Sunteți pe pagina 1din 7

Cetățenia proactivă

Au elaborat: Hioară Patricia Și Patrașcu Adriana,


grupa MER152
Coordonator: Plămădeală Valentina
Motto:

,,Cetățenia înseamnă să fii membru activ și să participi în


societate, prin revendicarea drepturilor și responsabilităților
de cetățean, pentru a influența deciziile policite. Așadar,
cetățenia trebuie să însemne mai mult decât un statut juridic
și politi, ea presupune și un rol activ social.’’

Cezar
Bârzia
Într-un contex mai larg, a
fi proactiv înseamnă a-și
O persoană Cetățenia proactivă asuma responsabilitatea
proactivă este acea înseamnă punerea în lucrurilor care ți se
persoană care are întâmplă și a încetat să
suficientă practică a unui cod moral dai vina pe contexul
determinare pentru a
crea contexul
care se preocupă de politic sau social, pentru
faptul că anumite lucruri
favorabil și a acționa interesul pentru ceilalți – nu se întâmplă sau se
astfel încât să-și
atingă obiectivele.
bazat pe dezvoltarea mișcă foarte greu.
persoanală și cooperarea
voluntară mai mult decât
pe puterea respectivă a
statului.
Cetățenii își îmbunătățesc treptat înțelegerea pe care o au despre cetățenie prin
implicarea lor în activitățile din comunitatea în diverse modalități:

• cetățenii au dreptul să cunoască de ce, cum și unde se iau deciziile.


Guvernanță

• toți cetățenii, indiferent de vârstă, capacități, gen, trebuie să


beneficieze de șanse egale pentru a participa pe deplin în societate și
Integrarea pentru a contribui la aceasta.

• o formă importantă de participare la guvernare este votul, pe lângă


multe alte forme de participare la locul de muncă, în școală în
Participare organizațiile sociețății civile.
Educația – copii Liberalitatea și Solidaritatea
învață despre respectul față de dintre generații -
cetățenie de la ceilalți – societatea solidaritatea este
părinți și la școală. poate fi îmbogățită bazată pe
Copii pot constitui de diversitatea de schimburi și pe
un exemplu, iar aspectelor solidaritatea dintre
educația îi poate culturale, de opinii generații în cadrul
ajuta să de gen. comunității.
dobândească Valorificarea
cunoștințe și acestor liberalități
experiențe permite cetățenilor
M

M
aprofundate. să se implice mai
activ în societate.
Investiții pentru viitor – cetățenii informați și activi încearcă să
direcționeze societatea către un mod de viață mai durabil, astfel
încât modul în care ei își satisfac nevoile cotidiene să nu
compromită capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde
proprilor nevoi.

Informare – cetățenii informați sunt mai conștienți de situația


social-politică actuală și în măsură să ia parte la viața comunității
într-un mod mai complex.

Cetățeni ai lumii – la provocările globale se poate răspunde doar


în cooperare cu alții. Comportamentul responsabil începe la
nivel individual și continuă cu acțiuni locale și internaționale.
Concluzie
Pentru a avea succes în demersul de a deveni cetățean
proactiv, e nevoie să te strădui zilnic în ceea ce faci, să fii
original, disciplinat, entuziast, încrezător în forțele proprii,
să-ți însușești spiritul de echipă și cooperare. Toate acestea
vor contribui la formarea ta ca cetățean activ și responsabil.
Din perspectiva acestui rol ceea ce credem, ceea ce știm sau
ceea ce gândim contează mai puțin. Cu adevărat contează
doar ceea ce facem și cum acționăm.

S-ar putea să vă placă și