Sunteți pe pagina 1din 4

20 Limba Română

curs de apariţie la Princeps Edit,


Iaşi), Leonardo da Vinci, teza de
doctorat Fragmentul în artă, Tea-
Theodor CODREANU trul clasic spaniol, Fenomenul
românesc ş.a. Între acestea, şi o
nouă carte de eminescologie: Emi-
O CARTE POSTUMĂ nescu într-o nouă viziune (Prin-
DESPRE EMINESCU ceps Edit, Iaşi, 2005), ediţie îngrijită
A LUI EDGAR PAPU de Vlad-Ion Papu, cu o prefaţă de
Zoe Dumitrescu-Buşulenga.
Pentru tinerele generaţii, ten- Aflăm din notele lui Vlad-Ion
tate să se lepede de memoria is- Papu că lucrarea a fost începută
toriei, amintesc că Edgar Papu din toamna lui 1990 şi scrisă până
(1908-1993) a fost una dintre per- în preajma morţii survenite la 31
sonalităţile strălucite ale generaţiei martie 1993. Ştiam, la vremea ace-
lui Mircea Eliade şi Constantin Noi- ea, de eforturile lui Edgar Papu, iar
ca. Comparatist de o vastă erudiţie, unele fragmente au şi apărut prin
din şcoala lui Tudor Vianu, Edgar reviste. Imboldul de a duce noua
Papu a trecut prin aceleaşi avataruri carte la bun sfârşit a venit şi din
cu cei din generaţia lui (a făcut in- partea Svetlanei Paleologu-Matta,
clusiv ani de puşcărie, fiind arestat care în 1992 s-a aflat la Bucureşti.
şi condamnat în 1961 la opt ani de Trebuie spus că, în acei ani, Edgar
închisoare, eliberat, ca mulţi alţii, Papu era lovit de presa teribilistă,
în 1964). Principalul său merit în mai mult: orbise, starea sănătăţii
cultura română va rămâne, proba- fiind precară, încât autorul şi-a dic-
bil, aceea a creării ontologiei stilu- tat capitolele (cu structură eseisti-
rilor, domeniu în care a dat lucrări că), fără putinţa revenirii asupra lor.
fundamentale despre Renaştere, Evident, n-au putut avea supleţea,
baroc, clasicism şi romantism. O nici stilistică şi nici ideatică, din Poe-
contribuţie specială este cea din zia lui Eminescu. Se pune întreba-
domeniul eminescologiei. În 1971, rea dacă noile eseuri, în bună parte
i-a apărut Poezia lui Eminescu, lu- bruionare, pot interesa literatura
crare devenită clasică, la care s-au eminescologică atât de bogată şi
adăugat numeroase alte pagini des- de performantă din zilele noastre?
pre poet, fie risipite prin periodice, Răspunsul, dat în deplină cunoş-
fie incluse în volume ca Existenţa tinţă de cauză, este pozitiv, fiindcă
romantică (1980) sau Din clasicii mintea lui Edgar Papu, cu vastele
noştri (1977). Iată însă că Vlad- lui cunoştinţe, emite fulgurante in-
Ion Papu, fiul savantului, anunţă o tuiţii care aduc noutăţi şi nuanţări
moştenire postumă impresionantă, în materie, încât titlul ales de edi-
constituind ea însăşi o operă. Ar fi tori are acoperire. Am fost în preaj-
suficient să amintesc doar masiva ma lui aproape un deceniu. Orice
cercetare Estetica lui Dante (în drum al meu prin Bucureşti trecea
Eminescu – 156 21

şi prin casa lui Edgar Papu. Încin- premaţia lui Eminescu sub anumite
geam discuţii cu o rară plăcere să-l laturi artistice sau de gândire. De
ascult, Eminescu fiind tema noastră pildă, Ion Creangă îi este superior
predilectă. Recunosc în eseurile lui Eminescu în mânuirea enumera-
ultime câte ceva din gândurile lui ţiei, ca figură de stil, sau în forţa de
spontane, susţinute întotdeauna „confecţionare” a personajelor sau
de erudiţia lui vie, niciodată plicti- în descrierea unui obiect. Vedem
sitoare. Şi mă voi strădui în notele uimiţi, la Creangă, cum sub ochii
care urmează să reliefez tocmai noştri o bucată de talpă se transfor-
fervoarea ideatică a acestei ultime mă, „printr-o succesiune de operaţii,
scrieri, adresată îndeosebi tinere- într-o finisată pereche de opinci. De
tului, cum remarcă în cuvântul in- asemenea, în cazul lui Harap Alb,
troductiv doamna Zoe Dumitrescu- îl vedem pe acesta oprindu-se în
Buşulenga. câmp şi, prin patru operaţii succe-
În eseul Interpenetrare, Edgar sive, cu ajutorul a patru substanţe
Papu discută rostul oximoronului la odorifice vegetale ne aduce în faţa
Eminescu. Îmbinări precum dureros ochilor un adăpost ideal pentru un
de dulce nu sunt nici contradicţii în roi de albine” (Elemente superioare
termeni, cum îşi imagina Al. Grama, la Creangă asupra lui Eminescu).
spre exemplu, şi nici simple figuri Surprinzătoare e afirmaţia că nu
oximoronice, căci poetul gândeş- există în câmpul umanismului poe-
te, spre deosebire de ilustrul său tic o personalitate mai apropiată
contemporan T. Maiorescu, într-o de Eminescu decât pictorul Ion An-
nouă logică, pe care poetul nu o dreescu. Apropierea e mai veche la
identifică atât în tradiţionala coin- Edgar Papu, dar acum el încearcă
cidentia oppositorum, căci e la mij- s-o adâncească. Nu e vorba doar
loc „o întrepătrundere de contrarii”. de frapante similitudini biografice,
Nuanţarea aceasta este confirmată, ci şi de destin artistic, într-o maturi-
bunăoară, şi cu referire la Emines- zare pretimpurie, cu o viaţă scurtă,
cu, de către scriitorul cibernetician proiectată în artă sub spectrul unui
din New York, Constantin Virgil tragism ontologic singular. Ambii
Negoiţă, care, într-o carte recentă artişti proiectează tragicul sub ca-
(Împotriva lui Mango, Editura Pa- tegoria existenţială a aproapelui,
ralela 45, Piteşti, 2004), interpre- sub zodia zădărniciei universale:
tează contrariile din Glossă în cheia „Tristeţea pământului este însă
logicii fuzzy. compensată, ca şi la Eminescu, de
Vocaţia comparatistică a sa- suprafaţa uriaşă a departelui, adică
vantului se exercită în puneri în a cerului, care ocupă adesea cinci
paralelă de felul: Eminescu / Crean- şesimi din întregul peisaj. Dar nu
gă, Ion Andreescu, Macedonski, este vorba numai de o extindere
Dosoftei ş.a. Ceea ce-i important în înălţime, ci şi de una de mare
e că asemenea confruntări nu se efect, de mare muncă şi inspiraţie
fac spre a reliefa numaidecât su- artistică pe care ne-a rezervat-o şi
22 Limba Română
dimensiunea adâncimii. În cerurile său Vergea trăieşte visul transfor-
lui Andreescu, contrastant de bo- mării în pasăre. Mai mult, lui Ma-
gate faţă de pământul său, întâlnim cedonski i-a venit ideea revoltei
mari suprapuneri de nori, fiecare de păsărilor, prefigurare a celebrului
altă nuanţă, de altă stare dispoziţio- film al lui Hitchcock. Vianu încă ob-
nală, de altă grosime învolburată în servase că piesa macedonskiană
bolte imateriale, care ne cuceresc Le Fou? anunţă pe Henric al IV-lea
prin neaşteptatele lor combinaţii de de Pirandello, confirmându-se şi-n
culori, de nuanţe, de efecte, făcând această postură forţa imaginarului
din aceste ceruri nişte excepţiona- controversatului poet.
le viziuni uranice, sparte adesea în În eseul Glossă şi Odă, Edgar
neaşteptate şi adânci seninuri ale Papu sesizează diferenţa dintre vi-
atmosferei. Asemenea norilor, şi ziunea shakespeariană a lumii ca
aceste spărturi ale seninului trec, teatru şi aceeaşi temă la Eminescu.
de la o suprafaţă de lapislazuli, prin La Shakespeare, nu doar actorii
diferite zone, până la ultimele dintre poartă mască, ci şi spectatorii, pe
ele care sugerează adâncimea co- când spectatorul eminescian e cel
baltului” (Unitatea Eminescu – An- ce-şi dă masca jos. E aici o intuiţie
dreescu). absolut remarcabilă, care ar merita
În perechea contrastivă Emi- o dezvoltare specială a temei, dat
nescu – Maiorescu, Edgar Papu fiind că Eminescu se diferenţiază,
descoperă un Maiorescu „emines- sub acest aspect, şi de lumea si-
cian”, cel cu faţa umană din Însem- mulacrelor postmoderniste, apro-
nări zilnice, un Maiorescu capabil piindu-se, în schimb, de contem-
de suferinţă profundă, „în aspec- poranul său Nietzsche, luat însă ca
tele sale lăuntrice, mai intime şi model de filozofia contemporană
totuşi ale unuia şi aceluiaşi mare a simulacrelor. În ce priveşte Oda
om” (Maiorescu şi Eminescu din (în metru antic), specia devine sub
manuscrisele valorificate în veacul pana poetului o anti-odă, aşa cum
nostru). pastelul, adăugăm noi, va deveni la
Dacă tradiţia a pus accent în- Bacovia un anti-pastel.
deobşte pe rivalitatea, nu doar în Pline de surprize sunt capito-
plan personal, dintre Eminescu şi lele în care se discută muzicalita-
Macedonski, Edgar Papu e intere- tea eminesciană. Indiscutabil, aşa
sat mai cu seamă de ceea ce-i apro- cum scrie şi Edgar Papu, Emines-
pie. Între altele, bunăoară, şi tema cu este „cel mai muzical dintre toţi
ornitologică a luptei dintre cocoşi marii poeţi europeni”. Simbolismul
(precursor fiind Jules Renard): la francez, care şi-a făcut un titlu de
Eminescu, poemul Antropomorfism, glorie din ecuaţia poezie-muzică,
la Macedonski, naraţiunea Între nu se compară cu forţa muzicală a
coteţe. În plus, Macedonski deţine poeziei eminesciene. Interesant e
protocronia metamorfozei, înaintea că Edgar Papu corelează muzica
experienţei lui Kafka din 1916. Eroul eminesciană cu geniul cunoaşterii
Eminescu – 156 23

apofatice, cunoaşterea divinităţii european, nu un oriental. Ca şi Emi-


prin negaţie, arheală i-am zis noi. nescu, Ştefan cel Mare are geniul
Negaţia arheală, numită de gândi- sintezei Occident / Orient bizantin,
torul cibernetician Constantin Virgil căci în arhitectură el îmbină bolta
Negoiţă drept filozofie a vagului bizantină cu goticul turlelor. Acelaşi
(fuzzy), care impune distanţarea, lucru îl face şi Eminescu în poezie.
retragerea (pullback), se manifestă Incursiunea în simbolismul boltei
la Eminescu nu doar prin retragerea eminesciene este remarcabilă. Dar
în ipostaza de spectator sau pe bol- poetul sintetizează sofianismul bol-
tă, ca Hyperion, ci şi prin muzica în tei (în natură şi în templu) cu forţa
surdină. Surdinizarea eminesciană ascensională a goticului (zborul
îi prilejuieşte lui Edgar Papu câte- hyperionic), asigurând uimitoarea
va crâmpeie de splendidă analiză complexitate a viziunii sale (Ştefan
relativ la Peste vârfuri, Sonet III, cel Mare, precursor al lui Emines-
Sara pe deal. cu). În acelaşi sens, Edgar Papu
Valide şi pline de prospeţime poate să scrie despre Eminescu –
sunt observaţiile despre bizantinis- model moral sau despre Viaţa şi
mul insinuat organic în eminescia- opera religioasă a lui Eminescu.
nism. Din acest punct de vedere, Aşadar, teama lui Vlad-Ion
Ştefan cel Mare apare ca un precur- Papu că noua carte despre poet a
sor al lui Eminescu, fiindcă acesta tatălui său ar putea să nu intereseze
era deja un european complet şi pe „specialişti”, n-are obiect, chiar
complex, atât în îmbrăcăminte, cât dacă demonstraţiile analitice nu mai
şi-n ctitorii de artă arhitecturală şi au amploarea şi rigoarea scrierilor
picturală. Ştefan purta haine scur- din vremea de maximă potenţă in-
te, ca polonezii, fiind pe deplin un telectuală.