Tratamente contabile privind imobilizările corporale

Imobilizările corporale, denumite şi active fixe tangibile reprezintă

bunuri materiale ce au o formă concretă, tangibilă şi au o folosinţă îndelungată în
cadrul activităţii desfăşurate de întreprindere.
Imobilizările corporale se inpart în Terenuri şi Mijloace Fixe, care la rândul
lor se împart în Construcţii; Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi
plantaţii ; Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane
şi materiale şi alte active corporale.

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), prin

standardul IAS 16 “Imobilizări corporale” definesc investiţiile materiale ca fiind
imobilizările corporale deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia
de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi
folosite în scopuri administrative şi este posibil să fie utilizate pe parcursul mai
multor perioade.
De regulă, imobilizările corporale sunt active de valoare mare şi care
pot fi utilizate pe parcursul mai multor perioade contabile. Cu toate acestea, trebuie
să avem în vedere faptul că pot fi îndeplinite ambele criterii şi totuşi, activul să nu
fie recunsocut în bilanţ, cum ar fi imobilizările primite cu chirie. În plus,
standardul nu prezintă şi condiţia legată de valoare, care în reglementările
contabile româneşti trebuie să depăşească o anumită limită (în prezent: 1.800 lei),
ceea ce face ca unele elemente care satisfac definiţia imobilizărilor corporale să fie
încadrate în categoria stocurilor (obiecte de inventar); doar utilizarea unei perioade
îndelungate, mai mare de un an, determină încadrarea în categoria imobilizărilor
corporale.
În cadrul operaţiunilor contabile din Romania aplicarea standardului
IAS 16 nu este interzisă, însa este restricţionată din punct de vedere fiscal,
deoarece în domeniul fiscal sunt recunoscute doar reglementările româneşti. În
România se aplica Reglemetările contabile conforme cu directivele europene,
aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice 1752/2005,cu modificările şi
adăugirile ulterioare.

Conform O.M.F.P. 1752/2005 “Imobilizările corporale reprezină active care:

a) sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau
prestarea de servicii, pentru a fi închiriate tertilor sau pentru a fi folosite în
scopuri administrative; şi
b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.”

Imobilizările corporale mai sunt cunoscute şi sub denumirea de active

corporale, active tangibile sau imobilizări fizice, terminologii care tind a fi
înlocuite cu denumirea propie standardelor internaţionale, aceea de imobilizări
corporale.

Clasificări:
In conformitate cu prevederile din România, imobilizările corporale se clasifica in:
1. Terenuri şi amenajări de terenuri
1.1. Terenuri
1.2. Amenajări de terenuri
2. Construcţii
3. Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii
3.1. Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru
3.2. Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare
3.3. Mijloace de transport
3.4. Animale şi plantaţii
4. Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane
şi materiale şi alte active corporale

Activele clasificate la punctele 2, 3 si 4 intră în categoria mijloacelor fixe.

Conform prevederilor fiscale din România mijlocul fix este reprezentat de orice
imobilizare corporală care:
- este deţinută pentru a fi utilizată în producţia sau livrarea de bunuri sau în
prestarea de servicii, pentru a fi închiriată terţilor sau în scopuri
administrative;
- are o perioadă de viaţă mai mare de un an;
- are o valoare mai mare decat limita stabilită prin Hotărâre de Guvern
(1800lei).

Pentru obiectele care sunt folosite în loturi, seturi care formează un

singur corp, la încadrarea lor ca mijloace fixe se are în vedere valoarea întregului
corp, lot, sau set.
In categoria imobilizărilor corporale o abordare diferita o au terenurile a
căror contabilitate se ţine pe două categorii: terenuri şi amenajări de terenuri. In
cadrul contabilitaţii analitice, ţinută în întreprinderile din România, terenurile pot fi
evidenţiate pe urmatoarele grupe: terenuri agricole, terenuri silvice, terenuri fără
construcţii, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu construcţii şi altele.
 Conform Standardelor Internationale Imobilizările corporale sunt
recunoscute ca active şi incluse în situaţiilefinanciare ale unei firme (respectiv în
bilanţ), dacă acestea acestea răspund definiţieiactivelor şi dacă îndeplinesc
următoarele condiţii, cumulativ:

• este posibilă generarea către întreprindere de beneficii economiceviitoare

aferente acestor active;
• costul activelor poate fi determinat cât mai corect

Primul criteriu este satisfăcut atunci când o firmă stabileşte un

anumit grad decertitudine în ceea ce priveşte obţinerea de avantaje economice ca
urmare a deţineriiunui bun. În plus, firma trebuie să preia atât beneficiile
(avantajele economice viitoare
care rezultă clar din destinaţiile pe care aceste elemente le pot avea), cât şi
riscurileaferente activului. Ce părere aveţi despre sistemele de securitate? Poti fi
considerateactive corporale? (Deoarece protejează sistemele de producţie, acestea
contribuie înmod indirect la realizarea beneficiilor economice viitoare şi astfel sunt
considerateactive corporale –durata de utilizare mai mare de un an; să ne gândim la
pierderile carear putea fi suportate în lipsa lor) .
Al doilea criteriu de recunoaştere este de obicei îndeplinit, deoarece în
momentul procurării unui bun de natura imobilizărilor corporale, costul poate fi
identificat în mod cert cu ajutorul documentelor justificativecare atestă achiziţia.
Mai greu de determinat este costul imobilizărilor corporale produse de entitate,
deoarece nu toate costurile pot fi capitalizate şi atunci trebuie să serecurgă la
aplicarea raţionamentului profesional pentru capitalizarea cât mai corectă
acheltuielilor.

Imobilizările corporale sunt evaluate în momentul procurării lor la

cost,înţelegând prin acesta valoarea de intrare. Valoarea contabilă poartă diferite
denumiri,în funcţie de modalitatea de procurare a imobilizărilor corporale, astfel:
cost d e achiziţie pentru bunurile cumpărate; cost de producţie în cazul
realizării în regie proprie; valoare de aport pentru bunurile aportate la
capitalul social; valoare justă pentru bunurile primite cu titlu gratuit şi
pentru cele care fac obiectul schimbului. În plus, imobilizările corporale
pot fi procurate şi în regim de leasing, când maniera dedeterminare a
valorii de înregistrare în contabilitate prezintă anumite
particularităţi(acestea vor fi tratate în capitolul aferent leasingului).
 Amortizarea imobilizărilor reprezintă alocarea sistematică a
valoriiamortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viaţă utilă . Astfel,
valoarea deintrare a unui activ este capitalizată în momentul procurării acestuia,
pentru ca ulterior costul să fie alocat cheltuielilor perioadei, proporţional cu
obţinerea beneficiilor economice viitoare estimate. În acest fel, amortizarea
concretizează principiul conectării cheltuielilor la venituri. Altfel spus, pe măsură
ce avantajele economice aleunui activ sunt consumate de întreprindere, valoarea
contabilă a acestuia se reduce(prin amortizare) pentru a reflecta consumul său.
Standardul 16 precizează c ă amortizarea economică (nu fiscală, care ia în calcul
normele fiscale) se determină înurma estimărilor şi calculelor rezultate ca urmare a
deciziilor conducerii întreprinderii. Pentru imobilizările corporale care formează
un singur corp, lot sau set, care intră în structura unui activ corporal, a căror
durată de viaţă utilădiferă de cea a activului rezultat,
amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte (de exemplu:
clădirile şi lifturile amplasate în acestea).

Sunt considerate mijloace fixe amortizabile (conform Codului fiscal)

şi:
- investiţiile efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie sau în concesiune;
- mijloacele fixe puse în funcţiune parţial, pentru care nu s-au
î n t o c m i t formele de înregistrare ca imobilizări corporale încă;
- investiţiile efectuate la mijloacele fixe existente sub forma cheltuielilor
ulterioare realizate în scopul îmbunătăţirii parametrilor tehnici iniţiali şi
caregenerează beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii
mijlocului fix.

Valoarea amortizabilă este dată de valoarea de intrare minus

valoareareziduală, unde valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care o
întreprindereestimează că o va obţine pentru un activ, la sfârşitul duratei utile de
viaţă, după ce s-au dedus costurile de cesiune previzionate. Dacă valoarea
reziduală este mai puţinsemnificativă, atunci valoarea de intrare este egală cu
valoarea amortizabilă. În caz contrar, când aceasta este semnificativă, ea trebuie
estimată la data procurării imobilizării, dar şi pe parcurs (reestimată), în cazul
reevaluării. Estimarea valoriireziduale presupune efectuarea de comparaţii cu
active similare, aflate la sfârşitulduratei de viaţă sau având în vedere prevederile
din contractele încheiate, în cazulcontractelor de leasing. Prezenţa valorii reziduale
este justificată în ţările în carecontabilitatea este deconectată de fiscalitate, în
sensul că se face diferenţă întreamortizarea fiscală şi amortizarea contabilă. În plus,
se consideră că dacă oîntreprindere are intenţia să folosească activul imobilizat
până la terminarea durateisale economcie de viaţă, atunci valoarea amortizabilă
este egală cu valoarea de intrare.În schimb, dacă întreprinderea doreşte să
înlocuiască activul mai devreme de sfârşitulduratei economice de viaţă, atunci se
justifică prezenţa valorii reziduale. Estimareaunei valori reziduale generează cu
siguranţă rezultate diferite pentru o întreprindere.