DEFINIŢIA DIABETULUI ZAHARAT

1. Definiţia diabetului zaharat

Diabetul zaharat este un sindrom heterogen, caracterizat printr-o tulburare complexă în

reglarea metabolismului energetic al organismului, care afectează deopotrivă utilizarea glucidelor,
lipidelor şi proteinelor, precum şi celelalte metabolisme. Aceste alterări decurg dintr-un defect
insulinosecretor asociat unei insulinorezistenţe periferice variabile. Prin modificările biochimice pe care
aceste două tulburări le antrenează, conduce la modificări celulare funcţionale urmate de leziuni
anatomice ireversibile în numeroase ţesuturi şi organe.
Din această definiţie, elementul cel mai important şi care ar putea modifica radical criteriile de
diagnostic şi ar putea face ordine în clasificarea sindromului, este reprezentat de tulburarea profundă a
metabolismului energetic al organismului. Criteriul hiperglicemiei ar trebui privit cu mai mult
discernământ şi cu un ochi mult mai critic.
Definiţia diabetului zaharat, aşa cum apare în ultima clasificare OMS, din 1998, sună astfel:
„Termenul de diabet zaharat descrie o tulburare metabolică de etiologie multiplă, caracterizată prin
hiperglicemie cronică cu tulburări în metabolismele glucidelor, lipidelor şi proteinelor, rezultând din
defecte în secreţia de insulină, în acţiunea insulinei ori în ambele. Efectele diabetului zaharat includ, pe
termen lung, disfuncţia şi insuficienţa diferitelor organe.”

Tabelul 1.1. Elemente de definire a diabetului zaharat

1. Diabetul zaharat este o tulburare complexă a metabolismului energetic al organismului,

datorată insuficienţei absolute sau relative de insulină şi care afectează deopotrivă metabolismele
glucidelor, lipidelor şi proteinelor.
2. În mod arbitrar, ultima clasificare a diabetului zaharat defineşte boala printr-o valoare glicemică à
jeun  126 mg/dl şi/sau o glicemie întâmplătoare sau la 2 ore după o încărcare cu 75 g glucoză 
200 mg/dl.
3. Diabetul zaharat reprezintă un sindrom complex, cuprinzând mai multe forme clinice,
etiopatogenetice şi etiologice.
4. Principalele două forme de boală sunt tipul 1 de diabet (insulinodependent), care rezultă cel mai
ades din distrucţia autoimună a celulelor β pancreatice, şi tipul 2 de diabet
(insulinoindependent), care rezultă din disfuncţia β-celulară (defect insulinosecretor genetic
determinat sau indus de suprasolicitarea realizată de insulinorezistenţa periferică).
5. Diabetul zaharat secundar reprezintă o clasă heterogenă de forme etiologice cunoscute, al căror
mecanism de producere poate fi asociat uneia din cele două tipuri majore de diabet. În această
clasă şi-ar găsi un loc potrivit şi diabetul gestaţional, care a rămas o clasă distinctă de diabet.
6. În centrul patogeniei diabetului zaharat se află secreţia de insulină. Tipul 1 de diabet se
caracterizează prin scăderea până la dispariţie a secreţiei de insulină (hipoinsulinism absolut).
Tipul 2 de diabet se caracterizează prin persistenţa secreţiei de insulină, care însă este fie eliberată
inadecvat (afectarea caracteristicilor insulinosecretorii fiziologice), fie împiedicată să acţioneze
adecvat în ţesuturile periferice (prin defecte de receptor sau postreceptor). Vorbim în această
situaţie de hipoinsulinism relativ, indus de insulinorezistenţa periferică.
7. Tulburările biochimice fundamentale din diabetul zaharat decurg din scăderea acţiunii anabolice a
insulinei sau din diminuarea acţiunii ei anticatabolice.

1
 Tabelul 1.2. Clasificarea şi diagnosticul stărilor de toleranţă la glucoză (după OMS 1998)

Plasmă venoasă
à jeun 2 h după 75 g glucoză oral

Normala  100 140

IFG 100-125 <140

IGT <126  140, dar  200

Diabet  126  200

IFG = Impaired fasting glucose (Glicemie bazală modificată, sau afectată)

IGT = Impaired glucose tolerance (Scădere a toleranţei la glucoză)
Pentru a exprima nivelele glicemiei în mmol/l, valoarea exprimată în mg/dl se împarte la 18.

2
 CLASIFICAREA DIABETULUI ZAHARAT

1. Clasificarea etiologică a diabetului zaharat

Tabelul 1.3 Clasificarea etiologică a diabetului zaharat

Tipul 1 (distrugere β-celulară, de obicei conducând la deficit absolut de insulină)

Autoimun
Idiopatic
Tipul 2 (variind de la o predominantă a insulinorezistenţei, asociată cu deficit relativ de secreţie
de insulină, până la un deficit predominant de secreţie insulinică, asociat cu
insulinorezistenţă)
Alte tipuri specifice (Tabelul 6)
Defecte genetice ale funcţiei beta-celulare
Defecte genetice ale acţiunii insulinei
Boli ale pancreasului exocrin
Endocrinopatii
Diabet indus prin medicamente sau substanţe chimice
Infecţii
Forme rare produse prin mecanisme mediate imunologic
Sindroame genetice asociate uneori cu diabet
Diabetul gestaţional

Tabelul 1.4 Alte tipuri specifice de diabet

Defecte genetice ale funcţiei beta-celulare

Cromozom 20 (HNF 4): MODY 1
Cromozom 7 (glucokinaza): MODY 2
Cromozom 12 (HNF 1): MODY 3
Cromozom 13 (IPF-1): MODY 4
Cromozom 17 (HNF 1): MODY 5
Mutaţii ale genei NEURO D1/BETA2: MODY 6
DNA mitocondrial: mutaţie 3243
Altele
Defecte genetice ale acţiunii insulinei
Rezistenţa la insulină tip A
Leprechaunism
Sindromul Rabson-Mendenhall
Diabetul lipoatrofic
Altele
Boli ale pancreasului exocrin
Pancreatopatia fibrocalculoasă
Pancreatita
Traumatisme/pancreatectomie
Fibroza chistica
Hemocromatoza

3
 Altele
Endocrinopatii
Sindrom Cushing
Acromegalie
Feocromocitom
Glucagonom
Hipertiroidism
Somatostatinom
Sindrom Conn
Altele
Diabet indus prin medicamente sau substanţe chimice
Acid nicotinic
Glucocorticoizi
Interferon 
Hormoni tiroidieni
Tiazide
Pentamidina
Vacor
Agonişti -adrenergici şi β-adrenergici
Blocant receptori β-adrenergic
Altele
Infecţii
Rubeola congenitală
Citomegalovirus
Coksackie B4
Urlian
Altele
Forme rare induse imun
Sindromul Stiff-man („omul rigid” sau
„înţepenit”)
Anticorpi antireceptori la insulină
Altele
Sindroame genetice asociate uneori cu diabet
Sindrom Down
Ataxia Fiedreich
Coreea Huntington
Sindrom Klinefelter
Sindrom Lawrence-Moon-Biedel
Porfiria
Sindrom Prader-Willi
Sindrom Turner
Sindrom Wolfram
Distrofia miotonică
Altele

2. Stadiile toleranţei la glucoză

Toleranţa la glucoză normală: TGN. Se caracterizează prin valori normale ale glicemiei à
jeun şi la 2h după 75 g glucoză oral. Este stadiul normoglicemic al toleranţei la glucoză. Pe lângă acesta,
noua clasificare individualizează trei stadii hiperglicemice (IFG, IGT şi DZ).
4
 Glicemie à jeun modificată: IFG (Impaired Fasting Glucose). Este caracterizat prin valori
crescute ale glicemiei à jeun peste nivelul normal, dar fără a atinge valorile care caracterizează diabetul
zaharat. La 2h după 75 g glucoză oral, nivelul glicemiei este normal. Putem caracteriza acest stadiu ca
„hiperglicemie nediabetică à jeun”.
Scădere a toleranţei la glucoză: IGT (Impaired Glucose Tolerance). Este caracterizat prin
valori nediabetice ale glicemiei à jeun (de la valori normale până la valori crescute, dar sub 126 mg/dl în
plasma venoasă) şi valori crescute peste normal ale glicemiei la 2h după 75 g glucoză oral (între 140 si
199 mg/dl), fără a atinge însă valorile ce caracterizează diabetul zaharat. Acest stadiu înglobează cazurile
de hiperglicemie nediabetică (exclusiv) postprandială şi cazurile ce asociază hiperglicemia nediabetică à
jeun cu hiperglicemia nediabetică postprandială.
Diabet zaharat: DZ. Este caracterizat prin valori crescute fie ale glicemiei à jeun (egale sau mai mari de
126 mg/dl în plasma venoasă), fie ale glicemiei la 2h după 75 g glucoză oral (egale sau mai mari de 200
mg/dl in plasma venoasă) sau ambele asociate.

Tabelul 1.5 Clasificarea diabetului zaharat : tipuri etiologice şi posibila evoluţie a stadiilor clinice

Stadii
Normo- Hiperglicemie
glicemie

I Diabet zaharat
Tipuri I.F.G. Insulino- Insulino- Insulino-
sau independent necesitant pentru necesitant
I.G.T. control vital

Tip 1 :
-autoimun (1A)
-idiopatic (1B)

Tip 2 :
-predominant
rezistenta la insulina
-predominant
insulinosecretie
deficienta

Alte tipuri specifice

Diabet gestational

În cazuri rare (diabet tip 1 debutat in cursul sarcinii, considerat iniţial diabet gestaţional pe durata sarcinii, sau intoxicaţie cu
Vacor) pacienţii din aceste categorii pot necesita insulină pentru a se menţine in viaţă.
Diabetul gestaţional cuprinde formele care în clasificarea anterioara erau definite ca: Scăderea gestaţională a toleranţei la glucoză
(GIGT) şi diabetul zaharat gestaţional (GDM).

Această stadializare este aplicată ambelor forme de diabet, deşi evoluţia stadială clasică se referă
numai la T2DM. Încercând o apropiere între cele două tipuri de diabet (care din punct de vedere
etiopatogenetic par a fi două boli diferite) se ştie că deteriorarea homeostaziei glicemice trece şi în T1DM
5
prin aceleaşi etape, de la toleranţă normală la glucoză, până la hiperglicemia francă şi eventual
cetoacidoză severă.

Diabetul zaharat tip 1 este definit ca procesul etiologic caracterizat prin distrucţia celulelor beta
pancreatice, ducând la deficienţă absolută de insulină cu evoluţie spre cetoacidoză şi deznodământ fatal
dacă nu se tratează prin tratament substitutiv cu insulină. Aceşti pacienţi au o dependenţă vitală faţă de
tratamentul cu insulină, în lipsa căruia nu pot supravieţui. Sunt individualizate două subtipuri :
- Autoimun (1A): distrugerea celulelor beta pancreatice este realizată prin mecanisme
autoimune;
- Idiopatic (1B): mecanismele care realizează distrugerea celulelor beta pancreatice nu sunt
cunoscute.
Diabetul zaharat tip 1 este o formă de boală care se înregistrează la 10 – 15% din diabeticii din
ţara noastră. Ea se caracterizează printr-o insuficienţă absolută a secreţiei de insulină, debut relativ abrupt
cu simptome evidente (poliurie, polidipsie, polifagie, pierdere ponderală) şi tendinţă la cetoacidoză.
Această formă de boală poate fi întâlnită la toate vârstele, dar caracterizează mai ales pacienţii la care
boala debutează sub 30 ani. Sub această vârstă aproape toţi pacienţii sunt insulino-dependenţi.
În cazuistica noastră, cazurile care necesită de la început insulino-terapie, fără de care pacientul
intră în cetoacidoză, reprezintă numai 7% din toţi diabeticii. În afara acestora, mai există o a doua
categorie de pacienţi, la care tratamentul insulinic este introdus după o perioadă mai scurtă (de câteva
săptămâni sau luni) sau mai lungă (de câţiva ani) de tratament oral. La o parte din aceşti pacienţi,
insulinoterapia se introduce datorită nevoii obţinerii unui echilibru metabolic mai bun şi nu datorită
cetoacidozei, care caracterizează tipul 1 de diabet. Anual, circa 1% din diabeticii iniţial insulino-
independenţi devin insulino-necesitanţi.

2. Diabetul zaharat tip 2 este definit ca procesul etiologic caracterizat prin asocierea a două
defecte celulare: rezistenţa la insulină şi deficienţa funcţiei beta celulare. Cele două defecte celulare se pot
asocia în cote-părţi diferite, variind de la predominanţa rezistenţei la insulină cu deficit relativ de insulină,
până la defect predominant insulinosecretor cu sau fără insulinorezistenţă.
Majoritatea pacienţilor diabetici (circa 85% din cazuri) prezintă diabet zaharat tip 2. Forma
tipică este cea care apare după vârsta de 40 ani la persoane cu exces ponderal, cu o perioadă
prediagnostică lungă (de ordinul lunilor sau anilor), simptomatologia de debut ştearsă sau absentă fără
tendinţă la cetoacidoză. Cel puţin iniţial capacitatea secretorie -pancreatică este relativ păstrată,
răspunzând bine la dietă şi tratament oral. Deşi aproximativ 80% din diabeticii de tip 2 au fost sau sunt
obezi în momentul diagnosticării, în 20% din cazuri excesul ponderal lipseşte.

1. Definition, Diagnosis and Classification of Diabetes Mellitus and its Complications Report of
WHO Consultation, 1999, p 1-20

2. Global Guideline for Type 2 Diabetes – International Diabetes Federation, 2005

3. Ionescu-Tîrgovişte C. - Tratat de Diabet Paulescu; editura Academiei Române, Bucureşti,

2005

4. American Diabetes Association. Executive Summary: Standards of Medical Care in Diabetes.

Diabetes Care, 2010; 33 (Suppl 1): S11-S61.