Sunteți pe pagina 1din 3

LISTA COMPLETĂ A ALIMENTELOR PERMISE ÎN DIETA AUTOIMUNĂ

Dieta autoimună pare dificilă atunci când privești lista alimentelor nerecomandate, nu-i așa? Deși mai
am câteva postări cu rețete în așteptare, m-am grăbit să o finalizez pe aceasta deoarece multe
persoane s-au arătat interesate de aceste informații. Și înțeleg și de ce. Sunt esențiale pentru a începe
cu dreptul acest regim de viață.
Am organizat această postare pe categorii de alimente și în cadrul fiecăreia am aranjat produsele în
ordine alfabetică. Știu că titlul spune că e lista completă dar recunosc, e aproximativ completă .Adică,
știm cu toții că sunt o mulțime de fructe și legume exotice, de exemplu,  pe care nu le găsiți în tabel.
Dar nu cred că era relevant să le trec pe toate. Am încercat să îl adaptez la țara noastră și la alimentele
pe care le găsim în piețe și pe rafturile magazinelor.
Indiferent de categorie, în cadrul dietei este recomandat să consumăm cât mai multe produse
organice, fără aditivi, fără pesticide, fără conservanți. Este bine să căutăm surse de încredere și să ne
aprovizionăm cu carne, legume, și fructe cât mai proaspete și cât mai curate. Ca să ținem sub control
bolile autoimune, trebuie să îi oferim organismului produse dense în nutrienți.
În dieta autoimună este recomandat să se consume aproximativ 9 porții de legume pe zi.  Pare mult?
Nu este dacă ne gândim că avem 3 mese pe zi și că la fiecare masă consumăm atât legume crude cât
și gătite.  Cât este o porție? Cam cât încape într-un pahar de 250 ml. Măsurătoarea se face când
legumele și salatele sunt negătite. De exemplu, o porție este jumătate de dovlecel sau 3-4
inflorescențe de broccoli sau conopidă.
Legumele sunt foarte importante în această dietă și ne aduc o mare parte din nutrienții de care corpul
are nevoie ca să se vindece. Cum alegem ce legume consumăm? Păi, e bine să fie cât mai variate atât
ca și culoare (verde, galben, potocaliu, mov, roșu) cât și ca și textură (frunze, rădăcini, tulpini). Ca și
mod de preparare, se pot fierte, la abur, la cuptor, călite, la grătar sau crude în salate sau smoothie.

LEGUME FRUCTE IERBURI SI CONDIMENTE


Andive In prima fază a dietei semințele și
Anghinare solanaceele nu sunt permise. De
Dacă în cazul legumelor se
Avocado aceea, trebuie să fim atenți și la
recomandă 9 porții, în cazul
Bok choy fructelor lucrurile nu stau chiar condimentele pe care le folosim.
Broccoli așa. Pentru că acestea au în Pentru început trebuie evitat să
Cartof dulce componență zahăr natural este bine adăugăm la mâncare: piperul,
Castravete să ne limităm la 2-3 porții pe zi. muștarul, paprika, chilli, curry, …
Ceapă Cele mai bogate în antioxidanți Iată cu ce putem să dăm un plus de
Ciuperci sunt fructele de pădure. Acestea au savoare rețetelor:
Conopidă de asemenea și un conținut mai Busuioc
Dovleac redus de zahăr.Goji este singurul Ceapă / fulgi de ceapă
Dovlecel fruct care nu este permis în faza de Chimen
Fenicul eliminare a dietei, și aste pentru că Chives (arpagic)
Gulie face parte din familia solanaceelor Cimbru
Kale (împreună cu roșiile, vinetele, Coriandru
Măcriș ardeii). Cuișoare
Morcov Afine Foi de dafin
Nap Agrișe Ghimbir
Păstârnac Ananas Hrean
Pătrunjel Avocado Lavandă
Praz Banane Lemongrass
Ridiche Banane platanos Leuștean
Ridiche neagră Caise Măghiran
Rucola Căpșuni Mărar
Salată verde Cătină Mentă
Cireșe
Sfeclă Mentă creață
Clementine
Spanac Muşeţel
Coacăze
Sparanghel Corcodușe Nucșoară
Ștevie Curmale Oregano
Țelină Dude Pătrunjel
Urzică Fructul pasiunii Rozmarin
Valeriană Grapefruit Salvie
Varză Kiwi Sare
Varză bruxelles Lămâie Scorţişoară
Limetă Schinduf
Lychee Şofran
Mandarine Tarhon
Mango Turmeric
Măsline Usturoi
Mere Vanilie
Merișoare
Wasabi
Mure
Nectarine
Nucă de cocos
Papaya
Pepene galben
Pepene verde
Pepenele galben
Pere
Piersici
Pomelo
Portocale
Prune
Rodie
Rubarbă
Smochine
Struguri
Vișine
Zmeură
CARNE ȘI PEȘTE ÎNDULCITORI FĂINĂ
Ar fi ideal ca aceștia să nu facă
parte din dieta de zi cu zi și să fie
Locul de frunte este ocupat de consumați doar la ocazii speciale. În cadrul dietei nu se consumă
organe, aceasta pentru că sunt de Totuși, îi face bine psihicului cereale și în principiu este
cel puțin 10 ori mai dense în nostru să mâncăm ceva dulce din recomandat ca acestea să nu mai
nutrienți decât carnea macră. Este când în când, nu-i așa? fie întroduse în alimentație nici în
un mit faptul că înmagazinează Miere fazele următoare ale dietei. Este
toxine.  Ideal ar fi să le consumăm Fructe uscate bine de știu că, atunci când vrem
de 3-4 ori pe săptămână. Este Zahăr de cocos să ne delectăm cu niște brioșe,
foarte bine că avem de unde alege: Sirop de curmale clătite sau lipii, avem totuși câteva
ficat,  inimă, plămâni, rinichi, opțiuni.
Sirop de arțar
limbă, pipotă, creier, măduvă,
Sirop de agave Făină de alune tigrate
piele.Oasele se pot consuma sub
formă de supă de oase. Făină de arorut
Făină de banane
Calamar Făină de banane verzi
Capră Făină de cassava
Caracatiță Făină de cocos
Crab
Făină de tapioca
Creveți
Curcan
Gâscă
Homar
Iepure
Miel
Oaie
Organe
Pește
Porc
Pui
Rață
Scoici
Sepie
Supă de oase
Vânat
Vită

GRĂSIMI BĂUTURI ALTE PRODUSE


O mare parte a ultimelor decenii a Cafea nu este permisă în faza de Carob
fost marcată de dietele fără eliminare a dietei. Totuși după Unt de cocos
grăsimi. Ca rezultat, obezitatea și prima lună poți încerca să o Cremă de cocos
incidența bolilor de inimă au reintroduci în alimentație. Oțet
crescut. Grăsimile sunt esențiale Oțet balsamic
pentru sănătatea noastră. Așa că, Apă de cocos Bicarbonat de sodiu
haideți să nu ne mai temem de ele! Apă minerală Gelatină
Să le încorporăm în mesele noastre Ceai Agar agar
zilnice și să profităm de avantajele Infuzie plante
pe care ni le aduc. Pe lângă Kombucha
uleiurile de mai jos, grăsimile Lapte de cocos
sănătoase se mai ascund în: Limonadă
măsline, avocado, pește. Smoothie
Suc fructe
Grăsime de rață Suc legume
Ulei de avocado
Ulei de cocos
Ulei de măsline
Ulei de palmier (nerafinat)
Untură

Mâncarea, bat-o vina!  

S-ar putea să vă placă și