Sunteți pe pagina 1din 2

Revoluţia industrială a început în Marea Britanie pentru că aici condiţiile sociale şi politice

erau favorabile schimbării. Dreptul asupra proprietăţii era consolidat . Şi mai importantă era
stabilitatea legislativă, Parlamentul având o reală putere, iar monarhul şi marii aristocraţi, mai
puţină autoritate decât oriunde pe continent, creditul era mai sigur, iar oamenii de afaceri 
puteau mult mai uşor să prospere decât cei din Franţa, spre exemplu. Economia de piaţă era
încurajată şi de marii gânditori ai epocii. Adam Smith, publică în 1776 (“The Wealth of
Nations“), prin care arăta că piaţa trebuie să se dezvolte pe baza liberei concurenţe).
Revolutia industrială in Anglia, a avut trei coordonate: demografica, agricola si industriala.
Teoreticienii fenomenului au delimitat aceste coordonate în scop mai mult didactic; in
realitate, ele s-au intrepatruns si interconditionat fara a se putea stabili cu precizie o oridine
de precadere. De asemenea, desfasurarea ei in Anglia nu poate fi rupta de contextul European
si de cel din alte zone ale lumii.

Factorul demografic
O premisă importantă a revoluţiei industriale o reprezintă creşterea populaţiei.

În 1801 s-a efectuat primul recensământ în Anglia, iar populația depășea 14 mil. locuitori, in
1821 depășea 20 mil – constatăm o revoluție demografică – ceea ce înseamnă că avem o piață
de desfacere internă uriașă și o forță de muncă tânără, este momentul în care apar importante
schimbări în structura socio-economică și profesională, populația se mută din mediul rural în
mediul urban, ceea ce va impune semnificative consecințe asupra vieții economice și publice

Reforme în agricultură

La jumătatea sec. 18 agricultura engleză nu era cu mult diferită față de ceea ce se întâmpla în
vestul Europei, fiind încă tradițională. Se foloseau încă câmpurile comune – în devălmășie de
către toți membrii comunității și existau și suprafețe întinse necultivate.
Jethro Tull și Lordul Townsend – adepți ai rotației culturilor încep să aplice noi metode
agrotehnice, care fuseseră deja aplicate în Olanda și Franța.
Se renunță la cultivarea ciclică a pământului, metoda care presupunea ca o treime din terenuri
să fie lăsate neînsămânțate.
Prin rotația culturilor pământul era cultivat fără a i se epuiza potențialul.
- 4 tipuri de plante – napi turcești, napi suedezi, grâu și trifoi.
- Cultivarea napilor și a sfeclei a fost esențială, deoarece astfel animanele nu mai erau
sacrificate în octombrie pentru a nu suferi de foame – carnea și laptele erau pe piață în
tot timpul anului
- Prin folosirea îngrășămintelor, se cultivă grâu pe terenuri care până atunci erau
considerate sterile
- Se ameliorează rasele de vite, capre și oi – deoarece se inuia că va crește cererea de
carne odată cu creșterea demografică
Jethro Tull a promovat folosirea săpăligii şi a inventat o semanatoare, renuntând la
împrăştierea manuală a seminţelor deasupra pamântului şi Robert Bakewell care a
pus bazele creşterii ştiintifice a bovinelor şi ovinelor.
- Schimbări în structura proprietății funciare – comasare a terenurilor agricole
- Împrejmuirea terenurilor adică deposedarea – actul de deposedare acordat de
Parlament

Perfectionarea masinii cu abur, in 1784, de catre James Watt, multiplica in proportii


considerabile forta motrice a industriei textile si rupe dependenta anterioara a
acesteia fata de cursurile apelor. Altfel spus, aplicarea masinii cu aburi a lui J. Watt
este startul in formarea industriei textile engleze moderne, de fabrica si urbana.

S-ar putea să vă placă și