Rezumat - „Dictatorship, democracy, and development” (Olson)

Olson începe prin a aminti un citat din Edward Banfield: „Monarchy is the best kind
of gouverment because the King is then owner of the country. Likewise the owner of a house,
when the wiring is wrong, he fixes it”. Proprietarul unei țări va încerca să găsească o soluție
pentru a o modifica în așa fel încât să de vină productivă. Dar ar putea fi folosit același
argument și în cazul democrației?

Nici o societate nu poate lucra la un nivel maxim de productivitate dacă nu sunt

satisfăcute câteva condiții precum pacea individuală sau ordinea publică. În mod evident
violența nu este bine primită în societate, deoarece victima nu doar că pierde ceea ce primește
de la ceilalți, dar nici nu poate produce ceva bun pentru restul. În cazul în care nu există o
liniște publică, o pace, producția este mică sau chiar lipsește în totalitate.

Suntem obișnuiți încă de mici ca atunci când stăm în grupuri restrânse de prieteni se
așterne o ordine generală în mod cât mai natural, însă atunci când sunt mai mulți prieteni
ordinea va dispărea.

La fel se întâmplă și în societate, atunci când este un grup mic de indivizi se așterne o
ordine generală în mod normal, dar atunci când numărul acestora crește, ordinea se spulberă.
Problema este că fiecare persoană suportă costuri sau riscuri pentru orice face pentru
obținerea unei ordini publice sau pentru furnizarea altor bunuri publice, dar primește o mică
parte din beneficii.

În grupuri mici, împărțirea beneficilor este mult mai directă, acestea ajung imediat la
tine. Dar atunci când vorbim despre o societate, este mai greu. Să dăm spre exemplu
amenajarea unui parc public în oraș din banii cetățenilor. Vor exista oameni care vor petrece
mult mai puțin timp în acesta, astfel beneficiile nu i se par atât de atrăgătoare. Acești indivizi
ar prefera mai degrabă să investească în propriile lui dorințe pentru a obţine beneficii mai tari,
mai directe. 

Olson se întreabă de ce cele mai mari societăți din întreaga istorie a lumii au evitat
anarhia. Acesta povestește despre cum a citit despre un luptător chinez care a cucerit câteva
teritorii și s-a proclamat stăpânul lor. Acesta a impus tribut teritoriilor, dar i-a și scăpat de
bandiții ocazionali. Și cu toate acestea, locuitorii teritoriilor îl preferau pe el în locul bandiților
ocazionali. „Why should warlords, who were stationary bandits continuously stealing from a
given group of victims, be preferred, by those victims, to roving bandits who soon departed?”.
Astfel că stăpânii de război nu aveau o pretenție de legitimitate, furturile lor se deosebeau de
cele ale bandiților ocazionali doar pentru că luau forma unor impozite continue. În cazul în
care un bandit raţional se stabilește pe o anumită regiune și ia furtul sub forma unor impozite
periodice și în același timp menține un monopol asupra furtului în domeniul său, atunci
asupriții au un stimulent de a produce. Banditul raţional va lua periodic doar o parte din
producția asupriților, iar în felul acesta obține un total mult mai mare. 

Toate acestea fiind aplicate pe societate: oamenii preferă să fie sub controlul unui stat
căruia îi plătesc constant taxe și impozite într-un mod calculate și total sistematic, decât să fie
jefuiți în mod aleatoriu și total de niște hoți.