Programul de studii DREPT

LUCRARE SCRISĂ
CONDIȚIILE EXERCITĂRII ACȚIUNII CIVILE

Acţiunea civilă reprezintă mijloacele care asigură accesul liber al cetăţeanilor la justiţie.
Acţiunea constituie un mijloc procedural care întreţine şi justifică întreaga activitate a instanţei
sesizate cu o pretenţie şi care nu poate fi redusă la cererea de chemare în judecată care reprezintă
doar prima manifestare practică a acesteia.
Având în vedere aceste considerente, literatura de specialitate defineşte acţiunea civilă
ca fiind: „mijlocul legal prin care o persoană cere instanţei judecătoreşti, fie recunoaşterea
dreptului său, fie realizarea acestui drept, prin încetarea piedicilor puse în exercitarea lui de o altă
persoană sau printr-o despăgubire corespunzătoare”1

CONDIŢIILE EXERCITĂRII ACŢIUNII CIVILE

O persoană pentru a deveni parte în procesul civil trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii: - să aibă capacitate procesuală;
- să aibă calitate procesuală;
- să formuleze o pretenție
- să justifice un interes.
1.CAPACITATEA PROCESUALĂ reprezintă reflectarea pe plan procesul a
capacității civile din dreptul civil material, definită ca fiind acea parte a capacității juridice a
persoanei care constă în capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturile civile și de a-si asuma
obligațiile. În dreptul procesual civil, există capacitate procesuală de folosință și capacitate
procesuală de exercițiu.

Capacitatea procesuală de folosință

Această calitate apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și
asuma obligații pe plan procesual.Persoanele fizice dobândesc capacitatea de folosință la
momentul nașterii și o pierd odată cu moartea. Persoanele juridice dobândesc diferit capacitatea
de folosință, dupa cum sunt supuse sau nu înregistrării. În cazul persoanelor juridice se
recunoaște acestora capacitatea chiar de la data actului de recunoaștere ori de data îndeplinirii
altor cerințe cerute de lege. Capacitatea de folosință a persoanelor juridice încetează odată cu
încetarea acestuia prin comasare, divizare totală sau dizolvare.
Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a
procesului.Actele de procedura întocmite de cel ce nu are capacitate de folosință sunt lovite de
nulitate absolută.
Astfel într-o decizie de speţă, fosta instanţă supremă a decis că: „În orice acţiune în
justiţie, instanţa este obligată să verifice calitatea părţilor, întrucât raportul de drept procesual nu
se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus
judecăţii”2.

1
I. Stoenescu, S. Zilberstein, Tratat de drept procesual civil, vol. I, Ediţia a II – a revăzută şi completată, Centrul de
Multiplicare al Universităţii Bucureşti, 1975, p. 19.
2
Tribunalul Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 1913/1978, în Revista Română de Drept nr. 4/1979, p. 52; Curtea
Supremă de Justiţie, decizia nr. 2371/1992, în Dreptul nr. 10-11/1992, p. 106

1
 Capacitatea procesuală de exercițiu
Capacitatea de exercițiu este aptitudinea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-si
asuma obligațiile săvârșind acte juridice. Capacitatea procesuală de exercițiu a fost definită ca
fiind capacitatea unei persoane, care are folosinț dreptului, de a angaja și de a conduce personal
procesul , îndeplinind obligațiile și realizănd drepturile procesuale pentru a valorifica în justiție
dreptul litigios3 . Cu alte cuvinte este capacitatea de a sta în judecată, capacitatea de exercițiu
este consecința capacității de folosință, însă este posibil ca o persoană să aiba capacitate de
folosință și să nu aiba capacitate de exercițiu de exemplu pentru a fi parte în proces este necesară
doar capacitatea de folosinţă, iar pentru a exercita acţiunea civilă se impune existenţa capacităţii
procesuale de exerciţiu.4
Persoana fizică dobândește capacitatea de exercițiu la vârsta de 18 ani , iar minorul care
se căsătorește dobândește capacitate de exercițiu deplină de la vârsta de 16 ani .Capacitatea de
exercițiu încetează prin deces, punere sub interdicție, anularea căsătoriei înainte ca minorul să fi
împlinit vârsta de 18 ani. Persoana juridică dobândește capacitate de exercițiu la data înfințării
sale și o pierde la momentul încetării printr-unul dintre modurile de încetare prevăzute de lege.
Atât în cazul persoanei fizice cât și a persoanei juridice , actele de procedură îndeplinite
de cel care nu are exercițiul drepturilor procedurale sunt anulabile.Spre deosebire de lipsa
capacității de folosinta, lipsa capacității de exercițiu nu interzice unei persoane să stea în justiție,
incapabilul acționând prin intermediul unei alte persoane.De asemenea cererile făcute de o
persoană care nu are capacitate sunt nule sau anulabile.

2.CALITATEA PROCESUALĂ
Accepţiunile procesuale ale conceptului de calitate sunt diverse. Astfel, într-o primă
accepţiune, prin calitate procesuală se desemnează modul de participare a părţilor în proces. De
pildă, o persoană poate participa la activitatea judiciară în nume propriu atunci când acţiunea este
promovată de pretinsul titular al dreptului, sau în calitate de reprezentant al altei persoane. Într-o
altă accepţiune, prin calitate procesuală se înţelege îndreptăţirea unei persoane fizice sau juridice
de a participa la activitatea judiciară.În dreptul procesual civil, determinarea calităţii procesuale
este denumită legitimare procesuală, calitatea procesuală se analizează în cerinţa existenţei unei
identităţi între persoana reclamantului şi persoana celui care este titularul dreptului subiectiv

3
I.Stoenescu , S Zilberstein, op.cit,p281
4
Gabriel Adrian Năsui, Drept Procesual Civil-partea generală, Editua UJ, București, 2018

2
dedus în justiţie, precum şi în condiţia unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana celui
obligat în raportul de drept substanţial. Într-o atare concepţie, îndreptăţirea de a fi parte în proces
ar aparţine numai titularilor drepturilor şi obligaţiilor ce formează obiectul raportului de drept
material. Întrucât reclamantul este acela care declanșeză procedura judiciară lui îi revine
obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală cât și calitatea procesuală a pârâtului.

Transmiterea calității procesuale

Pe parcursul judecatii, drepturile și obligatiile care determipa calitatea procesuală activă
sau pasivă pot fi transmise fie unei alte parți din proces, fie unei terțe persoane.Transmisiunea
poate fi legalăă sau convențională.În cazul persoanelor fizice, transmisiunea legală se realizează
prin succesiune. În cazul persoanelor juridice, transmisiunea legală a calitătății procesuale se
realizează prin reorganizare sau transformare.În ce priveste transmisiunea convențională, aceasta
are loc prin cesiune de creanță, preluare de datorie, vânzarea sau donarea bunului litigios.
Din punct de vedere al întinderii, transmisiunea calitații procesuale poate fi universală,
cu titlu universal sau cu titlu particular.

Lipsa calității procesuale

Poate fi invocată în orice stare a procesului, atât în prima instanță cât și direct în căile de
atac. Pe parcursul procesului, lipsa calității procesuale se invoca pe cale de excepție și este o
excepție de fond, peremptorie și absolută putând fi invocată de oricare dintre părți, procuror sau
instanța din oficiu. În cazul lipsei calității procesuale, instanța va respinge cererea ca fiind
formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă dacă se constata lipsa calitatii
procesuale active și ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală
pasivă atunci când se constatî lipsa calitătii pasive.

3.FORMULAREA UNEI PRETENȚII

Pretenţia acţiunii civile reprezintă însuşi scopul pentru care reclamantul a pornit
procesul. Pretenţia constituie mobilul sau motivul determinant pentru care reclamantul solicită
instanţei de judecată ajutorul fie pentru realizarea unui drept, fie pentru protecţia unei alte situaţii
juridice.
Aşadar, pentru exercitarea acţiunii civile este necesar ca o persoană să pretindă (să
afirme) un drept subiectiv civil sau să se prevaleze de o situaţie juridică pentru a cărei realizare
este necesară calea judecăţii, deci să supună judecăţii o pretenţie 5.Pentru ca reclamantul să poată
5
G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 34

3
exercita acţiunea civilă, el trebuie să afirme doar o pretenţie sau o situaţie juridică care se bucură
de protecţie juridică. Dacă la finalul procesului se dovedeşte că dreptul invocat nu există, nu
îndeplineşte cerinţele bunei-credinţe ori ale limitelor legalităţii şi bunelor moravuri, acţiunea va
fi respinsă ca nefondată, ori reclamantul va fi sancţionat pentru abuz de drept.

4.INTERESUL
Interesul acţiunii în justiţie este reprezentat de avantajul, folosul practic, pe care-l speră
reclamantul în urma câştigării procesului. Existenţa interesului este urmărită pe tot parcursul
procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanţă, ci şi în cazul tuturor celorlalte
acte procedurale îndeplinite de părţi pe parcursul desfăşurării procesului. Prin urmare, dacă
activitatea judiciară nu-i poate procura părţii un interes practic, cererea sa va fi respinsă pentru
lipsa acestei cerinţe6.Excepţia lipsei de interes are caracter dirimant şi, atunci când este admisă,
duce la respingerea acţiunii.
Natura interesului poate fi materială sau morală, când reclamantul urmăreşte
satisfacerea unei nevoi materiale, prin realizarea creanţei pe care debitorul o are faţă de acesta,
revendicarea unui bun aflat în mod nelegal în posesia pârâtului etc.
Interesul este moral atunci când reclamatul tinde a se proteja de o atitudine
necorespunzătoare din partea pârâtului şi de a obţine o satisfacţie morală, bunăoară procedura
divorţului, stabilirea locuinţei minorului, punerea sub interdicţie judecătorească, etc.
Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Este determinat
interesul practic, concret, care se apreciază de către magistratul judecător de la speţă la speţă, iar
nu de principiu.
Interesul trebuie să fie şi legitim, în conformitate cu ordinea de drept, să izvorască dintr-
un raport juridic recunoscut de lege.
Să fie personal, adică folosul practic să vizeze pe cel care recurge la forma procedurală,
iar nu pe adversarul său.
Interesul trebuie să fie născut şi actual. În principiu, interesul judiciar se consideră că
există şi a devenit actul din momentul încălcării unui anumit drept subiectiv.7

Concluzii
Acţiunea civilă reprezentând ansamblul unor mijloace procesuale puse la dispoziţia
părţilor litigante prin intermediul cărei acestea să ceară protecţia dreptului subiectiv pretins ori a

6
I. Leş. Tratat de drept procesual civil, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 151.
7
I. Leş, op. cit., p. 152.

4
unei alte situaţii juridice sau pentru asigurarea apărării în proces, este firesc să aibă anumite
elemente specifice. Când acţiunea civilă este exercitată, este nevoie ca cele două părţi – în
ipoteza raportului juridic litigios simplu – să îndeplinească cele patru condiţii prevăzute de art.
32 NCPC. Aşa fiind, nu putem încheia studiul de faţă fără a relua aspectele de o deosebită
importanţă şi anume, orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia
îndeplineşte cumulativ cele patru condiţii şi faptul că, aceste condiţii stabilite prin art. 32 alin. (1)
trebuie îndeplinite nu numai la formularea cererii şi învestirea instanţei ci şi ulterior pentru
punerea în mişcare a tuturor formelor procesuale care alcătuiesc noţiunea de acţiune civilă
„ansamblu de mijloace procesuale”.

BIBLIOGRAFIE
I. Stoenescu, S. Zilberstein, Tratat de drept procesual civil, vol. I, Ediţia a II – a
revăzută şi completată, Centrul de Multiplicare al Universităţii Bucureşti, 1975
II. Tribunalul Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 1913/1978, în Revista Română de Drept
nr. 4/1979, p. 52; Curtea Supremă de Justiţie, decizia nr. 2371/1992, în Dreptul nr.
10-11/1992
III. Gabriel Adrian Năsui, Drept Procesual Civil-partea generală, Editura UJ, București,
2018
IV. Gabriel. Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015,
V. Ioan. Leş. Tratat de drept procesual civil, vol. I, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2014