Cuprins

 Noțiunea de proprietate privată................................. 3

 Noțiunea de proprietate publică.................................................. 3
 Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică ……4
 Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privată........ 4
 Ce este acțiunea de revendicare? …………………………….. 6
 Limitări şi restricţii ale dreptului de proprietate……………… 6
 Rechiziția……………………………………………………….. 7
 Confiscarea…………………………………………………….. 8
 Concluzia……………………………………………………….. 9
 Sursa…………………………………………………………… 10

2
 Noțiunea de proprietate privată

Proprietatea privată reprezintă acea proprietate deținută de o persoană fizică

sau juridică, diferită de o proprietate publică, adică de a cărei stăpânire beneficiază
o administrație publică. Aceasta există sub formele de proprietate personală și
mijloace de producție sau bunuri capitale.

Potrivit art.480 din codul civil proprietatea privată este dreptul ce are cineva de a
se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele
determinate de lege.

Noțiunea de proprietate publică

Este dreptul real principal, inalienabil, insesizabil, imprescriptibil, care conferă

atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra unui bun, care, prin natura sa
sau prin declarație a legii, este de uz sau de utilitate publică, atribute care pot fi
exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu, cu respectarea limitelor materiale și
a limitelor juridice. Titularul dreptului de proprietatea publică poate fi statul sau o
unitate administrativ-teritorială.

Bunurile de interes public sunt bunurile care, deși nu sunt accesibile uzului
public, sunt afectate funcționării serviciilor publice (clădiri ale ministerelor și altor
instituții publice, echipamente și instalații destinate apărării naționale etc.) sau sunt
destinate să realizeze în mod direct un interes național sau local (bogățiile
subsolului, opere de artă etc.).

Bunurile care fac parte din domeniul public pot fie exploatate în următoarele
modalități:

 drept de administrare;
 drept de concesiune;
 drept de folosință gratuită asupra bunurilor proprietate publică.

3
 Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică
Dreptul de proprietate publică are următoarele caractere:

 este un drept inalienabil, în sensul că nu poate fi înstrăinat;

 este un drept insesizabil, neputând fi obiect al procedurilor de executare
silită;
 este un drept imprescriptibil, în sensul că bunurile care fac obiect al
proprietății publice nu pot fi dobândite de terțe părți prin 
uzucapiune (prescripție achizitivă).
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privată

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privată sunt cele care îl deosebesc

de celelalte drepturi reale. Ele sunt: caracterul absolut şi
inviolabil; caracterul deplin şi exclusiv; caracterul perpetuu şi transmisibil.

Caracterul absolut şi inviolabil al dreptului de proprietate rezultă chiar din

definiţia lui. Prin cuprinderea acestui caracter în codul civil francez şi apoi în codul
civil român, legiuitorul a vrut să dea proprietăţii o altă organizare în comparaţie cu
fizionomia sa anterioară, când ea era încătuşată şi strivită sub povara sarcinilor şi
obligaţiilor feudale senioriale. Însă caracterul absolut al dreptului de proprietate
trebuie evidenţiat şi în comparaţie cu celelalte drepturi reale. El este singurul dintre
acestea care conferă titularului său exerciţiul tuturor atributelor. În acelaşi timp
dreptul de proprietate este un drept absolut, în sensul opozabilităţii sale, toate
celelalte subiecte de drept sunt obligate să nu facă nimic de natură a-l încălca. În
virtutea acestui drept, ori de câte ori bunul s-ar afla în deţinerea sau posesia
nelegitimă a altuia, proprietarul are dreptul la acţiunea în revendicare, care poate fi
introdusă împotriva oricărei persoane. În prezent caracterul absolut şi inviolabil al
dreptului de proprietate este definit astfel: absolut, deoarece este recunoscut
titularului sau în raporturile acestuia cu toţi ceilalţi, aceştia din urmă fiind obligaţi
să nu facă nimic de natură a-l încălca; şi inviolabil, înţeles în sensul că nu poate fi

4
încălcat de nimeni. Inviolabilitatea întăreşte caracterul absolut. Ea este prevăzută
de art. 135 (6) din Constituţie şi se impune cu aceeaşi forţă şi statului.

Caracterul deplin și exclusiv. Deplinătatea conferă titularului plena potestas,adică

toate cele trei atribute: posesia, folosința, dispoziția.

Prin posesiune se subânțelege stăpânirea activă a bunurilor din punct de vedere

fizic și economic. Posesiunea este un atribut foarte important al proprietății,
deoarece, dacă proprietarul este deposedat de bun, practice el este lipsit și de
posibilitatea de a-l folosi și administra. În unele cazuri proprietarul poate transmite
posesia asupra bunului său altei personae.

Folosirea cuprinde dreptul de a utiliza eficient bunul. Folosirea bunurilor poate fi

efectuată atât nemijlocit de către proprietar, cât și de alte personae la doleanța lui.

Dispoziția înseamnă posibilitatea de a determina soarta bunului fie prin

consumarea sau distrugerea lui, fie prin vânzare, schimb sau donație.

Caracterul perpetuu şi transmisibil. Caracterul perpetuu al dreptului de

proprietate este înţeles în sensul că durata sa nu are limită în timp, el nu se pierde
prin neîntrebuinţare sau prin moartea titularului. Aceasta nu înseamnă că
proprietatea este întotdeauna şi tot timpul a aceluiaşi titular; căci proprietarul poate
să moară şi să transmită atunci lucrul său moştenitorului; el îl poate înstrăina acel
lucru unei alte persoane. Prin aceasta dreptul însuşi nu este menit să se stingă; el se
perpetuează, adică se transmite. Transmisiunea operează prin acte între vii – inter
vivos– pe principiul consensualismului consacrat de art. 971 C.civ. şi pentru cauză
de moarte – mortis causa – când transmisiunea are loc ca urmare a decesului din
patrimoniul defunctului în cel al moştenitorilor săi. Atât transmisiunile prin acte
între vii, cât şi cele pe cale de succesiune sunt dintre cele mai frecvente moduri de
dobândire a dreptului de proprietate, care şi-au recăpătat importanţa lor practică
prin deschiderea circuitului juridic civil în societatea românească de după anul
1990.

5
 Ce este acțiunea de revendicare?

Acțiunea de revendicare- acțiunea proprietarului neposesor îndreptată împotriva

posesorului neproprietar, prin care cel dintâi reclamă bunul său aflat în posesia
nelegitimă a celui de-al doilea.

Caractere:

1. Acţiunea în revendicare este o acţiune peţitorie, prin care se apara dreptul de

proprietate şi se pune in discuţie coexistenţa dreptului de proprietate,
reclamantul având sarcina să dovedească titlul său de proprietate, după
dictonul „actori incumbit probatio”. Prin acţiunea în revendicare se apără
dreptul de proprietate în timp ce prin acţiunile posesorii se apără posesia.
2. Acţiunea în revendicare este o acţiune reală, ea întemeindu-se şi apărând
însuşi dreptul de proprietate care prin natura lui este un drept real, ce imprimă
acţiunii acelaşi caracter real şi se deosebeşte de acţiunile personale, ca de
exemplu acţiunea derivând din contractul de locaţie, contractul de depozit prin
care se cere restituirea lucrului şi au ca temei dreptul de creanţă născut din
contract.
3. Scopul acţiunii în revendicare este restituirea lucrului şi deci acţiunea trebuie
introdusă împotriva celui ce deţine lucrul. Condiţii de exercitare.

Limitări şi restricţii ale dreptului de proprietate

Limitările reprezintă fie restrângeri normale ale unora din atributele care se referă
la obiectul său, impuse de interesele generale ale societăţii sau de apărare a
dreptului de proprietate al celorlalte subiecte de drept, fie restrângeri cu caracter
excepţional, care pot duce chiar la pierderea dreptului, cum este exproprierea

6
pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii.  După cum prevede art. 49 din
Constituţie, prin lege pot fi aduse anumite îngrădiri dreptului de proprietate, fără ca
ele să atingă fondul acestui drept şi cu respectarea principiului probabilităţii, iar,
după cum a statuat Curtea Constituţională legile de restrângere trebuie să aibă un
caracter organic. Limitările dreptului de proprietate vizează în general proprietatea
imobiliară şi, în special, proprietatea funciară.

Limitări stabilite prin voinţa titularului dreptului de proprietate. Prin propria sa

voinţă proprietarul poate să restrângă sau să limiteze exercitarea dreptului de
proprietate. Această voinţă se exprimă în mod concret prin consimţământul dat în
cadrul unor raporturi juridice. Astfel, proprietarul poate constitui asupra unui bun
ce alcătuieşte obiectul dreptului de proprietate un drept de uzufruct, cedând
uzufructuarului folosinţa şi posesia bunului, el rămânând cu dispoziţia.

Limitări juridice aduse exercițiului dreptului de proprietate sunt reglementările

care țin de disciplina în construcții, regimul terenurilor forestiere și agricole,
posibilitatea aplicării, în anumite condiții a unor măsuri
de rechiziție, expropriere sau confiscare a bunurilor.

Rechiziția

Rechiziţia reprezintă o măsură excepţională, prin care organele autorităţii publice

împuternicite prin lege obligă agenţii economici, instituţiile publice, precum şi alte
persoane juridice şi fizice la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile
forţelor destinate apărării naţionale sau autorităţilor publice în situaţii speciale, şi
anume: declararea mobilizării generale sau parţiale ori a stării de război, instituirea
stării de urgenţă sau de asediu, concentrări, exerciţii şi antrenamente de mobilizare,
prevenirea, localizarea, înlăturarea urmărilor unor dezastre, cât şi pe timpul acestor
situaţii. Sediul materiei este dat de dispoziţiile Legii privind rechiziţiile de bunuri
şi prestările de servicii în interes public. Pot fi rechiziţionate: mijloace de transport
de orice fel, instalaţii portuare sau de aerodromuri, sisteme de comunicaţii şi de
telecomunicaţii, surse de alimentare energetice, tehnică de calcul, materiale
7
 tipografice şi audiovizuale, materiale de construcţii, clădiri, terenuri, utilaje,
animale, furaje, materiale veterinare etc. De asemenea, legea prevede şi
posibilitatea rechiziţionării de bunuri con-sumptibile şi perisabile, care va fi însă
definitivă, cu plata despăgubirilor prevăzute. Odată cu bunurile rechiziţionate
urmează a se preda şi echipamentele aferente, fără de care ele nu pot fi utilizate .
Confiscarea
Confiscarea constă în trecerea forțată și gratuită în proprietatea statului a
următoarelor bunuri:

 utilizate sau destinate pentru săvârșirea unei infracțiuni;

 rezultate din infracțiuni, precum și orice venituri din valorificarea acestor

bunuri;

 date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe
infractor;

 deţinute contrar dispoziţiilor legale;

 convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunurile rezultate din
infracţiuni şi din veniturile de la aceste bunuri;

 care constituie obiectul infracțiunilor de spălare a banilor sau de finanțare a

terorismului.
În cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi găsite sau nu pot fi
recuperate, se confiscă contravaloarea acestora. De asemenea, dacă bunurile
obținute din infracțiuni şi veniturile de la acestea au fost comasate cu cele
dobândite legal, se confiscă partea obținută ilegal sau contravaloarea acestora.
Dacă bunurile folosite și destinate săvârșirii unei ilegalități, sau cele rezultate din
infracțiuni, inclusiv veniturile din valorificarea acestora aparțin sau fost transferate
unei persoane, fără ca aceasta să știe scopul și originea bunurilor, se confiscă
contravaloarea acestora. Dacă bunurile respective au fost transferate cu titlu gratuit
unei persoane care nu știa și nici nu trebuia să știe despre scopul utilizării sau
originea acestora, bunurile se confiscă. Confiscarea specială se poate aplica chiar

8
dacă făptuitorului nu i se stabileşte o pedeapsă penală. Confiscarea specială nu se
aplică în cazul infracţiunilor săvârşite prin intermediul unui organ de presă sau al
oricărui alt mijloc de informare în masă, se precizează în Codul penal.

În concluzie se poate menționa că, proprietatea publică și cea privată au anumite

puncte de pornire și oprire, ceea ce ar reglementa anumite ordine și stabili anumite
relații între personae fizice, persoanele juridice, și statul. Proprietatea publică cât și
cea privată au scopuri întemeiate de a satisface anumite nevoi, indiferent de
regiune sau de statut. Acestea aduc la cunoștință potențialul fiecărei trepte sociale
competența modalitatea de a utiliza, și desigur în ce măsură, bunurile.

9
 Sursa
1. Bazele Statului și Dreptului R. Moldova (Alexandru Borodac)
2. Constituția Republicii Moldova
3. Codul Civil al R. Moldova
4. Codul Penal al R.Moldova
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Drept_de_proprietate
6. http://www.justice.gov.md/pageview.php?l=ro&idc=119

10
11