COMUNICARE EDUCAȚIONALĂ

LIMBAJUL

Limbajul- miracol pentru unii, banalitate pentru alții, fascinație față de bogăția
sensurilor și suplețea interpretărilor pentru filosofi, dorința de precizie, claritate,
rigurozitate pentru oamenii de știință -este un instrument intrisec legat de sfera
intervențiilor educative.
Fie ca este vorba despre limbajul comun sau de cel elaborat, putem să-l definim ca
fiind o „activitate de comunicare interumană, care se realizează prin intermediul limbii și al
tuturor resurselor ei” (Cretu, 2004,p.109). Limba este un sistem complex (ansamblul
semnelor și simbolurilor) cu rol de comunicare, dispunand de mai multe sisteme componente-
lexicul, sintaxa, semantica.
Limbajul fiecărei persoane poartă amprenta personalității sale. Exprima nivelul
general al dezvoltarii psihice, cultura dobandită, intențiile și dorințele din momentul
respectiv, aspirațiile privind calitatea comunicării, particularitățile de pronunție, viteza, ritm,
timbrul vocii.

Funcțiile limbajului sunt:

a).de comunicare (transferul unor conținuturi informaționale de la o persoană la alta)
b).cognitivă (operațiile gândirii presupun utilizarea cuvintelor și structurilor verbale,
noțiunile sunt înțelese folosindu-se instrumentele verbale de exprimare și fixare a
prelucrării informaționale; funcționarea memoriei nu este posibilă fără limbaj, iar
combinatorica imaginativă se concretizează în formulari și reformulari verbale);
c).simbolic-reprezentativă (cuvintele și structurile verbale sunt semnele mentale ale
diferitelor clase de obiecte și fenomene și a relațiilor dintre acestea);
d).reglatorie și autoreglatorie (prin cuvinte se construiesc comenzi care declanșează acte
mentale sau practice, se dirijează sau se ajustează comportamentele proprii sau ale altor
persoane);
e).expresivă (transmiterea unor trăiri, atitudini ale celui care comunică);
f).persuasivă (influența comportamentală prin inducerea unor idei sau stari emoționale);
g).ludică (jocul cu cuvintele, cu tentă de creativitate verbală);
h).dialectică (formularea și rezolvarea contradicțiilor, situațiilor dilematice).
În activitatea școlară se transmit diverse mesaje prin intermediul comunicării
CRETU, TINCA ., Psihologia educatiei.Bucuresti: Credis, 2004
NEGOVAN, V., Introducere in psihologia educatiei. Bucuresti, Curtea Veche,
2003
semantice și ectosemantice. Comunicarea semnatică sau verbală presupune transmiterea
unor mesaje verbale, iar cea ectosemantică- mesaje nonverbale și paraverbale.

Limbajul oral poate avea anumite discontinuități, lacune, fiind uneori mai puțin
organizat. Poate beneficia de reveniri, adăugări, nuanțări, îmbogățiri explicative. Limbajul
scris este mult mai elaborat, presupune realizarea unui plan prealabil, dar nu permite reveniri
pentru completări, reformulări. Nu beneficiază de mijloacele principale ale expresivității
orale-intonația, mimica, gestica (într-o mică măsură, acestea pot fi redate prin intermediul
semnelor de punctuație). Elaborarea independenta de texte evidențiază nu numai bogăția
vocabularului, ci și profunzimea gândirii, stilul cognitiv, preferințele pentru analitic sau
sintetic. Atât limbajul oral cat și cel scris sunt anticipate, proiectate și coordonate de
limbajul intern- care se caracterizează printr-o desfășurare la nivel mental, în propria
interioritate.

Problema limbajului se poate analiza și din punct de vedere al argumentării didactice.

Aici se pot întâlni doua situații:

1. Limbajul folosit într-o argumentare poate duce la confuzii logice, asemănătoare

exemplului lui Aristotel cu şoarecele care roade hârtia.
Exemplu:
P1: Şoarecele roade hârtia.
P2. Şoarecele este un substantiv.
C:  Un substantiv roade hârtia.
 Argumentul de mai sus este nevalid, deoarece cuvântul şoarece şi-a schimbat sensul şi
valoarea: în P1 el este denumire pentru un animal, iar în P2 este doar parte de vorbire.
Respectarea principiului identităţii asigură activităţii intelectuale cel puţin două calităţi
remarcabile: claritatea şi precizia.
. 2. Limbajul folosit într-o argumentare poate da naştere la denaturări de sens, fie că este
vorba de limbajul scris, fie că este vorba de limbajul oral. Schimbarea de sens realizată la
nivelul limbajului scris poate fi evidenţiată de exemplul următor: „Trimite 2 copii la şcoală.”;
caz în care descifrarea mesajului se poate face fie prin doi copii, fie prin două copii, ceea ce
lasă loc denaturării limbajului.

Ca și concluzie propun o serie de recomandări pentru practica școalară:

CRETU, TINCA ., Psihologia educatiei.Bucuresti: Credis, 2004

NEGOVAN, V., Introducere in psihologia educatiei. Bucuresti, Curtea Veche,
2003
  Claritate și precizie în transmiterea informațiilor (într-o anumită măsură, pentru a
detalia, aprofunda înțelegerea cunoștintelor predate).
 Accesibilizarea cuvintelor specifice limbajului de specialitate.
 Îmbogațirea limbajului activ, prin dezvoltarea unor atitudini pozitive față
de lectură.
 Să se țină cont de faptul că în prima parte a scolarității limbajul intern nu
este foarte bine dezvoltat, ceea ce-și pune amprenta asupra incapacității
copilului de a coordona, condensa, anticipa limbajul scris și oral.
 Stimularea capacității de exprimare orală (dialog sau monolog, în care să
fie folosite mijloace persuasive, tehnici de argumentare și contraargumente- în special
la vârstele mai mari).
 Evitarea folosirii în exces a neologismelor în exprimarea orală, întrucat se
îngreunează înțelegerea semnificației mesajelor transmise.
 Comunicarea capată un plus de expresivitate daca în activitatea didactică
se evită afișarea unor fizionomii încremenite (direcția privirii poate avea semnificații
diferite, contactul vizual, ridicarea sprâncenelor, zambetul, mișcările aprobative ale
capului, postura de ascultare).
 Evitarea folosirii unei gesticulații excesive, întrucât elevii se vor concentra
asupra acesteia și nu asupra mesajelor verbale.
 Utilizarea elementelor paraverbale nu numai pentru a accentua anumite
semnificații, ci și pentru a evita instalarea monotoniei (modularea intensității vocii).
 În cazul unor tulburari de limbaj (bradilalie-balbaiala, disgrafie sau dislexie) este
necesară colaborarea cu logopezii , pentru a-i ajuta pe elevi să elimine deficiențele
care le afectează adaptarea la solicitările școlare.

CRETU, TINCA ., Psihologia educatiei.Bucuresti: Credis, 2004

NEGOVAN, V., Introducere in psihologia educatiei. Bucuresti, Curtea Veche,
2003