UNIVERSITATEA ,,ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE DREPT
IAŞI

GLOBALIZAREA
ÎNTRE CONCEPT SI REALITATE

Prof. Dr. Cătălin Turliuc

Studentă: Bodescu Cătălina

Gr. I A
Anul III
 CUPRINS

1. În căutarea unei definiţii – conceptul controversat de

globalizare

2. Scurt istoric al globalizării

3. Efectele globalizării asupra securităţii naţionale

4. Securitatea naţională a României în epoca globalizării

5. Concluzii

6. Bibliografie

2
 1. În căutarea unei definiţii – conceptul controversat de
globalizare

Globalizarea este o realitate a lumii contemporane cu manifestări şi repercusiuni

interconectate la toate nivelurile activităţii umane – economic, politic, social, cultural,
ştiinţific, tehnologic, ecologic. Ea a fost definită în diverse moduri, în funcţie de scopul
utilizării definiţiei,existând diverse nuanţe. Astfel, un dicţionar de ştiinţe politice va
insista pe trăsăturile politice ale fenomenului, unul economic pe cele economice,etc.
Cert este ca nu există o definiţie atotcuprinzătoare şi incontestabilă a conceptului1.
Una dintre cele mai sugestive definiţii vine dinspre sociologie şi a fost oferită
de Anthony Giddens, care afirma că globalizarea trimite la dezvoltarea relaţiilor
sociale şi economice, care se extind în întreaga lume: ,,… locuri aflate la mare
distanţă unele de altele ajung sa se interconecteze, astfel încât evenimentele dintr-
un loc sunt marcate de procese care au loc într-un loc de la mulţi kilometri
depărtare şi viceversa…”2.
Globalizarea denota sistemul unitar mondial, ceea ce înseamnă că, într-o
oarecare măsură, vom privi lumea ca fiind o singură ordine socială, culturală,
economică,etc.
Această dezvoltare constituie esenţa globalizării, care îmbracă diverse forme de
manifestare: universalizarea ştiinţei; fluxuri comerciale şi financiare la nivel mondial;
întreprinderi transnaţionale; mass – media prezentă global; Internet; turism la scară
mondială şi mişcări de migraţie socială; fricţiuni între spaţiile culturale; exploatare
intensivă a mediului; criminalitate internaţională.
Sub raport relaţional interuman, globalizarea înseamnă comprimarea distanţelor,
prin tehnologii noi (comunicaţiile mobile de generaţia a treia, Internetul),
interconectarea şi creşterea dependenţelor reciproce, integrarea pieţelor financiare şi
comerciale, găsirea de soluţii la unele probleme globale. În acest context, globalizarea
va cuprinde toate sferele de existenţă umană şi va constitui modelul de societate la care
va trebui să participe umanitatea în întregul ei.
Globalizarea, ca fenomen complex, va fi acompaniată de retragerea statului din
domeniile de activitate pe care până acum le administra şi controla, de regulă în
beneficiul întregii societăţi şi va conduce treptat la dispariţia frontierelor fizice vizibile,
aşa cum sunt ele astăzi, precum şi la apariţia unor frontiere invizibile, stabilite pe alte
criterii. Prin urmare, globalizarea ,,instituţionalizează” forme de putere supranaţionale,

1
Interesant este faptul că globalizarea nu este definită de Dicţionarul Explicativ al limbii române.
2
Constantin Moştoflei, Spaţiul sud-est european în contextul globalizării, Editura Universităţii
naţionale de apărare ,,Carol I” , Bucureşti, 2007, p.30.

3
capabile să orienteze întreaga dezvoltare a lumii. Principalii ,,actori” ai globalizării sunt
reprezentaţi de concernele transnaţionale, respectiv marile firme occidentale care şi-au
extins activitatea dincolo de graniţele ţării de origine. Ele există în toate domeniile şi
sectoarele şi deţin poziţii hotărâtoare.
În Dicţionarul Cambridge al limbii engleze, globalizarea are în primul rând
un sens economic ( ,,creşterea schimburilor peste tot în lume, îm special prin activitatea
marilor companii care produc şi schimbă bunuri în diverse ţări”) şi apoi unul lărgit
( procesul prin care ,,bunurile şi serviciile disponibile sau influenţele sociale şi culturale
devin treptat similare în toate părţile lumii”)3.
Dimensiunea economică a globalizării are, fără nici un dubiu, o foarte mare
importanţă, ea fiind una dintre cele mai importante cauze şi forţa motrice pentru
procesele de globalizare din celelalte domenii. Nu poate fi însă trecut cu vederea faptul
că globalizarea cuprinde cu mult mai mult decât integrarea sporită a economiei
mondiale: de aceea, ea nu poate fi limitată strict la procesele economice, lucru care se
întâmplă însă de multe ori4.
Globalizarea politică reprezintă fenomenul de extindere globală şi uniformizare
a unor idei, valori , norme, tipuri de instituţii şi practici politice (de exemplu, separaţia
şi echilibrul puterilor în stat, respectarea unui set universal de drepturi ale omului,
legitimitatea intervenţiilor in scop umanitar), perceperea unor probleme ca fiind globale
si reclamând, ca atare instituţii si proceduri globale menite a le gestiona. Astfel,
dimensiunea politică a globalizării îşi asumă integral probleme precum poluarea,
terorismul, migraţia, traficul şi consumul de droguri,etc ca fiind de manifestare si
preocupare globală. Probleme de tipul celor amintite nu mai pot fi gestionate eficient de
către state, cărora li se contestă deopotrivă eficienţa organizaţională şi legitimitatea
instituţională5.
Am observat că diferitele discipline ştiinţifice implicate (în primul rând ştiinţele
economice, istorice, politice şi sociologia) întâmpină probleme atunci când urmează să
definească această noţiune. Acest lucru nu este de altfel de mirare, deoarece această
încercare de a „delimita delimitările“ este aproape imposibilă.
Luând ca punct de referinţă globalizarea, lumea pare să fie imparţită în două mari
categorii : susţinători şi adversari ai acesteia. Din prima categorie fac parte cei care cred
că ,,globalizarea este ceea ce trebuie să realizăm, neaparat, dacă vrem sa fim fericiţi”.
Cea de-a doua categorie susţine că ,,sursa nefericirii noastre rezidă tocmai în
globalizare”6.

3
Lavinia Florea, Globalizare şi securitate economică, Editura Lumen, Iaşi, 2007, p.13-14.
4
http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_1.htm
5
Andrei Miroiu , Manual de relaţii internaţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2006, p.306.
6
Mihail Orzeaţă, Curs de securitate şi apărare naţională. Securitate naţională şi internaţională în
era globalizării, Editura Universităţii naţionale de apărare, Bucureşti, 2004, p.11.

4
 Opiniile pro şi contra globalizării, stimulate sau inhibate de evenimente ca atacul
terorist de la 11.09.2001, ilustrează un tablou al lumii in care trăim: pe de o parte
,,prosperitate crescută datorită integrării economice”, iar pe de alta atacuri teroriste şi
războaie care ,,chiar daca nu au fost generate de globalizare…aceasta a contribuit la
producerea lor”7.

2. Scurt istoric al globalizării

În studiile de specialitate există mai multe păreri în legătură cu plasarea exactă în

istorie a începuturilor globalizării. Dacă unii consideră că globalizarea a început încă
din perioada primelor imperii, iar alţii consideră epoca Renaşterii şi a Marilor
descoperiri geografice ( când iau naştere marile companii de transport maritim şi marile
imperii coloniale, iar imperiile financiare de genul băncilor italiene şi germane erau in
floare) ca fiind ,,copilăria” acesteia, cei mai mulţi autori convin să spună că
începuturile globalizării sunt strâns legate de Revoluţia industrială şi de afirmarea
capitalismului.
Acceptând ultima delimitare istorică a acestui proces, se pot identifica trei
valuri: valul I intre 1870 şi 1914, valul II între 1945 şi 1980, iar al treilea după 1980 şi
pană în prezent (delimitarea aparţine experţilor Băncii Mondiale,2002).
Valul I a fost declanşat de scăderea costurilor de transport, ca urmare a
introducerii vapoarelor şi a motoarelor cu aburi şi a reducerii barierelor tarifare, prin
diverse acorduri între ţări (primul fiind între Franţa şi Anglia). Aceste condiţii au
permis intensificarea schimburilor de bunuri primare, obţinute pe baza factorilor
pământ şi muncă – cei în care ţările neindustrializate deţin avantajul comparativ –cu
produsele manufacturate. În perioada 1870-1914, 60 de milioane de europeni au
emigrat către America şi Australia, pentru a lucra pământul. Această migraţie,
reprezentând 10% din populaţia de atunci a Globului, a determinat creşterea salariilor
în Europa şi scăderea lor în ţările de destinaţie. Regimul proprietăţii a avut o mare
importanţă. În timp ce în America Latină pământurile aparţineau, în mare măsură,
marilor proprietari de latifundii, ceea ce a crescut inechităţile în cadrul acestor ţări, în
Europa proprietarii au fost ruinaţi de concurenţa sud-americană, care producea mai
ieftin bunurile intensive în Pământ. Astfel, Argentina, Australia, Noua Zeelandă şi
SUA au devenit primele state câştigătoare ale globalizării, exportând bunuri primare şi
importând forţă de muncă, instituţii şi capital. Este, de asemenea, perioada în care se
pun stâlpii protecţiei sociale, iar sărăcia în lume a scăzut cu 0,8% pe an.

7
Mihail Orzeaţă, op .cit , p.12.

5
 Globalizarea este strâns legată de europenizarea lumii. De la Marile descoperiri
geografice încoace, valorile europene au ordonat o mare parte a lumii moderne. După
cum observa Philippe Defarges, sfârşitul primului război mondial marchează sfârşitul
primei globalizări, cea indisolubil legată de europenizare. Dacă în acel moment
capitalul european era peste tot în lume, după război, Europa s-a îndatorat, în special
faţă de SUA, care devine treptat actorul principal al politicii şi economiei mondiale.8
Perioada 1914-1945 a însemnat o ,,retragere în naţionalism” , ca urmare a
războaielor şi crizelor economice. S-au aplicat măsuri protecţioniste, iar migraţia a fost
drastic redusă. Rezultatul: rata mondială de creştere a scăzut cu o treime faţă de 1914,
iar numărul absolut de săraci a crescut cu 25%.
Valul II (1945-1980) a adus liberalizarea schimburilor, dar în folosul ţărilor
bogate. Costurile de transport au scăzut din nou, comerţul raportat la venitul Globului
s-a dublat, s-a reluat pattern-ul schimburilor Nord-Sud, în cadrul cărora ţările intensive
în muncă schimbau bunurile primare pe produse manufacturate, dar, de această dată, nu
s-au reluat şi mişcările internaţionale de capital şi muncă specifice primului val. În
1980, numai 25% din mărfurile exportate de ţările în curs de dezvoltare erau produse
manufacturate. Un efect evident a fost crearea a doua direcţii ale schimburilor
mondiale: N- N şi N-S.
Noul val al globalizării, început în 1980, se caracterizează prin următoarele:
- un mare grup de ţări în curs de dezvoltare au pătruns pe pieţele globale;
- alte ţări în curs de dezvoltare au devenit din ce în ce mai marginalizate în economia
mondială şi suferă scăderi în venituri şi creşteri ale sărăciei;
- migraţia internaţională şi mişcările de capital au devenit din nou substanţiale.
În istoria globalizării, perioada 1914-1989 a fost o ,,paranteză”, un timp al
proiectelor utopice sau discriminatorii în alte părţi ale lumii. Ne referim aici la
dezvoltarea izolată a Rusiei după 1917, la Germania nazistă, la China în epoca Mao
(1949-1976), la construcţia lagărului comunist în timpul războiului rece, toate
experimente care au eşuat mai devreme sau mai târziu. Încetul cu încetul, aceste ţări s-
au reintegrat în circuitul mondial, fapt ce arată că globalizarea este un proces care nu
poate fi oprit, ci cel mult încetinit.

3. Efectele globalizării asupra securităţii naţionale

Securitatea naţională este unul dintre indicatorii relevanţi ai influenţei

globalizării asupra unei societăţi umane deoarece, prin structura sa multidimensională,

8
Lavinia Florea, op. cit., p.27.

6
securitatea naţională reflectă modul în care societatea îşi propune să se protejeze
împotriva ameninţărilor de orice natură, evaluând riscurile şi tendinţele de evoluţie ale
mediului internaţional de securitate. Ulterior, pe baza concluziilor si a rezultatului
analizei comparate a tendinţelor de evoluţie a mediului internaţional de securitate cu
interesul naţional, societatea îşi stabileşte modul în care se va adapta pentru a reduce şi
chiar a anihila efectele negative ale ameninţărilor şi riscurilor asupra sa.
Globalizarea a modificat multe din elementele sistemului de referinţă cu care
eram obişnuiţi, generând teamă, frustrare alienare sau chiar sentimentul de pierdere a
controlului. Din acest motiv, multe comunităţi umane percep globalizarea ca pe o
ameninţare la adresa lor, fiindcă neagă valorile pe care erau obişnuiţi să le respecte
timp de multe generaţii.
În altă ordine de idei, comunităţile care resping globalizarea nu sunt convinse de
superioritatea noului concept şi îşi exprimă deschis îndoiala asupra viabilităţii acestuia.
Cele mai multe comunităţi neoccidentale percep globalizarea ca pe o creaţie a SUA,
menită să contribuie la menţinerea dominaţiei americane şi de aceea contestă procesul
şi implicit, dominaţia acestei naţiuni asupra lumii. Unul dintre cele mai elocvente
exemple este poziţia Chinei: ,,Cum pot SUA, cu o tradiţie politică de 200 de ani, să
înveţe o naţiune cu o tradiţie de 4000 de ani?”9.
Desigur, în condiţiile în care globalizarea este receptată de statele naţiuni ca pe o
ameninţate mortală, este greu sa descrii măcar o Planetă a viitoarelor decenii sau secole
în care globalizarea va fi fost ajuns la apogeul său. Acest apogeu poate fi descris prin
mai multe scenarii posibile. Unul dintre acestea, pe care îl considerăm posibil dar nu
neapărat dezirabil, constă în evoluţia treptată, dar inevitabilă a integrării economice, nu
doar la nivelul fluxurilor de capital, ci şi la acela al comerţului şi forţei de muncă.
Legislaţia economică a statelor naţiuni va trebui să facă faţă unor schimbări rapide, dar
modificarea legislativă perpetuă subminează instituţiile politice, în primul rând statul.
Acesta este deja subminat de economia subterană, economie a cărei ,,legislaţie” este
,,stimulativă” în comparaţie cu concurenta ei, legislaţia oficială. Deja legislaţia oficială
a statelor este ocolită de marile transnaţionale, ceea ce probează ideea că legislaţia ar
trebui doar să consfinţească mersul economicului, nu să-l pună în chingi şi pe canale
directoare alese după criterii ale unei pieţe imaginare sau paralele10.
Cele mai multe din abordările referitoare la interacţiunea globalizării cu
securitatea vizează:
• relevanţa actualei ordini mondiale şi a instituţiilor sale tradiţionale;
• impactul asupra economiei si finanţelor;
• degradarea mediului ambiant;
• terorismul.
Relevanţa actualei ordini mondiale şi a instituţiilor sale tradiţionale
9
Mihail Orzeaţă, op. cit., p.14.
10
Cătălin Turliuc, Istoria şi teoria relaţiilor internaţionale. Studii, Editura Cantes, Iaşi, 2000, p.122.

7
 Relevanţa ONU
Unii actori geostrategici importanţi – Franţa, Rusia, China şi Germania – au
criticat neputinţa ONU de a interzice coaliţiei condusă de SUA să atace Irakul, învinuit
de legături cu organizaţia teroristă Al Qaeda şi de dezvoltarea unor programe de
distrugere în masă. Lipsa consensului celor 5 membri permanenţi ai Consiliului de
securitate a determinat SUA să îşi argumenteze acţiunea sa pe baza dreptului la
autoapărare, consfinţit de Carta ONU, dar nu o autoapărare în teritoriul propriu, ci
,,acolo unde sunt teroriştii, înainte ca aceştia să fie pregătiţi de noi atacuri”11. Atacarea
Irakului de către coaliţia internaţională, condusă de SUA, a fost interpretată ca acţiune
preventivă şi a determinat o adevărată escaladă de atitudini similare din partea Rusiei,
Turciei, Indiei, Israelului.
Relevanţa statului
Există opinii potrivit cărora statul îşi va pierde din importanţă, atâta vreme cât
globalizarea diminuează rolul puterii militare la nivel de stat naţional, care la rândul său
îşi pierde identitatea în alianţe. De asemenea, se estimează că, în viitor, competiţia
dintre state se va duce în principal în domeniul economic si politic iar extinderea
democraţiei ca formă de guvernare va face puţin probabilă confruntarea între state,
folosind mijloace militare.
Relevanţa actualei ordini mondiale
Dezbaterea asupra actualei ordini internaţionale are două direcţii:
- contestarea unipolarităţii şi înlocuirea acesteia cu multipolaritatea;
- contestarea actualei ordini internaţionale, în ansamblul ei.
Curentul contestării unipolarităţii este condus de către trei din cele cinci state
membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU – Franţa, Rusia şi China – la
care se raliază India şi Germania. Argumentele contestatarilor sunt:
- noua realitate internaţională după încheierea războiului rece, care se reflectă în
modificările în mărimea puterii unor state şi care modifică balanţa de putere la nivel
regional şi chiar internaţional;
- faptul că negarea (nerespectarea) deciziilor ONU va fi urmată de haos în relaţiile
internaţionale.
Contestatarii actualei ordini internaţionale vizează o mai mare adaptare a acesteia
la noile realităţi, în care extinderea cooperării – la nivel regional şi mondial – şi
dezvoltarea organizaţiilor neguvernamentale, care au un cuvânt tot mai greu de spus,
trebuie să se reflecte în structura instituţiilor internaţionale şi în responsabilităţile
acestora.
Aceste dezbateri şi luări de poziţii au o parte pozitivă, constând in presiunile care
se exercită asupra decidenţilor politici, şi în primul rând, asupra membrilor permanenţi

11
Mircea Mureşan, Globalizarea la începutul secolului XXI. Securitatea naţională a României în
epoca globalizării, Editura Universităţii naţionale de apărare, Bucureşti, 2005, p.31.

8
ai Consiliului de Securitate, pentru a accepta adaptarea instituţiilor internaţionale la
noua situaţie.
Există şi o parte negativă a dezbaterii, constând în nerespectarea, de facto, a
prevederilor care sunt considerate anacronice. Din punct de vedere juridic şi chiar
practic, pentru a avea un sistem comun de principii şi valori, care să definească valorile
internaţionale, se impune respectarea Cartei şi a celorlalte reglementări referitoare la
ONU, concomitent cu adaptarea acestei instituţii la noile schimbări în mediul
internaţional de securitate. Soluţiile posibile ar putea fi:
- mărirea numărului membrilor permanenţi în Consiliul de Securitate;
- renunţarea la dreptul de veto12;
- realizarea unui sistem de gestionare a crizelor care să aibă atât forţe cât şi mijloace
adecvate pentru a interveni rapid şi eficient, în orice zonă afectată de conflicte,
preferabil înainte de producerea acestora.
- Diminuarea numărului de agenţi ONU prin concentrarea domeniilor şi reevaluarea
responsabilităţilor acestora, pentru a elimina suprapunerile.
Impactul asupra economiei si finanţelor
În general, convingerea susţinătorilor procesului de globalizare este că ,,cei care
sunt pregătiţi pentru globalizare vor fi recompensaţi, prin rezultatele pe care le obţin,
iar cei care nu sunt pregătiţi vor fi aspru sancţionaţi”13.
Acest mod de a gândi pare să fie subordonat exclusiv ideii de profit şi stimulează
mobilitatea fără precedent ca capitalurilor care pot fi ,,retrase şi transferate instantaneu,
fără preaviz, distrugând politicile guvernamentale” atunci când o altă piaţă devine mai
atractivă. În aceste condiţii, speranţele statelor care şi-au construit programe sociale cu
aceste fonduri se năruiesc iar turbulenţele sociale se amplifică, afectând stabilitatea şi
securitatea unui stat sau chiar a unei regiuni14. Efectele asociate mai importante pentru
securitate ale migraţiei capitalului spre zonele considerate mai atractive din punct de
vedere economic, fără să se ia în considerare programele sociale în derulare ale
guvernelor, care depind de capitalurile respective, sunt:
- creşterea şomajului;
- migraţia ilegală ( în primul rând a ,,creierelor”);
- reducerea nivelului de viaţă şi a stării de sănătate a populaţiei;
- reducerea coeziunii sociale şi a capacităţii statului de a realiza ,,unitatea de voinţă”.
Criticile aduse globalizării în domeniul economic vizează o situaţie de fapt, în
care oportunităţile nu sunt egale pentru cei dezvoltaţi şi pentru cei săraci, adâncind

12
Pentru a nu mai amâna sau bloca atât de mult deciziile, care echivalează , de multe ori cu pierderea
oportunităţii, ca în conflictul Rwanda – Burundi.
13
Mihail Orzeaţă, op. cit. , p.20.
14
Un exemplu edificator, în acest sens, este crahul financiar din Asia, care a afectat nu doar
continentul asiatic ci li o mare parte din lumea occidentală; efectele au fost proporţionale cu ponderea
schimburilor comerciale cu acea zonă a lumii şi cu contribuţia acestor activităţi la formarea PIB.

9
disparităţile şi generând surse de conflict. Statele subdezvoltate nu au nici o şansă să
devină competitive atât timp cât ele depind, în mare măsură, de exportul resurselor
naturale neprelucrate (72%) şi al produselor cu un grad mai redus de prelucrare,
deoarece ele primesc puţin pentru aceste exporturi şi trebuie să plătească mult pentru
importuri (constituite, de regulă, din produse cu un grad ridicat de prelucrare), fapt care
determină o balanţă de plăţi negativă şi creşterea datoriei externe.
Impactul globalizării asupra statelor subdezvoltate trebuie evaluat în strânsă
corelare cu creşterea explozivă a populaţiei, în condiţiile în care economiile acestora nu
sunt suficient de competitive. Din această cauză, sărăcia se va adânci, stimulând lupta
pentru supravieţuire şi migraţia ilegală, care va genera noi conflicte.
Efectele globalizării asupra economiei şi implicit asupra securităţii naţionale sunt
dificil de cuantificat, în condiţiile în care cea mai bună metodă de stimulare economică
este, după opinia unor analişti, ,,ameninţarea cu falimentarea a actorilor ineficienţi…
adică nesiguranţa”, pentru a-i determina să fie competitivi15.
Degradarea mediului ambiant
Deşi nu se poate stabili o relaţie directă între globalizare şi degradarea mediului
ambiant, totuşi există numeroase indicii că aceasta o favorizează.
Cauzele problemelor existente în mediul ambiant sunt multiple şi cunoscute atât
de către specialişti cât şi de opinia publică. Cele mai importante surse de degradare a
echilibrului ecologic al Planetei sunt:
• exploatarea neraţională a pădurilor, în speciala pădurilor tropicale, considerate
,,plămânii Terrei”;
• continuarea utilizării combustibililor fosili pentru motoare cu ardere internă şi
producerea energiei electrice şi termice, proces care poluează atmosfera şi – prin
activitatea de extracţie şi prelucrare a petrolului şi a cărbunilor – poluează solul,
subsolul şi apele, deşi există surse alternative de producere a energiei nepoluante
(solară şi eoliană) sau puţin poluante (utilizarea alcoolului pentru motoare cu ardere
internă,etc);
• utilizarea unor tehnologii poluante pentru producerea substanţelor chimice;
• degradarea solului prin folosirea neraţională a irigaţiilor;
• inconsecvenţa sau chiar nerespectarea reglementărilor internaţionale în domeniu.
Din păcate, deşi cauzele degradării mediului sunt cunoscute şi acceptate, inclusiv
prin înscrierea lor în reglementări internaţionale, ratificate de către parlamentele
majorităţii statelor lumii, în practică interesul pe termen scurt prevalează. Din acest
motiv, peste ani, vom constata cu regret că puteam face mai mult, dar s-ar putea sa fie
prea târziu.
Terorismul

15
Mihail Orzeaţă, op. cit., p.21.

10
 Globalizarea nu generează terorism, chiar dacă unele grupări teroriste declară că
luptă împotriva acesteia.
Din păcate însă, teroriştii utilizează facilităţile pe care globalizarea le oferă
oamenilor de bună credinţă şi, nu de puţine ori, cu mai multă eficienţă decât structurile
guvernamentale însărcinate cu combaterea acestui flagel. Atacul terorist asupra SUA de
la 11 septembrie 2001 a demonstrat afirmaţia anterioară, precum şi capabilitatea
inadecvată de răspuns a structurilor de securitate ale acestui stat. Urmare a acestei
situaţii, SUA a decis să constituie un departament pentru Securitatea Naţională
(Homeland Security), care să combată terorismul pe teritoriul SUA şi au adoptat o
Strategie Naţională de combatere a Terorismului ,,înainte de a atinge frontierele
SUA”16.
Pericolul mare pe care îl reprezintă terorismul, atât pentru securitatea naţională a
statelor angajate global împotriva acestuia, cât şi pentru securitatea globală, poate fi
rezumat prin:
• organizarea structurală de tip reţea, cu dezvoltare mondială, pe grupări (celule)
teroriste, cea mai cunoscută şi în acelaşi timp mediatizată fiind organizaţia Al
Qaeda;
• reactivarea unor grupări care păreau că au fost desfiinţate (distruse);
• tendinţa de coordonare a acţiunilor grupurilor de orientare apropiată (în general cele
din lumea musulmană), în privinţa scopului dar şi în alte domenii: informaţii, sprijin
logistic şi instruire;
• utilizarea religiei ca suport pentru justificarea acţiunilor (islamiştii, catolicii,
hinduşii) şi ca platformă de atragere de noi adepţi;
• utilizarea armelor de nimicire în masă, deocamdată la scară mică, dar există proiecte
de achiziţionare şi întrebuinţare a armelor nucleare;
• continua diversificare a modurilor de operare pentru a realiza surprinderea
personalului care trebuie să contracareze atacurile şi a mări efectul psihologic asupra
celor care au fost martorii acţiunii sau iau cunoştinţă de aceasta (atacurile de la gara
Atocha de lângă Madrid, atacurile asupra metroului şi mijloacelor de transport de
suprafaţă din Londra cât şi atentatele sinucigaşe care sunt cele mai spectaculoase dar
şi cele mai greu de contracarat).
• implicare în activităţi ale crimei organizate pentru acumularea de resurse financiare
şi materiale, necesare suportului logistic ale tuturor acţiunilor teroriste.
Terorismul este astfel o provocare planetară, ce a fost considerată de ONU ca o
crimă împotriva umanităţii17. Acest fenomen complex, cu rădăcini sociale, politice,
religioase şi culturale, pentru a fi eliminat va fi nevoie de mult timp, de o cunoaştere

16
Mircea Mureşan, op. cit. ,p.38-39.
17
Constantin Moştoflei, op. cit., p.210.

11
aprofundată a cauzelor existenţei sale şi bineînţeles de un complex de masuri iniţiat şi
susţinut de toate statele lumii.

4. Securitatea naţională a României în epoca globalizării

Pe plan intern, starea de securitate a României de azi este caracterizată încă de

suficiente vulnerabilităţi, în mai toate domeniile de manifestare ale mediului economic
şi social, precum şi ale mediului natural de existenţă a societăţii româneşti. Această
situaţie s-a produs ca urmare a presiunii cumulative, în timp, a unor factori multipli –
politici, sociali, economici, financiari, culturali, biologici, religioşi, demografici,
militari şi de altă natură – care au influenţat climatul de siguranţă a statului şi a
cetăţenilor, conducând la fragilizarea suportului moral, material, precum şi a celui de
valori spirituale, pe care se întemeiază civilizaţia identităţii noastre naţionale.
Pe plan internaţional lumea traversează o situaţie fără precedent, fiind marcată
profund de acţiunile iraţionale ale unor forţe ce promovează terorismul ca mijloc de
divizare a comunitaţii internaţionale şi de slabire a stabilităţii mondiale în general.
Caracterul global al luptei ămpotriva terorismului a devenit componenta necesară, dar
neaşteptată şi cel mai puţin dorită, a fenomenului globalizării, constituind deja un
imperativ de luptă şi atitudine al tuturor democraţiilor, căruia statul român i se asociază
fără nici o ezitare.
Interesele naţionale de securitate ale României sunt acele stări şi procese,
bazate pe valorile asumate şi promovate de societatea românească, prin care se asigură
prosperitatea, protecţia şi securitatea membrilor ei, stabilitatea şi continuitatea statului.
Edificarea unei Românii democratice, stabilă politic şi prosperă economic şi
social, capabilă să participe eficient la dinamica vieţii sociale, impune ca, în deplină
concordanţă cu evoluţia proceselor de integrare europeană, să fie afirmate, realizate şi
protejate următoarele interese naţionale:
• menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii şi independenţei statului român;
• garantarea drepturilor şi libertăţilor democratice fundamentale, asigurarea
bunăstării, siguranţei şi protecţiei cetăţenilor României;
• dezvoltarea economică şi socială a ţării, în pas cu dezvoltarea contemporană.
Reducerea susţinută a marilor decalaje care despart România de ţările dezvoltate
europene;
• realizarea condiţiilor pentru integrarea României trebuie să devină componentă, cu
obligaţii şi drepturi depline. NATO şi UE sunt singurele în măsură să garanteze ţării
noastre un statut de independenţă şi suveranitate şi sa îi permită o dezvoltare
economică, politică şi socială similară ţărilor democratice;

12
• afirmarea identităţii naţionale şi promovarea acesteia ca parte a comunităţii de valori
democratice; valorificarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural naţional şi a
capacităţii de creaţie a poporului român; protecţia mediului înconjurător, a
resurselor naturale, a calităţii factorilor de mediu, la nivelul standardelor
internaţionale.
Factorii de risc la adresa securităţii României
Factorii de risc constau în acele elemente, situaţii sau condiţii, interne sau
externe, care pot afecta prin natura lor securitatea ţării, generând efecte contrare sau de
atingere a intereselor noastre fundamentale.
Vulnerabilităţile sunt definite ca stări de lucruri, procese sau fenomene din viaţa
internă, care diminuează capacitatea de reacţie la riscurile existente ori potenţiale sau
care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora.
România nu este şi nu se va afla în viitorul apropiat în faţa unei ameninţări
majore, de tip militar clasic, la adresa securităţii sale naţionale. Se poate estima că în
perioada actuală riscurile la adresa securităţii sunt preponderent de natură nemilitară şi
mai ales internă, manifestându-se în special în domeniile economic, financiar, social şi
ecologic. Perpetuarea şi conjugarea unor vulnerabilităţi existente în aceste domenii pot
afecta însă securitatea ţării, generând efecte interdependente, difuze, multidirecţionale,
care impun modalităţi de prevenire şi de acţiune adecvate şi flexibile. Neglijarea,
amplificarea, ori acumularea necontrolată a acestor vulnerabilităţi poate sa creeze
instabilitate şi să conducă la transformarea lor în riscuri la adresa securităţii.
Disocierea netă dintre evoluţiile din mediul intern şi mediul internaţional este tot
mai greu de făcut, în contextul acţiunii conjugate şi întrepătrunderii unor procese care
pot crea condiţii favorabile pentru apariţia, previzibilă sau imprevizibilă a unor riscuri
la adresa securităţii naţionale.
Principalii factori externi de risc la adresa securităţii naţionale sunt:
- posibile evoluţii negative în plan subregional în domeniul democratizării, respectării
drepturilor omului şi al dezvoltării economice, care ar putea genera crize acute cu
efecte destabilizatoare pe o arie extinsă;
- proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor şi a materialelor nucleare,
a armamentelor şi mijloacelor letale neconvenţionale;
- proliferarea şi dezvoltarea reţelelor teroriste, a crimei organizate, transnaţionale, a
traficului ilegal de persoane, droguri, armamente şi muniţie, de materiale radioactive
şi strategice;
- migraţia clandestină şi apariţia unor fluxuri masive de refugiaţi;
- acţiunile de incitare la extremism, intoleranţă, separatism sau xenofobie, care pot
afecta statul român şi promovarea valorilor democratice;
- limitarea accesului statului român la unele resurse şi oportunităţi regionale,
importante pentru realizarea intereselor naţionale.
Vulnerabilităţi în situaţia internă

13
 În paralel cu prevenirea sau contracararea punctuală a intervenţiei acestor
posibili factori de risc, România este preocupata să diminueze vulnerabilităţile interne
care se manifestă în diferite domenii şi care, în anumite circumstanţe, pot avea si un
impact asupra securităţii naţionale.
Printre aceste vulnerabilităţi se află:
- persistenţa problemelor de natură economică, financiară şi socială, generate de
prelungirea tranziţiei şi întârzierea reformelor structurale;
- accentuarea fenomenelor de corupţie şi de administrare deficitară a resurselor
publice, care produc adâncirea inechităţilor sociale şi proliferarea economiei
subterane;
- reacţiile ineficiente ale instituţiilor statului în faţa acutizării fenomenelor de
criminalitate economică şi de perturbare a ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului,
fenomene care au efecte negative tot mai evidente asupra coeziunii şi solidarităţii
sociale, asupra calităţii vieţii cetăţenilor;
- nerespectarea normelor ecologice în funcţionarea unor obiective industriale;
posibilitatea producerii unor dezastre ecologice, catastrofe naturale şi procese de
degradare a mediului;
- scăderea nivelului de încredere a cetăţenilor în instituţiile statului, ca urmare a
indolenţei şi birocraţiei excesive din administraţie;
- slăbiciuni în îndeplinirea angajamentelor asumate pentru aderarea la NATO;
- emigrarea specialiştilor din diferite domenii de vârf, fenomen ce afectează
potenţialul de dezvoltare a societăţii româneşti18.

5. Concluzii

Globalizarea nu generează, direct, disfuncţii şi ameninţări la adresa securităţii

naţionale, însă insuficienta adaptare a instituţiilor la permanenta schimbare pe care o
presupune acest proces, permite utilizarea beneficiilor globalizării şi de către grupurile
de persoane care au ca obiect de activitate crima organizată transfrontalieră.
Chiar dacă actuala ordine internaţională şi instituţiile sale au fost create pentru o
lume bipolară, care nu mai corespunde pe deplin realităţilor generate de globalizare, ea
trebuie respectată până la construirea unei noi ordini şi a unui nou sistem instituţional.
Distrugerea sistemului existent sau negarea acestuia fără să punem altceva în loc este
un drum sigur spre instalarea haosului, în care singurul sistem de referinţă ar putea fi
forţa (hard power) iar actorii internaţionali ar putea fi angajaţi în relaţii conflictuale, în
funcţie de interese, fără să mai apeleze la instanţele internaţionale.

18
Mircea Mureşan, op. cit. ,p. 56.

14
 Deşi globalizarea pare că este benefică doar pentru cei pregătiţi pentru aceasta,
este necesar ca şi celorlalţi să li se ofere o şansă, pentru a contribui la îmbunătăţirea
securităţii internaţionale. Într-o lume a interdependenţelor, generate de procesul
globalizării, orice modificare importantă în domeniile: politic, economic, financiar,
militar şi al mediului ambiant va avea influenţă asupra securităţii internaţionale.
Securitatea naţională şi modul de prezervare a acesteia trebuie redefinite pentru a
se adapta corespunzător la tendinţele mediului internaţional de securitate. Esenţială este
modificarea atitudinală, în special a decidenţilor politici, astfel încât aceasta să devină
proactivă.
Terorismul este cel mai virulent dintre flagelurile care ameninţă securitatea
naţională şi internaţională, dar nu este singurul. Unele ameninţări sunt cunoscute,
deoarece s-au manifestat, însă ar putea să mai apară şi altele, pentru care trebuie sa fim
pregătiţi, cel puţin mental.
Ameninţărilor globale trebuie să li se dea un răspuns global, care ar putea să se
numească ,,securitate colectivă”, dar nu sunt suficiente indicii că lumea este pregătită
pentru această soluţie. În acest sens, concluzia la care ajunge Martin Wolf că ,,avem
nevoie de mai multă globalizare dar o vom obţine numai dacă vom avea state mai
bune” ar putea fi un răspuns deoarece ,,comunitatea globală are nevoie de
capacitatea şi voinţa de a interveni eficient acolo unde statele, împreună, nu au
reuşit”.

15
 Bibliografie

1. Constantin Moştoflei, Spaţiul sud-est european în contextul

globalizării, Editura Universităţii naţionale de apărare ,,Carol I” , Bucureşti,
2007;
2. Lavinia Florea, Globalizare şi securitate economică, Editura
Lumen, Iaşi, 2007;
3. Andrei Miroiu , Manual de relaţii internaţionale, Editura
Polirom, Iaşi, 2006;
4. Mihail Orzeaţă, Curs de securitate şi apărare naţională.
Securitate naţională şi internaţională în era globalizării, Editura
Universităţii naţionale de apărare, Bucureşti, 2004;
5. Cătălin Turliuc, Istoria şi teoria relaţiilor internaţionale. Studii,
Editura Cantes, Iaşi, 2000;
6. Mircea Mureşan, Globalizarea la începutul secolului XXI.
Securitatea naţională a României în epoca globalizării, Editura
Universităţii naţionale de apărare, Bucureşti, 2005;
7.http://www.dadalos.org/globalisierung_rom/grundkurs_1.htm.

16