SISTEMUL CONTURILOR NAȚIONALE

Determinarea indicatorilor macroeconomici de rezultate presupune existența

unui sistem metodologic de calcul și analiză macroeconomică. În prezent, indicatorii
macroeconomici de rezultate se determină și se analizează după Sistemul Conturilor
Naționale (SNC), sistem de calcul și analiză macroeconomică aplicat în țările cu
economie de piață indiferent de structură și nivelul de dezvoltare al acestora. Alături
de acest sistem a fost aplicat Siatemul Producției Materiale (SPM) în țările cu
economie planificată centralizat, de comandă. Aceste sisteme au la bază două teorii
economice diferite în ceea ce privește calculul indicatorilor macroeconomici de
rezultate:
- potrivit SNC, toate activitățile care produc utilități pentru necesități sunt
activități economice și creează venit național. De exemplu, activitatea unui fermier
agricol, a unei întreprinderi de confecții, învățământul, sănătatea etc. sunt activități
productive care creează venit național;
- potrivit SPM, se consideră că numai activitățile economice productive
desfășurate în sfera producției materiale creează venit național. Restul activităților
( de exemplu, învățământul, sănătatea, administrația etc.) sunt utile, dar neproductive
și consumă venit național. Potrivit concepției SPM, sfera de calcul a producției
materiale cuprinde ramurile direct producătoare de bunuri materiale ( industrie,
agricultură, construcții ) și ramuri a căror activitate condiționează desfășurarea
procesului de producție ( transport, comunicații, circulația mărfurilor ). În SPM se
calculau doi indicatori macroeconomici:
1. produsul social (PS) - definit ca totalitatea bunurilor create într-o perioadă de
timp, în sfera producției materiale;
2. venitul național (VN) - definit în SPM ca valoarea nou creata în sfera
producției de bunuri materiale. VN exprimă, de fapt, valoarea adăugată netă obținută
în ramurile considerate productive, creatoare de venit național.
Sistemul Conturilor Naționale (SCN) sau Contabilitatea Națională (CN)
constituie principalul sistem de evidență și analiză macroeconomică utilizat în
statistica internațională de majoritatea țărilor lumii, cu deosebire a celor cu economie
de piață, precum și în calculele și analizele economice efectuate de organismele
internaționale (ONU, OCDE), al cărui obiectiv principal este de a oferi o prezentare
cantitativă, agregată, completă și coerentă a realității economice în timpul unei
perioade de timp sau la un moment dat.
Contabilitatea Națională permite analiza proceselor legate de producția de
bunuri materiale și servicii, formarea și repartiția veniturilor, consumul
( utilizarea veniturilor pentru consum ) și acumularea de bunuri economice
( utilizarea economiilor pentru creșterea patrimoniului ) care au loc în cadrul și între
agenții economici ( firme, gospodării, instituții publice etc.).
SCN evidențiază fluxurile economice și circuitul lor între agenții ( subiecții )
economici care se sistematizează în patru mari sectoare, și anume: firmele,
gospodăriile ( menajele private ), instituțiile guvernamentale și străinătatea sau restul

3
lumii. Pentru a evidentia circuitul fluxurilor care au loc în desfășurarea activității
economice se impune cunoașterea unor noțiuni de bază cum sunt:
- activitățile economice - potrivit SNC, conceptul cuprinde totalitatea
activităţilor care, au ca scop satisfacerea nevoilor cu bunuri materiale şi servicii.
Potrivit SNC, activitățile economice se împart în patru categorii fundamentale:
a) activități care creează venituri prin introducerea de bunuri materiale şi servicii;
b) activități care folosesc veniturile pentru consum;
c) activități care folosesc veniturile pentru creșterea patrimoniului;
d) activități care vizează acordarea, respective angajarea de credite.
- subiecții sau agenții economici - sunt unități care decid asupra desfășurării
activității economice : firme, gospodării, instituții.
Potrivit SNC, agenții economici sunt grupați pe categorii de agenți economici
agregați, agregarea efectuându-se pe ramuri ( tipuri de activități ) în scopul analizei
proceselor de producție şi pe sectoare, în scopul analizei fluxurilor de venituri şi
cheltuieli, şi anume:
a) sectorul firme - cuprinde agenții economici a căror principală trăsătură constă
în faptul că produc bunuri destinate pieței, iar scopul activității îl constituie obținerea
de profit;
b) sectorul gospodării sau menaje private - reprezintă sectorul consumatorilor,
utilizând veniturile obținute pentru satisfacerea necesităţilor de consum;
c) sectorul public sau guvernamental - reunește subiectele economice care
produc bunuri publice ( colective ) pentru populație fără a primi echivalent valoric.
Aici se cuprind, în principal, serviciile care asigură folosirea infrastructurii ( parcuri,
şosele, şcoli etc.);
d) sectorul străinătate sau restul lumii - evidențiază tranzacțiile cu alte ţări.
- obiectele activității economice sunt bunuri materiale, servicii de consum,
servicii ale factorilor de producție şi creanțe.
- tranzacțiile pot fi încadrate pe categorii şi se împart în tranzacții de piaţă
( tranzacții bilaterale ) şi tranzacții unilaterale. În SCN, dominante sunt tranzacțiile
de piaţă. Aceste tranzacții au loc prin intermediul pieței, respectiv prin vânzare-
cumpărare de bunuri economice. Se mai numesc şi bilaterale deoarece, potrivit acestor
tranzacții, transmiterii unui bun îi corespunde plata contravalorii acestuia. Tranzacțiile
unilaterale, numite şi transferuri, reprezintă transmiterea de bunuri fără a primi în
schimb contravaloarea lor. În această categorie se pot încadra: transferurile curente-
contribuții sociale sub formă de pensii, burse, ajutoare etc.; transferurile de
patrimoniu: donații, moșteniri, cadouri etc.
În SCN circuitul fluxurilor poate fi prezentat grafic sub forma conturilor care se
împart în trei categorii:
- conturile de activitate ale agenților economici;
- conturile sectoarelor economice;
- conturile macroeconomice.
CONTURILE DE ACTIVITATE ALE AGENTILOR ECONOMICI

4
 Conturile de activitate ale agenților economici reprezintă o componentă a
Contabilității Naţionale care înregistrează tranzacțiile efectuate la nivelul agenților
economici, în decursul unei perioade de timp. În această categorie sunt cuprinse
următoarele conturi:
A. Contul de producție - se alcătuiește numai la nivelul unei firme și al unei
instituții publice, deoarece agentul economic – “gospodaria populatiei” nu este
considerat producător, ci consumator de bunuri.
a) Contul de producție al unei firme
Desfășurarea activității economice a unei firme în scopul producerii de bunuri
necesită:
- achiziționarea de mijloace de producție consumabile ( materii prime, materiale,
energie, combustibil etc.) și servicii, elemente utilizate în procesul de producție și
care se regăsesc valoric în costurile de producție;
- achiziționarea de mijloace de producție durabile ( mașini, utilaje, clădiri,
terenuri etc.), elemente care sporesc valoarea patrimoniului tehnico-material și care se
regăsesc valoric în costurile de producție sub formă de amortizare;
- angajarea de forță de muncă care primește salarii ce sunt înglobate în costurile
de producție;
- plata impozitelor și a taxelor către instituțiile guvernamentale;
- plata unor dobânzi în cazul angajării unor credite.
Scopul desfășurării activității unei firme constă în obținerea de profit.
Toată activitatea prezentată mai sus se evidențiază în contul de producție al
unei firme. La întocmirea acestui cont se utilizează metoda balantiera, potrivit căreia
se înregistrează, pe de o parte, resursele, în mod convențional în dreapta, iar pe de
altă parte, utilizarea acestora, în stânga.
Astfel, contul de producție al unei firme are următoarea structură:

UTILIZARI RESURSE
1.Consumul intermediar – CI 1Vânzări către alți agenți.
2.Consumul de capital tehnic fix economici
(amortizarea) – A 2.Modificarea stocurilor materiale
3.Remunerarea muncii: salarii, din productie proprie
impozitul pe salarii, CAS – Rm 3.Bunuri durabile (de capital) din
4.Impozitele indirecte nete (impozite productia proprie
indirecte - subventii de exploatare:
II – Sv) - IIN
5. Dobânzi și rente – D
6.Profit – Pr

Între elementele contului există următoarele relații:

- elementele din partea dreaptă a contului formează valoarea brută a bunurilor
materiale și serviciilor produse de o firmă la care se referă contul;

5
 - suma primelor trei elemente din partea stângă formează costul de producție, la
care, dacă se adaugă celelalte elemente, se obține valoarea adăugată brută - VAB.
Suma elementelor din partea stângă a contului de producție al unei firme trebuie
să fie egală cu suma elementelor din partea dreaptă a contului.
Pe baza datelor din contul de producție se pot calcula o serie de indicatori care
stau la baza aprecierii activității unei firme, si anume:
1. Valoarea adăugată brută (VAB) - exprimată în prețurile pieței când include
impozitele indirecte nete și în prețurile factorilor de producție când nu include
impozitele indirecte nete.
Valoarea adăugată brută exprimată în prețurile pieței (VABp.p) se poate
calcula ca:
- diferență între valoarea producției brute (PGB) și consumul intermediar (CI):

VABp.p = PGB - CI

Valoarea producției brute (PGB) reprezintă valoarea totală brută a bunurilor

economice de orice natură - intermediare și finale - produse într-o economie într-o
anumită perioadă de timp, de regulă un an.
Consumul intermediar (CI) reprezintă valoarea bunurilor materiale și serviciilor
produse în perioada de calcul și folosite la producerea de noi bunuri, mai puțin
consumul de capital tehnic fix - amortizarea ( de exemplu, costul de materii prime,
materiale, energie, combustibil, apa etc.);
- sumă a elementelor 2-6 din stânga contului:

VABp.p = A + Rm + IIN + D + Pr

Valoarea adăugată brută exprimată în prețurile factorilor de producție

(VABp.f) se obține scăzând din mărimea valorii adăugate brute exprimată în prețurile
pieței impozitele indirecte nete:

VABp.f = VABp.p - IIN

Impozitele indirecte nete se calculează ca diferență între impozitele indirecte și

subvențiile de exploatare:

IIN = II - Sv

Impozitele indirecte reprezintă transferuri ale firmelor către stat ( taxa pe

valoarea adăugată, taxe pe import etc.). Subvențiile de exploatare reprezintă
transferuri de venituri acordate de către stat unităților rezidente producătoare de
bunuri materiale și servicii, în scopul sprijinirii producției sau influențării prețurilor
pieței.
2. Valoarea adăugată netă (VAN) exprimă valoarea nou creata ( exprimată în
prețurile factorilor de producție ) de o firmă în perioada de calcul. Ea se obține
6
scăzând din valoarea adăugată bruta exprimata în prețurile pieței amortizarea
capitalului fix și impozitele indirecte nete:

VANp.f = VABp.p - A - IIN

3. Excedentul brut de exploatare (EBE) exprimă ceea ce rămâne firmei dupa

ce se elimină impozitele indirecte nete și elementele care exprimă remunerarea muncii
- Rm ( salarii, impozite pe salarii, contribuții la asigurări sociale):

EBE = VABp.p - IIN - Rm

4. Excedentul net de exploatare (ENE) se calculează ca diferență între

excedentul brut de exploatare și amortizarea capitalului fix și exprimă profitul
întreprinzătorului:

ENE = EBE - A

b) Contul de producție al unei instituții publice are următoarea structură:

UTILIZARI
1.Productia intermediara – PI
2.Amortizarea capitalului fix – A
3.Remunerarea salariatilor si renta
platita pentru folosirea altor factori
de productie - valoarea adaugata
neta (VAN)
RESURSE
1.Bunuri publice folosite gratuit
(transferurile unilaterale catre
gospodariile private si firme) –
consumul propriu: CP
2.Vanzarile de servicii publice –
Vsp

Între elementele contului există următoarele relații:

- suma primelor două elemente din partea dreaptă a contului (1+2) reprezintă
valoarea producției de servicii publice (VP):

VP = CP + Vsp

- suma primelor trei elemente din partea stângă a contului (1+2+3) reprezintă
costul producerii acestor servicii publice.
Trebuie subliniat faptul că, deoarece instituțiile publice nu obțin profit, nu
plătesc impozite si nu au stocuri, aceste elemente nu se regăsesc în contul de producție
al instituțiilor publice, așa cum sunt evidențiata în contul de producție al unei firme.

B. Contul de venituri și cheltuieli evidențiază veniturile obținute la nivelul unui

agent economic și domeniile de distribuire a acestora, într-o anumită perioadă de timp.
Acest cont se alcătuiește la nivelul unei firme, al unei gospodării (menaj privat ) și al
unei instituții publice.
a) Contul de venituri al unei firme are următoarea structură:
7
 UTILIZARI
1.Profituri distribuite – Pr.d
2.Impozite directe pe venituri – ID
3.Transferuri curente catre alti
agenti economici – Tcp
4.Venitul disponibil (VD) =
Economii (E)
RESURSE
1.Profituri in perioada curenta
2.Venituri din patrimoniu
3.Transferuri curente de la alti
agenti economici - Tp

În partea dreaptă a contului sunt înregistrate sursele de venituri, respectiv

veniturile totale ale firmei înainte de impozitare (1+2+3), iar în partea stânga sunt
evidențiate direcțiile de distribuire a veniturilor. Diferența dintre veniturile totale
ale firmei înainte de impozitare și suma primelor trei elemente din partea stângă a
contului ( profituri distribuite, impozite directe pe venituri și transferuri ) reprezintă
venitul disponibil al firmei, respectiv mărimea economiilor realizate.
b) Contul de venituri al unei gospodării private are următoarea structură:

UTILIZARI RESURSE
1.Impozite directe, contributii 1.Venituri din munca si din
sociale si alte transferuri curente patrimoniu (veniturile factorilor de
platite – I productie) – Vmp
2.Consum – C Venitul disponibil 2.Transferuri curente primite
3.Economii – E - VD (pensii, ajutoare, alocatii) - Tp

Între elementele contului există următoarele relații:

- suma primelor două elemente din partea dreaptă a contului (1+2) reprezintă
venitul total al acestui agent economic:

VT = Vmp + Tp

- dacă din mărimea venitului total al gospodăriei private (VT) se scad elementele
de la punctul 1, din partea stângă a contului se obține mărimea venitului disponibil al
menajelor (VD):

VD = VT - I

Venitul disponibil al menajelor este folosit pentru consumul privat și

economisire (VD = C + E). Scăzând consumul din venitul disponibil rezultă
economiile gospodăriei (E):

E = VD - C
c) Contul de venituri al unei instituții publice

8
 Veniturile provin în principal, din impozite directe și indirecte, dar și din
participarea la activitatea firmelor pentru care primesc dobânzi, dividende și alte
venituri. La aceste venituri se adaugă contribuțiile gospodăriilor și firmelor sub forma
asigurărilor sociale, precum și unele transferuri curente speciale - amenzi, taxe
administrative etc.
Contul de venituri al unei instituții publice are următoarea structură:

UTILIZARI RESURSE
1.Plati efectuate factorilor de 1.Venituri din participarea la
productie – dobanzi, dividende etc. activitatea firmelor (dobanzi,
– Pfp dividende etc.) – Vf
2.Transferuri curente prestate 2.Impozite directe si indirecte – Imp
(subventii, asigurari sociale etc.) – 3.Transferuri curente primate
Tcp (amenzi, taxe etc.) - Tp
3.Consumul public – CP
4.Economii – E

În cadrul acestui cont, principala relație este aceea de determinare a economiilor

instituției publice, acestea reprezentând principala sursă a modificării patrimoniului
unei instituții publice. Relația de determinare a economiilor instituției publice este
următoarea:

E = (Vf +Imp +Tp) - (Pfp + Tcp + CP)

C. Contul de modificare a patrimoniului ( de acumulare ) înregistrează

sursele care pot fi utilizate pentru modificarea patrimoniului la nivelul unui agent
economic, într-o anumită perioadă de timp. Acest cont se alcătuiește la nivelul unei
firme, al unei gospodării ( menaj privat ) și al unei instituții publice.
a) Contul de modificare a patrimoniului unei firme are următoarea structură:

UTILIZARI RESURSE
1.Cumparari de bunuri capitale 1.Economia bruta: - EB
2.Bunuri capitale din productie - Amortizarea – A
proprie - Economia neta – EN
3.Modificarea stocurilor (investitii in 2.Transferuri de patrimoniu de la
stocuri) – VS alte subiecte economice – TPp
4.Transferuri de patrimoniu catre alte
subiecte economice – TPcp
5.Soldul finantarii (excedent sau
deficit) – SF

Între elementele contului există următoarele relații:

- EB = EN + A

9
 - primele două elemente din partea dreaptă a contului (1+2) reprezintă sursele de
modificare a patromoniului;
- primele patru elemente din partea stângă a contului (1+2+3+4) reprezintă
modificările intervenite în patrimonial material al firmei;
- dacă din sursele de modificare a patrimoniului se scad modificările
intervenite în patrimoniul material al firmei se obține soldul finanțării (exemplul
5 din partea stângă a contului). Acest sold poate fi sub formă de excedent sau deficit.
b)Contul de modificare a patrimoniului unei gospodării are următoarea
structură:

UTILIZARI RESURSE
1.Transferuri de patrimoniu 1.Economii – E
efectuate catre alte subiecte 2.Transferuri de patrimoniu
economice – TPcp primate – TPp
2.Soldul finantarii (excedent sau
deficit) – SF

Între elementele acestui cont există următoarea relație:

SF = (E + TPp) - TPcp

Soldul (SF) evidențiază cresterea sau scăderea patrimoniului gospodăriei.

c) Contul de modificare a patrimoniului unei institutii publice are următoarea
structură:

UTILIZARI RESURSE
1.Transferuri de patrimoniu 1.Economii – E
efectuate catre alte subiecte 2.Amortizare – A
economice – TPcp 3.Transferuri de patrimoniu de la
2.Investitii capitale brute – IB alte subiecte economice – TPp
3.Soldul finantarii (excedent sau
deficit) – SF

Între elementele contului există următoarele relatii:

- primele trei elemente din partea dreaptă a contului (1+2+3) reprezintă sursele
de finantare a investitiilor;

SF = (E + A + TPp) - (IB + TPcp)

Soldul finantării (SF) pentru o institutie publică poate fi sub formă de excedent
sau deficit.
D. Contul de finantare se alcătuieste la nivelul unei firme, al unei gospodării
( menaj privat ) si al unei institutii publice.

10
 a) Contul de finantare a unei firme sintetizează modificările intervenite în
nivelul creantelor si angajamentelor si are următoarea structură:

UTILIZARI RESURSE
1.Modificari in nivelul creantelor 1.Modificari in nivelul
angajamentelor
2.Soldul finantarii (excedent sau
deficit)

b) Contul de finantare a unei gospodării si a unei institutii publice are

aceeasi constructie cu cel al unei firme evidentiind modificările intervenite în nivelul
creantelor si angajamentelor ale unei gospodării, respectiv ale unei institutii publice.

11