Сontrol şi Audit financiar–contabil

1. Control financiar – contabil.

Concept, obiective, funcţii, forme

1.1. Necesitatea obiectivă a controlului financiar în economia de piaţă

1.2. Definire, sfera de activitate şi principalele obiective
1.3. Principiile care stau la baza funcţionării, organizării şi exercitării controlului
financiar–contabil
1.4. Rolul, funcţiile şi formele controlului financiar – contabil
1.5. Sistemul documentelor contabile şi evidenţa tehnico–operativă şi contabilă – obiect şi
sursă de informaţii pentru controlul financiar–contabil

1.1. Necesitatea obiectivă a controlului financiar în economia de piaţă

Din punct de vedere al necesităţii obiective a controlului financiar în toate

economiile se poate concluziona că, dacă baza şi suprastructura sunt obiective, atunci şi
controlul este o necesitate obiectivă.
Dacă baza generează suprastructurile, acestea din urmă acţionează asupra perfecţionării
bazei, a propulsării acesteia înainte.
Una din principalele suprastructuri generate de bază este statul, care la noi ocupă un loc
deosebit, fiind definit în Constituţia României, la art.1 alineatul 3 ca stat de drept democratic şi
social.
Statul joacă un rol deosebit de important în conducerea ştiinţifică a societăţii, în
rezolvarea problemelor pe care le ridică construcţia socio–economică a ţării, mai ales în etapa
actuală de tranziţie spre economia de piaţă. Prezenţa statului de drept democratic şi social în
ansamblul desfăşurării activităţilor socio–economice, reprezintă indiscutabil o necesitate obiectivă.
Elaborarea programului de dezvoltare economico–socială de către statul de drept democratic şi
social presupune cel puţin trei elemente esenţiale:
a) Cunoaşterea legităţilor sociale universal valabile;
b) Acţiunea legilor proprii economiei de piaţă;
c) Aplicarea justă la condiţiile ţării noastre şi la fiecare etapă de edificare a
economiei de piaţă, a legităţilor universal valabile şi a legilor economice proprii economiei
de piaţă.
În consecinţă, acţiunile întreprinse de stat trebuie să corespundă legilor economice
obiective. Necesitatea acţiunii de control este determinată de cauze obiective, precum caracterul
conştient al procesului de transformare a societăţii şi de particularităţile legilor economice care
acţionează în edificarea economiei de piaţă.
Necesitatea obiectivă contribuie la următoarele:
a) Îmbunătăţirea disciplinei muncii în toate domeniile de activitate;
b) Instaurarea unui climat de ordine şi disciplină în gospodărirea mijloacelor materiale şi
băneşti;
c) Respectarea şi aplicarea fermă şi intransigentă a legislaţiei ţării de către toţi membrii
societăţii, indiferent de locul de muncă pe care îl ocupă;
d) Organizarea şi conducerea ştiinţifică a întregii activităţi social–economice pe baza
coordonatelor stabilite la elaborarea programelor de dezvoltare;
e) Buna desfăşurare a procesului de transformare a decizie în acţiune şi a acţiunii în
rezultate mai eficiente, întrucât oricât ar fi de bune deciziile, pentru transpunerea în viaţa acestora, a

1
conta numai pe forţa justeţei lor fără a le controla cum se aplică în practică, înseamnă a adopta o
atitudine idealistă şi până la urmă a leza interesele generale ale societăţii.

1.2. Definire, sfera de activitate şi principalele obiective

În Constituţie, la art. 136 a fost prevăzut că “ …formarea, administrarea şi

controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ teritoriale şi ale
instituţiilor publice sunt reglementate prin lege”.
În Legea Finanţelor publice, la art. 1 se prevede …”activitatea privind finanţele
publice… cuprinde controlul asupra modului de folosire a mijloacelor materiale şi băneşti
aparţinând regiilor autonome, instituţiilor publice şi asupra capitalului social al statului în
societăţile comerciale”.
Controlul financiar se defineşte ca fiind acţiunea de determinare a unor adevăruri
privind starea, proiecţia unor activităţi prin compararea modului efectiv de manifestare al
acestora cu prevederile sau normele legale prin care au fost definite şi instituţionalizate, în
vederea preîntâmpinării sau depistării şi remedierii eventualelor abateri de la aceste
prevederi şi norme.
Controlul financiar contabil este instrumentul financiar–contabil care serveşte, în
primul rând, intereselor statului în realizarea politicii sale pe termen lung în domeniul
economic.
În al doilea rând, controlul financiar contabil serveşte intereselor agenţilor
economici prin acţiunea de prevenire a situaţiilor de disfuncţionalitate în procesul de
gestionare a patrimoniului.
În al treilea rând, controlul financiar contabil serveşte celorlalţi agenţi economici,
parteneri, cărora le oferă informaţii exacte asupra stării patrimoniului unităţii economice la
care se desfăşoară verificarea contribuind la mediatizarea aspectelor pozitive sau nu, după
caz, ale acesteia.
În sfera activităţilor economice realizate de către stat şi unităţile sale administrativ
teritoriale, controlul financiar contabil organizat de stat se exercită şi asupra activităţilor
desfăşurate de B.N.R., de regiile autonome şi societăţile comerciale la care statul sau
unităţile sale administrativ teritoriale deţin integral sau mai mult de jumătate din capitalul
social. Tot în sfera de acţiune a controlului financiar contabil organizat de stat se încadrează
şi activitatea desfăşurată de organismele autonome de asigurări sociale sau de natură care
gestionează bunuri, valori sau fonduri într–un regim obligatoriu, în condiţiile în care prin
lege sau prin statutele lor există prevederi în acest sens.
Obiectivele generale ale controlului financiar contabil organizat de stat sunt
stabilite prin prevederi legale şi se referă la stabilirea modului de folosire a mijloacelor
materiale şi băneşti aparţinând regiilor autonome, instituţiilor publice şi asupra capitalului
social al statului în societăţile comerciale.
Fiecăreia dintre structurile cu sarcini de control financiar contabil ale statului îi
sunt proprii atât obiective generale, cât şi specifice, după care îşi organizează întreaga
activitate.
Obiectivele controlului financiar-contabil:
- personalul specializat în exercitarea controlului financiar contabil....acţionează operativ
pentru prevenirea şi combaterea fraudelor, contravenţiilor şi infracţiunilor Ia regimul fiscal,
vamal şi de preţuri, luând măsurile prevăzute de lege.
- respectarea legilor şi aplicarea principiilor de economicitate, eficacitate şi eficienţă Ia
gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti.

2
 O altă categorie de obiective ale controlului financiar contabil de stat se stabilesc
în vederea verificării modului de formare şi utilizare a bugetului de stat, bugetului
asigurărilor sociale de stat şi bugetului unităţilor administrativ-teritoriale ca şi a fondurilor
speciale şi a fondurilor de tezaur.
Gama obiectivelor controlului financiar contabil organizat de agentul economic
este constituită din totalitatea scopurilor pe care acesta şi le propune în legătură cu
determinarea stării proceselor ce fac obiectul activităţii sale şi a relaţiilor dintre acestea,
determinarea la un moment dat a stării patrimoniului sau a unei părţi a acestuia şi, în
general, toate obiectivele ce fac obiectul gestionării valorilor materiale şi băneşti. Rezultă,
din cele de mai sus că obiectivele controlului financiar contabil propriu sunt stabilite prin
lege pentru unităţile administraţiei centrale şi locale de stat (ministere, departamente, alte
organe centrale, PREFECTURI, Primăria Municipiului Piteşti ş.a.), sau prin prevederile
statutelor proprii, în conformitate cu normele legale, pentru ceilalţi agenţi economici (regii
autonome, societăţi comerciale cu capital de stat sau privat).
Un obiectiv important al controlului financiar contabil propriu îl constituie
diversificarea modului de acordare a fondurilor de la buget şi a altor operaţiuni similare cu
caracter financiar pentru stabilirea modului de respectare a prevederilor legale privind
gestionarea patrimoniului, principalele obiective ale controlului financiar contabil propriu se
referă la existenţa mijloacelor materiale şi băneşti, efectuarea inventarierilor periodice,
descoperirea şi recuperarea pagubelor prin stabilirea de răspunderi în sarcina persoanelor
vinovate de producerea acestora.
O altă categorie de obiective o formează cele ce vizează respectarea normelor
legale privind efectuarea încasărilor şi a vărsămintelor în concordanţă cu rezultatele
financiare, ca şi cele privind realitatea datelor înscrise în bilanţurile contabile şi în conturile
financiare de execuţie, precum şi cele privind repartizarea profiturilor, inclusiv constituirea,
din acestea, a fondurilor prevăzute de lege.
În sfârşit, dar nu în ultimul rând, o categorie aparte de obiective ale controlului
financiar contabil propriu o formează cele ce-şi propun verificarea dispoziţiilor legale
privind numirea sau alegerea administratorilor, comitetului de direcţie şi a cenzorilor.

1.3. Principiile care stau la baza funcţionării, organizării şi exercitării controlului

financiar–contabil

1) Principiul integrării controlului financiar contabil în structura

organizatorică şi de conducere a economiei naţionale
La baza organizării controlului financiar–contabil în ţara noastră stă principiul
integrării, care asigură instituirea formelor organizatorice ale controlului, ca una din
cerinţele esenţiale de exercitare de către statul de drept democratic şi social a prerogativelor
sale fundamentale.

2) Principiul autocontrolului
Controlul trebuie organizat astfel încât să permită ca activitatea de control să se
desfăşoare paralel cu complexul de activităţi a unităţilor controlate şi să se asigure totodată
în scară competenţa în realizarea sarcinilor de control şi a subordonării acestuia. Principiul
care stă la baza unei astfel de concepţii în organizarea controlului este cel al autocontrolului.
Principiul autocontrolului trebuie să răspundă mai multor cerinţe, dintre care:
a) Organizarea controlului să fie făcută încât să dea posibilitatea ca cine conduce
să şi controleze;

3
 b) Autoritatea şi competenţa controlului;
c) Activitatea de control trebuie să se desfăşoare cât mai aproape de locul unde se
iau deciziile;
d) Delegarea în scară a competenţei în realizarea sarcinilor de control şi a
subordonării acestuia.

3) Principiul adaptabilităţii controlului financiar–contabil la structurile

organizatorice şi funcţionale ale economiei
Acest principiu cere ca formele şi metodele de control folosite să fie suficient de
elastice şi de suple pentru a se putea adapta noilor condiţii şi specificului activităţilor
controlate, în caz contrar controlul s–ar transforma într–o activitate rigidă, de rutină, fără
eficienţa scontată. Totodată, acest principiu cere controlului să se perfecţioneze continuu, în
ritm cu perfecţionarea activităţilor controlate.

4) Principiul controlului extern (din afară)

5) Principiul specializării (profilării) controlului financiar–contabil

1.4 Rolul, funcţiile şi formele controlului financiar – contabil

1. Rolul controlului financiar – contabil

Importanţa şi necesitatea controlului financiar contabil în condiţiile economiei de
piaţă sunt unanim recunoscute. El este considerat ca indispensabil desfăşurării activităţilor
economico-sociale atât de factorii de conducere, cât şi de cei conduşi.
Rolul controlului financiar contabil reiese pregnant în evidenţă, în toate fazele
proceselor de producţie, începând de la activităţile de proiectare, contractare şi până la
finalizarea acestora şi înregistrarea rezultatelor obţinute.

2. Funcţiile controlului financiar – contabil

Dintre funcţiile specifice controlului financiar contabil menţionăm:
 funcţia de prevenire şi funcţia de perfecţionare;
 funcţia de constatare a situaţiei şi funcţia de corectare;
 funcţia de cunoaştere şi funcţia de evaluare,
 funcţia educativă şi funcţia stimulativă a tuturor participanţilor la realizarea
procesului de management.
Printre aceste funcţii specifice, controlul contribuie la menţinerea agenţilor
economici – firme în cadrul programat, anticipat, printr-un reglaj optim asupra activităţii
economico-financiare, efectuat prin depistarea abaterilor, a proporţiilor lor şi înlăturarea
consecinţelor economico-financiare ale acestora, realizând funcţia de reglare a sistemului,
intrinsec legat de celelalte, receptând influenţa factorilor interni şi externi şi fiind sensibili la
multitudinea lor.
În acest context, funcţia de reglare a sistemului, a situaţiei patrimoniale a agenţilor
economici – firme, pe baza rezultatelor controlului efectuat, urmăreşte eliminarea factorilor
perturbatori, menţinerea echilibrului şi asigurarea funcţionării firmei la parametrii
preconizaţi, în vederea atingerii strategiei obiectivelor prestabilite.

4
1.5. Sistemul documentelor contabile şi evidenţa tehnico–operativă şi contabilă – obiect
şi sursă de informaţii pentru controlul financiar–contabil

Controlul, ca funcţie a conducerii, presupune:

- informaţii cantitative, dar şi calitative;
- observarea concordanţei dintre activitatea economico-financiar-contabilă şi deciziile
de conducere bazate pe legi, norme, standarde, ordine, previziuni, programe etc.;
- relevarea influenţei conducerii asupra activităţii, a abaterilor de la deciziile şi
principiile de conducere şi organizare adoptate şi a cauzelor acestor abateri;
- stabilirea căilor de corectare şi a mijloacelor de înlăturare a abaterilor, deficienţelor
şi dificultăţilor care îngreunează desfăşurarea optimă a activităţii economico-
sociale.
Controlul nu se confruntă cu evidenţa, cu fotografierea şi reflectare – simularea
dinamicii activităţii economico-sociale.
Sistemul de evidenţă reprezintă, deci, sursa esenţială de informaţii pentru controlul
financiar contabil. Pentru a obţine o imagine fidelă a activităţii economico-financiare şi
contabile controlate, este necesar ca sursele de informaţii ale controlului să fie reale, legale,
corecte, de calitate.
Documentele primare sau actele justificate ca dovezi scrise ale faptelor economice
şi financiare, constituie, de regulă, surse de informaţii pentru toate formele evidenţei. În
acelaşi timp, documentele primare, în care operaţiile economice şi financiare se
consemnează la locul şi în momentul efectuării lor, servesc pentru informarea operativă a
conducerii agenţilor economici.
În acest sens, este necesar ca fiecare document folosit ca act justificativ de către
contabilitate şi controlul să conţină unele elemente obligatorii, dintre care menţionăm:
 denumirea documentului;
 denumirea şi sediul unităţii care îl întocmeşte;
 numărul şi data întocmirii;
 menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiei (când este cazul);
 datele cantitative şi valorice ale operaţiei efectuate;
 semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiei, ale celor care au
sarcina exercitării controlului financiar contabil preventiv sau dreptul să aprobe
operaţiile respective.
În condiţiile prelucrării datelor cu aceste sisteme de calcul, documentele se
grupează în două categorii:
- documente de intrare, adică documentele primare din care se preiau
date pentru a fi prelucrate cu ajutorul mijloacelor de calcul;
- documente de ieşire, respectiv documentele care se întocmesc şi se obţin cu aceste
mijloace.
Din punct de vedere al formei, controlul documentelor are ca obiective:
autenticitatea, exactitatea întocmirii şi valabilitatea documentelor şi efectuarea corectă a
calculelor.
Controlul autenticităţii documentelor presupune întocmirea lor cu respectarea
condiţiilor legale, având ca obiective:
- modul de folosire al formularelor tipizate;
- justeţea întocmirii şi completarea cu toate elementele necesare;

5
 - completarea corectă a datelor, existenţa eventualelor falsificări şi
ştersături, cum ar fi transformarea cifrelor, adăugirilor în text, corecturi nesemnate
etc.;
- existenţa semnăturilor originale ale persoanelor în drept să dispună,
execute ori controleze operaţiile respective, precum şi ale persoanelor care au
eliberat sau primit valori;
- concordanţa semnăturilor respective cu semnăturile aceloraşi persoane
de pe alte documente sau cu specimenele de semnături.
Practic, se pot constata documente care:
 îndeplinesc condiţiile de formă, dar nu reflectă real operaţiile economice (notele
de retur şi notele de transfer fictive întocmite de gestionari pentru acoperirea
lipsurilor etc.);
 nu îndeplinesc condiţiile de formă, dar reflectă operaţii economice reale;
 nu îndeplinesc condiţiile de formă cu scopul de a acoperi ilegalităţi,
 nu îndeplinesc unele condiţii. Atât de formă, cât şi de conţinut;
De exemplu, pentru a constata valabilitatea şi realitatea listelor de inventariere, se
controlează:
 din punct de vedere al respectării condiţiilor de formă:
- folosirea corectă a formularelor;
- completarea corectă şi cu toate datele acestora;
- existenţa semnăturilor membrilor comisiei de inventariere şi a
gestionarilor,
- certificarea modificărilor de date în listele de inventariere prin
semnăturile comisiei de inventariere şi gestionarilor;
- exactitatea datelor etc;
 din punct de vedere al conţinutului:
- înscrierea corectă şi completă a denumirii sortimentelor duce la confuzii
şi evaluări nereale;
- exactitatea preţurilor (evaluarea eronată a sortimentelor prin practicarea
unor preţuri nelegale, confundarea unor sortimente cu preţuri diferite influenţează
valoarea inventarului).
Un obiectiv esenţial al controlului documentelor îl constituie gestionarea, folosirea
şi evidenţa formularelor cu regim special.
Nomenclatorul formularelor tipizate comune pe economie, cu regim special de
tipărire, înscriere şi numerotare, cuprinde: chitanţa, chitanţa fiscală, factura fiscală, factura,
bonul de comandă chitanţa (TVA), bonul de comandă chitanţă, fişa de magazie a
formularelor cu regim special. Formularele tipizate cu regim special se distribuie
utilizatorilor, contra cost, prin unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor.

2. METODOLOGIA CONTROLULUI FINANCIAR -

CONTABIL

Metoda controlului financiar contabil ţine de domeniul gândii abstracte,

facilitând abordarea logică şi raţională a cercetărilor efectuate în activitatea de
control. Dar, controlul financiar contabil este o activitate cu un pronunţat
caracter aplicativ, fiind practicat în forme variate. Identificarea celor mai potrivite

6
direcţii de cercetare practică a funcţiilor controlului, a generat o suită de
procedee de lucru, tehnici, dar şi o metodologie specifică.
Metoda controlului financiar contabil exprimă întreaga acţiune de
cunoaştere şi presupune utilizarea unor procedee de control specifice, care la
rândul lor impun folosirea de tehnici sau instrumente de control adecvate.
Procedeul de control reprezintă un ansamblu de reguli specifice, tehnici
şi instrumente care, îmbinate cu o anumită măiestrie personală, specifică
profesioniştilor contabili, experţi în domeniu, se aplică în vederea soluţionării
concrete a problemelor ce decurg din funcţiile controlului.
Prin tehnică, modalitate sau instrument de control înţelegem o categorie
specifică unui domeniu restrâns de activitate, care desemnează mijlocul utilizat
de organul de control sau profesionistul contabil şi prin care soluţionează în mod
concret problemele ce decurg din prerogativele funcţiei sale.

Procedee de control financiar contabil

Dintre procedeele de control folosite în practică, se reţin:

 studiul general prealabil;
 controlul documentar – contabil;
 controlul faptic;
 controlul total şi prin sondaj;
 analiza economico-financiară
 etc.
Aceste procedee pot fi folosite de controlul concomitent, succesiv în acelaşi
proces sau pot fi folosite separat.
Studiul general prealabil face posibilă cunoaşterea elementelor esenţiale
şi specifice ale activităţii ce urmează a se controla şi pe baza acestora, orientează
acţiunea de organizare şi exercitare în continuare a muncii de control asupra
obiectivelor care necesită o atenţie sporită, în vederea:
- remedierii unor deficienţe, lipsuri, abateri;
- mobilizării unor rezerve de perfecţionare a activităţii economice şi
financiare;
- soluţionării operative a problemelor legate de integritatea patrimoniului
şi respectarea disciplinei financiare, de constituirea şi utilizarea corectă a
fondurilor, de creşterea rentabilităţii şi eficienţei economice.
Studiul general prealabil oferă organului de control posibilitatea
cunoaşterii modului în care s-au desfăşurat sau se desfăşoară activităţile
controlate.
Studiul general prealabil are ca principale obiective:
- sarcinile rezultate din normele în vigoare pentru domeniul respectiv de
activitate, a căror cunoaştere asigură orientarea organelor de control asupra
aspectelor care trebuie avute în vedere în acţiunea de control,
- modul de organizare a evidenţei tehnic-operative şi contabile ca sursă
de informaţii pentru control,
- situaţia de fapt existentă cu privire la activitatea ce urmează a se
controla.

Controlul documentar-contabil este cel mai frecvent procedeu folosit în

practica economică şi financiară. El constă în aprecierea şi analiza unor
operaţiuni, procese sau fenomene economice pe baza documentelor justificative
care le reflectă.

7
 Controlul documentar – contabil poate fi preventiv sau ulterior.
Principalele tehnici de control financiar contabil sunt:
 Controlul cronologic se exercită în ordinea întocmirii, înregistrării şi
îndosarierii documentelor.
 Controlul invers cronologic se exercită de la sfârşitul spre începutul
perioadei de control.
 Controlul sistematic sau pe probleme presupune gruparea
documentelor pe probleme (operaţii de casă, aprovizionare, salarizare etc.) şi apoi
controlul lor în ordine cronologică.
 Controlul reciproc constă în cercetarea şi confruntarea la aceeaşi
unitate a unor documente sau evidenţe cu conţinut identic, însă diferite ca formă
pentru aceleaşi operaţii sau pentru operaţii diferite, însă legate reciproc.
 Controlul încrucişat constă în refacerea şi confruntarea tuturor
exemplarelor unui document existente la unitatea controlată şi alte unităţi cu
care s-au făcut decontări.
 Controlul combinat sau mixt al documentelor reprezintă, de fapt, o
îmbinare a procedeelor de mai sus, care presupune gruparea actelor pe feluri,
probleme sau operaţiuni şi examinarea fiecărui set sau pachet de documente în
ordinea cronologică sau invers cronologică a întocmirii, înregistrării sau
îndosarierii lor.
 Investigaţia de control reprezintă modalitatea prin care organul de
control obţine informaţii din partea personalului a cărui activitate se controlează.
 Analiza şi studiul general se utilizează pentru a obţine elementele
justificative ale controlului.
 Comparaţia de control constă în examinarea comparativă a diferitelor
solduri din evidenţele analitice cu cele din conturile supuse controlului.
 Calculul de control presupune refacerea muncii îndeplinite de contabil
pentru a se obţine probe asupra exactităţii contabilităţii.
 Examenul critic implică examinarea actelor, documentelor şi evidenţelor,
astfel încât să se acorde atenţie problemelor mai importante. Tehnica examenului
critic se utilizează în cazul plăţilor care urmează a se face în cursul perioadelor
următoare. Eficienţa sa depinde de experienţa profesională a persoanelor care
efectuează controlul.
 Analiza contabilă. Înainte de înregistrarea în conturi, orice operaţie
economică şi financiară este supusă unei analize contabile.
 Balanţele analitice de control. Elementele de activ şi pasiv se reflectă în
contabilitate cu ajutorul conturilor sintetice şi analitice. Conturile sintetice
oglindesc elementele de activ şi de pasiv, în expresie bănească, pe grupe sau pe
categorii, iar conturile analitice oglindesc părţile componente ale acestora.
Conturile analitice contribuie la buna gestionare a patrimoniului, la asigurarea
integrităţii lui. Între conturile sintetice şi cele analitice există o strânsă legătură.
Pentru controlul concordanţei dintre datele unui cont sintetic şi acelea din
conturile sale analitice se utilizează balanţa analitică de control care cuprinde
următoarele corelaţii de control: soldul iniţial al contului sintetic să fie egal cu
totalul soldurilor iniţiale ale conturilor sale analitice; totalul mişcărilor debitoare
ale contului sintetic să fie egal cu totalul mişcărilor debitoare ale conturilor
analitice; totalul mişcărilor creditoare ale contului sintetic să fie egal cu totalul
mişcărilor creditoare ale conturilor analitice; soldul final al contului sintetic să fie
egal cu totalul soldurilor finale ale conturilor analitice. Lipsa acestor corelaţii

8
arată că s-au strecurat erori, fie la înregistrarea operaţiunilor economice în
conturi, fie la efectuarea calculelor care trebuie identificate şi corectate.
 Balanţa sintetică de control. Respectarea principiului dublei înregistrări
se asigură prin balanţa sintetică de control contabil, cu ajutorul căreia se obţine
garanţia exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi şi a întocmirii unor
bilanţuri reale şi complete.

Indicatorii bilanţului se sprijină pe datele contabilităţii curente a căror

bază o constituie documentele justificative. Respectarea acestei condiţii nu
garantează pe deplin exactitatea indicatorilor bilanţului, chiar dacă toate
operaţiile economice şi financiare, fără excepţie, s-au consemnat la timp şi în
bune condiţii în document.
Exactitatea indicatorilor bilanţului se asigură prin:
 reflectarea completă şi exactă în conturi a tuturor veniturilor şi
cheltuielilor care se referă la perioada pentru care se întocmeşte bilanţul;
 confruntarea rulajelor şi soldului contului sintetic cu mişcările şi
soldurile conturilor analitice pentru descoperirea şi eliminarea erorilor strecurate
cu ocazia înregistrării operaţiilor economice şi financiare în conturi;
 respectarea regulilor de evaluare a elementelor cuprinse în bilanţ;
 confruntarea datelor din contabilitate cu realitatea, prin inventariere,
care constituie o premisă obligatorie a exactităţii datelor contabile şi a bilanţului;
 respectarea normelor faţă de terţi care s-au prescris, precum şi a celor
privind scăderea din activ, pe seama profitului, a creanţelor care nu se mai pot
recupera etc.

Controlul faptic
Principalele modalităţi sau tehnici de control faptic sunt:
1. Inventarierea este modalitatea principală de control faptic şi are ca
obiectiv constatarea, la un moment dat, a existenţei cantitative şi calitative a
elementelor de activ şi pasiv ale unei unităţi gestionare, precum şi a modului de
executare a sarcinilor de către gestionari. Pe lângă constatarea stocurilor şi
soldurilor faptice, inventarierea include şi compararea acestora cu cele scriptice
şi stabilirea eventualelor deficienţe.
Inventarierea este o modalitate specifică de control contabil. Contabilitatea
se caracterizează prin realitatea şi exactitatea datelor. Din cauze obiective sau
subiective, în timpul gestionării bunurilor, este posibil ca unele operaţii să nu fie
consemnate în documente în momentul producerii lor şi, ca atare, să nu fie
înregistrate în conturi.
Inventarierea de control, ca tehnică a controlului financiar, coincide
numai parţial cu activitatea mult mai largă de inventariere periodică a gestiunilor
sau a întregului patrimoniu, care se realizează printr-o îmbinare a elementelor de
control faptic cu cele documentare şi prin efectuarea unor operaţiuni specifice de
regularizare a rezultatelor.
O condiţie esenţială pentru surprinderea realităţilor efective este ca
inventarierea de control să se efectueze inopinat.
2. Expertiza tehnică şi analiza de laborator
Expertizele tehnice sunt necesare pentru stabilirea integrităţii valorilor
materiale, realităţii unei operaţii, cunoaşterea parametrilor de funcţionare a
utilajelor, rezistenţei unor materiale sau construcţii, randamentelor energetice şi
termice, consumului de materiale şi a volumului de manoperă pentru o lucrare
sau produs etc.

9
 3. Observarea directă este o modalitate utilizată cu prioritate în controlul
concomitent (ierarhic operativ-curent) şi constă în urmărirea la faţa locului a
modului de organizare şi desfăşurare a muncii din diferite sectoare sau
compartimente.
În acţiunile de control financiar, observarea directă poate fi făcută prin
prezenţa la faţa locului pentru a constata modul în care personalul îşi
îndeplineşte obligaţiile de serviciu sau poate utiliza procedee tehnice mai
evoluate, cum sunt: cronometrarea, fotografierea, normarea, testarea de
aptitudini etc.
4. Inspecţia fizică constă în examinarea activelor şi a altor resurse. Este
o probă sigură pentru constatarea existenţei unui anumit post de activ, a
imobilizărilor sau a actelor justificative înregistrate în evidenţă.

Controlul total sau prin sondaj

În practică, controlul poate fi exercitat total sau prin sondaj. Controlul
total cuprinde toate operaţiile din cadrul obiectivelor stabilite şi pe întreaga
perioadă supusă controlului.
Eficienţa controlului prin sondaj depinde de alegerea perioadei, a
operaţiunilor şi documentelor ce se controlează şi care dau posibilitatea
generalizării concluziilor şi măsurilor ce se impun. De multe ori, rezultatele
sondajelor determină extinderea controlului asupra tuturor operaţiunilor,
ajungându-se astfel la controlul total. De asemenea, eficienţa controlului prin
sondaj depinde, în mare măsură, având în vedere limitele sale, de modul cum
sunt selectate reperele principale şi de proporţia operaţiilor în cadrul fiecărui
reper.
Controlul prin sondaj cuprindea numai o parte din operaţiile şi
documentele dintr-un anumit sector. El se poate limita, însă, şi la o parte din
perioada de timp supusă controlului, eficienţa sa crescând dacă se au în vedere
operaţii în curs de efectuare la data respectivă, cum sunt: plăţi de salarii,
transportul de produse, consumul efectiv al unor materiale, fazele unor lucrări
pentru care se întocmesc situaţii de plăţi etc.

Tehnicile sau modalităţile de control sunt:

 controlul simultan;
 controlul complet;
 controlul continuu sau permanent;
 controlul progresiv;
 controlul periodic;
 controlul direct;
 controlul execuţiei şi controlul de conducere.

Organizarea controlului financiar-contabil al statului

Organizarea controlului financiar contabil al statului a fost stabilită prin

prevederi legale distincte, atât pentru activitatea desfăşurată în cadrul
guvernamental, cât şi pentru cea desfăşurată în sfera de activitate a
legislativului.

A. Organizarea controlului financiar-contabil în sfera de acţiune a

executivului

10
 În sfera de acţiune a executivului, activitatea de control financiar -
contabil este organizată pe structuri distincte care funcţionează atât în cadrul
Ministerului Finanţelor ca organ central care are şi atribuţii de control şi care
pune în aplicare politica guvernamentală în domeniul financiar, cât şi în cadrul
Guvernului însuşi.
Activitatea de control financiar - contabil desfăşurată în cadrul
Ministerului Finanţelor este organizată, în funcţie de formele specifice ale
acestuia, în structurile distincte astfel:

1. Direcţia generală a controlului financiar de stat

Direcţia generală a controlului financiar de stat (DGCFS) este
structura specializată care pune în aplicare politica acestuia în domeniul
controlului financiar – contabil, în legătură cu modul de administrare şi utilizare
a mijloacelor financiare aparţinând organelor centrale şi locale ale administraţiei
de stat şi instituţiilor de stat.
Direcţia generală a controlului financiar de stat funcţionează în structura
Departamentului controlului financiar, contabilităţii şi participaţiilor statului
(DCFCP) şi este organizată pe servicii şi birouri funcţionale, în cadrul cărora
lucrează inspectori financiari care realizează toate sarcinile profesionale rezultate
din Regulamentul general de organizare şi funcţionare (ROGF) al Ministerului
Finanţelor.

2. Garda Financiară
Garda Financiară este structura specializată a Ministerului Finanţelor
care pune în aplicare politica acestuia în domeniul controlului financiar –
contabil, în legătură cu aplicarea şi executarea legilor fiscale şi a reglementărilor
vamale, ca şi cu respectarea normelor de comerţ în vederea evitării oricăror
sustrageri de la plata impozitelor şi a taxelor, precum şi în vederea împiedicării
activităţilor de contrabandă şi a oricăror practici şi procedee interzise din
prevederile legale în vigoare.
Garda Financiară este organizată în structura Departamentului
controlului financiar, contabilităţii şi participaţiilor statului din Ministerul
Finanţelor, ca un corp de control financiar, militarizat, neîncazarmat ale cărui
obiective, stabilite prin prevederile legale, constau în efectuarea de verificări în
localurile şi dependinţele în care se produc, se depozitează, şi se comercializează
bunuri sau se desfăşoară activităţi care fac obiectul impozitării.
Garda Financiară centrală este structurată pe divizii şi
compartimente astfel:
 divizia de metodologie, programe şi valorificarea actelor de control;
 două divizii de control operativ;
 divizia resurse umane, dotare şi financiar – contabilitate;
 compartimentul juridic, cercetări şi anchete interne;
 compartimentul relaţii cu publicul, mass-media şi protocol.
Comandamentul Gărzii Financiare îşi desfăşoară activitatea în baza
programului propriu în cadrul întrunirilor convocate trimestrial sau ori de câte
ori este necesar, unde analizează:
- rapoartele de activitate ale Gărzii Financiare;
- activitatea de colaborare a Gărzii Financiare cu celelalte structuri ale
Ministerului Finanţelor;
- rezultatele obţinute de Garda Financiară în cadrul acţiunilor organizate
independent sau în colaborare cu alte structuri cu atribuţii de control financiar;

11
 - propunerile de măsuri privind îmbunătăţirea cadrului legislativ de
realizare a controlului financiar – contabil în scopul îmbunătăţirii acestei
activităţi, a eliminării suprapunerilor sau a oricăror disfuncţionalităţi.

3. Direcţia generală a vămilor

Direcţia generală a vămilor (DGV) este organismul specializat al
Ministerului Finanţelor care înfăptuieşte politica economică a Guvernului
României în domeniul vamal. Principalele sarcini ce rezultă din prevederile legale
de reglementare a activităţii vamale se referă atât la stabilirea cadrului juridic de
taxare a mărfurilor care fac obiectul importului, exportului sau tranzitării
acestora pe teritoriul naţional, cât şi controlul modului de organizare şi
efectuarea practică a acestei acţiuni.

4. Direcţia generală de impozite şi taxe

5. Alte organe de control financiar – contabil ale Ministerului
Finanţelor
6. Departamentul de control al Guvernului

B. Organizarea controlului financiar – contabil în sfera de acţiune a

legislativului

3. Metodologia de efectuare a controlului financiar - contabil

Metodologia de realizare a controlului financiar contabil se defineşte

ca ansamblul acţiunilor independente care, prin utilizarea unor procedee şi
tehnici specifice, are drept scop realizarea procesului de cunoaştere a activităţilor
economice prin raportarea modului concret de manifestare al acestora la
prevederile legale, normele sau instrucţiunile prin care au fost definite.
Structura pe etape şi, în cadrul acestora, pe faze, metodologia de realizare
a controlului financiar contabil se prezintă astfel:

3.1. Etapa programării activităţii de control financiar contabil:

3.1.1. Elaborarea programului de control;
3.1.2. Transmiterea programului de control unităţilor cu atribuţii de
control financiar contabil, subordonate.
3.2. Etapa pregătirii acţiunilor de control financiar contabil:
3.2.1. Stabilirea temelor controlului;
3.2.2. Analiza generală a temelor controlului;
3.2.3. Însuşirea elementelor teoretice şi a prevederilor legale care
reglementează activitatea ce face obiectul acţiunii de control;
3.2.4. Cunoaşterea generală a principalelor elemente de organizare a
tipului de subiect (unitate economică) care urmează a fi controlate;
3.2.5. Stabilirea principalelor obiective ale controlului. Tematica de control
financiar contabil.
3.3. Etapa efectuării controlului financiar contabil:
3.3.1. Adaptarea obiectivelor tematice la condiţiile specifice ale activităţii
subiectului controlat;
3.3.2. Stabilirea surselor de informare necesare efectuării controlului;
3.3.3. Selectarea şi aplicarea procedeelor şi a tehnicilor necesare realizării
controlului,
3.3.4. Determinarea abaterilor şi a deficienţelor;

12
 3.3.5. Stabilirea răspunderilor în sarcina persoanelor vinovate.
3.4. Etapa întocmirii actelor de control financiar contabil:
3.4.1. Înscrierea constatărilor în actele de control.
3.5. Etapa valorificării constatărilor rezultate din efectuarea controlului
financiar contabil:
3.5.1. Recuperarea şi a altor sume datorate şi stabilirea măsurilor de
intrare în legalitate.

3.1. Etapa programării activităţii de control financiar contabil

3.1.1. Elaborarea programului de control

Programul de control este principalul instrument de lucru în baza

căruia, pe o perioadă determinată, structurile cu atribuţii de control financiar
contabil îşi desfăşoară întreaga activitate.
Programul de control este un document care conţine, nominalizate, toate
obiectivele generale privind activităţile ce urmează a fi cuprinse în acţiunile de
control financiar contabil, defalcate pe forme de control cu precizarea termenelor
la care urmează a fi finalizate, eventual a persoanelor care-l execută, precum şi a
unităţilor economice ce urmează a face obiectul verificării.
Formele de control se stabilesc în funcţie de prevederile legale prin care
au fost stabilite sfera şi obiectul de activitate al unităţii cu atribuţii de control
financiar contabil şi, în cadrul acestora, de obiectivele propuse.
Controale tematice se realizează, de obicei, de către organele de control ale
statului prin acţiuni operativ curente sau ulterioare desfăşurării operaţionale sau
întocmirii documentelor ce sunt supuse verificării financiar contabile.
Programul de control se elaborează în cadrul fiecărei unităţi cu atribuţii de
control financiar, se centralizează la nivelul structurii coordonatoare, după care
se aprobă de conducerea acesteia şi, în formă finală, se returnează unităţilor din
subordine în vederea punerii în aplicare.

3.2. Etapa pregătirii acţiunilor de control financiar contabil

Etapa pregătirii acţiunii de control este etapa premergătoare efectuării

activităţii propriu-zise de verificare. Ea este structurată pe următoarele faze:

3.2.1. Stabilirea temelor controlului

Sarcinile generale de control, aşa cum au fost stabilite prin programe, se

desfăşoară pe teme generale iar în cadrul acestora, pe teme distincte de control
financiar contabil.
Tema controlului se defineşte ca o exprimare sintetică a unei acţiuni sau
activităţi de verificare financiar contabilă care urmează a se desfăşura pe baza
unor obiective apriori stabilite şi aprobate de către conducerea unităţii cu sarcini
de control autorizată să o exercite.
Titlul temei controlului trebuie să fie sugestiv şi să facă referire la câteva
elemente caracteristice rezultate din obiectul verificării, subiectul controlului,
persoana fizică sau juridică la care se realizează acţiunea şi, eventual, perioada
din activitatea acesteia care face obiectul controlului.
13
 Temele controlului sunt stabilite în funcţie de necesităţile de informare a
unor factori de decizie, în legătură cu starea, la un moment dat a unor fenomene,
procese sau unor activităţi economice. Aceste necesităţi de informare pot avea
caracter permanent, determinat de programele de management general şi, în
cadrul acestora, de modul de luare şi aplicare a deciziilor, sau caracter
accidental determinat de unele perturbaţii ce pot interveni în cursul desfăşurării
unui proces economic şi ale căror cauze este necesar a fi cunoscute, iar efectele
acestora reparate.
Caracterul permanent al necesităţii de informare prin control poate
îmbrăca la rândul său forma continuă sau forma periodică, aceasta din urmă
manifestându-se la anumite date, de obicei fixe.

3.2.2. Analiza generală a temelor controlului

Analiza generală a temelor controlului este unul din elementele principale

ale etapei pregătitoare a activităţii de control prealabilă desfăşurării acesteia, în
care se efectuează două importante acţiuni de a căror realizare depinde, în mare
măsură, reuşita activităţii de control:
1. însuşirea elementelor teoretice şi a prevederilor legale care
reglementează activitatea ce face obiectul acţiunii de control;
2. cunoaşterea generală a principalelor elemente de organizare a unităţii
sau a tipului de unitate economică ce urmează a se controla.
Determinarea şi însuşirea tuturor acestor elemente au drept scop de a
pune la dispoziţia celui care execută controlul un material cât mai complet de
informare privind atât condiţiile în care unitatea ce urmează a face obiectul
controlului îşi desfăşoară activitatea cât şi cadrul legal în care această activitate
trebuie să se deruleze.

3.2.5. Stabilirea principalelor obiective ale controlului. Tematica de

control financiar contabil

Ansamblul obiectivelor stabilite pentru fiecare temă de control în parte

formează tematica de control. Tematica de control este un instrument practic
de lucru pe baza căruia personalul specializat îşi desfăşoară activitatea de control
financiar contabil pe baza obiectivelor stabilite prin programul de control.
Obiectivele de control sunt structurate pe activităţi şi, în cadrul lor, pe
probleme distincte, iar formularea acestora se face de aşa manieră încât să
răspundă necesităţilor de informare, indiferent de nivelul la care s-a creat această
necesitate.
În tematica de control, pe lângă obiectivele generale şi specifice fiecărei
teme, se mai înscriu informaţii, ce se adresează controlorului, în legătură cu
legislaţia suplimentară de consultat şi aprofundat, unele precizări privind
termenele şi modul de întocmire a actelor de control, precum şi, eventual,
numărul şi destinaţia acestora.

3.3. Etapa efectuării controlului financiar contabil

Efectuarea propriu-zisă a activităţii de control financiar contabil este

o activitate complexă care presupune realizarea mai multor faze în care se
stabilesc sursele de informare necesare aplicării procedeelor şi a tehnicilor
specifice în funcţie de tema şi obiectivele propuse, precum şi de alte elemente cu

14
care controlorul se confruntă la faţa locului şi care nu au putut fi prevăzute de la
început.

3.3.1. Adaptarea obiectivelor tematice la condiţiile specifice ale activităţilor

subiectului controlat

La nivelul unei instituţii centrale cu atribuţii de control financiar contabil,

acţiunile tematice de verificare a unor activităţi economice se organizează astfel
încât să includă agenţi economici din segmente cât mai cuprinzătoare şi
reprezentative din punctul de vedere al obiectivelor programate şi consemnate în
tematica de control.

3.3.2. Stabilirea surselor de informare necesare efectuării controlului

Sursele de informare necesare desfăşurării controlului financiar contabil

sunt formate, în general, din ansamblul documentelor primare şi al evidenţelor
tehnico-operative, financiare şi contabile specifice activităţii supusă verificării,
definite şi aprobate prin prevederile legale.
Sistemul evidenţelor tehnico-operative, financiare şi contabile, alături de
ansamblul documentelor primare, constituie principala sursă de informaţii,
deosebit de importantă ce cuprinde un complex de date necesar utilizatorului
atât prin conţinutul acestora, cât şi din documentele justificative, primare sau
centralizatoare, de care sunt însoţite în circuitul economic.
Importanţa deosebită a ansamblului documentelor primare şi a sistemului
evidenţelor tehnico-operative, financiare şi contabile pentru realizarea activităţii
de formare necesară exercitării controlului mai rezultă şi din faptul că acestea
conţin înregistrat ansamblul datelor care se referă la starea patrimoniului unităţii
economice, la un moment dat, ca şi modificările acestuia pe perioade determinate
de timp.
Faptul că evidenţele tehnico-operative, financiare şi contabile conţin toate
informaţiile referitoare la patrimoniul societăţii ca şi evoluţia, în timp, a acestuia
pune în evidenţă una din cele mai importante funcţii ale acestora şi anume
funcţia de sinteză.
Un rol deosebit în realizarea activităţii de informare pentru control, în
condiţii care să creeze premisele obţinerii de rezultate optime, la nivelul
obiectivelor stabilite, revine evidenţei contabile.
În concluzie, prin funcţiile de sinteză şi de control contabil, evidenţele
tehnico-operative, financiare şi contabile constituie una dintre cele mai
importante surse de informaţii pentru activitatea de verificare în domeniul
economic.

3.3.3. Selectarea şi aplicarea procedeelor şi a tehnicilor necesare realizării

controlului

Procedeul de control financiar contabil se defineşte ca un instrument

practic, utilizat în procesul de verificare economică, desfăşurat de către
personalul cu atribuţii în acest domeniu, în scopul stabilirii unor adevăruri, prin
raportarea modului de efectuare a unor operaţiuni din activitatea unei unităţi
economice la un sistem de convenţii a priori stabilit.

15
 Se iau în considerare două procedee: controlul documentar şi controlul
faptic.

3.3.4. Determinarea abaterilor şi a deficienţelor

Stabilirea abaterilor şi a deficienţelor se realizează prin raportarea

activităţilor ca fac obiectul verificării, aşa cum au fost constatate de către
controlul financiar, la normele şi prevederile legale prin care acestea au fost
definite şi instituţionalizate.
Una din principalele condiţii ale realizării acestei activităţi este că
prevederile şi normele legale prin care au fost reglementate activităţile economice
şi financiare să fie foarte bine însuşite de către controlorul care efectuează
verificarea pentru a nu se crea posibilitatea unor interpretări, din partea
acestora, care ar duce la aprecieri şi evaluări eronate.
Odată stabilite, abaterile şi deficienţele constatate se aduc la cunoştinţă
persoanelor de conducere sau de execuţie, cărora li se solicită explicaţii scrise în
legătură cu împrejurările în care aceste operaţiuni au fost efectuate şi înregistrate
în evidenţele tehnico-operative, financiare şi contabile.
Explicaţiile scrise prezentate de persoanele făcute răspunzătoare sunt, în
continuare, analizate de către controlorii care le-au solicitat şi, în funcţie de
conţinutul acestora, sunt combătute cu argumente legale, reale şi concrete sau
sunt acceptate.

3.3.5 Stabilirea răspunderilor în sarcina persoanelor vinovate

În timpul controlului, majoritatea constatărilor se reglementează după

încheierea acţiunii de verificare, datorită dreptului la contestare a abaterilor care,
de cele mai multe ori, este valorificat de către persoanele făcute răspunzătoare
prin actele de control întocmite.
Răspunderea contravenţională se poate stabili şi aplica în timpul
controlului, dacă prin săvârşirea contravenţiei nu s-a cauzat o pagubă şi nici nu
există bunuri materiale ce urmează a fi confiscate ca urmare a abaterii săvârşite,
dar numai dacă organele care efectuează controlul au această competenţă.
Contravenientul poate face plângerea la agentul constatator împotriva
procesului verbal de constatare şi sancţionare întocmit, în termen de 15 zile de la
data comunicării, iar dacă plângerea nu este admisă iar contravenientul nu
achită amenda, actul de control va fi transmis organelor fiscale în a căror rază
administrativă acesta domiciliază, în vederea executării silite.
Deşi din punct de vedere al formei, dispoziţiile obligatorii ce urmează a fi
transmise unităţii controlate sunt diferite, funcţie de organul de control care a
efectuat verificarea, conţinutul acestora este, în general, acelaşi şi se referă la
unele dintre abateri consemnate în actele de control care urmează a fi
reglementate, de către unitatea verificată prin dispunerea măsurilor de intrare în
legalitate, în perioada post-control.
Răspunderea juridică
Răspunderea civilă, definită ca raport de obligaţie în temeiul căruia cei
care au păgubit o persoană fizică sau juridică sunt obligaţi să repare prejudiciul
suferit de victimă, are ca finalitate satisfacerea intereselor patrimoniale le celui
prejudiciat printr-o faptă ilicită.

16
 Paguba constituie “… sursa obligaţiei de despăgubire în cazul în care a
fost săvârşită fapta ilicită şi culpabilă a debitorului sau prin fapta persoanelor
sau bunurilor de care acesta este chemat să răspundă”.
Răspunderea civilă se manifestă sub două forme:
 răspunderea civilă delictuală este angajată în cazurile în care prin
condiţii ilicite se nesocoteşte obligaţia generală a oricărui membru al
unei societăţi de a nu păgubi pe un altul;
 răspunderea civilă contractuală se stabileşte ca urmare a unor
obligaţii izvorâte dintr-un contract preexistent între cel păgubit şi
făptuitor, deci a unor norme sociale.
Între cele două forme ale răspunderii civile există o serie de deosebiri
determinate de modul de stabilire a întinderii obligaţiei de raportare a pagubei,
astfel:
- în cazul răspunderii civile contractuale, întinderea obligaţiei de
reparare a pagubei se stabileşte pe baza clauzelor contractuale prin care părţile
pot conveni să mărească sau să restrângă cuantumul real al despăgubirilor sau
chiar să înscrie în contract clauze de neresponsabilitate;
- în cazul răspunderii civile delictuale, făptuitorul este ţinut să repare
atât daunele previzibile, cât şi daunele ce erau imprevizibile în momentul
săvârşirii faptei ilicite, indiferent dacă acesta a acţionat cu intenţie sau numai din
imprudenţă sau neglijenţă.
Răspunderea civilă delictuală se defineşte ca fiind “… orice faptă a
omului care cauzează altuia prejudicii şi îl obligă pe acela din a cărui greşeală s-a
ocazionat, a-l repara”.
Angajarea răspunderilor civile delictuale este determinată de realizarea
cumulativă a următoarelor condiţii:
- să fi fost săvârşită o faptă cu caracter ilicit;
- să existe un prejudiciu;
- între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate;
- autorul faptei să fi fost în culpă şi să fi avut capacitate delictuală în
momentul săvârşirii acesteia.

3.4. Etapa întocmirii actelor de control

Principalele acte de control financiar contabil, care se întocmesc ca

urmare a constatării unor abateri de la prevederile legale sau de la alte norme
prin care activităţile verificate au fost definite şi instituţionalizate sunt procesele
verbale de control, procesele verbale de constatare şi sancţionare a
contravenţiilor, notele de constatare şi rapoartele de control.
Pentru a putea fi înscrise în actele de control, abaterile şi deficienţele
trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, şi anume:
- să existe o prevedere sau o normă legală care nu a fost respectată şi al
cărei efect sunt;
- să se refere la activitatea controlată;
- să fie reale, adică să fie rezultat efectiv din acţiunea de control,
- să fie proprii, adică să fi fost constatate, în exclusivitate, de către
controlorul care efectuează verificarea;
- să fie clare, precise, concrete şi exacte.
La procesele verbale de control se anexează documentele primare, tabele,
evidenţele tehnico-operative, financiare şi contabile, note explicative şi alte acte

17
necesare susţinerii abaterilor şi deficienţelor constatate de către organele de
control.

3.5. Etapa valorificării constatărilor rezultate din controlul financiar

contabil

Etapa în care se realizează valorificarea abaterilor şi a deficienţelor

constatate şi înscrise în actele de control, este cel puţin la fel de importantă ca şi
etapa de efectuare propriu-zisă a controlului.
Valorificarea constatărilor, în timpul controlului, se face prin disputarea
de către controlor a unor măsuri operative care să aibă ca rezultat final refacerea
operaţiunilor în conformitate cu prevederile legale prin care au fost definite şi
înregistrarea acestora, în noua formă, în evidenţele tehnico-operative, financiare
şi contabile în scopul intrării în legalitate.
Operaţia presupune emiterea de către conducătorul unităţii cu sarcini de
control financiar contabil a unor dispoziţii obligatorii care se transmit
conducătorului legal al unităţii controlate în scopul instituirii, de către acestea, a
măsurilor de intrare în legalitate pentru acele abateri de la prevederile legale care
nu implică personalul controlat în răspundere civilă sau penală.
Recuperarea prejudiciului este activitatea de restituire în natură prin
readucerea bunului, obiect al pagubei, în starea anterioară săvârşirii faptei ilicite.

RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ

Răspunderea administrativă (contravenţională)

Răspunderea materială
Răspunderea materială în legătură cu activitatea financiar-contabilă şi gestionară
Răspunderea penală

RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ

Organele de conducere (consiliile de administraţie) au obligaţia de a stabili măsuri

privind: desfăşurarea normală a activităţii; creşterea eficienţei; protecţia patrimoniului;
asigurarea plăţii salariilor; îmbunătăţirea condiţiilor de muncă; prevenirea producerii
pierderilor de producţie şi a perturbării activităţii; prevenirea abaterilor de la ordinea şi
disciplina muncii, a neglijenţei şi risipei.
Încălcarea cu vinovăţie de către persoana încadrată în muncă a obligaţiilor sale,
inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinară care atrage răspunderea
cu caracter disciplinar.
Abaterile disciplinare se sancţionează, după caz, cu: mustrare, avertisment,
diminuare temporară a salariului de încadrare; reducerea indemnizaţiei de conducere;
retrogradarea din funcţie sau desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Pluralitatea de încălcări a îndatoririlor de serviciu nu atrage o pluralitate de
sancţiuni disciplinare. În această situaţie se aplică o singură sancţiune şi anume aceea
corespunzătoare celei mai grave dintre abaterile săvârşite.
Toate defecţiunile şi neregularităţile săvârşite în materie de gestiuni reprezintă
încălcări ale obligaţiilor de serviciu şi atrag răspunderea disciplinară care se cumulează cu
celelalte forme de răspundere. La aplicarea sancţiunii disciplinare se ţine seama şi de
aplicarea unei eventuale amenzi contravenţionale, avându-se în vedere, că nu se aplică două
sancţiuni, indiferent de natura lor, cu caracter pecuniar, iar dacă se aplică, împreună, nu
trebuie să depăşească cuantumul maxim al celei mai grave dintre ele.

18
 Răspunderea penală sau materială nu exclude răspunderea disciplinară pentru fapta
săvârşită, dacă prin aceasta s-au încălcat şi obligaţii de muncă.
Existenţa răspunderii disciplinare este condiţionată de existenţa raportului de
muncă, concretizat printr-un contract de muncă între persoana juridică şi persoana fizică
încadrată şi funcţionează numai în cadrul unor asemenea raporturi juridice de muncă. Cei
care nu sunt încadraţi în muncă nu pot fi sancţionaţi disciplinar.
Sancţiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă a faptei ce
constituie abatere, ascultarea persoanei în cauză şi controlul susţinerilor făcute de acesta în
apărare.
Sancţiunea disciplinară se stabileşte de consiliul de administraţie, se comunică în
scris persoanei vinovate şi nu se poate aplica mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii
abaterii.
Mustrarea şi avertismentul pot fi aplicate şi de maiştri, precum şi de şefii unor
compartimente potrivit regulamentului de ordine interioară. Pentru persoanele numite de
organul ierarhic superior sancţiunea disciplinară se aplică de acel organ.
Sancţiunea disciplinară stabilită se comunică în scris, persoanei în cauză.
RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ (ADMINISTRATIVĂ)

Contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie, care prezintă un pericol social mai
redus decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi, H.G. sau prin alte
acte normative.
Contravenţia se sancţionează cu avertisment sau cu amendă. Sancţiunile se aplică
persoanelor fizice şi juridice care au săvârşit contravenţiile. Amenzile aplicate persoanelor
juridice pot fi imputate de acestea persoanelor fizice vinovate.
Prin avertisment se atrage atenţia contravenientului asupra pericolului faptei
săvârşite şi i se recomandă ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Avertismentul se
aplică în cazurile în care fapta este de mică importanţă şi se apreciază că, acela care a
săvârşit-o nu o va mat repeta chiar fără aplicarea unei amenzi. Avertismentul se poate aplica
chiar dacă actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această
sancţiune. Avertismentul se adresează oral, ori de cate ori contravenientul este prezent în
constatarea contravenţiei şi sancţiunea este aplicată de agentul constatator.
Amenda are caracter administrativ. Amenzile se fac venit la bugetul statului. Dacă
aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii sancţionate cu amendă, sancţiunea se
aplică pentru fiecare contravenţie în parte.

Tipuri de contravenţii
1. Contravenţii în legătură cu organizarea şi conducerea contabilităţii
a) deţinerea de valori materiale şi băneşti sub orice formă şi cu orice titlu, precum
şi existenţa oricăror drepturi şi obligaţii patrimoniale, fără a fi înregistrate în contabilitate;
b) primirea şi eliberarea din depozite a bunurilor de orice fel, fără documente
justificative de intrare şi ieşire;
c) neîntocmirea balanţelor de verificare - se sancţionează cu amendă
contravenţională de la 1.000.000 lei la 25.000.000.
d) nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor cu privire la:
- Utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate;
- Arhivarea şi păstrarea documentelor justificative şi a
documentelor contabile; acestea se păstrează în contabilitate proprie

19
 timp de 10 ani, cu excepţia statelor de salarii care se păstrează timp de
50 ani;
- Efectuarea inventarierii patrimoniului;
- Întocmirea, verificarea, certificarea şi depunerea
bilanţurilor contabile.
2. Contravenţii în legătură cu impozitul pe profit
a) refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control a documentelor privind
calculul şi vărsarea la buget a impozitului pe profit;
b) majorarea unor categorii de cheltuieli sau întocmirea unor evidenţe eronate cu
scopul de a reduce impozitul datorat asupra profitului, după cum urmează:
- neevidenţierea integrală a tuturor veniturilor
- majorarea costurilor de producţie
- înregistrarea pe costuri sau pe cheltuieli de circulaţie
- neincluderea în profitul impozabil a tuturor sumelor
- orice alte operaţiuni nelegale.
RĂSPUNDEREA MATERIALĂ

Răspunderea materială a unei persoane implică existenţa unui raport juridic de

muncă între o persoană încadrată şi unitatea prejudiciată.
Răspunderea materială are caracter integral, pentru acoperirea pagubei neputând
depăşi trei salarii în cursul unui an.
Despăgubirea este integrală fără limitarea reţinerilor în cuantumul a trei salarii
lunare, în următoarele cazuri:
- dacă prin lege este prevăzută o astfel de răspundere;
- dacă fapta pentru care paguba a fost pricinuită constituie infracţiune;
- dacă paguba a fost cauzată din vina persoanelor angajate pe funcţii de conducere,
care n-au valorificat drepturile la despăgubiri pentru cauzare de prejudicii sau n-au urmărit
sumele deşi există titlu executoriu;
- dacă angajatul este gestionar, casier sau încasator pentru bunurile de orice fel pe
care le mânuieşte.
Răspunderea materială prezintă unele trăsături specifice şi anume:
- este proprie persoanelor încadrate în muncă;
- este, de regulă, limitată numai la paguba efectivă, neincluzând foloasele
nerealizate de unitate;
- se întemeiază exclusiv pe culpă (vinovăţie);
- este, în principiu, individuală; recuperarea are loc prin echivalent bănesc şi nu în
natură;
- presupune o procedură specială;
- nu poate funcţiona în comun cu răspunderea agentului economic.
Răspunderea materială este condiţionată de existenţa următorilor factori: fapta să
fie ilicită, să existe prejudiciu, să existe o legătură de cauzalitate şi să constate o vinovăţie.
Formele răspunderii materiale sunt: individuală, comună, solidară, subsidiară.
Răspunderea individuală impune persoanei încadrate obligaţia de a repara singură
şi în întregime paguba cauzată unităţii prin fapta sa personală şi din vinovăţie proprie.
Răspunderea comună se stabileşte atunci când există o singură pagubă şi mai mulţi
autori.
Răspunderea solidară constă în obligaţia mai multor persoane de a executa aceeaşi
datorie, fiecare pentru totalitatea datoriei. Răspunderea solidară nu se prezumă, ea este

20
rezultatul voinţei părţilor, deci o răspundere convenţională. Răspunderea solidară se
caracterizează prin aceea că:
- fiecare debitor poate fi constrâns pentru totalitatea datoriei;
- plata făcută de unul dintre debitori anulează obligaţiile celorlalţi faţă de unitatea
păgubită;
- unitatea poate urmări pe oricare dintre codebitorii solidari, fără ca acesta să poată
opune beneficiul de diviziune;
- urmărirea unui debitor solidar întrerupe prescripţia în contra tuturor
codebitorilor;
- codebitorul solidar, în contra căruia unitatea a pornit acţiunea, poate opune toate
excepţiile care îi sunt personale şi acelea care sunt comune tuturor debitorilor, în afara celor
strict personale;
- obligaţia solidară se împarte de drept între debitori, fiecare din ei nu este dator
unul către altul decât numai pentru partea sa.
Răspunderea subsidiară se stabileşte atunci când paguba este produsă de mai multe
persoane, dar gradul lor de participare nu este identic sau similar ori unele dintre acţiunile
deficitare nu constituie o cauză nemijlocită a pagubei ci numai un prilej.
Răspunde subsidiar persoana încadrată în muncă care prin fapta sa ilicită:
- a înlesnit păgubirea unităţii de către o altă persoană în mod direct
- a determinat plata unei sume nedatorate, predarea unui bun ori prestarea unui
serviciu necuvenit, către o altă persoană, ce are calitatea de beneficiară, iar recuperarea de la
aceasta nu este posibilă din cauză că este insolvabilă, a dispărut, a decedat;
- a dovedit neglijenţă datorită căreia unitatea a fost păgubită prin furt comis de alte
persoane, numai dacă paguba nu a putut fi recuperat de la autorul infracţiunii.
Modalităţi privind răspunderea materială:
1. Răspunderea materială personală a gestionarilor.
2. Răspunderea materială a gestionarului împreună cu alte persoane.
3. Răspunderea materială a cogestionarilor
4. Răspunderea materială a angajaţilor negestionari
5. Răspunderea gestionarilor retribuiţi pe bază de cotă procentuală
6. Răspunderea materială integrală subsidiară

Constatarea pagubei şi a autorului

Modalităţile de constatare, calitatea informaţiilor predate conducerii unităţii şi
termenele în care trebuie să aibă loc constatarea prezintă un interes deosebit în domeniul
răspunderii materiale:
- modalităţi de constatare completă
- modalităţi de informaţii incomplete
Controlul stabilirii răspunderii materiale în legătură cu gestionarea bunurilor

Protejarea patrimoniului, prevenirea pierderilor şi a risipei, a pagubelor constituie

o obligaţie dar şi un drept al organelor de conducere ale agenţilor economici, autorităţilor
sau instituţiilor publice ca unităţi patrimoniale.
În acest scop, în cadrul agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice
este organizat şi funcţionează controlul financiar de gestiune, care are ca obiectiv principal
respectarea normelor legale cu privire la: existenţa, integritatea, păstrarea şi paza bunurilor
de orice fel şi deţinute sub orice titlu; utilizarea valorilor materiale; efectuarea, în numerar
sau prin cont, a încasărilor şi plăţilor, în lei şi valută, de orice natură etc.

21
 Răspunderea eventualelor persoane nevinovate pentru pagubele produse
patrimoniului prin fapte ilicite, cu sau fără caracter penal, necesită, din partea organelor de
conducere şi de control financiar, o analiză temeinică, cu argumente concrete şi reale, astfel
încât să nu se sancţioneze persoane nevinovate, dar nici să nu rămână nesancţionate
persoane vinovate. Persoanele încadrate în muncă răspund pentru pagubele aduse
patrimoniului agentului economic, autorităţii sau instituţiei publice din vină şi în legătură cu
munca lor.

Cazuri de păgubire specifice activităţii de gestionare a bunurilor:

1. Efectuarea necorespunzătoare a recepţiei produselor de la furnizor
2. Efectuarea necorespunzătoare a autorecepţiei
3. Ambalarea necorespunzătoare
4. Neasigurarea condiţiilor de expediere a mărfurilor
5. Întocmirea necorespunzătoare a documentelor de transport a mărfurilor
6. Nerespectarea regulilor privind primirea mărfurilor de la cărăuş
7. Depozitarea necorespunzătoare a bunurilor; condiţii de gestionare
8. Condiţii de eliberare a bunurilor
9. Paza insuficientă sau necorespunzătoare
RĂSPUNDEREA MATERIALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU ACTIVITATEA CONTABILĂ,
FINANCIARĂ ŞI GESTIONARĂ

Răspunderea materială în activitatea de contabilitate. Întocmirea eronată a actelor

contabile sau înregistrarea eronată a unor operaţii contabile atrage răspunderea materială
directă (principală-individuală) sau indirectă (subsidiară), atunci când prin aceasta se
generează pagube. Asemenea fapte generatoare de pagube şi răspunderea materială sunt:
- depăşirea termenelor de trecere în evidenţă separată a debitorilor insolvabili, este
faptă omisivă.
- încheierea nereală a proceselor-verbale de insolvabilitate a debitorilor
- întocmirea neconformă cu realitatea a documentelor pentru scăderea din
contabilitate a lipsurilor constatate la inventariere.
- întocmirea neconformă cu realitatea a documentelor pentru scăderea din
contabilitate a altor pagube.
- înregistrarea eronată a operaţiilor generatoare de plăţi nelegale şi a stimulentelor
materiale.
- înregistrarea în contabilitate a operaţiilor ce generează în alt mod păgubirea
unităţii.
Răspunderea materială în legătură cu activitatea financiară. În sfera controlului
organizării şi conducerii evidenţei tehnic-operative şi contabile este cuprinsă, în mare
măsură, şi activitatea financiară şi de respectare a normelor legale privind plăţile. În
legătură cu acest domeniu de activitate răspunderea materială se stabileşte pentru fapte, cum
sunt:
- plata unor sume nedatorate;
- neplata unor sume datorate;
- calcularea eronată a preţurilor şi tarifelor.
Răspunderea materială în legătură cu activitatea gestionară poate fi:
- Răspunderea în gestiuni individuale, când gestionarul răspunde individual şi
integral pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiune.

22
 - Răspunderea în gestiuni colective este comună şi integrală. Se stabileşte atunci
când paguba în gestiune a fast produsă: de gestionar împreună cu alte persoane din unitate;
de gestionari, adică într-o gestiune comună, în care manipularea bunurilor se face în colectiv
de mai multe persoane sau în schimburi succesive, fără predare de gestiune între schimburi.
Când se consideră că manipularea bunurilor se efectuează în colectiv, pentru
stabilirea răspunderii comune este necesar să se precizeze persoanele, calitatea şi
răspunderea lor, în raport de specificul gestiunilor (unităţi de desfacere eu amănuntul, unităţi
de alimentaţie publică, depozite şi magazii etc.).
În legătură cu activitatea gestionarilor, persoanele cu funcţii de conducere sau
execuţie răspund:
- integral, atunci când, nesocotind îndatoririle lor de serviciu au adus pagube
unităţii prin aceea că:
- nu au asigurat gestionarului asistenţa tehnică de
specialitate pentru controlul calitativ al bunurilor ori au prestat
asistenţa tehnică necorespunzătoare;
- nu au luat măsurile necesare pentru păstrarea bunurilor
în condiţii corespunzătoare.
- subsidiar.
STABILIREA RĂSPUNDERII MATERIALE

Suma ce urmează să o plătească persoana vinovată se stabileşte printr-o decizie de

imputare sau printr-un angajament de plată.
1. Decizia de imputare. Obligarea la plata despăgubirilor se face prin decizie de
imputare, emisă de conducerea unităţii: Decizia de imputare este actul unilateral instituit de
Codul muncii art. 107(1), prin care persoana investită cu competenţa necesară stabileşte, cu
respectarea prevederilor legale, un titlu executor împotriva persoanei încadrate, vinovată de
producerea unei pagube unităţii.
Decizia va cuprinde cel puţin următoarele elemente: numărul şi data emiterii;
indicarea actului şi a organului care a constatat paguba, precum şi în ce constă aceasta; data
producerii pagubei; data şi modul în care conducătorul unităţii a luat cunoştinţă de
producerea prejudiciului; numele, funcţia şi domiciliul celor răspunzători, motivându-se
pentru fiecare în parte temeiurile de drept, şi de fapt care au determinat angajarea
răspunderii materiale; cuantumul total al pagubei şi defalcarea pe cote-părţi a acesteia
pentru fiecare persoană în parte, după criteriile stabilite de art. 105 din Codul muncii şi
anume, ţinându-se seama de măsura în care a contribuit fiecare la provocarea ei; motivarea
înlăturării apărărilor făcute prin notele explicative date de persoanele considerate
răspunzătoare; termenul în care poate fi contestată şi organul competent să o soluţioneze;
semnătura persoanei care a emis decizia de imputare, cu menţiunea calităţii sale.
2. Termenul de emitere a deciziei de imputare. Potrivit prevederilor art. 108
alin. 2 din Codul muncii, termenul de emitere a deciziei de imputare este de cel mult 60 de
zile de la data când cel în drept să emită decizia a luat cunoştinţă de producerea pagubei.
3. Comunicarea deciziei de imputare. Potrivit prevederilor art.108 alin.3 din
Codul muncii, decizia va fi comunicată, în termen de 15 zile de la emitere, celui obligat la
plată.

4.1. OBIECTIVELE CONTROLULUT FINANCIAR DE STAT

23
 Controlul financiar al statului are ca obiective:
 administrarea şi utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuieli de
funcţionare şi întreţinere a organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat şi unităţilor
finanţate de la buget;
 utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiţii de interes
general, subvenţionarea unor activităţi şi produse şi pentru alte destinaţii prevăzute de lege;
 folosirea mijloacelor şi a fondurilor din dotare şi respectarea reglementarilor
financiar-contabile în activitatea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital de
stat;
 exactitatea şi realitatea înregistrărilor în evidenţe şi actele de constituire a
societăţilor comerciale şi a celorlalţi agenţi economici, urmărind stabilirea corectă şi
îndeplinirea integrală şi la termen a tuturor obligaţiunilor financiare şi fiscale faţă de stat etc.
Sfera controlului financiar al statului cuprinde, de asemenea, probleme
referitoare la prevenirea şi combaterea fraudelor, contravenţiilor şi infracţiunilor la regimul
fiscal şi vamal. Acest control este operativ şi inopinat şi are ca obiectiv aplicarea şi
executarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale, urmărind împiedicarea oricărei
sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor şi taxelor respectarea normelor de comerţ
urmând să împiedice activitatea de contrabandă şi orice procedee interzise de lege; alte
activităţi stabilite de lege.

4.2. ORGANIZAREA CONTROLULUT FINANCIAR DE STAT

Organul central al puterii executive care aplică strategia şi programul guvernului

în domeniul orientării economiei şi finanţelor publice este Ministerul Finanţelor.
Ministerul Finanţelor exercită:
 administraţia generală a finanţelor publice;
 acţionează pentru stimularea desfăşurării activităţii economice pe criterii de
eficienţă şi echilibru economic, prin folosirea instrumentelor economice, financiare şi
monetar-valutare, în conformitate cu cerinţele economiei de piaţă prin activizarea liberei
iniţiative la nivel macro;
 acţionează pentru crearea cadrului concurenţei loaiale în economie şi
supraveghează respectarea prevederilor legale în domeniul concurenţei;
 exercită, prin organele sale, controlul şi supravegherea financiară a organelor şi
instituţiilor de stat, controlează activitatea financiară a regiilor autonome şi a societăţilor
comerciale, precum şi a celorlalţi agenţi economico-sociali;
 efectuează, prin aparatul specializat, în numele statului, controlul administrării şi
utilizării mijloacelor financiare ale organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat,
precum şi ale instituţiilor de stat, al respectării reglementărilor financiar-contabile în
activitatea desfăşurată de către regii autonome, societăţi comerciale şi alţi agenţi economici,
în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor faţă de stat;
 acţionează operativ pentru prevenirea şi combaterea fraudelor contravenţiilor şi
infracţiunilor la regimul fiscal şi vamal.
Controlul financiar de stat, este organizat şi funcţionează în cadrul Ministerului
Finanţelor prin două organe şi anume:
o Direcţia generală a controlului financiar de stat;
Garda financiară.

24
 4.2.1. Direcţia generală a controlului financiar de stat
4.2.1.1.Atribuţii

Direcţia generala a controlului financiar de stat are următoarele atribuţii:

 elaborează procedee şi tehnici de control pe laturi şi domenii ale activităţii de
control financiar;
 acţionează pentru adaptarea pregătirii profesionale la exigenţele economiei de
piaţă, creşterea gradului de formare şi documentare a aparatului de control, organizarea de
cursuri intensive de pregătire;
 colaborează cu departamentele şi direcţiile din minister, Garda financiară, poliţia,
procuratura, justiţia etc. pe linia elaborării, aplicării şi executării reglementărilor în
probleme financiare, fiscale şi contabile şi a prevenirii şi combaterii fenomenelor de
evaziune, fraude şi infracţiuni în aceste domenii de activitate;
 coordonează acţiunile de control cu cele ale altor organisme cu care colaborează;
 asigură îndrumarea şi verificarea activităţii desfăşurate de către aparatul de control
de în direcţiile teritoriale, primeşte şi analizează rapoartele asupra activităţii desfăşurate de
acestea;
 întocmeşte şi prezintă spre aprobare conducerii ministerului, proiectele de
program de activitate trimestriale ale aparatului de control financiar de stat, rapoartele
asupra activităţii acestuia, concluziile şi măsurile rezultate din acţiunile de control.

4.2.1.2. Organizare
Direcţia generală a controlului financiar de stat este condusă de un director general
şi de directori generali adjuncţi.
Structura pe servicii funcţionale a Direcţiei generale a controlului financiar de stat
şi a direcţiilor controlului financiar de stat din judeţe şi a municipiului Bucureşti se prezintă
astfel:
I. Direcţia generală a controlului financiar de stat:
 serviciul de metodologie, coordonare şi programarea activităţii controlului
financiar de stat din centrală şi direcţiile teritoriale, urmărirea realizării sarcinilor proprii şi
legătura cu celelalte direcţii din Ministerul Finanţelor, alte ministere şi instituţii centrale;
 serviciul de control al:
o respectării disciplinei financiare şi de plăţi, de către agenţii economici;
o restructurării activităţii societăţilor comerciale cu capital de stat şi al gestionării
patrimoniului public;
o respectării obligaţiilor financiare către fondurile publice şi al utilizării sumelor
alocate de la buget pentru finanţarea activităţilor economice şi instituţiilor publice;
o respectării disciplinei valutare şi a reglementărilor legale privind operaţiunile
comerciale cu străinătatea, de către agenţii economici;
o creanţelor şi angajamentelor interne şi externe ale statului, gestionării garanţiilor
guvernamentale
o activităţii financiare a regiilor autonome, organizării şi funcţionării controlului
financiar propriu al acestora;
o respectării reglementărilor financiar-contabile în activitatea instituţiilor şi regiilor
autonome din domeniul apărării naţionale şi ordinii publice;
o respectării reglementărilor financiar-contabile în activitatea societăţilor în domeniul
de asigurare şi reasigurare.

25
 II. Direcţiile controlului financiar de stat din judeţe sunt structurate pe servicii
funcţionale în funcţie de numărul posturilor de specialitate (până la 19 şi peste 19).
III. Direcţia controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti este
structurată pe următoarele servicii funcţionale:
 serviciul de control al respectării disciplinei financiare şi valutare de către agenţii
economici;
 serviciul de control al restructurării activităţii regiilor autonome şi societăţilor
comerciale cu capital de stat şi al gestionării patrimoniului acestora;
 serviciul de control al respectării obligaţiilor financiare către fondurile publice,
utilizării subvenţiilor şi altor alocaţii de la buget, angajarea şi folosirea împrumuturilor
interne şi externe contractate cu garanţia statului;
 serviciul de analiza şi control al sesizărilor privind abaterile de la reglementările
financiare in vigoare.
Salariaţii cu funcţii de execuţie din aparatul central şi teritorial de control financiar
al statului au sarcini specifice de control financiar, stabilite prin norme aprobate de
conducerea Ministerului Finanţelor şi anume:
o să efectueze controlul potrivit normelor legale şi metodologice;
o să execute acţiunile de control repartizate, potrivit programului lunar al serviciului;
o să consemneze constatările în actele de control pe bază de date şi fapte exacte;
o să prezinte materialele de control întocmite şi proiectele documentelor de
valorificare, la termenele stabilite;
o să asigure întocmirea rapoartelor, informărilor şi a altor materiale pe care le prezintă
conducerii serviciului, potrivit sarcinilor primite;
o să aplice întocmai dispoziţiile privind întocmirea, circuitul, păstrarea şi arhivarea
documentelor;
o să ia sau să propună organelor competente, în timpul şi ca urmare a controlului,
măsuri corespunzătoare pentru prevenirea abaterilor constatate, potrivit legii;
o să discute pe parcurs cu cei controlaţi sau cu expertul desemnat de către aceştia,
constatările şi măsurile propuse pentru înlăturarea neregulilor;
o să execute orice alte sarcini primite direct din partea şefului de serviciu şi a
conducerii direcţiei. Salariaţii cu sarcini de control financiar răspund disciplinar, contravenţional şi
penal în situaţia în care nu îndeplinesc sau îndeplinesc defectuos sarcinile ce le revin.
Organele controlului financiar de stat sunt împuternicite prin lege să constate fapte
care constituie contravenţie referitoare la obligaţiile ce revin conducerilor şi salariaţilor
administraţiei, instituţiilor de stat şi agenţilor economici supuşi controlului. Astfel,
constituie contravenţie şi sancţionează cu amendă nerespectarea de către persoanele
menţionate, atunci când li se solicită de către organele de control financiar, a obligaţiilor:
 de a pune la dispoziţie registrele şi corespondenţa, actele, piesele justificative,
dările de seamă, bilanţurile contabile şi alte documente necesare controlului;
 de a prezenta pentru control valorile pe care le gestionează sau le au în păstrare;
 de a da informaţii verbale şi scrise în legătură cu problemele care formează
obiectul controlului;
 de a elibera documentele solicitate în original sau copii certificate, în condiţiile
legii;
 de a asigura sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfăşurări a controlului şi de a-
şi da concursul pentru clarificarea constatărilor.

26
 4.2.1.3. Programarea şi organizarea activităţii de control

Programul trimestrial de activitate al Direcţiei generate a controlului financiar de

stat are la bază sarcinile primite de la conducerea Ministerului Finanţelor şi propunerile
direcţiilor de profil ale ministerului şi ale direcţiilor de control din teritoriu.
Acţiunile de control înscrise în programul de activitate trimestrial sunt acţiuni de
control privind:
 realizarea veniturilor statului
 alocaţiile şi subvenţiile de la buget - control regii autonome
 execuţia bugetului de stat
 preţurile şi tarifele
 alte acţiuni - sunt acţiunile de control ce nu se regăsesc în programul aprobat de
către Direcţia Generală a Controlului Financiar de Stat - caz în care va indica şi cine le-a
dispus.
Într-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul unui singur control
al contabilităţii, pentru sinceritatea bilanţurilor, determinarea sumelor datorate cu orice titlu
statului. Este supusă controlului întreaga perioadă scursă de la precedenta verificare de
aceeaşi natură şi cu aceleaşi obiective, care potrivit legii nu s-a prescris.
Durata maximă a unei acţiuni de control la sediul unui agent economic este de trei
luni, indiferent de perioada supusă controlului. În cadrul acestei limite maxime, la
întocmirea programului de activitate se au în vedere duratele maxime diferenţiate:
 în funcţie de categoriile de agenţi economici,
 de natura acţiunilor de control,
 de perioada supusă controlului.
Pentru evitarea controalelor repetate, depăşirea duratei verificării şi asigurarea
cuprinderii în control pe fiecare agent economic cu ajutorul fiselor sau a unui registru în
care se vor menţiona:
 denumirea agentului economic - societate comercială sau regie autonomă
 obiectul controlului, numărul şi data actului de control
 perioada controlată
 durata efectiva a controlului
 impozitele şi taxele suplimentare stabilite la control, inclusiv majorările;
 impozite pe profit
 impozit pe salarii
 alte impozite şi taxe
 alte vărsăminte la buget.
Măsurile dispuse ca urmare a controlului se comunică celor controlaţi în termen de
30 de zile de la terminarea verificării la sediul acestora şi pot fi contestate la Ministerul
Finanţelor în 30 de zile de la data primirii notificării lor.
Ministerul Finanţelor va soluţiona contestaţiile şi va comunica soluţiile în termen
de 45 de zile. Decizia de soluţionare a Ministerului Finanţelor este executorie şi poate fi
atacată în termen de 30 de zile de la luarea în cunoştinţă, la organele judecătoreşti
competente.

4.2.1.4. Actele de control

Actele de control sunt documente în care se consemnează constatările rezultate din
acţiunea de control financiar.

27
 Organele de control financiar ale Ministerului Finanţelor întocmesc următoarele
acte de control:
 proces verbal de control
 proces verbal de constatare a contravenţiilor
 nota de constatare
 nota unilaterală
 nota de prezentare.
Procesul-verbal de control cuprinde o parte introductivă în care se menţionează:
o data încheierii; numele şi prenumele organului de control; temeiul legal şi delegaţia
în baza căruia se efectuează controlul;
o perioada supusă controlului cu indicarea tematicii;
o perioada în care s-a desfăşurat controlul;
o denumirea agentului economic controlat şi persoanele care o reprezintă legal.
În cuprinsul procesului verbal de control se consemnează constatările rezultate în
urma controlului efectuat.
Pentru fiecare deficienţă, în procesul verbal de control se consemnează, mod
obligatoriu următoarele elemente:
o conţinutul constatării (abaterii) concret, clar şi precis;
o dispoziţiile legale încălcate;
o consecinţele economice, financiare, bugetare, fiscale şi gestionare ale constatării
(abaterii) cu evaluarea exactă a acestora;
o numele, prenumele şi funcţia persoanelor răspunzătoare, în cazul în care sunt
antrenate răspunderi;
o măsurile luate operativ în timpul controlului, cu menţiunea documentelor pe baza
cărora s-au materializat;
o măsurile ce urmează a fi luate în considerare, cu indicarea termenelor de comunicare
la organul de control financiar.
În încheierea procesului verbal de control, se precizează faptul că la terminarea
controlului au fost restituite toate actele şi documentele puse la dispoziţia organelor de
control şi se indică în câte exemplare a fost întocmit şi cum au fost repartizate (unul
înregistrat cu număr şi dată se lasă la agentul economic controlat, iar restul exemplarelor se
iau de către organele de control).
Procesul verbal de control se semnează de organele de control şi de conducerea
agenţilor economici controlaţi, în cazul în care sunt consemnate fapte ce atrag răspunderea
penală, procesul verbal de control se semnează obligatoriu şi de persoanele făcute
răspunzătoare. Obiecţiile conducerii şi salariaţilor agenţilor economici asupra constatărilor
organelor de control trebuie clarificate şi soluţionate înainte de semnarea procesului verbal.
Dacă obiecţiile se menţin, acestea se prezintă în scris în termen de trei zile de la semnarea
procesului verbal şi se anexează Ia procesul verbal de control.
Notificarea agentului economic pentru finalizarea constatărilor cuprinde în ordine
sistematică:
o constatarea (abaterea);
o actul normativ nerespectat;
o consecinţe financiare, bugetare, fiscale;
o măsuri ce urmează a se lua de conducerea agentului economic controlat;
o consecinţa neluării măsurii pentru agentul economic controlat.

28
 Pe baza răspunsurilor primite, şeful serviciului face propuneri conducerii direcţiei
de control financiar cu privire la modul de valorificare a constatărilor şi măsurile ce
urmeaza să fie dispuse agentului economic.
La procesul verbal de control se anexează:
o situaţii;
o tabele;
o documente;
o acte
o note, explicative, strict necesare susţinerii constatărilor.

Procese-verbale separate se întocmesc în cazul în care, cu ocazia controlului, se

constată fapte penale. Se semnează de organele de control, conducerea agenţilor economici,
persoanele răspunzătoare şi de eventualii martori în asistenţa cărora s-a făcut constatarea şi
se înaintează procurorului.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor cuprinde:
o data încheierii;
o numele, prenumele şi funcţia celui care îl încheie;
o fapta contravenţională constatată şi amenda cu care este sancţionată;
o persoana răspunzătoare de săvârşirea abaterilor, ocupaţia, domiciliul, actul de
identitate;
o bunurile confiscate;
o obiecţiunile formulate de contravenient, termenul de constatare;
o numele, prenumele, domiciliul, buletinul de identitate şi semnătura martorului sau
confirmarea organului constatator că procesul verbal s-a încheiat în lipsă de martori.
Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se încheie în trei
exemplare, din care câte un exemplar se comunică contravenientului, organului care a
instrumental actul şi secţiei financiare care execută amenda.
Nota de constatare se foloseşte atunci când:
o în cursul controlului se fac constatări a căror reconstituire ulterioară nu este
întotdeauna posibilă sau care nu mai pot fi dovedite, ca de exemplu, lipsuri temporare de la locul de
muncă, materiale neasigurate împotriva degradării, maşini, utilaje sau autoturisme folosite
necorespunzător sau ilegal etc;
o este necesar a se lua măsuri urgente pentru sistarea sau înlăturarea de către cei în
drept, a unor abateri sau a consecinţelor acestora, ca de exemplu, întreruperea prescripţiei dreptului
la acţiune sau de a cere executarea silită, prevenirea decăderii din termenul de a introduce cereri sau
căi de atac etc.
Nota unilaterală se întocmeşte atunci când în urma controlului nu se constată
abateri ori prin volumul şi importanţa lor nu justifică întocmirea de procese-verbale. În acest
act se arată concret ce anume documente s-au controlat şi constatările făcute.
Nota de prezentare reprezintă un raport personal al organului de control de
concluzii şi propuneri referitoare la abaterile constatate, care se anexează la actele de control
încheiate. Nota de prezentare cuprinde:
organele sau persoanele din afara agentului economic controlat care au dat dispoziţii ce au determinat abaterile
constatate;
o problemele care necesită control în continuare cu propuneri în acest sens;
o măsurile ce trebuie luate în continuare de agentul economic controlat şi de organul
care a dispus controlul;
o propuneri de aplicare a unor sancţiuni disciplinare, de imputare sau stabilire a
răspunderii penale.

29
 Procesele verbale de control şi notele de constatare, împreună cu anexele
respective, se înregistrează la agenţii economici controlaţi i la direcţiile de control financiar
de stat.
Organele de control financiar de gestiune consemnează constatările în actele de
control bilaterale (procese-verbale sau note de constatare) pe bază de control propriu, cu
indicarea prevederilor legale încălcate şi stabilirea exactă a consecinţelor economice,
financiare, patrimoniale, a persoanelor vinovate, precum şi a măsurilor luate în timpul
controlului şi a celor stabilite a se lua în continuare. Pentru abaterile constatate se solicită
note explicative scrise de la persoanele vinovate şi se controlează apărările formulate.

4.2.1.6. Finalizarea şi valorificarea constatărilor controlului

O acţiune de control nu este considerată încheiată până nu se lichidează toate
deficienţele constate şi se stabilesc măsuri care duc la îmbunătăţirea practică a activităţii
economico-financiare. Controlul acţionează pentru soluţionarea concretă, operativă a
problemelor, iar acolo unde sunt abuzuri, unde sunt încălcate legile, în conformitate cu
prevederile şi drepturile legale, controlul ia măsuri inclusiv pentru sancţionarea celor
vinovaţi.
Măsuri operative pentru înlăturarea deficienţelor constatate:
 întocmirea corectă şi la locurile de producţie;
 corectarea erorilor din evidenţa tehnic-operativă şi contabilă;
 înregistrarea plusurilor în gestiune etc.
Măsuri ce se iau în continuare pentru:
 înlăturarea şi prevenirea abaterilor;
 aplicarea sancţiunilor disciplinare;
 stabilirea răspunderii materiale;
 înaintarea la procuratura a actelor în cazul constatării de fapte penale etc.
Organele specializate de control financiar de stat au dreptul legal să dispună:
o luarea de masuri în vederea înlăturării şi prevenirii neregulilor în activitatea
financiar-contabilă a administraţiei centrale şi locale, precum şi a regiilor autonome;
o corectarea şi completarea bilanţurilor contabile şi vărsarea la buget a impozitelor şi a
altor venituri legale datorate statului;
o aplicarea de masuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul preţurilor şi
tarifelor;
o suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar-contabile şi
fiscale.
Dacă în urma acţiunii de control au rezultat sume datorate bugetului statului, se
întocmeşte documentul "Aviz de urmărire-încasare", care se trimite Direcţiei Generale a
Finanţelor Publice şi controlului financiar de stat pentru a lua măsurile legale de urmărire şi
încasare a sumelor stabilite. În acest document se menţionează impozitele stabilite de
control, vărsate efectiv în timpul controlului şi diferenţa de încasat pe categorii şi anume:
impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată, impozit pe salarii, taxe vamale, alte impozite şi
taxe. Copiile avizelor de urmărire-încasare se păstrează la contabilitatea direcţiei de control
şi servesc la completarea datelor în "Registrul de încasări şi vărsăminte la buget". În acest
document se înscriu: agentul economic controlat, numărul şi data actului de control, sumele
stabilite la control a se vărsa la buget, încasările şi vărsămintele făcute în timpul controlului
şi ulterior acestuia.

30
 Direcţia controlului financiar de stat urmăreşte la agenţii economici controlaţi
modul de aplicare a măsurilor stabilite în timpul controlului şi a celor transmise prin
documentele de valorificare. Această acţiune se realizează pe baza următoarelor evidenţe:
 "Fişa rezultatelor controlului";
 "Evidenţa urmăririi aplicării măsurilor dispuse prin documentele de valorificare;
 "Evidenţa proceselor-verbale de imputaţii şi pentru fapte penale";
 "Evidenţa cererilor, reclamaţiilor, sesizărilor şi propunerilor".
Fişa rezultatului controlului se întocmeşte de fiecare echipă de control şi se
anexează la actul de control. În fişă se înscriu numai acele realizări obţinute ca efect al
acţiunii controlului şi anume:
o agentul economic controlat, obiectivul controlat;
o data începerii şi terminării acţiunii;
o număr zile/om utilizate;
o perioada cuprinsă în control;
o impozite şi taxe suplimentare stabilite la control;
o contravenţii aplicate;
o amenzi încasate efectiv;
o acte de imputaţii;
o acte de răspundere penală;
o plusuri în gestiuni.

Evidenţa urmăririi aplicării măsurilor dispuse prin documentele de

valorificare se ţine separat pentru măsuri şi separat pentru suspendări şi cuprinde:
o numărul şi data documentului de valorificare, agentul economic căruia i s-a transmis;
o numărul şi data documentului de răspuns.
Evidenţa cererilor, reclamaţiilor, sesizărilor şi propunerilor cuprinde:
numărul de înregistrare, petentul, acţiuni întreprinse pentru soluţionare, număru1şi data adresei de răspuns.
Pentru raportarea rezultatelor controlului se întocmesc o serie de documente-
situaţii, cum sunt:
 "Fişa acţiunii de control";
 "Situaţia privind realizarea programului de control pe trimestru";
 "Informare pentru activitatea de control pe trimestru";
 "Raport anual asupra activităţii de control financiar al statului".
Fişa acţiunii de control se întocmeşte de Direcţia Controlului financiar de stat.
Acest document cuprinde: data începerii şi terminării acţiunii, agenţii economici controlaţi,
număr zile/om afectate şi rezultatele impozite şi taxe suplimentare constate şi plătite; alte
vărsăminte la buget; contravenţii aplicate; valori confiscate; alte rezulte.
Situaţia realizării programului de activitate se întocmeşte trimestrial de
Direcţia de control din fiecare judeţ şi se trimite la Direcţia generală a controlului financiar
de stat.

Garda financiară
Garda financiară exercită controlul operativ şi inopinat în legătură cu:
- aplicarea şi executarea, legilor fiscale şi a reglementarilor
vamale, cu scopul de a preveni sustragerile sau eschivările de la plata
impozitelor şi taxelor;
- contrabandă şi a procedeelor interzise de lege;

31
 - respectarea normelor de comerţ, în vederea blocării
activităţilor de alte atribuţii şi activităţi date în competenţa legală.
Având în vedere faptul că, controlul financiar al statului se realizează prin Direcţia
generală şi direcţiile teritoriale de control financiar de stat şi Garda financiară din centrala şi
secţiile sale teritoriale, sunt necesare unele delimitări între aceste organisme de control
financiar al statului. Garda financiară exercită control operativ şi inopinat. Controlul de fond
este specific Direcţiei generale de control financiar al statului şi se exercită, de regulă,
asupra fenomenelor economice, financiare şi bugetare din perioadele anterioare, pe baza
datelor consemnate în documente şi evidenţe tehnici-operative şi contabile. Perioada supusă
controlului este bine determinată, de regulă prin acte normative.
Controlul operativ se exercită de regulă asupra acelor fenomene economice,
financiare şi gestionare curente care ulterior, pe baza de documente, pot fi determinate cu
mare greutate, iar în unele cazuri nu mai pot fi identificate.
Garda financiară este organizată şi funcţionează la nivel central în Ministerul
Finanţelor, iar în teritoriu sunt constituite secţii ale acesteia în cadrul direcţiilor generale ale
finanţelor publice şi controlului financiar de stat.
Activitatea Gărzii financiare este coordonată de comandamentul gărzii.
Comandamentul Gărzii financiare analizează şi dezbate problemele şi rezultatele activităţii
acesteia şi stabileşte măsuri de perfecţionare a muncii. Pentru aceasta se întruneşte
trimestrial sau când este nevoie şi îşi desfăşoară activitatea pe baza programelor de acţiune.
Comisarul general, şef al Gărzii financiare, răspunde în faţa comandamentului
pentru întreaga activitate a Gărzii financiare. Atribuţiile principale ale comisarului
general sunt:
- asigură conducerea legală, cu eficienţă şi operativitate a
aparatului;
- asigură îndeplinirea conform legii de către fiecare
persoană din aparat a îndatoririlor de serviciu şi controlul activităţii
secţiilor teritoriale;
- execută anchete şi inspecţii speciale comandate de
conducerea Ministerului Finanţelor, Comandamentul Gărzii financiare
sau din proprie iniţiativă;
- ia sau ordonă măsurile necesare în cazul descoperirii de
nereguli şi incorectitudini;
- primeşte şi asigură soluţionarea sesizărilor şi
reclamaţiilor în legătură cu abaterile de la reglementările fiscale vamale
şi de la normele de comerţ, cu consultarea direcţilor de specialitate din
Ministerul Finanţelor;
- emite delegaţii subalternilor pentru misiuni şi însărcinări
speciale,
- aplică sancţiuni disciplinare personalului din subordine;
- emite reguli, procedee şi tehnici privind executarea
controlului, raportarea rezultatelor şi alte dispoziţii necesare bunei
desfăşurări a controlului.
Garda financiară şi secţiile acesteia au în structură divizii şi alte compartimente de
specialitate. La nivel central, Garda financiară este condusă de Comisarul general, secţiile
sunt conduse de comisarul şef de secţie, iar diviziile de către comisarul şef de divizie.
Membrii Gărzii financiare sunt funcţionari publici şi au următoarele ierarhii:
- comisar şef
- comisar principal 1 şi

32
 - comisar principal II.
Selecţionarea personalului se face pe bază de concurs. Pentru ocuparea funcţiei de
comisar, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie majori, bărbaţi cu serviciul militar satisfăcut, apţi
pentru serviciul operativ şi să nu depăşească vârsta de 45 de ani;
- să aibă un comportament demn şi civilizat în societate şi
să nu fi fost pedepsiţi pentru săvârşirea unor infracţiuni;
- să fie absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ superior
economic sau juridic.
Candidaţii sunt supuşi preselecţiei medicale şi psihologice, care este eliminatorie.
La încadrare, personalul Gărzii financiare este obligat să depună jurământul.
Jurământul se consemnează într-un act scris, semnat, de persoana în cauza şi se
păstrează în arhiva unităţii din care face parte.
În exercitarea atribuţiilor aparatul Gărzii financiare execută serviciul ordinar şi
serviciul extraordinar.
Serviciul ordinar se desfăşoară zilnic sau la anumite perioade, pe baza legitimaţiei
de serviciu, fără a fi necesar un ordin special şi cuprinde atribuţiile referitoare la aplicarea şi
executarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale, precum şi la respectarea normelor de
comerţ.
Serviciul extraordinar conţine acţiuni care se execută numai în baza ordinelor sau
delegaţiilor speciale date de conducerea Ministerului Finanţelor, Serviciul extraordinar în
cadrul unităţilor teritoriale se organizează şi se execută pe baza ordinului scris al
comisarului şef de secţie, în care se precizează locul şi timpul în care se execută controlul.
La ieşirea din serviciu, documentele de control se depun şi se înregistrează la sediul secţiei
împreună cu mijloacele de intervenţie şi autoapărare aflate în dotare.
La orice acţiune de control participă minimum două persoane din Garda
financiară.
În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, organele Gărzii financiare au dreptul:
- să efectueze control în localurile şi dependinţele în care
se produc, se depozitează, se comercializează bunurile sau se
desfăşoară activităţi care fac obiectul impozitării;
- să controleze existenţa şi autenticitatea documentelor
justificative, pe timpul transportului, precum şi în locurile de
desfăşurare a unor activităţi de producţie, prestări de servicii, acte şi
fapte de comerţ, când există indicii de sustragere de la îndeplinirea
obligaţiilor fiscale sau de realizare a unor procedee interzise de lege;
- să controleze registrele şi orice alte documente din care
rezultă îndeplinirea obligaţiilor fiscale;
- să efectueze, în condiţiile legale, percheziţii, în localurile
publice sau particulare - case, curţi, dependinţe şi grădini - dacă exista
indicii ca în aceste locuri sunt ascunse mărfuri sau instalaţii cu care se
fabric produse, fără îndeplinirea obligaţiilor fiscale sau dacă se comit
alte fraude fiscale;
- să confişte obiectele sau produsele, corpuri delicte
sustrase de la plata impozitelor şi taxelor sau a căror fabricaţie şi
desfacere este interzisă, precum şi să ridice documentele care pot servi
la dovedirea fraudelor sau contravenţiilor descoperite;
- să constate contravenţii şi să aplice sancţiunile
corespunzătoare;

33
 - să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu
infracţiunile constatate;
- să poarte uniforma, să păstreze, să folosească şi să facă
uz de armamentul şi mijloacele din dotare, în condiţiile legii.
Personalul Gărzii financiare are următoarele obligaţii principale:
- să respecte Constituţia, legile în vigoare şi jurământul
solemn;
- să lucreze conştiincios şi obiectiv;
- să încheie acte scrise asupra rezultatelor controlului, să
execute în mod legal ordinile superiorilor;
- să păstreze secretul în exercitarea serviciului;
- să nu-şi creeze avantaje în legătură cu serviciul;
- să respecte cerinţele statutului funcţionarului public, etc.
Personalul Gărzii financiare este obligat să sprijine, prin mijloace şi procedee de
control specifice, organele direcţiilor de control financiar ale statului, la cererea acestora. Pe
de altă parte, constatările personalului Gărzii financiare care impun continuarea controlului
în contabilitatea agenţilor economici se comunici operativ direcţiei teritoriale a controlului
financiar de star, dacă acest control necesită a perioadă mai mare de 8 ore. De asemenea,
personalul Gărzii financiare cooperează la împiedicarea oricăror încercări de sustragere sau
eschivări de la plata impozitelor, la unirea şi descoperirea fraudelor şi îndeplinirea altor
atribuţii legale, cu organele specializate ale Ministerului de Interne, procuraturii şi organele
de administraţie locale.
Când în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu se întimpină rezistenţa ori autorii
fraudelor încearcă să dispară cu obiectele sau produsele găsite asupra lor, personalul Gărzii
financiare este dator să împiedice acest fapt, folosind orice mijloace legale, inclusiv
armamentul din dotare. În acţiunile de control poate solicita ajutorul organelor de poliţie, iar
în zona de frontieră, organelor de grăniceri sau de control trecere frontieră.

Controlul impozitului pe profit

Obligaţia calculării şi răspunderea pentru efectuarea plăţii în termen a impozitului

pe profit revin tuturor contribuabililor, cu excepţia celor scutiţi temporar sau definitiv.
Calculul impozitului se face în funcţie de mărimea profitului. Profitul impozabil se
determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile înregistrate.
În veniturile totale se includ:
- veniturile din activitatea de bază (evidenţiindu-se separat
veniturile realizate din export);
- subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif
- veniturile financiare (evidenţiindu-se în mod distinct
dobânzile);
- alte venituri.
În cheltuielile totale se includ toate acele cheltuieli care privesc desfăşurarea
normală a activităţii unui contribuabil dar care se încadrează în anumite limite maxime
expres prevăzute de dispoziţiile legale (amortizarea, cheltuieli de protocol, reclamă,
publicitate, sponsorizare, acţiuni sociale etc). Cele care depăşesc aceste limite maxime sunt
acceptate ca fiind cheltuieli ale contribuabilului, dar nu pot fi deduse din venituri, ci
dimpotrivă, se adaugă la diferenţa dintre venituri şi cheltuieli pentru stabilirea profitului brut
al contribuabilului.

34
 Temeiul legal al stabilirii şi calculării impozitului de profit la contribuabili este
Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 modificată prin O.U. nr. 217/1999.
Conform acestui temei legal, cota de impozit pe profit datorată de contribuabili
este de 25%, cu următoarele excepţii:
- în cazul în care contribuabilii care obţin venituri din
jocurile de noroc, inclusiv baruri şi localuri de noapte, plătesc o cotă
adiţională de impozit de 25% asupra părţii din profitul impozabil care
corespunde veniturilor înregistrate din aceste activităţi în volumul total
al veniturilor. Cota adiţională de impozit de 25 % o plătesc şi
persoanele fizice şi juridice pentru veniturile proprii, de aceeaşi natură,
realizate în baza contractelor de asociere în participaţiune;
- în cazul Băncii Naţionale a României cota de impozit este
de 80% şi se aplică asupra veniturilor rămase după scăderea
cheltuielilor deductibile şi a fondului de rezervă potrivit legii;
- orice majorare a capitalului social efectuată prin
încorporarea rezervelor, precum şi a profiturilor, cu excepţia rezervelor
legale şi a diferenţelor favorabile din reevaluarea patrimoniului, se
impozitează cu o cotă de 10 %.
Controlul impozitului pe profit la contribuabili se realizează de către organul
fiscal prin:
1) verificarea legalităţii şi realităţii veniturilor consemnate în conturile din clasa
7 ,,Venituri" (în baza facturilor emise, a extraselor de cont etc).
2) Verificarea legalităţii şi realităţii tuturor cheltuielilor consemnate în conturile
din clasa 6 ,,Cheltuieli" (în baza facturilor primite, a situaţiei de lucrări, extrase de cont etc).
3) Verificarea încadrării în cotele maxime de cheltuieli a acelora care conform
legilor bugetare anuale se stabilesc (cheltuieli deductibile), dacă se încadrează în aceste cote
le acceptă în ,,cheltuieli totale", dacă nu, le deduce din ,,cheltuieli totale" şi le adaugă la
diferenţa rezultată dintre veniturile totale şi cheltuielile totale.
Suma rezultată (diferenţa dintre veniturile totale şi cheltuielile totale plus
cheltuielile deductibile a căror limite au fost depăşite) se impozitează apoi cu cota de 25%
şi rezultă impozitul pe profit pe care trebuie să-l vireze contribuabilul la bugetul de stat.
4) Verificarea contului de cheltuieli cu impozitul pe profit din punct de vedere al
corectei înregistrări în urma aplicării cotei legale de impozit;
5) Verificarea din punct de vedere formal şi de fond a modului de întocmire şi de
depunere a imprimatului ,,Declaraţia trimestrială pentru impozitul pe profit al
contribuabililor".

Controlul impozitului pe salarii

Venitul sub formă de salariu şi alte drepturi salariale impozabile cuprinde

totalitatea sumelor primite în cursul unei luni indiferent de perioada la care se referă şi care
sunt realizate din:
a) salariile de orice fel;
b) sporurile de orice fel;
c) indemnizaţiile de orice fel;
d) stimulentele din fondul de participare la profituri, recompensele şi premiile de
orice fel;
e) sumele plătite din fondurile asigurărilor sociale în caz de incapacitate temporară
de muncă şi de maternitate;

35
 f) sumele plătite pentru concediu de odihnă;
g) orice alte câştiguri în bani şi în natură primite ca plată a muncii de la persoanele
fizice sau juridice, după caz, la care sunt angajaţi, inclusiv cele acordate în baza contractului
de muncă, cu excepţia celor în natură acordate personalului casnic angajat;
h) sumele plătite salariaţilor sub formă de indexare sau compensare ca urmare a
creşterii preţurilor şi tarifelor;
i) sumele plătite membrilor fondatori ai unei societăţi comerciale sub forma
participării la profitul net.
Se consideră salarii realizate pe teritoriul României salariile plătite în bani şi în
natură primite de către salariaţi de la persoanele fizice sau juridice care au domiciliul sau
sediul pe teritoriul României, precum şi salariile primite din străinătate de către persoanele
care îşi desfăşoară activitatea în România.
Nu se supun impozitării, în maniera enunţului de mai sus, salariile şi
indemnizaţiile în valută stabilite net plătite de instituţiile publice române personalului român
care îşi desfăşoară activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al altor
forme de reprezentare a României în străinătate.
Evaluarea produselor acordate ca plată în natură se face la preţul de vânzare
practicat pentru produsele proprii şi la preţul de aprovizionare pentru alte produse.
Se mai impozitează şi următoarele drepturi băneşti cuvenite persoanelor fizice:
a) câştigurile salariaţilor zilieri şi temporari;
b) onorariile încasate de avocaţi sau notari publici;
c) sumele realizate de medici şi personalul sanitar de la policlinicile cu plată;
d) sumele obţinute din colaborări de orice natură;
e) onorariile încasate din expertize de orice fel;
f) indemnizaţiile cenzorilor contabili;
g) drepturile băneşti pentru investiţii şi inovaţii.
Nu se cuprind în venitul lunar impozabil şi nu se impozitează:
a) indemnizaţiile de mutare, transfer, deplasare şi de încadrare în funcţie;
b) sumele realizate de salariat în perioada preavizului de concediere;
c) ajutoarele ce se acordă conform legii din fondul de asigurări sociale şi din
fondul de asistentă socială, precum şi ajutoarele acordate din fondul de salarii pentru naşteri
şi în caz de deces a salariaţilor;
d) pensiile de orice fel;
e) alocaţiile, indemnizaţiile şi orice alte sume de această natură acordate
persoanelor cu copii precum şi alocaţiilor de întreţinere acordate persoanelor cărora li s-au
dat în plasament familial sau li s-au încredinţat minori;
f) masa gratuită şi alimentaţia antidot acordate în natură potrivit legii.
Sunt scutite de plata impozitului următoare1e categorii de persoane:
a) corespondenţii de presă străini pentru salariile pe care le primesc sub condiţia
reciprocităţii;
b) elevii, studenţii şi doctoranzii pentru burse;
c) invalizii de gradul I şi II, veteranii de război, precum şi persoanele handicapate
încadrabile în gradul I sau II de invaliditate pe baza certificatelor emise de comisia
medicală;
d) urmaşii eroilor martiri ai Revoluţiei, răniţii, precum şi pensionarii de
invaliditate care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă în urma Victoriei
Revoluţiei din decembrie 1989;
e) militarii în termen, elevii şi studenţii militari pentru drepturile băneşti primite.

36
 Organul fiscal care efectuează controlul impozitului pe salarii trebuie să
procedeze la:
1) cunoaşterea temeiului legal privind impozitul pe salarii, care este Legea
nr.32/1991 republicată în 1993 şi toate celelalte hotărâri de guvern şi ordonanţe
guvernamentale apărute în perioada anilor 1991 şi până la data efectuării controlului;
2) verificarea legalităţii şi realităţii încadrării personalului pe bază de studii,
vechime etc.;
3) verificarea legalităţii şi realităţii stabilirii volumului de muncă efectuat pentru
care se calculează salariul;
4) verificarea legalităţii şi realităţii acordării unor sporuri de orice fel;
5) verificarea legalităţii şi realităţii acordării indemnizaţiilor de orice fel;
6) verificarea legalităţii şi realităţii acordării stimulentelor din fondul de
participare la profit, recompenselor, premiilor de orice fel;
7) verificarea legalităţii şi realităţii sumelor plătite din fondul asigurărilor sociale
în caz de incapacitate temporară de muncă şi de maternitate;
8) verificarea legalităţii şi realităţii sumelor plătite pentru concediul de odihnă;
9) verificarea legalităţii şi realităţii reprezentând plăţi în natură (corecta lor
evaluare), a sumelor reprezentând indexare sau compensare;
10) verificarea legalităţii şi realităţii stabilirii veniturilor salariale brute pentru
fiecare salariat în vederea impozitării;
11) verificarea aplicării corecte a cotelor de impozitare corespunzătoare venitului
individual lunar impozabil;
12) verificarea vărsării la termen a impozitului pe salarii la bugetul de stat;
13) verificarea din punct de vedere formal şi de fond a Dării de seama privind
calcularea, reţinerea şi vărsarea impozitului pe salarii.
Constatările organului fiscal se concretizează în actele de control.

Controlul taxei pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată, care înlocuieşte impozitul pe circulaţia mărfurilor, este

impozitul indirect şi unic care se aplică asupra mărfurilor în cadrul fiecărei etape a
circuitului acestora, calculându-se numai asupra valorii adăugate pe fiecare verigă în parte.
Obiective ale controlului:
1) Determinarea corect a taxei pe valoarea adăugată deductibilă:
- bunurile şi serviciile să fie aprovizionate pentru necesităţile firmei şi să fie
destinate operaţiunilor impozabile;
TVA să fie înscrisă în facturi, chitanţe fiscale, declaraţii vamale de import sau alte
documente specifice.
2) Determinarea corectă a taxei pe valoarea adăugată colectată:
- bunurile livrate şi serviciile prestate să fie consemnate în facturi sau alte
documente legale;
- baza de impozitare să fie stabilită conform dispoziţiilor legale;
- cotele de impozitare aplicate să fie stabilite conform dispoziţiilor legale.
3) Verificarea documentelor şi a evidenţei contabile:
- înscrierea corectă a documentelor de aprovizionare în Jurnalul pentru
cumpărături;
- înscrierea corectă a documentelor de vânzare în Jurnalul pentru vânzări;

37
 - corelarea datelor din jurnalele de mai sus cu înregistrările din contabilitatea
unităţii.
4) Verificarea întocmirii corecte şi prezentarea în termen a ,,decontului T.V.A." la
organele fiscale:
- reflectarea corespunzătoare în decont a datelor din jurnale;
- stabilirea corectă a operaţiunilor corespunzătoare regimului T.V.A., respectiv
operaţiuni impozabile la intern, livrări la export, operaţiuni scutite cu sau fără drept de
deducere;
- stabilirea corectă a proratei;
- stabilirea corectă a sumei datorate sau de primit de la buget;
- preluarea corectă a soldului de la finele lunii precedente în funcţie de depunerea
sau nu a cererii de rambursare.
5) Verificarea plăţii TVA rezultaţi din decont:
- verificarea extraselor de cont;
- calculul majorărilor de întârziere în cazul depăşirii termenelor legale de plată
până în ziua de 25 a lunii curente pentru luna expirată).
6) Verificarea regularizării diferenţei de TVA conform dispoziţiilor legale:
- compensarea diferenţei de primit cu TVA datorată bugetului în lunile următoare;
- rambursarea diferenţei neregularizate potrivit alineatului precedent.
7) verificarea aprobării rambursării TVA:
- cererea să fie depusă sub semnătura persoanelor autorizate;
- suma cerută să corespundă cu cea înscrisă în Decontul de TVA,
- cererea să fie justificată cu documente legale, respectiv:
a) pentru fiecare livrare la export;
b) pentru prestări de servicii la export:
c) pentru transporturile internaţionale de persoane şi marfă;
d) pentru livrările în ţară rambursarea se face pe baza verificării efectuate la
agentul economic
e) constituirea garanţiilor prevăzute de lege în cazurile în care rambursarea s-a
efectuat fără verificare;
f) efectuarea de controale încrucişate în vederea determinării legalităţii facturilor
emise de furnizori.
8) Verificarea îndeplinirii celorlalte obligaţii ale plătitorilor de TVA
Constatările programului fiscal se concretizează în actele de control.

6. CONTROLUL FISCAL
6.1. Conceptul de control fiscal, contribuabil şi inspector fiscal

Controlul fiscal cuprinde ansamblul activităţilor care au ca scop verificarea declaraţiilor,

precum şi verificarea corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii, conform legii, a obligaţiilor de către
contribuabili.
Sunt supuşi controlului fiscal, contribuabili persoane fizice şi juridice, române şi străine,
precum şi asociaţii fără personalitate juridică, cărora le revin, potrivit reglementărilor legale în
vigoare, obligaţiile fiscale.
Obligaţiile fiscale cuprind:
a) obligaţia de declarare a bunurilor, a veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor
datorate;

38
 b) obligaţia de calculare, de înregistrare în evidenţele contabile şi de plată la termenele
legale a impozitelor;
c) obligaţia de calculare, de înregistrare în evidenţele contabile şi de plată la termenele
legale a impozitelor care se realizează prin stopaj la sursă;
d) orice alte obligaţii care revin contribuabililor în aplicarea şi executarea legilor fiscale.
Prin impozite sunt definite sumele datorate, potrivit legii, bugetului de stat şi bugetelor
locale, precum şi orice alte sume care constituie venituri de natură fiscală, a căror administrare
revine Ministerului Finanţelor.
Controlul fiscal se exercită de către Ministerul Finanţelor şi unităţilor sale teritoriale, prin
aparatul fiscal şi organele de control financiar abilitate de lege, denumite organe fiscale.
Angajaţii organelor fiscale îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Organizarea, competenţe teritorială şi atribuţiile aparatului fiscal se aprobă de către
ministrul finanţelor.

6.2. Drepturile şi obligaţiile organelor fiscale şi ale contribuabililor

Drepturile şi obligaţiile organelor fiscale

În exercitarea atribuţiilor ce le revin, organele fiscale au dreptul:
a) să examineze orice înscrisuri, documente, registre sau evidenţe contabile ale
contribuabililor care pot fi relevante pentru stabilirea corectă a impozitelor datorate şi pentru modul
de respectare a obligaţiilor fiscale de către aceştia;
b) să solicite contribuabililor toate informaţiile, justificările sau explicaţiile referitoare la
declaraţiile sau documentele supuse controlului. În cazul în care se solicită răspunsul în scris,
contribuabilii sunt obligaţi să furnizeze informaţiile respective în termen de 3 zile de la primirea
solicitării;
c) să solicite prezenţa contribuabililor sau reprezentanţilor legali, ai acestora la sediul
unităţii fiscale. Solicitarea se face în scris şi cuprinde, în mod obligatoriu, data, ora şi locul
întâlnirii, precum şi scopul acesteia. Solicitarea se comunică contribuabilului cu cel puţin 10 zile
înaintea datei fixate pentru întâlnire;
d) să facă constatări faptice cu privire la natura activităţilor producătoare de venituri
impozabile sau pentru identificarea obiectelor sau surselor impozabile;
e) să ridice extrase sau să facă copii de pe oricare înscris, document sau înregistrare
contabilă;
f) să reţină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii în schimbul unei
dovezi scrise şi semnate de organul fiscal, orice document sau orice element material care poate
constitui o probă sau o dovadă referitoare la determinarea impozitelor datorate de către contribuabil
pe o perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea conducerii organului
fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită până la 90 de zile;
g) să intre, în prezenţa contribuabilului sau a reprezentantului legal al acestuia, ori în
prezenţa altei persoane desemnate de contribuabil, în orice incintă de afaceri a contribuabilului sau
în orice alte incinte sau locuri în care există bunuri impozabile sau se desfăşoară activităţi
producătoare de venituri;
h) să intre în încăperile care reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice, cu
consimţământul scris al acesteia. În caz de refuz, organul fiscal va solicita autorizarea instanţei
judecătoreşti competente, aplicându-se dispoziţiile Codului de procedură penală, civilă privind
ordonanţa preşedinţială.

În scopul determinării modului de respectare a obligaţiilor fiscale ce revin contribuabililor

şi al stabilirii exacte a impozitelor datorate, organele fiscale sunt în drept să solicite informaţii de la:
 persoane fizice sau juridice care deţin în păstrare sau administrare bunuri sau sume de bani
ale contribuabililor sau care au relaţii de afaceri cu aceştia;
 organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţii publice sau de interes public;

39
  instituţii publice sau private care înregistrează, sub orice formă, încheierile de contracte,
circulaţia mărfurilor pe căile de comunicaţie de orice fel, evidenţa populaţiei sau a bunurilor,
exploatarea proprietăţilor şi alte asemenea.
Toate actele, datele şi informaţiile obţinute de organele fiscale vor face parte din dosarul
fiscal al contribuabilului şi vor putea fi luate în considerare la recalcularea impozitelor datorate de
acesta.
Organele fiscale au obligaţia să exercite controlul fiscal în aşa fel încât să afecteze cât mai
puţin desfăşurarea activităţilor curente ale contribuabililor.
Pe întreaga durată a controlului fiscal, organele fiscale au obligaţia de a acţiona cu
profesionalism, dovedind corectitudine şi obiectivitate în relaţiile cu contribuabilii de serviciu.
În baza constatărilor efectuate ca urmare a acţiunilor de control, Ministerul Finanţelor are
dreptul:
- să stabilească în sarcina contribuabililor diferenţe de impozite, precum şi să calculeze
majorările de întârziere pentru neplata la termenele legale a impozitelor datorate;
- să constate contravenţiile şi să aplice amenzile prevăzute la legile fiscale;
- să dispună măsurile necesare îndeplinirii corecte, de către contribuabili, a obligaţiilor
fiscale ce le revin.

Drepturile şi obligaţiile contribuabililor

Pe întreaga durată a controlului fiscal, contribuabilii au dreptul:

a) să fie informaţi asupra desfăşurării controlului şi asupra eventualelor situaţii neclare;
b) să fie primii solicitaţi, în cazul în care sunt disponibili, pentru a furniza informaţii,
explicaţii şi justificări;
c) să beneficieze de asistenţă de specialitate;
d) să fie protejaţi pe linia secretului fiscal.
Contribuabilii sunt obligaţi să pună la dispoziţia organelor fiscale toate documentele
tehnico-operative şi contabile, evidenţele şi orice fel de înscrisuri care stau la baza calculării corecte
şi în cuantumul legal al impozitelor datorate.
Contribuabilii care, potrivit legii, organizează şi conduc contabilitatea proprie sunt obligaţi
să păstreze evidenţele contabile, precum şi documentele justificative pe baza cărora s-au făcut
înregistrările contabile, la sediul social declarat.
Evidenţele contabile şi documentele justificative se păstrează şi se arhivează într-un mod
adecvat, care să permită desfăşurarea normală a controlului fiscal.
Măsurile dispuse ca urmare a controlului fiscal pot fi constatate de către contribuabili,
potrivit legii în 15 zile de la data întocmirii actului de control.

6.3. Reguli de procedură, tehnici şi instrumente de control fiscal

Sistemul fiscal reprezintă modul de cercetare şi acţiune, procedeele şi modalităţile de

investigare în vederea prevenirii, constatării şi înlăturării cazurilor de sustragere de la calcularea,
evidenţa şi plata impozitelor şi taxelor cuvenite statului.
Aparatul fiscal, ca parte componentă a sistemului fiscal, îşi realizează funcţiile de
dimensionare, aşezare, urmărire şi încasare a impozitelor şi taxelor, prin controlul fiscal. Felul cum
este organizat controlul fiscal, procedeele, tehnicile şi modalităţile aplicate diferă de la un sistem la
altul, de la o etapă la alta de evoluţie a economiei de piaţă, în funcţie de politicile financiare şi
fiscale.
Controlul fiscal se desfăşoară la sediul, domiciliul ori reşedinţa contribuabilului sau la
sediul organului fiscal, după caz.
Timpul afectat efectuării controlului fiscal este stabilit de către organele fiscale în funcţie
de obiectivele controlului şi nu poate fi mai mare de 3 luni.

40
 Controlul fiscal la sediul contribuabilului se efectuează o singură dată pentru fiecare
impozit şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Rezultatele controlului fiscal se consemnează obligatoriu în procese – verbale de control,
note de constatare, procese – verbale de constatare a contravenţiilor, note unilaterale.
Controlul fiscal, indiferent de cine este realizat, presupune respectarea unor reguli unitare
de acţiune şi adoptarea unor procedee, tehnici şi modalităţi sau instrumente de control specifice,
care rămân general valabile.
a) Din punct de vedere al scopului pentru care este efectuat, controlul fiscal poate fi:
 informativ, care are un caracter educativ, având drept scop informarea agenţilor economici
nou înregistraţi asupra drepturilor şi, mai ales, a obligaţiilor fiscale ce le revin;
 de rutină, care are scopul de a menţine legătura cu contribuabilii şi urmărirea modului de
respectare a obligaţiilor de înregistrare ca plătitori de impozite şi taxe şi de respectare a
obligaţiilor fiscale.

b) Din punct de vedere al sferei de cuprindere a impozitelor şi taxelor, controlul fiscal

poate fi:
 general, atunci când sunt cuprinse în verificare toate impozitele şi taxele datorate de
contribuabili;
 parţial, când se efectuează controlul anumitor categorii de impozite şi taxe.

c) Din punct de vedere al operaţiunilor supuse controlului fiscal, controlul fiscal poate
fi:
 complet, când sunt controlate toate operaţiunile, documentele şi evidenţele care stau la baza
calculării şi urmăririi unui impozit;
 selectiv, când sunt controlate numai anumite operaţii, documente sau perioade cu privire la
calculul şi evidenţa unui impozit.

d) Din punct de vedere al cunoaşterii realităţii operaţiunii ce nasc obligaţii faţă de

stat, controlul fiscal poate fi:
 documentar, când inspectorul fiscal examinează forma şi conţinutul evidenţelor pentru
stabilirea realităţii şi legalităţii operaţiunilor, pe baza documentelor prezentate de contribuabil;
 faptic, atunci când se controlează existenţa şi micşorarea mijloacelor materiale şi băneşti şi
modul cum acestea sunt reflectate în documente, pentru a cunoaşte sinceritatea
contribuabilului în întocmirea evidenţelor şi declaraţiilor sale, precum şi pentru identificarea în
acest fel a cazurilor de evaziune fiscală.

6.4. Controlul declarării obligaţiilor de plată la bugetul de stat

Anual, până la data de 31 martie a anului curent pentru anul expirat, după încheierea
anului fiscal şi depunerea bilanţului contabil:
- plătitorii de impozit pe profit vor depune o “Declaraţie privind impozitul pe profit”;
- plătitorii de accize vor depune un “Decont privind accizele”;
- organizatorii de jocuri de noroc vor depune “Situaţia principalilor indicatori
economico-financiari realizaţi din activitatea de exploatare a jocurilor de noroc”.
- plătitorii de taxă pe valoarea adăugată vor depune lunar atât “Declaraţia privind
obligaţiile de plată la bugetul de stat”, cât şi “Decontul privind taxa pe valoarea
adăugată”.

41
 Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat
În cazul “Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, organul fiscal va
verifica dacă contribuabilii au respectat termenele legale de depunere şi dacă au completat în mod
corect şi citeţ toate rubricile prevăzute de formular.
Astfel, declaraţia se va depune trimestrial, până la data de 25 a primei luni din trimestrul
următor, de către acei contribuabili care, potrivit reglementărilor în vigoare, au obligaţia declarării
trimestriale a impozitului pe profit şi care datorează numai acest impozit.
Declaraţia se completează înscriind cu majuscule, citeţ şi corect, toate datele prevăzute de
formular, utilizând pix cu mină de culoare neagră. Dacă este posibil, declaraţia va fi completată la
maşina de scris sau la imprimantă.
Completarea declaraţiei se va face conform termenelor de declarare prevăzute de legile
fiscale, astfel:
1) Lunar, pentru:
- taxa pe valoarea adăugată;
- impozitul pe profit , datorat de BNR şi bănci;
- accize;
- impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă;
- taxa pentru jocuri de noroc;
- impozitul pe veniturile persoanelor fizice şi juridice nerezidente, reţinut de plătitorii de
venit (pentru lunile în care se efectuează plăţi de venituri pentru persoanele fizice şi
juridice nerezidente);
- impozitele reţinute la sursă conform reglementărilor legale privind impozitul pe venit
(impozit pe venitul din salarii, impozit pe venitul din dividende, impozit pe veniturile
din valorificarea sub orice formă, a drepturilor de proprietate intelectuală, impozit pe
veniturile din dobânzi).
2) Trimestrial, pentru impozitul pe profit.
3) Anual, pentru vărsămintele din profitul net al regiilor autonome.
Când plătitorul corectează declaraţia depusă iniţial, declaraţia rectificată se întocmeşte pe
acelaşi model de formular, înscriind “X” în spaţiul special prevăzut în acest scop.
Declaraţia se completează în două exemplare, dintre care:
 originalul – culoare verde – se depune la organul fiscal în evidenţa căruia este înregistrat
plătitorul,
 copia – culoare neagră – se păstrează de plătitor.
Completarea declaraţiei se face astfel:
Luna pentru care se completează declaraţia va fi înscrisă cu majuscule (ex. IANUARIE).
Anul pentru care se completează declaraţia va fi scris cu cifre arabe, cu patru caractere (ex.
2000).
Secţiunea “Date de identificare a plătitorului” se completează înscriind citeţ, corect şi
complet toate datele prevăzute de formular.
Rândurile prevăzute pentru declararea impozitelor/taxelor se vor completa cu sumele
reprezentând obligaţii constituite în perioada de raportare (lună, trimestru) la care se referă
declaraţia.

Capitolul A – Taxa pe valoarea adăugată, cuprinde:

 TVA de plată pentru perioada de raportare
 TVA de rambursat pentru perioada de raportare.
Capitolul B – Impozit pe venitul din salarii şi pe venituri asimilate salariilor
În declaraţie vor fi înscrise numai sumele care trebuie virate, potrivit prevederilor legale, la
bugetul de stat, reprezentând impozit pe salarii şi pe veniturile asimilate salariilor.
Capitolul C – Impozit pe profit, cuprinde:
 impozitul pe profit datorat cumulat, la sfârşitul perioadei precedente;
 impozitul pe profit datorat cumulat, la sfârşitul perioadei de raportare.

42
 Capitolul D – Accize, cuprinde numai sumele reprezentând accize, datorate pentru
perioada de raportare.
Capitolul E – Impozit la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă, cuprinde
numai sumele reprezentând acest impozit, datorat pentru perioada de raportare.
Capitolul F – Taxa pentru jocuri de noroc, cuprinde:
 taxa anuală datorată anticipat perioadei de raportare;
 taxa regularizată periodic în funcţie de realizări, datorată pentru perioada de raportare.
Capitolul G – Impozit pe dividende, cuprinde numai sumele reprezentând acest impozit,
de virat pentru perioada de raportare (5%).
Se completează lunar, de către plătitorii de astfel de venituri, cu sumele calculate şi reţinute
potrivit art. 36 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999.
Capitolul H – Impozit pe veniturile persoanelor fizice şi juridice nerezidente reţinute
de plătitorii de venit, cuprinde numai sumele reprezentând impozitul de virat pentru perioada de
raportare.
Capitolul I – Impozit pe veniturile din valorificarea, sub orice formă, a drepturilor de
proprietate intelectuală, cuprinde numai sumele reprezentând impozitul de virat pentru perioada
de raportare.
Capitolul J – Impozit pe veniturile sub orice formă de dobânzi, cuprinde numai sumele
reprezentând impozitul de virat pentru perioada de raportare.
Capitolul K – Impozit pe venituri obţinute din transferul dreptului de proprietate
asupra valorilor mobiliare şi a părţilor sociale, cuprinde numai sumele reprezentând impozitul de
virat pentru perioada de raportare.
Capitolul L – Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, cuprinde numai sumele
datorate pentru perioada de raportare.
Capitolul M – Alte impozite şi taxe:
 la coloana Denumire indicator se înscrie denumirea exactă a impozitului/taxei datorate;
 la coloana Sume se înscrie suma datorată pentru impozitul/taxa respectivă.

Declaraţia privind impozitul pe profit

În cazul “Declaraţiei privind impozitul pe profit”, organul fiscal va verifica dacă
contribuabilii au respectat termenul legal anual de depunere, după definitivarea impozitului pe
profit pe baza datelor din bilanţul contabil anual, până la data de 15 aprilie a anului curent pentru
anul expirat.

Decont privind taxa pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată colectată
Rândurile 1 şi 2 – Vânzări în ţară: se preiau totalurile coloanelor 10, 11, 12 şi 13 din
Jurnalul pentru vânzări, precum şi operaţiunile asimilate livrărilor potrivit legii, centralizate în
borderoul cuprinzând operaţiunile asimilate livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii.
Rândul 3 – Regularizări: se evidenţiază sumele rezultate din colectarea datelor din
deconturile anterioare, precum şi sumele aferente operaţiunilor neexigibile existente în sold la finele
lunii anterioare, care au devenit exigibile în luna pentru care se întocmeşte decontul.
Rândul 4 – Export: se înscriu operaţiunile de export înregistrate la coloana 9 din Jurnalul
pentru vânzări.

6.5. Metodologia privind controlul impozitului pe profit

Profitul impozabil
Impozitul pe profit face parte din categoria impozitelor directe, obiectul acestui impozit
fiind profitul impozabil.

43
 În mod generic, profitul se obţine ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile înregistrate de
subiectul plătitor, respectiv agentul economic pe parcursul perioadei.
În practică, însă, agentul economic este confruntat cu diferenţierea între profitul contabil
(obţinut din calculele contabile) şi profitul fiscal (rezultat ca urmare a incidenţei fiscale asupra
profitului contabil).
Profitul fiscal sau impozabil se obţine pornind de la profitul contabil la care se adaugă
cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal şi se scad deducerile fiscale.
Cheltuielile deductibile din punct de vedere fiscal sau cele pentru care se admite
deducerea sunt cele aferente veniturilor realizate sau cele prevăzute în acte normative.
În această categorie se includ:
 cheltuielile efectuate pentru reclamă şi publicitate conform prevederilor O.G. nr. 83/1997
pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit;
 sumele ce se constituie anual ca rezerve legale din profitul brut până la atingerea valorii de
20% din capitalul social;
 cheltuielile de delegare, detaşare, deplasare în interes de serviciu în cadrul localităţii sau în
străinătate în limita plafoanelor stabilite prin Ordinul M.F. nr. 323 din februarie 1998;
 cheltuielile de sponsorizare în limita cotelor prevăzute de O.G. nr. 36 din ianuarie 1998;
 dividendele primite ca urmare a deţinerii de participaţii în cadrul altor societăţi etc.
Cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal pentru determinarea profitului
impozabil sunt:
 impozitul pe profit, precum şi impozitul pe venitul realizat în străinătate;
 impozitele cu reţinere la sursă, plătite în numele persoanelor fizice şi juridice nerezidente,
pentru veniturile realizate în România;
 amenzile sau penalităţile datorate către organele fiscale;
 cheltuieli de protocol care depăşesc limita de 1% aplicată asupra diferenţei rezultate dintre
totalul veniturilor şi cheltuielilor aferente, inclusiv accizelor, mai puţin cheltuielile cu
impozitul pe profit şi cheltuieli de protocol înregistrate în cursul anului;
 sumele utilizate pentru constituirea de provizioane sau rezerve peste limitele legale;
 sumele care depăşesc limitele cheltuielilor considerate deductibile, în conformitate cu legea
bugetară anuală;
 cheltuieli cu perisabilităţile peste limitele legale;
 depăşirea cheltuielilor cu detaşările, delegările sau deplasările în interes de serviciu, ale
căror limite s-au stabilit prin acte normative;
 depăşirea cheltuielilor cu sponsorizarea peste cotele prevăzute în legea privind sponsorizarea
etc.

Metodologia privind controlul impozitului pe profit presupune urmărirea unor etape

distincte, după cum urmează:
În principal, obiectul controlului îl constituie aplicarea corectă a cotelor privind impozitul
pe profit, corecta conducere a evidenţei contabile, întocmirea declaraţiei de impunere, virarea la
termen către bugetul de stat a impozitului calculat.

Surse de informare pentru control

Aceste surse de informare sunt prezentate în mod concentrat în inventarul alăturat.

INVENTARUL SURSELOR DE INFORMAŢII

 Contractul încheiat cu furnizorii sau clienţii
 Comanda

44
  Chitanţa fiscală
 Factura fiscală
 Avizul de expediţie
 Nota de recepţie şi constatare de diferenţe
 Registrul de casă
 Borderoul zilnic de vânzare
 Jurnalul de vânzări
 Raportul de gestiune
 Jurnal de cumpărări
 Ştatul de salarii
 Jurnalul de casă
 Foaia de vărsământ
 Bonul de vânzare
 Fişa de cont analitică
 Fişa de cont sintetică
 Nota de avans spre decontare
 Extrasul de cont
 Balanţa de verificare
 Bilanţul contabil
 Contul de profit şi pierdere
 Anexa la bilanţ

Procedee şi tehnici specifice:

 studiul general prealabil
 controlul documentar contabil.

Controlul documentar-contabil se poate exercita printr-o serie de tehnici de control:

- calculul de control;
- controlul cronologic;
- controlul invers cronologic;
- controlul sistematic;
- controlul reciproc.

În urma activităţii desfăşurate, organul de control încheie o serie de acte în care se înscriu
constatările. Este vorba de procesul verbal de control, în care se înscriu abaterile constatate:
- calculul eronat al impozitului pe profit;
- plata cu întârziere a impozitului pe profit;
- neplata impozitului pe profit,
- neîntocmirea şi nedepunerea declaraţiei de impunere,
- nedeclararea tuturor categoriilor de operaţiuni impozabile.

AUDITUL FINANCIAR – CONTABIL

1. DEFINIREA, ROLUL ŞI PRINCPIILE GENERALE ALE AUDITULU FINANCIAR-
CONTABIL

45
 Prin audit se înţelege examinarea profesională a unei informaţii în vederea
exprimării unei opinii responsabile şi independente prin raportarea ei la un criteriu de
calitate în vederea satisfacerii nevoilor unor utilizatori de informaţii.
Prin audit financiar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist competent
şi independent în vederea exprimării unei opinii motivate asupra:
validităţii şi corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de conducerea
întreprinderii (auditul intern);
imagini fidele, clare şi complete a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a
rezultatelor obţinute de întreprindere.
Auditul financiar-contabil constă în verificarea şi certificarea situaţiilor financiare
de către un profesionist competent şi independent, cu calitate de auditor financiar şi
exprimarea de către acesta a unei opinii, potrivit căreia situaţiile financiare respective au
fost întocmite (oferi o imagine fidelă) sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu
un cadru general de raportare financiară identificat.
Practica a dovedit că există un conflict potenţial de interese între cei ce culeg,
prelucrează şi sintetizează informaţiile contabile şi utilizatorii acestor informaţii. Utilizatorii
de informaţii contabile manifestă o lipsă de încredere în informaţiile furnizate de
contabilitate, deoarece producătorii de informaţii contabile nu sunt, de regulă independenţi
faţă de operaţiunile efectuate şi situaţiile anuale de sinteză prezentate, fapt ce pune la
îndoială imparţialitatea şi obiectivitatea aparatului financiar contabil din întreprinderi.
Ca urmare, între activitatea producătorilor de informaţii şi utilizatori de informaţii
este necesar să se interpună activitatea auditorilor (experţi contabili, contabili autorizaţi cu
studii economice superioare, societăţi de expertiză, cenzori etc.) care au menirea de a
restabili o încredere rezonabilă între producătorii şi utilizatorii informaţiilor contabile.
În toate economiile de piaţă elementele controlului exercitat de către autorităţile
publice se combină cu elementele pieţei. Intervenţia statelor în economic fiind limită,
guvernele nu mai au nici sarcina, nici responsabilitatea, să garanteze informarea corectă a
tuturor partenerilor pieţei libere.
Libertatea pieţei se bazează pe liberul acces la informaţii corecte.
Auditul are rolul de a asigura utilizatorii de informaţii asupra:
a) respectării principiilor contabile general acceptate şi a procedurilor interne
stabilite de conducerea întreprinderii;
b) reflectării de către contabilitate şi conturile anuale a imaginii fidele, clare şi
competente a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de către
întreprindere.
Auditul financiar-contabil este chemat să exprime o opinie independentă asupra
conturilor anuale sau asupra altor situaţii şi informaţii menită să apere în mod egal pe toţi
utilizatorii de informaţii contabile.
Auditorii care autentifică şi legitimează situaţiile financiare şi informaţiile
furnizate de către contabilitate, respectând cerinţele de independenţă şi compatibilitate faţă
de operaţiunile şi persoanele pe care le verifică şi prezentând garanţii moral – profesionale,
sunt chemaţi să-şi îndeplinească misiunea fără să se lase influenţaţi de interesele adeseori
contradictorii ale utilizatorilor de informaţii.
Auditorul trebuie să se conformeze ,,Codului privind conduita etică şi
profesională în domeniul auditului financiar". Responsabilităţile profesionale ale unui
auditor sunt guvernate de următoarele principii morale independenţă, integritate,
obiectivitate, competenţă profesională confidenţialitate, conduită profesională, standarde
tehnice.

46
 Auditorul trebuie să efectueze şi să conducă un audit în conformitate cu
Standardele de Audit.
Auditorul trebuie să planifice şi să efectueze auditul cu o atitudine, de scepticism
profesional, având în vedere că, în unele cazuri, situaţiile financiare pot conţine erori
semnificative, datorită anumitor circumstanţe existente. De exemplu, auditorul trebuie, în
mod obişnuit, să se aştepte să găsească probe în sprijinul declaraţiilor conducerii şi să nu
presupună ca acestea sunt în mod necesar corecte.
PARALELĂ ÎNTRE AUDITUL ŞI CONTROLUL FINANCIAR-CONTABIL

Răspunderea comisarilor de Propuneri

conturi
1. Răspunderea civilă
Se stabileşte răspunderea civilă
pentru:
a) neexecutarea misiunii atribuite
prin lege, cum ar fi:
- absenţa verificării dosarelor
societăţii
- nerelevarea neregulilor sau
inexactităţilor descoperite, în faţa
adunării generale
b) incompleta neexecutare a
misiunii sale
Prejudiciul cauzat prin greşeala sa
poate fi pecuniar sau simplu
moral.
Situaţii în care răspunderea
comisarilor se combină cu cea a
organelor de gestiune a societăţii:
- când survin nereguli în cursul
unei modificări de statut;
- când se omite a se face cunoscut
adunării generale infracţiunile
săvârşite de administratori;
- în cazurile de complicitate;
- în cazul aprobării de către
comisar, în mod expres, a actelor
greşit întocmite ale secolului de
administaţie.
2. Răspunderea penală
Se stabileşte răspunderea penală
în sarcina comisarilor de conturi
în cazul săvârşirii următoarelor
infracţiuni:
a) Acceptarea cu ştiinţă sau
păstrarea funcţiei de comisar de
conturi în ciuda incompatibilităţii
legale
b) Darea sau confirmarea cu bună
ştiinţă de informaţii mincinoase
asupra situaţiei societăţii
c) Neaducerea la cunoştinţa
procurorului republicii a faptelor
delictuale pe care comisarul de
conturi le cunoştea, cum ar fi:
- infracţiuni legate de constituirea
societăţilor;
- infracţiuni legate de modificarea
capitalului social;
Răspunderea cenzorilor
1. Se stabileşte răspunderea solidară în
următoarele situaţii:
- când vărsămintele efectuate de asociaţi
nu sunt reale
- când dividendele plătite nu sunt reale
- când nu sunt îndeplinite hotărârile
adunării generale
-când nu sunt îndeplinite îndatoririle pe
care legea şi actul de constituire le impun.
2. Se stabileşte răspunderea penală în
sarcina cenzorilor în cazul săvârşirii
următoarelor infracţiuni:
a) Prezentarea cu rea credinţă în
rapoartele adresate adunărilor generale, a
unor fapte neadecvate asupra constituirii
societăţilor sau ascunderea în tot sau în
parte cu rea credinţă.
b) efectuarea de împrumuturi de la
societăţi la care este desemnat ca cenzor
sau de la o altă societate controlată de
aceasta sau de care ea este controlată sau
primirea de garanţii de la una din aceste
societăţi, pentru datorii proprii.
c) Neconvocarea adunării generale
d) Acceptarea sau păstrarea cu ştiinţă a
funcţiei de cenzor contrar dispoziţiei
legale
e) Exercitarea funcţiei de cenzor cu
încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la

47
- infracţiuni privind regulile de
publicitate.
d) Exercitarea ilegală a profesiunii
de comisar de conturi şi utilizarea
ilegală a titlurilor de comisar
3. Răspunderea disciplinară
Se stabileşte răspunderea
disciplinară pentru următoarele
abateri disciplinare:
- nerespectarea prevederilor legale
şi regulilor profesionale;
- neglijenţe grave;
- fapte contrare probităţii şi
onoarei.
Avertismentul şi mustrarea ca
sancţiuni disciplinare pot fi
completate cu o pedeapsă
complementară – respectiv
imposibilitatea de a fi ales timp de
10 ani sau mai mult, în camere,
consilii şi organisme profesionale.
Pentru a lua hotărâri asupra
acţiunii disciplinare intentate
contra membrilor Companiei
regionale, se constituie Comisia
regională de înscriere în cadrul
camerei regionale de disciplină.
4. Asigurarea comisarilor de
conturi
Legea obligă comisarul de conturi
să fie acoperit printr-o asigurare
care să garanteze răspunderea sa
civilă profesională.
Modalităţile acestei asigurări sunt
fixate printr-o hotărâre
ministerială.
Comisarul de conturi nu se poate
acoperi prin asigurare, contra
răspunderii penale sau
disciplinare.
incompatibilitate.
4. Cenzorii sunt obligaţi să depună,
înainte de intrarea în funcţiune a acestora,
a treia parte din garanţia cerută pentru
administratori (a treia parte din valoarea
nominală a 10 acţiuni sau dublul
remuneraţiei lunare).
3. Stabilirea răspunderii disciplinare
pentru săvârşirea de abateri ca:
- greşeli şi neglijenţa profesională;
- nepăstrarea secretului profesional;
- nerespectarea prevederilor legale şi
regulilor profesionale;
Sancţiuni aplicate:
- avertisment scris;
- mustrare;
- suspendarea dreptului de a exercita
profesia;
- interzicerea dreptului de a exercita
profesia.
Toate acestea să se stabilească prin
regulamentul de organizare şi
fu8ncţionare a organismului
profesional şi înscrierii cenzorilor ca
membri ai acestuia.
4. Cenzorii să garanteze răspunderea
civilă prin subscrierea unei poliţe de
asigurare.

Modalităţii de exercitare:
- control financiar-contabil extern (al Statului prin: Curtea de Conturi şi Ministerul
Finanţelor);
- audit financiar-contabil extern (cerut expres de lege – cenzorat, sau cerut de
proprietarii anumitor unităţi patrimoniale şi executat pe bază de contract);
- control financiar-contabil propriu (la ministere, departamente, alte organe
centrale de stat, prefecturi şi Primăria Municipiului Bucureşti, regii autonome, societăţi
comerciale cu capital de stat);
- audit intern asigurat de cei care gestionează patrimoniul, în condiţiile
Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii.
Utilizarea unor tehnici şi proceduri comune ca: tehnica sondajului, procedura
examinării analitice etc.
Comodităţi şi utilizări superficiale a noţiunilor: a revizui, a controla, a audita sunt
eronat considerate "verificări" în scopul descoperirii unor erori sau inexactităţi.

48
 În fapt, controlul financiar-contabil şi auditul financiar-contabil sunt două noţiuni
distincte care se completează reciproc, care nu au nici un caracter antagonic, dar care se
deosebesc prin modalitatea de exercitare şi scopul urmărit.
Astfel:
Controlul financiar-contabil extern al Statului
Se exercită în numele Statului, urmărindu-se:
- modul de utilizare al banului public (Curtea de Conturi);
- controlul administrării şi utilizării mijloacelor financiare ale organelor centrale şi
locale ale administraţiei de stat şi ale instituţiilor de stat (de către Ministerul Finanţelor prin
direcţiile generale ale Controlului de Stat);
- verificarea respectării reglementărilor financiar-contabile în legătură cu
îndeplinirea obligaţiilor faţă de Stat de către: regiile autonome şi agenţii economici
(Ministerul Finanţelor prin aceleaşi direcţii generale);
- acţionarea operativă pentru prevenirea şi combaterea fraudelor, contravenţiilor şi
infracţiunilor la regimul fiscal, vamal şi cel al preţurilor (Ministerul Finanţelor prin Garda
Financiară).
Formele do organizare sunt: anticipat - preventiv şi ulterior;
Scopul este sancţionator - educativ şi de recuperare a sumelor datorate;
Se organizează de către ordonatorii de credite sau directorii regiilor autonome sub
forma "controlului financiar propriu" şi se exercit în unităţile administraţiei de stat, în regiile
autonome şi în unităţile patrimoniale care an prevăzut aceasta în statutele proprii;
Se exercită sub forma Controlului financiar preventiv (CFP) şi a Controlului
financiar de gestiune (CFG) care sunt subordonate conducerii unităţii, iar personalul ce-l
exercită este remunerat cu salariu.
Audit financiar extern
Se execută la cererea proprietarilor, unităţii patrimoniale de către auditori pe baza
mandatului (audit statutar) sau pe ban contractului de prestări de servicii (audit contractual);
Nu are drept scop urmărirea obţinerii rezultatelor prevăzute în bugete sau raportate
prin situaţii financiare sau conturi anuale;
Are drept scop colectarea elementelor probante pentru exprimarea unei opinii cu
privire la regularitatea şi sinceritatea contabilităţii şi că sinteza acesteia – conturile anuale –
dau o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatelor;
Reprezintă o garanţie pentru terţi şi pentru controlul financiar extern al Statului că
informaţia financiară (conturile anuale) este credibilă;
Este independent şi remunerat cu onorariu.
Audit intern
Se asigură organizarea şi funcţionarea lui de către persoana care gestionează
patrimoniul;
Are drept scop protejarea valorilor active, promovarea eficacităţii exploatării,
asigurarea respectării dispoziţiilor administraţiei şi asigurarea fidelităţii şi exactităţii
informaţiei contabile;
Este exercitat de angajaţii celui care gestionează patrimoniul;
Este subordonat administraţiei unităţii patrimoniale şi este remunerat cu salariu.
În concluzie, controlul financiar-contabil şi auditul financiar-contabil sunt
categorii economice care nu pot fi confundate; deosebirile privesc toate aspectele legate de
organizare, exercitare şi obiective urmărite.
Deosebirile sunt scoase în evidenţă dându-se răspuns la următoarele întrebări:
1. Cum se organizează?

49
 a) Auditul financiar-contabil
 auditori organizaţi în mod unitar (persoane fizice, dar, de regulă, persoane juridice), puşi
în legătură directă prin intermediul Camerei Auditorilor, cu clienţi din:
- entităţi economice şi sociale;
- colectivităţi locale;
- organisme şi instituţii ale Administraţiei de Stat;
- organisme neguvernamentale.
b) Controlul financiar-contabil
 De sus în jos (pe verticală), de regulă în sistem piramidal, întreg aparatul de control
având ca ţintă finală entitatea economica sau socială.
- control parlamentar
- control guvernamental
- control departamental
- control propriu al entităţii economice.

2. Cine organizează?
a) Auditul financiar-contabil: de regula, un organism profesional
neguvernamental, care funcţionează în baza unei legi, ca persoană juridică de utilitate
publică şi autonomă;
b) Controlul financiar-contabil: fiecare organism de control organizează controlul
în temeiul unei norme legale.

Control Control Control Control

parlamentar guvernamental departamental propriu

Guvern
(Corp de control)
DGCFPS Control financiar
Curtea de Ministerul Garda Financiară Ministere şi
conturi Finanţelor Revizia fiscală departamente Control de
Control bilanţuri gestiune
Alte organe ale
Administraţiei de Stat

3. Cum se exercită?
3.1. Tehnici şi proceduri folosite:
a) Auditul financiar
- norme unice şi unitare de lucru, de raportare şi de comportament;
- tehnici şi proceduri aplicate în mod unitar.

50
 b) Controlul financiar: Metodologia de control este stabilită prin normele legale
pentru fiecare organism şi tip de control; de regulă, tehnicile de control sunt stabilite de
fiecare controlor, ceea ce dă controlului un caracter întâmplător.
3.2. Instrumente folosite
a) Auditul financiar: Foloseşte în mod exclusiv informaţia contabilă, situaţiile
financiar-contabile ale entităţii audiate.
b) Controlul financiar: Situaţii contabile, statistice, informări din interiorul sau
exteriorul entităţii economice.
3.3. Raporturile dintre controlor (auditor) cit entitatea economică controlată
(auditată):
a) Auditul financiar-contabil:
- obligatoriu (auditul statutar-legal) şi contractual (permanent sau legat de anumite
momente semnificative în viaţa entităţii economice);
- transparenţă;
- se stabilesc pe baze contractuale în toate cazurile;
- sunt raporturi de colaborare, bazate pe un obiectiv comun: îmbunătăţirea
informaţiei contabile;
- auditorul răspunde pentru opiniile sale.
b) Controlul financiar-contabil.
OBIECTIVELE AUDITULUI FINANCIAR - CONTABIL

Indiferent de metodele, mijloacele şi tehnicile utilizate pentru prelucrarea datelor,

auditul are sarcina să urmărească două grupe de obiective:
a) realitatea, sinceritatea şi integritatea informaţiilor furnizate de către evidenţa
economică:
b) realitatea, legalitatea, necesitatea şi economicitatea operaţiunilor economico-
financiare consemnate în evidenţă, precum şi integritatea patrimoniului agentului economic
sau instituţiei publice respective.
Urmărind aceste două grupe de obiective, auditul financiar-contabil se poate
confrunta cu următoarele situaţii:
- documentele şi registrele contabile sunt corect întocmite, sunt ţinute la zi,
respectă cerinţele normelor legale şi ale hotărârilor consiliilor de administraţie şi cuprind
numai operaţiuni legale, reale şi exacte;
- neregulile constatate în întocmirea, circulaţia şi prelucrarea documentelor şi
ţinerea registrelor contabile au numai un caracter formal, cum ar fi: documentele conţin
corecturi neadmise, evidenţele nu sunt ţinute la zi;
- neregulile constatate în organizarea şi conducerea contabilităţii determină,
favorizează sau maschează cazurile de proastă gospodărire, evaziune fiscală, sustrageri,
denaturarea rezultatelor etc.
Prin verificarea documentară se stabileşte natura deficienţelor (de formă sau de
fond) se impun măsuri pentru prevenirea şi eliminarea lor şi pentru sancţionarea celor
vinovaţi. Trebuie avut în vedere faptul că uneori o evidenţă „ireproşabilă” sub aspectul
formei poate contribui la "acoperirea" vremelnică a unor infracţiuni (fals în înscrisuri, uz de
fals, neglijenţa în serviciu etc.) sau a altor fapte ilicite.
Pentru a-şi putea exprima opinia referitoare la asigurarea imaginii fidele prin
intermediul situaţiilor financiare, auditorul este obligat să se asigure că au fost respectate
următoarele criterii şi obiective.
- Criteriul exhaustivităţii şi integrităţii înregistrărilor (integralitatea)
51
 - Criteriul realităţii înregistrărilor
- Criteriul corectei înregistrări în contabilitate şi a corectei prezentări cu ajutorul
conturilor anuale
Acest criteriu presupune respectarea următoarelor criterii sau subcriterii:
- criteriul perioadei corecte
- criteriul evaluării corecte
- criteriul corectei imputări
- criteriul corectei întocmiri a bilanţului contabil.

Tehnici şi proceduri utilizate în auditul financiar – contabil

Auditorul urmăreşte obţinerea elementelor probante care să-i permită certificarea

asupra situaţiilor financiare, utilizând diverse procedee şi tehnici care privesc:
- controlul asupra pieselor justificative şi control de verosimilitate;
- observarea fizică;
- examenul analitic.
Pentru obţinerea elementelor probante, tehnicile de control folosite sunt:
- inspecţia fizică şi observaţia care constau în a examina activele, conturile sau în a
observa maniera de aplicare a procedurilor;
- confirmarea directă care constă în a obţine de la terţii întreprinderii informaţii
asupra soldurilor conturilor bilaterale sau asupra operaţiilor derulate;
- examenul documentelor primite de către întreprindere, care servesc ca piese
justificative sau la controlul operaţiilor respective;
- examenul documentelor primite de către întreprindere: copii, facturi, conturi,
balanţe etc.;
- controlul aritmetic;
- analize, estimări şi confruntări între informaţii şi documente;
- examen analitic care constă în:
– efectuare de comparaţii între datele care rezultă din conturile anuale şi datele
anterioare, posterioare şi previzionale ale întreprinderii;
– analiza abaterilor şi tendinţelor;
– studiul şi analiza elementelor neobişnuite ce rezultă din comparaţiile
efectuate;
– informaţii verbale obţinute de la conducere şi alte cadre din întreprindere.

Caracteristicile elementelor probante

Elementele probante constituie acele componente suficiente şi juste colectate de
auditor prin intermediul tehnicilor şi procedurilor specifice, în scopul fundamentării opiniei
sale pe parcursul şi în finalul operaţiilor de efectuare a auditului financiar.
Caracterul suficient se stabileşte în raport cu numărul de elemente probante
colectate.
Caracterul just al elementelor probante se apreciază în raport cu certitudinea şi
fiabilitatea lor.
În mod obişnuit, auditorul consideră necesar să se sprijine pe elemente probante
care nu sunt concludente prin ele însele, dar care participă cu atât mai mult la elaborarea
convingerilor sale. El poate deseori să fie determinat să caute elemente probante de sursă
sau de naturi diferite pentru a corobora o aceeaşi afirmaţie.

52
 Elementele probante trebuie, în ansamblul lor, să permită auditorului să-şi facă o
opinie finală cu privire la situaţiile financiare.
Auditoriul ,,trebuie să obţină suficiente probe de audit adecvate pentru a fi capabil
să emită concluzii rezonabile pe care să se bazeze opinia de audit".
„Probele de audit” reprezintă informaţiile obţinute de către auditor pentru a trage
concluziile pe care se va baza opinia de audit. Probele de audit vor cuprinde documente
primare şi înregistrări contabile ce stau la baza întocmirii situaţiilor financiare.
„Probele de audit” se obţin prin efectuarea ,,testelor de control" şi a „procedurilor
de fond”.
„Testele de control” reprezintă testele efectuate pentru a obţine probe de audit
privind modul efectiv de funcţionare a sistemului contabil şi a celui de control intern.
„Procedurile de fond” reprezintă testele efectuate pentru a obţine probe de audit în
scopul detectării erorilor semnificative din situaţiile financiare, şi sunt de două feluri:
- teste de detaliu ale operaţiilor economic-financiare de la nivelul întreprinderii şi a
soldurilor conturilor;
- proceduri analitice.
În general, auditorul nu examinează totalitatea informaţiilor la care are acces
pentru a-şi forma opinia, dacă poate să-şi fundamenteze elementele probante, aplicând
tehnicile şi procedurile utilizate în auditul financiar.
Factorii care influenţează raţionamentul auditului în legătură cu ceea ce constituie
elemente probante suficiente şi juste, cuprind:
a) - evaluarea de către auditor a riscului inerent, care depinde de:
- natura elementului în cauză;
- suficienţa auditului intern;
- natura activităţilor întreprinderii;
- existenţa unor situaţii susceptibile de a exercita o influenţă neobişnuită asupra
celui care gestionează patrimoniul;
- situaţia financiară a patrimoniului;
- situaţia financiară a întreprinderii;
b) natura sistemelor contabile şi de control intern, precum şi evaluarea riscului de
control;
c) pragul de semnificaţie a elementului avut în vedere, ţinând seama de ansamblul
conturilor anuale;
d) experienţa obţinută în cursul unor audituri anterioare;
e) concluziile procedurilor de audit, în special în cazul descoperirii eventuale a
unor fraude sau erori;
f) tipul de informaţii disponibile.
În colectarea elementelor probante, auditorul va urmări ca în cadrul tehnicilor şi
procedurilor utilizate să fie îndeplinite cele şapte criterii - obiective - ale auditului financiar,
arătate mai înainte.
Fiabilitatea elementelor probante depinde de originea lor internă sau externă, de
natura lor vizuală, scrisă sau orală. Deşi fiabilitatea elementelor probante este subordonată
circumstanţelor în care acestea au fost obţinute, ea poate fi evaluată ţinând seama de
următoarele cerinţe:
- elementele probante din surse externe (de exemplu, confirmarea obţinută de la un
terţ) sunt mai fiabile decât elementele probante interne;
- elementele probante din surse interne sunt mai fiabile, atunci când auditul intern
la care ele se referă este satisfăcător;

53
 - elementele probante obţinute direct de auditor sunt mai fiabile decât cele care-i
sunt furnizate de întreprindere;
- elementele probante materializate printr-un document sau o declaraţie scrisă sunt
mai fiabile decât afirmaţiile verbale.
Este necesar ca auditorul să colecteze cu atenţie elementele probante şi să se
străduie să fie obiectiv când le apreciază, având în vedere posibilitatea ca o inexactitate
semnificativă să afecteze conturile anuale.
Atunci când auditorul are dubii legitime cu privire la o afirmaţie care prezintă o
importanţă semnificativă, va trebui să se străduie să obţină elemente probante suficiente şi
convingătoare pentru a elimina aceste dubii. Dacă nu este în măsură să obţină aceste
elemente probante suficiente şi convingătoare, el nu trebuie să formuleze o opinie fără
rezerve.
Facilitarea obţinerii de către auditor a unor probe de audit are la bază şi luarea în
considerare a unor elemente şi valori specifice, şi anume:
a) participarea la inventarierea stocurilor;
b) confirmarea creanţelor;
c) investigaţii privind litigiile şi revendicările;
d) evaluarea şi prezentarea investiţiilor pe termen lung;
e) informaţii pe segmente.

NECESITATEA DOCUMENTAŢIEI LUCRĂRILOR DE AUDIT

FINANCIAR CONTABIL

Documentarea lucrărilor este indispensabilă pentru:

* a justifica îndeplinirea obiectivelor, explicarea procedurilor şi normelor, precum şi faptul
că concluziile şi opinia emisă sunt fondate;
* a asigura supervizarea (a controla şi revizui din nou) efectivă a lucrărilor delegate
colaboratorilor (coechipierilor) sau a permite utilizarea lucrărilor de control efectuate de alte
persoane (alţi auditori în cadrul auditului şi certificării bi1anţului contabil consolidat);
* a transmite informaţia (datele) de la un exerciţiu la altul; dosarele de lucru constituie a
documentare privilegiată pentru cunoaşterea generală a lucrărilor anului viitor.
Ţinând seama de volumul 1ucrărilor efectuate de către auditor (expert contabil, contabil
autorizat, cenzor), de complexitatea întreprinderilor şi a controalelor, ţinerea dosarelor de lucru este
condiţia unei bune organizări şi a unei bune planificări şi execuţii a lucrărilor.

FOILE DE LUCRU ŞI CHESTIONARELE

Toate constatările făcute cu ocazia executării lucrărilor de audit sau a efectuării verificării
unor situaţii de fapt (ex. starea fizică a unor mijloace fixe, circuitul sau circulaţia unor fluxuri sau
54
documente, stabilirea incompatibilităţilor între funcţiile exercitate de anumiţi salariaţi etc.) sau
efectuarea unor descrieri, calcule sau comentarii ale unor date şi/sau informaţii se vor consemna în
"foi de lucru", care pot fi întocmite potrivit modelului alăturat.

CODUL DE
CLIENT DOSAR Nr. REFERINŢĂ

INIŢIALELE sau NUMELE persoanei care a Data efectuării……..

întocmit foaia de lucru.....................
RECOMANDĂRI

Foaia de lucru trebuie să comporte:

- o deschidere clară a obiectivului controlului efectuat
- identificarea documentelor utilizate
- descrierea lucrărilor efectuate
- o concluzie care trebuie să arate clar dacă obiectivul cercetat a fost realizat; concluziile
parţiale pe fiecare foaie de lucru permit să se tragă concluzia finală pentru un cont sau grup de
conturi; înlănţuirea logică a concluziilor pe "cod de referinţă" permite fundamentarea opiniei.
Natura lucrărilor efectuate trebuie atent documentată pe fiecare foaie de lucru. Utilizarea
unor simboluri pentru sintetizarea naturii acestor lucrări, permite o mai bună urmărire a evoluţiei
(mersului) acestor lucrări evitând repetarea unei lungi descrieri pentru fiecare operaţie de aceeaşi
natură. Exemple de coduri utilizate pentru simbolizarea anumitor operaţii, pot fi:
X = control aritmetic;
Y = examinarea documentului justificativ (trebuie precizată natura documentului);
D = verificarea cu contabilitatea (trebuie precizată natura verificării);
T = verificare cu Cartea mare;
Atât in faza de orientare şi planificare a auditului cât şi pe parcursul executării lucrărilor,
pentru obţinerea informaţiilor necesare, pentru stabilirea unor situaţii de fapt sau pentru confirmarea
unor date, corelării de date sau concluzii, se poate utiliza tehnica interviului (chestionare dinainte
stabilite).

DOSARUL EXERCIŢIULUI

Informaţiile colectate de auditor pe parcursul misiunii sale, de la cunoaşterea întreprinderii şi

până la controlul conturilor sunt colectate în foi de lucru care sunt clasate (grupate) pe dosare de
lucru şi pe secţiuni (capitole) ale acestora.
Dosarele de lucru întocmite de către auditor în timpul îndeplinirii mandatului sunt:
– dosarul exerciţiului (E);
– dosarul permanent (P).
Dosarul exerciţiului (E) cuprinde toate elementele unei misiuni, a căror utilitate nu depăşeşte
exerciţiul controlat; el permite asamblarea tuturor lucrărilor, de la organizarea misiunii exerciţiului
la sinteza şi formularea Raportului.
Dosarul exerciţiului este indispensabil pentru:
– mai buna organizare şi control ale emisiunii;
– documentarea lucrărilor efectuate, deciziilor luate şi asigurarea că programul s–a derulat
fără omisiuni;
– înlesnirea muncii în echipă şi supervizarea lucrărilor date la colaboratori;
– justificarea opiniei emise şi redactarea raportului.
Dosarul exerciţiului cuprinde:
– planificarea misiunii:
– note asupra utilizării lucrărilor de control efectuate de către alţii (auditori interni, diverşi
specialişti);

55
 – datele şi duratele vizitelor, locurile de intervenţie;
– compunerea echipei;
– data pentru emiterea raportului;
– buget de timp şi realizarea lui.
– supervizarea lucrărilor:
– note asupra studierii dosarelor şi stabilirea soluţiilor la problemele ridicate;
– aprobarea tuturor deciziilor importante care pot afecta planificarea programului lucrărilor,
executarea lucrărilor, concluziile lucrărilor, conţinutul raportului;
– aprecierea controlului intern:
– evaluarea punctelor forte, punctelor slabe şi zonelor de risc;
– foi de lucru privind: bazele de stabilire a sondajelor asupra funcţionării sistemelor, detalii
asupra sondajelor efectuate de lucru privind: bazele de stabilire a sondajelor asupra funcţionării
sistemelor, detalii asupra sondajelor efectuate;
– comentarii asupra anomaliilor descoperite;
– obţinerea de elemente probante:
– program de lucru;
– foi de lucru cuprinzând: obiectivul, detalii asupra lucrărilor efectuate, eventuale
comentarii, concluzii;
– documente sau copii de documente de la întreprindere sau terţi justificând cifrele
examinate;
– detalii asupra lucrărilor efectuate asupra conturilor anuale: comparaţii şi explicaţii
ale variaţiilor, concluzii;
– sinteza generală a rezultatelor pe diferite etape ale misiunii şi tratarea distinctă a
punctelor care ar putea avea o influenţă asupra deciziei de certificare;
- foi de lucru cu privire Ia faptele delictuale.
Dosarul exerciţiului (E) se împarte pe secţiuni (părţi) pentru a uşura utilizarea sa.
În general, se foloseşte o împărţire in 6 secţiuni (părţi) simbolizate de Ia A la F, astfel:
- E.A. (dosarul exerciţiului secţiunea A) "Sinteză, planificare şi rapoarte" care cuprinde:
elemente privind sinteza misiunii, planul misiunii, bugetul şi planificarea timpului, diverse rapoarte.
- E.B. (dosarul exerciţiului B) "Aprecierea controlului intern" cuprinde elemente referitoare
Ia exerciţiu şi, mai ales, verificarea funcţionării controlului intern (elementele privind descrierea şi
evaluarea preliminară fac parte din dosarul permanent).
- E.C. (dosarul exerciţiului secţiunea C) "Controlul conturilor" cuprinde foi de lucru asupra
conturilor de bilanţ şi asupra rezultatelor financiare.
- E.D. (dosarul exerciţiului secţiunea D) "Studiul lucrărilor efectuate de terţi".
Foile de lucru privind această secţiune pot fi clasate Ia alte secţiuni ale dosarului.
- E.E. (dosarul exerciţiului secţiunea E) "Verificări specifice", conţine foile de lucru privind
lucrările specifice, o listă a lucrărilor în suspensie şi o listă a lucrărilor rămase pentru o viitoare
intervenţie.
- E.F. (dosarul exerciţiului secţiunea F) "Intervenţii conexe", conţine toate documentele şi
foile de lucru privind evenimente particulare, fapte delictuale sau operaţii particulare cum ar fi
creşteri sau reduceri de capital etc.
Unele informaţii şi documente primite sau analizate in cursul diferitelor etape ale misiunii
pot fi folosite pe toata durata mandatului. Ele nu au, deci, nevoie să fie cercetate în fiecare an.
Clasarea lor într-un dosar separat, dosarul permanent, permite utilizarea lor ulterioară după aducerea
la zi.
DOSARUL PERMANENT

Dosarul permanent permite evitarea repetării în fiecare an a unor lucrări şi transmiterea de la

un exerciţiu la altul a elementelor de cunoaştere a întreprinderii.
Elementele cele mai caracteristice conţinute de dosarul permanent sunt:
- fişa de caracterizare;

56
 - scurt istoric al întreprinderii;
- organigrame;
- persoanele care angajează întreprinderea;
- conturile anuale ale ultimelor exerciţii;
- note asupra organizării sectorului de activitate, producţie etc.;
- note asupra statutului;
- procese verbale ale Consiliului de administraţie şi Adunării generale;
- structura grupului;
- contracte, asigurări.
Dosarul permanent se organizează în secţiuni (părţi) care uşurează clasarea documentelor şi
consultarea lor. Fiecare secţiune poate fi materializată printr-un despărţitor comportând un sumar al
conţinutului. Ţinerea la zi se efectuează pe suma indicând data introducerii documentului.
Dosarul permanent (P) comportă secţiunile (părţile) A-F, după cum urmează:
- P.A. "Generalităţi": identificarea întreprinderii, organizarea şi documentarea generală;
- P.B. "Control intern" analiza diferitelor secţiuni;
- P.C. "Conturi anuale" ale ultimelor trei exerciţii;
- P.D. "Analize permanente" ale principalelor rubrici ale conturilor anuale;
- P.E. "Fiscal şi social": documente privind mediul fiscal şi social al întreprinderii;
- P.F. "Juridic" statute, procese-verbal ale Consiliului de administraţie şi Adunării generale,
diverse contracte (sau extrase din aceste documente) care pot avea o incidenţă asupra certificării sau
verificării specifice.
Pentru a-şi îndeplini rolul de informare, dosarul permanent trebuie:
- ţinut la zi;
- să fie eliminate informaţiile perimate;
- să nu conţină documente voluminoase ale întreprinderii (ci numai extrasele acestora).
De fiecare dată când se lucrează asupra unor posturi din conturile anuale sau în alte domenii
auditorul poate:
- cerceta dacă informaţiile privind subiectul respectiv se găsesc în dosarul permanent;
- prevede aducerea la zi a dosarului permanent.

57