Liviu Rebreanu demonstrează prin publicarea în anul 1920 a romanului,, Ion” o vocație reală de

romancier.
Romanul este specie a genului epic în proză de mare întindere cu acțiune desfășurată pe mai multe
planuri narative cu un număr mare de personaje cu multiple conflicte și care prin intermediul acțiunii
reflectă realitatea vieții cotidiene.
Opera Ion se încadrează în tipul romanului obiectiv, tradițional. o prima trăsătură a acestui tip de
roman fiind obiectivitatea naratorului, atitudinea detașată în prezentarea evenimentelor. A două a
trăsătură acestui tip de roman o constituie prezența unui narator omniscient și omniprezent.
Tema romanului este prezentarea problematicii pământului, în condițiile satului Ardelean din
secolul al XIX-lea. Romanul prezintă lupta unui țăran sărac pentru a obține pământul și consecințele
actelor sale. Tema centrală, posesiunea pământului, este dublată de tema iubirii.
O prima secvență narativă, semnificativă pentru tematica abordată poate fi considerată cea a horei.
Scena horei aruncă o lumină asupra vieții sociale rurale din satul Pripas. Țăranii sunt așezați în funcție de
avere: primarul i-a adunat în jurul său doar pe țăranii fruntași, în vreme ce Alexandru Glanetasul stă
abandonat ,, ca un câine la ușa bucătăriei”. Intelectualii satului se bucură de un respect deosebit din partea
țăranilor și de aceea jocul se oprește când la hora își fac apariția preotul Belciug și familia învățătorului
Herdelea.
O altă secvență semnificativă pentru viziunea despre lume a autorului, în măsura în care se observă
amestecul de tradițional și modern este nunta lui Ion cu Ana, fata urâtă dar bogată din sat. Ana devine din
ce în ce mai conștientă că Ion nu o iubește, de asemenea Ion conștientizează parcă pentru prima dată că,
odată cu pământurile lui Vasile Baciu, trebuie să o ia de nevastă pe Ana care,, așa importantă cum părea
acum îi părea și mai urâtă”.
Patru elemente de construcție a operei sunt importante pentru înțelegerea semnificațiilor
textului: incipitul, finalul, conflict, relațiile spațiale și temporale, tehnica narativă.
Incipitul romanului surprinde imaginea drumului care duce spre satul Pripas. Prin intermediul drumului
cititorul este introdus în lumea ficțiunii. Drumul alb, la fel ca energia cu care tinerii joacă someșana,
sugerează vitalitatea și bucuria începutului .
Finalul surprinde aceeași imagine a drumului care iese din satul pripas și,, se pierde în șoseaua cea mare
și fără început”. Dacă la început drumul era neted, vessel, alb, în final ne întâmpină imaginea unui drum
bătătorit, semn că timpul și a lăsat amprenta asupra existenței umane.
Conflictul principal este unul de exterior și constă în lupta pentru pământ în satul transilvănean, Pripas.
Discursul narativ dezvolta și conflicte secundare care îl au în centru pe protagonist: conflictul dintre Ion
și Simion Lungu, între Ion și Vasile Baciu, între Ion și George Bulbuc. modernitatea romanului consta și
în dezvoltarea unui conflict interior, în cazul lui Ion al cărui suflet este împărțit între cele două porniri
contradictorii: ,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii”. Prin tehnica planurilor paralele este prezentă viața
țăranilor și a intelectualilor din satul Pripas, iar prin tehnica contrapunctului este prezentă nunta în sat.
Reperele spațiale și cele temporale constituie un alt element de construcție a romanului spațiul în care
se desfășoară acțiunea operei este în satul pripas anumite puncte fiind esențiale pentru derularea acțiunii:
locul unde are loc duminica hora, biserica, cârciuma , ulița satului, locul unde se adună oamenii la câmp.
Timpul în care se petrec evenimentele este secolul al IX-lea .
Un alt element important de construcție al operei este reprezentat de tehnica narativă utilizată și anume
înlănțuirea, prezentarea evenimentelor în ordine cronologică începând cu dorința personajului principal de
a obține pe orice cale cât mai multe pământ, continuând cu căsătoria acestuia cu Ana, fiica celui mai
bogat om din sat, nașterea copilului, moartea Anei și apoi a copilului și sfârșind cu moartea lui Ion.
 Personajele lui Liviu Rebreanu sunt construite conform viziunii realistea a acestuia. Astfel, se observă
preferința scriitorului pentru crearea unor personaje tipice.
Personajul principal al acestui roman este Ion care dă și titlul romanului .
Trasatura de caracter cea mai evidențiată a personajului în acest Roman este patima pentru avere,
manifestată prin dorința sa nemăsurată de a avea cât mai mult pământ.
Statutul social al eroului este acela de țăran sărac, dar cu o dorință aprigă de a avea cât mai mult
pământ, fiind gata să facă orice pentru a-l obține. În sufletul lui Ion se naște un conflict, generat de lupta
dintre cele două glasuri ,, glasul pământului” și,, glasul iubirii” care îl domină pe rând. El alege mai întâi
glasul pământului, prin căsătoria cu Ana ,bogată și urâtă, iar apoi glasul iubirii prin întoarcerea la Florica ,
săracă, dar frumoasă.
Statutul psihologic relevă un caracter puternic deoarece Ion obține, prin viclenie, pământul mult
râvnit. El îl obligă pe Vasile Baciu cel mai bogat țăran din sat să îi dea pe fiica sa de soție după ce o lasă
pe aceasta însărcinată.
Statutul moral scoate în evidență ambiția și orgoliul acestui personaj care se simte umilit că nu are
pământ. El este harnic, gospodar, plin de dorința de a munci pământul, dar și de amărăciunea că nu are
suficient, pentru a fi respectat de ceilalți în sat. De aceea, ambiția sa și patima pentru pământ nasc în
sufletul lui un conflict, ce nu se va stinge decât o dată cu moartea sa.
Naratorul prezintă inițial, în mod direct, biografia personajului, iar pe parcursul romanului, elemente de
portret moral. Caracterizarea directă realizată de alte personaje se subordonează tehnicii pluralității
perspectivelor: ,, Ion e băiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e săritor, e isteț”. Autocaracterizarea
evidențiază frământările sufletești prin monologul interior: ,, Mă moleșesc ca o baba neroadă. Parcă nu aș
mai fi în stare să mă scutur de calicie…”. Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care
evidențiază trăsăturile sale. Limbajul aparține registrului popular, vestimentația lui reflectă condiția
socială de țăran, iar numele devine emblematic.
În opinia mea, tema romanului, care este condiția țăranului, este reflectată în construcția personajului
ales prin construcția operei, care are două părți ,,Glasul pământului și ,,Glasul iubirii,, ambele vizând
problemele cu care se confruntă personajul principal, Ion al Glanetasului, reprezentativ pentru o întreagă
clasă socială, aceea a țărănimii.
În relație cu Ana, Ion se dovedește a fi un personaj lipsit de orice sentiment, care acceptă
compromisul unei căsătorii cu fiica lui Vasile Baciu, doar pentru a se îmbogăți. O disprețuiește pe Ana,
pentru că o considera responsabilă de faptul că nu s-a putut căsători cu cea pe care o iubea, Florica. De
aceea, acționează în consecință: o lasă însărcinată înainte de căsătorie, pentru a-l obliga pe tatăl ei să i-o
dea de nevastă. După nuntă nu mai este interesat de ea și nici măcar nașterea copilului nu îl
sensibilizează. O scenă importantă care evidențiază relația eroului cu Ana, este cea de la nuntă, când o
ignoră cu desăvârșire pe soția sa, având ochi doar pentru Florica.
În relație cu Florica se remarcă dorința eroului, de a se reîntoarce la cea de care fusese odinioară
îndrăgostit. O scena semnificativă o constituie cea a întâlnirii dintre cei doi tineri, din parteaI ca
romanului, când Ion, mergând să muncească la câmp, stă de vorbă cu Florica și o asigură de sinceritatea
sentimentelor sale. Dacă la început Ion îi promite fetei că o va lua nevasta, ulterior se căsătorește cu Ana
pentru avere. După moartea Anei și a copilului, Ion se simte din nou atras de Florica, deși aceasta, După
nunta lui, fiind săracă și fără zestre acceptase căsătoria cu cel mai bogat flăcău din sat, George. Ion merge
din ce în ce mai des în casa ei, cu pretextul că are de discutat cu George. Într-o noapte, crezând că George
nu e acasă, vine pe furiș la Florica, dar este prins de către soțul ei și omorât.
În opinia mea, relațiile dintre Ion și Ana sunt cele dintre manipulator și manipulat, însă niciunul nu
reușește să obțină ce își dorește de la celălalt(iubire sau pământ). Ion dorește să își schimbe statutul social
prin obținerea averii, pe când Ana dorește să își schimbe statutul psihologic, căutând iubirea.