Cand anxietatea e o masca in fata

amenintarii interne
BY ALEXA BÎTFOI · SEPTEMBER 11, 2019
548SHARES
Share
Pin
Share
“Sufar de anxietate”, “am atacuri de panica” – iata niste expresii pe care le
auzim din partea atator oameni de atat de multe ori incat aproape ca au
devenit golite de sens. Nu ne mai gandim la anxietate, la ceea ce o provoaca,
la felul in care putem reflecta si intelege acest tip de suferinta psihica. In
zilele noastre gandirea, reflectia, autoreflectia au fost inlocuite de
imperativul actiunii, de “a face”. Or aceasta perspectiva, de a face in locul lui
a gandi se potriveste de minune insasi esentei anxietatii. Nimanui nu-i este
usor sa suporte si sa stea in interiorul lui cu sentimentul atat de inhibant de
teama. Anxietatea este adesea paralizanta. De multe ori nu exista
reprezentari de imagini sau de cuvinte pentru a o descrie. Ea se manifesta
prin intermediul corpului sub forma unor senzatii foarte neplacute sau prin
ganduri ruminative care nu duc la nici o elaborare. Anxietatea pare sa
trimita la o urgenta care se cere a fi descarcata si apoi anihilata.

Doctore, dati-mi o pastila ca sa nu mai simt frica asta coplesitoare! Vreau un

anxiolitic!
Sau

Domnule psihoterapeut, dati-mi ceva de facut, spuneti-mi ceva, orice, va voi

asculta fara menajamente, doar faceti sa dispara sentimentul asta de amenintare
surda care simt ca ma sufoca!

Iata cerintele urgente pe care anxiosul le are in interactiunea lui cu

specialistul psi. In fata acestei cerinte urgente exista masuri urgente: pe de-
o parte, medicul psihiatru prescrie anxiolitice care vin in intampinarea
asteptarii de disparitie magica a anxietatii; pe de cealalta parte,
psihoterapeutul se foloseste de instrumente tehnice proprii precum
desensibilizarea progresiva (expunerea treptata a pacientului la stimulul
fobic – tehnica folosita indeosebi in tratarea fobiilor in care, de pilda, teama
de avion este suprimata prin incurajaarea pacientului de a zbura), teme
pentru acasa, incurajarea pacientului de a gasi in el resurse proprii pentru a
controla anxietatea, exercitii de respiratie etc. Prin urmare, avem solutii
rapide pentru o problema deloc facila. Daca este ceva ce il linisteste pe
anxios este tocmai gandul ca va scapa de acest afect atat de greu de tolerat si
ca va scapa intr-un timp scurt. Aceasta este, pe buna dreptate, marea
dorinta a celui ce sufera de anxietate. Cand suferi, orice natura ar avea
suferinta ta, nu doresti sa te opresti si sa te gandesti la suferinta si la ceea ce
a declansat-o, ci vrei ca ea sa inceteze cat mai repede. E o explicatie posibila
pentru care oamenii aleg, deseori, in tratarea suferintei lor, o cale mai
scurta cu rezultate rapide.

Cititi si anxietate e atunci cand simti prea mult

Exista insa o abordare terapeutica in care anxietatea, precum si orice alt
simptom suparator cu care vine pacientul, sunt privite altfel. Pacientului
care vine in cabinetul psihanalistului sau psihoterapeutului de orientare
psihanalitica si care sufera de anxietate, sau de fobii, sau are atacuri de
panica, i se cere sa incerce sa isi mute atentia de la simptomele lui atat de
suparatoare la gandurile si asociatiile de idei care ii vin in minte in mod
spontan. Sigur, acestea sunt, la inceput, legate poate doar de frica sa. Dar,
incetul cu incetul, pacientul, sustinut de terapeut, ajunge sa constientizeze
ceva. Ajunge la ideea ca afectul invalidant de anxietate este o masca, este o
perdea care acopera, de fapt, alte sentimente de care nu fusese constient
pana acum. Asa incepe un drum lung de reflectie si autoreflectie, de cautare
de sine, de a gandi despre o experienta subiectiva, fie ea si una dureroasa,
mai degraba decat de a actiona impotriva ei spre a o face sa dispara.

Cititi aici despre atacurile de panica si legatura lor cu primele interactiuni

dintre o mama si bebelusul ei
Anxietatea este un semnal pe care il simtim in fata unui pericol.
Supravietuirea noastra ca specie si supravietuirea individuala au mare
legatura cu capacitatea de a simti frica si de a ne apara, fie prin lupta, fie
prin fuga. Pe de alta parte, in ceea ce numim anxietate generalizata sau atac
de panica, frica imensa resimtita de individ nu isi gaseste un corespondent
in realitatea externa. Altfel spus, nu exista pericol exterior. Anxietatea vine
sa mascheze si sa trimita, in acelasi timp, un semnal ca exista totusi un
pericol. El nu se afla insa in realitatea exterioara, ci in interiorul individului.
In acest context, sentimentul constient si coplesitor de frica ascunde alte
sentimente inconstiente de furie, sau dispret, sau agresivitate, sau vinovatie,
sau excitatie sexuala, sau dezgust etc.

Cititi si anxietatea noastra cea de toate zilele, incotro?

O intrebare apare acum: de ce individul nu poate sa simta in mod constient
aceste emotii? De ce e nevoie de anxietate pentru a le masca? Raspunsul e
unul pe cat de simplu din punct de vedere logic, pe atat de complicat din
punctul de vedere al istoriei personale afective a fiecarui individ: avem
nevoie de anxietate tocmai pentru a ne proteja impotriva pericolului pe care
il simtim in legatura cu sentimentele pe care anxietatea le mascheaza si le
tine, astfel, in afara vietii noastre constiente.

O alta intrebare rasare: de ce unii oameni resimt ca fiind ceva foarte

periculos sa simta si sa exprime sentimente legate de agresivitate, sau furie,
sau excitatie sexuala? Raspunsul il gasim in istoria individuala, in copilaria
mica. De pilda, daca un copil mic isi exprima agresivitatea fata de mama lui
muscand-o sau lovind-o iar raspunsul repetat al mamei in fata acestor
atacuri este sa-l lase intr-un mod razbunator pe copil singur in camera
“pana se linisteste”, acest copil va invata ca agresivitatea proprie duce, in
mod automat, la abandon. Sau daca un copil mic simte si exprima rivalitate
si furie fata de tatal sau iar tatal va raspunde in mod repetat acestor
tendinte intr-o maniera agresiva verbal sau fizic, copilul va invata ca
exprimarea furiei duce, in mod automat, la vatamare.
Aceste experiente dureroase sunt uitate in viata adulta, prin mecanismul
refularii despre care am scris aici. In acelasi timp, de fiecare data cand o
experienta de viata trezeste in cineva aceleasi afecte traite ca periculoase sau
coplesitoare in copilarie, tendinta inconstienta va fi sa le inhibe. Urma lor
care va ajunge constienta si va fi resimtita ca durere este exprimata sub
forma anxietatii. Iata cum anxietatea este, in toate formele ei de
manifestare, varful icebergului, ceva ce mascheaza o amenintare interna
coplesitoare de care nu suntem constienti si care are legatura cu primele
experiente de viata in relatie cu cei pe care i-am iubit. A cauta si a afla
aceasta amenintare interna presupune un proces lung si adesea dureros de
rememorare, retrarire si elaborare a experientei psihice si care duce, in
final, la vindecare.