HIDROTERMOTERAPIA

 Definiţie:
- Aplicarea în scop profilactic sau curativ (terapeutic) a unui număr
foarte variat de proceduri, care au la bază apa, la diferite temperaturi şi
sub diferite stări de agregare (solidă, lichidă, gazoasă), precum şi unele
tehnici strâns legate de acestea.
- In cadrul hidrotermoterapiei sunt incluse şi:
- proceduri ce utilizează diferite ingrediente chimice: CO2 (bioxid
de carbon), radon, hidrogen sulfurat, plante medicinale diverse etc
- proceduri termice (aer cald, lumină, nămol, parafină), a căror
tehnică de aplicare este în strânsă legătură cu procedurile de hidroterapie,
agentul termic fiind însă transmis de alţi vectori decât apa (lumină, aer,
parafină, nisip, nămol etc) – de aici denumirea de hidrotermoterapie

 Este o metodă de tratament nespecific ca şi celelalte ramuri ale

balneofizioterapiei, cu ajutorul căreia putem să obţinem fie aceeaşi
reacţie de răspuns la diferite proceduri, fie diferite reacţii uneori
contrarii, la una şi aceeaşi procedură, în funcţie de dozarea
excitantului şi de reactivitatea pacientului.

 Factorul cel mai activ in cadrul hidroterapiei este factorul termic, la

acesta se adaugă la unele proceduri factorul mecanic şi într-un grad
mai puţin important, factorul chimic.

 Substratul pe care acţionează factorul termic este reprezentat de:

1.) Sistemul de termoreglare
2.) Circulaţia superficială, din piele, ţesutul celular subcutanat,
muşchii superficiali

 Obiectivele hidrotermoterapiei:
1.) Reechilibrarea verigilor fiziologice ale termoreglării
2.) Creşterea capacităţii de apărare imunitară specifică şi nespecifică,
prin modularea reactivităţii organismului
3.) Combaterea unor mecanisme fiziopatologice din sistemul mio-
artro-kinetic
4.) Călirea organismului: creşterea posibilităţii de adaptare rapidă a
organismului

1
  Clasificarea procedurilor de hidrotermoterapie se face în funcţie de:
1.) Temperatură
2.) Vectorul utilizat
3.) Suprafaţa de aplicare

A.) În funcţie de temperatură:

1.) Crioterapie: t < 0ºC
2.) Hidroterapie propriu-zisă: t între 5 - 42ºC
a. proceduri reci propriu-zise: 18 - 20ºC
b. proceduri răcoroase: 28 - 32ºC
c. proceduri calde (hidrotermoterapia):
- băi calde: 36 - 37ºC
- băi hiperterme: 38 - 39ºC
- băi intens hiperterme: >40ºC
3.) Termoterapia propriu-zisă: t între 45 - 80ºC
- parafină: 45 – 55ºC
- nămol: 45ºC
- nisip: 45ºC
- băi de lumină: 75 – 80ºC
- saună: 80ºC
4.) Proceduri alternante: rece – cald; stimulează microcirculaţia
5.) Proceduri ascendente: t creşte treptat, pentru călirea organismului

B.) În funcţie de vectorul utilizat:

1.) Proceduri umede (se foloseşte apa): comprese, împachetări,
fricţionări, băi, duşuri).
2.) Proceduri uscate; se folosesc lumina, aerul, parafina, nisipul,
nămolul; aceşti vectori au o termoconductibilitate mai mică decât apa.

C.) În funcţie de suprafaţa de aplicare:

1.) Proceduri locale : cataplasme, comprese, băi locale
2.) Proceduri parţiale: împachetări, băi parţiale, parafină, băi
alternante
3.) Proceduri generale: împachetări generale, băi generale

2
  Bazele fizice ale aplicării procedurilor de hidrotermoterapie

APA este cel mai utilizat agent termic, având următoarele proprietăţi
fizice:
- capacitate termică mare (căldura înmagazinată în unitatea de volum)
- cantitatea de căldură necesară încălzirii cu un grad a unui kilogram de apă
(1 calorie mare) este suficientă pentru a încălzi cu un grad 33 kg mercur, 8
kg fier, fapt ce demonstrează superioritatea capacităţii calorice a apei faţă de
cele două medii, ceea ce înseamnă că se pot transporta cantităţi mari de
energie calorică cu cantităţi mici de apă
- termoconductibilitate mare - capacitatea de a transmite energia
calorică (într-o unitate de timp apa cedează sau primeşte o cantitate mare de
căldură); în comparaţie cu aerul apa are o termoconductibilitate de 25 ori
mai mare, asta explică de ce la o temperatură de 50º C, apa aplicată pe
tegument provoacă arsuri, pe când aerul uscat este suportat chiar şi la
temperaturi de peste 100º C,
- temperatură de indiferenţă mare = 34 - 35ºC. Aceasta este
condiţionată de primele două caracteristici şi este temperatura unui mediu
fizic extern care asupra organismului nu dă nici senzaţia de frig, nici de cald.
Depinde de proprietăţile mediului fizic şi temperatura tegumentelor (este
condiţionată de starea de nutriţie a organismului şi de irigaţia tegumentului).

FUNCȚIILE TEGUMENTULUI
Pielea reprezintă primul organ influenţat de hidroterapie, structura și
funcţiile ei explică relaţiile dintre mediul extern şi mediul intern al
organismului.
Proprietăţile cele mai importante sunt:
- Receptor al excitațiilor termice
Prin bogatul aparat neuroreceptor tegumentar, excitaţiile termice
transmise sub formă de stimul nervos pe căile aferente la creier şi de
acolo prin căile eferente se întorc la organele efectoare determinând
fenomene vasomotorii, secretoare şi trofice
- Influenţeazăa schimburile de căldură
Organismul prin tegument cedează mediului înconjurător 80 %, astfel
prin aport sau import de căldură, cu ajutorul unei proceduri de
hidroterapie putem să influenţăm metabolismul general.
- Influenţează termoreglarea
Prin funcţia glandelor sudoripare care se adaptează nevoilor în sensul
creşterii sau scăderii pierderilor de apă din tegument.
- Influenţează schimburile minerale

3
 Prin eliminarea substanţelor minerale şi acizilor aflaţi în straturile
superficiale, lucru în mare măsură determinat de creşterea secreţiei
sudorale care la unele proceduri poate să ajungă până la 1 – 2 litri/zi,
din întregul depozit hidric al organismului, plasmă, spaţii
intercelulare, substanţe coloidale, piele, ţesut celular subcutanat.
- Participă la procesele de imunitate
Prin bogăţia de ţesut reticuloendotelial pielea joacă un rol important în
metabolismul intermediar şi procesele imunologice.
- Absoarbe anumite gaze şi substanţe organice – ca bioxidul de carbon,
radonul care au acţiune locală şi generală.
- Influenţează repartiţia sângelui
Prin bogata reţea vasculară pielea poate absorbi până la o treime din
masa totală de sânge când vasele se află în dilatare accentuată; astfel
procedurile de hidroterapie în funcţie de temperatură influenţează
relaţiile dintre circulaţia periferică şi cea centrală.
Funcţiile normale ale pielii asigură succesul reacţiilor determinate de
hidroterapie asupra organismului, la rândul ei hidroterapia influenţează în
bine troficitatea pielii.
Învelişul cutanat are o importanţă hotărâtoare în aplicarea procedurilor de
hidroterapie, atât pentru efectele imediate, cât şi pentru efectele îndepărtate,
de aceea trebuie să-i acordăm o atenţie deosebită stării lui, temperaturii,
aspectului şi reacţiei la diferiţi excitanţi.
Tegumentul este oglinda reacţiei dermato-vasculare, care ne va conduce
în dirijarea şi dozarea procedurilor aplicate.

 Bazele fizice ale aplicării procedurilor de hidrotermoterapie

Factorii prin care apa acţionează asupra organismului:
1. Factorul Termic
Sub acţiunea excitantului termic se modifică temperatura
tegumentului, volumul vaselor, viteza de circulaţie şi presiunea
capilară.
Reacţia vasculară generală se datorează excitării elementelor
contractile ale vaselor prin intermediul termoreceptorilor, arcul reflex
producându-se la nivelul centrilor nervoşi superiori şi în scoarţa
cerebrală.
Aplicarea de excitant termic cald sau rece, pe diferite regiuni ale
corpului,influenţează temperatura cutanată.

4
 -Sub acţiunea excitantului rece, temperatura cutanată scade brusc
în cursul primului minut, în următoarele două minute continuă să
scadă dar mai puţin, iar după aceasta se menţine la acelaşi nivel.
Restabilirea se face destul de repede - în general după 20’ – 30’
temperatura se apropie de cea iniţială.
Creşterea cea mai mare se înregistrează în 1’ – 2’, după care se
constată o ridicare lentă şi treptată a temperaturii.
-Sub acţiunea excitantului cald, temperatura cutanată creşte,
creșterea cea mai importantă are loc în primul minut; în minutele
următoare are loc chiar o scădere a temperaturii, iar după îndepărtarea
excitantului cald, temperatura revine spre normal, scăderea mai
marcată fiind în primele 2’.
Creşterea temperaturii în ţesuturi este cu atât mai rapidă cu cât
ţesutul este mai superficial, stratul adipos mai slab reprezentat, iar
aportul sanguin mai deficitar.
Excitantul rece determină apariţia histaminei în piele, iar excitantul
cald apariţia acetilcolinei.
Eliberarea acetilcolinei în ţesuturi se face sub acţiunea unui tonus
crescut al parasimpaticului, în timp ce procedurile reci ar acţiona în
sensul unui tonus crescut al simpaticului.
2. Factorul Mecanic – acţionează prin:
- acţiunea de împingere în sus a corpului scufundat într-un lichid
Corpul scufundat într-un lichid potrivit legii lui Arhimede duce la
diminuarea greutăţii acestuia, astfel un om cu o greutate de 70 kg
scufundat în apă dulce cântăreşte doar 7,9 kg, iar în apă sărată capătă o
greutate negativă de 2,8 kg, ceea ce explică de ce în leziunile
aparatului locomotor, mişcările ce se pot efectua în apă, nu se pot
efectua în aer
-presiunea hidrostatică acţionează concomitent cu acţiunea de
împingere în sus mărind acţiunea mecanică, exercitându-se asupra
părţilor compresive ale organismului, cavităţilor toracică și
abdominală şi circulaţiei venoase şi are drept consecinţă modificări
importante asupra circulaţiei, respiraţiei şi metabolismului.
-factorii mecanici supraadăugaţi procedurilor
În această categorie intră o serie de manevre realizate artificial care
favorizează datorită reacţiei vasculare puternice utilizarea procedurilor
la o temperatură cu 2º – 3º C mai mica. Aceștia pot fi valurile
artificiale, curgerea continuă a apei, presiunea duşurilor, fricţiunea,
periatul, curentul de aer şi bulele de diferite gaze (aer, bioxid de
carbon, oxigen).

5
 3. Factorul Chimic – se obţine pe cale artificială şi constă în
introducerea în apă a unor substanţe (diferite săruri minerale de baie, iod,
diferite substanţe medicamentoase, plante medicinale)cu diferite efecte
terapeutice