Cum se înțeleg țăranii

de Ion Luca Caragiale

1901

Straja satului vine la casa unui țăran și-i bate în — Iaca 15.
geam. Se încinge o conversație: — Așa.
— Ei, dă-mi-o!
— Hei, mă din casă! — Ce, mă?
— Cine? — Scrisoarea.
— Tu! — Ce scrisoare?
— Eu? — Care ai adus-o.
— Păi cine! — Eu, mă?
— Ce-i? — Păi cine?
— Cum ce-i? — N-am adus-o.
— Păi ce-i? — Păi cum?
— Ai o scrisoare! — Nu-i la mine.
— Cine, mă? — Asta-i!
— Tu. — Cum asta-i?
— Eu? — Unde-i, mă?
— Păi cine. — Cine?
— Ad-o-ncoa! — Scrisoarea.
— Ce, mă? — La primărie.
— Scrisoarea. — Ba la dracul!
— Ce scrisoare? — Ba, așa.
— Știu eu ce scrisoare? — Păi, cum?
— Trebuie să plătești! — Să te duci să ți-o iei.
— Ce, mă?
— Cum ce?
— Ce să plătesc?
— Porto.
— Cine?
— Tu.
— Eu?
— Păi tu.
— Ce porto, mă?
— Iaca, porto.
— Cum așa?
— Păi, știu!
— Nu-i plătită?
— Ce?
— Scrisoarea.
— Ehei!
— Cum ehei?
— Ai să dai, măi!
— Ce?
— Bani.
— Ce bani?
— Porto.
— Cât, mă?
— Ce cât?
— Câți bani, mă?
— 15.
— Cum 15?
— Păi!
— Dar de ce, mă?
— Nu știu.