1.5.3.

Tesuturile

A. Ţesuturile epiteliale
Ţesuturile epiteliale se caracterizează prin strânsa adeziune dintre celulele componente şi
existenţa unei cantităţi minime de matrice intercelulară. Majoritatea epiteliilor sunt
nevascularizate, dar inervate. Ele primesc nutrienţii din capilarele sanguine situate în ţesutul
conjunctiv care însoţeşte bazal orice epiteliu. Între epiteliu şi ţesutul conjunctiv se interpune un
strat acelular, numit membrană bazală, care serveşte ca suport pentru celulele epiteliale şi
mediază schimburile dintre cele două ţesuturi.
Ţesuturile epiteliale au ca principale funcţii: acoperire şi căptuşire de suprafeţe, absorbţie
şi resorbţie, secreţie, rol senzorial, dar şi contractilitate în cazul celulelor mioepiteliale. Astfel,
din punct de vedere funcţional, se deosebesc două tipuri principale de epitelii, de acoperire şi
glandulare, cărora li se alătură structurile epiteliale senzoriale, precum şi cele mioepiteliale.
Epitelii de acoperire
Epiteliile de acoperire învelesc suprafaţa externă a corpului, a unor organe sau căptuşesc
organele cavitare. După numărul straturilor celulare, epiteliile de acoperire pot fi simple şi
stratificate. După forma celulelor componente (în cazul epiteliilor stratificate după forma
celulelor superficiale), epiteliile de acoperire pot fi pavimentoase, cubice şi prismatice.
A. Epitelii simple, alcătuite dintr-un singur strat de celule dispuse direct pe membrana bazală
(figura 1.9), prezintă un rol important în transferul de substanţe (absorbţie, filtrare, difuziune).
Epiteliile simple pavimentoase au celule aplatizate (scvamoase) şi pot forma endoteliul vaselor
sangvine şi limfatice şi mezotelii (din structura membranelor care căptuşesc marile cavităţi:
pleură, pericard, peritoneu, mezenter).
Epiteliile simple cubice prezintă celule cubice. Ele căptuşesc bronhiolele intralobulare şi
terminale, canalele secretorii mici ale unor glande exocrine, tubul contort distal al nefronului.
Epiteliile simple prismatice (columnare), cu celule prismatice (columnare), căptuşesc vezica
biliară, tractusul digestiv subdiafragmatic, trompele uterine, tubul contort proximal al nefronului.
Epiteliile pseudostratificate sunt prezente în căile respiratorii mari (trahee, bronhii) şi sunt
epitelii simple, formate din celule care, din cauza înălţimilor diferite, îşi etalează nucleii la
diferite niveluri faţă de membrana bazală, dând o impresie de falsă stratificare.

a. b. c. d.

Figura 1.9. Epitelii simple: a. pavimentos, b. cubic, c. prismatic, d. pseudostratificat.

B. Epiteliile stratificate sunt formate din mai multe straturi suprapuse de celule, din care numai
stratul cel mai profund se sprijină direct pe membrana bazală. Denumirea acestor epitelii se face
după forma celulelor din straturile superficiale (figura 1.10).
Epiteliile stratificate pavimentoase sunt alcătuite din mai multe straturi de
celule de diferite forme, numai celulele din straturile superficiale fiind aplatizate (pavimentoase).

1
Celulele superficiale pot fi necheratinizate, la nivelul cavităţii bucale, faringelui, esofagului,
corneei, anusului şi vaginului şi cheratinizate, în cazul epidermei.
Epiteliile stratificate cuboidale sunt formate din două straturi de celule
cuboidale. Ele căptuşesc canalele mari de excreţie ale glandelor sudoripare, mamare, salivare.
Epiteliile stratificate columnare (p rismatice) au apical celule prismatice, iar
bazal celule cuboidale; căptuşesc canalele mari de excreţie ale unor glande salivare şi uretra
peniană.
Epiteliile de tranziţie sunt formate din celule de diferite forme (cubice, poliedrice,
„în rachetă” şi „în umbrelă”) dispuse în mai multe straturi şi căptuşesc căile urinare (uretere,
vezica urinară, segmentul iniţial al uretrei).

a. b. c. d.

Figura 1.10. Epitelii stratificate: a. pavimentos, b. cuboidal, c. prismatic, d. de tranziţie.

Epitelii glandulare
Epiteliile glandulare formează structuri glandulare sau organe (glande), care elaborează
diferiţi produşi de secreţie. Glandele pot fi exocrine, al căror produs de secreţie este eliminat la
suprafaţa corpului sau în lumenul unor organe, endocrine, care elaborează hormoni eliminaţi
direct în sânge, şi exo-endocrine (mixte).
A. Glandele exocrine sunt formate dintr-o porţiune secretorie (adenomer) şi una de
excreţie (duct). Glandele exocrine cu duct excretor neramificat se numesc simple, iar cele cu
duct ramificat se numesc compuse. După forma părţii secretorii, glandele pot fi tubulare,
alveolare (acinoase) sau tubulo-alveolare. Tipuri morfologice de glande exocrine: simple si
compuse.
B. Glandele endocrine pot avea structură veziculară sau foliculară (glanda tiroidă) şi
structură în cordoane (glandele paratiroide, corticosuprarenalele, pancreasul endocrin,
adenohipofiza).

duct

epiteliu
secretor
Figura 1.11. Glande exocrine simple: a. tubulară; b. tubular-ramificată; c. alveolară;
d. alveolar-ramificată.

2
 a. b. c.

Figura 1.12. Glande exocrine compuse: a. tubulară; b. alveolară; c. tubulo-alveolară.

B. Ţesuturile conjunctive
Ţesutul conjunctiv reprezintă cel mai divers şi mai abundent tip de ţesut din organism. El
este format din celule şi matrix extracelular alcătuit din fibre şi substanţă fundamentală. În
funcţie de consistenţa substanţei fundamentale, ţesuturile conjunctive pot fi:
- propriu-zise (moi); - dure (osoase);
- semidure (cartilaginoase); - lichide (sângele).

Ţesuturile conjunctive moi (propriu-zise sau de legătură)

Pot fi clasificate după proporţia elementelor componente (figura 1.13).

A. Ţesuturi conjunctive moi în care elementele componente se găsesc în proporţii

relativ egale (celule: fibroblaste/fibrocite, mastocite, macrofage, plasmocite, leucocite; fibre:
colagene, elastice, reticulare):
- ţesutul conjunctiv lax (difuz) formează ţesutul interstiţial, derma, corionul mucoaselor,
stroma unor organe etc.

B. Ţesuturi conjunctive moi în care predomină celulele:

- ţesutul conjunctiv reticulat este format dintr-un ansamblu de celule reticulare
anastomozate într-o reţea; formează stroma organelor limfopoietice şi hematopoietice;
- ţesutul conjunctiv adipos, cu numeroase celule încărcate cu lipide (adipocite), se
găseşte la nivel subcutanat, în jurul unor organe etc.

C. Ţesuturi conjunctive moi în care predomină fibrele:

- ţesutul conjunctiv dens regulat, ce intră în alcătuirea tendoanelor, aponevrozelor şi a
unor ligamente, prezintă o dispunere paralelă a fibrelor colagene;
- ţesutul conjunctiv dens neregulat, cu fibre colagene dispuse nearanjat, este întâlnit la
nivelul dermei, submucoasei tractusului digestiv, capsulelor fibroase articulare şi ale unor
organe.

3
 a. b. c.

d. e.
Figura 1.13. Ţesuturi conjunctive moi: a. lax, b. reticulat, c. adipos, d. dens regulat,
e. dens neregulat.

Ţesuturile cartilaginoase (conjunctive semidure)

Sunt formate dintr-o matrice cartilaginoasă alcătuită din substanţă fundamentală, fibre
colagene şi elastice, precum şi din celule cartilaginoase - condroblaste şi condrocite în
condroplaste (figura 1.14). Nu conţin nici vase de sânge şi nici terminaţii nervoase.
Ţesutul cartilaginos hialin , caracterizat de o matrice amorfă si sticloasă,
este cel mai răspândit în organism. Se găseşte în capetele articulare ale oaselor, în septul nazal, în
laringe, trahee, bronhiile mari, cartilajele costale etc.
Ţesutul cartilaginos elastic , cu un conţinut sporit de fibre elastice, se
găseşte în epiglotă, în cartilajele laringiene, în pavilionul urechii şi cartilajele nazale.
Ţesutul cartilaginos fibros , conţinând fascicule consistente de fibre
colagene, se găseşte în discurile intervertebrale, unele cartilaje articulare, simfiza pubiană.

4
 condrocit

condroplast

matrice

a. b. c.

Figura 1.14. Ţesuturi cartilaginoase: a. hialin, b. elastic, c. fibros.

.Ţesuturile osoase (conjunctive dure)

Sunt formate din celule osoase (osteoblaste, osteocite în osteoplaste) şi matricea osoasă
care conţine substanţa preosoasă (oseina) impregnată cu săruri de calciu şi fosfor şi fibre
conjunctive.
Principalele tipuri de ţesut osos sunt: compact, spongios şi fibros.
Ţesutul osos compact, prezent mai cu seamă în peretele diafizar, este format din unităţi
morfologice numite osteoane sau sisteme Havers (figura 1.15). Pe o secţiune transversală, un
osteon este format dintr-un canal central Havers (conţine vase de sânge şi fibre nervoase) şi un
număr de lamele osoase concentrice, între care se găsesc cavităţi numite osteoplaste, care conţin
celule osoase mature numite osteocite.
Ţesutul osos spongi os este format din trabecule, de forme diferite, între care se delimitează
spaţii numite areole care conţin măduvă osoasă. Fiecare trabeculă conţine câteva straturi de
lamele osoase şi osteocite, fără ca acestea să formeze osteoane. Poate fi întâlnit în epifize, oase
late, scurte.
Ţesutul osos fibros este situat la periferia oaselor, spre periost. Fibrele colagene ale acestui
ţesut sunt abundente, multidirecţionate, dar aranjate preponderent paralel cu lungimea osului.

Figura 1.15. Ţesut osos compact

Ţesutul sanguin (conjunctiv lichid)

5
 Sângele este format din substanţă fundamentală lichidă abundentă (plasma), celule
(elementele figurate - figura 1.16: hematii, leucocite şi plachetele sanguine) şi fibre dizolvate în
plasmă (fibrinogen). Fibrele devin vizibile în procesul coagulării (fibrina).
Hematiile sunt celule anucleate, cu aspect discoidal (din faţă) şi biconcav (din profil).

neutrofil
hematii

limfocit

Figura 1.16. Elemente figurate

Au un diametru de 7,5 m şi o densitate de 4.500.000/mm3 la femeie şi 5.000.000/mm3 la bărbat.

Au rol în transportul gazelor respiratorii.
Leucocitele sunt celule albe, nucleate, sferice, în număr de 4.000-11.000/mm3 şi au rol
în apărare (fagocitoză, reacţii alergice şi imunitare). După aspectul morfologic al nucleului pot fi:
leucocite polinucleare sau granulare: neutrofile, bazofile şi eozinofile; leucocite mononucleare
sau agranulocite: monocite şi limfocite.
Plachetele sanguine sunt fragmente celulare, cu rol în coagularea sângelui. Numărul
lor variază: 250.000-500.000/mm3 de sânge.

Ţesuturile musculare
Ţesuturile musculare realizează majoritatea mişcărilor corpului. Celulele sale, numite în
general fibre musculare, au o formă alungită, iar prin contracţie se scurtează. Răspunzătoare de
contracţie sunt, în principal, miofilamentele (filamente de actină şi miozină) conţinute de fibrele
şi celulele musculare. Pe baza caracteristicilor morfologice şi funcţionale, se disting trei tipuri de
ţesut muscular: neted, striat şi cardiac (figura 1.17).
Ţesutul muscular neted este format din celule musculare uninucleate şi fusiforme. El se
găseşte în pereţii organelor cavitare, cu excepţia inimii, formând tunicile musculoase din tubul
digestiv (din treimea medie a esofagului până la sfincterul anal intern), căile respiratorii (de la
trahee până în apropierea alveolelor), căile urinare, genitale, în tunica medie a vaselor sangvine,
în iris şi corpii ciliari, la baza firelor de păr (muşchii erectori). Contracţia este involuntară.
Ţesutul muscular striat este alcătuit din fibre musculare cilindrice, lungi, polinucleate, cu
striaţii longitudinale şi transversale vizibile la microscopul optic. Intră în alcătuirea tuturor
muşchilor scheletici. Se găseşte de asemenea la nivelul faringelui, laringelui, a părţii superioare a
esofagului, în sfincterul anal extern. Contracţia lor este rapidă, voluntară.
Ţesutul muscular cardiac este format din celule cu un singur nucleu, adesea ramificate, cu
striaţii longitudinale şi transversale. El formează miocardul. Celulele vin în contact între ele la
nivelul discurilor intercalare, care conferă miocardului aspectul de sinciţiu funcţional.

6
 fibre musculare
striate
celule musculare
netede

celule musculare cardiace

a. b. c.
Figura 1.17. Ţesuturi musculare: a. neted, b. striat, c. cardiac.

Ţesutul nervos
Ţesutul nervos, principalul component al organelor nervoase, este format din celule
nervoase (neuroni) şi celule gliale (figura 1.18).
Neuronul este format din corp celular şi prelungiri celulipete (dendrite) şi celulifuge (axon).
După numărul prelungirilor dendritice, neuronii pot fi:
- unipolari, care prezintă numai prelungire axonică (celulele amacrine din retină);
- pseudounipolari, cu o singură dendrită şi un axon care emerg dintr-o aceeaşi prelungire a
corpului celular (neuronii din ganglionii spinali);
- bipolari, cu o dendrită şi un axon care se găsesc în regiuni diametral opuse ale corpului
neuronal (neuronii din mucoasa olfactivă, neuronii bipolari din retină, din ganglionii Corti şi
Scarpa);
- multipolari, au un axon şi numeroase dendrite.
După forma corpului celular, neuronii multipolari pot fi: - stelaţi (motoneuronii din
coarnele anterioare ale măduvei spinării); - piramidali (celulele nervoase Betz din scoarţa
cerebrală);- piriformi (celulele Purkinje din scoarţa cerebeloasă).
Celulele gliale sau nevrogliile se găsesc în număr mare în jurul corpului celular şi
prelungirilor neuronale.
În sistemul nervos central (SNC) se descriu următoarele tipuri de nevroglii: - astrocite, cu
rol nutritiv; - oligodendroglii, formează teaca de mielină a axonilor din SNC; - microglii, rol
fagocitar; - celule ependimare, căptuşesc cavităţile centrale ale SNC.
În sistemul nervos periferic (SNP) se descriu: - nevrogliile satelite din ganglionii periferici,
înconjură corpii neuronali; - celulele Schwann, alcătuiesc tecile nevroglice ale axonilor
periferici.

celule gliale

neuron

Figura 1.18. Ţesut nervos.

7
8