TENSIUNEA ARTERIALĂ (TA)

TEHNICA MĂSURĂRII TA

TA se determină cu tensiometrul (sfigmomanometrul) aneroid sau cu coloană de mercur.

Manşeta lui se aplică în jurul braţului, la 2-3 cm deasupra plicii cotului.

Membrana stetoscopului se aplică la nivelul plicii cotului, deasupra arterei brahiale, depistate în
prealabil palpatoric.

Se aplică stetoscopul pe artera brahială şi se creşte presiunea în manşetă, prin pompare, peste nivelul la
care dispare pulsul.

Se decomprimă manşeta şi se determină presiunea sistolică care corespunde primului ton arterial.

Tensiunea diastolică e indicată de momentul în care zgomotele arteriale dispar sau diminuă brusc în
intensitate.

Braţul trebuie plasat la acelaşi nivel cu inima.

La membrele inferioare TA se determină aplicând manşeta în treimea inferioară a coapsei, iar

auscultaţia se face pe artera poplitee.

Valorile TA la membrele inferioare sunt cu circa 10 - 20 mm Hg mai mari decât cele de la membrele
superioare.

VALORILE NORMALE ALE TA

Limita superioară a valorilor normale ale TA este 140/90 mm Hg.

Valorile mai mari constituie HTA.

TA diferenţială reprezintă diferenţa dintre TA maximă şi cea minimă.

CLASIFICAREA HTA

1.ESENŢIALĂ

2.SECUNDARE

1
 1.HTA ESENŢIALĂ
-nu i se poate preciza o cauză organică;

-în patogeneza ei sunt implicaţi numeroşi factori de risc;

-ea reprezintă peste 90% dintre hipertensiunile arteriale.

2.HTA SECUNDARĂ
-i se pote stabili o cauză:

- renală ( nefropatii glomerulare, pielonefrite, nefropatia diabetică, rinichiul polichistic, stenoza

arterei renale );

-cardiovasculară ( coarctaţia de aortă, insuficienţa aortică, blocul atrio-ventricular total );

-endocrină ( hipertiroidism, sindrom Cushing, feo-cromocitom, hiperaldosteronism primar );

-de sarcină;

-neurogenă ( tumori cerebrale, traumatisme cranio-cerebrale ).

HTA SISTOLICĂ
-fără modificarea sau cu scăderea TA diastolice;

-se poate datora unui debit cardiac crescut sau scăderii elasticităţii vaselor mari.

Hipertensiunea de debit este realizată atunci când creşte volumul ejecţiei ventriculului stâng şi, în
consecinţă, debitul cardiac, aşa cum se întâmplă în insuficienţa aortică, persistenţa canalului arterial,
fistula arterio-venoasă, bradicardiile marcate, hipertiroidism, etc.

HTA de elasticitate este cauzată de rigidizarea peretelui aortei, ceea ce se întâmplă odată cu înaintarea
în vârstă ( explicând necesitatea corecţiilor normalului ) sau în ateroscleroză.

HTA DE REZISTENŢĂ
Cel mai frecvent, HTA se datorează creşterii rezistenţei periferice, prin scăderea diametrului arteriolelor.

Este HTA de rezistenţă, în care creşte mai ales presiunea arterială diastolică.

Aici se încadrează HTA esenţială şi unele HTA secundare ( nefropatii, boală Cushing, feocromocitom,
coarctaţia aortei ).

2
În aceste cazuri, iniţial se produce o creştere a TA diastolice, însoţită apoi de HTA sistolică, pe măsură ce
ventriculul stâng reacţionează prin hipertrofie la creşterea postsarcinii şi paralel cu sclerozarea aortei.

Modificarea tensională este permanentă, cu valori oscilante, apoi fixe, sau survine în mod paroxistic.

SEVERITATEA HTA
În funcţie de valoarea tensiunii arteriale diastolice:

HTA uşoară (tensiunea arterială diastolică sub 105 mm Hg);

HTA medie (tensiunea arterială diastolică >/= 105 mm Hg şi < 115 mm Hg);

HTA severă (tensiunea arterială diastolică >/= 115 mm Hg).

PSEUDOHIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ
Apare când valorile tensionale măsurate cu ajutorul manşetei tensiometrului sunt mai mari decât
presiunea reală din lumenul arterei.

Cauza este rigidizarea peretelui, care necesită o presiune mai mare în manşetă pentru a comprima
artera necompliantă şi explică supraestimarea valorilor tensionale la numeroşi vârstnici.

Manevra lui Osler: se umflă manşeta tensiometrului, pompând până la o presiune superioară celei
sistolice; dacă una dintre arterele situate distal de manşeta aplicată pe braţ rămâne net palpabilă ( deci,
necolabată ), bolnavul e considerat Osler pozitiv; în situaţia în care este hipertensiv, valorile măsurate
ale TA sunt superioare celor reale, deoarece includ o componentă de pseudohipertensiune.

HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ
Prin hipotensiune arterială se înţelege scăderea TA sistolice sub 105 mm Hg.

Există subiecţi ( vagotoni, sportivi bine antrenaţi ) care la astfel de valori tensionale nu prezintă
simptome.

Diagnosticul de hipotensiune arterială se stabileşte numai atunci când apar şi simptome: ameţeli,
cefalee, astenie, transpiraţii.

CLASIFICAREA HIPOTENSIUNII ARTERIALE

1.hipotensiune arterială esenţială, sau primară, căreia nu i se poate găsi o cauză evidentă şi

2.hipotensiune arterială secundară (simptomatică).

3
 HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ SECUNDARĂ

Se întâlneşte în:

-stările de şoc şi colaps,

-infarctul miocardic acut,

-boală Addison,

-hipotiroidism,

-caşexie,

-stări de deshidratare,

-denutriţii,

-intoxicaţii ( cu alcool, opiacee, barbiturice ),

-rahianestezie,

-tratament cu medicamente hipotensoare,

-boli infecţioase.

HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ ORTOSTATICĂ

-se manifestă la ridicarea bolnavului din clino- în ortostatism;

-poate fi esenţială, când nu i se poate stabili o cauză, sau

-secundară, în afecţiuni ca diabetul zaharat.