Cine sunt eu?

Mă numesc ….. Sunt student la Facultatea …, specializarea …., în anul ….. M-am
născut în orașul …, județul …, într-o familie alcătuită din … (tată), … (mamă) și … (soră). Am
absolvit …., profilul ….. Media la bacalaureat a fost …, medie ce se datorează studiului
constant si aprofundat, dar și părinților, care mi-au oferit toate condițiile pentru performanță.
Am ales această facultate deoarece este printre singurele care îți oferă un loc de muncă
într-o industrie care se dezvoltă continuu, și nu din pasiune pentru acest domeniu. Consider că
statutul de inginer îți poate oferi multe facilități/oportunități.
Eu sunt o persoană înaltă, slabă, cu părul scurt și ochii căprui. Mă consider o persoană
realistă, confruntându-mă adesea cu diverse lucruri care mă fac să conștientizez că nu putem fi
visători. De asemenea, sunt întotdeauna optimistă, sociabilă, plăcându-mi să cunosc persoane
ce aparțin unor culturi diferite. În ceea ce privește școala, îmi place să învăț, să mă
autodepășesc de fiecare dată, sunt perseverant și conștient că toate acestea pun temelia
viitorului meu. Sunt pasionat de matematică și fizică, participând la diferite concursuri
județene sau naționale. Chiar dacă acord destul de mult timp studiului, nu ezit să ies cu
prietenii, să mă plimb și să fac sport. Sunt pasionat de modă, dorindu-mi foarte mult să fii
continuat în acest domeniu. Petrec mult timp în centre comerciale, cumpărându-mi diverse
articole vestimentare bizare. Încerc să ies din tipar, să nu port haine pe care le văd zilnic, sau
măcar să adaug piese și culori care să iasă în evidență.
Îmi place foarte mult să fac sport. Am practicat multe sporturi, printre care tenis de
camp, tenis de masă, volei, handbal, și am făcut baschet de performanță. De fiecare data când
am timp, merg la jogging sau ies la baschet. Făcând o paranteză, sunt împotriva celor care stau
și se joacă pe calculator sau pe consolă.
 Cine mi-a influențat alegerea școlară/profesională?

Consider că aceste alegeri le-am luat împreună cu părinții și cadrele didactice, dar fără
ca aceștia să încerce să mă convingă să merg într-o anumită direcție. Am fost singurul care a
decis pe ce drum să meargă, fiind ulterior responsabil de parcursul meu. Întrucât am fost atras
întotdeauna de partea reală, mai exact de matematică și fizică, am ales să merg la profilul
matematică-informatică. Totodată, oportunitățile pe care ți le oferă acest profil sunt mult mai
vaste decât cele de la alte profile.
În legătură cu alegerea facultății, nu am ales-o din pasiunea pentru mașini, așa cum
declară majoritatea, ci am ales-o pentru faptul că este un domeniu de viitor, în care salariile
sunt destul de mari. Bineînțeles, poți aspira la astfel de salarii doar dacă ești serios pe parcursul
anilor de studiu. De asemenea, este o facultate în care se pune accent pe partea reală, cea pe
care mă pliez cel mai bine.
Nu sunt de acord cu acei adolescenți care urmează o anumită facultate doar pentru că
așa decid părinții, de cele mai multe ori eșuând sau retrăgându-se din primii ani de facultate.
Fiecare dintre noi trebuie să urmeze acea facultate care crede că i se potrivește cel mai bine,
pentru a putea face totul din plăcere și nu fiindcă nu există altă variantă.
 Cine mi-a influențat personalitatea?

Oameni, lucruri, evenimente, întâmplări – toate ne influențează într-un fel sau altul
viața și acțiunile viitoare. Ne marchează parcursul și deciziile pe care le luăm și ne ajută să
facem pașii necesari pentru a ajunge acolo unde ne dorim.
Nu cred că ar fi o greșeală dacă aș afirma că aproape toți oamenii au măcar un idol, o
persoană pe care o admiră, un mentor de ale cărui sfaturi și învățăminte țin cont.
Când suntem mici, de exemplu, idolatrizăm actorii din filme și cântăreții care ne încântă
simțurile, ulterior ajungem să ne lăsăm inspirați de oameni care au reușit în viață sau care s-au
remarcat prin actele de curaj pe care le-au făcut și de cei care prin felul lor de a fi trezesc în noi
sentimente pozitive și ne umplu de energie.
Până acum, au fost câteva persoane care m-au inspirat și mi-au marcat parcursul
profesional
Mama: o femeie puternică și perseverentă, o fire calmă și atentă, muncitoare și darnică.
De mic, mi-a oferit o educație exemplară, totodată fiind și cadru didactic, ceea ce o ajuta să
folosească diferite metode prin care să ajung persoana de acum. E persoana care mi-a fost
aproape în ascensiunea mea, urmărind evoluția mea școlară. Pot spune că este o mamă model,
m-a ajutat mereu cu sfaturi, a făcut activități diverse alături de mine, am râs și am plâns
împreună. Nu este o mamă autoritară, severă, știind mereu cum să procedeze pentru a fi bine
amândurora.
Brașoveanu Valeriu, profesorul de matematică din liceu: un om excepțional, cu vaste
cunoștințe, care știa să se facă plăcut elevilor. Datorită lui, am decis să aprofundez această
materie în particular, de multe ori lucrând exerciții în timp ce ceilalți poate se jucau pe
calculatoare. Era o persoana întotdeauna calmă, care nu certa elevii, ci încerca întotdeauna să îi
ajute să înțeleagă atât cât putea de bine.
Pe de altă parte, pot spune că multe întâmplări m-au făcut să îmi schimb percepția
asupra anumitor lucruri și să nu le mai văd într-un anumit mod. De aceea, în acest moment sunt
o persoană realistă, nemaicrezând în lucruri orbești. Relațiile cu anumite fete îți pot schimba
anumite trăsături, de asemenea. Poți învăța foarte multe de la fostele sau actualele prietene. De
exemplu, am avut o relație cu o fată mai mare, relație în urma căreia m-am maturizat destul de
mult. Făcând o parenteză, din fiecare relație trebuie să iei părțile bune deoarece nu ne-am
născut dintr-odată experți. Dar, degeaba iei părțile bune dacă nu le și aplici.
O altă categorie sunt prietenii sau așa-zișii prieteni. De la aceștia poți lua multe lucruri
bune, fiind cei alături de care petreci o mare parte a timpului. Am întâlnit numeroase persoane
pe care le credeam prieteni, persoane de la care nu mă așteptam să facă diverse lucruri. Poate
sunt și prietenii care m-au marcat, întrucât țineam mult la acele persoane, dar care m-au întărit
și care m-au ajutat să fiu cel de astăzi.
 Rolul familiei în formarea personalității

Dezvoltarea personalitatii copilului are loc in prezenta si sub influenta a trei mari grupe
de factori determinanti , care se afla intr-o relatie de interdependenta si care, in proportii
diferite, pun in valoare anumite aspecte ale personalitatii.
           Cele trei grupe mari de factori sunt : ereditatea, mediul si educatia. In actul de educare a
copilului, familia a fost si este considerata ca factor prioritar si primordial deoarece in ordinea
fireasca a lucrurilor, educatia incepe din familie, motiv care l-a determinat pe Loisel sa afirme
ca "in familia si pe genunchii mamei se formeaza ceea ce este mai valoros pe lume - omul de
caracter".In familie, copilul isi face pregatirea pentru viata. Contributia familiei este cu atat mai
mare cu cat copilul este mai mic si scade pe masura ce etapele de crestere inainteaza pe treptele
superioare ale ontogenezei .Familia contribuie la satisfacerea trebuintelor copilului inca din
primii ani de viata, oferindu-i modele de comportament, de comunicare, contribuind pregnant
la socializarea copilului, la dezvoltarea constiintei si a conduitelor morale. Relatiile copilului
cu familia sunt de durata, consistente, fundamentate pe legaturi afective care au la baza caldura
caminului si intelegerea.
           Familiile dezorganizate au o influenta haotica, fluctuanta. Familia are datoria de a
facilita socializarea copilului si adaptarea acestuia la conditiile impuse de societate, fiind prima
colectivitate umana caracteristica omului si absolut necesara devenirii umane.
           Ca mediu social ,familia reprezinta locul in care copilul este ingrijit, educat, educatia in
familie precedand-o pe cea institutionala. Copilul, in primii ani de viata este dependent de
parinti, iar acestia nu trebuie sa fie preocupati doar de latura fizica a ingrijirii lui, ci sa aiba in
vedere educatia psiho-sociala, coreland posibilitatile fizice cu cele psihice. Educatia in familie
pune bazele dezvoltarii psihice a copilului, iar educatia sa la nivel psihic trebuie sa urmareasca
pas cu pas evolutia fizica, urmarindu-se concomitent educatia intelectuala, morala in scopul
formarii caracterului. Cel mai important rol in evolutia psihica a copilului il au exemplele
pozitive din familie, deoarece la aceasta varsta, rolul exemplului este foarte important.
De familie depinde dirijarea judicioasa a maturizarii psihice a copilului. Primele impresii
despre lume si viata, despre fenomene din natura si societate, copilul le primeste din familie.
Astfel, prin comunicarea continua cu membrii familiei, el isi insuseste limbajul, care cu timpul
devine un puternic instrument al dezvoltarii sale psihice. Parintii vor fi atenti la felul cum
pronunta copiii cuvintele, le vor corecta vorbirea, le vor imbogati vocabularul, ii vor invata sa
se exprime corect si coerent. Insusirea vorbirii de catre copiii cu cei din jur. Parintii trebuie sa
acorde o mare atentie intrebarilor copiilor, semn sigur al dezvoltarii lor intelectuale, al
manifestarii active a setei de cunoastere, al curiozitatii lor cu privire la originea lucrurilor din
jur. In familie copiii isi insusesc primele cunostinte, isi formeaza primele reprezentari si
dobandesc experiente morale. Parintii ii invata de timpuriu pe copii sa inteleaga ce este
"bine"si ce este "rau", ce este "permis" si ce este "interzis". Pentru unele fapte si actiuni, copiii
sunt incurajati si laudati, iar pentru altele sunt dojeniti de catre parinti.
              Procesul educarii morale a copilului este de lunga durata, desi incepe inca din familie.
Deprinderile de comportare civilizata, atitudinile copilului fata de altii exprima de fapt
atmosfera morala in care el a fost crescut in familie, sfaturile si indemnurile pe care le-a primit
de la parinti, exemplul personal pe care i l-au dat prin atitudinile si faptele lor de conduita. Unii
parinti nu inteleg ca adesea copilul este incorect nu pentru ca ar vrea sa se abata de la reguli, ci
pentru ca nu stie cum trebuie sa se comporte, nu dispune de experienta morala necesara, nu
cunoaste cerintele fata de comportarea lui.
              In educarea copiilor, un rol foarte mare il are stabilirea unor relatii juste intre membrii
familiei. Ceea ce trebuie sa caracterizeze relatiile dintre parinti si copii este stima reciproca
dintre membrii familiei, dragostea parinteasca rationala fata de copii, consecventa si unitatea
cerintelor pe care le formuleaza parintii si ceilalti membri ai familiei fata de copii, exemplul
personal pe care il dau cei mari prin atitudinile si faptele lor,  incat devin pentru copii un
exemplu de urmat. Desigur, parintii isi iubesc copii, le poarta de grija, muncesc pentru ei si
participa la toate bucuriile si supararile lor. Dar aceasta dragoste nu trebuie sa fie oarba.
Parintii care se manifesta astfel fata de copiii lor, ii scutesc de orice efort, le satisfac toate
capriciile , nu se bucura de nici un fel de respect si autoritate in fata acestora.
             Experienta educatiei in familie arata ca acolo unde copii sunt scutiti de orice fel de griji
si eforturi, ei devin egoisti, nu-si iubesc cu adevarat parintii, se instraineaza de ei si nu le dau o
mana de ajutor atunci cand se intampla sa treaca prin unele incercari. O problema aparte a
educatiei in familie o constituie copilul unic. Nu e de mirare ca parintii concentreaza toata grija
si dragostea asupra singurului lor copil. Dar aceasta daruire afectiva pe deplin explicabila
trebuie totusi supusa unui control rational. Parintii sunt datori sa-i gaseasca copilului tovarasi
de aceeasi varsta cu el. Ei nu trebuie sa-l "acopere", sa-l sileasca sa-si petreaca timpul numai in
preajma lor. A-l priva pe copil de posibilitatea de a se juca cu alti copii, inseamna a-l lipsi de
bucuriile vietii. Nici un copil nu poate sa creasca sanatos , sub aspectul intelectual si moral,
daca nu se dezvolta in colectiv si prin colectivul de copii.
              Avand in vedere ca anii copilariei sunt si anii gradinitei, specificul muncii educative
din gradinita presupune si organizarea unor activitati cu familia copiilor, nu fiindca aceasta ar
cauta sa se sustraga de la indeplinirea atributiilor sale educative, ci si pentru ca de foarte multe
ori nu stie sau nu poate sa se faca acest lucru in conditii corespunzatoare. Rolul familiei nu se
poate rezuma la asigurarea conditiilor de viata pentru copil, la asigurarea supravegherii
acestuia, ci trebuie vazuta ca primul factor in educatia si instructia copilului si un continuator al
cerintelor impuse de practica educationala institutionalizata.
                           In concluzie ,familia are misiunea de a realiza o dezvoltare armonioasa a
tuturor capacitatilor fizice,mintale si afective ale copilului, trebuie sa canalizeze interesul si
inclinatiile si sa-l ajute sa-si formeze incetul cu incetul adevarata lui personalitate.
 Rolul școlii în formarea personalității
In opinia mea , scoala are un rol foarte important in formarea personalitatii tanarului . Acesta
merge la scoala de la o varsta frageda, cand se poate autoevalua foarte putin sau chiar deloc .
La scoala invata sa isi descopere trasaturile morale si intelectuale prin care se individualizeaza
de restul societatii .O prima etapa de diferentiere a tinerilor ar putea fi trecerea de la gimnaziu la liceu .
De exemplu , intr-o clasa cu un anumit numar de elevi , la liceu un procent , din acea clasa , va merge pe
un profil real iar celalalt pevocational si tehnic . Acestea isi vor alege profilul in functie de calitatile care si
le-au descoperit si dezvoltat in timpul scolii gimnaziale .O alta etapa de diferentiere a tinerilor ar
putea fi trecerea de la liceu la invatamantul superior. Aici , tinerii se pot diferentia prin anumite examene si
pot alege o facultate pe baza aptitudinilor dobandite si dezvoltate in timpul liceului.

Rolul anturajului în formarea personalității

Cercul de prieteni pe care si-l creeaza copilul are o influenta foarte mare in dezvoltarea
sa ulterioara. Fie ca aceasta influenta este pozitiva, fie ca este negativa. Tocmai de aceea este
important sa fim extrem de atenti la semnele pe care le ofera copilul, pentru a evita din timp
eventualele probleme ce pot aparea. Pentru un parinte discutia cu micutul joaca un rol esential -
o data ce el simte ca are in apropierea sa un parinte intelegator, care il asculta si ii indruma
pasii pe calea cea buna.
Presiunea din partea grupului de prieteni poate aparea in clipa in care unul dintre amicii
copilului incearca sa il convinga pe acesta sa faca un anumit lucru pe care el nu vrea sa il faca -
fie ca isi da seama ca este un lucru gresit, fie ca, potrivit personalitatii si temperamentului sau,
acesta nu i se potriveste.
Daca este vorba despre un lucru sau o activitate pe care cel mic isi doreste sa o
intreprinda, dar nu are curaj sa o faca, influenta anturajului poate avea un cuvant hotarator de
spus si in aceasta situatie. Insa ceea ce este important de retinut este faptul ca acest tip de
influenta se poate imparti in doua categorii: pozitiva si negative.
Cum se manifesta influenta negative?
Cea de-a doua categorie este cea care trebuie “anihilata”.Aceasta pentru ca, copilul
trebuie sa fie sanatos si implicat cu propria persoana, sa ii fie bine si sa nu sufere consecintele
negative ale nici uneia dintre activitatile pe care le desfasoara.
Copilul poate fi influentat negativ in clipa in care este convins de prietenii din anturajul
sau sa faca ceva ce nu isi doreste, numai pentru ca acestia spun ca asa este bine sau pentru ca si
ei au facut lucrul respectiv. Uneori, aceasta atitudine poate fi promovata si ca o "proba de foc"
pentru intrarea in cercul respectiv de prieteni. Daca micutul isi va dori extrem de mult sa faca
parte din acel grup, probabil ca se va lasa convins sa faca tot felul de "trasnai", numai pentru a
intra in "gratiile" viitorilor sai amici.
 Este o atitudine nedorita, mai ales daca argumentul folosit de prieteni este ca ei stiu ce e
cel mai bine pentru el. In acest caz, copilul trebuie invatat sa nu creada aceste lucruri si sa isi
impuna punctul de vedere. Orice s-ar intampla, cu siguranta el este cel care isi cunoaste cel mai
bine dorintele si asteptarile. In cazul in care copilul nu isi doreste sa faca un anumit lucru,
pozitia cea mai buna este cea clara - "Nu, nu vreau sa fac acest lucru!". Iar daca activitatea pe
care i-o propun acestia ii surade si nu este deloc periculoasa, in nici un fel, atunci raspunsul
trebuie sa fie la fel de ferm: "Da, hai sa incercam!".
O data ce va invata sa decida singur pentru el si sa faca diferenta intre bine si rau,
asumandu-si responsabilitatea pentru deciziile luate, copilul va capata si mai multa incredere in
propria persoana. Insa, este un proces dificil si indelungat. De cele mai multe ori, problema nu
apare in clipa in care copilul refuza "oferta" prietenilor sai, ci atunci cand amicii vor repeta
propunerea. Aceasta deoarece un simplu "Nu" din partea copilului nu va fi suficient pentru a
"taia" elanul amicilor sai.
Copilul incepe sa fumeze, la insistentele si invatat fiind de prietenii din anturajul sau.
Acest lucru nu inseamna ca este o fire usor influentabila sau slaba, ci pur si simplu ca tine
foarte mult la aprecierea celor din jurul sau, pe care ii considera prieteni. Pentru el, la o
anumita varsta, increderea pe care acesti amici i-o acorda este foarte importanta. Stim cu totii
acest lucru pentru ca toti am trecut prin etape de acest gen la un moment dat, in viata.
Problema fumatului este una pe care parintii o au de infruntat din ce in ce mai des.
Tragedia este ca cei mici incep sa fumeze in zilele noastre la varste tot mai fragede. De aceea
este vital sa se poarte o discutie cu copil, in care sa i se explice de ce nu trebuie sa plece
urechea la insistentele prietenilor sai. Copilul trebuie considerat ca o persoana care poate
intelege un asemenea subiect si trebuie explicat, la nivelul sau de intelegere, riscurile la care se
poate expune practicand fumatul. Probabil ca copilul sau adolescentul se afla la o varsta
dificila, a care nu isi doreste foarte tare sa te asculte "predicand". Parintii trebuie sa-si faca un
obicei din a-i vorbi mereu despre subiecte importante, care il preocupa, asa va invata sa tina
cont de sfaturile parintilor.
O data ce va fi convins ca nu trebuie sa faca un anumit lucru, presiunea la care il supun
prietenii sai nu va mai conta atat de mult. Va fi capabil sa isi asume responsabilitatea pentru
decizia sa, stiind ca aceasta este calea pe care s-a hotarat sa o urmeze si care este, din punctul
sau de vedere, cea mai buna pentru el. Amicii sai vor vedea ca nimic din ceea ce ii spun nu
reuseste sa il "clinteasca" si vor renunta pana la urma la "propunerile" lor. Copilul va ramane
chiar surprins la un moment dat, vazand ca aceasta atitudine ferma a sa i-a castigat respectul
celor din anturaj.
O problema foarte grava apare in clipa in care copilul sau adolescentul nu isi doreste cu
nici un chip sa faca un anumit lucru, dar "se trezeste" cumva "inghitit" de o asemenea activitate
si, in consecinta, devine dependent de ea. Din nefericire, este cazul consumului de droguri, de
alcool sau cazul fumatului. Din nou, anturajul are o importanta covarsitoare in "initierea"
copilului/adolescentului in asemenea obiceiuri. Aceste comportamente, odata incepute, vor
deveni dependente pe care tanarul se va lupta din greu sa le infranga, pe viitor, si, probabil,
chiar va esua in aceasta incercare.
 Modelul/Antimodelul meu de profesor

Din punctul meu de vedere, un profesor model este cel care știe să se facă plăcut
elevului, dar care să stăpânească și să explice materia pentru orice tip de elev. Când spun
plăcut elevului nu mă refer la faptul că acesta trebuie să fie indulgent sau să chiulească mai
mult decât elevul. Se observă imediat din rândul tinerilor dacă acesta este preocupat de materia
pe care o predă sau o face doar pentru a-și câștiga salariul.
Un profesor bun este cel care găsește modalități prin care elevul să iubească materia, și
nu doar să vină la oră de nevoie. Totodată, dacă profesorul se face plăcut, elevul va fi atras mai
ușor către disciplina respectivă. De asemenea, el trebuie să socializeze cu elevii, să facă mici
paranteze (subiecte diverse) în timpul orei care să îi detensioneze/destinde pe tânăr.
În opinia mea, un profesor antimodel este acel profesor care este dezinteresat și care nu
știe să predea și să explice materia pentru a putea fi înțeleasă de toată lumea. Exigența unui
profesor nu poate crea antipatia elevului atât timp cât cel din urmă simte plăcerea de a veni la
ore. Dacă profesorul nu crează o legatură cu elevii încă de la început, aceștia vor găsească alte
activități în timpul orelor care să nu aibă treabă cu materia predată. Totodată, profesorul
antimodel este cel care predă neîncetat, de multe ori fiind fără folosință această abundență de
informații. Cel mai urât mi se pare ca un profesor să stea în fața elevilor citind din manual, foi
sau acesta să stea pe telefon în timpul orei.
În concluzie, ține de fiecare profesor în parte eticheta pe care o va primi din partea
elevilor.