De la GAZELE TOXICE folosite în PRIMUL RĂZBOI MONDIAL la CITOSTATICELE

folosite în chimioterapia cancerelor

V.SARBU ,Raluca Melihov,Diana Badiu,Iusuf Timurlenc,Octavian Unc

Univ ”OVIDIUS” Constanța

Apariția citostaticelor în terapia cancerelor ,este nemijlocit legată de efectele mutilante ale
gazelor toxice de luptă folosite în timpul Primului război mondial.Toxicitatea asupra țesuturilor
umane era simplu de observant ,mai ales asupra tegumentelor și mucoaselor,a ochilor și
aparatului respirator. Se știa de asemeni despre performanțele formidabile ale celulelor
canceroase,ceea ce a trezit idea că substanțele toxice ,în doze neucigașe (reduse) ar putea
anihila în primul rind sau chiar selectiv celulele neoplazice,lovindu-le în procesul de
multiplicare,de diviziune,cancerele fiind multiplicări anarhice și rapide ale diverselor tipuri de
celule.

Armele chimice s-au folosit în istorie,cu mult înainte de prima conflagrație mondială,încă din
antichitate,apoi în Evul Mediu și în timpul Renașterii și continua să se folosească illegal și în
zilele noastre9Începuturile se regăsesc în India,unde sunt redate efectele sagetilor otrăvite,ale
fumului otravitor,apoi sau simultan și în China care săpa tunele pwentru a trimite fum otravitor
pompat cu sisteme de foale ingenioase .Plantele otravitore le trimiterau in forma de mici
recipienți (baluri),ajungînd să utilizeze si arsenicul Ceața din fragmente minuscule de lămîie i-a
ajutat sa raspîndeasca participanții la o revolta acum 2500 de ani.Grecii și romanii,Alexandru
Macedon,Conducătorii razboaielor peloponeze,Solon ,mai tirziu regii Angliei sau
conchistadorii ,au folosit aceleași toxice obținute prin arderi ,din ce in ce nmai ingenioase
,inclusive otravind apele sau asediind cu ele cetățile) .Ingeniozitatea omului în direcția
distrugerii semenilor săi nu are limite și nici vreo asemănare cu celelalte specii în toată
biologia.Învingerea și apoi uciderea adversarului învins prin luptă, este specific omului,chiar
dacă el este suprema creație a universului,sau suprema treaptă a evoluție,oricare dintre teorii
fiindu-I la fel de defavorabile.În secolul XX,această barbarie a atins apogeul,marile cercetări din
domeniul chimiei și fizicii fiind puse în slujba uciderii semenilor noștri.Așa s-au identificat
efectele toxice ale clorului,anhidridei sulfuroase,hipoazotatului,bromului etc .Așa se face că în
1915,în plin război mondial,Germania a preparat 100.000 de tone de clor industrial,Franța
peste 60.000 de toneiar Anglia cam 200.000 de tone.Ziua ”astrală”a fost 22 aprilie 1915,cînd
Germania a aruncat lîngă Ypres 180 de tone de clor ,lansînd 6000 de cilindri asupra
adversarului,pe o lungime a frontului de vest de 6000 de metri.S-a format un nor de clor,care
a adus panica asupra soldaților,urmată de moartea a 5000 de combatanți și scoaterea din luptă
a încă 1500.De la numele acestei localități s-a folosit mai tîrziu termenul de iperită. Rușii
,adversari ai germanilor ,nu s-au lăsat mai prejos .Pe 31 mai 1915,deci cam în același timp,la 12
Km.de localitatea Bsura Runka,au aruncat în aerun amestec de clor și fosgen,care a ucis 6000
de combatanți și 3000 se militari au fost răniți.Franța ,în același an ,în luna iulie,la Argone a
aruncat 100.000 de obuze ”T” care conțineau bromură de benzil.În anul următor la Verdun s-
au folosit obuze cu fosgen,în luna martie,iar în iulie 1916 ,la ofensiva de pe Sanme s-au folosit
obuze cu acid cianhidric.În 1917 ,la Ypres s-a folosit iperita care este ,chimic vorbind,sulfură de
etil diclorică.

Iperita

Iperita a ajuns ”celebră” prin efectele sale care au fost înspăimîntătoare:atăcau căile repiratorii
și produceau arsuri,avînd efect vesicant și mutilant.Efectul psihologic a fost devastator,soldații
ieșind din luptă și intrînd în tulburări psihice ,panica fiind pe primul plan.Îngeniozitatea a mers
rapid înainte,trecînd de la obuzele cu gaze toxice aruncate de artilerie ,la aruncarea lor în anul
1917 din avioane asupra adversarilor.Atunci s-a aruncat din avioane gazul ”Clark”bazat pe
arsen Acesta producea greață și vomă(cam ca citostaticele de astăzi),scoțînd soldații din
lupte.După eșecurile de la Mărășești ,se presupune că, înfuriați ,germanii ,opriți ca de un zid de
dîrzenia românilor au intenționat să pregătească un atac cu gaze toxice ,singurul capabil să-I
sperie și să-I ucidă fără luptă direct,pe soldatii care-și apărau ultima palmă de pămînt cu o
dîrzenie nemaintîlnită.Așa s-ar explica trimiterea în zona Odobesti-Vrancea a unui chemist
german ,Eduard Buchner,laureate al premiului Nobel pentru chimie în 1907.Ceea ce n-au știut
germanii era că în zonele din spatele liniei lor de bătaie ,în teritoriu acupat de ei,românii au
organizat în Moldova o REZISTENȚĂ,asemani celei din munți după al doilea război mondial.
Aceasta l-a anihilat pe celebrul chemist ,cu o grenadă ce i-a produs o rană pe 2 august 1914 ce i-
a adus decesul pe 12 august,fiind înmormîntat în Cimitirul Focșani.Se presupune că ar fi fost o
operațiune programată ,deși dovezi în acest sens nu pot exista ,fiind suprasecretă,dar pare
logica,deoarece dintr-un grup de vreo 40 de germani ,au rănit mortal doar ”creerul” lor în
materie de chimie și probabil gaze de luptă.
 LAUREATUL PREMIULUI NOBEL

EDUARD BUCHNER ,CREATORUL ENZIMOLOGIEI ÎN LUME – ucis de o grenadă și

înmormântaț la Cimitirul de lângă Focșani. Prezența acestui chimist celebru pe cîmpul de
luptă ,în spatele frontului ,a avut o logică ” perfectă”,pentru armatele germane înfrînte în
Moldova

Se admite că la noi s-au folosit armele chimice la Mărășești pe 6-14 audust 1917 și la Oituz pe 8
august,în timpul acestei conflagrații.Per total ,în Primul Război Mondial ,gazele de luptă au făcut
1,3 miluioane de victime. Mulți dintre ei au murit iar restul au avut sechele înfiorătoare,mai ales
respiratorii,dar și cicatrici mutilante după arsuri,mai ales la nivelul regiunii cefalice,vizibile tot
restul vieții și îngrijite de medici.Era logic să apară mijloacele de apărare contra acesrei grozăvii
militare,începînd cu adăposturile de protecție,cu pulverizarea de substanțe
neutralizante,săparea de tranșee de luptă acoperite,confecționarea de ochelarispeciali,măști
individuale tot mai sofisticate.
Cu ocazia raidurilor aeriene germane,din Primul Război Mondial ,lansate asupra localității Bari
(Italia),s-a folosit în mare secret”SS John Harvey s secret cargo”,adică s-au folosit bombe
cu gazul mustard,
Doctorul militar,Locotenent colonel STEWART-FRANCIS ALEXANDER,care era expert în gaze
de luptă,a urmărit autopsiile victimelor apărute sub efectul gazelor toxice(Chemical
warfare).El a sugerat ceva genial ,că gazul a avut efect supresor asupra țesutului
limfoid și myeloid,deci ar opri diviziunea celulelor somatic care au mitoze
(diviziuni) rapide. Era logică de aici continuarea ideii că aceste gaze sau
substanțele chimice care le compuneau,ar putea suprima diviziunea celulelor
canceroase.
Ideea se născuse ,dar nu s-a aplicat imediat în medicina curativă anticanceroasă.Pasul următor
și decisive s-a făcut la Yale School of Medecine,abia cu prilejul celui de al doilea război
mondial.Meritele revin la doi farmacologi LOUIS S.GOODMAN și ALFRED GILMAN

LOUIS GOODMAN și ALFRED GILMAN ,părinții

CHIMIOTERAPIEI

Ei au fost recrutați de către Departamentul Apărării al SUA,cu scopul cercetării potențialului

therapeutic al agenților chimici de luptă.Gazul mustard ,folosit în Primul Război Mondial,nu le-a
fost ușor de folosit în laborator,la experimente,căci era prea volatile.Ei au înlocuit molecula de
nitrogen cu o sulfur și au obținut un produs stabil,numit nitrogen mustard.Ei experimentau
acest agent pentru a vindeca limfomul malign la animale de experiență începînd din 1942
Nitrogen mustard

HN3 (tris(2-chloroethyl)amine

HN1 (bis(2-chloroethyl)ethylamine)

Experimentele pe animale dovedind efectele favorabile ale acestor substanțe,s-a trecut la

folosirea lor în trialuri pe pacienți,tot în SUA .Cei doi cercetatori ,în colaborare cu un chirurg
thoracic ,GUSTAF LINDSKOG, au injectat mustin (prototip de terapie chimică anticancer)la un
pacient cu limfom nonhodkinian .S-a observant o dramatic reducere a masei tumorale a
cestuia ,deci un success spectacular.După cîteva săptămîni pacientul și-a reluat cura
terapeutica ,iar rezultatele s-au publicat în New York Times

Terapiile cu nitrogen mustard și cu acid folic începute după anul 1940, au dus la o fulminantă
dezvoltare a unei industrii terapeutice extreme de profitabile economic,extinzîndu-se în
întreaga lume,sub numele de CHIMIOTERAPIA CANCERELOR.