Teoria contractului

Inegalitatea politică: conducători – conduşi -> dominaţie

(Herrschaft)/autoritate
comandă – supunere

Jean Hampton “Hobbes and the Social Contract Tradition”

Două tipuri de c.:

1. Indivizii împrumută puterea conducătorilor cu condiţia de satisface

cele mai importante nevoi : agent/lider : dominaţia unei agenţii
platite, angajate // cetatea divină sau legea morală
2. Indivizii îşi alienează puterea cu speranţa de satisface cele mai
importante nevoi : supus/stăpân – împiedică rebeliunea legitimă :
dominaţia stăpânului // cetatea pamântească sau ordinea politică

Murray Fortsyth „Hobbes s contractarianism. A comparativ analysis”

1. Nu este un contract între indivizi şi conducători, ci între toţi

indivizii şi succesori : împreună, nu separat, nu succesiv
2. Este un contract privind conducerea, autoritatea : stabilirea
autorităţii corecte, drepte
3. Se bazează pe ideea egalităţii şi libertăţii tuturor oamenilor
4. Crează o uniune – ceva comun

H O B B E S (1588 – 1679)
Leviathan, or the Matter, Form and Power of Commonwealth,
ecclesiastic and civil (1651)

Individul reprezintă fundamentul societăţii; existenţa este individuală,

deoarece în forul individualităţii se manifestă simţirea, raţiunea şi emoţia
individului.

Individul creează statul pentru realizarea unor interese personale şi nu

colective

Natura umană
 Omul este o fiinţă individuală (plăceri, dureri, senzaţii proprii); el are
voinţă; pentru orice act el este responsabil numai faţă de sine; poate acţiona
neîngrădit pentru a atinge fericirea; obţinerea fericirii: - dreptul natural al
omului de a-şi exercita puterile naturale, dreptul individului de a-şi satisface
nevoile şi dorinţele.
Deşi omul are o existenţă individuală şi este singur în forul său intim, el
nu este singur pe lume, căci trăieşte cu alte fiinţe umane ce îşi caută, la rândul
lor, fericirea.
Existenţa acestora e o piedică pentru fiecare individ. Astfel se instituie
competiţia. Cel mai de succes competitor va avea şi cei mai numeroşi inamici
(„între oameni, fericirea este mai departe decât moartea”).

◊ Competiţia, neîncrederea,dorinţa de mărire.

Starea naturală (SN)

Caracteristici: lipsa activităţilor productive, competiţie, neîncredere,

glorie.

În starea naturală oamenii sunt mânaţi de o continuă dorinţă de putere

ce nu încetează decât odată cu moartea. Plăcerile umane sunt considerate de
Hobbes ca fiind ale spiritului; toate plăcerile sunt, în final, derivate din
plăcerea de a impune, de a fi recunoscut de către celălalt.
Dorinţa de glorie, de mărire, priveşte părerile pe care un individ şi le
face despre propria persoană şi pe care le cere confirmate de ceilalţi; defecte
majore: trufia şi vanitatea – toţi dorim să ne impunem în faţa celorlalţi. Trufia
este o estimare greşită a propriilor puteri. Din cauza naturii umane, starea
naturală este „o stare de război” (cauze: neîncrederea, dorinţa de glorie şi
competiţia dintre oameni).
Starea de război nu reprezintă un conflict deschis, violent, ci o tendinţă
permanentă spre manifestarea conflictului. În orice moment individul poate fi
atacat şi, neexistând altă manieră de a reacţiona, individul e nevoit să atace la
rândul său.

Însă nu toate pasiunile umane duc la conflict; există pasiuni contrare

(sau măcar ambivalente): frica de moarte, dorinţa de confort, speranţa de a
obţine bunuri printr-o activitate productivă. Toate acestea conduc către o
căutare a solidarităţii. Menţionăm că frica de moarte are un rol esenţial la
Hobbes în procesul de apariţie a statului.

EGALITATEA OAMENILOR
Distincţia drept N – lege N la Hobbes

D r e p t u l n a t u r a l (DN) presupune îndreptăţirile persoanei, fiind

libertatea fiecărui individ de a-şi folosi puterea aşa cum crede de cuviinţă
pentru a-şi prezerva viaţa şi de a face tot ceea ce raţiunea îi arată că e cel
mai bun mijloc pentru autoconservare.

A avea dreptul de a face X fără nici o piedică fizică de a întreprinde

X = a face ceea ce îmi indică raţiunea practică.

Oamenii sunt în aşa fel făcuţi încât îşi urmează în orice condiţii
propriul interes. Acţiunea practică constă în calcularea a ceea ce este în
propriul interes. De aceea legiile naturale sunt calcule ale raţiunii, implică un
puternic aspect prudenţial.

L e g e a n a t u r a l ă (LN) este de fapt o lege a raţiunii, un dictat

(un precept): standarde normative pentru acţiunea umană.

1. omul trebuie să caute pacea.

2. omul trebuie să dorească pacea astfel: fiecare să consimtă atunci când

consimt şi ceilalţi la orice e necesar pentru pace, să renunţe la dreptul
său asupra lucrurilor şi să se mulţumească cu tot atâta libertate faţă de
ceilalţi, câtă au şi aceştia faţă de el.

Drept şi nedrept în sensul justiţiei nu are nici un sens în SN.

Ideea de dreptate este introdusă prin coventants – convenţii, înţelegeri, poate

legământ. Facem o înţelegere atunci când promitem. Dacă promitem cuiva de
a nu-i încălca posesiunea este o înţelegere – îmi creez o obligaţie. Protejez
astfel dreptul celuilalt, fără să-mi creez mie un drept.

Contractul Social ( CS )

1. COVENANT - PROMISIUNILE CREAZĂ OBLIGAŢII MORALE

2. i. promisiunea trebuie să ţină cont de dreptul natural – altfel este nulă, fără
conţinut: void; 2. ii. trebuie să existe asigurarea că şi cealaltă parte îşi ţine
promisiunea.
3. în SN sunt valide numai înțelegerile care respectă 2. i. ii
Pe termen lung există interesul de a ne respecta promisiunile.

CS reprezintă o înțelegere.

Suspendarea DN duce la instituirea statului prin CS. CS apare atunci

când un număr de oameni îşi transferă drepturile naturale către o instanţă
(individ, grup de oameni) pe care o autorizează să acţioneze în numele
fiecăruia, obligându-se să se conformeze acţiunilor acestora. Neincluşii rămân
în starea de război.
CS conţine două părţi:
1. o convenţie a fiecărui membru al grupului cu privire la transferul
drepturilor către o instanţă agreeată de fiecare parte / suveranul; suveranul
acționează ca agent sau reprezentant al celui care contractează; contractanții
se obligă să se supună dreptului civil (civil laws); suveranul își păstreayă
toate drepturile naturale.

2. votul care determină cine/ce reprezintă această instanţă

Semnificaţie:
1. egalitatea oamenilor: oamenii „intră” în stat ca egali.
2. libertatea acestora, pe care ei o transferă prin CS
unei instanţe exterioare

Condiţiile CS:
1. Fiecare individ contractează doar din punctul de vedere a ceea ce e bun
pentru sine, supunând totul prezervării propriei vieţi. Nimeni nu îşi
cedează dreptul natural decât în favoarea sa, statul fiind văzut ca o
agenţie de protecţie.
2. Contractul e global, între toţi indivizii grupului, nu între fiecare unul cu
celălalt şi nu între fiecare în parte şi instanţa căreia ei îi cedează
puterea
3. Fiecare parte contractantă trebuie să păstreze fidelitatea faţă de
contract; orice contract e însoţit de coerciţie; regula coerciţiei: pedeapsă
mai mare decât beneficiul obţinut prin încălcare.
4. Grupul care contractează trebuie să fie suficient de numeros pentru a se
putea apăra de imixtiuni.

Statul contractului

1. contract istoric - trebuie să existe ca eveniment, altfel contractul celorlalți

nu ne poate privi.

2. contractul real – contract tacit (mai de grabă acesta este cayul lui Hobbes –
ideea suveranității prin achiziție.

3. contractul ipotetic – ceea ce ar fi rațional să se întâmple.

Dilema arestaților (Prisoner’s Dilemma)

În modelul original al dilemei arestaţilor doi indivizi acuzaţi de a

fi comis o crimă sunt arestaţi de către poliţie. Fiecăruia dintre
cei doi li se spune, în parte: Aveţi următoarele posibilităţii: dacă
fiecare dintre voi refuză să mărturisească crima, fiecare dintre
voi va primi în parte 2 ani de închisoare. Dacă fiecare dintre voi
va mărturisi, fiecare va primi în parte 10 ani de închisoare. Dar
dacă numai unul singur mărturiseşte, iar celălalt refuză, cel care
va mărturisi va fi liber, iar cel care a refuzat va primi 12 ani de
închisoare.
Mai jos avem un caz A şi un caz B pentru dilema arestaţilor.

I. Arestatul 2 II Maria

Refuză Mărturiseşte R
M

Refuză -2, -2 " -12, 0 R 2, 2 " 4, 1

Arestatul 1 Ü Ý% Ü Ion
Ü Ý% Ü
Mărturiseşte0,-12 " -10,-10 M 1, 4 " 3, 3

Denumim situaţia de a nu mărturisi = cooperare, iar situaţia de

non-cooperare = (competiţie) a mărturisi.
Ce strategie adoptă arestaţii? Strategia cooperării sau strategia
competiţiei, a realizării propriului interes, egoist (Opţiunile
arestatului 2 sunt marcate cu italice).

Judecaţi asupra alternativelor pe care le au la dispoziţie Arestaţii

1 şi 2.

În situaţia a doua A şi B sunt atacaţi de un tigru. Dacă vor fugi,

fiecare dintre ei au 50% şanse de câştig, dacă rămân pe loc şi se
luptă cu tigrul, au 90% şanse de a supravieţui, dacă A fuge, iar B
rămâne să lupte A are 100% şanse de supravieţuire, iar B are 0
şanse dee supravieţuire. Prin urmare, este în interesul fiecăruia
de a fugi, dar presupunând astfel ei işi reduc toatuşi şansele pe
care le-ar fi avut împreună.