Testament 

de Tudor Arghezi este o arta poetica moderna, un text programatic si inovator

pentru perioada in care vede lumina tiparului.
     Opera literara Testament este o arta poetica moderna, in care sunt prezente idei
privind dimensiunile estetice, etice si sociale ale creatiei,regasim identitatea intre planul
autorul si cel al eului liric. Opera dezvolta un ansamblu de trasaturi care compun viziunea
despre lume si viata a poetului, despre menirea lui in Univers si despre misiunea artei sale,
intr-un limbaj literar particular.

Cuprins
     Poezia se incadreaza in directia modernista, teoretizata de Eugen Lovinescu, pentru
ca impune forme noi in planul creatiei artistica, dar si pentru rolul asumat de poet de a crea
si de a reflecta asupra creatiei sale. De asemenea, interesul autorului se indreapta spre
raportul dintre inspiratie si tehnica poetica, punand problema cuvantului, a capacitatilor
acestuia de a re-crea lumea, dar si pe aceea a slefuitorului de cuvinte, a artistului.
     Tudor Arghezi opteaza pentru o poezie moderna construita din srofe polimorfe, cu o
prozodie inedita.
     Arta poetica Testament ilustreaza unitatea de conceptie si de viziune a lui Tudor
Arghezi asupra existentei. In opinia lui Arghezi, poetul este un creator orgolios, dublu
determinat, pe de-o parte de pamant, principiu al germinatiei eterne si pe de alta parte de
cuvant, semn al revelatiei in spirit. El deschide relatia paternale cu un cititor abstract,
pentru care duce un mesaj, trecand prin generatii successive. El este un poeta faber,
adica slefuitor de cuvinte, care filtreaza trairile neamului prin propria constiinta.
     Rolul poeziei este acela de de transfigurare a oricaror aspect ale realitatii, prin cuvant
si imagine artistica: din bube,mucegaiuri si noroi/iscat-am frumuseti si preturi noi
.Ca si poetul francez Charles Baudelaire, care a impus estetica uratului in volumul: Les
fleurs du mal, Arghezi considera ca orice aspect al realitatii, indifferent daca este frumos
sau urat poate constitui material poetic,situandu-se astfel pe o pozitia a modernitatii
denumita estetica uratului.
     Lirismul subiectiv este un monolg adresat care se realizeaza prin atitudinea poetica
transmisa in mod direct, la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii(marci lexico-
gramaticale prin care se evidentiaza eul liric:pronume personale la persoana I
singular,adjective poesesive,verbe la present,pers I,topica afectiva(inversiuni si dislocari
sintatice).
     Tema poeziei o reprezinta conceptia asumata a poetului de a echilibra tensiunile
dintre  slova de foc  (metafora pentru inspiratie) si  slova faurita  ( metafora
pentru mestesug) in creatia cu valoare testamentara.
     Motivul central al poeziei este acela al cartii, care simbolizeaza ideea de
cunoastere,de legatura spiritual intre generatii,pentru ca ea oglindeste"seara razvratita" a
stramosilor ce au urcat "prin rapi si gropi adanci",dar si ideea de truda, de mestesug, de
pasiune.Cuvantul carte are o bogata sinonimie in text: testament,hrisov,cuvinte potrivite.
     Titlul este o metafora care ilustreaza foarte bine conceptul vizat: structura lingvistica ce
sta in fruntea unui text, indica, de cele mai multe ori, continutul si ii atrage pe cititori. Acesta
se afla in stransa legatura cu tema, pe care o sugereaza si cu universul de idei prezentat.
     Compozitional, poezia are cinci strofe,alcatuit dintr-un numar inegal de versuri.Cele
cinci strofe ale poeziei se grupeaza in trei secvente poetice/pe trei coordinate.Prima este
alcatuita din primele doua strofe, sugerand legatura dintre poet si cititorii-urmasi; a doua
alcatuita din urmatoarele doua strofe, reda rolul etic,estetic si social al poeziei;a treia,
redata de ultima strofa,incrancenata lupta a poetului cu lexical.
     Incipitul introduce cititorul direct in problematica poeziei, pin referire la atitudinea
poetului fata de creatie, fata de lume si de sensul pe care el il da cartii, singura sa avere
fiind de factura spirituala ( Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,/ Decat un nume
adunat pe-o carte ). Prin adresarea directa a eului liric catre un fiu spiritual, poetul se
identifica, in mod imbolic, cu un tata si isi asuma rolul de mentor. Bunurile artistului sunt
concentrate in opera sa, care devine o treapta spre cunoastere, necesara tinerilor pentru a-
si desoperi propria identitate:  Ea e hristovul vostru cel dintai , asa cum apare
in strofa a doua.
     Strofa a treia se construieste pe ideea ca lumea materiala se metamorfozeaza in
dimensiune spirituala prin intermediul poetului. In poezie, se pleaca de la o realitate dura
care este transpusa in metafore, nuantandu-se rolul poetului de alchimist al cuvintelor.
     Strofa a patra este construita pe ideea ca poezia rolului social, moralizator al artei, dar
si pe aceea a functiei catarhice, de tranformare a suferintei in bucurie, prin intermediul
artei.
     Ultima strofa pune in evidenta ideea ca poezia se naste din tensiunea creata intre har
si mestesug, din fuziunea dintre spirit si materie ("Slova de foc si slova faurita/
Imperecheate in carte se marita"). Metafora "slova de foc" exprima inspiratia, harul divin,
iar "slava faurita" sugereaza mestesugul, truda poetului.
     Simetria textului este data de plasarea cuvantului-cheie "carte" si a sinonimelor sale in
diferite pozitii ale discursului liric pentru a accentua ideea centrala in fiecare dintre cele trei
coordonate.
     Relatiile de opozitie se stabilesc, la nivelul discursului liric,intre diversele component
ale artei poetice,in jurul termenului carte. Opozitia robul-Domnul se regaseste in versul:
Robul a scris-o, Domnul o citeste  si reda relatia dintre scriitor si cititor, in care robul-
poet si-a asumat statutul umil, de truditor al cuvantului.
     Metafora carte are un rol esential in organizarea meterialului poetic, fiind un element
de recurenta. Termenul are, in text, mai multe sinonime cu ajutorul carora creeaza nuantari
si particularizari are artei poetice.

Incheiere
     Textul poate fi considerat o arta poetica, deoarece autorul isi exprima crezul liric si
viziunea asupra lumii prin mijloace artistice. Pentru Arghezi, poezia este o imbinare a
slovei faurite, slefuite de un adevarat bijutier al cuvintelor, si a slovei de foc, inspiratie de
origine divina. Rolul poetului este de a da cuvintelor urate"bube,mucegaiuri si noroi", forme
si continuturi noi,transformandu-le in "versuri si-n icoane" si de a gasi calea cea mai
potrivita pentru a pastra legatura dintre generatii.