Sunteți pe pagina 1din 1

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ


INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
"BASARAB I" DÂMBOVIŢA
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

28 Mai - Ziua Eroilor,


sărbătoare naţională de comemorare a eroilor neamului

Ziua Eroilor, sărbătorită și de pompierii dâmbovițeni.

Pe 28 mai, odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, este


sorocit a ne aminti și a-i cinsti pe Eroi, români și străini.
Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de sărbătoare naţională
urmând tradiția europeană. Evenimentul sărbătorit în fiecare an, marchează
ziua când comemorăm pe cei căzuţi în războaie, în marile conflagraţii
mondiale, dar şi pe cei morţi în Războiul de Independenţă. Sunt comemorați
și eroii pompieri căzuți la datorie pe timpul intervențiilor pentru salvarea
semenilor, dar și pentru apărarea idealurilor naționale.
Cinstirea acestei zile se desfăşoară și în contextul împlinirii a 90 de
ani de la crearea Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război" şi 5 ani de
la reînfiinţarea acestei instituţii sub numele „Oficiul Naţional pentru Cultul
Eroilor".
Ca în fiecare an, oficialităţile vor depune coroane de flori la
mormintele eroilor din cimitire. Ceremonia va avea loc după încheierea
slujbei din biserici, adică la ora 12. Tot atunci, în instituţii şi în unităţile de
învăţămînt se va păstra un moment de reculegere în memoria eroilor martiri.
În baza ”Programului manifestarilor prilejuite de Ziua Eroilor” sub
coordonarea Garnizoanei Târgoviște alături de Asociația Națională „Cultul
Eroilor”, Inspectoratul pentru Situații de Urgența ”Basarab I” al județului
Dâmbovița marchează acest moment solemn prin participarea la festivități
cu un pluton format din 19 de pompieri și 7 pompieri în garda port drapel,
care vor defila alături ce ceilalți militari participanți de la alte arme în
cinstirea memoriei Eroilor neamului.

Onoarea acestui popor este scrisă apăsat în primul rând de cei care
au fost și sunt încă EROII. Să ne amintim cu respect de adevăratele valori
ale neamului.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice

____________________________________________________________________________________________________________
Adresa: Târgovişte, Dâmboviţa, şoseaua Găeşti, nr.9 130087, Telefon: 0245/611212; 0245/611218, Fax: 0245/634020
Web-site: www.isudb.ro, e-mail: irp@isudb.ro

S-ar putea să vă placă și