SUPORT de CURS

1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

1. ECUAŢIILE FUNDAMENTALE ale CONVECŢIEI

Definiţia convecţiei: transferul de căldură între un fluid, aflat în mişcare şi o suprafaţă, solidă sau
lichidă, cu care acesta vine în contact, în condiţiile în care temperatura fluidului este diferită de
temperatura suprafeţei.
Observaţie: dacă mişcarea fluidului este anulată, atunci convecţia se reduce la conducţie.
Obiectivul de studiu al convecţiei: determinarea coeficientului de convecţie,  , în diferite condiţii
specifice, particulare, de transfer de căldură. Valoarea căutată pentru  înglobează toate cele 4
categorii de factori care influenţează transferul de căldură prin convecţie şi anume: tipul mişcării,
regimul de curgere, proprietăţile termodinamice ale fluidului, forma, dimensiunile, orientarea
suprafeţei. Combinaţia acestor factori conduce al o mulţime de variante în care se poate desfăşura
acesta. Fiecărei astfel de variante îi corespunde a anumită valoare 
Ipoteze generale în care se studiază convecţia:
regim staţionar de transfer de căldură, ceea ce presupune că atât viteza, cât şi temperatura
fluidului rămân constante în timp, în orice punct al fluidului. Această ipoteză este
acceptabilă, pentru că, în realitate, nici viteza, nici temperatura fluidului nu variază rapid, în
timp;
fluidele care fac obiectul studiului sunt fluide newtoniene (i.e. fluide care respectă legea lui
Newton) şi ideale, respectiv fluide la care, proprietăţile termofizice (densitatea,
conductivitatea termică, căldura specifică la presiune constantă, vâscozitatea dinamică) nu
depind de temperatură. Această ipoteză implică abateri acceptabile, în raport cu comportarea
fluidelor reale, cu condiţia ca variaţia de temperatură produsă în fluid să fie redusă.
Ecuaţii disponibile pentru determinarea coeficientului :
Întrucât convecţia înseamnă desfăşurarea simultană a unui proces de mişcare şi a unuia de transfer
de căldură, ecuaţiile fundamentale ale convecţiei sunt:
 ecuaţiile mişcării fluidelor:
o ecuaţia de conservare a masei (ecuaţia de continuitate);
o ecuaţia de conservare a impulsului, sau cantităţii de mişcare (ecuaţia Navier –
Stokes);
o ecuaţia de conservare a energiei (ecuaţia căldurii);
 ecuaţia transferului de căldură la contactul dintre suprafaţă şi fluid.
Rezultate obţinute prin integrarea ecuaţiilor diferenţiale ale convecţiei:
Integrarea ecuaţiilor de conservare a masei şi a impulsului permite determinarea câmpului de
viteze în fluid; integrarea ecuaţiei de conservare a energiei permite determinarea câmpului de
temperatură şi particularizarea lui pentru stratul de fluid din imediata vecinătate a peretelui.
Coeficientul superficial de transfer de căldură se determină din ecuaţia transferului de căldură la
contactul dintre suprafaţă şi fluid.
1.1. ECUAŢIA de CONSERVARE a MASEI (ECUAŢIA DE CONTINUITATE)
Fie un curent de fluid compresibil (cazul cel mai general), aflat în mişcare într-un spaţiu
tridimensional, în care se consideră un sistem cartezian de axe de coordonate, Oxyz.
Observaţii: Prima dintre ipotezele de abordare pentru stabilirea ecuaţiei de conservare a masei de fluid este aşadar
curgerea tridimensională a acestuia, respectiv cazul cel mai general, în care acceptăm că viteza fluidului, exprimată
Complemente de transfer de căldură prin convecţie 1
 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei
   
vectorial de relaţia: w  wx  i  wy  j  wz  k , are 3 componente, şi anume: proiecţia pe axa Ox, notată w x ,
proiecţia pe axa Oy, notată wy şi proiecţia pe axa Oz, notată w z . În plus, se admite ipoteza curgerii nestaţionare a
fluidului, care este surprinsă matematic prin aceea că viteza fluidului este o funcţie de timp. Rezultă, în final, că viteza
fluidului este considerată o funcţie de 2 variabile şi anume: spaţiul, prin coordonatele x, y şi z şi timpul,  : w = w(x,
y, z,  ).

Fie un paralelipiped elementar de fluid, cu laturile dx, dy, dz, aflat în repus, în acest fluid (Figura 1).
Dorim să calculăm variaţia totală a masei de fluid, la trecerea lui prin acest paralelipiped elementar,
după toate direcţiile Ox, Oy şi Oz, în timpul elementar, d .
z
dmz+dz
dmy

z+dz
dmx+dx
dz dmx

z
dmy+dy dmz Figura 1. Paralelipipedul elementar,
o străbătut de fluid după cele 3 direcţii
x dx x+dx x
ale sistemului cartezian de axe de
y coordonate, Oxyz

Aşa după cum rezultă din Figura 1, s-a notat cu dmx – masa elementară de fluid care intră în
paralelipipedul elementar, după direcţia Ox, prin secţiunea transversală (dy dz), aflată la distanţa x
de originea sistemului de axe de coordonate, în timpul elementar, d . Ea este exprimată matematic
de următoarea relaţie:
dmx    wx  dy  dz  d , [kg] (1)
în care:
-  - densitatea fluidului, [kg/m3];
- wx - viteza fluidului după direcţia Ox, în secţiunea transversală (dy∙dz), aflată la distanţa x de
originea sistemului de axe de coordonate.
Observaţie: produsul (  wx ) , a cărui unitate de măsură este kg/(m 2 s), poartă numele de viteză masică şi
reprezintă debitul masic de fluid care străbate 1m2 de suprafaţă transversală.
Masa elementară de fluid care iese din paralelipipedul elementar, după direcţia Ox, prin secţiunea
transversală (dy dz), aflată la distanţa x + dx, de originea sistemului de axe de coordonate, în timpul
elementar, d , este dată de relaţia:
dmx  dx    wx  dx  dy  dz  d , [kg] (2)
în care wx  dx - reprezintă viteza fluidului după direcţia Ox, în secţiunea transversală (dy∙dz), aflată
la distanţa x + dx, de originea sistemului de axe de coordonate.
Dezvoltăm expresia (  wx  dx ) în serie Taylor şi reţinem numai primii 2 termeni:
    wx 
  wx  dx    wx   dx (3)
x

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 2

 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

    wx  
Cu (3) în (2) rezultă: dmx  dx     wx   dx   dy  dz  d (4)
 x 
Variaţia masei de fluid, la trecerea lui prin paralelipipedul elementar, după direcţia Ox, în timpul
elementar, d este dată de diferenţa:
    wx 
dmx  dx  dmx    dV  d (5)
x
în care dV reprezintă volumul elementar al paralelipipedului: dV  dx  dy  dz .
În mod similar se calculează variaţia masei de fluid, la trecerea lui prin paralelipipedul elementar,
după direcţia Oy, în timpul elementar, d :
    wy 
dm y  dy  dm y    dV  d (6)
y

şi variaţia masei de fluid, la trecerea lui prin paralelipipedul elementar, după direcţia Oz, în timpul
elementar, d :
   wz 
dmz  dz  dmz    dV  d (7)
z
Variaţia totală a masei de fluid, care trece prin paralelipipedul elementar după toate cele 3 direcţii
este dată de suma dintre relaţiile (5), (6) şi (7):
     wx      wy     wz  
     dV  d (8)
 x y z 

Această variaţia totală a masei de fluid, care trece prin volumul dat, dV, se datorează modificării
densităţii fluidului, în timpul d . Aşadar, aceeaşi variaţie totală a masei fluidului poate fi

exprimată matematic prin termenul:  dV  d . (9)

Egalând aşadar (8) şi (9), obţinem:
      wx      wy      wz  
 dV  d        dV  d (10)
  x y z 

Care poate fi pusă, în final, sub forma:

     wx      wy     wz 
   0 (10)*
 x y z

Ecuaţia (10)* reprezintă exprimarea matematică a ecuaţiei de continuitate pentru fluide

compresibile, scrisă în coordonate carteziene.
Pentru fluidele la care densitatea este constantă, ecuaţia de continuitate, dată de relaţia (10)*
dobândeşte următoarea formă particulară:
wx wy wz
  0 , [s-1] (11)
x y z
Observaţie: Ecuaţia de continuitate (11) este o relaţie între variaţiile spaţiale ale vitezei fluidului, la care s-a ajuns,
pornind de la principiul conservării masei. Altfel spus, variaţia spaţială a vitezelor fluidului este dictată de principiul
conservării masei.

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 3

 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

Observaţie: fluidele a căror densitate este constantă se numesc fluide incompresibile. Din această categorie fac parte
lichidele, a căror densitate variază nesemnificativ cu presiunea exercitată asupra lor. Dar, ecuaţia (10) poate fi
utilizată, de exemplu şi pentru aer, care este, prin excelenţă, un fluid compresibil. În general, pentru ca densitatea unui
gaz să rămână constantă, variaţia presiunii sale trebuie să fie redusă, ceea ce implică, ca viteza lui să aibă valori
reduse, în comparaţie cu viteza sunetului. În cazul aerului, proprietăţile sale fizice pot fi considerate constante, până la
viteze de cca. 100 m/s.

Ecuaţia (11) mai poate fi scrisă şi sub forma vectorială: div w = 0 (12)
Notă: divergenţa este un operator care se aplică unui vector, rezultatul obţinut fiind un scalar.
     
Operatorul divergenţă are următoarea exprimare matematică: div  x  i  y  j  z  k .

1.2. ECUAŢIA de CONSERVARE a MOMENTULUI, sau CANTITĂŢII DE MIŞCARE (ECUAŢIA

NAVIER – STOKES)
Fie un curent de fluid vâscos (  = ct ), incompresibil (  = ct) aflat în mişcare, într-un spaţiu
tridimensional, în care se consideră sistemul cartezian de axa de coordonate, Oxyz.
Fie volumul elementar de fluid, cu laturile dx, dy şi dz, , aflat de asemenea în mişcare, în interiorul
acestui fluid (vezi Figura 2).
z

dy
o
y y+dy y
p

x d
  dy dy
dx
x+dx

dp
p+dx dx
Wx=Wx(y)

Figura 2. Volum elementar de fluid

asupra căruia acţionează forţe
x volumetrice (masice) şi de suprafaţă

Întrucât ne propunem să stabilim formularea matematică a ecuaţiei de conservare a momentului,

pornim de la Legea a II-a a lui Newton: F  m  a , [N].
Întrebarea la care trebuie să răspundem este deci: care sunt forţele care acţionează asupra
elementului de volum considerat?
Acestea se împart în 2 categorii:
forţe masice (exterioare), numite şi forţe volumetrice, care acţionează asupra tuturor
particulelor de fluid, i.e. în întreg volumul elementar, dV. Ele sunt aşadar proporţionale cu
volumul elementar. Exemple de forţe volumetrice: forţa gravitaţională, forţa centrifugă, forţe
rezultante ale unor câmpuri electromagnetice;

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 4

 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

forţe de suprafaţă, care acţionează pe suprafeţele delimitatoare ale volumului elementar, şi

care se datorează acţiunii fluidului înconjurător. Acestea sunt forţele de presiune şi forţele
de frecare. Aceste forţe intră în relaţiile de calcul proporţional cu suprafeţele elementare pe
care se exercită.
În cele ce urmează se vor exprima matematic, atât forţele volumetrice, cât şi cele de presiune, în
următoarele ipoteze simplificatoare:
 paralelipipedul elementar se deplasează numai în direcţia Ox (curgere unidimensională);
 viteza fluidului în direcţia Ox, notată wx , nu variază decât după direcţia transversală Oy
(wx = wx (y)).
Forţele volumetrice
Dintre forţele volumetrice, vom lua în considerare numai forţa gravitaţională, care acţionează în
centrul de greutate al volumului elementar. Proiectată de direcţia de curgere, Ox, aceasta are
expresia:
 dFg Ox  dm  g x    g x  dV , [N] (13)
în care gx reprezintă proiecţia acceleraţiei gravitaţionale, g, pe axa Ox.
Forţele de presiune
Fie p, presiunea pe care o exercită fluidul înconjurător, pe capacul elementului de volum, cu
suprafaţa (dy∙dz), situat la distanţa x de originea sistemului de axe de coordonate. Rezultă că forţa
elementară de presiune, cu sensul de sus în jos, (dFp )x , are următoarea expresie matematică:
 dF p x  p  dy  dz , [N] (14)
Pe faţa inferioară a elementului de volum, cu suprafaţa (dy∙dz), situată la distanţa (x + dx) de
dp
originea sistemului de axe de coordonate, fluidul înconjurător acţionează cu presiunea ( p   dx ).
dx
Rezultă că forţa elementară de presiune, cu sensul de jos în sus, (dFp)x+dx , are următoarea expresie
matematică:

 dF 
p x  dx

p
dp 
 dx   dy  dz , [N] (15)
 dx 
Rezultanta forţelor de presiune este dată de suma algebrică a celor 2 forţe de presiune explicitate
mai sus:
dRF p   dFp  x   dFp  x  dx  
dp dp
 dx  dy  dz    dV (16)
dx dx
Forţele de frecare
Întrucât, fluidul se deplasează numai după direcţia Ox, conform ipotezei simplificatoare adoptate,
rezultă că forţele de frecare între paralelipipedul elementar şi fluidul înconjurător, apar numai pe
feţele laterale ale elementului de volum.
Fie  , efortul tangenţial de frecare, [N/m2], care se exercită, pe suprafaţa elementară laterală
stângă, (dx∙dz), situată la distanţa y de originea sistemului de axe de coordonate.
Fie, (dFf)y , forţa elementară de frecare, corespunzătoare. Sensul ei rezultă din următorul
raţionament: distribuţia de viteze wx = wx (y), reprezentată în Figura 2, indică faptul că viteza
particulelor de fluid, în contact cu faţa din stânga a paralelipipedului, este mai mică decât viteza
elementului de volum considerat. Altfel spus, fluidul din paralelipipedul elementar tinde să se
Complemente de transfer de căldură prin convecţie 5
 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

deplaseze mai repede decât fluidul din jurul suprafeţei sale laterale stângi; în aceste condiţii, forţa
de frecare, care se opune, prin definiţie, mişcării, are sensul de jos în sus.
Expresia matematică a forţei elementare de frecare este următoarea:
 dF  f y
   dx  dz (17)
Pe faţa laterală dreaptă a elementului de volum, cu suprafaţa (dx∙dz), situată la distanţa (y + dy) de
d
originea sistemului de axe de coordonate, efortul tangenţial de frecare este (   dy  dy ). Pe această
faţă, particulele de fluid din jurul volumului elementar se deplasează cu o viteză mai mare decât
viteza paralelipipedului elementar, aşa după cum ilustrează distribuţia de viteze wx = wx (y),
reprezentată în Figura 2. Rezultă că forţa elementară de presiune, acţionează în sensul curgerii,
adică are sensul de sus în jos.
Expresia ei matematică este următoarea:
 d 
 dF 
f y  dy
    dy   dx  dz , [N] (18)
 dy 

Rezultanta forţelor de frecare este dată de suma algebrică a celor 2 forţe de frecare explicitate mai
sus:
d d
dRFf   dFf  y   dFf  y  dy
  dx  dy  dz   dV (19)
dy dy

Pentru a exprima rezultanta forţelor de frecare în funcţie de vâscozitatea dinamică a fluidului, ,

dwx
facem apel la expresia matematică a legii lui Newton:     , [N/m2] (20)
dy
Interpretarea Legii lui Newton este următoarea: efortul tangenţial de frecare,  , măsurat în N/m2 (forţa de frecare
raportată la unitatea de suprafaţă), care acţionează în fiecare punct al fluidului, având direcţia curgerii, este proporţional
cu variaţia vitezei fluidului după direcţia perpendiculară la direcţia de curgere. Factorul de proporţionalitate este
vâscozitatea dinamică a fluidului, .
d d 2 wx
Derivând expresia (20), în raport cu direcţia Oy, obţinem:   (21)
dy dy 2

d 2 wx
Cu (21) în (19), rezultă: dRFf    2  dV (22)
dx
Rezultanta tuturor forţelor care acţionează asupra elementului de volum, proiectată pe axa Ox, este:
 dp d 2 wx 
dRx     g x     2   dV (23)
 dx dy 
Pe de altă parte, conform Legii a II-a a lui Newton, această forţă rezultantă este dată de produsul
dintre masa elementului de volum considerat şi acceleraţia sa:
Dwx
dRx    dV  (24)
d
Dwx
în care reprezintă derivata totală a vitezei, în raport cu timpul, în direcţia Ox.
d
Dwx dp d 2w
Egalând (23) cu (24), obţinem:      gx     2x (25)
d dx dy

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 6

 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

Expresia (25) reprezintă formularea matematică a ecuaţiei de conservare a momemtului, în

coordonate carteziene, pentru următoarele 2 ipoteze:
 mişcarea fluidului este unidirecţională şi anume se desfăşoară în direcţia Ox;
 viteza fluidului în direcţia Ox nu variază decât după direcţia transversală Oy: (wx = wx (y)).
În cazul general, în care viteza fluidului în direcţia Ox variază după toate direcţiile spaţiului
tridimensional, respectiv pentru cazul în care wx = wx (x,y,z), expresia (25) devine:
Dwx p   2w 2w 2w 
    g x      2x  2x  2x  , [N/m3] (26)
d x  x y z 
Proiectată pe axa Oy, ecuaţia de conservare a momentului are forma:
Dwy p   2 wy  2 w y  2 wy 
    gy    2    3
2  , [N/m ] (27)
d y  x  y 2
 z
 
Proiectată pe axa Oz, ecuaţia de conservare a momentului are forma:
Dwz p  2w 2w 2w 
    g z      2z  2z  2 z  , [N/m3] (28)
d z  x y z 
Ecuaţiile (26), (27) şi (28) reprezintă Ecuaţiile Navier-Stokes, în coordonate carteziene, pentru
fluide la care s-a admis că densitatea şi vâscozitatea sunt constante.
Prin definiţie, derivata totală a funcţiei wx = wx (x,y,z,τ) în raport cu timpul, este:
Dwx wx wx dx wx dy wx dz
       (29)
d  x d y d z d
dx dy dz
În expresia (29),  wx ;  wy ;  wz (30)
d d d
Dwx wx w w w
Cu (30) în (29), obţinem:   wx  x  wy  x  wz  x (31)
d  x y z

În mod similar, derivata totală a funcţiei wy = wy (x,y,z,τ) în raport cu timpul, este:

Dwy wy wy wy wy
  wx   wy   wz  (32)
d  x y z

iar derivata totală a funcţiei wz = wz (x,y,z,τ) în raport cu timpul, este:

Dwz wz w w w
  wx  z  wy  z  wz  z (33)
d  x y z

Ţinând seama de expresiile derivatelor totale, Ecuaţiile Navier-Stokes, scrise în coordonate

carteziene, pentru fluide cu densitate constantă, dobândesc următoarea formă:
- proiecţia pe axa Ox:
 wx wx wx wx  p   2 wx  2 wx  2 wx 
    wx   wy   wz      g x      2  2  2  (34)
  x y z  x  x y z 
- proiecţia pe axa Oy:

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 7

 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

 w w w w  p   2 w  2 wy  2 wy 
   y  wx  y  wy  y  wz  y     g y      2y   
2  (35)
 x
  x y z  y  
2
 y z 
- proiecţia pe axa Oz:
 w w w w  p  2w  2w  2w 
   z  wx  z  wy  z  wz  z     g z      2z  2z  2 z  (36)
  x y z  z  x y z 
Semnificaţiile termenilor din expresiile (34), (35) şi (36) sunt următoarele:
wx wy wz
- termenii , şi exprimă variaţia în timp a vitezei fluidului, în orice punct al
  
fluidului, altfel spus exprimă variaţia locală (spaţială) a vitezei fluidului;
wx wx wx
- cei 3 termeni ai fiecărei ecuaţii menţionate, de tipul wx  ; wy  ; wz  exprimă
x y z
variaţia în spaţiu a vitezei fluidului, altfel spus, variaţia vitezei la deplasarea fluidului dintr-
un punct în altul al spaţiului tridimensional, pentru un moment oarecare de timp, τ .
Prin împărţirea ecuaţiilor Navier – Stokes la densitatea, considerată constantă, a fluidului (   ct.),
se obţin următoarele expresii matematice, respectiv proiecţii ale ecuaţiei de curgere, pe cele 3 axa
de coordonate:
- proiecţia pe axa Ox:
wx w w w 1 p  2w 2w 2w 
 wx  x  wy  x  wz  x  g x       2x  2x  2x  (37)
 x y z  x  x y z 
- proiecţia pe axa Oy:
wy wy wy wy 1 p   2 wy  2 wy  2 wy 
 wx   wy   wz   gy      2    (38)
 x y z  y  x  y 2
z 2 
 
- proiecţia pe axa Oz:
wz w w w 1 p  2w 2w 2w 
 wx  z  wy  z  wz  z  g z       2z  2z  2 z  (39)
 x y z  z  x y z 

în care  reprezintă vâscozitatea cinematică a fluidului, [m2/s].

În formă vectorială, ecuaţia Navier-Stokes, are următoarea expresie:

Dw  1 
 g   p     2 w (40)
d 
în care:  poartă numele de gradient, iar  2 portă numele de Laplacian.
Notă: gradientul este un operator care se aplică unui scalar, rezultatul obţinut fiind un. vector.
     
Operatorul gradient are următoarea exprimare matematică:   x  i  y  j  z  k .

COMENTARII privitoare la ECUAŢIA NAVIER-STOKES

În forma prezentată mai sus, ecuaţia Navier-Stokes a fost dedusă fără să ţină seama de variaţia
parametrilor termofizici, şi în special de variaţia densităţii fluidului, cu temperatura, deşi, convecţia
Complemente de transfer de căldură prin convecţie 8
 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

liberă are ca motor al mişcării fluidului, chiar diferenţa de densitate între zonele calde şi cele reci de
fluid.
Aşadar, pentru ca ecuaţia de mişcare să descrie convecţia liberă, trebuie ca forma ei matematică să
ţină seama de variaţia ρ = ρ(T).
Întrucât nu există o ecuaţie universală pentru funcţia ρ = ρ(T), care să descrie variaţia densităţii cu
temperatura pentru toate fluidele (lichide şi gaze), se face apel la o aproximare a variaţiei densităţii,
cu ajutorul coeficientului izobar de variaţie a volumului fluidului, β.
Se admite că β = ct şi independent de temperatură, atunci când aceasta variază într-un domeniu
restrâns.Aceste ipoteze sunt satisfăcute de gaze, şi într-o măsură mai redusă, de lichide.
 1  v 1
Prin definiţie,   v   T  , în care v   reprezintă volumul specific masic de fluid.
  p  ct

Scris în funcţie de ρ , coeficientului izobar de variaţie a volumului fluidului are următoarea formă:
1 0  
  , în care T0 reprezintă temperatura iniţială a fluidului, iar ρ0 reprezintă densitatea
0 T  T0
iniţială a fluidului. Această ultimă ecuaţie poate fi pusă sub forma:    0   T  T0   0   .

Explicitarea densităţii fluidului cu temperatura oarecare, T, conduce la:   0  1     T  T0   .

În ipoteza că densitatea fluidului este o funcţie de temperatură, descrisă de relaţia de mai sus,
atunci, în ecuaţia Navier-Stokes proiectată pe axa Ox, dată de relaţia (34), densitatea fluidului, care
înmulţeşte acceleraţia gravitaţională, gx , este exprimată de această realţie.
Rezultă:   g x  0  g x  1     T  T0     0  g x  0  g x     T  T0  .
În această relaţie:
termenul  0  g x , [N/m3], reprezintă forţa ascensională a fluidului, care are o anumită
densitate iniţială;
termenul  0  g x     T  T0  , [N/m3], reprezintă forţa ascensională care se manifestă în
fluidul ale cărui particule are temperaturi diferite: T >T0.
Pentru rezolvarea problemelor de transfer de căldură prin convecţie se poate accepta neglijarea
termenului  0  g x şi luarea în considerare numai a celui care reprezintă forţa ascensională. Acest
termen este de forma:   g x    T0  T  , pentru a ţine seama de notaţiile anterioare, în care
densitatea fluidului, aceeaşi cu densitatea lui iniţială, s-a notat cu ρ. În aceste condiţii, ρ0 devine
densitatea fluidului, pentru o temperatură oarecare, T0., superioară temperaturii iniţiale, T.
1  
Cu aceste notaţii, coeficientul β devine:     T  T .
0

1   0   0
Rezultă:   g x    T0  T     g x     T0  T     g x  .
 T0  T 
Utilizând această exprimare a termenului   g x , ecuaţia Navier-Stokes proiectată pe axa Ox, dată
de relaţia (34), devine:
 wx wx wx wx    0 p   2 wx  2 wx  2 wx 
    wx   wy   wz      gx       2  2  2  (34)*
  x y z   x  x y z 
Complemente de transfer de căldură prin convecţie 9
 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

Prin împărţirea ecuaţiei (34)* la densitatea iniţială a fluidului, ρ , se obţine:

wx w w w   0 1 p   2w  2w  2w 
 wx  x  wy  x  wz  x  g x        2x  2x  2x  (37)*
 x y z   x  x y z 
Concluzii:
 dacă fluidul considerat se încălzeşte, atunci densitatea lui devine ρ0 < ρ şi, în consecinţă,
  0
termenul > 0;

 dacă fluidul considerat se răceşte, atunci densitatea lui devine ρ0 > ρ şi, în consecinţă,
  0
termenul < 0;

 dacă nu există variaţie de densitate în fluid, ceea ce presupune că nu se abordează transferul
  0
de căldură prin convecţie liberă, ci prin convecţie forţată, termenul devine egal cu 1,

iar ecuaţia Navier-Stokes proiectată pe axa Ox, este cea dată de relaţia (37).

1.3. ECUAŢIA de CONSERVARE a ENERGIEI (ECUAŢIA CĂLDURII)

Fie un curent de fluid aflat în mişcare în spaţiul tridimensional cartezian Oxyz; prin acest fluid are
loc un transfer de căldură prin convecţie.
Se admit următoarele ipoteze: proprietăţile termofizice ale fluidului (densitate, , conductivitate
termică,  ,căldură specifică la presiune constantă, cp ) sunt constante, fluidul este omogen, în
interiorul său nu există izvoare de căldură, iar căldura degajată în interiorul fluidului, ca urmare a
frecării care se produce între straturile sale, poate fi neglijată.
Fie un volum elementar, imobil, aflat în curentul de fluid. Laturile sale sunt: dx, dy şi dz (Figura 3).

dQz+dz
dQ y

z+dz
dQx+dx
dQx
dz

z
dQy+dy dQz Figura 3. Volum elementar, imobil,
o de fluid, prin care are loc un transfer
x dx x+dx x de căldură

Fenomenul fizic surprins matematic, de ecuaţia căldurii este următorul: între fluidul din interiorul
paralelipipedului elementar şi fluidul înconjurător lui, aflat în mişcare, are loc, pe cele 3 direcţii ale
sistemului cartezian de axe de coordonate, un transfer de căldură.

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 10

 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

Fie dQx – căldura elementară primită de fluidul din paralelipipedul elementar de la fluidul
înconjurător, prin suprafaţa laterală stângă, (dydz), aflată la distanţa x de originea sistemului de axe
de coordonate, în intervalul elementar de timp, d .
dQx  q x  dy  dz  d , [J] (41)
în care q x reprezintă fluxul termic unitar, schimbat în secţiunea transversală x, [W/m2].
Fie dQx+dx – căldura elementară cedată de cître fluidul din paralelipipedul elementar, fluidului
înconjurător, prin suprafaţa laterală stângă, (dydz), aflată la distanţa (x + dx) de originea sistemului
de axe de coordonate, în intervalul elementar de timp, d .
dQx  dx  q x  dx  dy  dz  d , [J] (42)
în care q x  dx reprezintă fluxul termic unitar, schimbat în secţiunea transversală (x+ dx), [W/m2].
Dezvoltăm în serie Taylor termenul q x  dx şi reţinem numai primii 2 termeni:
q
q x  dx  q x  x  dx (43)
x
 q 
Cu (43) în (42), obţinem: dQx  dx   q x  x  dx   dy  dz  d (44)
 x 
Căldura totală, schimbată de fluidul din paralelipipedul elementar, cu fluidul înconjurător, după
direcţia Ox, este:
 q  q
dQx  dQx  dx  q x  dy  dz  d   q x  x  dx   dy  dz  d   x  dV  d , [J] (45)
 x  x
În mod similar, se obţin, pentru axele Oy şi Oz, relaţiile:
q y
dQy  dQy  dy    dV  d (46)
y

q z
dQz  dQz  dz    dV  d (47)
z
Căldura elementară totală, schimbată de fluidul din paralelipipedul elementar, cu fluidul
înconjurător, după toate cele 3 direcţii ale sistemului cartezian de axe de coordonate, în intervalul
elementar de timp, d , este:
 q q q 
dQ   x  y  z   dV  d (48)
 x y z 

Conform PITD, căldura schimbată de fluidul din paralelipipedul elementar, cu fluidul înconjurător,
are drept consecinţă modificarea entalpiei sale, în ipoteza că lucrul mecanic tehnic, efectuat de
fluid, este nul şi că se neglijează variaţia energiei cinetice şi potenţiale a fluidului în mişcare.
Dacă admitem că: h  c p  T (49)
atunci căldura elementară totală poate fi scrisă sub forma:
h T
dQ     dV  d    c p   dV  d , [J] (50)
 
Egalând ecuaţiile (48) şi (50), obţinem:

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 11

 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

T  q q q 

  cp   x  y  z  (51)
  x y z 
q x q y q z 
în care:    divq (52)
x y z
T 
Cu (52) în (51), se obţine:   c p    divq (53)

Problema care se pune în această etapă este aceea de a determina q x , q y şi q z , pentru a putea

calcula, în continuare, divq
 .

Ideea de la care pornim este aceea că transferul de căldură în fluid are loc atât prin conducţie, cât şi
prin convecţie. Se poate scrie aşadar: q x   q x  cd   q x  cv (54)
Fluxul unitar de căldură transferat prin conducţie, după direcţia Ox este dat, potrivit legii lui
Fourier, de următoarea relaţie:
T
 q x  cd    , [W/m2] (55)
x
Fluxul de căldură convectiv, transferat după aceeaşi direcţie, poate fi exprimat, în funcţie de viteza
masică a fluidului, (   wx ), [kg/(m2s], şi de entalpia lui, dată de relaţia (49), în următoarea formă:
 q x  cv     wx   c p  T , [W/m2] (56)
Cu (55) şi (56) în (54) se obţine:
T
q x    c p  wx  T    (57)
x
În mod similar, se obţin, pentru celelalte două axe:
T
q y    c p  wy  T    (58)
y
şi
T
q z    c p  wz  T    (59)
z
Derivând relaţia (57) la x, în condiţiile în care: wx = wx (x,y,z) şi T = T (x,y,z), obţinem:
q x  T w   2T
   c p   wx  T  x   2 (60)
x  x x  x
Derivând relaţia (58) la y, obţinem:
q y  T wy   2T
   c p   wy  T      2 (61)
y  y y  y

Derivând relaţia (59) la z, obţinem:

q z  T w   2T
   c p   wz  T  z   2 (62)
z  z z  z
Cu (60), (61) şi (62) în (51), obţinem relaţia (63):
T   2T  2T  2T   T T T   w w w 
  cp      2  2  2     c p   wx   wy   wz      c p   x  y  z  Pent
  x y z   x y z   x y z 
ru fluide la care ρ = ct, ecuaţia de conservare a masei, dată de relaţia (11), are expresia:
Complemente de transfer de căldură prin convecţie 12
 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

wx wy wz

   0 , ceea ce face ca relaţia (63) să devină:
x y z

T   2T  2T  2T   T T T 
  cp      2  2  2     c p   wx   wy   wz   (64)
  x y z   x y z 

Prin împărţirea acesteia la produsul (   c p ) şi rearanjarea convenabilă a termenilor, se obţine:

T T T T   2T  2T  2T 
 wx   wy   wz   a   2  2  2  , [K/s] (65)
 x y z  x y z 

în care a – reprezintă difuzivitatea termică a fluidului, [m2/s]; prin definiţie, a    c .
p

Ecuaţia (65) este expresia matematică a ecuaţiei de conservare a energiei (ecuaţia căldurii).
Această eecuaţie, cunoscută de asemenea sub numele de ecuaţia Fourier - Kirchhoff, descrie
distribuţia de temperaturi în interiorul unui fluid aflat în mişcare.
Observaţie: Polinomul din stânga egalului este exprimarea matematică a derivatei totale a temperaturii, în raport cu
timpul. Într-adevăr, dacă se admite că temperatura fluidului este o funcţie de 2 variabile, şi anume: spaţiu ( prin x, y, z,)
şi timp (  ), atunci, prin definiţie, derivata totală este:
DT T T dx T dy T dz dx dy dz
       , în care:  wx ;  wy ;  wz .
d  x d y d z d d d d
DT T T T T
Rezultă:   wx   wy   wz  .
d  x y z

Aşadar, relaţia (65) poate fi pusă sub forma:

DT   2T  2T  2T 
 a   2  2  2  (66)
d  x y z 
Interpretări ale termenilor din ecuaţia Fourier - Kirchhoff:
T
 - reprezintă variaţia temperaturii în timp, în orice punct al fluidului. Altfel spus, acest

termen reprezintă variaţia locală a temperaturii, în timp;
T T T
 suma: ( wx  x  wy  y  wz  z ) - reprezintă variaţia temperaturii fluidului, datorată
mişcării lui, de la un punct la altul, pentru un anumit moment în timp. Altfel spus, acest termen
reprezintă variaţia convectivă a temperaturii.
 2T  2T  2T
Notăm:  T   
2
(67)
x 2 y 2 z 2
DT
Cu (67) în (66) rezultă:  a   2T (68)
d
Aceasta este o altă exprimare matematică a ecuaţiei Fourier – Kirchhoff.
Observaţii:
 Dacă, în ecuaţia (68), wx  wy  wz  0 , ceea ce înseamnă că fluidul este stagnant, atunci,
T
aceasta devine:  a  T (69)


Complemente de transfer de căldură prin convecţie 13

 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

care este expresia matematică a ecuaţiei diferenţiale a conducţiei, pentru cazul particular în care nu
există izvoare interioare de căldură în fluid.
T
 Dacă regimul de transfer de căldură prin convecţie este unul staţionar, atunci  0 şi

T T T   2T  2T  2T 
ecuaţia (68) devine: wx   wy   wz   a   2  2  2  (70)
x y z  x y z 

Ecuaţia (70) arată că distribuţia de temperatură într-un fluid aflat în mişcare depinde de cele 3
componente ale vitezei: wx , wy şi wz .
Concluzie: Deci, dacă adunăm variabilele din ecuaţiile de conservare a energiei, în număr de 3 (wx ,
wy şi wz ) şi din ecuaţia de transfer de căldură, în număr de 2 (  şi T), găsim în total 5 necunoscute.

1.4. ECUAŢIA TRANSFERULUI de CĂLDURĂ la GRANIŢA SUPRAFAŢĂ - FLUID

Fie un fluid, aflat în mişcare, în contact cu o suprafaţă solidă (Figura 4). Considerăm, din curentul
de fluid, numai stratul care vine în contact direct cu suprafaţa solidă. Acest strat, cu o grosime
infinitezimală, este aderent la suprafaţa solidă, altfel spus, este practic imobil.
Fie  , conductivitatea termică a acestui fluid, care se admite a fi constantă (  = ct). Admitem că
temperatura peretelui solid este Tp , iar temperatura curentului de fluid este Tf , relaţia dintre ele
fiind: Tp  Tf. În aceste condiţii, are loc un transfer de căldură prin convecţie, de la perete, la
curentul de fluid.

n(y)
Tp >Tf
Fluid in
miscare
q

T ,  ct

o
Wx =0 Tp x
y=0 Figura 4. Fluid în mişcare, în
contact cu o suprafaţă

Revenind la pelicula de fluid, de grosime infinit mică, aflată în contact direct cu suprafaţa solidă,
putem face următorul raţionament: întrucât ea este imobilă, din cauza forţelor de adeziune,
înseamnă că i se poate aplica legea lui Fourier, care descrie transferul de căldură prin conducţie:
 T 
q      , [W/m2] (71)
 n  n  0
în care n reprezintă direcţia normală la suprafaţa solidă.
Pe de altă parte, aşa după cum aminteam mai sus, între peretele solid şi curentul de fluid are loc un
transfer de căldură prin convecţie. Acesta este descris de legea lui Newton:
q    Tp  T f  , [W/m2] (72)

  T 
Egalând (71) cu (72), obţinem:    T  T   n  , W/(m2 K) (73)
p f  n 0

Ecuaţia diferenţială (73) descrie procesul de transfer de căldură dintre perete şi fluid, la graniţa
suprafeţei solide. Aceasta este exprimarea matematică a ecuaţiei transferului de căldură.
Complemente de transfer de căldură prin convecţie 14
 SUPORT de CURS
1. Ecuaţiile fundamentale ale convecţiei

Fie  = T - Tf , diferenţa dintre temperatura curentă, T , din stratul limită termic şi temperatura
fluidului din curentul de fluid, aflat în mişcare.
Particularizată pentru stratul de fluid imobil, aflat în contact direct cu suprafaţa solidă, adică pentru
n = 0, această diferenţă, notată  p , devine:  p  Tp  T f , pentru că, acest strat ia temperatura
peretelui (T = Tp ).
Cu această notaţie, ecuaţia (73) se scrie:
   
    , W/(m2 K) (74)
p  n  n  0

În ipoteza simplificatoare în care câmpul de temperatură, în fluid, variază numai în direcţia

normalei la suprafaţa solidă, adică T = T(y), ecuaţia (74) dobândeşte forma:
  d 
     , W/(m2 K) (75)
p  dy  y  0
Ecuaţia transferului de căldură dintre perete şi fluid, la graniţa suprafeţei solide, arată că, pentru
calculul coeficientului de convecţie,  , este necesară cunoaşterea câmpului de temperatură în
stratul limită termic, pentru ca apoi, ea să poată fi particularizată pentru n = 0.

În concluzie, ecuaţiile diferenţiale, care descriu transferul de căldură prin convecţie într-un fluid cu
densitate constantă, sunt:

div w = 0

Dw  1 
 g   p     2 w
d 
DT
 a   2T
d
   
   
 p  n  n  0 .

Complemente de transfer de căldură prin convecţie 15