DREPTUL ADMINISTRATIV –RAMURĂ A DREPTULUI PUBLIC

Dreptul administrativ poate fi studiat sub două aspecte:

a) ca un ansamblu de norme juridice, care reglementează activitatea administraţiei
publice şi formează o ramură distinctă de drept în cadrul sistemului dreptului şi,
b) ca ramură a ştiinţei juridice care se ocupă de cercetarea: normelor dreptului
administrativ, raporturilor de drept administrativ, a actelor administrative, a
formelor de control administrative
Dreptul administrativ în Republica Moldova este în plină formare, fiind de
aceeaşi vârstă cu însuşi statul actual, format după destrămarea URSS.
Ca ramură distinctă a dreptului, dreptul administrativ constă dintr-un ansamblu de
norme juridice care reglementează raporturile de instituire şi activitate a organelor
administraţiei publice, raporturile dintre aceste organe şi cetăţeni sau dintre
funcţionarii publici şi cetăţeni, raporturi ce iau naştere, se dezvoltă şi se sting în
procesul de administraţie.
Obiectul dreptului administrativ, îl formează acele raporturi sociale care
constituie obiectul activităţii administrative a statului şi a colectivităţilor locale,
realizată, în principal, de către autorităţile administraţiei publice potrivit normelor
legale, cu excepţia raporturilor sociale care se nasc în procesul realizării activităţii
financiare a statului şi a colectivităţilor locale.
Normele de drept administrativ
Ca oricare alte norme juridice, normele de drept administrativ reprezintă o
categorie de norme (reguli) sociale, instituite sau recunoscute de stat, general
obligatorii şi impersonale a căror aplicare este asigurată de forţa de constrângere a
statului, care stabilesc conduit subiectelor ce participă într-o formă sau alta la
înfăptuirea administraţiei publice.
La fel ca celelalte norme de drept, normele dreptului administrativ au o structură
trihotomică, cuprinzând cele trei elemente: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.
Ipoteza prevede împrejurările, condiţiile în care se aplică norma respectivă şi
subiectele la care se referă. . Ipoteza normei administrativ-juridice poate fi mai
detaliată şi să-şi găsească exprimarea în primele articole din cadrul dispoziţiilor
generale ale legii,
După modul de determinare ipoteza poate fi absolut determinată sau relativ
determinată.
Dispoziţia normei arată conduita pe care trebuie s-o urmeze subiectele la care se
referă. Ea este, în general, categorică, imperativă, deoarece relaţiile sociale
reglementate de normele dreptului administrativ se desfăşoară în procesul de
realizare a puterii de stat
După gradul de imperativitate a dispoziţiei normele din dreptul administrativ le
putem grupa în
1. Norme cu dispoziţii onerative, prin care subiectele sunt obligate la o anumită
conduit sau prestaţie şi care urmează a fi exercitate în mod obligatoriu exact sau
întocmai în limita prescripţiei. Acestea sunt cele mai imperative şi categorice
dispoziţii, care nu se discută ci se execută şi le întâlnim în formă clasică în
domeniul militar.
2. Norme cu dispoziţii prohibitive, care cuprind reguli de interzicere a unor acţiuni.
De regulă aceste norme conţin şi sancţiuni majoritatea cărora sunt consacrate în
Codul contravenţional şi Statute disciplinare.
3. Norme cu dispoziţii permisive, care prevăd doar posibilitatea de a acţiona sau
nu, lăsând la alegerea subiectelor de drept să facă sau nu anumite acţiuni. Sarcinile
trasate de aceste norme au de asemenea caracter imperativ şi obligatoriu, doar că
este lăsată subiectului libera alegere a căilor de realizare ale acestora.
Sancţiunea normelor de drept administrativ prevede consecinţele juridice care
decurg din nerespectarea conduitei prescrise de dispoziţie
Raportul juridic
Prin raport juridic înţelegem relaţiile sociale care sunt reglementate de norme
juridice, iar prin raport de drept administrativ raporturile juridice care se formează
în legătură cu organizarea, funcţionarea şi activitatea autorităţilor administraţiei
publice, şi care se nasc, se modifică şi se sting în condiţiile prevăzute de normele
dreptului administrativ. Prin urmare una din condiţiile necesare pentru existenţa
unui raport administrativ-juridic este prezenţa normei de drept administrativ.

Ca orice raport juridic, raportul de drept administrativ conţine trei elemente

componente: subiecte, obiect şi conţinut.
Pentru subiect este caracteristic faptul, că cel puţin unul din participanţi la raport
trebuie să fie o autoritate administrativă, iar celălalt poate fi atât o autoritate
publică cât şi un funcţionar public sau, după caz, un particular
Obiectul raportului juridic administrativ îl constituie acele acţiuni sau abstenţiuni
(inacţiuni) pretinse de către subiectul activ de la subiectul pasiv sau într-o
formulare generală - conduita subiectelor. Unii autori includ în noţiunea de obiect
al raportului juridic şi acele valori sau scopuri materiale pe care le urmăresc părţile
încadrându-se în raport (ordinea publică, eficienţa economică etc.).
Acţiunile sunt manifestările materiale şi de altă natură pe care le întreprinde
subiectul. Ele pot fi atât licite cât şi ilicite.
Abstenţiunile constituie acea stare de lucruri când subiectul este obligat să nu
întreprindă careva acţiuni sau este obligat să acţioneze şi nu o face (sub formă de
inacţiune ilicită).
Conţinutul raportului juridic administrativ îl formează drepturile şi obligaţiile
reciproce, ale subiectelor participante la acest raport, stabilite de actele normative.
Raporturile din cadrul administraţiei se împart în două categorii clasice,
recunoscute de toţi autorii de drept administrativ:
a) raporturi de subordonare sau pe verticală şi
b) raporturi de colaborare sau pe orizontală.
Raportul de subordonare se caracterizează prin faptul că subiectele lui au statut
juridic diferit şi se subordonează unul altuia; naşterea şi realizarea acestui raport
sunt determinate fie de voinţa legiuitorului, fie de voinţa unilaterală a subiectului
supraordonat, iar realizarea lui constituie o obligaţie juridică pentru subiectul
subordonat. Aceste raporturi apar între o autoritate publică, pe de o parte, şi alt
subiect de drept administrativ, pe de altă parte, acesta fiind fie o altă autoritate
publică, fie un funcţionar public, fie o persoană juridică civilă sau o persoană
fizică.
Rapoartele de colaborare au următoarele trăsături specifice: subiectul purtător al
autorităţii publice colaborează de pe o poziţie egală cu celălalt subiect al raportului
administrativ; naşterea şi realizarea lor concretă este determinată de manifestarea
voinţei din partea ambelor subiecte; condiţiile manifestării acestor voinţe sunt
prevăzute expres în lege
. Izvoarele dreptului administrative
Izvoarele dreptului administrativ sunt formele în care se exprimă normele dreptului
administrativ care nasc, modifică sau sting drepturi şi obligaţii dintr-un raport de
drept administrativ. Izvoarele se împart în: a)materiale (formele de existenţă) şi
b)formale (formele juridice de exprimare a voinţei guvernanţilor).
În funcţie de organul emitent şi de forţa lor juridică, izvoarele dreptului
administrativ se ordonează şi se ierarhizează după cum urmează:
Constituţia - care are forţă juridică supremă şi conţine norme privind organizarea şi
funcţionarea principalelor autorităţi ale administraţiei publice, precum şi principiile
care stau la baza funcţionării lor;
Legea – numai cea care conţine norme de drept administrativ (Legea cu privire ia
Guvern, Legea privind administraţia publică locală, Legea contenciosului
administrativ etc.);
Decretele Preşedintelui Republicii - atunci când acestea poartă caracter normativ
şi cuprind norme de drept administrativ (Decretul privind instaurarea stării
excepţionale, sau de mobilizare în caz de agresiune).
Ordonanţele şi Hotărârile Guvernului - acestea sunt, în marea lor majoritate,
izvoare de drept administrativ deoarece au un caracter normativ şi prin intermediul
lor se organizează activitatea ministerelor şi a altor autorităţi ale administraţiei
publice;
Ordinele şi instrucţiunile emise de miniştri, precum şi actele juridice emise de
serviciile publice desconcentrate ale ministerelor, organizate în unităţile
administrativ – teritoriale, care nasc, modifică sau sting raporturi juridice de drept
administrativ;
Actele juridice adoptate sau emise de organele administraţiei publice locale
autonome şi descentralizate (hotărâri, decizii, dispoziţii ale consiliilor locale şi ale
primarilor);
Tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, în cazul când
acestea conţin norme ale dreptului administrativ şi sunt de aplicabilitate direct