Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti

Aparitia puterii otomane

In momentul în care Țarile Române reușesc să devină suficient de independente

de unguri sau polonezi și se pot dezvolta oarecum liber, apare o nouă putere: turcii
otomani; numele de “otomani” este preluat de la numele unuia dintre fondatorii lor,
Osman. Otomanii apar în Antalia, pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin.
Primii turci care au trecut Bosforul au fost aduși de împăratul bizantin Ioan
Cantacuzino între 1341-1355.Disputele interne din Imperiul Bizantin erau atât de violente
încât împaratul Ioan Cantacuzino se bate cu propriul său ginere, Ioan Paleolog, iar pentru
această luptă între bizantini, împăratul cheamă în ajutor ostași turci otomani de dincolo de
Bosfor. Turcii odată ajunși pe pământul Europei, la nord de Bosfor, nu vor mai pleca. Asa
incepe incercuirea Constantinopolului încetul cu încetul de către descendenții lui Orkan,
sultanul otomanilor, care trece primul Bosforul.(1)
Expansiunea Imperiului Otoman către centrul Europei a avut efecte negative
asupra existenței și evoluției generale a Țărilor Romane. La inceputul sec. XV Dobrogea
a fost integrată Imperiului Otoman. Treptat, acesta a cucerit si transformat în raiale o
serie de orașe-cetăți ale Țării Românești si Moldovei :Turnu, Giurgiu, Chilia, Brăila,
Cetatea Alba si Tighina. Treptat, Moldova si Țara Românească intrau în sfera de
influență a otomanilor. Regimul dominatiei otomane cuprindea, pe lângâ plata tributului
un lung și variat șir de prestațiuni deosebite, atât prin natură cât și prin beneficiarii lor.
Haraciul a fost principala obligație a Țării Românești și Moldovei. Haraciul Țării
Românești pornește de la aproximativ 10.000 de galbeni în sec. XV pentru ca apoi, în sec.
XVI să crească vertiginos și astfel, de la 1524 ajunge la 24.000 de galbeni, în 1567 la cca.
65.000 de galbeni si probabil, la 155.000 în 1593. Acesta este punctul maxim atins de
haraciul Țării Românești în tot cursul vremii cât a fost plătit. Haraciul Moldovei pornește
în 1456 de la 2.000, în 1527 ajunge la 10.000 de galbeni, iar în 1593 ajunge la 65.000 de
galbeni. Alături de plata haraciului , se impun și contribuții bănești extraordinare mergînd
tot în folosul Imperiului și determinate de nevoile lui militare.
Peschesurile la fel de vechi ca și haraciul sunt daruri în bani și natură față de sultan și față
de un grup tot mai larg de dregatori otomani. Știri sigure din a doua jumatate a sec. XVI
arata constant că valoarea peschesurilor este egală cu cea a haraciului. Treptat, ocuparea
tronurilor în Moldova si Țara Românească se va face prin cumpărarea acestora în urma
unui adevarat mezat. Petru Rares plătea aproape 150.000 de galbeni pentru cumpărarea
tronului, iar Petru Cercel plătea 1.160.000 de galbeni. În perioada 1581 - 1590,
cheltuielile anuale ale Țării Românești se ridicau la 650.000 de galbeni, suma
reprezentând valoarea a 1275 de sate, calculată la prețul mediu de vînzare a satelor din
acea vreme. Alături de aceste enorme plăți în bani trebuie să adăugăm prestațiile în natură
și în muncă precum și prejudiciile izvorate din comerțul de monopol. Un document din
1587 arată că domnul Moldovei Petru Schiopul trimitea 3.000 de care si 15.000 de
salahori pentru a ridica, pe cheltuiala sa, cetatea Oceakov distrusă de cazaci. Un raport
din aceasta vreme al raguzanului Ioan de Marini Poli vorbește de asemenea despre
granele fără de număr, animale si alte provizii care se iau in fiecare an de către turci.
_________________________________________
(1)-Neagu Djuvara, „O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri” , Editia a IV-a , Editura Humanitas,
Bucuresti, 2002, pag 75-76.

1
 Monopolul comercial

Legaturile comerciale cu lumea turceasca, anterioare epocii de aservire si dezvoltandu-se

paralel cu intensificarea relatiilor politice, se transformau in insasi esenta lor, tocmai o
consecinta a subordonarii celor doua tari. Extinsa asupra principalelor produse ale
economiilor celor doua tari si putand merge pana la interdictia totala a exportului în alte
directii decat aceea a Imperiului, monopolul comercial al Portii se realiza pe mai multe
cai.
Mai intai sunt livrarile prin intermediul statului, care face oficiul de colector. Sunt
trimise, la cererea sultanului, importante cantitati de cereale, cai si oi.
A doua cale era aceea prin care statul avea doar misiunea de a organiza si supraveghea
transporturile care erau insotite de stapanii produselor ce urmau sa fie vandute.
Cea de-a treia modalitate, care va cunoaste si cea mai larga folosire, este aceea a
cumpararii directe de la producator, cu concursul statului de catre negustorii veniti din
Imperiu. Numeroase documente ale sec. XVI si XVII mentioneaza ca Moldova, Tara
Romaneasca si Transilvania erau „trei mari, bogate si vesnice camari care aduc provizii
Constantinopolului: grane de tot felul, animale, branzeturi, unt, miere si fructe de vara si
iarna”. „Chelarul imparatiei” se vor numi Tarile Romane in mod oficial abia într-o epoca
mai tarzie; in realitate, insa, ele sunt acest chelar inca din a doua jumatate a sec. XVI.
Regimul economic al dominatiei otomane, asa cum se constituie el in a doua jumatate a
sec. XVI, are o importanta deosebita pentru dezvoltarea ulterioara a societatii romanesti.
Rolul sau este unul negativ, de franare a dezvoltarii economice a Tarilor Romane. O
analiza atenta a comertului romano-otoman arata ca Tarile Romane, desi beneficiau de o
piata importanta si sigura pentru produsele lor, aveau pierderi din cauza preturilor mai
mici impuse de negustorii turci. Desi, in anumite perioade, exportul românesc a
inregistrat beneficii, ele nu s-au investit in economia româneasca, deoarece s-au intors in
capitala otomana sub forma contributiilor financiare anuale sau trienale impuse Moldovei
si Tarii Romanesti. Transilvania, care a avut obligatii financiare catre Poarta mult mai
reduse decat Moldova si Tara Romaneasca, mentinandu-si legaturile economice cu
Europa Centrala, a avut mai putin de suferit de pe urma intrarii economiei sale in orbita
celei otomane.

Regimul turco-fanariot

Dupa Dimitrie Cantemir (1711) in Moldova si Serban Cantacuzino (1716) in

Tara Romaneasca, Imperiul Otoman instaureaza un nou regim politic, cunoscut sub
numele de regimul turco-fanariot, care a durat pana in 1821.
Pe plan politic si economic perioada noului regim înseamna un nou regres.
Domnii sunt numiti direct de la Istanbul. Cresc cuantumul si numarul contributiilor,
prestatiilor si darurilor catre puterea suzerana si feluritii ei domnitori. Pierderile teritoriale
se succed: Poarta transforma Hotinul in raia (1713), cedeaza Austriei nordul Moldovei
(1775), iar Rusiei partea de rasarit dintre Prut si Nistru (1812). Temporar (1718-1739) si
Oltenia este anexata de austrieci.
Aparatori fideli ai intereselor otomane, domnii fanarioti promoveaza o politica
de spoliere a resurselor economice ale Principatelor, axandu-se pe o fiscalitate extrem de
ridicata, ce dezorganizeaza finantele si nu permite acumularea de capital in pofida
facilitatilor comerciale detinute de Principate în 1774. Cele mai cunoscute reforme
promovate de domnii fanarioti in sec. XVIII au fost cele ale lui Constantin Mavrocordat
si au vizat administratia (hotarandu-se ca functionarii sa primeasca leafa de la stat),
2
finantele (prin unificarea darilor intr-un impozit unic platit de contribuabil in patru transe
pe an) si justitia (prin crearea unor instante in judete si tinuturi). In plan social reforma
promovata de Constantin Mavrocordat a acordat taranilor dreptul de a se rascumpara din
starea de serbie, platind boierului 10 taleri de persoana. Deoarece libertatea nu a fost
insotita de improprietarirea taranului cu pamant, iar orasul slab dezvoltat economic nu
solicita mana de lucru, reforma nu a modernizat economia in directia urbanizarii,
limitandu-se in a-l transforma pe taran din serb în clacas. Reforme economice si juridice
cu efecte in plan economic au mai promovat Alexandru Ipsilanti, Alexandru Moruzzi si
Ion Caragea. Dupa pacea de la Kuciuk-Kainargi, comertul romanesc reintra in circuitul
international, productia de cereale se mareste prin marirea suprafetelor cultivate, dar cresc
si obligatiile in munca ale clacasilor, ca si tendinta marii boierimi de a deposeda de
pamant taranimea libera. Marind productia agricola prin mijloace extinse si nesprijinind
politica unor domni precum Grigore III Ghica de infiintare de manufacturi, marea
boierime isi arata limitele in privinta promovarii economiei moderne. In Principatele
Romane modernizarea a fost promovata de boierimea mica si mijlocie, care era lipsita de
putere politica si avea mijloace materiale, indeosebi financiare, limitate.

Economia Transilvaniei si Banatului in sec. XVIII

Ocupata de habsburgi in 1691 si recunoscuta de Imperiul Otoman in 1699, provincia

romaneasca intracarpatica cunoaste un proces de dezvoltare economica, indeosebi dupa
ce Maria Tereza pierde Silezia. Statul austriac transforma in 1715 zona muntilor Apuseni
in domeniu de stat, anuland unele privilegii ale localnicilor si marindu-le dijma in munca.
Agricultura continua sa reprezinte principala ramura economica, pamantul fiind
lucrat prin intermediul taranilor iobagi si al jelerilor. Cerealele transilvanene sunt
apreciate atat pe piata Imperiului, cat si in strainatate. Comertul, mai ales cel extern,
continua sa fie un sector important, a carui pondere în Europa Centrala este in crestere.
Schimburile comerciale cu Principatele se mentin la cote ridicate, iar prosperitatea
companiilor comerciale din Brasov si Sibiu demonstreaza cu prisosinta acest fapt.
Transilvania si Banatul au cunoscut mult mai devreme efectele pozitive ale procesului de
modernizare in plan economic in comparatie cu Moldova si Tara Romaneasca. In Banat,
administratia austriaca a promovat ample lucrari de imbunatatiri funciare, reducand
zonele mlastinoase, a marit populatia prin colonizari, a exploatat intens bogatiile
subsolului, a dezvoltat agricultura, unde au fost introduse noi culturi (tutun, orez,
porumb). Dezvoltarea metalurgiei a condus in 1769 la aparitia la Resita a primelor
ateliere metalurgice, dupa ce, in 1754, la Toplita se infiintase un cuptor de prelucrat
minereu de fier.

Regimul dominatiei otomane in Tarile Romane s-a instaurat in mod treptat, in

diferite grade, de la o tara la alta, din a doua jumatate a secolului al XVI-lea. El a constat
intr-o accentuare a dependentei tarilor noastre fata de Poarta. Aceasta se angajeaza, pe
baza de tratate, sa le respecte autonomia de conducere interna, structurile administrativ-
politice, frontierele, principiul alegerii domnilor de către tara. Cu toate acestea, Poarta a
incercat in permanenta sa nu-si respecte angajamentele, ceea ce a mentinut o atmosfera
continua de tensiune intre ea si Tarile Romane.
La inceputul secolului al XVII-lea, ca urmare a luptei antiotomane victorioase din
timpul lui Mihai Viteazul, constatam o dominatie otomana mai mult formala, Poarta
nepercepand uneori obligatiile banesti ale Tarilor Romane sau chiar acordandu-le
subventii.

3
 In a doua jumatate a secolului al XVII-lea si la inceputul celui urmator asistam la
o nouă agravare a obligatiilor romanesti fata de Poarta.
Cu toate acestea, Transilvania, Moldova şi Tara Romaneasca si-au mentinut
autonomia, mai putin in unele zone geografice periferice - transformate în pasalacuri
(Timisoara si Oradea) sau raiale (Turnu, Giurgiu, Braila, Chilia, Cetatea Alba, Bender).
Pe de alta parte, remarcam o mai intensa dominatie asupra Moldovei şi Tarii Romanesti,
mai apropiate geopolitic de Istanbul, în timp ce Transilvania a beneficiat de un regim de
exploatare mai moderat, fiind la periferia Imperiului, care nu dorea să o impinga in
“bratele” habsburgilor.
Oscilatiile pe care le inregistram in intensitatea de manifestare a dominatiei
otomane pe parcursul celor doua sec.(mijlocul sec. XVI - inceputul sec. XVIII) se explica
prin evolutia situatiei interne si externe a imperiului Otoman, confruntat cu o profunda si
continua criza social-economica si prin desele campanii razboinice care necesitau fonduri
banesti, produse alimentare si materiale strategico-militare tot mai mari.
Aspectul economic al raporturilor dintre Poarta si Tarile Romane a fost
concretizat in numeroase obligaţii materiale. Acestea erau:
 haraciul reprezenta principala obligatie a tarilor vasale; considerat de
acestea ca modalitate de rascumparare a pacii, iar de Poarta ca o dare
pentru intreg pamantul. Cuantumul acestuia a evoluat astfel:
- la sfarsitul sec.XVI era de 15500 galbeni dati de Tara
Romaneasca,6500 galbeni dati de Moldova,15000 galbeni dati de
Transilvania;
- la inceputul sec.XVII era de 40000 galbeni dati de Tara
Romaneasca,35000 galbeni dati de Moldova,10000 galbeni dati de
Transilvania;
- la inceputul sec.XVIII era de 120000 taleri dati de Tara
Romaneasca si aproximativ 74000 de taleri deti de Moldova.Transilvania a
trecut sub stapanire habsburgica si nu a mai platit de acum tribut Portii;
 peschesurile anuale reprezentau aproximativ 25-30% din tribut în Tara
Romanească, fiind mai mari decat tributul în Transilvania şi Moldova;
 peschesurile ocazionale pretinse de Poarta cu diferite prilejuri si care
depaseau cu mult valoarea tributului;
 obligatiile de cumparare a tronului domnesc;
 mucarerul mare si mucarerul mic introduse in a doua jumatate a secolului
XVII, reprezentand plata pentru confirmarea anuala si trienala a domniei
de catre Poarta;
 prestatiile in natura si munca, ce au avut o tendinta de crestere,datorita
razboaielor in care era implicata Poarta. Aceste prestatii constau in:
animale, piei, ceara,miere, cereale, fructe; munca la cetatile turcesti,
transport de furaje, materiale de razboi etc. Pe aceasta cale erau sustrasi
din productia agricola mii de oameni si animale cu efectele negative
inerente.
In timp de peste 4 secole, romanii au platit tribut imperiilor straine aproximativ 4
miliarde de lei-aur, echivalentul a aproximativ 1200 tone de aur.

4
 Domniile fanariote au limitat autonomia politica a Principatelor datorita faptului
ca domnii erau de acum numiti de Poarta (din 1711 in Moldova, din 1716 in Tara
Romaneasca). Politica era centralizatoare si de accentuare a dependentei economice si
politice fata de Poarta. S-a intarziat astfel mersul societatii romanesti spre modernizare
(acumularile de capital luau drumul Portii in loc de a fi investite in manufacturi, regimul
capitulatiilor, anula o posibila politica protectionista, se simtea lipsa unei monede
nationale, exista un adevarat haos monetar, o insecuritate a investitiilor, a averilor si
persoanelor).
A avut loc o stagnare a evolutiei economice care a accentuat decalajul dintre Tara
Romaneasca si Moldova pe de o parte, Transilvania si Banat pe de alta parte. Totusi
trebuie remarcat ca Tarile Romane si-au pastrat fiinta de stat, ca nu au fost transformate
in pasalacuri. Situatia s-a datorat faptului ca otomanii au inteles ca pretentiile lor pot fi
mai bine satisfacute prin intermediul institutiilor Tarilor Romane decat prin intermediul
propriei lor administratii, de sorginte feudalo-militara, ineficienta si adesea cu tendinte
centrifuge in raport cu autoritatea puterii centrale.
Dobrogea si raialele turcesti de pe malul stang al Dunarii s-au aflat intr-o situatie
si mai grea, fiind incadrate in pasalacul de Silistra. Astfel le-a fost anulata orice
autonomie politica. Populatia romana a fost supusa unei grele exploatari atat din partea
fiscului otoman cat si a feudalilor turci si ienicerilor asezati la sate. Raialele au devenit
centre puternic fortificate, cu garnizoane turcesti numeroase care isi asigurau existenta
din munca taranilor romani.
Transilvania a devenit provincie habsburgica în urma pacii de la Karlovitz (1699)
cu otomanii si a pacii de la Satu Mare (1711) care a pus capat revoltei nobilimii locale.
Habsburgii au practicat o politica de ingradire a autonomiei Principatului, de impunere a
unei conduceri centralizate de la Viena. Viena a dus o politica mercantilista cu fiscalitate
mare si exploatarea la maximum a resurselor locale. Romanii transilvaneni au fost franati
in eforturile lor de afirmare.
In pofida stapanirilor straine, au aparut premisele istorice care au dus spre
constituirea natiunii romane moderne.
Dezvoltarea economica pe coordonate comune - realizata nu numai sub presiunea
procesului spontan de gravitatie (unele spre altele) a provinciilor romanesti, ci si ca
urmare a actiunii constiente, active si permanente a oamenilor - a conturat ferm existenta
unei piete nationale. In cuprinsul acesteia s-au strans si alte legaturi: culturale si
revolutionare.
Noul secol care a urmat, secolul XIX, a reliefat nu numai stadiul de dezvoltare si
necesitatea transformarii societatii romanesti, dar si masura in care natiunea romana era
pregatita sa isi ia soarta in propriile sale maini.

Dominatia a reprezentat o frana in calea promovarii si difuzarii unor forme

superioare de tehnologie, de productie si schimb, a unor deprinderi si comportamente
5
economice avansate, specifice capitalismului. Ingreunarea comunicatiei normale cu
Europa vestica, aflata in plin proces de transformare si modernizare, a avut consecinte
negative in ce priveste asimilarea de catre tarile romane a unor tehnologii de productie
industriala si agricola, asimilarea de cunostinte economice, forme si metode superioare de
organizare economica.
Stapanirea straina a dus la semiizolarea tarilor romanede marile fluxuri economice
ale Europei (vest-est, nord-sud), cu urmari dintre cele mai grave si indelungate asupra
fortelor productive autohtone.
Interdictiile otomane au impiedicat accesul economiei romanesti la comertul
continental, la avantajele participarii la diviziunea internationala a muncii. Marea Neagra,
in mod natural poarta de acces a tarilor romane catre pietele si resursele din Orientul
Apropiat si sudul Europei, a fost pentru cateva secole un lac turcesc semiinchis.
Initiativele, inovatiile tehnice romanesti nu s-au putut realiza din cauza climatului
instituit de stapanirile straine si inapoierea economica.
Ingerinta continua in administratia interna si in economie prin impunerea unor
masuri de politica economica,interdictia de a bate moneda romaneasca, prohibirea la
export a unor produse, fixarea cursului monetar, plasarea de moneda deteriorata pe piata,
afaceri oneroase etc., au afectat bunul mers al economiei.
Dupa instaurarea domniilor fanariote, tarile romane au devenit principalul teren de
confruntare dintre imperiile vecine. Intre 1711 si 1829, Principatele au fost ocupate timp
de 25 de ani de armatele statelor beligerante. In aceasta perioada au avut loc sapte
razboaie (1711, 1716-1718, 1736-1739, 1768-1774, 1787-1792, 1806-1812, 1828-1829)
care au provocat insemnate distrugeri, impiedicand astfel dezvoltarea economica
normala.

BIBLIOGRAFIE
6
Muresan, M., Muresan, D. “Istoria economiei”, Editura Economica,
Bucuresti, 1998

Axenciuc, V. “Introducere in istoria economica a

Romaniei”, Editura Fundatiei “Romania de
Maine”, Bucuresti, 1995

Constantinescu, N.N. “Istoria economica a Romaniei”, Editura

Economica, Bucuresti, 1997

Djuvara, N. “O scurta istorie a romanilor povestita celor

tineri”, Editia a IV-a, Editura Humanitas,
Bucuresti, 2002

Irimiea, M. “Istoria economiei nationale”, Editura

Universitatii din Ploiesti, Ploiesti, 2005