FACULTATEA DE DREPT- IFR

ANUL I - GRUPA I

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

REFERAT

PRINCIPIILE GENERALE ALE

DREPTULUI

NUMELE ECHIPEI: BĂIEȚI CARE DOAR EXISTĂ

ECHIPA FORMATĂ DIN:
1. DICU IONUȚ-ALEXANDRU
2. MĂRĂCINE CLAUDIU
3. BÎRSAN LUCIAN

1
FACULTATEA DE DREPT- IFR
ANUL I - GRUPA I

PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI

Introducere

H. Buche afirma ca “principiile generale ale unui sistem constituie ansamblul

propozitiilor directoare carora le sunt subordonate atat structura cat si dezvoltarea
sistemului.” Prin urmare, principiile au un rol constructiv cat si valorizator pentru
sistemul de drept, ele cuprinzand cerintele obiective ale societatii, care la randul lor
ajuta in procesul de constituire a dreptului si in procesul de realizare a sa.
Cuvantul principiu vine de la termenul in limba latina principium, care
inseamna inceput, izvor primordial, avand si sensul de element fundamental. De
asemenea, notiunea de principiu poate avea mai multe conotatii in diverse domenii. Spre
exemplu, in domeniul filosofiei, principiul are doua sensuri: unul metafizic – ca origini
prime din care au provenit si s-au dezvoltat lucrurile; unul epistemologic si etic – ca
supozitii fundamentale ale gandirii, cunoasterii si actiunii. In opinia lui Kant, principiile
sunt fie ale intelectului pur, fie ale ratiunii pure (ideile). In conceptia sa principiile sunt
judecati sintetice a priori, care nu deriva din alte cunostinte mai generale si care cuprind
in ele fundamentul altor judecati1. In conceptia lui Constantin Noica daca cunosti
principiile, “elementele” – atunci cunosti lucrurile, Si nu numai pe cele reale, ci si pe
cele posibile2.
Un principiu se poate prezenta sub diferite forme: axiome, deductii, dar mai ales
ca o generalizare de fapte experimentale. Atunci cand generalizarea acopera o totalitate
de fapte experimentale, suntem in prezenta unui principiu general.
În esenţă, in domeniul dreptului principiile dreptului, sunt idei generale ce
fundamentează fenomenul juridic şi care orientează şi încadrează în limitele
determinărilor pe care le enunţă întregul proces de înţelegere, elaborare şi aplicare a
dreptului. Prin conţinutul lor principiile dreptului, comparativ cu alte principii,
evidenţiază caracterul lor preponderent normativ, având rolul de a determina cadrul

1
Kant, Critica ratiunii pure, Ed. Stiint. Bucuresti 1969, p.631
22
C Noica op.cit, p.44

2
FACULTATEA DE DREPT- IFR
ANUL I - GRUPA I
general al normativităţii juridice, sensul, finalitatea sau "spiritul" normelor în procesul
de elaborare şi aplicare a lor.

Delimitarea principiilor dreptului

Un principiu general de drept este rezultatul unei experiente sociale si o reflectare a

unor cerinte obiective ale evolutiei sociale, ale convietuirii sociale, ale asigurarii acelui
echilibru necesar intre drepturile unora si obligatiile altora.
Pentru o mai buna intelegere a principiilor dreptului trebuie mentionat ca acestea nu se
identifică cu:

a. categoriile şi conceptele juridice- libertate, echitate, dreptate, justiţie distributivă

etc.;
b. normele pozitive ale dreptului. Ex: funcţionarul public este, de regulă, numit
prin concurs;
c. axiomele, maximele şi aforismele juridice. Ex: "Unde-i lege nu-i tocmeală".
Forma pe care o îmbracă (prin care sunt exprimate) principiile dreptului este diferită.
Astfel:
 unele îşi găsesc o consacrare expresă într-un text normativ- de regulă- într-un
text constituţional, în anumite legi sau coduri de legi;

 altele sunt subînţelese sau deduse prin interpretare din sistemul respectiv de
reglementări juridice, ori sunt desprinse din tabloul de valori al acelei societăţi.

Vizavi de reglementarile juridice, exista o anumita corelatie intre principiile

fundamentale ale dreptului si categoriile si conceptele juridice. Corelatia consta in faptul
ca, conceptele si categoriile juridice servesc ca elemente de mijlocire pentru principiile
fundamentale ale dreptului, iar acestea la randul lor ofera continut concret categoriilor
juridice. Gandirea si cunoasterea juridica resimt necesitatea unor concepte si categorii;
ele corespund legilor si ipotezelor celor mai generale, reprezentand astfel elaborarea
stiintifica a dreptului. Djuvara le numea constructii juridice. Ele apar in urma formularii
principiilor. “Constructia juridica – afirma Djuvara – confrunta diferitele principii intre
ele, analizand toate intelesurile acestor principi, toate nuantele lor si le armonizeaza
intre ele.”3

3
M. Djuvara,, Teoria generala a dreptului, Vol. II, p.453
3
FACULTATEA DE DREPT- IFR
ANUL I - GRUPA I
Problematica imperativităţii principiilor dreptului presupune o înţelegere şi o explicare
mai nuanţată a acestora, oferind exemple concrete: astfel, atunci când un principiu de
drept este cuprins şi reflectat într-o normă juridică el va dobândi forţa juridică,
imperativitatea acelei norme. Ex: în Consituţia României sunt consacrate o serie de
principii precum: principiul supremaţiei legii (art. 16 pct. 2, art. 51) principiul  nu
există pedeapsă fără lege (art. 23 pct. 9 "nulla poena sine lege"), principiul "bunei
credinţe în îndeplinirea obligaţiilor şi al exercitării drepturilor " (art. 41 şi 54 -
înţelegerile trebuie respectate), principiul neretroactivităţii legii (art. 52) etc. Asemenea
principii consacrate prin Constituţie au forţa legii supreme în stat, vor fi "fundamentale"
chiar dacă nu toate dintre ele au o referinţă generală asupra întregului sistem de drept, ci
doar asupra unora sau altora dintre ramuri-penal, civil, administrativ, internaţional etc.

Atunci când unele dintre principiile dreptului nu-şi găsesc consacrare expresă
într-o normă - ele fiind subînţelese sau deduse prin interpretare din "spiritul"
reglementărilor, există diferenţieri de opinie în analiza şi recunoaşterea forţei juridice a
acestora. Aceasta şi pentru faptul că unele ramuri de drept (civil, comercial,
internaţional) recunosc valoarea de izvor de drept pentru principii, pe când altele (penal,
administrativ, financiar) contestă această valoare a principiilor, nuanţă ce diferenţiază
forţa lor juridică: forţa de normă, în primul caz, şi titlul de recomandare în cel de-al
doilea caz. În plan internaţional este tot mai extinsă practica recunoaşterii existenţei
principiilor. De ex: Carta ONU menţionează ca sursă a dreptului "principiile generale
ale dreptului recunoscute de naţiunile civilizate", iar Codul civil italian recomandă
judecătorului de a statua, în absenţa unor texte, în lumina principiilor generale ale
dreptului.

Rolul principiilor generale este tocmai acela de a pune de acord sistemul juridic cu
schimbarile sociale, proces in cadrul caruia conceptele si categoriile juridice dau
principiilor continut concret, le asigura functionalitatea. Pornind de la practica judiciară
europeană (dar şi naţională) care dovedeşte că nu se poate face abstracţie de existenţa
principiilor dreptului (încălcându-le sau trecându-le sub tăcere), se poate concluziona că
în ierarhia fenomenului juridic principiile se situează deasupra normelor propriu-zise ale
dreptului; forţa lor superioară apare :

a. direct, din "litera" normei

4
FACULTATEA DE DREPT- IFR
ANUL I - GRUPA I
b. alteori, indirect, din "spiritul" acestora, adică din raţiunea, scopul sau finalitatea
normelor de drept ( ex: legea penală)

Nuanţările în înţelegerea imperativităţii principiilor dreptului asupra sistemului intern al

dreptului sunt necesare în înţelegerea forţei principiilor dreptului internaţional în raport
cu sistemele internaţionale şi sistemele naţionale (interne) ale dreptului. Principiile
relaţiilor internaţionale sunt, în esenţa lor de origine politică, iar convertirea lor în
principii internaţionale de drept este condiţionată fie de:

- asumarea lor de către statele suverane în cauză

- fie prin manifestarea expresă de voinţă, prin semnarea şi ratificarea de tratate, ceea ce
coincide cu un consimţământ la respectarea prescripţiilor lor;

- fie de preluarea şi includerea în sistemul normelor dreptului intern (de regulă, a

normelor constituţionale).

Originea principiilor dreptului

Cautarea si explicarea originii principiilor dreptului a constituit o preocupare

permanenta pentru scolile si curentele de gandire juridica. Scoala dreptului natural
gaseste in ratiunea umana izvorul constant si general al principiilor juridice. Ele sunt
imuabile, valabile pentru orice timp si orice loc. Dupa ce Kant demonstreaza ca ratiunea
nu continne norme, Scoala istorica a dreptului sub influente Kantiene, prezinta dreptul si
principiile sale ca produse ale constiintei colective, ale spiritului popular. Mai tarziu,
Stammler neaga autoritatea oricarui principiu juridic, considerand continutul dreptului
ca special si particular dupa timp si loc. Existenta numeroaselor variatii nu poate scapa
insa analizei stiintifice, care retinand menirea dreptului de a asigura ordinea, securitatea,
pacea intre oameni, ridica intrebarea: care pace, care ordine si securitate? Sau, ordinea,
securitatea si pacea cui?4 . Conceptia moderna a dreptului se axeaza pe faptul ca dincolo
de existenta principiilor dreptului, studiul acestora trebuie axat si pe recunoasterea
faptului ca dreptul nu poate fi disociat de material sociala.

Importanta teoretica si practica a studierii principiilor dreptului

4
Michel Miaille, op. cit, p. 150
5
FACULTATEA DE DREPT- IFR
ANUL I - GRUPA I
Principiile generale ale dreptului sunt strabatute de o dubla dialectica: Dialectica
externa ce are in vedere dependenta principiilor de ansamblu de conditiile sociale, de
structura societatii in ansamblu si dialectica interna care priveste ansamblul legaturilor
interne caracteristice sistemului juridic, interferentele partilor sale componente.

Vizavi de utilitatea practica a studiului principiilor generale ale dreptului,

problema merita atentie din doua puncte de vedere: In primul rand, fara ele dreptul nu ar
putea fi conceput. Principiile dreptului exercita o actiune constructiva, orientand
activitatea legiutorului. In al doilea rand, ele au rol si in administrarea justitiei. Cei
insarcinati cu aplicarea dreptului, trebuie sa cunoasca nu numai “litera legii”, ci si
“spiritul” sau, iar principiile de drept alcatuiesc chiar “spiritul” legii.

   Prezentarea sintetică a principiilor dreptului

Metoda noastră este orientată către surprinderea categoriilor de principii şi nu aceea de a

face o prezentare analitică. Este cert că nu există o clasificare unitară, un "cod" al
acestor principii, în ciuda recunoaşterii universale a existenţei lor.

Considerăm importantă cunoaşterea delimitării, în primul rând la nivelul celor două

planuri:

-         sistemul intern de drept

-         sistemul dreptului internaţional

În planul sistemului intern al dreptului se pot stabili trei categorii

1. categoria principiilor generale (fundamentale), acestea fiind cele cu sfera de

cuprindere la nivelul întregului sistem al dreptului, a tuturor ramurilor acestuia
precum şi cele consacrate prin Constituţie;
2. categoria principiilor comune pentru mai multe ramuri ale dreptului;
3. categoria principiilor de ramură.

Aici sunt necesare câteva precizări:

-         Din punct de vedere al conţinutului, principiile pot fi de inspiraţie filosofică,

politică, socială;

6
FACULTATEA DE DREPT- IFR
ANUL I - GRUPA I
-         Unele principii sunt în acelaşi timp şi fundamentale (prin consacrare
constituţională), dar şi de ramură sau grup de ramuri (prin referinţa lor directă). Ex:
asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului;

-         Unele din principiile generale sau fundamentale ale dreptului precum: cel al
libertăţii, al egalităţii, responsabilităţii, proprietăţii etc.  sunt nu numai principii generale
ale dreptului ci şi al altor sfere sau domenii ale existenţei (morală, filosofie, religie,
economie), suprapunându-se în acelaşi timp cu valorile sociale respective.

Sau: principii fundamentale (constituţionale) precum: cel al exercitării suverane a

puterii de către popor, cel al pluralismului politic, al separaţiei puterilor în stat, sunt
principii de natură politică, asimilate şi consacrate ca principii ale dreptului.

1. În categoria principiilor generale (fundamentale, constituţionale) sunt cuprinse:

-         principiul supremaţiei legii;

-         principiul răspunderii juridice;

-         principiul garantării libertăţii, a vieţii şi integrităţii personale, al proprietăţii;

-         principiul bunei credinţe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor;

-         principiul autorităţii lucrului judecat;

-         principiul legea specială derogă de la legea generală;

-         principiul independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor (la care se adaugă cele

amintite: pluralismul politic, separaţia puterilor, exercitarea puterii suverane de către
popor, asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului etc.).

2. În categoria principiilor comune pentru mai multe ramuri de drept : principiul

asigurării dreptului la apărare (pentru procesul penal şi cel civil), principiul egalităţii
părţilor în faţa instanţei, principiul "penalul ţine în loc civilul", principiul imposibilităţii
derogării prin convenţii şi dispoziţii particulare de la legile ce interesează ordinea şi
bunele moravuri (pentru civil şi comercial) etc.

3. În categoria principiilor de ramură :

7
FACULTATEA DE DREPT- IFR
ANUL I - GRUPA I
-         penal : nullum crime sine lege (legalitatea incriminării şi pedepsei); principiul
individualizării pedepsei;

-         civil: principiul libertăţii contractuale, principiul analogiei, principiul obligării la

recuperarea prejudiciului;

-         administrativ: principiul anulării actului ilegal, principiul controlului judecătoresc

exclusiv asupra legalităţii actelor.

În planul dreptului internaţional sunt evidente acele principii ce s-au consacrat de-a
lungul relaţiilor internaţionale precum: principiul respectării tratatelor ("pacta sunt
servanda"), principiul bunei vecinătăţi, principiul soluţionării diferendelor internaţionale
pe calea paşnică a  negocierilor etc.

Prezentarea analitica principiilor ale dreptului

Principiile de drept sunt extrase din dispozitiile constitutionale sau sunt deduse
pe cale de interpretare. In general, prezentarea principiilor, enumerarea lor, sunt rodul
unor activitati de cercetare stiintifica – avand prin aceasta gradul lor de subiectivitate,
desi in continutul lor ele raspund unor necesitati ce se impun in mod esential
legiuitorului.

1. Asigurarea bazelor legale de functionare a statului

Actiunea acestui principiu constituie premisa existentei statului de drept.

Caracteristica fundamentala a statului de drept o constituie cucerirea pe cale legala a
puterii, si apoi exercitarea sa in conformitate cu cerintele legalitatii, ceea ce implica si
simtul compromisului, adica recunoasterea legimitatii partiale a argumentelor celorlalti.
Intr-un asemenea stat, dreptul indeplineste misiunea sa de intermediar intre idealurile
morale, filosofice si fortele reale, sociologice intre ordine si viata (asa cu afirma Paul
Roubier).

In statul de drept izvorul oricarei puteri politice sau civile trebuie sa fie vointa
suverana a poporului, iar aceasta trebuie sa-si gaseasca formule juridice potrivite de
exprimare, in asa fel incat puterea poporului sa poata functiona in mod real ca o
democratie. Din acest motiv trebuie sa existe aceste acele canale intermediare prin care
circula puterea, sa fie stabilite garantii constitutionale eficiente pentru realizarea
8
FACULTATEA DE DREPT- IFR
ANUL I - GRUPA I
separatiei si autolimitarii puterilor in stat. Guvernarea prin drept (Rule of Law) in cadrul
statului de drept isi are determinatiile sale calitative in raport cu ansamblul conditiilor
interne si internationale specifice intr-o etapa data. Guvernarea are ca scop ideal
ponderarea, in unele cazuri chiar reprimarea tendintelor abuzive, discretionarea, si
afirmarea climatului in care omul sa-si gaseasca linistea intr-o ordine juridica activa.

2. Principiul libertatii si egalitatii

Hegel afirma ca “ideea dreptului este libertatea” si pentru ca ea sa fie intr-adevar

sesizata trebuie sa fie cunoscuta atat in conceptual ei cat si in existenta in fapt a acesteia.
Libertatea constituie substanta si determinarea dreptului, iar sistemul dreptului este
domeniul libertatii infaptuite. Conform Art. 3 din Declaratia universala a drepturilor
omului “fiecare individ are dreptul la viata, la libertate si la siguranta personala”.

Fundamente ale vietii sociale, libertatea si egalitatea trebuie sa-si gaseasca

expresia juridica. Aceste concepte vor fi principii ale dreptului, care le va consacra intr-
o unitate ce tine de insasi dialectica vietii sociale.

Principiul general al libertatii se difuzeaza in ramurile dreptului fie sub forma

libertatilor generale, fie sub forma libertatilor individuale.“In timp ce libertatile generale
indica un set de protectii, libertatile civile definesc canalele libere si pozitive ”5.
Libertatea de gandire este strans legata de libertatea de exprimare, libertatea cuvantului,
libertatea de a scrie si de a publica. Aceste libertati sunt in inscrise in constitutii si in
documentele internationale privind drepturile omului. In planul realizarii efective a
libertatii sociale, rolul dreptului se concretizeaza in ingradirea inclinatiei unor grupuri
de a nega altora ceea ce lor nu le place, in neutralizarea acelei suspiciuni difuze a
autoritatilor politice fata de gruparile neconformiste si in inlaturarea tuturor barierelor si
a discriminarilro ce persista in calea asigurarii sanselor egale de manifestare si progres
pentru toti oamenii. In acest cadru, Montesquieu considera ca “Libertatea este dreptul de
a face tot ceea ce ingaduie legile; si daca un cetatean ar putea sa faca ceea ce ele
interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru ca si ceilalti ar putea sa faca la fel”6.

Libertatea este una singura, dar caile sale de manifestare sunt numeroase:
libertatea religioasa, libertatea cuvantului, libertatea presei. Acestor forme de exprimare

5
Roy E Macridis, Liberal Democraticy, Contemporary Political Ideologies, Movements and Recimes.
Cambridge, Massachusetts, 1980, p 20
6
Montesquieu, op. cit., p.193
9
FACULTATEA DE DREPT- IFR
ANUL I - GRUPA I
ale libertatii le corespind diversele drepturi ale individului prevazute in constitutii si
aparate in reglementarile legale subsecvente constitutiei. Libertatea trebuie intelease de
fiecare om, in felul acest ea devenind o conditie pentru ca fiecare sa-si poata construi,
gratie alegerilor sale perpetui, propria personalitate. Momentul sau esential este alegerea
susceptibila de a ne construi noi insine. “Nu avem – scrie JP Sartre – nici inapoia
noastra, nici inaintarea noastra, justificari si scuze. Este ceea ce as exprima spunand ca
omul este condamnat sa fie liber. Condamnat pentru ca el nu s-a creat pe sine insusi si,
de altfel, deoarece el este reponsabil de tot ceea ce face” 7. In societatea zilelor noastre,
ce se caracterizeaza printr-o multiplicare fara precedent a raporturilor interumane,
libertatea isi afirma latura externa, prin numeroasele sale garantii juridico-statale. Exista
un adevar unanim admis, ca o societate civila are trei drepturi “absolut” necesare:
securitatea persoanei, libertatea individului, proprietatea. Din toate aceste trei drepturi,
proprietatea apare ca un fundament al atitudinii independente a spiritului; fara libertate
economica nu poate exista nici o libertate si este deschis oricand drumul servitutii.

3. Principiul responsabilitatii

Responsabilitatea insoteste libertatea. Dar trebuie facuta delimitare concreta

intre libertate si liberal – arbitru. “Cand se aude spunand – scria Hegel – ca libertatea in
genere este sa poti actiona asa cum vrei, o atare reprezentare poate fi luata numai ca
totala lipsa a culturii gandirii, in care nu se gaseste inca nici o urma a ceea ce este vointa
libera in si pentru sine, dreptul, moralitatea .”8

Responsabilitatea este un fenomen social si un act de angajare a individului în

procesul interactiunii sociale. Concepând responsabilitatea ca o asumare a raspunderii
fata de rezultatul actiunii sociale a omului, se admite ideea ca actiunea sociala este
cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilitatii, si totodata, ca libertatea este o
conditie fundamentala a responsabilitatii. Dreptul nu trebuie sa fie privit si apreciat doar
prin efectul sau sanctionator, intervenind pe tarâmul raului deja faptuit, ci trebuie avuta
în vedere posibilitatea ca prin continutul prescriptiilor juridice sa contribuie la
fundamentarea unei anumite atitudini a indivizilor fata de lege, care presupune grija fata
de integritatea valorilor ocrotite de lege.

7
J.P Sartre, L’existensialisme est un humanisme, Nagel, 1964, p 36-37
8
Hegel, op.cit., p.48
10
FACULTATEA DE DREPT- IFR
ANUL I - GRUPA I
Fiind strans legata de de actiunea omului, responsabilitatea apare ca fiind strans
legata de sistemul normativ. Nivelul si masura responsabilitatii sunt apreciate in functie
de gradul si continutul procesului de transpunere constienta in practica a prevederilor
normelor sociale. “Toate fiintele – scrie Paul Fauconnet – sunt in mod virtual apte a
deveni responsabile. Responsabilitatea unui subiect nu decurge din proprietati care i-ar
fi lui inerente, ci din situatia in care se gaseste angajat.”9

Ca o concordanta intre ideile, sentimentele, atitudinile individului si cerintele

normelor sociale, responsabilitatea a fost plasata, incepand cu Fauconnet, in mod
absolut, pe terenul moralei. Domeniului juridic i-a fost contestat dimensiunea
responsabilitatii, recunoscandu-i doar domeniul raspunderii (ca raport impus din afara).

In concluzie, asa cum afirma si M. Florea, dobandind dimensiunea

responsabilitatii, “individual nu se mai afla in situatia de subordonare “oarba” si
supunere neinteleasa fata de norma de drept, ci in situatia de factor care se raporteaza la
normele si valorile unei societati in mod activ si constient.”10

4. Principiul echitatii si justitiei

Echitatea si justitia readuc in prim plan problema existentei unor prescriptii

fundamentale preexistente, desprinse din Ratiune sau dintr-o ordine supraindividuala, si
al caror scop este acela de a da siguranta vietii sociale.

Etimologia cuvantului echitate dezvaluie diverse conotatii si implicatii pe care

le-a avut inca din antichitate. Astfel, echitate provine din latinescul aequitas, care
inseamna dreptate, potrivire, cumpatare.

La greci, si anume la Aristotel termenul (epieiheia) avea mai mult sensul de

justitie sociala, ce avea ca scop indreptarea legii, acolo unde era deficitata din cauza
caracterului sau universal.

La romani, termenul aequitas are un sens mai apropiat dreptului. La Cicero,

aequitas se confunda cu jus civile – dreptul egal pentru toti cetatenii. In general, la
jurisconsultii Romei aequitas apare ca scop si ideal al dreptului.
9
P. Fauconnet, La reponsabilité, F. Alcan, Paris, 1928, p.396
10
M. Florea, Responsabilitatea actiunii sociale, E. stiintifica si Enciclop., Bucuresti, 1976
11
FACULTATEA DE DREPT- IFR
ANUL I - GRUPA I
Justitia, (sora romana a lui Dikè – zeita armoniei si pacii civile la greci)
reprezinta acea stare generala ideala a societatii, realizabila prin asigurarea pentru
fiecare individ in parte si pentru toti impreuna a satisfacerii drepturilor si intereselor lor
legitime. In conceptia lui Platon, justitia se realizeaza prin indeplinirea de catre fiecare
clasa sociala a ceea ce ii era destinat prin nastere - sa conduca, sa munceasca, sa se
lupte, sa se supuna fara proteste, etc.

La romani justitia se fonda pe principiul moral al dreptatii, ei asezand la baza

justitiei acel honeste vivere (a trai cinstit).

Morala crestina influenteaza continutul ideii de justitie. Crestinismul

construieste o intreaga metafizica teologica bazata pe “justitia divina”.

Filosofia germana a sec.XIX a formulat teza reglementarii conduitei umane

potrivit unei legi morale apriorice. Kant, spre exemplu, concepe justitia ca un scop in
sine, considerand sanctiunea juridical drept o rasplatire a raului cauzat, destinata a
satisface exigentele morale.

Montesquieu considera ca justitia este o lupta: daca nu ar fi existat injustitia s-ar

ignora pana si numele justitiei. Ideea de justitie – considera Stammler – inseamna in
ultima instanta, excluderea contradictiei dintre scopurile urmarite de societatea
omeneasca.

In celebra sa lucrare “La giustitia”, Georgio del Vecchio, subliniaza faptul ca

ideea de justitie are un dublu aspect: ea constituie o schema logica a juridicitatii si
prezinta totodata o exigenta practica de evaluare a actiunilor umane. Ca principiu de
drept, rationalitatea ideii de justitie ajunge atfel sa domine prescriptiile pozitive. Lex
injusta non est lex. Exista numeroase dovezi, in istorie, care sa ateste faptul ca pot sa
apara si sa functioneze legi injuste. In cazul in care legile pot fi nedrepte, impunandu-se
astfel schimbarea lor, mai ales cand acestea reprezinta un obstacol definitv in realizarea
justitiei. “nimic insa – afirma Del Vecchio – nu se poate pretinde in numele justitiei fara
o supunere la poruncile ei”11. Consacrand, in lucrarea sa “Justice et Raison”12, un spatiu
important analizei logice a justitiei, autorul Belgian Chaim Perelman identifica sase
moduri de intelegere a notiunii de justitie, care au un element conceptual comun,
elementul egalitatii. Functia esentiala a legii este aceea de a stabili categoriile esentiale
11
Georgio Del Vecchio, Op. cit., p. 102
12
Chaim Perelman, Justice et Raison, Press Inversitaires de Bruxelles, 1963
12
FACULTATEA DE DREPT- IFR
ANUL I - GRUPA I
intre memrii careia trebuie sa existe egalitate, dupa criterii diverse – munca, rangul,
nevoile. Odata stabilite categoriile esentiale, egalitatea trebuie asigurata prin puterea de
constrangere. Justitia este o virtute rationala, manifestarea ratiunii in actiune. Din acest
motiv realizarea unei justitii concrete nu constituie o necesitate sociala, si este suficienta
o justitie formala, care asigura, prin regula de justitie egalitatea intre membrii fiecarei
categorii esentiale stabilite prin lege.

Enumerand si analizand principiile generale ale dreptului, putem concluziona ca

o buna cunoastere a unui sistem juridic are ca punct de plecare examinarea modului in
care ideile conducatoare (principiile) sunt reflectate in acest sistem. Acesta este motivul
pentru care multi practicieni si teoreticieni ai dreptului manifesta un interes crescut
pentru principiile de drept. Acest interes vizeaza atat normele si institutiile dreptului
intern, cat si in domeniul dreptului international contemporan. Mai trebuie mentionat
faptul ca principiile generale nu pot exista in mod abstract, fara sa fie in legatura cu
reglementarile din ramurile de drept.

Expresie juridica a raporturilor fundamentale din societate, principiile dreptului

sunt cele care asigura deschiderea sistemului dreptului, legatura sa cu realitatea. H.
Buche ofera o definitie sugestiva si cuprinzatoare: “A actiona asupra dreptului si a ajuta
dreptul sa actioneze, aceasta e natura principiilor generale ale dreptului”.13

Bibliografie

1. N. Popa, Teoria generala a dreptului, Editura Actami, Bucuresti, 1996

2. M. Djuvara, Teoria generala a dreptului, (Enciclopedie juridica), vol.I-II,
Bucuresti, 1930
3. Dan Ciobanu, Introducere in studiul dreptului, Bucuresti 1991.
13
H.Buche, Op. cit., p.79
13
FACULTATEA DE DREPT- IFR
ANUL I - GRUPA I
4. Del Vecchio, Lectie de filosofie juridica, Editura Europa Nova, Iasi, 1993
5. Eugeniu Speranta, Introducere in Filosofia Dreptului, Cluj, 1940

14