Despărțirea în căsătorie

(Matei 19:1-12)

Familia nu a fost formată nu numai din sfinți, și omul care a fost creat o ființă
socială, în urma păcatului, de cele mai multe ori alege perspectiva divizării, soluțiile
pe care le ia nu țin cont de virtute. Codul lui Hamurabi, în Babilon, vorbește despre
despărțirea în căsătorie, despre divorț. Apoi în grecia antică și în imperiul roman a
existat divorțul până astăzi, astăzi fiind legiferat în toate țările lumii cu excepția
Filipine
Deși divorțul pare a fi recunoscut, permis și reglementat, el n-a fost instituit de
Dumnezeu. A fost permis? Vom vedea. Chiar dacă tema este preluată și de ceilalți
evangheliști, Marcu 10, textul din Matei 19 pare a arăta permisivitatea lui Isus în
privința aceasta, dacă este așa. Scriptura nu arată că Dumnezeu ar fi instituționalizat
divorțul, la fel Biserica nu are o teologie a divorțului cu toate că poate ar trebui să
aibă, dar se constată dureros absența iubirii de durată, stabilă, și de aceea divorțul în
biserică. Durabilitatea și fericirea familiei stă în Cuvântul lui Dumnezeu împlinit.
Poziția Biblică în Vechiul Testament. În Biblie, căsătoria este uniunea
permanentă, intimă, dintre un bărbat și o femeie, chiar dacă morala postmodernistă
vrea să răstoarne, prin legi, ceea ce a instituit Dumnezeu. Primul text care pare să
vorbească despre divorț, sunt puține în Biblie, este Deuteronomul 24:1: Când cineva
își va lua o nevastă și se va însura cu ea și s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă
trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva rușinos în ea, să-i scrie o carte de
despărţire și, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui. Teologii au
spus că acest text reglementează și legiferează divorțul în Vechiul Testament. Dacă
citim cu atenție textul, vom constata că nu e așa. Cuvântul tradus ca rușinos, în
varianta engleză este tradus diform fizic sau indecent, înseamnă că dacă în căsătorie
se trezește bărbatul cu ceva rușinos, indecent, diform fizic, bărbatul putea să-i dea o
carte de despărțire și să o lase. Aici nu este legiferat divorțul ci apără femeia și o
protejează mai departe, adică cu cartea de despărțire ea nu era aruncată în stradă, cu
acea carte de despărțire ea putea să se recăsătorească. Exegeza atentă a textului
vorbește doar de protecția femeii, nu neaparat că legiferează divorțul. Expresia ceva
rușinos nu implică adulterul pentru că în Leviticul 20:10 și în Deuteronomul 20: 22,
24 se spune clar că femeia prinsă în adulter să fie omorâtă și ea, și adulterul, adică
bărbatul. Deci în Vechiul Testament adulterul nu este o condiție a divorțului, pentru
că cei prinși în adulter erau omorâți. De aceea textul acesta nu vorbește de adulter, ci
în anumite cazuri era protejată femeia. Dacă înțelegem că adulterul nu intră ca o
condiție de divorț în Vechiul Testament, vom putea înțelege mai ușor ceea ce a spus
Isus. Următorul text ne arată atitudinea lui Dumnezeu față de despărțirea în căsătorie.
Maleahi 2:16: „Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie”, zice Domnul Dumnezeul
lui Israel... vorbeștește nu profetul ci Domnul Dumnezeul lui Israel. Aceasta a fost
perspectiva Vechiului Testament despre divorț pentru că textele din Levitic și
Deuteronom amintite vorbesc despre adulter și pedeapsa pentru adulter. Sunt puține
texte, dar suficiente să înțelegem că Dumnezeu nu dorește despărțirea în căsătorie,
pentru că Dumnezeu a făcut pe bărbat și femeie să devină un singur trup.
 Poziția Noului Testament despre divorț. Ce vorbește Domnul Isus despre
divorț? Matei 5:31-32 face parte din Predica de pe munte, unde face o sinteză a
Vechiului Testament, spiritualizând această lege și dându-i o altă conotație: S-a zis
iarăși: ‘Oricine își va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărţire.’ Dar Eu vă spun că
oricine își va lăsa nevasta, în afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să
preacurvească; și cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește.
Înțelegem din text că Isus spune că singura condiție care permite divorțul este curvia,
adulterul, desfrânarea? Așa l-au interpretat mulți. De fapt în text, accentul este pus nu
pe divorț ci pe păcat. Isus nu spune că dacă este vorba de desfrânare, puteți să vă
separați, să divorțați, ci spune: oricine își va lăsa nevasta, în afară numai de pricină
de curvie, îi dă prilej să preacurvească; adică o expune păcatului pe care Dumnezeu
îl urăște, pentru că în cazul adulterului ea era ucisă; deci Isus vorbește despre păcat,
nu despre divorț: cel care o lasă femeia înafara acestui motiv, nu face altceva decât s-
o expună păcatului desfrânării. Deci în textul acesta pricina de curvie nu este
prezentată ca motiv de divorț, chiar dacă mulți spun că este cale deschisă la divorț
dacă este vorba de adulter. Matei 19:3-9: Fariseii au venit la El și, ca să-L
ispitească, I-au zis: „Oare este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta pentru orice
pricină?” Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că Ziditorul de la început i-a
făcut parte bărbătească și parte femeiască și a zis: ‘De aceea va lăsa omul pe tatăl
său și pe mama sa și se va lipi de nevastă-sa, și cei doi vor fi un singur trup’? Așa că
nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu
despartă.” Ce spune Isus, e permis divorțul pentru orice pricină? Nu. „Pentru ce
dar”, I-au zis ei, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărţire
și s-o lase?” Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit
Moise să vă lăsaţi nevestele, dar de la început n-a fost așa. Inima se împietrește
atunci când nu mai are loc iubirea în ea, pentru că dragostea, spune apostolul Pavel,
se comportă altfel. Când se împietrește inima și nu mai are dragostea, omul se
gândește la divorț. Eu însă vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de
curvie, și ia pe alta de nevastă preacurvește și cine ia de nevastă pe cea lăsată de
bărbat preacurvește.” Nici aici, Isus nu vorbește despre divorț, ci înainte vorbește cu
insistență despre unitatea familiei, un singur trup. Apoi repetă, dacă vă despărțiți vă
expuneți preacurviei. Adulterul în Evanghelia lui Isus nu este un motiv de divorț.
Luca 16:18: Oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă preacurvește și cine ia
de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei preacurvește. Aici nu mai apare pricina
desfrânării. Marcu 10:2-12: Au venit la El fariseii și, ca să-L ispitească, L-au
întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta. Drept răspuns, El le-a zis:
„Ce v-a poruncit Moise?” „Moise ”, au zis ei, „a dat voie ca bărbatul să scrie o
carte de despărţire și s-o lase.” Isus le-a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre
v-a scris Moise porunca aceasta. Dar, de la începutul lumii, Dumnezeu i-a făcut
parte bărbătească și parte femeiască. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama
sa și se va lipi de nevastă-sa. Și cei doi vor fi un singur trup. Așa că nu mai sunt doi,
ci sunt un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
Ucenicii nu au înțeles prea mult, ei știau în cultura iudaică atâtea motive să te
desparți. În casă, ucenicii L-au întrebat iarăși asupra celor de mai sus. El le-a zis:
„Oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă preacurvește faţă de ea și dacă o
nevastă își lasă bărbatul și ia pe altul de bărbat preacurvește.” Nu vorbește nicăieri
despre divorț, numai spune ce se întâmplă cu cel care își lasă soția. De ce nu apare
aici pricina de curvie? Matei scria evreilor care cunoșteau foarte bine ce spunea
Matei și cum este consemnat divorțul în Vechiul Testament, însă Marcu și Luca scria
pentru creștinătatea dintre neamuri care nu știau nimic din legea veche, de aceea nu
consemnează pricina de curvie, ci doar atât: cine-și lasă femeia o expune și se expune
adulterului.
Isus accentuează indestructibilitatea căsătoriei: Deci ce a împreunat
Dumnezeu, omul să nu despartă, pentru că ei nu mai sunt doi ci un singur trup, în
Matei 19. În Vechiul Testament, adulterul era pedepsit cu moartea. Levitic 20:10:
Dacă un om preacurvește cu o femeie măritată, dacă preacurvește cu nevasta
aproapelui său, omul acela și femeia aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea.
Aici adulterul nu e pricină de divorț ci aduce cu sine pedeapsa cu moartea, nu încape
povestea divorțului. În consecință, Isus nu încuvințează divorțul, El avertizează și
protejează omul de păcat.
Sfântul Ioan gură de aur spunea că divorțul este împotriva firii pentru că
desparte trupul. Sunt reprezentări grafice ale divorțului, o inimă de care trag doi, unul
într-o parte, altul în alta și nu reușesc altceva decât s-o rupă inima în două. Sfântul
Ioan gură de aur continuă că divorțul este împotriva lui Dumnezeu pentru că
Dumnezeu nu îngăduie divorțul.
Apostolul Pavel spune prin Evanghelia pe care a primit-o prin descoperire de la
Dumnezeu, în 1 Corinteni 7: 10-11: Celor căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci
Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. Mai departe, apostolul pune
problema dacă se întâmplă, care este soluția. (Dacă este despărţită, să rămână
nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei.) Și nici bărbatul să nu-și lase nevasta.
Verbele să nu se despartă și să nu lase, înseamnă a alunga prin divorț sau a separa
prin divorț; deci femeia să nu se despartă prin divorț și bărbatul la fel să nu divorțeze
de nevasta lui. În continuare, în versetele 12-16, apostolul Pavel se referă la
căsătoriile mixte, dintre un creștin și un necreștin: Celorlalţi le zic eu, nu Domnul, dar
spune că și el este învrednicit cu credibilitate, și el este vrednic de crezare, de aceea le
vorbește el: Dacă un frate are o nevastă necredincioasă și ea voiește să trăiască
înainte cu el, să nu se despartă de ea. Cuvântul necredincioasă nu se referă la
infidelitate ci la statutul de păgân. Și dacă o femeie are un bărbat necredincios și el
voiește să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. Căci bărbatul
necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă și nevasta necredincioasă este
sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voștri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi.
Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta,
fratele sau sora nu este legat: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. Căci ce știi
tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce știi tu, bărbate, dacă îţi vei mântui
nevasta? Problema familiei a fost o problemă mare de care s-a lovit apostolul Pavel
în Corint, problemă greu de gestionat, are porunci de la Dumnezeu, are de la el, o
situație dificilă. Nici când este vorba de căsătoriile cu necreștini, nici atunci apostolul
Pavel nu îngăduie divorțul, ci spune foarte frumos: cel credincios sfințește pe cel
necredincios, de aceea și cel mai puțin credincios poate prin cel credincios să fie
sfințit și adus, cândva, la Dumnezeu. Apostolul este destul de evaziv, lasă loc la
interpretări spunând: nu poți să știi că îți vei mântui soțul sau soția; deci lasă
imposibilă divizarea și în acest caz prin concluzia finală. Romani 7:2-3: Căci femeia
măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el, dar, dacă-i
moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. Dacă, deci, când îi trăiește
bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă, dar, dacă-i moare
bărbatul, este dezlegată de Lege, așa că nu mai este preacurvă dacă se mărită după
altul. Aici apostolul Pavel pune punctul pe i: separarea în căsătorie se poate vorbi
doar în cazul decesului. Aceasta este perspectiva apostolului Pavel, și aceasta este
perspectiva Domnului Isus Hristos, este perspectiva Biblică.
Statistici. În România 50% dintre căsătorii ajung la divorț. La a doua căsătorie
60% ajung la divorț. La a treia căsătorie 75% ajung la divorț. Statisticile arată că
soluția nu este divorțul. În Statele Unite, dintre cei care au divorțat și au ajuns la
reconciliere, 80% nu au mai avut probleme în căsătorie.