Sunteți pe pagina 1din 7

CERERI FORMULATE ÎN TIMPUL DESFĂȘURĂRII PROCESELOR

DE JUDECATĂ

A. CERERE DE STRĂMUTARE

Există situații când buna desfășurare a procesului poate fi primejduită de anumite cauze.
Conform art. 140 din Codul de Procedură Civilă:  “Strămutarea procesului poate fi cerută
pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică”. Bănuiala se consideră legitimă
în cazurile în care există îndoială cu privire la imparțialitatea judecătorilor din cauza
circumstanțelor procesului, calității părților ori unor relații conflictuale locale. Pe de altă
parte, motiv de siguranță publică ar constitui  împrejurările excepționale care presupun că
judecata procesului la instanța competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice.
Strămutarea reprezintă solicitarea judecării cauzei la o alta instanță egala în grad aflată în
circumscripția aceleași Curți de Apel cu instanța de la care se strămutarea. Cererea de
strămutare pe motiv de bănuiala legitimă o poate efectua orice persoana interesata în orice
moment procesual. Pe de alta parte cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranță
publică poate fi solicitată doar de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație si Justiție.
Deși Codul Civil nu menționează expres cauzele care pot genera motivele de bănuială
legitimă, trebuie avut in vedere că dacă se formulează o astfel de cerere, aceasta trebuie să fie
fondata și întemeiată pe o serie de fapte și acte reale. Instanțele de judecată nu trebuie să fie
încărcate cu cereri netemeinice doar cu scopul de a tergiversa judecata procesului.
Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuiala legitimă este de competența Curții
de Apel în cazul în care instanța de la care se cere strămutarea este o Judecătorie sau Tribunal.
În cazul în care se solicită strămutarea unei cauze aflate la Curtea de Apel, instanța
competentă va fi Înalta Curte de Casație și Justiție.
O particularitate ce trebuie avută în vedere este faptul că instanța de la care s-a solicitat
strămutarea poate suspenda judecata pricinii până la soluționarea cererii de strămutare,
bineînțeles cu plata unei cauțiuni de către persoana interesata de 1.000 lei. În cazuri de
excepție, pentru motive temeinice, suspendarea poate fi dispusă în aceleași condiții, fără
citarea părților chiar înainte de primul termen de judecată. In cazul măsurii suspendării,
instanța se pronunță prin încheiere fără a o motiva și fără a putea fi atacată.
În practică, de cele mai multe ori, instanțele adoptă o practică de a amâna judecata pricinii
și de a da un termen mai îndepărtat ( pentru ca instanța superioară să aibă timp să soluționeze
cererea de strămutare)  în detrimentul suspendării cauzei.
În ceea ce privește cererea de strămutare, aceasta se judecă de urgență, în camera de
consiliu și cu citarea părților, conform art. 144 CPC. Asemenea măsurii suspendării,
strămutarea se va dispune prin hotărâre fără motivare și va fi definitivă.
În cazul în care cererea de strămutare se admite, Curtea de Apel trimite procesul spre
judecată unei alte instanțe de același grad din circumscripția sa. Înalta Curte de Casație și
Justiție va strămuta judecarea cauzei la una dintre instanțele judecătorești de același grad
aflate în circumscripția oricăreia dintre Curțile de Apel învecinate cu Curtea de Apel în a cărei
circumscripție se află instanța de la care se cere strămutarea. Hotărârea va arăta în ce măsură
actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare urmează să fie păstrate. În cazul în care
instanța de la care s-a dispus strămutarea a procedat între timp la judecarea procesului,
hotărârea pronunțată este desființată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare.
Apelul sau, după caz, recursul împotriva hotărârii date de instanța la care s-a strămutat
procesul sunt de competența instanțelor ierarhic superioare acesteia. În caz de admitere a
apelului sau recursului, trimiterea spre rejudecare, atunci când legea o prevede, se va face la o
instanță din circumscripția celei care a soluționat calea de atac.
O noua cerere de strămutare se poate formula în cazul în care s-ar întemeia pe motive
necunoscute la data formulării primei cereri de strămutare. În cazul in care cererea de
strămutare nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.
Spre deosebire de vechea reglementare în cazul referitor la Strămutarea Procesului Civil,
Codul actual nu prevede expres motivele de bănuiala legitimă. In vechiul Cod de procedură,
se menționa un caz suplimentar în care se putea solicita strămutarea: aceasta putând fi cerută
în cazul în care una dintre părți avea două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv
printre magistrații sau asistenții judiciari ai instanței, cealaltă parte putând să ceară
strămutarea pricinii la o altă instanță de același grad.
Strămutarea pricinii se mai putea cere și pentru motive de bănuială legitimă sau de
siguranță publică. Bănuiala se socotește legitimă de câte ori se poate presupune că
nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurării pricinii, calității părților ori
vrăjmășiilor locale. Constituie motive de siguranță publică acele împrejurări care creează
presupunerea că judecata procesului la instanța competentă ar putea produce tulburarea ordinii
publice, art. 37 Vechiul CPC.
Astfel, pentru o bună desfășurare a litigiilor cat si pentru respectul pe care părțile îl
datorează instanțelor de judecată, cererile de strămutare trebuie sa fie formulate doar atunci
când în cauza sunt motive temeinice bazate pe fapte reale.
Sediul materiei îl constituie art. 144 din Codul de procedură civilă.

B. RECUZAREA

Recuzarea dă posibilitatea părților de a cere ca unul sau mai mulți judecători, procurori,
grefieri de ședință sau un anumit expert să nu participe la judecarea unei anumite pricini, în
cazurile determinate de lege.
Cererea de recuzare se poate face verbal în ședință sau în scris pentru fiecare judecător în
parte, arătându-se cazul de incompatibilitate și probele de care partea înțelege să se
folosească.
Este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 41 și 42.
Sunt, de asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la alți judecători decât cei
prevăzuți la art. 46, precum și cererea îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru același
motiv de incompatibilitate.
Nerespectarea condițiilor atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. În acest caz,
inadmisibilitatea se constată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare,
cu participarea judecătorului recuzat.
Înainte de primul termen de judecată grefierul de ședință va verifica, pe baza dosarului
cauzei, dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate
prevăzute la art. 41 din Codul de procedură civilă  și, când este cazul, va întocmi un referat
corespunzător.
Judecătorul care știe că există un motiv de incompatibilitate în privința sa este obligat să
se abțină de la judecarea pricinii.
Declarația de abținere se face în scris de îndată ce judecătorul a cunoscut existența cazului
de incompatibilitate sau verbal în ședință, fiind consemnată în încheiere. 
Cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 din Cod procedură civilă sunt cazuri
de incompatibilitate absolută și se referă la următoarele:
Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a
soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau
revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare.
De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert, arbitru,
procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeași cauză. 
Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după
începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt
cunoscute. 
În caz de admitere a declarației de abținere, cererea de recuzare, indiferent de motivul
acesteia, va fi respinsă, prin aceeași încheiere, ca rămasă fără obiect.
În cazul în care declarația de abținere se respinge, prin aceeași încheiere instanța se va
pronunța și asupra cererii de recuzare (art. 48 alin. 3 Cod  procedură civilă).
Până la soluționarea declarației de abținere nu se va face niciun act de procedură în
cauză, iar formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecății. Cu toate
acestea, pronunțarea soluției în cauză nu poate avea loc decât după soluționarea cererii de
recuzare. 
Abținerea sau recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței respective, în
compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține.
Când, din pricina abținerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea
se judecă de instanța ierarhic superioară (art. 50 alin. 2 Cod  procedură civilă). 
Instanța hotărăște de îndată, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultându-l pe
judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține, numai dacă apreciază că este necesar. În
aceleași condiții, instanța va putea asculta și părțile.
În cazul în care la același termen s-au formulat cereri de recuzare și de abținere pentru
motive diferite, acestea vor fi judecate împreună.
De reținut că legea arată că nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de
recuzare.
În cazul admiterii abținerii sau recuzării întemeiate pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 11
din Cod procedură civilă, instanța va stabili care dintre judecători nu va lua parte la judecarea
pricinii.
Abținerea sau recuzarea se soluționează printr-o încheiere care se pronunță în ședință
publică.
Dacă abținerea sau, după caz, recuzarea a fost admisă, judecătorul se va retrage de la
judecarea pricinii. În acest caz, încheierea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecător
urmează să fie păstrate. 
Instanța superioară învestită cu judecarea abținerii sau recuzării în situația prevăzută la art.
50 alin. 2  din Cod procedură civilă va dispune, în caz de admitere a cererii, trimiterea pricinii
la o altă instanță de același grad din circumscripția sa.
Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază instanței inferioare. 
Potrivit art. 53 alin. 1 din Cod procedură civilă, încheierea prin care s-a respins recuzarea
poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această
din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic
superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.
Încheierea prin care s-a încuviințat sau s-a respins abținerea, cea prin care s-a încuviințat
recuzarea, precum și încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48
alin. 3 din Cod procedură civilă nu sunt supuse niciunei căi de atac.
În cazul prevăzut la art. 53 alin. 1 din Cod procedură civilă, dacă instanța de apel constată
că recuzarea a fost în mod greșit respinsă, reface toate actele de procedură și, dacă apreciază
că este necesar, dovezile administrate la prima instanță. Când instanța de recurs constată că
recuzarea a fost greșit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre
rejudecare la instanța de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima
instanță.
Dispozițiile de mai sus se aplică în mod corespunzător și procurorilor, magistraților-
asistenți, asistenților judiciari și grefierilor.
Sediul materiei îl constituie art. 44-54 din Codul de procedură civilă.

C. AMÂNAREA JUDECĂȚII
Amânarea judecății se poate face în tot cursul procesului și se datorează mai multor cauze:
a) La începutul ședinței de judecată, când pricina nu este în stare de judecată,
amânare care se poate face și de un singur judecător ( art. 220 din Cod proc. Civ,).
b) Amânarea judecății în temeiul învoielii părților care nu se poate încuviința decât o
singură dată în cursul procesului. După o asemenea amânare, dacă părțile nu
stăruiesc în judecată, aceasta va fi suspendată și cauza va fi repusă pe rol numai
după plata taxelor de timbru, potrivit legii. Instanța este obligată să cerceteze dacă
amânarea cerută de părți pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin
învoiala părților; este socotită ca atare cererea de amânare la care cealaltă parte s-
ar putea împotrivi. (art. 221 din Cod Proc. Civ)
c) Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții
interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt
imputabile părții sau reprezentantului ei. Când instanța refuză amânarea judecății
pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de
concluzii scrise. (art. 222 din Cod. Proc. Civ)
Cererea de amânare a cauzei nu se timbrează.

D. PRESCHIMBAREA TERMENULUI DE JUDECATĂ

Codul de procedură civilă prevede că termenul de judecată stabilit de instanță în cauzele


civile nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice. Aceste motive vizează situațiile
ce ar putea cauza prejudicii părții solicitante dacă instanța de judecată nu intervine într-un
termen mai scurt.
În practica judiciară s-a reținut, de exemplu, că reclamantul poate solicita preschimbarea
termenului de judecată stabilit într-o cerere de evacuare din imobilul său a pârâtului  care îl
ocupă abuziv, motivat de faptul că reclamantul nu are unde să locuiască până la terminarea
procesului.
De asemenea, preschimbarea termenului de judecată este justificată în litigiile
referitoare la minori dacă există pericolul de a se periclita dezvoltarea fizică sau emoțională a
acestora, prin întârzierea luării unor măsuri urgente de protecție specială.
În cererea de preschimbare a termenului de judecată, partea interesată poate să invoce și
motive privind starea de sănătate, vârsta înaintată etc.
Pentru dovedirea acestor motive, persoana respectivă trebuie să prezinte instanței dovezi
din care să reiasă că ar fi prejudiciată sub aspect procesual prin păstrarea termenului de
judecată acordat inițial și că, astfel, se impune stabilirea unui termen mai scurt.
De menționat că termenul de judecată poate fi preschimbat nu numai la cererea oricăreia
dintre părțile interesate, ci și din oficiu, de către instanță, atunci când aceasta constată, de
exemplu, că termenul stabilit este mult prea îndepărtat sau când, din eroare, s-a fixat termen
de judecată într-o zi nelucrătoare.
Soluționarea cererii de preschimbare a termenului de judecată se face de către completul
investit cu judecarea cauzei (completul de judecată care a primit dosarul prin repartizare
aleatorie), în camera de consiliu și fără citarea părților.
În situația în care cererea este admisă și se stabilește un alt termen de judecată mai scurt
decât cel inițial, instanța dispune citarea de îndată a părților pentru un nou termen de judecată.
Încheierea prin care a fost respinsă cererea de preschimbare a termenului de judecată poate fi
atacată la instanța ierarhic superioară odată cu fondul cauzei.
Sediul materiei îl constituie art. 230 din Codul de Procedură Civilă.

E. REPUNEREA PE ROL A CAUZEI SUSPENDATE

Judecata cauzei suspendate se reia:


1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin
învoirea părților sau din cauza lipsei lor;
2. prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau
curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a
părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în
cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6;
3. în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea
de Justiție a Uniunii Europene;
4. prin alte modalități prevăzute de lege.
Sediul materiei îl constituie art. 415 din Codul de Procedură Civilă.

S-ar putea să vă placă și