Petrolul

Petrolul, sau țițeiul, împreună cu cărbunii și gazele naturale fac parte din zăcămintele de
origine biogenă care se găsesc în scoarța pământului. Petrolul, care este un amestec de
hidrocarburi solide și gazoase dizolvate într-un amestec de hidrocarburi lichide, este un amestec
de substanțe lipofile. Țițeiul în stare brută (nerafinat) conține peste 17 000 de substanțe organice
complexe, motiv pentru care este materia primă cea mai importantă pentru industria chimică
(vopsele, medicamente, materiale plastice, etc.) și producerea carburanților.
Petrolul a fost descoperit în urmă cu câteva mii de ani. Având densitatea mai redusă decât
a apei sărate, s-a găsit în caverne și zone cu straturi sedimentare calcaroase, argiloase, sau
nisipoase de la suprafață, (în Germania, de exemplu, în jurul Hanovrei și Braunschweig). În
cazul în care straturile impermeabile de argilă sunt deasupra, nepermițând ieșirea la suprafață a
petrolului, acesta se va găsi în straturile profunde de unde va fi extras prin sonde petroliere.
Straturile de petrol situate la suprafață prin oxidare se transformă în asfalt acesta fiind deja
descoperit în Orient în urmă cu cca. 12 000 de ani în Mesopotamia antică. Oamenii au învățat să
folosească asfaltul, prin amestecare cu nisip și alte materiale ce etanșează pereții corăbiilor.
Formare. Teoria biogenă de formare a zăcămintelor de petrol susține că petrolul ia
naștere din organisme marine plancton care după moarte s-au depus pe fundul mării, fiind
acoperite ulterior de sedimente. Conform acestei teorii perioada de formare a petrolului se
întinde pe perioada de timp de ca. 350 - 400 milioane de ani în urmă, perioadă în care a avut loc
în rândurile florei și faunei o mortalitate în masă, explicată prin teoria meteoritului uriaș care a
căzut în aceea perioadă pe pământ, declanșând temperaturi și presiuni ridicate. Astfel s-au format
așa numitele substanțe cherogene ce provin din substanțe organice cu un conținut ridicat în
carbon și hidrogen. Prin procesele următoare de diageneză aceste substanțe cherogene pot deveni
substanțe bituminoase, rocile sedimentare ce conțin substanțe cherogene sunt denumite roci
mamă a zăcămintelor de petrol.
Materia cherogenă alcătuită din particule fin dispersate în roca mamă, sub anumite
condiții, mai ales în prezența temperaturilor înalte suferă un proces de migrație fiind împinse de
apa sărată care are o greutate specifică mai mare, sub presiunea exercitată particulele fine se
unesc într-o masă compactă de petrol. Această migrație are tendință ascendentă spre suprafață,
dacă acest proces de migrație este oprită de un strat impermeabil (argilos), are loc sub presiune
îmbogățirea zăcământului care se află deja în porii rocii de depozitare a petrolului, în condiții
asemănătoare iau naștere gazele naturale, de aceea deasupra unui zăcământ de petrol se poate
afla o cupolă de gaz natural. În peninsula Arabiei zăcămintele de petrol se află înmagazinate într-
un calcar poros biogen care a luat naștere din corali. Compoziția zăcământului de petrol poate
avea un raport diferit de alcani și arene, la fel poate diferi raportul grupărilor alifatice și
aromatice. Teoria abiogenă are adepți mai puțini (Thomas Gold) petrolul ar fi rezultat din
minerale, roci cu un conținut ridicat în carbon și hidrogen care având greutatea specifică mai
mică au fost presate spre suprafață.
Clasificarea petrolurilor. Pe baza compoziţiei chimice, respectiv a predominării unor
categorii de hidrocarburi, petrolurile au fost clasificate în mai multe tipuri:
 1. Petrol parafinos caracterizat prin procentul mai ridicat în alcani (pana la 78%), aşa
cum sunt în general petrolurile americane.
2. Petrol asfaltos, caracterizat prin procentul mare de hidrocarburi aromatice (în
fracţiunile uşoare) cât şi de substanţe asfaltoase, aşa cum sunt petrolurile din
Caucaz.
3. Petrol de tip intermediar, caracterizat prin procentul mare fie de cicloalcani fie de
alcani şi hidrocarburi aromatice. În ţara noastra, cele mai numeroase sunt
petrolurile parafino-nafteno-aromatice (52%), cărora le urmează, în ordinea
frcvenţei, petrolurile parafino-naftenice (37%), nafteno- aromatice (8%) şi
parafinice (3%). Caracteristica petrolurilor româneşti este abundenţa compuşilor
aromatici, îndeosebi în fracţiunile inferioare; de aceea, benzinele româneşti conţin
10-20% hidrocarburi aromatice. De asemenea, caracteristic este conţinutul foarte
redus de asfaltene şi de compuşi cu sulf.
Extracţia ţiţeiului. Din zăcămintele în care se găseşte, ţiţeiul este extras după foraj pe
mai multe căi, după, presiunea proprie a zăcământului:
 dacă presiunea este mare, are loc erupţie controlată şi lichidul iese la suprafaţă, singur
prin sonda de foraj (metoda erupţiei);
  dacă presiunea este foarte mică sau chiar nulă exracţia decurge prin pompare (metoda
pompelor canadiene).

După extracţie ţiţeiul este trimis la separatoarele de gaze, la tratare şi deconectare chiar la
locul de extracţie, denumit schelă. Tratarea se face în scopul dezemulsionării şi separării de
impurităţi mecanice: deconectarea se face în vederea separarii de apă.
Chimizarea reprezintă asamblul proceselor fizico-chimice sau chimice, realizate în
cadrul unor procedee tehnologice, prin intermediul cărora o materie primă este transformată în
produse utile intermediare sau finite cu o valoare ridicată. Principalele materii prime naturale
supuse chimizării sunt: petrolul, gazele naturale, cărbunii şi lemnul. Prin chimizare se realizează
valorificarea superioară a acestei materii prime în comparaţie cu folosirea lor ca surse de energie.
Prin chimizarea acestor materii prime naturale s-au construit noi ramuri ale ştiinţei şi industriei
denumite carbochimie în cazul prelucrării cărbunilor de pământ şi petrochimie în cazul
prelucrării petrolului şi a gazelor naturale.
Carbochimia şi în special, petrochimia au generat o adevărată revoluţie tehnică, însoţită
de consecinţe economice deosebite pentru ca, pe de o parte, produsele sintetice obţinute: mase
plastice, fire şi fibre, elastomeri, coloranţi etc., s-au dovedit a fi înlocuitori remarcabili ai
produselor naturale, în multe cazuri având calităţi superioare acestora, iar pe de o altă parte
pentru ca preţul lor de cost este, de regulă inferior preţului produselor naturale înlocuite.
Pentru ţara noastră care dispune de valoroase zăcăminte de cărbuni, petrol şi gaze
naturale, chimizarea acestora, prezintă o mare importanţă economică. Gazul metan românesc cel
mai pur gaz metan din lume (conţine 99,7% metan), este chimizat de mult timp. Se preconizeaza
ca în viitor cărbunii să fie utilizaţi cu precădere în scopuri energetice, iar petrolul şi gazele
naturale să se folosească preferenţial pentru chimizare, realizându-se astfel o valorificare
superioară intensivă a acestora.
Ca urmare a compoziţiei sale extrem de complexă, petrolul nu poate fi supus direct
chimizării. În timp ce metanul din zăcăminte are o puritate de 98 – 99% şi poate fi direct
chimizat, în cazul petrolului nu se poate vorbi de o puritate a acestuia, petrolul fiind un amestec
complex de hidrocarburi solide şi gazoase dizolvate în hidrocarburi lichide. Din această cauză
prelucrarea petrolului în scopul valorificării sale superioare se face în trei etape distincte:
 prelucrarea primară;
 prelucrarea secundară;
 prelucrarea petrochimică.
a) Prelucrarea primară constă în aplicarea unor metode fizice (distilări, extracţii,
cristalizări etc.) şi furnizează în principal carburanţii şi lubrifianţii. Pe această cale se separă mai
multe amestecuri cu o compoziţie mai simplă numite fracţiuni petroliere (benzina, petrol
lampant, motorina). Ele se deosebesc prin numărul de atomi de carbon ai hidrocarburilor care le
alcătuiesc şi bineînţeles prin proprietăţile lor, ca de exemplu, intervalul de temperatură în care
distilă.
O imagine globală a prelucrării primare a ţiţeiului, cu indicarea principalelor procese
fizice ce au loc în această etapă, este redată de schema din figura următoare.
 b) Prelucrarea secundară constă în aplicarea unor metode fizico-chimice de
transformare a fracţiunilor rezultate la distilarea primară din cadrul etapei anterioare. Produsele
prelucrării secundare sunt termeni aproape puri de tipul arenelor (benzen, toulen, xileni) şi
alchenelor inferioare (etena, propena, butena) obţinuti alături de cantităţi suplimentare de
benzină şi cocs petrolier. Procesele care stau la baza acestei prelucrări sunt: reformarea cataltică,
cracarea catalitică, cracarea termică, piroliza, izomerizarea catalitică etc.
Reformarea catalitică (platformarea) reprezintă procesul de dehidrogenare a
cicloalcanilor, de dehidrogenare şi ciclizare a alcanilor, de izomerizare a n-alcanilor de
dehidroizomerizare a alchilizopentanilor, cu formare de hidrocarburi aromatice mononucleare
(benzene şi omologi). Procesul se realizează la presiuni de 15 – 30 atm şi temperaturi de 500˚C,
în prezenţa unui catalizator de platină pe suport de alumină (conţinut de platină 0,3 – 0,6%).
Cracarea catalitică reprezintă procesul de rupere a unor legături simple de tip –C – C -,
din hidrocarburile conţinte în fracţiunile petroliere grele, sub acţiunea căldurii în prezenţa
catalizatorilor. Materia primă introdusă în acest proces este motorina din care rezultă benzina cu
cifra octanică ridicată şi un amestec de gaze alcătuit din alchene inferioare. Cracarea catalitică a
motorinei se desfăşoară 480 - 500˚C, la presiune de 1 – 2,5 atmosfere cu catalizator în strat
fluidizat.
Cracarea temică reprezintă, ca şi cracarea catalitică, tot un proces de rupere a unor
legături simple de tip – C – C – din alcani şi izoalcani superiori conţinuţi în fracţiunile grele
petroliere sub acţiunea căldurii şi sub presiune. Produsele rezultate la cracarea termică sunt: gaze
(amestec de alcani şi alchene inferioare – C2 – C4 -, numite gaze de rafinarie sau gaze de
cracare, benzina de cracare (C.O= 64 – 68) şi cocs petrolier.
c) Prelucrarea petrochimică este etapa cea mai compexă şi se realizează prin procese
chimice ca de exemplu: alchilări, oxidări, hidrolize, adiţii, polimerizări etc. Condiţiile de lucru
sunt specifice fiecărui proces şi depind de tipul de reactivi care are loc, precum si de reactanţii
care participă. Căile de prelucrare petrochimică sunt foarte numeroase şi numărul lor este în
continuă creştere. Principalele materii prime le constituie gazele de rafinărie, care provin din
procesele de prelucrare primară a petrolului şi din procesele de prelucrare secundară. Gazele de
rafinarie conţin hidrocarburi cu 1 până la 5 atomi de carboni în moleculă şi sunt prelucrate pe
fracţiuni.
- Benzinele se întrebuinţează ca dizolvanţi şi drept carburanţi la automobile, avioane, etc.
- Benzinele sintetice se formează în anumite condiţii prin hidrogenarea cărbunilor de
pământ sau a oxidului de carbon. Amestecul de hidrocarburi rezultat se distilă fracţionat.
- Petrolul lampant se întrebuinţează la iluminat şi drept carburant la tractoare şi avioane.
- Motorina este un lichid galben – brun, care se întrebuinţează drept carburant pentru
motoarele Diesel şi ca materie primă în industria petrochimică, în procesele de cracare.
- Păcura reprezintă cam circa 45% din cantitatea iniţială de ţiţei supusă distilării
fracţionate. Se utilizează ca materie primă pentru obţinerea uleiurilor de uns, numite şi uleiuri
minerale, a parafinei, a asfaltului, şi în industria petrochimică.
- Parafina se prezintă sub forma unei mese albe, semiopace; este un amestec de
hidrocarburi cu mai mult de 20 de atomi de carbon în moleculă. Se întrebuinţează ca izolant
electric, la impermeabilitatea ţesăturilor, a hârtiei, la fabricarea cerurilor, lumânărilor, etc.
 - Uleiurile de uns sunt fracţiuni lichide – vâscoase, alcătuite dintr-un amestec de
hidrocarburi cu 20 – 50 de atomi de C în moleculă. Se obţin din păcură prin distilare fracţionată
la presiune joasă. Se întrebuinţează la ungerea unor piese ca lagăre, rulmenţi, roţi dinţate, supape
la motoare, pompe, turbine, compresoare, etc., precum şi la izolarea electrică în transformatoare.
- Asfaltul, denumit şi smoală de petrol, este o substanţă solidă-vâscoasă de culoare
închisă. Este format dintr-un amestec de hidrocarburi grele, mai ales aromatice. Se obţine sub
forma unui reziduu la distilarea fracţionată a păcurii sau prin oxidarea păcurii asfaltoase. Se
întrebuinţează la impregnarea lemnului, a cartonului, la asfaltarea drumurilor, ca liant pentru
brichete, ca izolant în construcţia clădirilor etc.