Sunteți pe pagina 1din 10

ASCULTAREA EFICIENTA

Într-o comunicare eficientă, în relaţiile umane, ascultarea este esenţială şi este la fel de
importantă ca vorbirea, dar nimeni nu ne-a învăţat niciodată să ascultăm. De altfel, este periculos
să nu asculţi: pierzi informaţii importante şi nu observi ce probleme apar.
Dacă eşti un bun ascultător, ceilalţi se vor simţi atraşi de tine.

a) Ascultarea este angajare şi complimentare


Este angajare în a înţelege cum sunt ceilalţi oameni, cum percep ei lumea.
Este complimentare pentru că atunci când asculţi, arăţi că celălalt este
important pentru tine, îţi pasă de el.

A fi tăcut în timp ce alţii vorbesc nu înseamnă întotdeauna a asculta.


Este o diferenţă esenţială între “a asculta” şi “a auzi”. Cel ce aude este un receptor
pasiv semnale sonore, în timp ce ascultătorul procesează informaţia.
b) Ascultarea afectivă
Ascultarea afectivă implică două aspecte: ascultarea activă şi ascultarea empatică.
Ascultarea activă
A asculta este un proces activ, care cere participare la actul de comunicare.
Sunt trei modalităţi importante de ascultare activă:
 Parafrazarea – adică transpunerea în propriile cuvinte a unor mesaje ale
vorbitorului, spunând formule de genul “Ceea ce spui tu este… Cu alte
cuvinte…Deci tu te-ai simţit….Vrei să spui….”.
 Clarificarea – se referă la punerea de întrebări până ce se formează o imagine
clară asupra mesajului transmis, pentru a afla informaţii suplimentare, de fond.
Deseori merge combinată cu parafrazarea.
 Feedbackul – urmează după parafrazare şi clarificare, când poţi face cunoscut ce
se întâmplă înlăuntrul tău. Observi limbajul trupului , asculţi tonul celuilalt, eşti
atent la lucruri care trădează sentimentele celuilalt, îţi poţi formula o concluzie
privind conţinutul comunicării. Feedbackul ajută vorbitorul să înţeleagă efectul
comunicării sale, să corecteze erorile, să descopere un punct de vedere nou – al
ascultătorului.
Ascultarea empatică
Ascultarea empatică este o formă de intuire a realităţii subiective a celuilalt, prin identificare
afectivă. În esenţă, ascultare empatică înseamnă a intra în pielea celuilalt.

c) Ascultarea se face cu întreg corpul


 Ascultă cu ochii
Uită-te la persoana care îţi vorbeşte, aceasta îţi inspiră încredere. Privitul în altă parte
întrerupe practic imediat procesul comunicării. Asigură-l pe partenerul tău că îl asculţi privindu-l
în ochi cât mai mult în momentul comunicării. Oamenii simt neîncredere şi suspiciune faţă de cei
care nu se uită la ei când stau de vorbă. Ori neîncrederea reprezintă una din cele mai mari piedici
în calea unei comunicări eficiente.
 Ascultă cu capul
O înclinare din cap la momentul potrivit spune: “Înţeleg”, “Sunt de acord cu tine” sau
“Sunt de partea ta”. A asculta cu un deget la tâmplă sau cu capul în mână arată o ascultare
intensă. Sprijinirea bărbiei în pumn ca în modelul celebrului gânditor este, probabil, cea mai
potrivită poziţie a capului în timp ce asculţi. Apleacă-ţi capul către vorbitor ca şi când ai vrea să
prinzi fiecare cuvânt, dar fă lucrul acesta în mod sincer.
 Ascultă cu mâinile
Mâinile sunt capabile de multe gesturi care pot comunica aprobarea sau dezaprobarea.
Degetul mare orientat în sus arată aprobarea, iar orientat în jos arată dezaprobarea. Evitaţi să
mâzgăliţi, sau să desenaţi, sau să faceţi orice altceva cu mâinile în timp ce ascultaţi pe cineva.
Toate acestea spun ”Eşti mai puţin important pentru mine decât această preocupare pe care o am
acum.”
Încearcă să-ţi păstrezi mâinile relaxate, într-o poziţie firească.
 Ascultă cu corpul.
Poziţia corpului poate exprima:
- deschidere şi sinceritate – braţele larg deschise, palmele îndreptate în sus
- defensivă - braţele încrucişate peste piept
- superioritate şi îngâmfare - picior peste picior, şi mâinile încrucişate sub cap
– semn al interesului şi al implicării - poziţia aplecată către cel care vorbeşte

 Ascultă cu gura / faţa


Ascultarea cu gura include zâmbetul, râsul, adăugarea unor exprimări verbale precum
“Hmm”, “Înţeleg” sau alte remarci ocazionale, dar sincere.
 Ascultă cu mintea
În timpul ascultării, fii atent atât la mesajul verbal, cât şi la mesajele nonverbale şi
paraverbale, care exprimă mai bine sentimentele şi starea de spirit a vorbitorului. O condiţie
esenţială a ascultării este înţelegerea corectă a tot ceea ce transmite vorbitorul.
 Ascultă reflexiv
Armonizează răspunsurile tale corporale de ascultare cu comportamentul partenerului de
conversaţie, adoptă multe dintre gesturile şi expresiile lui faciale. Fără să-l imiţi, potriveşte-ţi
limbajul corporal în funcţie de stilul acestuia şi chiar de limbajul nonverbal al acestuia. Asta
înseamnă că dacă partenerul tău este trist, îţi armonizezi reacţiile de ascultare (capul, ochii,
mâinile, corpul) pentru a exprima o stare de tristeţe. Dacă partenerul tău este fericit şi
entuziasmat, adaptează-ţi manifestările corporale de ascultare la o stare de spirit de bucurie.

Ascultarea cu tot corpul poate fi folosită şi într-o altă direcţie. Dacă o persoană este prea
entuziasmată sau prea tulburată, o poţi ajuta să se calmeze printr-un control în oglindă prin
comparaţie, adoptând mesaje verbale şi corporale opuse, vorbeşti mai încet şi mai liniştit şi
încerci să gesticulezi cât mai puţin.

d) Şase reguli pentru o ascultare totală

 Uită-te la persoana care vorbeşte


 Apleacă-te puţin în faţă / apleacă capul spre vorbitor şi ascultă-l concentrat
 Încurajează vorbitorul prin aprobare sau parafrazare
 Clarifică punând întrebări
 Nu-l întrerupe
 Angajează-te în înţelegerea mesajului, chiar dacă nu eşti de acord, eşti furios sau
supărat.

Ascultarea eficienta se fundamenteaza pe deplasarea accentului in comunicare de la emitator


spre receptor si relatie/interactiune. Procesul de ascultare poate fi urmarit pe intervalul a patru
pasi: senzatia(rezultatul mai multor analizatori-auditiv, vizual etc.), interpretarea(persoanele
atribuie un inteles la ceea ce au ascultat), comprehensiunea(sau intelegerea- dezvolta, pe langa
interpretare si o evaluare critica) si raspunsul(stabileste rezultatul procesului de ascultare in
functie de scopul acesteia).

COMUNICAREA NONVERBALA
1 Specificul comunicarii nonverbale
O persoana a intrat intr-o camera, a facut cativa pasi apoi a iesit. Pentru un privitor atent, acel
om a comunicat deja foarte multe despre sine.
Comunicarea nonverbala are o mare doza de credibil, intrecand-o pe aceea a comunicarii
verbale.
Comunicarea verbala si comunicarea nonverbala se diferentiaza din cateva puncte de veder:
continuitatea, canalul de comunicare si modalitatile folosite, masura in care pot fi controlate,
structura si modul in care sunt formate. Comunicarea verbala are un incdeput si un sfarsit clar
delimitate de cuvintele folosite, pe cand comunicarea nonverbala este continua; astfel, spre
exemplu, mai multi oameni aflati intr-un compartiment de tren pot sa aiba mai multe
comportamente de comunicare: unii dintre ei comunica oral, altii citesc ziare sau privesc pe
fereastra. Vedem ca, daca in ceea ce priveste comunicarea verbala, aceasta este clar delimitata si
vizibila, comunicarea nonverbala este un demers permanent care-i caracterizeaza pe toti calatorii.
Comunicarea verbala foloseste o singura modalitate de dezvoltare, cuvantul, pe cand
comunicarea nonverbala poate sa se extinda pe mai multe arii de dezsvoltare/repertorii. Astfel,
cei car4e vorbesc isi insotesc comunicarea verbala prin gesturi, dar si cei care citesc sau privesc
pe fereastra comunica astfel nonverbal.
Comunicarea verbala este controlata aproape total, pe cand comunicarea nonverbala este,
aproape in totalitate necontrolabila.
Comunicarea verbala este inalt organizata si structurata, pe cand, datorita faptului ca nu este,
de obicei, controlabila, comunicarea nonverbala este mai degraba nestructurata. Comunicarea
nonverbala este innascuta, iar parte din ea este formata prin achizitii mai degraba evolutive( spre
exemplu, prin imitarea unor gesturi vazute la cei din jur).
In mod curent, comunicarea nonverbala indeplineste o serie de functii:
- comunicarea nonverbala are menirea de a o accentua pe cea verbala; astfel,
profesorul poate intari prin anumite elemente de mimica sau gestica
importanta unei anumite parti din mesaj din ceea ce transmite, in timpul
orelor, cursantilor sai;
- comunicarea nonverbala poate sa completeze mesajul transmis pe cale
verbala; in acest mod, sa ne inchipuim acelasi material inregistrat si audiat
apoi de elevi si, in al doilea caz, prezentat de cadrul didactic la propriu;
anumite aspecte ale mesajului verbal pot deci nu doar sa fie accentuate, ci,
mai mult, ele pot fi completate fericit cu un impact considerabil asupra sporirii
motivatiei invatarii; cineva care spune o gluma zambeste in timp ce face acest
lucru, cineva care anunta o veste trista are mimica in concordanta cu aceasta;
- comunicarea nonverbala poate, in mod deliberat, sa contrazica anumite
aspecte ale comunicarii verbale; atunci cand, spre exemplu, trebuie sa
efectuam o critica, un zambet care contravine aspectului negativ al mesajului
verbalizat poate sa instaureze o atmosfera pozitiva si relaxata, care sa faca-
aparent paradoxal-critica mai eficienta in urmarirea scopurilor acesteia privind
schimbari comportamentale la nivelul persoanei mustrate:
- o alta functie a comunicarii nonverbale este aceea de a regulariza fluxul
comunicational si de a pondera dinamica proprie comunicarii verbalizate;
- comunicarea nonverbala repeta sau reactualizeaza intelesul comunicarii
verbale, dand astfel posibilitatea receptorului comunicarii sa identifice in timp
real un indemn aflat in spatele unei motiuni/afirmatii;
- in sfarsit, se poate spune ca elemente ale comunicarii nonverbale pot sa
substituie aspecte ale comunicarii verbale.

Comunicarea nonverbală este o comunicare cu mai multe canale.


Limbajul corpului este la fel de complex ca şi cel verbal, fiind structurat pe zone
anatomice şi avîndu-şi propria gramatică, fiind un mijloc de comunicare bogat în informaţii,
nuanţat şi sensibil. Cel mai important lucru de reţinut încă din start, este acela că dialogul dintre
două persoane nu se poartă numai în plan verbal ci în egală măsură şi în plan nonverbal.
Cunoaşterea acestuia e o artă şi se deprinde în timp, necesitând o observaţie sistematică a
celorlalţi şi consecutiv un efort constant de interpretare a celor observate. Tot ceea ce facem se
constituie în fapt într-un mijloc de comunicare. Practic, comunicarea nonverbală nu poate fi
blocată dar nici nu este de dorit. Limbajul nonverbal în unele situaţii ne poate trăda, dar soluţia
nu este în nici un caz suprimarea acestuia prin supracontrol, ci deprinderea regulilor de bază,
deprinderea „gramaticii şi vocabularului” specific acestui mijloc de comunicare. Limbajul
corporal este un limbaj universal şi natural, propriu tuturor oamenilor, care dincolo de mici
diferenţe culturale, poate fi regăsit identic pe întreaga planetă. Conform unor cercetări asupra
limbajului trupului, s-a arătat că, într-o prezentare faţă în faţă impactul mesajului emiţătorului
asupra ascultătorilor este împărţit în felul următor:
cuvinte - 7%-10% din impactul total;
voce - 10%-30% din impactul total;
limbajul trupului - 60%-80% din impactul total.
Prin ce poate fi exprimata comunicarea nonverbala
Сomunicarea nu se bazează exclusiv pe exprimarea orală, ea fiind un sistem cu multiple
canale. Gesturile, mimica, poziţia corporală şi chiar tăcerea sunt acte de comunicare, vehiculează
o semnificaţie. Ele atestă natura legăturii sociale existente sau dorite .
După cum reiese chiar din denumirea ei, se realizează prin intermediul mijloacelor
nonverbale - corpul uman, spaţiul sau teritoriul, imaginea.
*Comunicarea prin corp
Este cea mai complexă, deoarece intervine în „întîlnirile” cotidiene nu doar ca un obiect
natural, ci ca un produs voluntar travesit, mascat, metamorfozat(prin îmbrăcăminte, machiaj,
tatuaj). Ea recurge la mijloace ca : aparenţa fizică, gesturile, expresia feţei(mimica). Legat de
aparenţă, o mare importanţă o are îmbrăcămintea persoanei, ca furnizor de informaţii adecvate
sau false despre individ, de asemenea, ca facilitator al apropierii sau îndepărtării unor persoane
de altele, mai ales în situaţiile în care îmbrăcămintea este aproape un mijloc instituţionalizat
(îmbrăcămintea de poliţist, de medic etc.). Uneori îmbrăcămintea „comunică” diverse trăsături
caracteriale ale oamenilor(fuga spre originalitate) sau intenţiile lor(intenţia de a se distinge, de a
place etc.)
- Gesturile reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace care dau acces la o persoană;
Jean Stoetzel le clasifica în trei categorii:
a) gesturi autice (care nu au nici o legătură cu comunicarea, dar care trădează o anumită stare
afectivă a individului, de exemplu, la un examen, o persoană îşi frământa mainile, ţine creionul
între dinţi, mişcă picioarele sub bancă);
b) gesturi obişnuite (reverenţa diplomatului, degetele ridicate ale elevilor care vor să
răspundă la lecţii etc).
c) gesturi simbolice (prin care se exprimă aprobarea, indiferenţa, entuziasmul; pentru a
chema pe cineva se face un semn cu degetul, pentu a aproba se dă din cap).
- Corpul uman înseamnă nu numai aparenţă fizică sau gestică ci şi expresia feţei, mimica cu
un foarte mare rol în comunicarea nonverbală. Privirea, se pare, că se distinge ca element
central al expresiei feţei. Susţinerea sau ocolirea ei, fixitatea sau mobilitatea trădează stările de
admiraţie, iubire, duşmănie etc.
Cercetările au arătat că într-o conversţie asupra unor probleme personale, persoanele se
privesc între 50%-60% în timpul conversaţiei. Prin expresia feţei putem stimula, orienta,
decodifica şi înţelege intenţiile partenerului.
*Comunicarea prin spaţiu şi teritoriu
Omul este extrem de grijuliu cu spaţiul în care trăieşte. El îşi delimitează şi amenajează
teritoriul în funcţie de nevoi, împrejurări. Tocmai modul de delimitare şi amenajare a spaţiului
„comunică” multe informaţii despre individ.
Dintr-o perspectivă sociologică şi antropologică, pot fi desprinse trei tipuri de teritorii:
tribale, familiale, personale.
Dintr-o perspectivă psihologică şi psihosocială se ocupă mai ales de ultimul tip de
teritoriu, mai strîns legat de particularităţile psihice ale omului. Edward T. Hall excelează în
studiul rolului distanţelor spaţiale în comunicare. După el, există patru tipuri de distanţe(intimă
personală, socială şi publică) ce reglează comunicarea în funcţie de respectarea sau încălcarea
lor; fiecare dintre ele se asociază diferit cu celelalte categorii de mijloace ale comunicării.
De exemplu:
-în distanţa intimă(corp la corp sau maximum 15-40 cm., vocea are un rol minor, se exprimă
involuntar unele vocale);
-în distanţa personală(45-75 cm., pînă la maximum 125 cm. vocea este normală, familiară);
-în distanţa socială(125-210 cm., un maxim de 210-360 cm., vocea este plină şi distinctă, mai
imensă);
-în distanţa publică(3,60-7,50 m şi cu maximum de peste 7,50m, discursul este formalizat,
interlocutorul devine un simplu spectator, iar comunicarea un spectacol).
*Comunicare prin imagini
Viaţa modernă a adus cu sine o multitudine de mijloace imagistice de comunicare (afiş,
fotografii, benzi desenate ilustraţii, cinema, televiziune).
Comunicarea prin imagine este omniprezentă şi creează un paradox: deşi mai puţin
interactivă, deoarece se exercită într-un singur sens, ea este mult mai eficientă - afectează un
număr extrem de mare de persoane.
Mijloacele nonverbale ale comunicării au, în totalitatea lor, următoarele roluri:
1) de a transmite ceva(idei, informaţii, intenţii, trăsături de caracter);
2) de a nuanţa şi preciza comunicarea(care devine, astfel, aprobativă sau dezaprobativă,
receptivă sau nereceptivă);
3) de a ajuta persoanele să se exprime şi să se înţeleagă reciproc mult mai bine(pentru realizarea
acestui ultim rol, mijloacele nonverbale trebuie să le însoţească pe cele verbale, în nici un caz nu
pot acţiona independent).
De Vito stabileşte 6 funcţii ale comunicării nonverbale asociate celei verbale. Astfel, ea
accentuează, completează, contrazice, repetă, substituie comunicarea verbală.
Comunicarea nonverbală constă în toate aspectele comunicării în afară de cuvinte.
Aceasta include nu doar gesturile şi limbajul corpului dar şi faptul cum noi rostim şi exprimăm
cuvintele: flexiunea, pauzele, tonul, volumul şi accentul. Aceste trăsături nonverbale afectează
semnificaţia cuvintelor noastre. Savanţii au calculat că comportamentul nonverbal ocupă de la
65% pînă la 93% din semnificaţia totală a comunicării.
Zilnic, emitem şi recepţionăm mesaje. Aceste mesaje se manifestă nu doar prin cuvinte , ci, şi
în aceeaşi măsură şi prin fizionomie, mimică, gesturi, postura, limbajul trupului. Un gest, un
zîmbet, o scrisoare, a te adresa cuiva sau a-l asculta pe cel care îţi vorbeşte etc., toate împreună
alcătuiesc universul specific comunicării.

Semnificatia gesturilor in comportamentul nonverbal


La interpretarea comportamentului nonverbal este importanta cunoasterea si respectarea unor
reguli:
1) Citirea ansamblului – adică gesturile, limbajul corpului nu trebuie să fie interpretate
izolat; pentru o citire corectă trebuie
evidenţiate ansambluri care să conţină cel puţin 3 gesturi;
2) Luarea în consideraţie a contextului – ansamblurile de gesturi trebuie evaluate în
contextul în care apar (uneori braţele încrucişate ale persoanei sunt generate de frig, nu neapărat
poziţia de apărare);
3) Recunoaşterea diferenţelor culturale – un gest care înseamnă ceva într-o ţară poate
avea cu totul alt sens în altă ţară.
Acum vom incerca sa clasificam unele gesturi si sa explicam semnificatia lor :

*Gesturile facute cu palma


Semnalele nonverbale transmise de palma omului sunt unele din cele mai eficiente in
comunicarea nonverbala.
-Palma intoarsa in sus – gest de supunere.
-Palma indreptata in jos –semnifica autoritatea.
-Palma inchisa cu degetul aratator intins – amenintarea vorbitorului cu supunere pentru cel ce
asculta.
-Strângerea mâinii unei persoane cu intinderea ei cu palma in jos – semnifica dominarea.
-Strângerea mâinii unei persoane cu intinderea ei cu palma in sus – semnifica supunerea.
-Impingerea inainte a palmei intoarse in jos, intinderea bratului rigid – tip agresiv de
persoane, specific oamenilor din zone rurale.
-Apucarea vârfurilor degetelor – denota lipsa increderii in sine.
-Utilizarea ambelor mâini in momentul stringerii – denota sinceritate si incredere.

*Gesturi ale mâinii si bratului


-Frecarea palmelor – semnifica afisarea asteptarilor pozitive.
-Frecarea degetului mare de celelalte degete – semnifica asteptarea unor bani.
-Inclestarea mâinilor – reflecta o atitudine de frustrare sau de ostilitate. Deosebim:
-Inclestarea mâinilor in pozitie ridicata – semnifica dispozitia negativa.
-Mâinile in pozitie de coif indreptat in sus – este caracteristic persoanelor superioare sau care
gesticuleaza putin sau deloc, comunicând increderea lor in fortele proprii.
-Mâinile in pozitie de coif indreptate in jos – este caracteristic persoanelor care mai degraba
asculta decât vorbesc.
-Apucarea mâinii, a bratului si a incheieturii mâinii – gest de superioritate incredere.
-Etalarea degetului mare – acest semnal este pozitiv si apare des in postura tipica a sefului
glacial,pe care il foloseste in prezenta subalternilor sai.

*Bratul ca bariera de protectie


-Incrucisarea obisnuita a bratelor –acest gest exprima o atitudine defensiva sau negativa.
Persoana se simte stingherita sau nesigura.
-Incrucisarea incordata a bratelor – indica o atitudine ostila si defensiva.
-Gest de prindere a bratului – acest gest este raspindit printre cei aflati in saile de asteptare ale
doctorilor si dentistilor sau la cei care urmeaza sa zboare pentru prima data cu avionul si asteapta
decolarea acestuia. Acest gest reflecta o atitudine negativa.

*Piciorul ca Bariera de protectie

-Pozitia obisnuita a incrucisarii picioarelor – este folosit pentru manifestarea unei atitudini
nervoase, rezervate sau defensive.
-Piciorul aruncat peste genunchi – acst tip de incrucisare a picioarelor indica existenta unei
atitudini de disputa sau competitie.
-Piciorul asezat peste genunchi si prins cu una sau amândoua miinile – acest gest e folosit
de persoanele care au o atitudine rigida in discutii sau negocieri. Aceasta semnifica o
individualitate puternica, incapatânare, rezistenta .
-Gesturi de incrucisare a picioarelor stând in picioare – aceste pozitii sunt folosite in mare
parte de cei care se afla in mijlocul unor indivizi necunoscuti. Pozitia lor ne spune ca ei nu sunt
relaxati si lipsiti de incredere in sine.
-Gestul incrucisarii gleznelor - inseamna reprimarea unei atitudini negative, a unei senzatii
negative, a nervozitatii sau fricii.

*Gesturi si semnale de curtenie

-ale barbatilor
-Unul dintre gesturile de “apropiere” a barbatilor la femeie este aranjarea cravatei, daca nu poarta
cravata, isi aranjeaza gulerul, isi aranjeaza butonii, camasa, sacoul sau un alt obiect vestimentar.
-Intoarcerea trupului spre femeie si mentinerea labei piciorului in directia ei.
-Privirea neobisnuita, intima.
-Tine mâinele la solduri – accentueeaza marimea sa corporala si demonstreaza disponibilitatea
pentru aventura.

-ale femeilor
-Aruncarea capului pe spate.
-Expunerea incheieturii miinii.
-Indepartarea picioarelor.
-Leganarea soldurilor.
-Privirea laterala.
-Gura intredeschisa, buzele umezite.
-Rujul de buze.
-Mângâierea obiectelor cilindrice.
-Privire laterala, peste umarul ridicat.

*Gesturi teritoriale si ale posedarii

-Gesturi teritoriale.
In mod inconstient oamenii isi arata drepturile teritoriale asupra diferitelor obiecte rezemându-se
de ele. Atingându - si proprietatea, persoana arata altora ca obiectul respectiv ii apartine.
Intimidarea persoanei poate fi atunci când se manifesta abuzul comis impotiva teritoriului sau
proprietatii unei alte persoane.
-Gesturile dominării
In utilizarea acestor gesturi exceleaza indeosebi personalul de conducere. S-a observat ca cei nou
numiti in posturi de conducere incep de indata sa recurga la asemenea gesturi, desi inainte le
foloseau rareori. Piciorul aruncat peste bratul scaunului exprima faptul ca persoana in cauza il
domină si semnaleaza o atitudine destinsa fata de normele obisnuite de comportament. Aceasta
pozitie poate fi perceputa in moduri diferite in situatii diferite. E una cind stam in aceasta pozitie
in apropierea prietenilor, si alta in apropierea colegilor de serviciu. In al doilea caz se va
manifesta o atitudine negativa fata de noi.

*Birouri, mese si aranjamente de asezare


Un mod eficient de a câstiga cooperarea altor oameni este asezarea strategica.
-Pozitia de colt. Acasta pozitie e folosita in general de oameni angajati in conversatii
prietenesti spontane. Ofera posibilitati nelimitate pentru a se privi in ochi si a utiliza variate
gesturi, precum si pentru a observa gesturile celuilalt. Coltul biroului constituie o bariera partiala
in caz ca una din parti s-ar simti amenintata si face inutila impartirea teritoriala a suprafetei
mesei.
-Pozitia de cooperare. Asemenea pozitie apare atunci când doi oameni au aceeasi
orientare, gândesc la fel sau lucreaza la aceeasi tema. Este o practica pozitie pentru prezentarea
unui caz si obtinerea acceptului partenerului de discutie.
-Pozitia competitiv-defnsiva. Asezarea in partea cealalta a mesei, vizavi de persoana cu
care discutam, poate crea o atmosfera competitive-defensiva si poate duce la situatia in care
amândoi ramin ferm la punctele lor de vedere, masa constituind o bariera solida intre ei. Aceasta
pozitie este utilizata atunci când partenerii sunt in competitie sau când unul este admonestat de
catre celalalt.
-Pozitie independenta. Astfel de pozitie este aleasa de oamenii care nu doresc sa
stabileasca raporturi cu altii. Ea este folosita in locuri cum sunt librariile, restaurantele si unele
tipuri de banci in parcuri. Ea exprima indiferenta, dar o alta persoana o poate interpreta ca un act
ostil, daca i se incalca granitele teritoriale.
Comunicarea nonverbala este atât de complexa încâ a devenit subiect de studiu pentru
numeroase lucrari. Aspectele trecute în revistă sunt doar câteva din paleta extrem de bogată a
acestei realităţi care ne însoţeşte permanent în viaţă.

2. Metacomunicarea
Metacomunicarea reprezinta aparitia unor implicatii ale mesajului care nu pot fi direct
atribuite intelesului cuvintelor sau modului cum au fost ele spuse. Metacomunicarea se refera
mai degraba la un nivel sugerat decat la unul clar, direct; astfel, oamenii trebuie sa distinga
comunicarea pe intervalul a trei paliere: ceea ce a fost spus, cum a fost spus si de ce. Constantin
Cucos precizeaza ca, „ la limita, numai ceea ce se ascunde merita sa fie cunoscut si transmis! Ne-
spusul dodandeste un statut semiotic privilegiat. Aceasta posibilitate este data de capacitatea de
transcendere a limbii, de miraculoasa ei putere de a pacali”. Alti autori vorbesc despre
metacomunicare atunci cand intelesul apare in spatele cuvintelor; astfel, aparitia
metacomunicarii este identificabila pe trei niveluri: 1. ce a spus vorbitorul; 2. ce a intentionat
vorbitorul sa transmita si 3. ce crede ascultatorul ca a spus vorbitorul. Daca intelesul nu se
pastreaza constant pe intervalul celor trei niveluri avem de-a face cu un proces de
metacomunicare.
Exemple de mesaje metacomunicationale:
„ Suna-ma!” poate insemna: „ Nu ma plictisi acum, vorbim alta data”;
„ Te sun eu” poate insemna” Nu ma suna tu” etc
In viziunea anumitor autori( A. Cordon) actiunea de metacomunicare este un joc manipulativ
de care sunt coresponsabili ambii parteneri. De altfel, metacomunicarea este guvernata de
principiile comunitatii de comunicare; dezvoltarea conceptului de comunitate, care nu este una a
celor care au in comun aceeasi limba, ci a celor care au in comun reguli ce guverneaza derularea
si interpretarea schimbului comunicational, poate conduce la diminuarea fenomenului
metacomunicational.
Se poate concluziona ca metacomunicarea reprezinta aparitia unor implicatii ale mesajului care
nu pot fi direct atribuite intelesului cuvintelor sau modului cum au fost ele spuse: orice mesaj
aflat in campul comunicarii poate fi definit sub latura sa metacomunicationala.

1. Limbajul tacerii
Tacerile joaca un rol fundamental in comunicare. Ele pot fi de natura radical diferita.
Astfel, distingem doua tipuri de tacere:
- tacerile goale;
- tacerile pline;
a. Tacerea goala reprezinta incetarea exprimarii celuilalt si deopotriva incetarea reflectiei
acestuia, fiind prin urmare o tacere in adevaratul sens al cuvantului. Interventiile
partenerului de discutie au loc si trebuie sa aiba loc in timpul acestor taceri.
b. Tacerea plina este o tacere falsa si corespunde in mod efectiv incetarii exprimarii(celalalt
nu spune nimic) si continuarii reflectiei interioare(adica a unei activitati a subiectului). In
cazul tacerii pline, celalalt este activ. El reflecteaza, se gandeste, cauta. Linistile pline
sunt un instrument indispensabil pentru reusita comunicarii, fiind intr-adevar deosebit de
utile in aprofundare si implicare. Nu trebuie sa ne propunem obiectivul ca celalalt sa
mearga mai departe in comunicare, sa exprime sentimente profunde daca nu-i oferim
mijloacele necesare, adica posibilitatea de a reflecta, de a se autoanaliza, de a actiona pe
indelete. Tacerile pline sunt utile si indispensabile si in nici un caz nu trebuie intrerupte.
Orice interventie a partenerului de discutie intr-o tacere plina echivaleaza cu taierea
vorbei, care reprezinta fie o agresiune, fie o manifestare a lipsei de intelegere. In ambele
cazuri, consecinta este deteriorarea climatului.
Prin urmare, in orice situatie de comunicare, ca de altfel in orice situatie de ascultare
aprofundata este obligatoriu sa fii capabil sa accepti si sa-ti asumi tacerea celuilalt. In timpul
tacerilor se pregatesc comunicarile cele mai autentice.
Problema reperarii, a distinctiei dintre o tacere goala si una plina este una minora. Si aceasta
intrucat tacerea trebuie ascultata, la fel ca si vorbirea. Si daca ascultam tacerea celuilalt, daca il
observam, daca incercam sa-l intelegem atunci putem sa-l decodam cu usurinta: in tacerea lui,
celalalt emite încontinuu un intreg ansamblu de semnale si de indicatori nonverbali care ne
permit sa ne dam seama fara probleme daca reflecteaza sau asteapta sa comunicam.