Sunteți pe pagina 1din 2

Stefan cel Mare a fost unul din cei mai remarcabili domnitori ai Țării

Moldovei ce a domnit în perioada 1457-1504. Această personalitate a adus


un impact benefic nu doar pentru patria sa, ci și pentru civilizația
europeană, devenind un adversar a expansiunii Imperiului Otoman în
europa de est în perioada medievală. Lupta sa împotriva forțelor forțelor
inamice a Țării Moldovei a devenit eficientă în urma politicii sale de
fortificare a statului.
Ștefan cel Mare, având obiectivul de a întări potențialul militar al
Moldovei a decurs la niște schimbări în rândul păturilor sociale. Țăranii au
primit statutul de „liber”, ceea ce a influențat întărirea armatei, întrucât
iobagii nu aveau dreptul să slujească în armată. De asemenea, au fost create
unități de artilerie din mercenari străini. Sistemul de apărare prin
intermediul fortificațiilor, cetăților a fost consolidat. Astfel, au fost
construite sau întărite cetațile: Suceava, Neamț, Hotin, Cetatea Albă,
Tighina, Orhei, Lăpușna. Ștefan cel Mare a demonstrate abilitățile lui de
strateg militar în numeroasele lupte castigate împotriva inamicilor săi.
Tactica pământului pârjolit a fost folosită spre exemplu împotriva armatei
otomane, unde ulterior aceasta a fost înfrânsă în lupta de la Vaslui la 10
ianuarie 1475. Pentru a spori potențialul militar și economic, fapt ce va
contribui la apărarea țării, Ștefan cel Mare a reânviat marile rute
comerciale, fapt ce a dus la înflorirea orașelor și dezvoltarea economiei
statului. Boierimea reprezenta un mijloc de influență pentru forțele externe,
care eventual pot provoca o criză internă. De aceea, Ștefan cel Mare a
întreprins măsuri pentru a-și consolida puterea, printr-o cale mai
diplomatică decât predecesorii sau succesorii săi. să țină sub control
puterea boierilor prin menținerea privilegiilor, iertarea celor care l-au slujit
pe Petru Aron și trimiterea de cărți de iertare și rechemarea în țară a
boierilor fugari, în frunte cu boierul Mihu. Acest lucru a asigurat totodată și
o mare stabilitate administrației țării.
În concluzie, putem afirma că politica și procesul de fortificare a Țării
Moldovei a fost extrem de benefic nu doar pentru Țara Moldovei, ci și
pentru întreaga civilizație europeană. Ștefan cel Mare a devenit un model,
un idol pentru poporul roman.

S-ar putea să vă placă și