De citit – 150 pagini McGregor, Jonatan Hil - istoria gândirii creștine, Iaroslav Pelican – Istoria

gândirii creștine, Woxday.com

ORIGINALELE – Didahia, 1 ep. Clement din Roma, Pastorul hermas, Ignațiu- ep. Către romani.
Aplogeți- Iustin martirul, Tertulian.
Polemiști – Irineu, Origen( ceva mai scurt)
Din perioada de aur –predici ale lui Ioan gură de aur, Eusebiu, Augustin
Părinții capodocieni – Grigore de nazians.
O critică pe originale 2 pagini
Ocritică pe 150 pagini -2 pagini
Cercetarea doctrinei:
1. Care a fost învățătur bisericii în acea perioadă
2. Opinia proprie
4-5 pagini.
1. Învățătura botezului la perioada polemistă 140-312 Irineu Origen.
2. Despre euharestie în perioada părinților bisericii.
3. Învățătura despre biserică în periada de aurr -313-700
4. Învățătura despre salvare la apologeți
Seminar:
1. cuvinte din greacă de învățat și de tradus
2. învățătura lui Augustin în legătură cu libera decizie.

Octombrie – 26 octombrie – critica pe originale

Noiembrie – 26 – critica pe carte
Termenii din greacă – 8-12 octombrie
Noiembrie săptămâna 19-23 -seminarul pe Augustin.
Decembrie – 7 decembrie – cercetarea doctrinei
Procentele:
Original 10%
Critică 10%
Seminar 1 10%
Seminar 2 10%
ESEU 20 %
Examen final 40 %
Neprezentarea la timp a cerințelor uce la anularea procentului oferit.
1. UNITATEA POLITICĂ

Spre deosebire de toate celelalte popoare dinaintea lor, romanii aveau un sentiment al unităţii
omenirii sub aceiaşi lege universală. Acest sentiment de solidaritate în cadrul imperiului a creat un
mediu favorabil pentru primirea unei Evanghelii care proclama unitatea rasei umane prin faptul că toţi
oamenii se găsesc sub pedeapsa păcatului şi că tuturor li se oferă o salvare care îi face să fie parte
dintr-o singură comunitate, numită Biserica. Unitatea politică a fost misiunea specială a Romei.
Aplicarea legii romane la toţi cetăţenii de pe întreg cuprinsul imperiului era impusă zilnic de către
justiţia imparţială a tribunalelor romane.1 Până la prăbuşirea Romei în 476 toţi oamenii din bazinul
mediteranean era sub un sistem de lege unic dar și locuitori ai aceluiaşi stat.
Istoricul bisericii Cairns menţionează că: „Legea romană, cu accentul ei pe demnitatea
individului şi pe dreptul lui la justiţie şi la cetăţenia romană şi cu tendinţa ei de a contopi oameni de
diferite rase într-o singură organizaţie politică, a anticipat o Evanghelie care proclama unitatea rasei
prin faptul că a făcut cunoscută atât pedeapsa pentru păcat cât şi pe Cel care îi va salva pe oameni din
păcat.”2

2. „Pax Romana” – pacea romană

Imperiul Roman a reuşit să-şi păstreze dominaţia prin impunerea unui sistem de siguranţă
imperială. Pentru bunul mers al tuturor activităţilor, statul asigura o anumită protecţie. Oraşele şi
provinciile erau împânzite de soldaţi care vegheau la liniştea publică. Comerţul şi schimburile de
mărfuri, precum şi libertatea de mişcare erau asigurate de către Roma.
Creştinii primelor veacuri s-au folosit din plin de „securitatea” romană. Chiar dacă Pavel spune
că a fost în primejdie din partea tâlharilor (2 Cor. 11:26), totuşi de cele mai multe ori a călătorit în
siguranţă atât pe mare cât şi pe uscat pentru a proclama mesajul evanghelic.

3. Drumurile romane

Romanii au dezvoltat un excelent sistem de drumuri care porneau ca nişte raze de la borna de aur
din forumul roman spre toate colţurile imperiului. Drumurile principale erau construite din beton
ca să dureze cât mai mult. Ele mergeau drept peste dealuri şi văi până în cele mai îndepărtate locuri
ale imperiului. Orice cititor al Noului Testament va observa că Pavel, dar şi ceilalţi apostoli au

1
2
 folosit din plin căile rutiere şi maritime pentru a ajunge de la un centru strategic la altul în Imperiul
Roman.
4. ARMATA ROMANĂ
Un rol important în răspândirea creştinismului primar l-a constituit armata romană. Mulţi soldaţi
deveneau creştini. Fiind într-o armată de expansiune duceau cu ei noua credinţă în locurile pe care
le cucereau. Un exemplu în acest sens este pătrunderea ideilor creştine în Dacia după ce aceasta a
fost ocupată de către trupele romane în 106.
Se poate că unii soldaţi încreştinaţi în timpul serviciului militar să ducă cu ei la vatră atunci când
se eliberau din armată credinţa creştină.

Contextul filozofic.
1. Conceptul platonist – în sec 4-5 vine cu o idee diferită până atunci, care spunea că în univers
poate fi doar un singur Dumnezeu. Platon spunea că totul începe de la Dumnezeu. Mișcarea în
conceptul lui îneamnă transformarea a ceva
Idea lumii ideale – lumea adevărată nu este cea în care trăim noi, o lume ideală. Ce avem noi
aici este o refleție.
Preezintența sufletelor umane
2. Aristotel – cunoaștere. Orice lucru trebuie să aibă formă,masă. Etc..
Stabilește sistemul logic de a ajunge la adevăr.
Felul în care Aristotel îl vede pe Dumnezeu. Presupune un Dumnezeu care are atribute diferite de
creație. Dumnezeu poate produce creații, și nu poate să producă. Eeste înafara creației. Nu este de-
acord cu preezistența sufletelor.
3. Influența stoicilor – Dumnezeu este aghenetos – este logic spermaticos – logos endiateticos,
ceea ce înseamnă că Dumnezeu nu are început și sfârșit.
Idea materiei – ea întotdeauna este rea.
Caracterul creștin – echilibrul în viața umană este cum treăiești ce faci și ce vorbești
4. Neoplatonismul – Platon un om care s-a născut în Alexandria, care devine o persoană rea
împotrivită asupra creștinilor. Conceptul emanației – totul pornește de la emanarea ionilor.
Toate lucrurile se vor trasnforma cândva la forma inițială.
5. Neoarsitotianismul – sec 10 și 14.

Provocările aduse de învățăturile false bisericii

Prima învățătură – a iudeilor care aveau tendința să pună leagea deasupra harului, totodată trebia
să fie prezentată perosana lui Isus inferioară lui Dumnezeu Tatăl și deasemenea sărbătorile
necesare în biserică. În acest context, Pavel se luptă cu aceste îvățături, au existat cam 200 ani.
Cele maii răspândite concepte erau:
- Obligativitatea tăierii împrejur
- Respectarea sabatului
- Mâncarea și tot ce est legat de acea
- Inferioritatea lui Isus, a fost înfiat de Dumnezeu.
- Obligativitatea tuturor sărbătorilor iudace
- Rolul unic al iudeilor de a fi asupra neamurilor.

Sincretismul dintre filosofie și creștinism:

- Gnosticismul
Au existat gânditori drepți care au fost uimiți de învățătura creștină,leau plăcut ideeile din
creștinism, dar trecându-le prin învățăturile filozofice. Alții au privit creștinismul ca pe o nouă
filosofie, arătând că în biserică noii trebuie să credem, dar credința este o nouă formaă de
filozofie.
Rolul lui CRISTOS este unul extraordinar atât timp cât este un învățător.

Moralitatea – pentru filozofi era de nivelul convingerilor și nu de cel al obligațiunii:

- Dumnezeu bun – om rău
- Materia divină ideală – materia umană rea
- Cristos imaterial
- O morală puternică

Erezii la capitolul persoanei și persoanelor 3în 1 și la capitolul unicității( monoteism și 3 persaone

egale)
Sec.2 probleme legate de interpretarea trinității. Biserica se complică la explicarea revelației
divine,la persoana lui Isus, coexistența divinului și umanului astfel avem diferite erezii
( monarhism,modalism, sibionism, dochetismul, arianismul).

Concepte de bază: ORI DUMNEZEU ESTE UNUL, ORI NU PUTEM VORBI DE 3 Dumnezei
Cristos ori e om , ori Dumnezeu
- Revelațiile ( v.t 2- n.t)
Sfânta treimi în patristică.
Învățătura sfintei treimi a fost una dintre cele mai neînțelese doctrini în biserică și rămâne a fi
geu de explicat chiar și până acum. Majoritatea ereziilor țineau de egalitatea, existența veșnică,
roll ficăruia între persoanele sfintei treimi.
Diversitatea celeor trei perosoane era la fel foarte greu de explicat și de mute ori se perdeau din
unitatea aestora.
Experiența sfintei trăimi în relație cu umanitatea și cu persaonee sfintei
treimi.
Cele mi multe divergențe a fost în legătură cu Duhul Sfânt. Primii 450 de ani, biserica a căutat să
cristaleizele această doctrină -650 deja era acceptată învățătura sfintei treimi.

Fundamntul învățăturii trinitaniene îl găsim din iudaism. În iudaism lipsea elementul practic
al monoteismului. În evanghelii, vedem contrastul acestor lucruri, văzându-l pe Dumnezeu ca
unul care zidește relații personale cu oamenii. Apostoliii introduc tot felul de sintagme
trinitaniene chiar dacă nu au înțeles atât de bine aceste lucruri.
Unii comentatori recunosc că apostolii nu aveau învățătura deplinp a trinității și nu și-apropus să
discute aceste doctrine înscrierile lor, totuși pentur a combaste ereziile existente, veem la Ioan
cum dezbate Trinitate în Unitate.
Ce-a mai importantă lucrare în care vedem continuitatea apostolică este Didahia. Aici se explică
botezul,cina Domnului și descoperim aeleași sintagme. Biserica chiar după moartea apostolilor
continuă să practice închinarea într-o formă trinitaniană. Biserica și-a propus mici explicații
monoteiste și trininitatiniene- Ignațiu, Policarp, Pastorul Hermas, Clement din Roma. Acesti
autori pentru a explica trinitatea, apelază la analogii care erau lucruri luatre din viața de zi cu zi
și se pot implimenta în biserică. Analogiile trebuiau să explice cum există unitate în trinitate. În
cazul dat aceste analogii sunt false, dar tot odată vedem dorința de a explica.

1. Iustin Martinul – este considerat primul care fiind stoic în filozofie încearcă să explice
trinitatea având la bază Sciptura și interpretarea stoică. Stoicii când vorbeau despre Logos
aveau ceva diferit ( logos spermaticus – cel de la care începe totul, logos endiateticos)
În evanghelia după Ioan se vorbește depsre aceasta. Paralel cu aceasta el subliniază – toți trei au
existat veșnic, participă în creare și participă în mântuire. Chiar dacă Iustn folosește anumite idei
susținând că fiul nu a avut existență într-o formă anumită până la extrimare, și în momentul în
care Dumnezeu exprimă cuvântul , a început și lucrearea Fiului.
 Sintagma – și cuvântul s-a făcut trup. Arată preexistența veșnică a fiului și ne duce la idea
planului divin. De accea aici Iustin descoperă endiateticos – cu referință la aceiași substanță.
PENTRU a întări ideea sa iustin folosește si analogiile mult mai gândite accentuindu-se idea de
aceiași esență. Iustin folosește analogia soarelul, raza și lumina..toate sunt legate din aceiași
esență. De asemenea el susține că Dumnezeu fiind unul ca concept monoteist nu are scimbare în
sine însuși și de aceia toți trei trebuie să fie egali în esență neavând contraziceri în interiorul
său.Diferența poate fi văzută în rolurle și funcțiile trinității, astfel cum spune el, Tatăl este unul
care are autoritatea deplică, Fiul este mesagerul, Duhul Sfânt convinge și zidește.
Faptul că tatăl este într-un rol și o funcție mai important face ca să înțlegem că ceilalți sunt
subordonați funcțional. Un neajuns al lui iustin este lipsa clară a poziției sale față de Duhul
Sfânt. Nu explică esența Duhului și nu face o incorsiune în pneomatologie.

2. Interpretarea textului din genesa 1,2,3. Interpretând vechiul testamnet se adresează evreilor
susținând că nu poți să nu observi descrierea Sa la plural (noi)(noastră).
3. Implicația în disputele cu gnosticii – o parte din gnostici nu acceptau întruparea lui ISUS și
dacă Dumnezeu ar fi luat trup uman atunci s-ar fi egalat cu imperfecțiunea. Iustin atacă acet
concept – întruparea este foarte bine văzută în Sciptură și în evanghelii, încât nu putem
ignora aceasta. Filipeni 2 – arată că Cristos ca și logos s-a dezbrăcat de haina de glorie și s-a
îmbrăcat cu o haină a smereniei, nu înseamnă că Isus a fost supus însușirilor umane ca și
materie. Întruparea este la fel de reală ca apa, aerul...
Motivul didactic – Isus trebuia să-l discopere pe Tatăl tuturor oamenilor, trebuia să-i învețe
învățătura corectă despre tatăl și numai prin Fiul am putut descoperi atitudinea
Motivul victoriei – Isus trebuia să biruie ceia ce nu a putut birui Adam, dacă Adam a falimentat
în trupul uma aducând păcatul, Isus a corectat prin trupul uman ca să scoată păcatul așa încât cei
ce sunt în Cristos să devie o făptură nouă.

IRINEU pe de oparte și-a văzut menirea să învețe biserica prin adevăr. Biserica va fis scutită de
abordare învățăturilor eretice dacă vor sta pe adevăr. Conceptul de trinitarianism economic,
introduce acest concept pentur a explica relația în Dumnezeu și relația în Dumnezeire. Irineu
spune că Dumnezeu a dorit să se descopere în economie, adică în măsuri diferite ( ca tată, ca fiu,
și ca Duh sfânt) din perspectiva lui Irineu economie este o evidență de manifestare. Când afirmă
trinitarianism economic are în vedere unitate în diversitate și revelație în diferite forme.
Avem perioade când tatăl în perioada s-a și-a asumat mai multe responsabilități, apoi fiul,
apoi Duhul sfânt. Unitate este asigurată de implicație iar implicația de responsabilități. În
această relație există armonie, nu sunt neînțelegeri, de aceea tatăl îl proslăvește pe fiul, fiul pe
tatăl. De aceea toate lucrează într-un echilibru serios.
Irineu vorbește despre implicare în armonie, susținând ca economia este cea care descrie
armonia în trinitste. Se implică Dumnezeu tatăl, dar asta nu înseamnă că fiul și Duhul sfânt nu
erau implicați, doar că impacul lor era mai mic. Vorbește foarte puțin despre Duhul Sfânt, de
subordonare.. ceea ce lasă amprenta unei erarhii Dumnezeești, eea ce înseamnă că în trinitate
este unul mai mare, mai important. În linii mari t. Economică, rămâne o doctrină care a rămas
de-a lungul timpului în istoria bisericii.

Tertulian – primul teolog în biserică care introduce termenul de trinitate și termenul de relație
în Sfânta treime. El vine cu câtevaa inițiative:
1. Asupra monoteimului. Greșeala învățătorilor din timpul lui ese că existau fiecare
persoană în parte în atât că se perdea ideea de unitate dintre aceștia. Egal în esență, unitar
în descoperire și la fel în implicare. De aceea tertulian zice că trebuie să schimbăm
perspectiva aplicării – pornind de la idea UN SINGUR DUMNEZEU. Este important
din perspectiva lui să vede o singură ousie ceea ce înseamnă că pentru noi ousia este
aceași substanță în implicare.
2. Prosopon – pentur el era important să nu piardă din substanță. Îl împrumută din teatrul
grcesc și afirmă ă acest termen nu face referință la o altă identitae, ci face referință la un
alt rol, unul special. În cultura greacă, sec. 3 î. Hr.este introdusă idea teatrului de un
singur artist, care putaea să joace orice rol schimbându-și vestimentația, etc. Atunci
grecii au introdus această idee de artist cu mai multe fețe care joacă roluri diferite. Astfel
că Tertulian spune că trinitate este a unui singur Dumnezeu. Diferența este în prosopon,
subliniindu-se rolul special pe care fiecare persoană din Dumnezeu o împlinește. Dacă
suntem de acord că substanța este neseparată, comună, atunci vom vedea implicația
persoanelor în funcție și rol. Pentru a argumenta această idee, tertulian apelează la
anumite analogii. Izvorul, râul și lacul. Au funcții diferite, volum diferit, forme diferite,
dar au una- sunt compuși cu apa. El nu este de acord cu Origen când acesta folosește
termenul de ousie vorbind despre esență.
El este de acord cu Irineu când este voba de implicare și responsabilitate. Economia este idea de
bază care ne permite să înțelegem acest plan extraordinar al lui Dumnezeu. Vede economia ca un
plan divin, unde fiecare are diferență în rola și responsabilitae și se revelează în formă diferită.
Tertulian spune: în trinitae noi nu avem doar roluri și funcții diferite, avem și planuri difeite, însă
în Dumnezeu există relații veșnice unde fiecare există prin sine însăși, aici avem o relație de
interdependență. Fiecare persoană va acționa comun, dar și independtent. Trinitatea poate
acționa liber și fiecare perosană poate fi liberă una de alta. Avem o relație de armonie perfectă și
totodată independență perfectă.
Tertulian este primul gânditor care gândește mult mai adânc legat de activitatea trinității.
Ilustrația rădăcină, tulpină și fruct. El aree un impct puternic asupta bisricii exact aici – trinitate
și prosopon.

ORIGEN – La vârsta e 14 ani face parte din școala alexandriniană stfel că citește învățăturile lui
Clement in alexandria, citește foarte multe din Platon și devine un platonist bun.
Impactul –
1. Aghenetos în raport cu trinitatea – cînd vrem să explicăm trinitatea –Dumnzeu este fără
început și fără sfârșit ceeia ce însemană că Dumnezeu ese unul.
2. Deoteroteos – îl inroduce atunci când vorbește despre fiul care spune că Cristos este
derivat din tatăl.
3. Ousia – susține că acest termen este singurul care ne permite să-l înțelegem pe
Dumnezeu, dar sub nici o formă ousia nu poate fi interpretată,explicată în termeni de
substanță. Ousia din perspectiva lui este esență divină.
4. Conceptului hupostasis – introduce acest termen susținând că acest termen determină
trinitatea ca și persoane individuale. Hupostasis este înțelegerea asupra trei individualități
diferite. Pentru el este important să înțelegem lucrul acesta când vorbim de sfânta treime.
5. Logos sarx și logos antropos –
Origen de multe ori folosește logos spermaticos, endiateticos, la momentul în care vrea să aratăm
că divinitatea a exista veșnic, să dea un concept al diversității, dar și lucrurilor în comun.
Dumnezeu are în comun o singură ousie, și totodată are trei hupotasii – trei identități ideale
diferite. Ce are în comun Dumnezeu este aghenetos. Dumnezeu este autoteos – Dumnezeu există
în sine însăși și poate exista în ÎNDUMNEZEIREA SA. În univers nu există nimeni asemenea
identic cu aceiași ousie.
Din perspectiva lui Origen, Dumnezeu tatăl are un rol mai important în univers.El a fost și
creator, inițiator, și cel care inițiază relațiile în trinitate și relațiile cu creația. Tatăl este inițiatorul
mântuirii. Fiul exista înainte de creație doar că exista într-o stadie neactivă, era în tatăl și în
esența tatălui. De aceea la un timp anumit are loc deoteroteos când fiul a derivat din tatăl fiind
identic în ousie. Pentru a 2 creație fiul este activ participtiv. Origen persupune că în anumite
moment toată activitatea a fost îndeplinită de tatăl, fiul nefiind activ. El nu vorbește despre
Duhul sfânt. El spune doar că Duhul este a 3 lea hupostasis, purcede din tatăl, atfel că tatăl ete
inițiatorul hupostasisului și tatăl este cel din care derivă Duhul.
PERIOADA DE AUR: din cine purcede Duhul Sfânt
Bierca în primii 300 ani nu a fost capabilă să afirme o învățătură unică, comună tuturor
bisericilor despre Sfânta treime. Posibil de la regiune la regiue și de la învățător la învățător
avem poziții diferite, interpretări diferite. În aceiași biserică cei din africa să vorbească de
hupostasii, iar cei din roama de prosopos, car eîn adânc sunt lucruri diferite. De la 313 și până
450 Biserica s-a luptat a avut învățături difrite în aport cu trinitatea. Începe problema în
alexandria și cauza era în baza diferențelor pe care bisrica le ava în raport cu ousia și
hupostassisurile. Episcopul Atanasie din alexandria are predica de paște și când vorbește de Isus
afirmă că El, venit pe pământ nu este diferit de tatăl ceea ce înseamnă că tatăl și fiul sunt egali,
identici și nu există sub nici o formă de deoasiebire Utilizând forma de homoousia. unul dintre
prezbiteri Ariu – nu este de acord cu acastă predică spunând că Dumnezeu nu poate fi multiplict
în diferite ousiii, astfel că el zice că Origen vorbea despre homoousia și când vorbea despre
deoteroteos era de opinia că termenul potrivit era de homoiusia – substanță similară.
Contrazicerile aceasta au fost atât de grele, Biserica nu găsea o abordare în pace, disputa sa
extins în alte biserici. 324 tot imperiul și toate bisericile erau separate. Constantin ea decizia s
adune episcopi din diferite țări, să discute disputa și să elaboreze o poziție oficială. Astfel apar
premisilele din toată Alexandria. L-au făcut la Nicea .

Atanasie – are curajul să-l contraică pe Arius din perspectiva sotereologică. Daca fiul nu este de
aceeași egalitate cu tatăl, el nu putea veni în lume să o salveze de păcat.
1. Fiul este identic cu tatăl – aghenetos, nu are sfârșit și început, aceeași esență, ca și Duhul
Sfânt fiul a fost prezent la toate lucrările. Fiul este egal cu tatăl și despre asta spune Isus.
Botezul nostru este valabil numai atunci când este făcut în numele sfintei treimi. Cristos nu
poate fi mijlocitor în rugăciunile noastre, dacă este mai jos decât Dumnezeu. De asemena
este foarte neclară înțelegera împărăției veșnice. Dacă Cristos nu este Dumnezeu, atunci cum
poate să ne pregătească un loc?
Atanasie subliniază la capitolul învățăturii lui Arius care contrazice învățăurile bisericii.
Arius nu a prezentat suficiente afirmații, el afirma doar că Dumnezeu la creat pe Fiul și că el
este inferior. Restul lucrurilor le vom afla când vom fi în cer. Argumnetul principal al lui arius
era – născut – adică avea un început Isus. Oricare ființă înafară de Dumnezeu nu a putut exista
până la naștere. El nu poate fi pus alături de tatăl.
Atanasie- Cristos a rămas Dumnezeu chiar și când era în burta Mariei, nu a fost limitat de
dumnezeirea Sa. Pentru Atanasie este important să accentueze că este o ființă veșnică – identică
cu Tatăl. În mărturisirea noastră de credință – Isus este de o ființă cu tatăl, sută la sută identic cu
tatăl. Disputele dintre pozițiile celor 2 nu a fost rezolvată perfect în 325 la Nicea. Eusebiu
propune o variantă de mijloc – o variantă care i-ar împăca pe toți, pentru a păstra biserica.
Constantin înțelegea că dacă bierica se dezbină, aceasta va duce la crize mult mai adânci.

În cadrul acestui conciliu se semnează 2 documnete

Poziția lui arius este anatemizată, partida lui Atanasie fiind mai mare. Nu după mult timp au
cerut analiza anatemizării. Eusebiu face un documet comun în care să existe acest echilibru.

Crezul se termină cu păstarea unității în bisercică, astfel fiecare s-a întors în bisericile sale cu
idea că au biruit într-așa fel încât 318 episcopi l-au semnat și în acest fel disputa nu este
rezolvată, dar se păstrează unitatea în biserică.
La constantinopol disputa este readusă în discuție, și aici împăratul Teodosiu – vom revizui
crezul ca orice suflare umană să știe despre erezia lui Arius. Partea puternică a lui Atanasiu este
– în trinitate armoni este într-atât de perfectă încât între cei 3 avem o relație de comunicatio.
În 430 din nou revenim la problemele de trinitate discutate de Augutin și Grigore de Nasians.
ECPURITAI – procesiune( purcedere ).
Fiul este veșnic născut, Duhul sfânt este veșnic dar se relaționează cu tatăl mai mult. Duhul sfânt
nu poate acționa separat de Fiul. Această poziție stârnește divergențe. La Grigorie – Duhul de la
tatăl prin Fiul, ceea ce înseană că nimeni nu poate lucra de sine stătător.
Cele două bisericii au început să aibă probleme din această cauză. Este prima dezbatere mai
mare apărută în interiorul bisericii de oameni care aveau aceleași lucruri în comun și tot odată s-
au separat.

Problem filiocve --- conciliu 430Efes, oamenii propun să discute pe baza discuțiilor ce deja erau
dicutate. Pentru cei din răsărit –filiocve era străin, neacceptat în biseriă – apus , termenul perfect
care explica totul. Disputa începuse prin 390 dar încearcă să se găsească o soluție mai târziu.
Augustin – cei trei sunt de aceiași substanță și au o relație de interdependență, de acea când ne
referim la ei trebuie s fim foarte clari pentru a vedea armonia și perfecțiunea. Din această cauză
este bine să avem un termen care ne-ar exlpica relația aceasta de armonie. El folosește termenul
de diatohio – tatăl și fiul sunt una; toate sunt în armonie, toate au fost făcute prin fiul.
Interpretarea trinității nu trebuie să pornească de la încercarea înțelegerii esenței, s-au substanței,
nu trebuie să ne focusăm atenția nici pe relație, ci punctul de la care venim trebuie să rămâie
interpretarea trinității. Augustin – toți vor falimenta,,, cum aceștia 3 găsesc limbă comună?
Dacă vom înțelege unul atunci ne va fi mai ușor să înțelegem relația a trei persoane individuale
în această unitate. În Dumnezeu nu poate exista schismă și lipsă de sens.
De asemenea Augustin afirmă că termenul care ne-ar ajuta să înțelegem trinitatea nu e ousia și
nu e hupostasis – este prosopon. Augustin apelează la analogii pentru a descrie trinitatea în
natură.
În prblema filiocve dacă afirmăm că duhul purcede doar prin tatăl și prin fiul, atunci afirmam că
Duhul este incapabil să acționeze individual, este un Dumnezeu nedesăvârșit.
1. Minte limitate
2. Limbaj limitat
3. Imagini imperfecte.
Sfânta treime trebuie văzută îtr-o unitate perfectă. Ce nu trebuie uitat e că în trinitate este relația
adevărată. Nu putem admite o purcedere doar de la tatăl spre fiul

431 mulți au fost cu abordarea aceasta și au semnat pentru filiocve. Totodată bisericile din
răsărit au refuzat că Duhul sfânt în mod deliberat poate să purceadă de la cine vrea, astfel se
separă din termenul filiocve.

Augustin –văzând acest lucru purcede și de la fiul,de la tatăl și poate mustra, cerceta singur.
Problema sfintei trimi mai este discutat la un sinod 451 anume nestorianismul și abordarea
nestoriană a sfintei treimi.
În 590 biserica din apus decide să pună punct problemei filiocve – 550 se adună episcopi din
apus și discută simbolul credinței în așa fel ca trinitatea să poată fi văzută foarte clar. În
Dumnezeu avem trei persoane care au aceiași substanță și toate sunt interdependente, fiul poate
fi implicat în purcedera Duhului Sfânt.
Biserica de răsărit au făcut o declarație numit crezul ortodox în care ei rămân pe poziția că Fiul
este dătător dar nu oferire. Astfel că biserica de răsărit – tatăl este dătător de har și din tatăl vine
mântuirea. Se cunoaște ca diferența în interpretarea a rolului lui Cristos în trinitate a dus la
Schizma. Acest lucru rămâne piatră de poticnire până azi. Filiocve – romano catolici. Biserica
ortodoxă – în relația tată-fiu-duh sfânt există respect, de aceea ei vor respecta statutul tatălui,
astfel că Duhul purcede din tatăl și purcede din Fiul.
Vem și alți teologi care au fost de acord : Paul din noland etc...
Catolicii stau pe afirmația din 589

CRISTOLOGIE – BISERICĂ ȘI PATRISTICĂ

Este Cristos veșnic, de ceiași natură cu tatăl?
Întruparea, învierea și coexistența naturii divine și cea umană.

Dochetismul – natura divină superioară naturii umane

Arianismul – Cristos este creat, inferior tatălui
Nestorianisul – Explicarea celor două tipuri greșit interpretate
Monofilismul – au recunoscu natura a două naturi, dar nu două voințe.

Perioada apostolică – după înviere și nălțarea lui Iuss s-au axat foarte mult pe învățătura
cristologică, astfel că toate lucrăările din N.T. sunt concentrate pe persoana lui Isus. Apostolii
văd împlinirea tuturor profețiilor din V.T. în Cristos în așa fel încât Cristos este prezenta ca
mesia iudeilor, având natură umană, evangheliile îl prezintă pe Crisoto că a plâns, a flămânzit, s-
a supărast, a dormit, etc. Si tot odată evanghelia îl prezintă ca pe un Dumnezeu – de a anvia, etc.
Aparte merită să subliniem învățătura lui Pavel în care toate lucrurile sunt concentrate pe ceea ce
este Isus, astfel îl vedem aici pe Crisots – om, Dumnezeu, mesia, în el se împlinesc toaste
profețiile. Și cel mai important este că în Isus este iertare, mântuire.
Sotereologia este de asupra tuturor lucrurilor. Ioan în 1 epistolă și evanghelii este concentrat mai
mult pe poziția lui Cristos, astfel el subliniază de mai multe ori atributele divine ale lui Cristos
( calea, adevărtul, viața) arătând că între Isus șii Dumenzeu tatăl nui diferență
Petru îl prezintă pe Isus ca cel ce aduce speranță creștninului.
Mesajul apostolilor este unul foarte Cristocentric. Având în vedere că apostolii erau în misiune,
ei nu s-au concentrat numai pe răspunsul la întrebări filozofice. În acest fel biserica s-a
concentat pe mesajul salvării

Părinții apostolici – didahia și pseodobarnaba continuă linia apostolică în cre Cristos este
prezentat ca mântuitor și în care avem salvate, penru EL trăim. Însă când a venit prigoana,
obsevăm că Clement, ignațiu, poliarp prezintă învățătură mult mai diferită. Pe de o parte este
nădejdea pe care o primesc creștinii în Cristos, și pe altă parte , de a nu-l răstigni din nou prin
faptele oamenilor.
Învățătura apostolică se mută încet pe sotereologie, prezentând diferite alte dispute și nu
persaona lui Isus.
Tot odată biserica este este atacată de diferite învăățături false, însă prigoana, presiunea îi ține pe
teologi departe de răspunurile date ereticilor. Abia în perioada polimistă și apologetă, părinții
bisericii au început să ofere răspunsuri pentru eretici construind învățătura cristologică. De acea
 putem susține că cristologia ca doctrină a început să aibă frământările fundamentale în această
perioadă.

IUSTIN MARITIRUL – este uimit de învățătura gnostică care foarte mult a amăgit oamenii. El
oferă o abordare teologică și filozofică
- Cristos este veșnic
- Este parte din ceea ce este Dumnezeu
- Este logosul spermaticos despre care vorbeau filosofii greci
În calitate de logos a exista veșnic
- Cistos luând chip în Maria a primit din partea ei trup și natură apsolut umană, de aceea doar un
Dumnezeu putea să se întrupeze în Maria și să primească tot ceea ce înseamnă om. De aceea
Cristos cu nimic nu e mai jjos de Dumnezeu și prin nimic mai jos decțt omul. Isus nu a fost
îndumnezeit cum spuneau gnosticii, ci Dumnezeu a fost umanizat.
- Dumnezeu a luat trup uman. Când vorbim de Isus om, trebuie să înțelegem că el este Dumnezeu
și a decis să se întrupeze în om
Isus ca și om nu era prin nimic deosebit de alți oameni, dar când vorbim de interior, vedem
Dumnezeul veșnic. Iutin este primul care din punct de vedere teologic explică cum are loc procesul
de devenire Dumnezeu – om și care explică

Irineu – discută foarte mult perosana Domnului Isus, mai puțin alte perosane. Pentru el ese
imortantă mântuirea, reconcilierea, aspectul uman și cel divin. Pentru eliberarea de păcate, era
nevoie să moară Dumnezeu, lucrurile aceastea le întâlnim în vechiul testament.
Pentru noi oamnii, trebuia să moară un Dumnezeu pentru ca omul să fie adus la starea
Adamică.Ceea ce nu reușește Adam, reușește Cristos, de aceea creștinii sunt restaurați.
În Cristos avem toateresursele necesare. El a fost supus acelorlași ispite și nevoi ca și noi. Natura
divină a lui Ccristos este cercetată pentru a descoperi atributele Divine care aratăă că toate tebuiesc
atribuite lui Dumnezeu ș nu oamenilor.

Tertulian – pe lângă ulte alte discuții care le avut referitor la Cristos, raportul dintre naturara
divină și cea umană a fost mult săpat pentru a afla răspunsul. Astfel dacă nu vom explica destul de
bine ceea ce este uman în Iuss atunci nu putem spune că Cristos nu sa făcut om și invers. Apostolul
Pavel, Filipeni 2 – cristos s-a îmbrăcat ca și o haină..
Termenul comunicatio.. pe care îl folosește Tertulian mai târziu îl folosește în descrierea Trinității.
Nu ese deacord cu logos antropos fiindcă nu este chiar îmbinarea crectă pe care o utilizează mulți.
Conceptul cel mai bun este Dumnezeul care binevol a luat asupra lui păcatul omenirii. Cristos în
veșnicie era altfel decât pe pământ. Trebuie să înțelegem că cândva în veșnicie, Crisotsul a lucrat
altfel decât cel întrupat prin Maria, și numai atunci el îmbină în sine umanul ceea ce ia permis să
nu știrbească nimic in divin. Find în trupul uman el era atotputernic, atotvăzător. Atunci când se
întrupează are toate calitățile.
După Clement – natura divină controla pe cea umană.

Origen – continuă idea lui Clement spunând că cristosul este veșnic preexistent, a existat din
totdeauna și nu putem afirma că cândva în veșnici Dumnezeu nu a fost. La prima creație toate
acete lucruri lea pus în stăpânirea lui Isus. Cristos guverna asupra tuturor lucrurilor. Când sufletel
s-au răzvrătit împreună cu îngerii Dumnezeu ia aruncat pe pământ. Atunci intervine a 2 creație cu
scopul de a asculta toți de Cristos. Odată ce nu se împlinește această dorință, cristos vine să
recâștige ceea ce s-a răzvrătit odată demult. Cristos nu putea dori păcat și anumite lucruri fiindcă
natura lui omenească era prea slabă. În cristos logosul este parte importantă dar asta nu înseamnă
că el nu a fost om ca ceilalți oameni.

Arius – afirmă că învățătura creștină despre cristos este necorectă, după el aceste lucruri miroase
a păgânism. Nu putem să spunem că Isus este Dumnezeu. Nu este deacord cu logos sarxs –
dumnezeu în carne umană. După el ce mai corectă considerație este un Dumnezeu cu hupostasi
diferit, de aceea după el, orice este legat de natur umană este inferior lui Dumnezeu și nu poate fi
considerat de aceeși natură cu TATĂL.
După el exista momente în veșnicie ca Cristos să nu fie om și să nu fie Dumnezeu. Ariu neagă
vehement posibilitatea existenței 2 naturi în Isus. De aceea pentru el Dumnezeul Cristos nu a fost
niciodată unit cu omul ISUS, ceea ce înseamnă că trebuie să determine cine a murit pe cruce. Arius
nu oferă un răspuns clar.

Atanasiu – implică în această discuție cristologică fiind atent încercând să păstreze și cele două
naturi dar și sotereologia. El începe din perspectiva sotereologică, susținând că învățătura creștină
nu se bazeza pe un Dumnezeu care este nepăsător înrebărilor umane. Dacă vrem să învățăm corect
biserica, atunci trebuie să recunoaștem că explicarea celor doua naturi sunt legate cu mântuirea
umană.
El nu este de acord că sufletul din om a fost înlocuit cu Dumnezeul viu și adevărat. Este
dihotomist în raport cu Cristos.
 Atanasiu se contrazice cu Apolinairiu vorbin despre teos saxaforus. El introduce ideea de
contopire a celor două naturi în una singură, fiindcă este foarte greu să distingem Cristosul uman
de cel divin. Pnetru el termenul care va defini aceasta este ontopirea într-un tot întreg în care
orice separare va duce la erezie. Tot el aduce ide de plinătate. Logosul de bună voie a acceptat
să vie în trup uman, astfel trupul a fost ca un templu în care să locuiască Dumnezeu, de aceea
Dumnezeu a umplut trupul cu prezenta sa, dar nu a micșorat nimic din ceea ce este umanul
pentru a face posibilă răscumpărarea umanității. El susține: Între Cristosul veșnic și cel e pe
pământ este o diferență dar nu-i în atribute sau micșorarea caracteristicilor, ci în menire și scop.
Raportul dintre sufletul uman și natura divină – cum putea în natura lui Cristos să existe
umanitatea și divinitatea în același timp. El vorbește despre predominarea rațiunii divine. În Isus
partea rațională era divină, avea cunoaștere absolută. De accea Cristosul pe pământ s-a deosebitit
de ceilalți oameni.
Anii 300 Apolinarie vorbind de contopire ajunge la idee că noi nu avem voie să vorbim depre
logos ensarcos cu referire la Cristos, penru noi este un alt termen care ne-ar vorbi de persoana lui
Cristos – teos saxoforos, Dumnezeu care și-a luat trup uman. Din perspetiva lui nu putem vorbi
despre un Crisots care ar fi identic în toate cu omul. Vorbim despre un Dumnezeu ce și-a luat
pentru un timp trup uman. Dar Cristo nu a fost om în tot sensul cuvântului, fiindcă natura divină a
înlocuit-o pe cea pământească, era o înbinare dintre Dumnezeu – om.

381 Apolinarie este considerat eretic pentru monofezism. 430 ,451 două concilii care discută
persoana lui Isus. Calcedon 430 – Cristos și nașterea Sa miraculoasă din fecioară. 430 se introduce
ideea că planul divin din eternitate era ca Cristos să între în fecioară și să se nască din fecioară.
Astfel că apare învățătura diaprosopism în care această parte era interpretată diferit. Se afirma că
Dumnezeu a înfiat diaprosopon pe Isus și pe Duhul Sfânt. Mai apoi se discută despre perosana
Mariei. Unii au introdus idea de Maria născătore de om; alții – Maria născătoare de Dumnezeu;
alții – Născătoare de Cristos.
Au loc dezbateri de lungă durată prin participarea lui Kiril din Antiohia, Grigore de Nisa,
Nestorie. Primii insistau pentru teotocus, Nestorie pentru Hristotocus.
Îmbinarea celor două naturi umane în Cristos. Nestorie vine cu unele idei prin care nu este
sicient de acord cu coexistența celor 2 naturi în Cristos. Cum rămâne cu firea umană în raport cu
firea divină.
Pentru el se pare că era foarte dificil să coexiste 2 firi într-o singură persoană. Se pare că el
încearcă să le divizeze – logosul divin existent veșnic până la întrupare în omul Cristos. Nestorie
nu este de acord cu ideea – Dumnezeu a fost răstignit, susținând că acest termen nu este unul
corect care ar descrie ceea ce înțelegem noi prin Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi omorât,
răstignit, de aceea este necesar să distingem că a suferit Cristos.

Noi nu avem poziția lui Nestorie în original pentru care să putem replica. Mulți teologi de astăzi
pun la îndoială ereziia lui Nestoriu.
430 – sinodul, se discută poziția lui Nestorie, dar el nu a mers. Kiril din Alexandria a condus
sinodul și în urma dezbaterilor Kiril îl face eretic pe Nestoriu și predat anatemei.
451 – din nou reconfirmată poziția împotriva ui Nestoriu și condamnați alți monofiziți. Mai
târziu se rediscută persoana Domnului Isus și se condamnă monofizismul.
Importanța celui deal 4 le sionod este mare. 451 avem crezul clasic și de atunci nu sa mai vorbit
despre doctrina Cristologiei.

CRISTOLOGIA LA GRIGOR DE NASIANS

El afirmă că ori de câte ori vorbim de Cristos trebui să spune despre natura lui, ținând minte că
învățătura aceasta este legată mai mult de mântuirea noastră. De acea dacă vom interpreta greșit,
vom afecta ceea ce înseamnă mântuirea noastră. Dacă vorbim despre asumarea mântuirii în
Cristos, acest lucrul îl putea face Dumnezeu prin Isus. Petru a purta toate păcatele a fost nevoie
de DUMNEZEU DUMNEZEU – OM OM.
Ceea ce nu este asumat nu poate fi răscumpărat. Dumnezeu a fost în stare să răscumpere natura
umană datorită asumării acesteia. După plecarea lui Nestorie în China, India, el a predicat
această idee.
În ea Kiril prezintă ideea lui despre crisotlogie și prosopon ca și urmare, Kiril afirmă că
prosoponul în diferite forme înseamnă erezie și minimalizarea prosoponului în Cristos înseamnă
erezie.

După condamnarea lui Nestoriu, avem și alți autori care î-și expun opini față de Cristos. –
KIRIL DIN ALEXANRIA – Introduce termenul fizis pentru a defini persoana divină și cea
umană, în așa fel încât pentru a defini persoana lui Cistos să nu alergăm la împărțirea divinului și
umanului. Cristos este singurul ascultător care binevol ea trup uman și mrge la cruce. Cristosul
cel veșnic binevoitor vine din gloria cerească și se îmbracă în umanitate. Astfel că Cristosul își
păstrează caracterul divin și păstrează toate atributele umane. Vorbim despre un Cristos unit și
unul perfect. Avem o perosană cu două entități diferite. Cum are loc nu știm. Kiril aduce
analogia cu ferul în foc. Când vorbim despre Cristos vorbim despre Dumnezeu om – totul în
 toate. De asemnea el este împotriva teremnului mai vechi – comunicatio idiomatum și sarxs,
afirmând că aceaste ne duc la ideea că natura divină are nevoie de cea umană.

ANTROPOLOGIA ȘI SOTEREOLOGIA

Aceste învățături sunt foarte strâns legate. În diferite perioade biserca le-a învățat la un loc.
Vorbind despre păcat și despre mântuire se vorbea despre om și poziți lui. Abia în EVUL
MEDIU avem învățătura despre acestea ca doctrine separate
Despre Om
- Crearea omului
- Procrearea omului
- Chip și asemănare
- Starea omului
- Păcatul și învățătura păcatului primar
- Transmiterea păcatului
Sotereologie
- Mântuire
- Rolul lui Cristos în mântuire

Inițial vom vorbi aici despre poziția generală în primii 700 ani, după care le vom împărți pe
perioade istorice
a.Biserca în primii 600 ani a afirmat că Dumnezeu a creat omul din târână, dându-i trup iar când a
suflat i-a dat și duh. Astfel că biserica stătea pe o poziție dihotomistă. Au existat aparențe în
care s-a vorbit despre preexistența sufletelor – Origen; Vorbindu-se despre creare s-a afrimat
că omul a fost creat într-o stare perfectă și tot odată omul a fost creat cu o libertate perfectă.
Toți ne tragem să avem o natură păcătoasă prin păcatul strămoșesc. Sufletul este o substanță
reală, vie, spirituală formată din ceva diferit din restul materiilor. Sufletul a fost insuflat omului
de Dumnezeu, iar mai apoi Dumnezeu participă în crearea omului dând pornire sufletului din
embrion. Sufletul este nemuritor. De asemenea apar câteva teorii în primii 300 ani ( origen –
preexistența sufletelor) (tertulian – traducianismul, se afirmă că părinții participă la
transmiterea sufletelor) ( teoria creaționismului – creat direct de Dumnezeu – Macarie )
(Chip și asemănare – nu se referă la trup, după trup nu ne vom asemăna cu Dumnezeu, ci după
suflet și libertate) Grigore de Nisa afrimă că omul și-a perdut asemănarea și a păstrat doar
chipul.
În puterile fizice trupul lui adam era în armonie cu Dumnezeu; puterea spirituală – rațiunea
spre cunoașterea adevărului și a lui Dumnezeu; voința liberă făcea numai bine, fiind ascultător
lui Dumnezeu.
Bierica catolică în timp a început mai mult să vorbească despre starea primordială a omului
afirmând că lupta dintre trup și suflet, omul o perde des din partea sufletului și trupului înclina
spre păcat. Biserica catolică spunea că starea de început a lui Adam și Eva nu era stare în care
ei mai înainte nu putea alege binele și răul ci ei erau susținuți de harul lui Dumnezeu. Ea
vorbește de depravare ca o înclinare în alegerea răului
Ortodocșii vorbesc despre păcat ca despre o schimonosire a lucrurilor de la început.
Protestanții vorbesc despre depravarea totală,depăratarea omului de Dumnezeu și despre harul
care îl are Dumnezeu. De aceea oamenii nu au capacitate de a alege ceva bun, astfel că în
consecință omul se află în distrugere totală a binelui.

CĂDEREA OMULUI – unii văd căderea ca pe un test afirmând că pentru Dumnezeu era
important să vaadă cum omul poate trece prin anumite încercări și atunci Dumnezeu îi pune pe
Adam și pe Eva în starea deplorabilă datorită greșelii lor. După ei păcatul este transmis prin
libera voință.De accea toți oamenii s-au născut cu păcat. Urmările păcatului – perderea
harului, perderea în fața morții.
Realitatea și universalitate păcatului – în Adam a intrat păcatul care a schimonosit lumea în
care noi trăim, de acceea era nevoie de o izbăvire. De accea 412 biserici practica botezul copiilor
Izvorul păcatului strămoșesc – nesupunere, neascultare, neîncrede, nerecunoștință. Toți
urmașii lui Adam sunt vinovați întrucât vin din el; Adam a păcătuit și omul trebuie să vină și să
aducă mântuire pe plan universal.
1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l1l

PERIOADELE APOSTOLILOR
Episolele Pauline în care se vorbește depsre puterea lui Dumnezu de a distruge păcatul. El
vorbește despre har ca instrument al mântuirii, se vorbește despre puterea credinței, însă toate
afirmațiile făcute sunt în anumite contexte locale răspunzând la diferite situații și este foarte
greu să o prezentăm într-un context general
Trebuie să ținem cont de scopul pentru care sau scris epistolele – au fost scrise pentru
întărirea și încurajării și nu în contextul afirmațiilor teologiece.
Fragmentarea anumitor informații – Le lasă în felul în care au fost scrise, de aceea biserica
le-a interpretat mai târziu lasând niște neclarități teologiece.
Ucenicii prezintă că inițiativa de mântuire este doar a lui Dumnezeu, de a aceea El coboară din
dragoste și se dezice de poziția importantă care a avuto, s-a îmbrăcat în stare umană pentru a-l
împăca pe om cu Dumnezeu. Credința este inițaită tot de Dumnezeu. N.T. spune că credința
vine de la Dumnezeu în urma auzirii evangheliei, astfel că ucenicii vorbes despre nașterea
credinței dată de Dumnezeu. Naștera din nou – prezentată în lucrările apostolilor, care vorbesc
despre această schimbare utilizând termenul de metanoia. Omul crește în relație cu Dumnezeu
și nimic nu poate să-l despartă de dragostea lui Dumnezeu. Astfelt masajul apostolilor este
unul clar – de la Cristos – Prin Cristos – CU Cristos.
Biserica este confruntată cu noi situații. Pe deoparte avem oameni noi care vin în biseriă , și
pe altă parte oaemeni care se leapădă de Cristos. Părinții apostolici, au o perspectivă foarte
serioasă în a discuta – poate omul să vină la Dumnezeu din inițiativă proprie, să-și stăpânească
poftele, poate omul după ce a fost pocăit și botezat, să se depărteze prin curvie, închinare la
idoli, să fie remântuit?
Dacă vom merge la cartea Didahia, astfel de oameni au fost cercetați la timp și harul lui
Dumnezue îi iartă.
Clement, Ignațiu spun că astfel de oameni sunt iertați dar ca prin foc și ei trebuie public să se
mărturisească și după aceasta să lucreze la mântuire și iertare prin fapte bune etc...
Întrebarea pe care biserica nu a fost în stare să dea răspuns – sunt sau nu sunt iertați cei ce s-
au lepădat de Cristos de către cei ce au suferit pentru Cristos?
În linii mari biserica a afirmat că șansa de pocăință este pentru aceste persoane, este important
să se lupte cu acest păcat pe viitor.
 Pastoul Hermas – întreabă - este influența firii Adamice în viața cotidiană? Păcatul lui
Adam a afectat sută la sută, sau parțial? Poate omul în firea Adamică să mai aibă ceva bun... În
descoperirea bisericii încearcă să raspundă la această întrebare în care arată ca păcatul este o
slăbiciune și omul primește slăbiciunea de a alege conform firii pământești. Pentru el, păcatul a
schimbat imaginea asupra lucrurilor pe care le alege omul întratât de mult în cât omul va alege
greșit. Omul se află întro luptă permanentă și într-o stare de veghere. El aprobă postul,
mărturisirea ca ceva ce întărește omul din lăuntru. 2 zile de post, 3 rugăciuni pe zi, fiecare
duminică –euharestie. Ele te păstrează în mântuire.

Ignațiu – vine cu aceeași linie comună părinților apostoici, susținând că păcatul nu domnește
în viața creștinului; se face afirmația că păcatul a afectat anumite părți din ceea ce este omul. El
vorbește în contextul martirilor și martirajului susținând că ei au fost susținuți de Dumnezeu,
iar ce-i ce s-au lepădat de Cristos, nu au avut suficientă putere din parte Duhului Sfânt. De
aceea oamenii ca să fie puternico în credință trebuie să exerseze – post, proclamarea vestii
bune, etc.
De a ccea Ignaațiu roagă bisericile ca să nu intervină atunci când a fost arestat, fiindcă el este
gata să fie omorât pentur credința care o are.
Tot mai des apare idea de rerăstignire a lui Cristos. În Didahia apare idea că odată ce omul
păcătuiește, îl răstignește din nou fizic pe Cristos.
Influența păcatului în viața oamenilor – tot mai mulți părinți apostolici vorbeau despre
afectarea naturii umane.. 130 începe a fi întâlnită explicația de a boteza copii mici ca și urmare
a depravării păcatului care se transmite. Chiar dacă paralel era botezul maturilor.
Pentru biserică aceasta înseman că copii care sunt botezați intră pe ușa bisericii fiind acceptați
de Cristos, astfel importanța botezului era privit ca posibilitate, necesitate de a fi adus copilul
în Cristos.

APOGOGEȚII ȘI POLEMIȘTII
– perioada care schimbă antropologia - 140-300 au loc tot felul de provocări și învățături
legate de mântuire și statutul omului. aici avem foarte multe dezbateri. Se schimbă multe
abordări.
Isutin Martirul – vorbește clar despre păcat, om și consecințele păcatului. Pentru el este
important să vorbească despre om și păcat din perspectiva: cine este omul?
Intenția lui Iustin este să-l ducă pe om la creație. Ce are Dumnezeu învedere după chipul și
asemănare lui Dumnezeu?
În această situați încearcă să vorească despre om , asemănândul cu un abur, de aceea omul nu
are puterea să decidă unde să se nască, cum să se nască.... am avut alegerea să fiu bărbat sau
femeie, de aceea odată ce m-am născut, înțeleg că sunt parte a creației lui Dumnezeu.
În unele lucruri n-am avut nici putere nici voință, însă în unele Dumnezeu mi-a lăsat și voința
și puterea.
Asemănarea manifestată în libertatea și posibilitatea de a gestiona această libertate. De accea
fiecare om trebuie să țină minte că fiecare om va da socoteală pentru felul în care gestionează
libertatea.
Din perspectiva lui, omul nu a fost distrus din cauza voinței și nu a fost afectată voința, ci el
are slăbiciuni care-l depărtează.
Un alt lucru – problema răului.
Iustin vorbește printre primii de sursa provenienții răului. Nu trebuie să căutăm pe
pământ locul în care cineva a produs răul, răul trebuie privit din perspectiva ce a creat
Dumnezeu în ceruri. Vorbește despre mândrie ca abatere spre rău. Lucifer aici a falimenta,
dând voie ca în inima lui să apară gânduri necurate.
Aici pe pământ partea fizică și spirituală, de aceea în jurul nostru vom avea foarte mulți
demoni și alte corpuri care au fost căzute din cer, ne atrag de partea lor, pun tot feluld e plăceri
și dacă muști din ele, ei triumfă că au dus în eroare încă un creștin și se bucură că omul este
prins în lanțul păcatului. Astfel răul este alegera greșită făcută de om în urma ispitelor din
partea satanei.
Răul are și partea fizică și partea spirituală. Fizică –consecințe care omul le trăiește; spiritual
– prăpastia care omul o ridică între el și Dumnezeu.

TRANSMITEREA PĂCATULUI – Iustin este printre primii care vorbește de reproducrea

păcatului, însă nu este de aacord că se transmite de la Adam. Nu este haină că se transmite din
generație în generație, ci este o înclinație spre rău și astfel păcatul intră în viața umană atunci
când ai atracții spre ispite.
Copilul nou născut este sfânt, odată cu creșterea și exemplele pe care le vede, el ajunge
păcătos. De accea tânărul nu se mai împotrivește păcatului. Oameni nu pot evita să nu mai
păcătuiască. Totuși dacă omul înimerește într-un anturaj bun, lui i se poate transmite lucruri
bune.

Rolul lui Cristos – Iustin consieră că Cristos coboară în această lume pentru a putea că se
poate rezista influenței greșite, să poată da la oparte ispitele și se poate trăi în acastă lume cu
inima strâns legată de Tatăl.
 1. Rolul didactic – Cristos a coborât să ne învețe pentre a învăța de la El cum să trăim și cum
să alegem.
2. Rolul întrupării – Cristos să dărâme puterea demonilor care era asupra oamenilor. Cristos
ne eliberează de sub puterea demonilor supunândui. La întruparea Sa a lucrat la întăriea
oamenilor și distrugera demonilor. El împuternicește pe cei ce calcă după EL, să fie stăpâni
în această lume, să fie supuși lui Dumnezeu și să elibereze pe alții.
3. Rolul Crucii – Nimic și nici o jertvă nu rezolvă problema păcatului așa cum o rezolvă
Cristos. Când toți demonii sărbătoreau gloria, Cristos a înviat, surpând moartea și puterea
răului. Victoria a fost suportată prin suferință și necaz. Creștinii nu au altă cale spre victorie
doar prin suferință și necaz

Mântuirea – Vede mântuirea ca pe un dar, pe care Dumnezeu îl dă fiecăruia, nu este meritat, nu

poate fi câștigat, ci este oferită prin credință. Omul are o deosebită responsabilitate de a păstra în
el mântuirea. Acest dar, poate fi pierdut prin neglijența omului.

TERTULIAN – în prima perioadă a fost un învățător recunoscut de biserică, însă la bătrânețe

este încântat de montaniști într-așa fel că devine unul din ei din cauza lumii care a intrat în
biserică.
Este avocat cu șoală juridică și aduce termenii aceștai în explicarea căderii și doctria despre
mântuire. Vede păcatul în contextul vinovăției și în categoria consecințelor generale. Termnul
înclinație, schimonosire, nu sunt buni.
Cădera în păcat – o boală ce pune stăpânire pe om și este transmis de la om la om,
progresând, ceea ce înseamnă că generația trecută a fost mai bună decât ce este acum.
Originea păcatului – răul nu are proviniență divină, nu va putea niciodată să distrugă puterea
divină, are limite, doar anumite sfere de acționare și nu cunoaște deciziile omului. Sursa răului
este mândria, iar la Adam este alegerea greșită. Răul nu este material, ci este dorința.
Consecințele răului sunt materiale.
Răul a fost rezultatul anumitor acțiuni a îngerilor. Pământul este locul de condamnare a
îngerilor căzuți, de aceea aici avem demoni, duhuri rele, agenți ai diavolului.
Transmiterea păcatului – vede păcatul ca un virus necurat care se transmite de la părinți la
copii, prin relații sexuale. Tertulian vorbește printre primii, de copil născut cu păcat, prin păcat.
Omul nu are capacitate suficientă pentru a genera binele și acțiuni bune, în așa fel încât în om
rămân anumite funcții bune, dar rămâne rău totuși în om.
Botezul – iartă păcatel trecute, și ne umple de Duhu Sfânt care eliberează factorul deciziilor.
Omul – a fost creat după chipul lui Dumnezeu, dându-i suficinetă putere ca să fie sfânt și să aibă
relații în cadrul acesta, dar omul a renunțat binevol la acestă stare atunci când a ales să se
depărteze de Dumnezeu în relație. A fost deajuns să-și deschidă urechea să asculte de femeia
care este lângă el ca să cadă în păcat. Păcatul a fost în aceea că și-a depărtat urechea de la
Dumnezeu. Păcatul i-a atins sufletul ( alegerea ), de accea păcatul este problema sufletului.
Tertulian este autorul traducianismului – susține că omul fiind asemenea lui
Dumnezeu a primit și capacitatea de a participa la procreare( omul și Dumnezeu) Dumnezeu dă
suflare și apare embrionul – ființă vie în care există particularitățile divine și umane. Omul îi
transmite copilului această libertate care se află sub robia păcatului, de aceea chiar dacă copil se
naște într-o familie creștină, el va face alegeri greșite. Numai când Dumnezeu se atinge de inima
omului prin botez, omul primește eliberare de a acționa.
Conceptul de satisfacere a faptelor - copii trebuie botezați și trebuie să existe botezul
infantil, fiindcă atunci este elibert de robia păcatului. Mai apoi urmează viața. Dumnezeu
memorează toate faptele umane, de aceea la judecata finală va avea cântarul dreptății pe care vor
fi cântărite toate faptele și astfel se va constata soarta lui, răsplătirile sunt prin fapte. Din această
perspetivă este foarte important ca faptele bune să predomine asupra faptelor rele.
Cu privire la Cristos – Dumnezeu din Dumnezeu, om din om . Logosul care și-a luat atribute
umane, logos sarx – Dumnezeu care și-a luat carne. Venirea lui CRISTOS în această lume este
susținută de parte miraculoasă, dar Cristos s-a năcut ca și om prin Maria, de aceea Isus a avut un
impact asupra societății în care a venit.
El a venit pentru câteva scopuri și creștinul trebuie să conștientizeze că scopul fundamnetal a lui
Isus era să le arate oamenilor că poți trăi impecabil,poți asculta doar de Dumnezeu și să nu dai
ascultare altor lucruri înafară de Dumnezeu. Fiecare creștin trebuie să se disciplineze pentru a
trăi, a face tot ceea ce a făcut Cristos
1. Iluminarea – Duhul Sfânt îl convinge pe om în ce privește păcatul și este gata să-l
corecteze.
2. Pocăința – omul ajunge la înțelegerea că doar prin Cristos are shimbarea. Pocăința îl
ajută permanent să scape de unele lucruri rele. Prin pocăință omul este ajutat să fie
eliberar. Un exercițiu permanent.
3. Persevrența – este focusarea urechii pe glasul Domnului. Odată ce aii relații permanente
cu Cristos și asculți doar pe Dumnezeu, și cu cât mai mult crești în această relație auzi
mai clar voia Sa.
Cristos a venit pentru suferință și pentru jertvă. Crucea este punctul de cotitură a umanității.
Până la cruce umanitatea nu avea nici o șansă să rezolve problema robiei păcatului, însă
Cristos scoate libertatea voinței din această robie și- deschide ochii pentru a vedea lucrurile
bune, corecte și mai apoi să facă o alegere corectă. La cruce are loc răscumpărarea
Conceptul răscumpărării – Dumnezeu a făscut o înțelegere cu diavolului și decide să
plătească ca preț de răscumpărare pentru toate sufletele umane cu sine însuși. De ce cu
diavolul? Din persptectiva lui Tertulian, când oamenii ascultă de sataan devin copii lui, de
aceea Cristos a venit în lumea aceasta pentur a satisface dorința divină și a răscumpăra
oamenii.
Satan nu a știut că Dumnezeu nu poate muri, moartea nu are stăpânire peste Dumnezeu.
PRIN VĂRSARE DE SÂNGE ESTE SATISFĂCUTĂ JUSTIȚIA DIVINĂ.
Astfel sunt curățite,răscumpărate din robia păcatului. Crisots înviat, și prin învierea Sa dă
ultima lovitură asupra morții. Cristos a biruit și moartea. Triumful învierii este partea
importantă în venirea lui Cristos în această lume,pentru că Cristos aduce iertare, eliberare,
satisfacere, punând oamenii în prezența lui Dumnezeu.

IRINEU – un alt învățător puternic în aspectul sotereologic și antropologic, considerat un

învățător diferit în timpul lui cu o abordare diferită asupra omului,păcatului și răscumpărarea.
El este fascinat de lucrarea lui Cristos în mântuirea oamenilor, consideră că acest plan este
descoperit în scripturi, dar nu a fost înțeles de nici un proroc, astfel puțini au realizat că
Mesia aduce eliberare.
Irineu merge mai departe și afirmă că planul de slavarenu începe prin miracolul întrupării în
Maria, ci la momentul în care Lucife distruge libertatea voinței, Dumnezeu o restaurează prin
venirea lui Isus. EL vorbește despre restaurarea tuturor lucrurilor la starea de inițial și crede
că acolo unde nu există timp lucurile vor deveni inițiale.
CU privire la rău – răul prezintă abateri ce s-au petrecut în ceruri dar nici o legătură cu
Dumnezeu. Răul nu poate exista înafara binelui. Răul este ca și o deformare a ceea ce este
bine. A existat perioade mari când în univers răul nu era ci răul apare odată cu Lucifer care se
împotrivește lui Dumnezeu. Momentul de cotitură în univers este atunci când cineva a dorit
să ia poziția lui Dumnezeu.
Răul în lume a intrat prin Adam prin alegera lui greșită. Răul nu la afectat pe Adam în
întregime, ci doar capacitatea de a alege. De aceea Adam nu a mai crescut spiritual și nu s-a
mai dezvoltat spiritual. Păcatul este un handicap spiritual. Dumnezeu avea așteptări ca Adam
să crească spiritual și să ajungă să fie permanent în prezența lui Dumnezeu, matur în
asumarea responsabilităților.
Transmiterea păcatului – Vine cu abordare deosebită de alții care susține că problema
păctului nu este transmiterea păcatului din generațție în alta și de ce oamenii se fac vinovați
de alegera lui Adam. De aceea copii sunt născuți înafara păcatului, neafectați de păcatul
Adamic, decât cu o predispunere la neascultare, iar pământul este locul în care Dumnezeu a
pedepsit îngerii răszvrătiți și ca rezultat avem foarte mulți demoni, duhuri care ispitesc copii,
tinerii, maturii la neascultare de Dumnezeu. De aceea noi azi suntem vinovați de păcat
fiindcă și noi ca și părintele Adam am dat ascultare diferitor galsuri. Păcatul este prin
asumarea inconștientă de a asculta de altcineva.
CU privirea la om – Omul născându-se inocent păstrează pe decursul vieții anumite voințe
pentru a face anumite lucruril bune, el zice că păcatul ne educă greșit pentru că nu avem în
față și prezența poziție bune. Omul a fost creat după Chipul lui Dumnezeu și a primit rațiune
și libertate. Omul – singura ființă cu rațiune și libertate într-atât de mare încât să aleagă ce
vrea.
Adam a refuzat să crească și a rămas copil spiritual, s-a purtat ca u bebeluș și oamenii rămân
în această stare în raport cu libertatea. De accea pentru Dumnezeu era important să caute
soluții pentru a-l ajuta pe om să crească.. El citește foarte mult din scrierile lui Pavel unde se
spune despre mâncăruri tari.
Cu privire la Cristos – Dumnezeu din Dumnezeu și este soluția prin care Dumnezeu să-l
areaducă pe om la starea de creștere. Foarte mult vorbește despre starea omului înainte de
cădere, despre lucrurile în care omul trebuia să crească. Cristos îl elibereaază pe om dându-i
posibilitate să crească în Dumnzeu. Fiecare credincios apropindu-se de Cristos este mutat în
grădina Eden și este pus în starea de Adam fără păcat – posibilitatea de a vorbi cu Dumnezeu
direct, fără mediatori.
Irineu nu este de-acord cu învățătura răscumpărării. El zice: oare paote fi Dumnezeu dator
cuiva? Dumnezeu ca autor al creației nu datorează nimănui nimic. EL introduce conceptul
manifestării ascultării. Rolul lui Cristos era să dea ascultare absolută și perfectă și creștinii
astăzi știu că în rol de om este posibilă ascultarea chiar dacă această ascultare este până la
moarte. Creștinul nu are dreptul să se teamă de moarte, fiindcă CRISTOS a biruit
maortea.

Mântirea – un alt rol al lui Cristos. Vede mântuirea ca un proces care începe la botez pentre
iertarea păcatelor din trecut prin pocăire și care va continua prin perseverență. Garantarea
mântuirii ține de ascultarea în Cristos. Omul care zilnic își leagă viața de Dumnezeu este un
om mântuit. Odată ce ascult de Dumnzeu este ca un altoi ce crește în Cristos. Este suficient
ca omul să se depărteze și omul frumos să se transforme în spini și mărărcini. Ori de câte ori
ascultăm de Cristos, creștem spiritual.
Origen – poziția despre mântuire. Privește căderea în păcat mult mai larg. Susține că
originea păcatului este în cosmos și la momentul când apare aroganța la Lucifer, acolo apare
și păcatul. Păcatul este o schimonosire a planului lui Dumnezeu. Răul nu are proveniență
divină ci este creația creației de a se depărta de Creator. Niciodată creația nu va fi coruptă în
întregime și nicodată lucrurile nu vor fi schimonosite într-o formă absolută. Au avut loc
doupă căderi (1) a îngerilor – Dumnezeu îi aruncă pe pământ înainte de creația a 2 când a
fost creat omul: (2) căderea lui Adam - Dumnezeu a avut aceiași cerință ca Adam să fie într-
o relație cu El. Origen afirmă că atunci când Adam a fost ispitit a repetat exact aceleași
lucruri. În acest moment Dumnezeu îl alungă pe Adam și are loc începutul restaurării a ceea
ce a fot distrus. Din perspectiva lui, de la generație la generașie, omului nu i se transmite
păcatul ca și parte prezentă a naturii umane, ci înclinare pentru păcat, manifestată prin
neascultare și depărtare. De aceea transmiterea păcatului este coruperea la aspectul alegerii și
asptectul neascultării.
Nu este deascord cu o distrugere totală a omului, susținând că omul păstrază din asemănarea
cu Dumnezeu și asemănare și chipul este foarte importantă în exercitarea relație cu
Dumnezeu.
Sufletul – este preexistent, creat de Dumnezeu în așa fel că există în veșnicie, este
nematerial și este închis în trupul uman. Astfel că Origen afirmă că pentru sufletul uman
închis în trup este ca într-un proces de înghețare. Ele disting de la Dumnezeu cu calități bune.
Sufletul nu poate fi corupt în întregime. La Golgota Isus curăță sufletele umane, astfel
sufletle umane au foarte mult bun în ele.
Liberul arbitru este parte din cauza căderii dar devine și cauză din partea restauării. Omul
se depărtează de Dumnezeu ca și unul care fac după voia sa. Din cauza sufletul, omul
tânjește după Dumnezeu, sufletul inițiază această căutare. Sufletul uman are capacitate să
audă glasul lui Dumnezeu și să refacă relația perdută. După origen toată creația se află în
mișarea de refacere. Numește aceasta – apocatastasis – toate lucrurile vor veni la poziția
inițială.
După Origen, Cristos are un rol foate important, fiindcă în calitate de om ne rată că
această cale poate fi parcursă... putem să ne lipim de tatăl și să îl ascultăm pînă la moarte.
Fiecare creștin prin rugăciune, post, colaborare cu Cristos este chemat să urmeze acest drum.
Din punc de vedere a lui, Dumnezeu întărește și susține acest efort uman.
El este mântuitoru nostru și chipul Dumnezeului nevăzut. Servește nu numai exemplu ci
ni-l prezintă pe Tatăl. Origen vedea toată creația întro erarhie, de la lucrurile sfine cum este
Dumnezeu, spre păcat. De accea din perspectiva lui, noi trăim acolo jos, însă când Dumnzeu
 a rostit condamnarea, a început și lucrarea Sa de a duce toate lucrurile la forma și starea pe
care Dumnezeu îl are pentru biserică. Punctul final este să ajungem la această stare.
Rai și Iad – Origen susținea că iadul este o sentință temporară și îl vede în 2 perspectivă (
1) viața aici pe pământ, oamenii sunt judecași și condamnați la chin și durere și depărtarea de
Dumnezeu ne arată acest chin (2) condamnarea la foc și pucioase, care nu trec prin pocăință
și nu vor să se întoarcă la Dumnezeu. Din perspectiva sa, Dumnezeu oferă posibilitate
îngerilor să se pocăiască. Astfel și Satana poate să se pocăiască și toate lucrurile vor reveni la
starea din înaintea căderii.

Perioada de aur
1 DEZBATEREA DOCHETISTĂ – apare întrebarea: dacă în viața unui păstor există păcat și
el dă cina, boteză.. mai poate să fie harul prin El.
Libelusul – ca toți oamenii să aducă jertvă odată pe an. UNII păstori cumpărau acest libelis
și erau scutiți de prigoană. Când lucrurile au ieșit la iveală oamenii au aflat că acesti păstori
nu suferă ca ceilalți oameni. Toate actele de cult făcute de un păstor compromis, biserica
discută despre aceste sacramente despre cină, botez. Aici intră Augustin unde spune că harul
lui Dumnezeu nu depinde de om și de starea lui, ci de formula corectă pe care o pronunțăm și
de partea exterioară pe care o facem.
Omul este sursa prin care Dumnezeu î-și manifestă harul. În timp poziția lui Augustin a fost
expusă public, și astăzi bisericile spun că sunt pline de har și dătoare sine însuși și nu depind
de starea preotului.
2. Pelagius și ucenicii lui – direcționează în
- Starea oului și libertatea pe care o are.
- Mântuirea.
Biserica până la Augustin avea păreri împărțite despre păcat și consecințele asupra omului. Păcatul
la schimonosit pe om, dar nu la distrus cu totul. Părinții biserici vorbeau despre schimonosirea
sufletului, o cădere a acțiunilor și deciziilor, însă în mare parte nu vorbeau despre pierderea
libertății( iusin,irineu)
După 313 biserica tot mai mult și mai mult a accentuat rolul sacramentelor, bisericii ca instituție,
astfel că oaemenii vorbeau tot mai puțin de libertate și că omul nu poate să-l cunoască pe
Dumnezeu însafara bisericii. Pelagius este purtătorul de voce a oamenilor ce puneau accent pe
viața umană și voința lor după intrarea în biserică.

Augustin -
starea omului. Omul a fost creat perfect și desăvârșit cu capacitaste de a avea libertate așa ca
Dumnezeu. Omul se asemăna cu Dumnezeu având libera voință și posibilitatea să nu aleagă
păcatul. POSENONPECARE – cu puterea de a nu păcătui. Adevărata libertate- nu alege ceea ce
este rău.
Cel mai mare efect distructiv al păcatului a fost lovitura dată în libertatea voinței, libertatea de a nu
mai alege păcatul. Astfel că păcatul se transmite din generație în generație la o voință înrobită.
Despre rău – Augustin afirmă că Dumnezeu a creat toate lucruirile bune, perfecte. Deci El nu
poate fi autorul răului, nu poate exista ca și entitate aparte, din această cauză răul nu este parte din
creație, deci răul este o abatare de la voia lui Dumnezeu – neascultare. Răul există doar în creație,
ca și parte din ceea ce numim creația.
Ilustrație – rugina și fierul. Fierul a fost cel ce a fost creat. Rugina fierului duce la ccea ce umim
noi răul. Rugina liberii voinți este depărtarea de Dumnezeu.
Răul nu trebuie personificat și nu trebuie aruncat asupra lui satan, pentru că atunci când nu asculți
de Dumnezeu ești parte a căderii creației. Astfel că libertatea de azi a omului este o libertate în a
alege păcatul neascultare.
MASA DAMNATA – materie blestemată fără capacitate de a alege ceva bun. De la om la om, noi
transmitem dorințele păcătoase și nu putem transmite noțiunile de bine, corect, frumos.
Augustin nu este deacord că omul primește predispunere, ci omul este acolo în păcat.
Rolul lui Cristos – cel mia imporant lucru pe care îl face Dumnezeu după creație, vine și trăiește
în mijlocul nostru. Nu era alt mod ca umanitatea să fie refăcută.
JEertva lui CRISTOS – accentuarea suveranității divine. Dumnezeu este cel care revarsă harul
său asupra noastră; rolul de răscumpărare prin Fiul Său pentru salvarea omenirii și scoaterea de
sub ascultarea lui Satan. Așa cum diavolul ispitea pe toți, Dumnezeu l-a tras într-o momeală –
momeala fiind Cristos, prin moartea Sa și învierea.
Învierea aduce ceea ce a pierdut Adam în Eden – liberul arbitru. Prin credință omu devie o făptură
nouă și primește posibilitatea să fie din lista celor ce ascultă de Cristos.
Rolul pe care îl are Harul divin.
Mânuire și veșnicie – nici un om nu ar fi în stare să satisfacă sfințenia lui Dumnezeu, prin
fapte.
Dumnezeu acționează cu patru tipuri de har:
1. Harul pentru toți – psalmi, cărți profetice – Dumnzeu bun și corect pentru toți.
2. Harul cooperant – un har puternic pe care Dumnezeu îl dă doar la unii oameni și prin acest har
oamenii pot să se apropie de Dumnezeu, este lucrarea lui Dumnezeu de a coopera cu omul.
3. Harul suficient – har special, se oferă creștinilor prin participarea la sacramente, botezul,
euhrestia- harul îi iartă păcatele.
4. Harul eficient – oferit de Dumnezeu, înjectat celor care sunt din numărul ales pentru salvare.
ASTFEL că Dumnezeu știe cu-i să-i înjecteze numărul.

Pelagieu este împotriva liberului arbitru și felului în care este prezentat harul divin. Cel
suficient și eficient nu prea se încadrează în Sriptură. El vede că oaemnii au transformat viața
cu Cristos la un ritual. Unde este perseverența omului și lupta sa?
Despre om – nu este de a acord că păcatul distruge libertatea voinței și că păcatul lui adam a
distrus alegera în totalmente. Dumnezeu la creație, la chemat după chip și asemănare făcând ca
stare lui să fie mai rezistentă asupra păcatului. În acest fel omul se naște cu capacitatea de
alegere.
Responsabilitatea omului este suma tuturor lucrurilor bune și cele pe care omul le face. Cum va
putea să se judece Dumnezeu cu omul, când acesta poate să-i spuie că nu a primit harul de a
alege binele.
Răul pătrunde în interiorul nostru și suntem mai slabi din cauza poftelor și dorințelor noastre.
Alegerea trebuie să aparțină omului. Libertatea voinței are 3 componente:
1. Aspectul puterii – Dumnezeu a creat omul având această putere de a se opune și păcatului,
puterea de a crește în realție cu Dumnezeu în așa fel încât o voință lipsită de putere nu
poate fi acceptată.
2. Decizia – libertatea voinței nu este doar un hatâr si nu putem spune că satan ma ispitit prea
mult – decizia îmi aparține mie, și dacă unesc acestea pot ieși biruitor
3. Acțiunea – omul este slab dacă rezultatul este rău; și invers – puternic- bun; Dumnezeu a
întărit pe om cu înțelepciune.

Despre rău, la Pelagius – susține că răul nu este parte din creație. Dumnezeu nu a creast
răul de accea nu trebnue căutat răul în creație. EL este rezultatul unei alegeri incorecte făută de
lucifer și mai apoi repetată de adam. Dumnezeu se implică în foarte multe aspecte și transformă
răul în bine.
EL credea că nu există în universul acesta satan, îngeruii săi care sunt sursa răuli. Nu putem să
ne dezvinovățim dînd vina pe toate duhurile. Omul poate să trăiască frumos dacă alege pe
Cristos în viața Sa.
Copii trebuiasu să fie boezați de mici, fiindcă astfel începe învățătura corectă.

Rolul lui Cristos – în afara lui Cristos nu există mântuire – această afirmație o spune la conciliul
de la Cartagina. Mântuirea este legată de Cristos, pocăință și botezul. Harul este lucrarea din
exterior care produce schimbare în interior.
 1. Harul comun – acest har este foarte puternic, vine de la Dumnezeu, oamenii îl primesc în
formă de sfat, învățătură
2. Harul voinței libere – dat omului când devine matur și capabil să-și asume
responsabilități.
3. Harul evangheliei – vine de la Dumnezeu și are drept scop să ne convingă că suntem
păcătoși, sub via păcatului.
4. Harul Cristic – viața și învățătura lui Cristos și motivația de a trăi cum a trăit Cristos.
În 418 la sinodul din cartaagina condus de Casian, după ce moare Palagius, se vorbeșe
mult despre învățătura legată de libertate. Bisrica spune că amble învățături sunt bune. Avem
referințe în favoarea amândorura, dar ca să se ia hotărîri la nivel de biserică trebuie mai
multe fapte.
Biserica a subliniat că mântuirea este sută la sută lucrarea lui Dumnezeu, dată oameilor,
mântuirea este prin har și oamenii trebuie să facă eforturi pentur aceasta. Ei treuie să
participe la sacramenete haristice, care oferă mântuirea: euharesia, spovedania, mirungerea,
sfânta cununie,

Eclesiologia – înățătura depspre biserică este cu dinmică și dezvoltare foarte mare. Se pare
că apostolii au avut o învăătură bazată pe iudaismul lor, ca mai apoi grecii să înțeleagă că era
o învățătură de la profesor la ucenic. În perioada de aur și biserica se transfrmă, punându-se
accent pe bazele vechiului testament.
Câteva momente importante
- Păstor
- Membri
- Taine
- Crez, mărturisire, învățătura.
Perioda apostolică - biserica primară aveau sisteme de organizare diferit. Era foarte important
câteva aspecte. Biserica sunt 2 sau 3 adunați în numele lui Isus. S fie locul unde oamenii să poată
relațina bine, un loc unde se purta de grijă, avem implicațiile bisericii din corint, mese, rugăciuni.
În perioada apostolilor 2 termeni care vorbesc depsre biserică – iudaic care face mai mult referință
la aduanarea poporului și avem termenul grec- adunarea celor aleși
N.T. termenul eclesia este folosit rar.

Părinții apostolici – la acest capitol avem prima lucrare care vorbesc despre biserică –
Didahia
Clement î mustră pe corinteni pentru că în biserică nu au suficientă predicare, post.. și de aceea
sunt firești.

Pastorul Hermas are patru vedenii, bătrânică, turn, fiind preocupat de felul în cred credicnioșii
trebuie să se raporteze la biserică. Biserica se asemăna tot mai mult cu lumea. Din perspectiva lui
biserica și-a pierdut din chemarea de a se asemăna cu Cristos. Botezul copiilor mici și o
pregătire specială pentru cina Domnului. Mărturisirea publică păcatelor și apar anumite
penitenții.
Penitența – un nou concept în biserică, niște practici spirituale, pe care credinciosul trebia să lea
aibă în viața sa, în așa fel încât să existe și modaltate de iertare c uramrea a acestor lucruri. Se
vorbea de post 2-3 zile, anumite binefaceri, înr-un târziu- numite slujiri care trebuiasu făcue
sfinților s-au la mesele lor,în așa fel cî mărturisirea esra un lucru bun dar insuficient pentru
garantarea eliberării de păcat. Biserica spunea că Dumnezeu oferă iertată, păcătosul este iertat,
iar mai apoi se vorbește despre misterul căinței. Cei ce au păcătuit în mod conștient trebuie să se
poarte severi cu ei însăși și biserica trebuie să se poarte aspru ce cei ce au păcătui, astfel că noi
nu ne-am dori ă-l rupem de părtășia bisericii, ci dorim ca prin penetențe să vda darul marii iubiri
a lui Dumnezeu.
El ce a greit pe lângă mărturisirea publică trebuia să arate inima frântă înaintea lui Dumnezeu .
Unii cântau, alții slujeau, așa încât penetența să fie văzută.
Învățătura penetenții este despre iertarea păcatelor și a feluluii în care păcătosul se poartă cu
trupul său și se poartă cu smerenie în fața lui Dumnezeu. Mai târziu aceasta devine un sacrament
de mărturisire și iertare. Biseica spunea că penetența estre sacramentul ce oferă iertare de păcate.
Judeca lui Dumezeu trebuie să porneacă de pe pământ și penetența este lucrarea Duhului Sfânt
spre mântuirea păcatosului. Penetența este iertarea păătosuui în lucrurile de care îi pare răsu și
vrea să scape de ele. Pocăința fost înlocuită cu penetența după actul spovedaniei pentru ispășirea
păcatelor.
Mult mai târzi s-a făcut și o listă a penetenței numită în biserici – canonul penetenței.

Policarp - este autorul la câteva trimiteri și arată dragostea care iserica trebuie s-o manifeste
față de o lume pierdută și de cei din interiorul biserici. El vorbește despre episcopi, prezbiteni,
diaconi,și învățători are umblau din biserică în biserică. El i-a criticat faorte mult pe acești
învățători, spunând că pe nru ei nu este loc în biserică, ei nu trebuie finanțați.
Dacă vine vre-un învățător în biseriă , ei trebuie să se poarte frumos cu ei, dar dacă doresc ceva
mai mult fără să muncească, nu trebuie să îi primească. DACĂ se rețin mai mult de 3 zile trebuie
alungați. Policarp vorbește cât de frumos este la începutul serviciului toți să proclame crezul
Apostazie – biserica trebuie să aibă ușele deschise, doar că cei ce s-au depărtat de harul și
bunătatea lui Dumnezeu trebuie public să mărturiseacă păcatele și că conștentieze de ce vrea să
se întoarcă înapoi în biserică.

Iganație – susține că biserica aparține lui Cristos, de aceea fiind trupul lui Cristos, se asemaănă
cu ea. Nu există biserică bună sau rea , ci biserică în adevăr și lipsită de adevăr. Dacă intr în
biserică și nu ai legătura frățească, biserica aceasta nu est eîn adevăr. Dragostea ce domnește în
interior este ceea ce arată o biserică adevărată. El vorbește mult despre lucrarea care o face Duul
sfțnt – legăruta fățească. EL vobește despre importanța euharestie crezând că prin euharestie,
credinciosul primește această iertare . la el tot apare penetența ca dar al pocăințeiși iertării. În
contstul arestării sale, scrie epistola romani și aici declară ruggând bisrica să nu intrvie pentru al
salva, fiincă ele este pregătit să stea înaintea lui Isus, în caltatea de martirr al lui Cristos. Punctul
puternic pe care îl accentuează ignațiu este Apoalipsa, prin care înțelegea că martirii au un loc de
cinste în îmărăția lui Dumnezeu, sunt chiar în fața tronului.

Apologeții și polemiștii – în perioada aceasta, biserica în mod natural, cursiv vorbea despre
anumite practici în biserică care aduc iertarea e păcate și păstrează în harul mântuitor al lui
CRISTOS. Biserica vrbește depsre penetență, botez, ca lucruri necesare pentru mântuire celor
care sunt în biserică. Este greu de observat când s-a făcut această schimare. Teologii susțin că
aici au fost mai multe schimbări care au produs aceasta. Origen, tertulian,,, vorbeau depspre
penetențe, botez, ca lucruri normale prin care Dumnezeu oferă iertare.
Iustin martirul , apare foarte clar învățătura a spășării în apă curgătoare, și apoi botezul intrrând
în relație cu Dumnezeu, ste iertat , iluminat și pus în biserică
Origen vorbește despre botez ca despre o taină a duhului sfânt prin care Dumnezeu dă naștere
omului nou. Vorbea depsre botez c o taină duhobnicească dată pruncului pentur a fi încreștinat li
pentur ca toae păcatele să fie spălate prin apă și Duh Sfânt.
Putem obeserva că biserica practica și botezul maturilor arătând că maturii care vin din neaml
păgânilor, trebuie să fie botezați, iar copii ce vin din mediul creștin, botzându-se li se oferă
această ierate. Maturilor –mântuire prin credicnță, copiilor prin încreștinare.

Din punct de vedere istoric urmărim că bisrica nu aridiact porbleme legate de botezul pruncilor
susținând că este partea corectă a ceea ce trebuie să practice bserica . Nu Avem astfel de scrierri.
Origen consiferă din punctul lui de vedere, botezul copiilor este o practică necesară și mult mai
importantă pentru ai ocroti de dezastrul păcatului adus în viața lor: în adunarea noastră se
rpactică și botezul pruncilor căi dacă nu ar fi fost nimic în pruncii care să aibă nevie de iertare și
mântuire. Harul botezului ar fi fost nefolositor. Nu est enimeni curat și ferit de întinăciune, ea
este înăscută șii poate fi înlăturată prin botez. Adunarea noastră așa a primit învățătura botezului
încă de la apostoli ( lucrarea homilia)

Tertulian – este autor la mai multe scrisri, o lucrare – mărurii baptismale în cre expune poziția
sa în legătură cu botezul. Tertulian înprarte botezul în 2
1. Botezul dat maturilor – cele ce vine din lumea păgână este iertat prin mărturisirea
păcatelor, dar și prin apa botezului: în timp ce Duhul lui Dumnezeu se coboartă peste apa
botezului, îngerii îi comunică în inima celi ce se botează de iertarea Sa. Î n legăură cu
iudeii spunea – primim odată pentru totdeauna botezul și nu se spălăm ca evreii în fecare
zi. Foarte promt vorbește depsre seriozitatea botezului dar și mântuira prin botez.
2. Botezul copiilor – este un angajament al părinților de a duc copii în împărăția lui
Dumnezeu, de accea botezul este poarte prin care copii intră în legământul bisericii,
Tertulian susține că botezul trebuie făcut în sărbători mari pentru a ne a minti de
semnificațiilor lor.
Discută mult despre cel ce face boezeul – diacon sau prezbiter, nsă în anumite situații, și în
caz de necesitare, botezeul poate face orice creștin bărbat.
Legat de penetență- pocăinșa este prima ce face omul, urmată de iertate, îînsă păcatele sunt
șterse și prin mijlocirea prezbiterului, Duhului Sfțnt și lui Isus. El anunță că iertarea
spiritaulă a păcătoșilor este garantată prin trei martori : tatăl, fiul , Duhul Sfânt. Creștinul car
mărturisește păcatul nu a re nici un temei de a pune la îndoială iertara sa.
Cei care doresc să facă parte din biserica lui Dumnezeu sunt obligați să postească câteva
zile în săptămână, rugăciuni prin plecarea genunchilor, nopți e veghe, și înainte de botez să
se spovedească. Copii însă, părinții își luau responsabilitatea de a le sluji lor. Mai sunt
necesari și martori. ATUNCI cânt suntt botezați copii, trebuie să existe cei ce îl vor crește
spiritual. TOATE lucrurile trebuie făcute în numele sfintei treimi – 3 scufundări

Irineu – vorbește depsre practica în biseriă di perspectiva tainelor ce le-au primit de la

apostoli, și ibiserica este obligată să le facă cu corectitudine și responsabilitte.
Botezul – Irineu trage o atenție mare față de cei ce se botează și față de cei ce oficiază
botezul.
Înainte de botez, tebuie să postești măcar o zi, ci cel ce va săvârși botezul – la fel.
 El vorbește despre catehiarea celor ce merg al botez – unii care au mărtuirisit păcatelor și vor
să meargă la botez să fie învățați espre ce este învățătura biseriicii ( un an de zile condusă de
unii care sunt prezbiteri, iar înainte de a merge în apa botezeului, creștinii trebuiasu să
promită că vor avea o viață în adevărul biseriicii, și dragostei lui Dumnezeu.
Despre botezul copiilor- așa a primit de la policarp (învățătorul său) Isus murind la calcar a
murit pentru cei mari și cei mici. Însuși pocicarp a fost botezat în pruuncie, ceea ce însemnă
că unul din apostoli, unenicii aposolilor l-au botezat, de aceea pentur el , aceasta este o
porună de la Iuss și în upta bisericii cu diavolul. Isus prin botez îi renaște.

Euharestia –
Origen în lucrarea de principis, vorbește foarte mult de colaborarea dintre Dumnezeu și om
arătând ă EL se implică în materia umaă trasformând-o destul de mult. Euharestia ese o taină
pusă ca o lucrea lui Dumnezeu pusă în trupul nostru. Sunt patru taine care ne curăță
1. Botezeul
2. Mirungerea
3. Penetența
4. Euharestia
Nu pea lasă loc unei interpretării a prezenței reale susținând că euharestia este împărtățire cu
slava lui Dumnezeu și cu truul răstignit, dar nu lasă loc de afirmat că pâinea este trupul frânt al
lui Isus. După Origen noi treuie să aplică în viața noastră această sintagmă – Isus a luat o pâine, a
frând și a dat-o. Fiecare dinte noi trebuie să evenim o pâine care se frâne și să fimmulțumitori
pentur tot ce primim. Pentru el euharestia este taină dar și nvățătură.

Tertulin - vine cu tradiția apostolică susținând că în biserică avem mai multe cuvinte care
vorbesc despre aceasta, și utilizează termenul de frângerea pâinii și mai puțin euhrestia.Cina
Domnului este o sărbătoare. Fiecare creltin trebuie să se pregătească, este oficializată de
persoanele hirotonisite, diacon , episcop, prezbiter – aceasta face parte din cea ce numim taină.
Pentur el ete foarte importantca ucrurile a să fie luate corect șia etd îimportant ca corectitudinea
să ofere har.
Euharestia ete sângele Domnului, î momentu rugăciunii ele se prefac în trup și sânge, astfel
biseric primește eliberare prin trupul divin.
BISERICA ÎN PERIOADA DE AUR
După 313 biserica are cele ma puternice schibări în interiorul ei. După edictul lui Teodosiu,
biserica devine singura religie oficială în imperiu. Biserica devine maoritară foarte repede.
Liderii au dezvoltat:
1. Teologia iertării – biserica afirmă prin Calist că nu există iertare în afara bisericii, și nu
te poți apripia decât prin biserică. Biserica este locul păcătoilor care doresc să primească
iertarea. Ciprin susținea că biserica este licul unde Dumnezeu revarsă garul său prin taine
și episcopi. Credinciosul trbuie să fie ascultător de episcp, fiindcă ele este singurul
reperzentat al lui Dumnezeu pe pământ. Dumnezeu oeră episopilor această încredințare,
transformându-i în supravegheatori ai sufletelor umane. Ciprian sublinia că nu este
importantă modul de viață a episcopilor ci învăătură, fiindcă harul se transmite prin
învățătură și nu prin har. Unii spun că biserica este ca o mamă, ca o corabie a lui Noe,
poarta oilor. În acest fel biserica devine un insitut și perde ceea ce era de la început.
2. Elementul organizațional – biserica ușor copie structura imperiului, în frunte cu papa,
episcopi, prezbiteri, diaconi și apare sintagma mirenilor. Biserica face diferența dintre
ceia ce sunt ordiați ca purtători ai harului apostolic și toți ceilalți mireni ( fregventează
biserica dar nu au acest har de învățător) preoția universală dispare. Odată cu
erarhirizarea apare idea de biserică condusă de preoți, biserica împumută din V.T.
vestimentație, tămâi, idea de sfânta sfintelor, anumite forme liturgice. În această
preioadă este un mixt dintre temple păcâne li adunările de închinare
3. Influneța ritualistică – fiind cun număr mic de oameni care făceau parte din biserică, și
pe ală parte un număr foarte mare de oamenii cărora li s-au interzis să meargă n alte părți,
biserica introduce sărbători creștin în locul celor păgâne. O perioadă de 150 ani, biserica
în locul sărbătorilor păgâne le-a dat o formă creștină. După constantin cel mare, biserica a
început să sărbătorească multe alte zile sfinte, înlocuind calendarul păgând. În acest
context, biserica mai dezvoltă o latură a martirilor. În secolul 2-3 se scriau cronici de
aducere aminte de aducere amite care au suferit pentru Cristos. După 31, unii au spus că
aceste cronici vor fi memorizate mult mai bine dacă vor fi sărbătorite, ca mai târziu să fie
socotiți sfinți și onorați prin sericii de închinare. Clădirile mari, picturi, sculpturi... mulț
meșteri iscusiți care a u rămas fără lucru după ce au construit aceste clădiri, au început să
picteze prsonaje din scripturi și înfrumusețțând mai apoi bisericile. Mia apoi aceasta a
adus în 747 toate aceste picturi trebuie să fie în biserică cu un rol didactic pentru a învăța
oaemenii. Biserica nu se închină acestor chipuri ci le adoră. În baza acestui crez, a apărut
adorarea imaginilor.
 4. Monasticismul – 380-450 o mișcare nouă –a pusnicilor, o categorie de oameni care s-au
dezamăgit de viața pe care o duceau mlți oemeni in biserică, inclusiv episcopii. În acst
context, ei au dorit să se izoleze de deilalți creștini pentur a avea o viață sfântă. Primul a
fost Antoniu, un tânăr bogat care ami apooi a văzăzut toată mizeria în care trăia și a
început să trăiască într-o peșteră nu departe de Alexandria. Faima lui sa răspândit forte
mult. Unii veneau ca să-l întebe în învățăturile crștine. Mai tâtziu Vasile formează colegii
monastice – mănăstiri, acești oameni au fost consierați mulți mai sfinți decât preoții, și au
devenit foart speciali și spirituală în viața bisericii. Pocăința muncită – penetența aspră –
după măririsirea păcatului preotul deja impunea câteva lucrui în favoarea comunității și
în favoarea bisericii, Pelerinajul.
Sacramentele – Augustin dezvoltă această imagine susținând că doar schismaticii nu cum să
primească haru lui Dumnezeu. El spune că harul lui Dumnezeu vine și din afară. Nu este nevoie
de o schimbare a minții.Biserica ese obligată să facă următoarele sacramente:
1. Botezul
2. Mirungerea
3. Penetența
4. Euharestia
5. Cununia
6. Hirotonisirea
7. Sfintele maslu.
După augusitn cel mai mare pericol, este cel al ereziilor, ce te rupe in sânul bisericii.
Citate: 1. dacă nu ai biserica ca și mamă nu îl ai pe dumenzeu ca și Tată.
Biserica este dătătoare de har și poți primi harul prin venirea la biserică și participarea.

ESCATOLOGIA
Învățătura despre veinirea lui Isus, viața veșnică și împărăția lui Dumnezeu.Escatologia ca
concept este mult mai larg,dar au început să se discute în ec 19.
De la început era o învățătură simplă a venirii lui cristos. După 313 devenind imperială, biserica
a scos termenul de venirea lui Cristos.
1. Parisia – revenirea lui Isus înapoi pe pământ pentur a ridei ca biserica în cer. Practic
părinții apostolici au dicutast foarte mult parusia în interiorul bisericii și toate subiectele
au fost în urul ( cum v reveni Isus? Cum vor învia morșii? Mileniul. Judecata și răsplata.)
Apostolii au fost cei care cel mai puțin au înțeles despre venirea lui Isus. Aveau o sarcină diferită
față de Israel și față de biserică. În urma cercetărilor făcute de teologi, apostolii erau foate mult
focusaț pe pedicare venirii lui Isus. Biserica primară erau mereu împrună, vindeau bunurile și
așteptau venirea Lui. Mergând șa neamuri au înțeles că revenirea lui Isus era mult ami largă.
Pavel pridicând șa neamuri, extinde venirea lui Isus la timpuri necunoscute de oameni ci doar lui
Dumnezeu.
Mi apoi Ioan ine cu anumite explicații – unii credeau că Isus va reveni până el va muri. În
învățătura lui Pavel avem un subiect interesant , el nu folesește termenul de moarte ci de
adormire... la auzirea trâmbiții vor învia. Cum vor învia cei ce au fost mâncați de animale.
Biserica prin învățătură punea efort a să explce aormirea și învierea.
În perioada apostolilor nu prea se vorbește despre mileniul. Comentatorii susțin că scopul
apostolilro a fost predicarea evangheliei mai mult decât
Pavel vorbește despre felul în care vedea el parusia. Cei ce au murit, vor înva și vor fi primii
care ăl vor privi pe Cristos, ca mai apoi și cei vii vor fi înălțați la cer. Nu este interesat de alte
subiecte.

Judecata CEA MARE – apostolii vorbeau simplu desprejudecată, susținând că în ziua cea
mare va fi judecată toată omenirea, cei credincioși vor primi raiul, și invers. Apostli leagă
judecata de credința oamenilor. O lume întreagă va fi juecată fiindcă au restins credința

SFÂRȘITUL Lumii – interpretu lucruirle foarte simplu – lumea veche va arde și lumea nouă va
fi acolo în ceruri, din această cauză tot ce a fost pe pământ va trece.
Apostliii în perioada târzie, Ioan, vorbește despre sfârșitul lumi în crtea apocalipsei dând anumite
interpretări evenimenteleor, însă pe lângă apocalipsa, mai existau anumite alte apocalipse scrise
într-o perioadă mai târzie care arată grijă de sfârșit.
Un loc aparte în apocalipsa lui Ioan îl au martirii, astfel în baza acestor interpretări, biseric de
mai rârziu susțineau că cei ce au avut de suferit merg direct în sînul lui Dumnezeu și din star t
vor primi răsplătirile. Mulți oameni î-și doreau să moară ca martiri din cauza locului special pe
cre îl primesc martirii.

PĂRIȚII APOSTOLICI – cartea Didahia este o carte aparte din pnt de veere escatologic, având
în vedeere că se păstrează linia apostolică. În didahia foarte clar este ideea că Domnul în curând
v veni și biserica îl va întâlni pe cristos pe norii cerului. Nu mai avem mult e așteptat și de
suferit.
Daă mergem la ceilalți părinți apostolici, vomobserva că ceilalți vedeau în suferință și prigoană
semnele care se apropie în venirea lui Cristos. Pentru biserică, cu cât mai mare era presiunea, cu
atât cuvintele lui Isus că va veni să-i ia, apăreau mai des în scierile apostolice.
Erau prezentați înpărații romani caa și anticriști și linia lui Ioan că antihresutl a și venit, se repetă
la Policarp, Ignațiu. Stfel că vorbind despre pariusia, părinții apostolici spuneau – Cristos va veni
pe așteptate, cei mprți vor învia, biserica va fi ridicată la cer, după care Cristos e va război cu cei
necredincioși și va fi judecata cea mare..
CU privire la judecată,biserica rămâne pe aceiași undă, toți cei credincioși vor fi judecați, dar
pentur ca să li se ofer raiul. CU privie la lumea veche, părinții bisericii au spus că totul va arde și
va trece prin foc. Merită să subliniem că învățătura botezului devine legată cu escatologia, unii
au început să se întrebe ce se va întâmpla cu copii care au murit până ca ei sp fie botezați. În așa
fel, biserica a introdus botezul infantil, spre iertarea păcatelor, spre veșnicie.
Un alt lucru pe care îl evidențiază părinții apostolici sunt frământările: ce se întâmplă cu
creștinii mâncați de animale,arși pe ruguri, ei explicau că pentru Dumnezeu nimic nu este
imposibil.
A doua frământare – ce se întâmplă cu cei ce merg acum, unde merg ei? Unii au spus că merg
în raiul lui dumneze, cei necredincioși în iad, unde deja suferă. A treia frământare – legată de
cei care sunt maturi și n-au reușit să se boteze, dar au trecut prin suferință, martiraj și aceasta li
se socoate ca mântuire.
A patra – Ignațiu – martirii nu vor fi la judecată – ei vor participa la judecată cerând ca sîngele
lor să fie răsplătiți

APOLOGEȚII ȘI POLEMIȘTII – este perioada cea mai structurtă în escatologie fiindcă

polemiștii și apolegeții vin cu anumite epliații farte care a eia ce trebuie să se întmlpe. A doau
venire a lui Cistos va fi una reală,,vizibilă și toată lumea va sta în fațaacestui eveniment. Petur
ce credincioși va fi un eveniment al gloriei, pentur alții evenimentul rușinii și mustrării pentur
necredeința ce au avut-o. Însă înaintea de revenirea ui Isus trebie să se împlinească anumite
semne, în naură,poilitică, depravarea în religie, pervertirea caracterului uman, vestirea evagheliei
cu putere și când se vor împli acste semne trebuie să fim pregătiți pentur întălnirea cu CRIstos.
Idea mileniului – Iustin – tertulian – irineu sunt preocupați de mileniu. Susțineau că în
momnetul în car cei morții vor învia, va începe domnia de o mie de ani a lui Isus, Penru ei,
milleniul era o idee foarte clară, nu alegorcă, ci care se va împlini cuvânt cu cuvânt.

Cercetătorii cred că învățătura mileniului era acceptată de toți părinții apostolici,majoritatea

apologeților, și polemiștii, împorivă era ORIGN, CAIUS, DIONISIUS – interpretarea alegorică,
cu toelogia amelianistă sau simbolică( chilianică )
Perioada de AUR – este perioada mailor schimbări, biserica nu mai vedea statul ca lucruriri rele,
biserica schmbă interpretările escatologiece. După Constantin biserica spunea dă Isus va veni,
dar nu este atât de aroape și nu avem voie s dăm o interpretare. Revevirea lui Crisotos este
importantă, dar biseria trebuie să fie axată pe tregărire, dar nu pe evenimentul în sine. Augutin as
scris cel ami mult aici. Susținea că noi nu putem vorbi despre un mileniu ăn care Cristos va
domn literal, un mileniu istoric