PANSAMENTE ŞI BANDAJE

Definiție

Pansamentul reprezintă totalitatea mijloacelor și metodelor care realizează

protecția unui țesut sau organ față de acțiunea agresivă a diverșilor agenți.
Pansamentul chirurgical reprezintă actul prin care se realizează și se menține asepsia
unei plăgi, în scopul cicatrizării ei.
Pansamentul este reprezentat de o bucată de tifon care se aplică pe o plagă, cu scopul
de a preveni contaminarea sau de a opri sângerarea. Ideal, pansamentul este realizat
din tifon steril, însă în lipsa acestuia se poate utiliza orice material textil, cu condiția
să fie curat.

Bandajul este fașa (în lipsa acesteia orice alt material) cu care se fixează
pansamentul la nivelul plăgii.
Bandajul - Fașa reprezintă o banda de tifon, pânza sau țesătura elastică, de lățime și
lungime diferită în funcție de regiunea pe care o acoperă și întinderea pansamentului.
În general, lățimea unei feși trebuie să fie aproximativ egală cu diametrul regiunii pe
care o înfașă (5-20 cm).
Înainte de aplicarea unui pansament, se face toaleta și dezinfecția tegumentelor din
jurul plăgii și apoi a plăgii; se vor îndepărta corpii străini superficiali (nu și corpii
străini penetranți).
 Pansamentul

Scop 
 protejază plaga de factori nocivi (mecanici, termici, climaterici și
infectioși ai mediului înconjurator);

 asigură o bună absorție a secrețiilor, un repaus perfect al regiunii lezate;

 favorizează cicatrizarea.

Tipuri de pansamente

1. Pansamentul protector pentru plăgi care nu secretă, nu prezintă tub de dren

(plaga operatorie, locul unei injecții sau puncții, locul unde este montat un
cateter venos) pentru a realiza protecția față de mediul înconjurator;

2. Pansamentul absorbant pentru plăgi drenate sau secretante cu un strat de

comprese și un strat de vată;

3. Pansamentul ocluziv pentru plăgi însoțite de leziuni osoase peste care se

aplică aparatul gipsat pentru imobilizare;

4. Pansamentul compresiv pentru plăgi sângerande în scop hemostatic, pentru

imobilizarea unei articulații în caz de entorsă sau pentru reducerea unei
cavități superficiale după puncționare;se realizează fixare cu feși în cadrul
unui bandaj;

5. Pansamentul umed are ca obiectiv diminuarea edemului inflamator,

contraindicate în plăgi care secretă; (priessnitz alcoolizat, cloraminat);
 Reguli pentru efectuarea unui pansament corect

 Să fie făcut în condiții aseptice

 folosiți materiale de protecție și instrumente sterile;

 spălați și dezinfectati mâinile, îîmbrăcați mănusi sterile;

 serviți materialele folosind pense și nu introduceti în casoleta sau în

trusa de instrumente pensa cu care ați lucrat în plagă; nu folositi
aceleași instrumente la alți pacienți;

 aseptizarea plăgii trebuie să se facă cu antiseptice pe bază de iod,

apa oxigenată, rivanol etc.

Să fie absorbant

 asigurați absorbția secrețiilor pentru a favoriza cicatrizarea, utilizând

comprese de tifon și vată hidrofilă pentru absorbția secrețiilor;

Să fie protector

 acoperiți plaga cu comprese sterile și vată asfel încât ca dimensiunile

lor să depașească marginile plăgii cu cel putin 1-2 cm;

 dacă plaga este expusă microbilor, protejați plaga cu un start mai

gros de tifon și vată;

Să fie atraumatic 

 actionați cu blândețe, răbdare, la recomandarea medicului

administrați un calmant dacă trebuie;

 spălati plaga prin turnare și absorbiți surplusul de lichid și secrețiile

prin tamponare;

 nu fixați pansamentul prea strâns pentru a nu jena circulația și a nu

produce durere, dar suficient de strâns pentru a fi menținut fix.
Să fie schimbat la timp

 verificați indicația medicală cu privire la schimbarea pansamentului;

 schimbarea pansamentului se va efectua în funcție de aspectul

plăgii: în cazul plăgilor infiltrate, pansamentul se schimbă zilnic sau
ori de câte ori este nevoie.

 anuntați medicul și controlați plaga dacă pacientul acuză durere sau

prezintă febră fără altă cauză, schimbați pansamentul cu această
ocazie.

Materiale necesare 

 substanțele antiseptice pentru curățirea și dezinfecția plăgii – apă oxigenată,

rivanol, cloramină, betadină; și a tegumentelor din jur: alcool iodat 2%,
tinctura de iod,acid boric;

 casoleta cu materialele care realizează protecția plăgii și care sunt ușoare, se pot
steriliza, nu sunt iritante pentru tegumente, sunt absorbante: compresele din
tifon sterile; tampoane din tifon/ vată, meșe, feșe de tifon;

 materiale de fixare: leucoplast (se aplică pe tegument ras și degresat; este

impermeabil pentru aer), feși de tifon diferite mărimi (realizează „înfășarea”
chirurgicală) galifix(mastisol)- soluție de colofoniu;

 cutie cu instrumentar chirurgical steril: pense, foarfecă;

 tăviță renală, mănuși sterile, mănuși de protecție;

 aleză, mușama;

 seringi sterile;

 benzina, neofalina, acetona: realizează degresarea tegumentului (necesare pentru

îndepartarea galifix-ului de pe tegument);
 unguente: protecția tegumentelor din jurul unei plăgi secretante – cutaden,
dermazin, jecolan, jecozinc, tetraciclina;

 meșa - banda sterilă de tifon utilizată cel mai frecvent în scop hemostatic, dar și
pentru a permite eliminarea secrețiilor dintr-o plagă sau cavitate în care este
introdusă meșa;
Timpi de efectuare a unui pansament

1. pregătirea medicului pentru pansament (mănuși sterile, servire de către

asistentă cu instrumentele necesare);

2. dezlipirea vechiului pansament, îndepărtarea vechiului pansament (cu blândețe,

eventual după umezire cu apă oxigenată, cloramină;

3. curățirea și dezinfectarea tegumentelor din jurul plăgii, centrifug cu un tampon

de vată sterilă îmbibat cu alcool, iod;

4. tratamentul plăgii - în funcție de natura sa și momentul evoluției:

 plăgi operatorii cu evoluție aseptică: nu necesită tratament

special, în afară de scoaterea tuburilor de dren, a firelor sau
agrafelor;

 plăgi secretante: necesită curățire (spălare cu soluție antiseptică,

excizie a țesuturilor mortificate);

 evacuare a colecțiilor (seroame, hematoame): scoatere a 1-2 fire

sau deschiderea plăgii cu un stilet butonat sau o pensă;

 colecții purulente: deschidere largă, spălarea și drenarea plăgii;

 plăgi accidentale: curățare de resturi vestimentare sau telurice,

debridare, regularizare, lavaj antiseptic, eventual suturare;

5. protecția plăgii: stratul de comprese trebuie să depășească marginile plăgii, iar

grosimea să nu fie mai mare de 1-2 comprese (pentru a realiza o buna
capilaritate);

6. fixarea pansamentului: galifix, leucoplast, feși;

Pregătirea pacientului
psihic
 se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii, se obține
consimțământul;

fizic

 se așază în poziție confortabilă șezândă sauîn decubit dorsal, în

funcție de regiunea unde este plaga.

Tehnica
  pansamentul este efectuat de două persoane – o persoană servește, iar
cealaltă efectuează tehnica;

 se spală mâinile și se îmbracă mănușile sterile/de protecție;

 examinarea plăgii și a tegumentelor din jur. Dacă plaga a fost pansată se

desface fașa și se ridică pansamentul vechi cu multă blândețe, pentru a
nu produce dureri prin dezlipire brutală; dacă nu se desprinde se înmoaie
cu apă oxigenată sau ser fiziologic și apoi se ridică pansamentul cu
ajutorul pensei de lucru.

Crearea câmpului operator

 degresați tegumentele din jurul plăgii pentru a îndepărta

urmele de adeziv de la pansamentul vechi sau sebumul
folosind un tampon steril;

 dezinfectați tegumentele sănătoase din jurul plăgii cu

o soluție antiseptică – alcool iodat 1%; tinctură de iod sau
alcool de 70 grade (începând dinspre plagă spre periferie,
schimbați tamponul frecvent).

Aceste dezinfectante nu trebuie să intre în plagă, deoarece sunt foarte

iritante!!!!!!!

Tratarea plăgii

 actionați în funcție de recomandarea medicului, de natura și evolutia

plăgii;

 spălați plaga cu un jet slab de soluție antiseptică dacă prezintă secreții,

tamponați cu comprese sterile uscate, îndepartați tubul de dren, firele și
ajutați medicul dacă este o plagă recentă. Fiecare compresă utilizată se
aruncă în tăvița renală;
  se folosesc două pense anatomice din trusa sterilă de instrumente
pentru îndepartarea pansamentului vechi; cu o pensă porttampon se ia o
compresă sterilă și cu ajutorul celei de-a doua se efectuează un tampon
care se îmbibă cu apa oxigenată, turnând-o din sticlă;

 se toarnă în plagă apa oxigenată, având rol dezinfectant hemostatic și

de îndepărtare a impurităților și secrețiilor (prin efervescența produsă).
Se tamponează spuma cu un tampon de tifon steril. Curățarea se poate
repeta turnând ser fiziologic și tamponând. Plaga trebuie să fie pe cât de
posibil curată, fără secreții. Pentru acest lucru se face curățare repetată,
în funcție de necesități.

 după toaleta plăgii,  se curață din nou marginile plăgii periferic, de

câteva ori, la fiecare ștergere folosind un alt tampon (cel utilizat fiind
aruncat în tăvița renală); se șterg marginile plăgii cu un tampon uscat
steril; aplicați medicamente conform prescripției medicale;

Acoperirea – protecția plăgii

 aplicați 2-3 comprese sterile care să depășească marginile plăgii cu

1-2 cm;

 nu aplicați un strat prea gros pentru a asigura o bună capilaritate a

plăgile care secretă.

Fixarea pansamentului

 alegeți o metodă de fixare adecvată regiunii

prin înfașare, bandajare sau cu substanțe adezive –
leucoplast, fașă în funcție de regiune;

 verificați pansamentul pentru a nu jena circulația de

întoarcere sau dacă asigură repausul în cazul în care
este limitată miscarea;

 verificați daca pansamentul jenează mișcarea;


Tehnica pansamentului trebuie să se țină cont de următoarele reguli

 să se lucreze în condiţii de asepsie perfectă;

 pansamentul să asigure o bună absorbţie a secreţiilor;

 pansamentul să protejeze de factorii nocivi-termici, infecţioşi, mecanici,

din mediul înconjurător;

 să se aseptizeze plaga cu antiseptice potrivite;

Complicații
 hemoragie;

 durere vie în interiorul plăgii sau la distanţă. Este datorată

interceptării unor terminaţii nervoase;

 edemul traumatic;

 supuraţia plăgii;

 cangrena;
 Bandajul

Scop

 de a împiedica mișcările active și pasive pentru a pune în repaus

organele și/sau țesuturile traumatizate;

 de a menține axarea corectă a membrului atunci când fragmentele nu

sunt deplasate, sau când au putut fi reduse corect, cu ocazia acordării
primului ajutor (fracturi, entorse, luxații);

 de a diminua durerile, în cazul fracturilor deosebit de chinuitoare;

 de a evita complicațiile pe care le poate provoca mișcarea unui fragment

osos (secționări de nervi și vase, lezarea musculaturii, perforarea
tegumentului, transformarea fracturii din fractura închisă în fractură
deschisă);

 efectuarea unui pansament compresiv;

Materialele folosite

 fașă de tifon;

 fașă de pânză;

 fașă elastică;
Principiile unei imobilizări corecte 

 asigurarea funcțiilor vitale are prioritate față de alte manevre

(exemplu: nu se face imobilizarea fracturilor de umăr dacă este
asociat și un traumatism toracic grav);

 se va cauta obținerea unei axări relative a segmentului imobilizat

prin tracțiune atraumatică și progresivă în ax;

 imobilizarea trebuie să prindă în mod obligatoriu articulațiile

situate deasupra și dedesubtul focarului de fractură;

 dacă se folosește aparat gipsat sau atelă de imobilizare, nu trebuie să

fie compresive, pentru a nu îngreuna circulația sangvină într-un
segment deja traumatizat;

Tipuri de bandaj 

Fiecare tehnică de bandaj constă în diverse modalități de aplicare a bandajului.

Următoarele forme de bază pot fi aplicate pentru cele mai multe tehnici:

bandajul circular

Fașa este aplicată suprapus. Aproape toate tehnicile de bandaj încep și se termină cu
câteva viraje de bandaj circular. Se aplică câteva ture de fașă circular, la nivelul zonei
afectate; acest tip de bandaj se utilizează și la realizarea hemostazei.

bandajul încrucișat sau în formă de ,,8”

Se aplică 1-2 ture circulare iar apoi următoarele ture de fașă se aplică oblic, în forma
cifrei 8, dând în final aspectul de "Spic de Grâu. La final se termină tot prin bandaj
circular. Este utilizat pentru bandajarea articulațiilor (cot, glezna, genunchi), regiunii
occipitale, gâtului, antebrațului, pieptului.
 bandajul în formă de spirală

Se începe cu 2-3 ture de fixare apoi sub formă de spirală, cu acoperirea turei
precedente la 2/3;
Se folosește la traumatismele cutiei toracice, abdomenului, mâinilor, picioarelor,
degetelor.

bandaj în spirală 
 bandaj în 8

bandajul răsfrânt în spirală

Bandajul în spirală inversă este un bandaj pliat cu 180 ° după la fiecare tură. Este
utilizat de obicei la nivelul membrelor, având avantajul de etanşieitate pe toată
lungimea.
bandaj în evantai

Indicat în regiunea cotului, genunchiului.

bandajul cu cornișor

Cornișorul este o bucată de fașă sau pânză în formă triunghiulară, care se poate folosi
și la imobilizarea membrului superior în cazul fracturilor. Se folosește la bandajarea
mâinilor, picioarelor, corpului.
bandajul toracelui sau abdomenului

Se aplică pe peretele abdominal sau toracic pansamente de dimensiuni mai mari decât
plaga, care se fixează cu ajutorul unor benzi de leucoplast pe patru laturi ca o rama de
tablou. Dacă este vorba de o plagă toracică penetrantă se va fixa doar cu pe trei laturi,
a patra rămânând nefixată pentru a funcționa ca o supapă. În cazul plăgilor
abdominale eviscerate se va folosi pansament umed.
capelina

Este bandajul clasic al capului, care se realizează cu fașă, începând cu 2 ture circulare
trecute pe frunte, deasupra sprâncenelor și pavilioanelor urechii, după care se trece
succesiv dinspre rădăcina nasului și spre ceafă, de mai multe ori, până când acoperă
tot capul. La sfârșit capetele feselor se fixează cu câteva ture circulare.

bandajul tip ,,Hipocrat”

Se aplică o bandă de tifon de aproximativ 1 m pe cap, astfel încât capetele să treacă

înaintea pavilioanelor urechilor și sunt ținute suspendate. Cu un alt tifon se efectuează
2-3 /2-4 ture circulare de fixare fronto-occipitale. Ajungând până la banda 1 de tifon,
tensionat se face o tura în jurul ei și se îndreaptă tifonul 2 la regiunea opusă, până
când se acoperă uniform tot capul; capatul fașiei se fixează de banda de tifon
terminată, iar capetele ținute în jos, se leagă sub bărbie.
 bandajul tip ,,căpăstru”

Se fac 2-3 ture de fixare în jurul capului cu tifonul, apoi se trece la regiunea
occipitală, și se fac câteva ture mandibulă - gât - occipital. De la mandibulă se
înfășoară apoi în sus, vertical spre cap, pe lângă ureche, regiunea parietală, se trece
tifonul peste cap și coboară în jos spre mandibula, trecând pe sub ea înapoi spre
regiunea occipitală, la spate. De la regiunea occipitală, pe la spatele urechii tifonul
revine la cap, făcând din nou 2-3 ture orizontale de fixare pe frunte. Toată procedura
se repetă 2-3 ori, sau până când se termină tifonul.

bandajul nas, bărbie și toată fața de tip,, praștie”

Tifonul cu o lungime de 60-70 cm și o lățime ce acoperă toată suprafață necesară, se
despică la ambele capete, prin mijloc, astfel încât să rămână la mijloc o bucată
întreagă de 10-15 cm lungime, care se va aplica pe locul lezat. Pe plagă se aplică o
fașă sterilă, se acoperă cu bucată netăiată de tifon și capetele de sus se leagă la spate la
ceafa, iar capetele de jos - la spate pe vârful capului, în așa mod ca să nu alunece în
jos.

bandajul pe ochi
ochiul drept
Se fac 2 ture de fixare în jurul capului, pe frunte, prin regiunile fronto-occipitală,
împotriva acelor de ceasornic (pentru ochiul drept). Din spate se coboară tură în jos și
se trece sub pavilionul urechii peste obraz și ochiul drept. Apoi iar se efectuează o
tura de susținere în jurul capului și se repetă turul precedent.
ochiul stang
În caz de aplicare pe ochiul stâng direcția turelor este inversă - după acele de
ceasornic.

ambii ochi
În caz de aplicare pe ambii ochi, se rânduiesc turele de pansament mai întâi pe ochiul
drept apoi pe cel stâng.

Tehnici de bandaj pe regiuni anatomice 

bandajul Desault 
Această tehnică este folosită pentru leziunile claviculei și umărului, precum și ca
mijloc de imobilizare pentru fracturile brațului. Bandajul Desault este destinat pentru
fixarea membrului, flexat în unghi drept în articulaţia cubitală, la cutia toracică.

Materiale necesare: 3-4 feși late (20 cm), vată, leucoplast.

 se sprijină membrul superior al bolnavului, astfel încât brațul și

antebrațul să formeze un unghi de 90 de grade;
 dacă starea pacientului o permite, se solicită bolnavului să-și susțină
antebrațul, prinzând policele membrului lezat cu mâna sănătoasă;

 se începe îmbrăcarea toracelui cu ture circulare de fașă;

 tura de fixare se începe de la baza toracelui și se continuă bandajarea în

spirală până la axilă. Aceste ture vor izola pielea toracelui de pielea
antebrațului și brațului pentru evitarea iritaței produse de transpirația
locală;

 se lipește brațul și antebrațul de torace cu cotul îndoit la 90 de grade;

 se fixează membrul superior de torace prin ture circulare de fașă, care

trebuie să cuprindă brațul, cotul și antebrațul;

 din spate, fașa trece peste umărul lezat, coboară anterior peste braț, sub
cot, urcă în spate paralel cu brațul;

 fașa revine în față peste umărul lezat, se îndreaptă oblic sub axila
sănătoasă și se reîntoarce în față peste umărul bolnav, coboară lateral
de-a lungul brațului sub cot, apoi susținând antebrațul, se indreaptă spre
toracele opus facând o tura circulară de fixare la cot;

 după această tură de fixare, fașa trece din nou peste umărul lezat,
coboară anterior, va susține antebrațul;

 după imobilizarea membrului superior cu 2-3 feși circulare, ansamblul

va fi întărit cu leucoplast;

 mâna și degetele trebuie să rămână libere;

imobilizarea cu pânză dreptunghiulară

Imobilizarea se poate realiza și cu ajutorul unei pânze dreptunghiulare. Pânza

dreptunghiulară se îndoaie pe una din diagonale și se aplică îndoită pe fața dorsală a
toracelui astfel: colțurile de la vârful triunghiului așezate la nivelul sternului, iar
marginea liberă coborâtă sub nivelul antebrațului fixat cu cotul în unghi drept.
Marginea liberă se îndoaie cuprinzând ca într-un jgheab antebrațul, iar colțurile
acesteia se leagă la spate. Altă metodă de imobilizare este panza dreptunghiulară.
bandajul Velpeau 
Bandajul Velpeau este utilizat pentru fixarea membrului superior flexat în articulaţia
cubitală către cutia toracică. Pentru aceasta, mâna membrului fixat este poziţionată pe
celalalt umăr.
bandajul Barton 
Barton se utilizează în caz de fracturi ale mandibulei sau pentru fixarea pansamentului
pe bărbie.

bandajul rulat pe unul sau ambii ochi

Monoclu sau binoclu. Se fac 2-3 ture circulare frontooccipitale, apoi se conduce fașa
în sens oblic peste ochiul pansat, pe sub urechea de aceeași parte și se repoziționează
fașa pe frunte, deasupra urechii opuse. Se repetă succesiunea de ture circulare urmare
de ture oblice până la acoperirea completă a ochiului/ ochilor.
bandajul „căciula lui Hippocrates”
Este un bandaj complex folosit în caz de plăgi şi traume a părţii piloase a capului.
Bandajul obţinut acoperă capul asemenea unei căciuli.
bandajul capelină
Asemenea bandajului căciula lui Hippocrates, este folosit în plăgi și traume ale
regiunii piloase a capului. Bandajul se încrucişează sub formă de panglică pe regiunea
parietală. După fiecare încrucişare a bandajului cu ligatură sub formă de panglică, se
schimbă direcţia turei din fronto-parietal pe occipital, realizându-se o capelină.

bandajul “praștie”
Bandajul „praştie” se utilizează pentru fixarea pansamentului pe bărbie sau pe nas.

bandajul în regiunea mâinii și degetelor

Pentru regiunea mâinii, bandajul în „opt” este potrivit. Bandajul se fixează în regiunea
mâinii prin câteva ture circulare.

bandajul degetului
Plaga pe deget se acoperă cu pansament steril, iar bandajul este de preferat să fie o
combinație de bandaj răsfrânt și circular (cel în 8 e dificil de realizat, iar cel în spirală
este instabil pentru deget).
bandajul rulant pe police
Bandajul se începe prin două-trei ture iniţiale în jurul articulaţiei. Ulterior bandajul se
orientează distal și se aplică numărul necesar de ture.
bandajul pe toate degetele mâinii

bandajul sânului 
bandajul bontului de amputație  
Se folosește bandajul în 8.
Exemple ilustrate de bandaje