Unitatea de învăţare 6

Proiectarea și realizarea jocului didactic - metodă și principal mijloc de realizare a activității

instructiv-educative în grădiniță

Considerat ca metodă de învăţământ, jocul, în ipostaza sa didactică, este inclus de Ioan

Cerghit (1997) în categoria metodelor de simulare, alături de jocul imitativ și de învățarea pe simulator.
Jocul didactic sau educativ și jocul imitativ fac parte din subcategoria jocurilor. Jocurile didactice se
disting de jocurile imitative prin gradul mai mare de dificultate al conținutului și al sarcinilor. Elementul
de învățare este prezent alături de elementul ludic, facilitând trecerea spre activitatea de învățare
propriu-zisă
În etapa preşcolarităţii, jocul didactic poate fi principalul mijloc de educaţie, metodă didactică
activ-participativă sau procedeu care însoțește altă metodă de predare, graţie multiplelor funcţii pe care
le îndeplineşte şi a plierii pe particularităţile dezvoltării psihice ale copilului (Chiș, 2018). Jocul satisface
trebuinţele de mişcare şi acţiune ale copilului, de asimilare a realului la sine, de afirmare a eului, de a
se identifica cu adultul şi de a se compara cu el (Leontiev, 1964; Piaget şi Inhelder, 1966). Jocul
dezvoltă funcţiile intelectuale (simbolizare, abstractizare, reprezentare, imaginaţie, limbaj), stimulează şi
modelează procesele afectiv-motivaţionale (în timpul jocului, copilul nu simte nevoia de a fi
recompensat – recompensa este însuşi jocul) şi stimulează voinţa (Elkonin, 1980).
Jocul didactic se deosebeşte de jocul liber prin faptul că este dirijat spre îndeplinirea unor
obiective educaţionale prestabilite. Cadrul didactic are o implicare susţinută în proiectarea, organizarea,
desfăşurarea și evaluarea jocului didactic.

Structura jocului didactic

Proiectarea jocului didactic semnifică anticiparea elementelor structurale ale jocului - a

scopului, sarcinii didactice, conţinutului, regulilor, elementelor ludice şi materialelor de joc (Glava şi
Glava, 2002, Chiș, 2018, Granaci, 2010).
1. Scopul trebuie formulat în concordanţă cu obiectivele comportamentale specifice domeniului de
dezvoltare și respectiv domeniului expriențial în care se încadrează jocul didactic.
2. Sarcina didactică a jocului transpune scopul în activitate practică (Chiș, 2018) și exprimă ceea ce
trebuie să facă participanții pentru a îndeplini scopul propus. Ea este problema de gândire și / sau
de acțiune pusă copilului (a compara, a descrie, a ghici, a indica, a măsura, a parcurge un anumit
traseu). Aceasta se regăsește în formularea cerinței de joc și trebuie precizată cât mai clar, în
termeni operaționali. La vârstele mai mici, sarcina trebuie să aibă un singur element de conţinut
sau de acţiune, în timp ce pentru preşcolarii mari aceasta poate fi mai cuprinzătoare şi mai
complexă, solicitând participanţilor elaborarea unei strategii de rezolvare. Sarcina trebuie gândită
într-o manieră care să permită antrenarea întregii personalități a copilului (sub aspect fizic,
intelectual, afectiv, motivaţional şi volitiv). Complexitatea sarcinii trebuie să fie optimă, pentru a
motiva și a susține desfășurarea acțiunii. Abordând acelaşi conținut, pot fi formulate sarcini
diferențiate și individualizate, astfel încât gradul de dificultate să fie stimulativ pentru toţi copiii.
3. Conţinutul jocului este alcătuit din ansamblul cunoştinţelor şi capacităţilor dobândite sau
consolidate, reactualizate, aplicate în cadrul jocului (Glava şi Glava, 2002). Rolul cadrului didactic
este de a vehicula cu ajutorul jocului conţinuturi concordante cu particularitățile de vârstă și
individuale ale copiilor, cât mai atractive, diverse, accesibile, recreative, antrenante și stimulative,
de a facilita reorganizarea cunoștințelor prin sarcini aplicative, de rezolvare de probleme.
4. Regulile trebuie stabilite de cadrul didactic din etapa proiectării jocului și apoi trebuie respectate de
către participanți, sub supravegherea profesorului, pe parcursul desfășurării sale. Prin respectarea
regulilor, se asigură un comportament corect și disciplinat, un cadru de rezolvare a sarcinilor jocului
și se dirijează comportamentul copiilor, astfel încât jocul să-şi menţină caracterul incitant (Glava şi
Glava, 2002). Jocul didactic include două tipuri de reguli, referitoare la:
  Elementele de instruire prevăzute în scopul didactic – prin acestea, sarcinile de învățare sunt
transpuse în acțiuni concrete, fără să-și piardă caracterul atractiv și stimulativ;
 Organizarea și desfășurarea în condiții optime a jocului – precizează momentul când începe și
când se încheie jocul, penalizările în cazul încălcării regulilor de joc, succesiunea jucătorilor,
punctajele acordate etc. (Chiș, 2018).
Există anumite cerințe pe care regulile jocului trebuie să le respecte:
 Să fie corecte și echitabile;
 Să fie formulate clar, concis și accesibil, pentru a putea fi înțelese și reținute de către toți
participanții;
 Să fie acceptate de către toți participanții.
Numărul și complexitatea regulilor variază în funcție de vârsta copiilor. Preșcolarilor între 3-4
ani li se pot propune reguli precum: Mergeți încet!, Adunați jucăriile!, Ascultați atunci când vorbește
cineva!, Vorbiți încet!, Ridicați mâna când vreți să spuneți ceva!. Preșcolarii mai mari, de 5-7 ani, pot
respecta pe lângă regulile însușite anterior şi altele mai complexe: Împărțiți jucăriile cu colegii!, Cereți
voie pentru a vă juca cu jucăria altuia!, Așteptați-vă rândul! (Ştefan şi Kallay, 2007). Profesorul trebuie
să formuleze regulile de la începutul activităţii, în termeni de comportamente observabile. În locul regulii
Fii cuminte! este recomandată o exprimare mai specifică: Ridică mâna atunci când vrei să spui ceva!.
Regulile trebuie să fie formulate în termeni pozitivi: în loc de Nu vă bateţi!, spunem Împărţiţi jucăriile cu
ceilalţi colegi! Interdicţiile sunt percepute drept constrângeri şi atrag după sine solicitarea unor explicaţii
(de ce?) și favorizează noncomplianţa. De asemenea, se recomandă să se evite formularea
instrucţiunilor de comportament sub formă de întrebare („Vrei să mă ajuţi să pun jucăriile la loc?”) sau
de reproş („Văd că n-ai pus jucăriile la loc!”). Pentru a fi readuse mereu în atenţia copiilor, regulile
trebuie să fie scrise şi afişate într-un loc vizibil, să fie însoţite de desene sugestive, pentru a uşura
receptarea lor de către copiii care nu ştiu să citească. Receptarea conştientă a regulilor este facilitată
de discutarea lor, pe rând, cu preşcolarii. Exemplele comportamentale de respectare a regulilor, prin
modelare şi demonstrare respectă particularităţile proceselor de învăţare la vârstele mici. Profesorul
poate prezenta copiilor consecinţele logice sau naturale ale comportamentelorla care se referă regulile.
Pentru a fi învăţate, regulile trebuie să fie reamintite consecvent, în contexte diferite. Copiii vor avea
tendința să repete comportamentele conforme regulilor, dacă sunt întărite prin laudă și încurajare. În
perioada preşcolară, încălcarea regulilor este frecventă. Copiii testează limitele impuse de adulţi şi
exploatează inconsecvenţa aplicării lor. Tocmai de aceea, la vârsta preșcolară, jocul didactic ca joc cu
reguli este foarte important și în realizarea procesului de socializare.
5. Elementele ludice asigură caracterul plăcut, atractiv, motivant al activității. Emoțiile pozitive
pozitive trăite în timpul jocului îi fac pe copii să și-l amintească și să-și dorească să îl repete (Chiș,
2018). În jocul didactic, elementele ludice pot consta în: mișcare, competiție, cooperare, elemente-
surpriză și recompense. Grație elementelor ludice, implicarea copiilor în activitatea intelectuală se
realizează printr-un efort care nu este conștientizat, favorizând obținerea de performanțe.
Competiția, prezentă sub forma întrecerii individuale sau colective, solicită din partea profesorului
atenție pentru asigurarea echilibrului între euforia victoriei și frustrarea înfrângerii. Accentul cade pe
valorizarea rezultatului obținut și mai puțin pe proces. Cooperarea poate fi îmbinată cu competiția
atunci când aceasta din urmă ia forma colectivă. Colaborarea și parteneriatul constau în realizarea
în comun a sarcinilor jocului, accentul fiind de această dată mai mult pe procesul rezolvării decât pe
produs. Elementul-surpriză, reprezentat de ghicire, sarcini-surpriză, întrebări-capcană, sarcini-
capcană, are menirea de a conferi caracter distractiv activității și, prin aceasta, de a susține
interesul, entuziasmul, emoțiile pozitive și buna dispoziție pe tot parcursul său. Recompensele
jocului sunt finalitatea avută în vedere de către copii pe parcursul derulării sale. Ele pot fi
administrate sub diverse forme, fie simbolice - verbale, încurajări, evidențieri, aplauze, calificative,
fie materiale – diplome, premii, jucării, fructe. Primirea recompenselor le trezește copiilor
sentimentul satisfacției și reușitei, motivându-i să se implice ulterior în joc. Recomandarea de a
oferi câte o recompensă fiecărui copil la finalul fiecărui joc (Chiș, 2018) poate avea dezavantajul de
 a condiționa participarea la joc de obținerea recompenselor, ceea ce poate contribui la diminuarea
motivației intrinseci a implicării în rezolvarea sarcinilor ludice. Elementele de joc, joc precum
momentele de tensiune, de cooperare, de luare a deciziei, trebuie să fie prezente nu doar ca
momente de relaxare, ci și ca mijloc de realizare a sarcinii didactice (Glava şi Glava, 2002).

6. În ce priveşte asigurarea material

materialelor de joc, profesorul are sarcina de a le gândi şi elabora astfel
încât să fie adecvate particularităţilor de vârstă şi individuale ale copiilor şi stimulativ
stimulative, dar în
acelaşi timp să fie diferite de materialele folosite în alte activităţi de învăţare (Glava și Glava, 2002).
Pot fi utilizate ca materiale de joc ilustra
ilustrații, fișe, jetoane, jucării, articole de îmbrăcăminte, costume,
materiale naturale etc.

TEMĂ DE REFLECŢIE
Argumentaţi necesitatea unui material concret bogat şi variat pentru dezvoltarea conduitei ludice la
vârstele mici.

Etapele organizării și desfășurării jocului didactic

didactic:: organizarea, desfășurarea,
desfă încheierea
și evaluarea jocului

I. propriu-zise, se va parcurge etapa organizării jocului didactic.

Înaintea derulării propriu didactic Aspectele
organizatorice care revin în sarcina profesorului se referă la aproximarea numărului optim de
participanțiți și la gruparea lor, aproximarea timpului necesar, determinarea locului jocului
didactic printre celelalte demersuri de instruire, determinarea succesiunii acţiunilor de joc,
organizarea spaţiului și materialelor pen pentrutru activitate (Granaci, 2010). În această etapă,
profesorul asigură condi condiții
ții optime pentru desfășurarea jocului prin amenajarea spațiului și
pregătirea materialului didactic necesar care trebuie să fie adecvat scopului și sarcinii
didactice, să permită expunerea într într-o formă atractivă și interesantă a conținutului propus spre
învățare,
țare, să aibă valențe informative și formative, să fie variat, explicit, ușor de manipulat, să fie
stimulativ și motivant, să permită utilizărutilizării variate, să încurajeze creativitatea și să asigure
reușita
șita jocului didactic (Chiș, 2018).
II. În timpul desfăşurării jocului
jocului,, profesorul trebuie să creeze şi să menţină atmosfera de joc, să
observe comportamentul copiilor, să asigure respectarea regulilor, ssăă încurajeze participarea
tuturor copiilor la joc, să stimuleze motivaţia participării copiilor, să tempereze tendinţele
negative şi să ofere permanent feedback (Glava şi Glava, 2002). Secvențele Secven desfășurării
jocului includ:
1. Introducerea în joc – captarea atenției ției și a interesului participanților și crearea
dispoziției
ției emoționale potrivite prin prezentarea surprizei (sosirea unui personaj,
vorbirea în șoaptă, băta
bătaia la ușă), povestire, ghicitori etc.
2. Anunțareațarea titlului și a scopului jocului - cadrul didactic va prezenta într-un mod
concis şi accesibil cocopiilor titlul şi scopul jocului. Denumirea trebuie să fie sugestivă
pentru conţinutul şi sarcina propuse.
3. Prezentarea materialelor de joc, a caracteristicillor funcţionării acestora, oferirea
unor exemple de cconţinut
onţinut (cuvinte, propoziţii, ghicitori, perechi de cuvinte) servește
familiarizării copiilor cu ambianambianța spațiului ludic.. Stilul de comunicare al
profesorului (mimica, gestica, intona intonația,
ția, ritmul vorbirii) trebuie să suscite interesul
copiilor.
4. Explicarea jocului didactic constă în: prezentarea jocului, a sarcinilor și a
regulilor, astfel încât să faciliteze în înțelegerea
țelegerea și să mențină interesul pentru
activitate. În jocul didactic, nu copilul, ci profesorul stabile
stabilește
ște regulile. Profesorul
 trebuie să explice conținutul şi să demonstreze jocul, indicând regulile şi
asigurându-se că toţi copiii le-au înţeles. Este recomandat să implice şi copiii în
demonstrare. Interesul lor va fi stimulat de atractivitatea conținutului și a acțiunii
(Granaci, 2010). Profesorul distribuie rolurile şi responsabilităţile, formulează
cerinţele care trebuie satisfăcute pentru a câştiga şi criteriile de eliminare din joc
(Glava şi Glava, 2002). În această secvență, pentru organizarea situației de joc,
pot fi utilizate procedee ludice precum: numărători, cântece, ghicitori şi trageri la
sorți (Granaci, 2010).
5. Fixarea regulilor de joc se realizează, mai ales în situații noi, cu sarcini mai
complexe și mai dificil de stăpânit de către copii, prin jocul de probă. Acesta poate
fi însoțit de explicații, indicații și lămuriri (Chiș, 2018). În funcţie de reuşita probei,
profesorul face recomandări ulterioare şi corectează greşelile tipice întâlnite (Glava
şi Glava, 2002).
6. Executarea jocului didactic – reprezintă desfășurarea propriu-zisă. Copiii se
implică direct, cooperează sau lucrează independent ca să realizeze sarcina
instructiv-educativă și să îndeplinească scopul jocului. Jocul trebuie să se
încadreze într-un timp dat. Rezolvarea sarcinii este momentul principal la jocului și
constă în efectuarea repetată a unor acțiuni prin care sunt exersate capacități fizice
sau intelectuale ale participanților. În această etapă a jocului, participanții
manipulează jucării, obiecte, interpretează roluri, rezolvă fișe, elaborează
răspunsuri la întrebări, observă, construiesc, colorează, asociază, compară,
ghicesc, memorează cuvinte etc. Rezolvarea sarcinii se poate realiza sub forma
unei competiții între grupuri sau între indivizi și îi ajută pe copii să se familiarizeze
cu activități de învățare, dar și cu relațiile de cooperare și competiție. Profesorul
oferă asistenţă copiilor, asigură materiale suplimentare sau participă efectiv ca
jucător imparţial, monitorizează comportamentul copiilor, urmărește gradul de
îndeplinire a sarcinilor, măsura în care sunt respectate regulile (Chiș, 2018).
Profesorul are responsabilitatea de a decide asupra gradului său de implicare în
jocul copiilor şi de dirijare a comportamentului lor, astfel încât să le asigure
suficient timp de căutare şi descoperire a soluţiilor pe cont propriu, dar şi condiţii
echitabile de acces pentru toţi la materialele de joc şi la secvenţele de acţiune
ludică (Glava și Glava, 2002).
7. Complicarea jocului sau introducerea unor noi variante constă în introducerea
unui nou material didactic sau a unui element-surpriză, în complicarea sarcinii, în
permisiunea acordată participanților de a se auto-conduce, de a se auto-corecta
sau de a se corecta în grup (Chiș, 2018).
III. Încheierea jocului didactic include trecerea de la atmosfera de joc la evaluare, cu adeziunea
copiilor, păstrând atmosfera de voie bună și satisfacție a copiilor (Chiș, 2018).
IV. Evaluarea jocului didactic se realizează prin formularea de către profesor a unor concluzii și
aprecieri cu privire la comportamentul copiilor, la măsura în care au fost respectate regulile şi la
corectitudinea şi originalitatea sarcinilor de joc; de asemenea, profesorul poate reflecta
împreună cu copiii asupra unor modalităţi de continuare şi de complicare a jocului (Glava şi
Glava, 2002). Sarcina a cadrului didactic este de a face o evaluare riguroasă a reuşitei jocului
din perspectivă didactică şi de a integra noile achiziţii ale copiilor în contexte mai largi, în cadrul
altor activităţi. Profesorul oferă feedback copiilor în manieră cantitativă: de câte ori au ghicit, au
răspuns, au desenat corect etc. Evaluarea are și o dimensiune calitativă, referitoare la starea
motivațională, de angajare în joc a participanților, la starea emoțională de satisfacție, de
plăcere și bucurie fizică, estetică și intelectuală prilejuită de participarea la joc. Prin evaluare,
profesorul vizează achizițiile elevilor sub forma cunoștințelor, abilităților, a dispozițiilor și a
stărilor lor sufletești (Granaci, 2010).
 APLICAŢIE
1. Exemplificaţi modalitățiți alternative de evaluare a reușitei jocurilor.

Jocul didactic este un joc cu reguli, dirija de profesor. Pentru a satisface echilibrat nevoile de
asistenţă şi de autonomie ale copiilor preșcolari și școlari mici, este necesară alternarea jocului didactic
cu jocul liber (Glava şi Glava, 2002). Pri Prin intervenţia sa, profesorul trebuie să îi învețe
înv pe copii cum să
se joace, iar apoi să îșiși asume din ce în ccee mai mult un rol de monitorizare a jocului în care copiii se pot
conduce singuri.
Jocul este un mijlocc al învăţării, dar este şi un conţinut al învăţării, mai ales în etapele iniţiale
ale educaţiei preşcolare. Jocul liber poate fi intercalat cu momente de coordonare, implicare, evaluare,
reorganizare, adaptare din partea profesorului. Dacă intervenţia tim timpurie
purie din partea profesorului îşi va
atinge scopul, ajutându-ii pe preşcolari să să-şi însuşească şi să aplice regulile implicite ale colegialităţii,
fair-play-ului,
ului, corectitudinii, ei vor deveni din ce în ce mai autonomi în organizarea jocurilor. Astfel
intervenţia
venţia efectivă a profesorului în joc va din ce în ce mai puţin necesară, rolul său rezumându
rezumându-se în a
stabili elementele structurale de bază – conţinut, sarcini, scenariu, reguli explicite şi apoi de a observa
respectarea lor.
Principiile care trebuie să gghideze
hideze atitudinea cadrului didactic în asistarea activităţilor ludice ale
copiilor sunt (Glava şi Glava, 2002):
 Jocul trebuie acceptat şi considerat important ca proces, nu doar pentru eventualele sale
produse;
 Jocul nu este opus muncii;
 Caracteristicile şii calitatea jocului depind de mediul, resursele şi contextul social în care acesta
are loc;
 Jocul este un prilej excepţional pentru învăţare;
 Jocul direcţionat de adult determină dezvoltarea sa în zona de proximă competenţă;
 Părintele are dreptul de a soli
solicita
cita desfăşurarea de activităţi ludice în grădiniţă şi are obligaţia de
a le continua acasă.
Intervenția
ția profesorului în jocul didactic are loc pe întreg parcursul său, de la etapa pregătitoare,
trecând prin desfășurarea
șurarea propriu
propriu-zisă a jocului, până în etapapa finală de evaluare (Granaci, 2010).
Proiectarea și organizarea corectă a jocului permite înțelegerea ușoară a sarcinilor și efectuarea lor
fără dificultățiți importante, ceea ce determină reușita tradusă prin alimentarea dorinţei copiilor de a
repeta jocul.

APLICAŢII
1. Exemplificațiți sarcini diferențiate de joc didactic pentru atingerea acelorași obiective instructiv
instructiv-
educative (de exemplu, dezvoltarea abilităţilor clasificare a unor obiecte).
2. Formulațiți reguli de joc pentru asigurarea comportării civilizate a copiilor în cadrul unor jocuri
didactice cu caracter psihomotor.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Sarcinile profesorului în proiectarea jocului didactic constau în anticiparea:
 Scopului;
 sarcinii didactice;
 rezultatelor jocului;
 conţinutului şi materialelor de joc.
2. Teoria recomandă implicarea copiilor în etapa demonstrării jocului pentru:
 a oferi un model mai corect de acțiune celorlalți copii;
 a stimula copiii să se implice în activitatea ludică;
 a valorifica priceperi si deprinderi pe care unii copii le dețin deja;
 a evita plasarea copiilor într-o atitudine predominant pasivă.