Filosofie juridica

1.SOCRATE
Socrate (470 –399 î. Hr.) este singurul filosof al antichităţii greceşti ce a exercitat o
mare influenţă, atât în epoca sa cât şi în perioadele următoare, fără să-şi fi scris
doctrina.. Pentru el adevărurile nu sunt aidoma unor lucruri, ele sunt filosofice. Un
adevăr filosofic nu este pur şi simplu un enunţ ce se raportează în mod adecvat la o
stare de fapt obiectivă, independent de cel ce vorbeşte sau scrie. E un enunţ prin
care o fiinţă umană responsabilă, liberă, asumă un adevăr, şi-l face al său, îl face
adevăr prin modul cum se angajează faţă de el. Aceasta echivalează cu a spune
că pentru Socrate un adevăr numit teoretic este întotdeauna în acelaşi timp
un adevăr practic, care depinde de cel care-l înţelege –de acţiunea pe care o
exercită asupra lui, de ceea ce acesta face din el. Astăzi l-am numi adevăr
existenţial.”5
Respectul nelimitat faţă de lege. La vârsta de 70 de ani Socrate este acuzat de
coruperea tineretului deşi, susţin specialiştii, nu acesta este adevăratul motiv
al condamnării. „Adevăratul motiv a fost acela că el repunea totul în discuţie:
natura şi drepturile puterii, autoritatea, religia, ideea pe care concetăţenii săi
şi-o făceau despre zei, virtute, bine, dreptate, despre rău şi nedreptate. Examenul
său critic, care nu cruţa nimic, avea evident implicaţii politice. Iată de ce a fost
considerat periculos.”6Socrate este judecat de către sfatul atenian pentru această
acuzaţie şi este găsit vinovat de o majoritate formată din două sute optzeci şi unu
de oameni. În aceste condiţii Socrate propune ca pedeapsă o amendă pe care
discipolii săi erau de acord să o plătească. Dar sfatul atenian nu acceptă
pedeapsa şi îl condamnă la moarte. De remarcat este faptul că pentru condamnarea
la moarte Socrate primeşte încă optzeci de voturi din partea sfatului atenian, ceea
ce înseamnă că optzeci de persoane care nu l-au găsit vinovat îl condamnă la
moarte. În aceste condiţii discipolii săi îi propun să evadeze şi să ia calea exilului.
Socrate refuză acest lucru spunând că el a fost condamnat conform legii şi deci,
trebuie să respecte legea.
 2. PLATON
Platon (428 –348 î. Hr.) este unul dintre cei mai însemnaţi filosofi ai Greciei
antice alături de Socrate şi Aristotel. Platon are preocupări şi de filosofia educaţiei,
dorind să construiască o metodă a cunoaşterii care să permită însuşirea rapidă
a cunoştinţelor. El este , dealtfel, şi primul gânditor grec ce încearcă să-şipună în
practică ideile privind educaţia, construind la Atena prima şcoală de filosofie
numită Academia. Scrierile filosofice ale lui Platon se împart în două categorii:
dialoguri şi scrisori.
2.1.Teoria cunoaşterii
Filosofia are la Platon o dublă sursă de provenienţă: pe de o parte, teoria
cunoaşterii deoarece vrem să vedem cum putem cunoaşte ceva, iar, pe de altă
parte, problema naturii umane deoarece omul este cel care cunoaşte realitatea. De
altfel in dialogul „Charmides” Platon realizează o paralelă între problema
cunoaşterii şi problema naturii umane, paralelă care arată că obiectul cunoaşterii
este cel mai important în demersul investigative
2.2. Teoria Ideilor
Prezentarea generală a Teoriei Ideilor este făcută de Platon în dialogul
„Parmenide”, dialog ce face parte din seria dialogurilor logice, mai exact este
dialogul care deschide seria dialogurilor logice. Caracteristica dialogurilor
logice este „pasiunea pentru argumentaţie, numai căutarea adevărului, numai
interesul pentru supremul, purul, golul adevăr.
2.3. Dialectica
În momentul încheierii prezentării metodei Teoriei Ideilor ca metodă dialectică,
sistemul platonic trebuie să răspundă la întrebarea: ce se învaţă? Se pare că, în
viziunea lui Platon, omul trebuie să înveţe două lucruri: virtuţile şi teoria statului
democratic. Lămurită problema dialectică a relaţiei dintre Idei, educaţia rămâne cu
două lucruri de valorificat: mai întâi, învăţarea virtuţilor şi valorilor morale precum
binele, înţelepciunea, dreptatea, curajul, cumpătarea şi frumosul; apoi învăţarea
comportamentului democratic în cadrul statului.
 3.Aristotel
Aristotel (384 –322/1 î. Hr.) este ultimul mare filosof, creator de sistem
filosofic, al antichităţii greceşti. Aristotel a fost discipolul lui Platon, el
petrecându-şi douăzeci de ani în Academia platonică, mai întâi ca elev apoi ca
profesor. La moartea lui Platon părăseşte Academia, făcând mai multe
călătorii pentru a se stabili, în final, la curtea macedoniană de la Pella unde a fost
profesorul lui Alexandru Macedon. Se întoarce apoi la Atena unde
întemeiază propria sa şcoală de filosofie Lyceum şi unde este profesor până în 322
anul morţii lui Alexandru Macedon. În urma morţii acestuia este silit să părăsească
Atena, plecând în exil în cetatea Eubeea, unde va muri, un an mai târziu, răpus de o
boală de stomac. Aristotel este unul dintre cei mai însemnaţi gânditori din cadrul
istoriei filosofiei, el fiind creatorul unui vast sistem filosofic aşa cum întâlnim doar
la unii filosofi precum Toma din Aquino, Hegel sau Heidegger. crierile sale au fost
punctde plecare în majoritatea domeniilor filosofiei: logică, ştiinţele naturii,
metafizică, etică, politică; ceea ce la determinat pe Pierre Aubenque să susţină că
„Aristotel formează aşadar o adevărată enciclopedie a cunoştinţelor umane în
secolul IV î. Hr.”15Aristotel este, de asemenea, primul filosof care dă o
clasificare a ştiinţelor, împărţindu-le, conform lui P. Aubenque, în: ştiinţe teoretice
care au sensul de ştiinţe contemplative; ştiinţe practice care sunt relative la
acţiune; şi ştiinţe poetice caresunt relative la producţia unui lucru. La rândul lor,
aceste trei ştiinţe sunt împărţite şi ele după cum urmează: ştiinţele teoretice în
matematică, fizică şi metafizică; ştiinţele practice în etică, economie şi politică;
ştiinţele poetice în arte (poezie, muzică, arhitectură.
 4. JEAN BODIN
Primul reprezentant al filosofiei juridice din epoca modernă este Jean Bodin
(1530-1596) care în cartea Șase cărți despre republică fundamentează conceptul
de suveranitate. Prin suveranitate el înțelege "puterea absolută și perpetuă a unui
stat având următoarele trăsături:-caracter permanent –puterea se instituie pe o
perioadă nedeterminată de timp –cine se află la putere pentru un termen determinat
nu este un suveran;-caracter necondiționat;-caracter unitar și indivizibil;-caracter
absolut."45Suveranitatea se manifestă, potrivit lui Jean Bodin, prin cinci modalități
diferite: puterea de legiferare, dreptul de a declara război și a încheia pacea,
dreptul de numire a înalților magistrați, dreptul de a stabili și colecta impozite și
dreptul de grațiere și amnistie. Tributar concepțiilor lui Platon și Aristotel,
Bodindistinge trei forme de guvernare, numite ale suveranității: monarhia,
aristocrația și democrația. În funcție de modul de realizare a acestor forme de
suveranitate avem:"State legale –statele cu o cârmuire dreaptă în care cetățenii se
supun legilor, iar monarhul se supune legilor naturii asigurând supușilor libertatea
și prosperitatea.State patrimoniale –statele în care monarhul prin violență
obține proprietatea supușilor săi și conduce cu ei ca tatăl familiei.State tiranice –
monarhul ignoră complet legile, se comportă cu supușii săi ca față de robi, iar cu
proprietatea lor ca fiind a sa."
 5. Hugo Grotius
Hugo Grotius (1583-1645) filosof și jurist olandez, este poate cel mai
important reprezentant al filosofiei juridice din epoca modernă, majoritatea
specialiștilor atribuind acestuia fundamentarea, pe de o parte, a dreptului
internațional și, pe de altă parte, a dreptului natural.În ceea ce privește dreptul
natural el susține că acesta provine din natura umană și este influențat de două
componente ale acesteia: rațiunea și sociabilitatea. Grotius preia definiția omului
dată de Aristotel, aceea de zoon politikon (animal social),
După opinia sa, întregul drept se bazează pe patru principii fundamentale:-Alieni
abstinentia –respectarea a tot ce e al altuia;-Promissorum implemendorum
obligatio –respectarea cu bună credință a angajamentelor;-Damni culpa dati
reparatio –repararea pagubelor pricinuite altora;-Poene inter homines meritum –
pedeapsa echitabilă a celor care încalcă aceste principii."47În ceea ce privește
dreptul internațional Grotius susține că, pornind de la ideea că toți oamenii sunt
egali, nu poate exista decât un singur drept, "iar garanția acestui drept trebuie
dată de hotărârea fiecăruia de a respecta convențiile încheiate între state, care
sunt în principiu egale și independente.
 6.JOHN LOCKE
John Locke (1632 –1704) filosof, medic şi om politic englez care a avut o mare
influenţă asupra filosofiei în epoca modernă, el fiind considerat întemeietorul
empirismului. Principalele sale contribuţii filosofice sunt în domeniul ontologiei,
unde tratează problema ideilor noastre, şi în domeniul politicii, unde
teoretizează, pentru prima dată, separarea puterilor în stat.
Concepţia politică. Prin scrierile sale social-politice Locke este un
precursor al reformelor produse în Europa secolelor XVII –XVIII. El susţine că
statul trebuie să acorde o libertate deplină, necondiţionată, individului. Iar pentru
ca această libertate să fie posibilă el teoretizează, ca şi Hobbes, separarea
puterilor în stat. Trebuie să distingem între o putere legislativă, care este
parlamentul, o putere executivă, care este regele, şi o putere federativă, care este
armata.Locke este şi un susţinător al drepturilor omului, el susţinând că fiecare om
beneficiază de o serie de drepturi precum: viaţă, libertate, proprietate şi
sănătate. Aceste drepturi sunt, pe de o parte, naturale, adică aparţin fiecăruia
datorită faptului că s-a născut om; iar, pe de altă parte, inalienabile, adică nu pot fi
înstrăinate.
 7.Thomas Hobbes
Thomas Hobbes (1588-1676) filosof şi om politic englez important în special
datorită concepţiei sale politice dar şi datorită concepţiei metafizice a Universului,
concepţiedatorită căreia a fost considerat părintele materialismului metafizic
modern.Concepţia sa politică a fost susţinută în lucrările „Despre cetăţean” şi
„Leviathan”. În prima lucrare politică „Despre cetăţean” Hobbes susţine că omul
trebuie să renunţe la drepturile sale naturale, teoretizate de J. Locke, pentru a
intra în societate. Oamenii semnează un contract în urma căruia cedează
drepturile lor naturale pentru a face parte din societate şi din stat. Concepţia
aceasta politică seamănă cu ceea ce va teoretiza, ceva mai târziu, J.J. Rousseau în
Franţa.
Pactul social sau contractul semnat de individ mai impune însă un lucru,
supunerea totală a acestuia faţă de suveran, care va avea o putere absolută.
Ce înseamnă acest fapt în viziunea luiHobbes: 1) voinţa suveranului este
atotputernică; 2) suveranul este injustiţiabil; 3) doar suveranul decide în stat; 4)
suveranul nu poate fi revocat.
Continuându-şi demersul, Hobbes analizează: problema formelor de
guvernământ unde, cea mai importantă este monarhia, superioară tuturor
celorlalte forme de guvernământ; şi problema fiinţei Divine şi a legii divine care,
în viziunea sa, nu contrazice autoritatea supremă a suveranului, deoarece
„Dumnezeu ne ordonă să ne supunem suveranului”.
 8.ROUSSEAU
Jean -Jacques Rousseau (1712 -1778), principalul reprezentant al iluminismului
francez, este născut la Geneva, dar format ca intelectual în Franţa, unde se
stabileşte definitiv în 1741. Principalele sale preocupări sunt politica şi educaţia,
„Ideea politică principală a lui Rousseau a fost nu contractul social, ci voinţa
generală. Societatea politică presupunea, în viziunea sa, supunerea voluntară
totală a fiecărui individ faţă de voinţa generală colectivă, unica sursă a
suveranităţii legitime, şi care nu putea să vizeze decât binele comun.
Rousseau, aşa cum am precizat, se canalizează pe două coordonate fundamentale:
1. Politica, sau încercarea de a susţine ideea unui stat de drept, care îl face să
trateze problema naturii umane; 2. Educaţia, deoarece se loveşte personal de
această problemă în perioada
Gândirea politică a lui Rousseau. Punctul de plecare al filosofiei sale
politice îl constituie filosofia lui Hobbes care susţine existenţa a două stări
existenţiale diferite ale umanităţii: o stare naturală sau primitivă în care nu există
lege, şi o stare socială caracterizată de apariţia societăţii şi a statului, dominată de
„spiritul legilor” al lui Montesquieu. În acest sens Rousseau susţine că în
starea primitivă oamenii se simţeau în nesiguranţă, deoarece viaţa şi bunurile le
erau ameninţate. Prin acest contract individul decide să respecte legile statului, în
timp ce statul decide să-i asigure omului integritatea vieţii sale fizice şi psihice.
Teoria educaţiei. Punctul de plecare în filosofia educaţiei îl reprezintă, la
Rousseau, constatarea că deşi ne naştem liberi de la natură, noi suntem
permanent în lanţuri. Cu alte cuvinte noi suntem, prin natura noastră, slabi, proşti şi
lipsiţi de toate cunoştinţele, iar pentru a depăşi această situaţie avem nevoie de
educaţie, singura capabilă să ne ofere forţă, judecată sau cunoştinţe. De aceea,
pentru a asigura desăvârşirea omului, educaţia trebuie începută de îndată ce s-a
născut individul, pentru că altfel nu vom avea succes.Educaţia, în viziunea lui
Rousseau, poate fi făcută în trei moduri:1. prin natură, care ne oferă o dezvoltare
inferioară a facultăţilor şi organelor noastre; 2. prin oameni; care ne oferă
dobândirea priceperilor şi deprinderilor; 3. prin lucruri, care oferă dobândirea
experienţei despre obiecte.
 10.KANT
Immanuel Kant (1724 –1804) este cel mai important reprezentant al
iluminismului german, care, prin scrierile sale, pune bazele filosofiei clasice
germane, filosofie dezvoltată de Hegel, Schelling şi Fichte. Kanta trăit toată viaţa
în oraşul natal. Aici a studiat filosofia şi aici a fost profesor de logică şi metafizică
la universitate. Scrierile sale corespund celor două etape fundamentale din viaţa sa:
etapa precritică şi etapacritică. Principala sa contribuţie filosofică se datorează
elaborării lucrărilor sale fundamentale, lucrări cunoscute sub numele de critici
Critica raţiunii pure”, „Critica raţiunii practice” şi „Critica facultăţii de judecare”.
Vorbind despre sistemul său criticist Kant susţine că acesta este o revoluţie
Cu alte cuvinte putem afirma că punctul de plecare al filosofiei criticiste, în
general, şi al filosofiei educaţiei, în particular, îl reprezintă, la Kant,
necesitatea acestuia de a răspunde la întrebarea fundamentală: Ce este omul? Un
astfel de răspuns presupune, pe lângă problema cunoaşterii deja prezentată, şi
problema filosofiei practice, în special a eticii, a moralei, care este ştiinţa care se
ocupă cu studiul virtuţilor. Astfel, omul este alcătuit din vicii şi virtuţi iar rolul
educaţiei este acela de al ajuta pe om să renunţe la vicii şi să cultive virtuţile.
 10.HEGEL
Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831) filosof şi profesor de filozofie
german la universităţile din Heidelberg şi Berlin. Scopul filosofiei, după
Hegel trebuie să fie acela de a arăta cum este posibilă înţelegerea totală a
realităţii ca întreg, acest lucru atrăgând după sine ideea că întreaga realitate trebuie
să fie accesibilă conceptual, că nuexistă nimic real care să nu fie însuşit prin
intermediul conceptelor raţiunii; de asemenea, nu există nici un concept al raţiunii
care nu este real. Pentru a ajunge la acest final, Hegel pretinde că demonstrează
necesitatea idealismului absolut
În cazul ştiinţei filosofice, Hegel susţine că aceasta se compune din trei părţi:
Logica, Filosofia naturii şi Filosofia spiritului;
In istorie Hegel identifică trei etape majore: epoca asiatică în care raportul
dintre om şi Fiinţa Divină înclină spre cea din urmă; epoca clasică reprezentată de
perioada antichităţii greco-romane în care există un echilibru încazul raportului
dintre om şi Fiinţa Divină; epoca creştină, în care cele două epoci anterioare sunt
sintetizate prin apariţia lui Hristos care este, în acelaşi timp, şi om şi Fiinţă Divină.
 11. HAYEK
Friedrich August von Hayek (1899-1992) a fost un filosof și economist austriac,
recompensat pentru ideile sale cu Premiul Nobel pentru Economie. El a fost
preocupat și de problema filosofiei juridice, analizând în special conceptul de
dreptate socială în lucrările sale cele mai cunoscute: Drumul către servitude.
Deși preocuparea inițială a fost aceea de a descrie liberalismul economic
contemporan, Hayek ajunge să critice socialismul dogmatic al epocii sale –ca
și curent opus liberalismului despre care afirma că acesta –cu toate preocupările
sale ce țin de planificarea centralizată a economiei –este o cale ineficientă din
punct de vedere economic ce duce la totalitarism. Iar totalitarismul, indiferent de
forma îmbrăcată: nazism, fascism, socialism, comunism, este o doctrină
nocivă societății.
Ideea principală a lui Hayek este aceea că libertatea omului se pierde încetul cu
încetul. Practic –deși pregătit cu bune intenții, în viziunea creatorilor –
totalitarismul duce la pierderea libertății individuale. De aceea, potrivit lui,
singurul sistem socio-economic viabil este liberalismul.
 12. ROBERT NOZICK
Robert NozickRobert Nozick (1938-2002) filosof american preocupat de
filosofia practică, în special de filosofia politică, eticăși filosofia juridică. Nozick
susține că societatea trebuie să respecte două condiții esențiale: respectarea
drepturilor negative ale cetățenilor și distribuirea dreaptă a proprietății. Aceasta din
urmă condiție presupune ca toți cetățenii să dețină îndreptățit proprietățile lor.
Principiul nozickian al dreptății în achiziție este de inspirație lockeană și
susține că un individ dobândește dreptul de proprietate asupra unui obiect
neposedat de nimeni altcinevaînainte dacă luarea în posesie a acestui obiect nu
înrăutățește situația celorlalți.
În consecință, conform doctrinei lui Nozick, nu este permisă nici o intervenție
colectivă în favoarea celor mai puțin avantajați, deoarece numai persoanele
individuale pot decide dacă doresc sau nu să intervină pentru a se ocupa de nevoile
celor defavorizați. În conformitate cu doctrina dreptății ca îndreptățire, oamenii
nu au nici o obligație morală de a veni în ajutorul celorlalți deoarece fiecare
individ are parte de ceea ce merită, ca o consecință a propriilor sale acțiuni."
Pentru o bună funcționare a societății, Nozick susține că drepturile oamenilor
trebuie concepute sub formă de reguli care limitează accesul celorlalți la
viața privată, libertatea și proprietatea cetățenilor. Statul se formează prin
asocierea cetățenilor, aceștia având datoria morală de a respecta drepturile
celorlalți indivizi. "
Pentru Nozick, o societate dreaptă este aceea în care viața socială a cetățenilor
funcționează în baza tranzacțiilor dintre indivizi.