ființe jumătate pește, jumătate femei, de o frumusețe uluitoare.
Acestea atrăgeau mateloții prin cântecul lor, iar navele se izbeau de stânci provocând moartea marinarilor.
Ulise le va astupa urechile marinarilor cu ceară astfel âncât aceștia să nu poată auzi cântecul sirenelor și le
cere ca el să fie legat de catarg cu o funie foarte groasă. Cu cât Ulise se zbătea mai tare auzind cântecul
sirenelor, cu atât marinarii săi îl legau mai puternic de catarg.
Se ridică mai multe: Care este catargul de care trebuie să fiu legat, care îmi oferă siguranță? Ce funie
poate face față tentației/ poftei/ lăcomiei mele? Am astupat cu ceară urechile marinarilor mei?
Funia care să reziste tentației este tocmai această legătură indestructibilă pe care trebuie să o am cu
Dumnezeu: kaon-antikaon; iar catargul vieții mele este Isus Hristos, capabil să facă față oricărui obstacol,
să-mi dea tot cee ace am nevoie (hrană, îmbrăcăminte, carieră, familie etc.)
Acum, ce am învățat noi din toată această întâmplare?
- că sunt dependent de Dumnezeu și am nevoie să fiu susținut în această relație;
- că cedarea în fața tentației provoacă ruperea relației cu Dumnezeu;
- că pofta conduce la nemulțumire și apoi la respingerea lui Dumnezeu;
- că satisfacerea poftei mele poate produce răul unei alte persoane;
- că pot cere lucruri care nu-mi sunt de folos; și dându-mi acele lucruri, Dumnezeu mă învață o
lecție;
- că răul nu are o singură treaptă;
- că nu vreau să fiu nici Balaam, nici Ghehazi, nici Acan, nici Anania și Safira și nici Iuda;
- că viața fără Dumnezeu, ,,în pustieˮ, este aridă, nefericită, prăfuită, lipsită de bucurie și duce la
moarte.

Luca 12:15
,,Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.ˮ